Epava avionului prăbuşit în Apuseni va fi dusă la Bucureşti pentru continuarea cercetărilor, spune şeful comisiei de anchetă privind accidentul aviatic.
Bailey este o femelă din rasa Beagle, în vârstă de patru ani şi jumătate care ştie să danseze, ştie să te scape de stres şi să ajute la ameliorarea unor boli.
Sute de oameni participă la funeraliile studentei la Medicină care și-a pierdut viața din pasiune pentru profesia de medic. Înmormântarea are loc în această după-amiază la Cimitirul Ghencea Militar III.
Preşedintele PNL Cluj-Napoca, Ioan Petran, cere reformarea şi descentralizarea sistemului românesc de transplant, care este "ilogic, aberant şi costisitor", pentru prevenirea, pe viitor, a unor evenimente tragice, cum a fost accidentul de avion din Apuseni.
Epava avionului prăbuşit în Apuseni, depozitată în noaptea de miercuri spre joi în târgul de animale din comuna Horea (Alba), va fi preluată de anchetatori în cursul zilei şi transportată într-un spaţiu care este deocamdată necunoscut, unde va fi examinată de experţi, potrivit unor surse judiciare.
Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat, a declarat miercuri noapte că, deşi nu s-a aflat în ţară în momentul tragediei aviatice de la Cluj, sistemul de intervenţie ISU-SMURD a funcţionat.