Filmul regizorului Radu Jude "Toată lumea din familia noastră" a primit nominalizări la nouă categorii ale Premiilor Gopo, printre care pentru Cel mai bun film şi Cel mai bun regizor.
„Târgul de Mărțișor” urmărește conștientizarea problemelor cu care se confruntă categorii sociale defavorizate de clujeni.
Mai multe mămici din Cluj se mobilizează şi organizează în această sâmbătă un Târg Caritabil pentru Kaelyn, o fetiţă de 1 an şi 7 luni, care a fost diagnosticată în decembrie cu neuroblastom de gradul 3.
Persoanele în vârstă şi pesimiste în ceea ce priveşte perspectivele lor de viitor trăiesc mai mulţi ani decât persoanele optimiste, având şi o sănătate mai bună decât a acestora din urmă, potrivit unui studiu german publicat joi.
Programele interzise minorilor sub 15 ani, cu excepţia filmelor artistice şi a documentarelor, vor putea fi difuzate pe posturile TV numai de la ora 24.00 (faţă de ora 22.00 în prezent) până la ora 06.00, potrivit unui proiect de Decizie de modificare a Codului audiovizualului, adoptat joi de CNA.
Principalele probleme ale sistemului sanitar din România sunt finanţarea insuficientă şi accesul dificil al pacienţilor la tratament, a reliefat Nela Păvăloiu, preşedinte fondator al Platformei Europene de Dezvoltare, joi, la conferinţa cu tema "Sistemele de sănătate: propuneri inovatoare în vederea reducerii decalajelor uriaşe dintre România şi Uniunea Europeană".
Întâlnire cu scântei la Prefectura Cluj între reprezentanţii foştilor angajaţi ai Mechel Câmpia Turzii, care au protestat miercuri, şi reprezentanţii noului acţionar al Mechel, Oleg Svedakov şi Olga Chumakova.
Papa Benedict al XVI-lea a părăsit Cetatea Vaticanului îndreptându-se către Castel Gandolfo la bordul unui elicopter.