monitorulcj.ro Menu

Testări gratuite ale glicemiei și tensiunii, astăzi la CCS

Organizaţia  Studenţilor  Farmacişti  Cluj-Napoca  (OSF)  organizează astăzi o campanie de  promovare a unui mod de viață sanatos,  pe care în general  oamenii refuză sau ignoră să-l mențină: fie din cauza programului încarcat, fie din  cauza stilului de viață  necorespunzător  (ritm  epuizant  de  muncă,  dozarea  ineficientă  a  efortului,  lipsa somnului), sau fie din cauza necesitațiilor aparute și a problemelor existențiale.

Trei premii UNITER pentru Teatrul Maghiar din Cluj

Ieri, la Teatrul „Vasile Alecsandri” din Iaşi a avut loc cea de-a XXI-a ediţie a Galei UNITER, organizată de Uniunea Teatrală din România. Cu această ocazie, au fost premiate cele mai importante spectacole ale anului 2012.

Două EXPLOZII SOLARE au avut loc în ultimele 24 de ore

Două explozii solare s-au produs în ultimele 24 de ore, dintre care a doua a fost şi cea mai puternică. Experţii Agenţiei spaţiale americane NASA apreciază că aceasta din urmă este prima de o astfel de intensitate din octombrie 2012, dar cu toate acestea ei nu se aşteaptă la eventuale furtuni magnetice, care însoţesc de obicei astfel de fenomene, potrivit Space.com.

Poștașii clujeni au intrat în grevă

Liderul de sindicat din cadrul Poştei Cluj, Carol Şinka, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX că au intrat în grevă spontană angajaţii de la cel puţin şase oficii poştale din Cluj-Napoca, Câmpia Turzii şi Dej.

Cutremur în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 3,4 grade pe scara Richter s-a produs luni seară, la ora 23.55 ora locală (20.55 UTC) în zona Vrancea, judeţul Vrancea, conform informaţiilor publicate pe site-ul Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP).

Universitatea Oxford creează burse de studii în memoria lui Margaret Thatcher

Universitatea Oxford a decis să îi aducă un omagiu fostului premier britanic Margaret Thatcher, care a decedat luna trecută, creând un fond destinat burselor de studii pentru 'viitori conducători', mai ales pentru cei de origine modestă, scrie marţi Daily Telegraph, citat de France Presse.