monitorulcj.ro Menu

Biciclete de închiriat gratuit pentru clujeni, pe bază de card

Până acum au fost finalizate şase stații pentru închiriat biciclete. Din iunie 2013, clujenii vor putea închiria biciclete, gratuit, din staţii cu autoservire, pe baza unui card emis de Primărie. Bicicletele vor putea fi folosite în oraş.

Vremea se încălzeşte, dar vor fi ploi în toată ţara

Joi, vremea se va încălzi, astfel că temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10 şi 20 de grade, iar cele minime între 6 şi 16 grade. Nebulozitatea se va accentua treptat începând din sud-vest şi temporar va ploua în toată ţara, dar pe arii mai restrânse în centru şi nord-est.

Efectele URAGANULUI Sandy: Cum arată New York-ul lovit de furtună

Uraganul Sandy a lovit, luni seara, coasta de est a Statelor Unite în regiunea Statului New Jersey, la New York apele inundând străzile Manhattanului, arzând transformatoare şi lăsând oraşul în întuneric - situaţie fără precedent în ultimii 50 de ani.

Silviu Purcărete, într-un dialog inedit cu George Banu

Un dialog între regizorul Silviu Purcărete şi George Banu, filmat la Nancy, va fi proiectat joi la Sala "Liviu Ciulei" a Teatrului Bulandra din Bucureşti, în cadrul Festivalului Naţional de Teatru (26 octombrie - 4 noiembrie), scrie Mediafax.