monitorulcj.ro Menu
Steagul Marii Britanii

Londra a închis un program de recrutare a est-europenilor care viza românii

Ministerul britanic de Interne a decis închiderea unui program de recrutare a muncitorilor sezonieri est-europeni, în principal români şi bulgari, în agricultură, decizia fiind contestată de asociaţiile fermierilor, care avertizează că preţurile la legume şi fructe vor creşte.

Judecătorii clujeni au redus pedeapsa cu închisoarea în cazul lui Uioreanu Jr.

Judecătorii Curţii de Apel Cluj au decis, vineri seară, reducerea pedepsei în cazul fiului preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, Alexandru, condamnat pentru trafic de droguri, de la 2 ani şi 6 luni, la 1 an şi 6 luni de închisoare cu suspendare şi au dispus punerea de îndată în libertate a acestuia.