Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, s-a prezentat, vineri, la Direcţia Naţională Anticorupţia pentru a fi audiat de procurori.
GOOGLE şi-a modificat, vineri, logo-ul pentru a sărbători SOLSTIŢIUL DE VARĂ pe 2013, zi ce marchează începutul verii din punct de vedere astronomic.
Uniunea Europeană va primi la 1 iulie un nou stat membru, Croaţia, într-o atmosferă încărcată şi marcată de scepticism în rândul cetăţenilor europeni faţă de instituţiile de la Bruxelles, în condiţiile în care ultima extindere a UE, din 2007, a lăsat un gust amar, comentează vineri AFP.
Pompieri au fost chemaţi joi seara să stingă un important incendiu la acoperişul Castelului Riga, vechi de câteva secole, sediul preşedinţiei letone, aflat în prezent în renovare. Nimeni nu a fost ucis sau rănit, a declarat Viktorija Sembele, o purtătoare de cuvânt a pompierilor.
Elevii din învăţământul preuniversitar şi preşcolarii intră de vineri în vacanţa de vară, potrivit calendarului anului şcolar 2012-2013 aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale.
Introducerea cărţilor de identitate electronice, programată pentru data de 1 iulie, a fost amânată din nou, pentru anul viitor, după ce comisiile de specialitate din Camera Deputaţilor au formulat mai multe amendamente, potrivit Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
Un parfum pentru slăbit, care conţine arome ce stimulează metabolismul şi elimină pofta de mâncare, a fost lansat recent în Marea Britanie.
Scriitorul american Elie Wiesel a confirmat pentru cotidianul francez La Croix un proiect de carte împreună cu preşedintele american Barack Obama, la care va începe lucrul în 2015, relatează AFP.