Chris Brown a primit un ordin judecătoresc de internare timp de 90 de zile într-o instituţie de reabilitare psihică -pentru a urma un tratament de dezintoxicare şi a primi consiliere în vederea stăpânirii acceselor de furie-, la câteva zile după ce s-a externat dintr-un alt astfel de centru medical.
La un scurt inventar al contractele prilejuite de realizarea Centrului de Informare Turistică a judeţului s-ar putea lesne spune că principalul scop al înfiinţării Centrului a fost acela de a da ocazia câtorva firme „de pe lângă” Consiliul Judeţean să pună mâna pe bani frumoşi cu minim de efort.
Autorităţile judeţene îl aşteaptă pe Dan Şova, ministrul marilor proiecte, cu foarfeca şi panglica pregătite încă de azi-dimineaţă pentru reinaugurarea centurii Vâlcele-Apahida.
Biochimistul britanic Frederick Sanger, recompensat cu două premii Nobel pentru chimie graţie descoperirilor sale asupra genomului, a murit marţi, la vârsta de 95 de ani, au anunţat miercuri reprezentanţii Institutului Sanger.
Potrivit Legii, toți câinii cu stăpân trebuie microcipaţi în termen de maxim 30 de zile de la fătare sau, în cazul celor care au depăşit această vârstă, până la 1 martie 2013, şi înregistraţi în Registrul de Evidenţă a Câinilor cu Stapân (RECS). Preţul plătit de proprietarii de câini pentru identificarea animalelor prin microcipare şi înregistrarea lor însă poate varia destul de mult de la un cabinet veterinar la altul.
Un cutremur cu magnitudinea de 4,4 grade pe scara Richter s-a produs joi, la ora 08.38, în zona seismică Vrancea, la o adâncime de 90 kilometri. Seismul a avut intensitatea III în zona epicentrală, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului.
Bărbatul arestat miercuri seara, suspectat că ar fi comis atacuri la redacţia ziarului Liberation şi la o bancă din Paris, a fost identificat de către poliţie sub numele de Abdelhakim Dekhar.
Un accident rutier, în care sunt implicate un autoturism și un tir, s-a produs în urmă cu câteva minute la ieșire din Câmpia Turzii spre Târgu Mureș. În urma impactului, două persoane au fost rănite.