monitorulcj.ro Menu

Inaugurarea centrului wellness de la Băile Tuşnad a fost amânată

Inaugurarea centrului wellness de la Băile Tuşnad, programată pentru această perioadă, a fost amânată întrucât apa ce va fi folosită în bazine are o concentraţie mare de gaz şi trebuie făcută o investiţie suplimentară pentru separarea acestuia.

Uniunea Studenților din România nu participă, dar respinge tentativele de confiscare politică a protestelor

Uniunea Studenţilor din România (USR), federaţia studenţească reprezentativă la nivel naţional, consideră normale demonstraţiile paşnice, însă nu va participa la mişcările de protest care se desfăşoara în cursul acestor zile în ţară, întrucât nu vrea sa fie atrasă într-o operaţiune politizată, se arată într-un comunicat de presă al organizației.

Protestatar sibian cu capul spart de un ghiveci. Poliția caută autorul

Poliţiştii Secţiei 1 din Sibiu au început marţi cercetările pentru a-l găsi pe sibianul care a aruncat cu un ghiveci cu flori, de la balcon, spărgându-i capul lui Alexandru Sonoc, şeful Secţiei Galeriilor de Artă a Muzeului National Brukenthal, care manifesta paşnic luni seara, pe Bulevardul Mihai Viteazu, alături de alţi peste 1.300 de sibieni, a declarat, marţi, pentru Agerpres, inspector Luciana Balteş, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.

Teatrul invizibil – expoziţie foto

Miercuri va avea loc vernisajul expoziţiei lui Nelson Fitch cu titlul „Teatrul invizibil”, în foaierul Teatrului Maghiar de Stat Cluj, de la ora 18.