Apple va lansa noul iPhone 5S în cadrul unui eveniment ce va fi organizat la începutul toamnei, potrivit unor surse din domeniu.
Poliţia spaniolă a confiscat peste o mie de plante de marijuana în două operaţiuni realizate în localităţile Jijona şi Benitachell, din provincia Alicante, şi a arestat şase persoane - cinci bărbaţi şi o femeie - având naţionalităţi spaniolă, română şi olandeză şi vârste cuprinse între 25 şi 55 de ani, scrie sâmbătă publicaţia La Informacion.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis pentru ziua de sâmbătă, între orele 15.30 – 17.00, cod galben de furtună pentru judeţul Cluj.
Poliţiştii din Alba au declanşat o anchetă, sâmbătă, după ce au fost sesizaţi de către reprezentanţii unei organizaţii ecologice că pe câteva stânci din Cheile Râmeţului au apărut mai multe desene de diferite dimensiuni reprezentând steagul Ungariei.
Autorităţile prahovene vor deschide circulaţiei publice primul drum construit în judeţ după 1989, tronsonul rutier, care are 18 kilometri şi care va lega staţiunea Buşteni de Valea Doftanei, fiind construit din fonduri private, în condiţiile în care pentru acest drum nu s-au alocat bani publici.
Cu o zi înainte de a pleca în vacanţă, preşedintele american Barack Obama a negat că ar avea relaţii proaste cu omologul rus Vladimir Putin, însă a spus că uneori liderul de la Kremlin se comportă “ca puştiul plictisit din fundul clasei”, transmite Reuters.
Sute de imagini rare surprinse de un soldat german în timpul Primului Război Mondial (1914-1918) au fost făcute publice pentru prima dată. Instantaneele oferă o perspectivă asupra experienţei de război a lui Walter Koessler, de la zâmbetele ce însoţesc plecarea pe front la realitatea din tranşee.
Un zgârie-nori cu 47 de etaje şi cu înălțimea de 200 de metri conceput cu scopul de a ajunge cea mai înaltă clădire rezidenţială din Europa are, doar cu câteva luni înainte de terminarea construcţiei, o problemă esenţială: dezvoltatorii nu au inclus un ascensor în proiect.