A patra etapă de dezinsecţie pe domeniul public se va desfăşura în perioada 4-23 iulie 2012, a anunţat Primăria Cluj-Napoca.
Centrul maternal Luminiţa, destinat mamelor singure şi femeilor gravide cu risc de abandon al copilului, va fi modernizat şi dotat cu fonduri europene.
Primarul Emil Boc a premiat, astăzi, doi clujeni care au împlinit anul acesta vârsta de 100 de ani.
4.734 elevi s-au înscris la examenul de bacalaureat şi 4.635 au fost prezenţi la proba scrisă de limba şi literatura română de luni.
Elevii de la Colegiul Naţional Emil Racoviţă Cluj-Napoca au obţinut cea mai mare medie a tuturor elevilor la probele din cadrul Evaluării Naţionale şi conduc astfel în fruntea clasamentului cu media 9,22.
Redactarea unui eseu având la bază versuri ale lui Mihai Eminescu sau a unui text argumentativ pornind de la o afirmaţie a lui Lucian Blaga este una dintre condiţiile necesare pentru promovarea probei scrise a bacalaureatului de anul acesta la limba română, potrivit baremului.
Guvernul urmează să discute proiectul legii sănătăţii, potrivit informaţiei de presă privind agenda de lucru a Executivului.
Cristian Tudor Popescu, senior editor al ziarului Gândul, critică dur, într-un editorial, afirmaţiile ministrului de Interne, Ioan Rus, potrivit cărora „de la Aristotel şi Platon toţi au plagiat”. Pentru Cristian Tudor Popescu, ministrul de Interne este un prost serios.