Cofondatorul Microsoft Bill Gates şi directorul general al companiei, Steve Ballmer, s-au alăturat grupului de lobby FWD.us înfiinţat de fondatorul Facebook Mark Zuckerberg pentru a influenţa probleme politice privind imigrarea, educaţia şi munca.
Pentru două treimi dintre femeile britanice participante la un sondaj, mersul la sala de fitness înseamnă mai mult decât să îmbrace o pereche de pantaloni de sport şi un tricou, presupunând şi un minuţios proces de machiere.
Prin consumul unui singur pahar de băutură carbogazoasă dulce în fiecare zi riscul dezvoltării diabetului de tip II creşte cu o cincime, avertizează oamenii de ştiinţă.
Sâmbătă, vremea va fi mult mai caldă decât în mod normal la sfârşitul lunii aprilie şi se va menţine predominant frumoasă. Cerul va fi variabil spre senin, cu unele înnorări în cursul nopţii în jumătatea de vest a ţării, unde doar izolat vor fi averse slabe posibil însoţite de descărcări electrice.
Filme care au marcat cinematografia actuală, semnate de regizori români precum Cristian Mungiu, Marian Crişan, Cristi Puiu şi Radu Muntean, vor fi proiectate în cadrul D´A - Festivalul Internaţional de film de autor din Barcelona, care se desfăşoară între 25 aprilie şi 10 mai.
În fiecare an peste două milioane de persoane îşi pierd viaţa în întreaga lume din cauza bolilor profesionale, de şase ori mai multe decât în cazul accidentelor de muncă, avertizează Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM) într-un raport publicat vineri cu ocazia Zilei Mondiale a Securităţii şi Sănătăţii în Muncă, relatează agenţia EFE.
Două românce au fost arestate în Irlanda de Nord în cadrul unei anchete care a vizat o grupare de trafic de persoane şi proxenetism care acţiona în Marea Britanie, Suedia şi România.
Peste 70 de persoane au protestat, vineri, printr-un marş pe străzile din Cluj-Napoca faţă de proiectul construirii unui crematoriu uman în Cimitirul Mănăştur, după ce Tribunalul Cluj a anulat o hotărâre a Consiliului Local privind revocarea asocierii cu firma care dorea construirea acestuia.