monitorulcj.ro Menu

Copilotul Răzvan Petrescu: După ce starea de sănătate îmi va permite, mă întorc la locul accidentului

Copilotul Răzvan Petrescu, rănit în accidentul aviatic din Munţii Apuseni din data de 20 ianuarie 2014, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Cluj, că imediat după ce starea de sănătate îi va permite se va întoarce la locul accidentului. Răzvan Petrescu va părăsi mâine spitalul din Cluj şi va pleca spre Râmnicu Vâlcea cu o ambulanţă.

UPDATE: Ucraina - Bilanț oficial: 67 de persoane au murit

67 de manifestanţi au fost ucişi de marţi şi până în prezent, iar trupurile lor se află la serviciul de medicină judiciară, au informat autorităţile municipale din Kiev într-un comunicat, relatează joi AFP.
Preşedintele Traian Băsescu

Băsescu: Ianukovici să nu folosească Armata

Preşedintele Traian Băsescu reia apelul la adresa preşedintelui Ucrainei, Viktor Ianukovici, de a nu folosi Armata împotriva protestelor, şi, de asemenea, la liderii opoziţiei, să se delimiteze de elementele radicale violente, soluţia fiind satisfacerea revendicărilor opoziţiei şi anticipatele.

Diplomă de excelență pentru poetul Ion Mureșan

Ion Muresan
Primarul Emil Boc i-a înmânat poetului Ion Mureșan o diplomă de excelență Poet în Cetate. El a câștigat trofeul din cadrul Concursului Național de Poezie Mihai Eminescu.