monitorulcj.ro Menu

Ziua Vârstnicului, sărbătorită la Turda şi Câmpia Turzii

Vârstnicii aflaţi sub îngrijirea Serviciului de Asistenţă Socială Turda, au plecat sâmbătă într-un scurt pelerinaj la Mănăstirea Prislop, excursia a continuat cu Hunedoara şi Castelul Corvinilor, apoi Cetatea Devei.

ANUNŢ

ASOCIAŢIA Grupul de Acţiune Locală  Someș Transilvan, vă informează că în perioada următoare  se  organizează  sesiunea de depunere  a proiectelor pentru lansarea primei sesiuni de cereri de proiecte pentru Măsura 322 L "Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală şi punerea în valoare a moştenirii rurale" în perioada 01.10 2012 – 15.11.2012 si Măsura 1.1.1 L Formare profesională (training), informare şi difuzare de cunoştinţe în perioada 01.10 2012 – 02.11.2012.

Joi, zi de protest pentru sindicaliştii clujeni

Sindicaliştii de la „Cartel Alfa” protestează joi la Cluj-Napoca, începând cu ora 15, în faţă la Prefectură, manifestarea făcând parte dintr-un şir de proteste care au loc în toată ţara, în zilele de 2,3 şi 4, între orele 15 şi 18.

Turdenii se pot înscrie în audienţe la Prefect la sediul Primăriei

Instituţia Prefectului din judeţul Cluj organizează audienţe, începând cu luna octombrie, în a treia zi de joi a fiecărei luni, respectiv 18 octombrie, 15 noiembrie şi 20 decembrie 2012, la sediul Primăriei Municipiului Turda, începând cu ora 12.00.

Începe Toamna Muzicală Clujeană!

Vineri, 5 octombrie, începe cea de-a 46-a ediţie a festivalului internaţional de muzică clasică Toamna Muzicală Clujeană.

Leonida Gem Session

Teatrul Maghiar de Stat Cluj invită iubitorii de teatru la un nou spectacol din stagiunea cu numărul 220. Joi, 4 octombrie, începând cu ora 20:00, în Sala Studio va avea loc spectacolul „Leonida Gem Session”, o piesă adaptată după I.L. Caragiale, pregătită în versiune scenică de Gábor Tompa şi András Visky.