monitorulcj.ro Menu

Sorin Ovidiu Vîntu, adus la Parchet pentru prezentarea acuzaţiilor din dosarul FNI

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu, încarcerat ca urmare a unei condamnări la un an de detenţie pentru şantaj, a fost adus, joi dimineaţa, la Parchetul instanţei supreme pentru prezentarea materialului de urmărire penală în dosarul privind prăbuşirea Fondului Naţional de Investiţii (FNI), informează Mediafax.

Teste Babeş-Papanicolau gratuite

Programul a debutat miercuri în judeţele Cluj, Bistriţa, Bihor, Maramureş, Satu Mare şi Sălaj.

Cum va fi vremea joi şi vineri?

Vor fi înnorări temporare, averse, descărcări electrice şi unele intensificări ale vântului, ziua în vestul, nord-vestul, nordul teritoriului şi în zona de munte, iar spre seară şi noaptea, local în regiunile centrale şi nord-estice.

12 cazuri de infectare cu virusul West Nile. O persoană de 87 de ani a decedat

Un număr de 12 persoane au fost diagnosticate, anul acesta, cu virusul West Nile, una dintre acestea - din Ilfov, în vârstă de 87 de ani, care avea şi probleme cardiace - încetând din viaţă la sfârşitul lunii august, au precizat, pentru MEDIAFAX, oficiali din Ministerul Sănătăţii.