monitorulcj.ro Menu

Minus 20 de grade Celsius la Miercurea Ciuc, pentru a doua zi consecutiv

O temperatură de minus 20 de grade Celsius s-a înregistrat, sâmbătă dimineaţă, la Miercurea Ciuc şi Joseni, pentru a doua zi consecutiv. Potrivit meteorologilor, temperatura minimă, de minus 20 de grade Celsius, a fost consemnată în jurul orei 7.00, scrie Mediafax.

COD GALBEN DE NINSORI şi ploi în toată ţara

Meteorologii au emis, vineri, două avertizări cod galben de ninsori şi ploi, potrivit cărora precipitaţiile vor afecta, începând de sâmbătă seară, Banatul, Crişana, Maramureşul, nordul Moldovei, Transilvania şi Oltenia, urmând să se extindă, duminică, în toate regiunile.

Benedict al XVI-lea are un nou papamobil

Suveranul pontif Benedict al XVI-lea se va deplasa începând de sâmbătă cu un nou "papamobil", cu elemente speciale de securitate, pus la dispoziţia sa de constructorul german Daimler AG, scrie Agerpres.

Stare de calamitate naţională, decretată în Filipine

Preşedintele filipinez, Benigno S. Aquino III, a declarat stare de calamitate naţională după ce taifunul Bopha a devastat sudul ţării, a informat sâmbătă un oficial guvernamental, relatează Xinhua.

Hanuka 5773, sărbătorită marți la Cluj

Comunitatea Evreilor din Cluj-Napoca organizează marți, în ziua de 11 decembrie, ora 18, la Templul Memorial al deportaților (str. Horea nr. 21). tradiţionala festivitate de HANUKA – 5773.