Mick Jagger, solistul trupei The Rolling Stones, a împlinit vineri vârsta de 70 de ani şi continuă să încânte publicul cu ocazia rarelor sale apariţii pe scenă, chiar dacă în ultima vreme nu a mai respectat cu fidelitate imaginea eternului "bad boy" din rockul britanic.
Reducerea suprafeţei calotei polare arctice este "o bombă cu ceas economică", ale cărei costuri la nivel global se vor ridica la cel puţin 60.000 de miliarde de dolari, din cauza efectelor schimbărilor climatice, potivit cercetătorilor de la universităţile Cambridge şi Erasmus.
Persoanele care doresc să slăbească sunt sfătuite să stea mai mult timp în picioare, deoarece asta îi va ajuta să scape mai repede de kilogramele nedorite, potrivit unei campanii iniţiată de Compania WeightWatchers în urma unui studiu pe această temă.
Consiliul Naţional al Audiovizualului a interzis difuzarea pe posturile de televiziune a unui spot publicitar pentru marca de automobile Skoda, pe motiv că respectivul clip dezinformează telespectatorii cu privire la preţul produsului promovat.
Lună plină ne-ar influenţa somnul, potrivit unui studiu realizat de un grup cercetătorii elveţieni. După părerea lor, acest document reprezintă prima dovadă ştiinţifică a influenţei pe care ciclul lunar o are asupra somnului.
Imagini surprinzătoare reprezentând modul în care ar arăta semnalele Wi-Fi în cazul în care le-am putea vedea au fost create de un artist american cu ajutorul unui astrobiolog de la NASA.
Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat estimări ale temperaturilor şi cantităţilor de precipitaţii în perioada august-octombrie pentru Transilvania.