monitorulcj.ro Menu

S-a IZBIT cu ATV-ul de o fântână, fiind aruncat la peste 30 de metri adâncime

Un bărbat băut şi fără permis, din localitatea băcăuană Luizi Călugăra, a ajuns în stare gravă la spital, după ce s-a izbit cu ATV-ul pe care-l conducea de o fântână de pe marginea drumului, în urma impactului bărbatul fiind proiectat în puţul adânc de 30 de metri, conform Mediafax.ro.

Fan ARESTAT după ce a postat un mesaj cu ameninţare pe Twitter

Un fan al cântăreţei Pink a fost arestat după ce a postat, în glumă, un mesaj pe Twitter în care a spus că a adus cu el o bombă la concertul pe care artista americană l-a susţinut duminică în oraşul australian Melbourne, potrivit Mediafax.ro.

Câte din românce sunt fericite cu viaţa pe care o au şi de ce?

Mai mult de jumătate dintre femeile din România (55%) declară că sunt fericite cu viaţa pe care o au, printre elementele care contribuie la fericirea lor numărându-se atitudinea faţă de viaţă, relaţia cu partenerul şi statutul social, potrivit unui studiu pan-regional al Discovery Networks, potrivit Mediafax.ro.

Descoperă poveştile a şase dintre elevii de 10 ai Clujului

Liceenii de 10 ai Clujului
Tabita Popan, Andrei Oltean şi Ioana Alexandra Bechet, toţi elevi ai Colegiului Naţional Emil Racoviţă Cluj-Napoca sunt trei dintre elevii clujeni care au reuşit anul acesta să obţină media 10 la bacalaureat. Unii dintre ei se gândesc să studieze în străinătate, iar alţii vor să ajungă medici

Exproprierile pentru pistă mai au de aşteptat

Proiectul de hotărâre în care sunt precizate terenurile care vor fi expropriate pentru a doua etapă a construcţiei noii piste a Aeroportului Internaţional din Cluj-Napoca a fost scos de pe ordinea de zi a şedinţei de astăzi a Consiliului Judetean dupa ce consilierii PDL au refuzat să voteze proiectul.

Hassan Rohani va fi învestit în funcţia de preşedinte al Iranului pe 3 august

Hassan Rohani, învingătorul în alegerile prezidenţiale iraniene, pe 14 iunie, va fi învestit în funcţie pe 3 august, în cadrul unei ceremonii, în prezenţa liderului suprem, ayatollahul Ali Khamenei, a anunţat luni un oficial parlamentar citat de site-ul televiziunii de stat, informează Mediafax.ro.