monitorulcj.ro Menu

Acţiune de sterilizare a câinilor în localitatea clujeană Iclod

Acţiune de sterilizare a câinilor în localitatea clujeană Iclod
Un maraton de sterilizare şi microcipare gratuită a câinilor, a avut loc, în perioada 13-15 iulie 2013, în localitatea clujeană Iclod. Acţiunea a fost organizată de către asociaţia de protecţie a animalelor NUCA în colaborare cu mai multe asociaţii de protecţia animalelor din Germania şi Olanda.

Ungaria vrea ca FMI să îşi închidă biroul de la Budapesta

Steagul Ungarie, sursă foto: www.evz.ro
Ungaria a solicitat Fondului Monetar Internaţional (FMI) să îţi închidă biroul de la Budapesta întrucât aceasta îţi va plăti, până la sfârşitul anului, datoria luată în 2008. Protocolul spune însă că finalizarea unui acord de împrumut presupune şi închiderea biroului Fondului din ţara respectivă, însă cum vecinii unguri nu au returnat încă toată datoria, decizia finală aparţine FMI.

Şase români, trimişi în judecată în dosarul furtului de tablouri de la muzeul din Rotterdam

Procurorii DIICOT i-au trimis în judecată, luni, şase persoane audiate în dosarul privind furtul celor şapte tablouri de la muzeul Kunsthal din Rotterdam, valoarea prejudiciului fiind estimată la 18 milioane de euro. Este vorba despre o femeie, Olga Dogaru, şi cinci bărbaţi: Radu Dogaru, Eugen Darie, Alexandru Bitu, Petre Condrat şi, în lipsă, Adrian Procop.

FOTO - Accident rutier în Piaţa Ştefan cel Mare. Un scuter a intrat într-o maşină!

Accident p-ta Stefan cel Mare din Cluj
Conducătorul unui moped a fost rănit uşor, luni după amiaza, într-un accident de circulaţie care a avut loc în Piaţa Stefan cel Mare din Cluj-Napoca. Mopedistul, care circula dinspre Teatrul Naţional spre Calea Turzii a intrat într-un autoturism după ce şoferul acestuia nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers.

Un român a fost condamnat la ÎNCHISOARE PE VIAŢĂ. Află DE CE!

Român condamnat la închisoare pe viaţă
Un bărbat din judeţul Caraş-Severin a fost condamnat la închisoare pe viaţă de Curtea de Apel Timişoara, decizia nefiind definitivă, după ce, în octombrie 2012, a ucis o fată de 14 ani şi a rănit-o pe sora acesteia, în vârstă de 17 ani, care a ajuns în stare gravă la spital.