monitorulcj.ro Menu

Un asteroid IMENS a trecut RAZANT pe lângă Terra

Un asteroid de mari dimensiuni, care pluteşte în spaţiu pe o orbită apropiată de cea a Terrei, a trecut miercuri destul de aproape de planeta noastră, informează Reuters.

Vezi unde stau vineri radarele

Aparatele radar pot fi amplasate în judeţul Cluj, în 14 decembrie, în următoarele locaţii:

Autoturism furat, recuperat de poliţiştii clujeni

Poliţiştii clujeni l-au identificat luni pe un bărbat, suspectat că ar fi furat un autoturism marca Audi Q7,  un ceas de mână marca Armani şi un telefon mobil marca Samsung Galaxy Duo.

În Cluj nu sunt drumuri județene închise sau blocate

Reprezentantii Consiliului Județean Cluj au anunțat că în cursul dimineţii zilei de 13.12.2012, la nivelul judeţului Cluj nu se înregistrează drumuri judeţene închise sau blocate, circulaţia autovehiculelor desfăşurându-se în condiţii de iarnă.

Lupul, paznic la oi

Poliţiştii clujeni au dispus începerea urmăririi penale împotriva lui U.  IOAN, de 21 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de „furt calificat” şi împotriva lui B. OCTAVIAN, de 40 ani, ambii din municipiul Cluj-Napoca, pentru săvârşirea infracţiunii de „complicitate la furt calificat”.

Mărturiile acuzaţilor de atentatele din 11 septembrie 2001, secretizate

Judecătorul militar din Guantanamo a ordonat ca toate mărturiile acuzaţilor în dosarul atentatelor din 11 septembrie 2001 referitoare la abuzurile pe care le-au suferit în timpul detenţiei lor secrete să fie păstrate clasificate şi să fie dezbătute cu uşile închise în absenţa presei şi a publicului, arată Agerpres.

Reacţia Vaticanului la predicţiile privind sfârşitul lumii

Directorul Observatorului astronomic al Vaticanului, preotul José G. Funes, atrage atenţia că ipotezele maya privind sfârşitul lumii sunt "false", explicând că, din punct de vedere creştin, nu va exista un sfârşit al lumii, ci o transformare a acesteia, spre viaţă, într-un moment viitor necunoscut, scrie Mediafax.