62 de familii din cartierul Someșeni cer mutarea unei stații cu 17 antene GSM, situată la 10 metri de locuințe.
Un bărbat de 29 de ani din Braşov a fost identificat de poliţiştii clujeni, după ce pe numele acestuia autorităţile din Germania au emis un mandat european de arestare.
Doi chinezi, în vârstă de 47 și 48 de ani au fost prinși că munceau fără forme legale în Cluj-Napoca.
Ministerul Sănătății propune ca stomatologii să înființeze cabinete mobile cu ajutorul cărora să trateze pacienții din zonele rurale.
Compania americană Bechtel, constructorul autostrăzii Transilvania, a fost amendată de Consiliul Judeţean (CJ) Cluj pentru nerespectarea prevederior unei autorizaţii de construire şi pentru faptul ca nu a refăcut un drum judeţean.
Directorul Grădinii Botanice din Cluj-Napoca, Vasile Cristea, a participat, luni, la protestul unui grup de tineri ecologişti, care au manifestat în Parcul Central din municipiu.
Indiciile în cazul decesului cântăreţei Mălina Olinescu arată că aceasta s-a sinucis, după ce poliţiştii au găsit, în urma cercetării locuinţei, cele două rânduri de chei ale apartamentului, în timp ce uşa era încuiată şi asigurată pe interior, informează un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti remis luni Agerpres.
Comunitatea academică anunţă cu durere că în ziua de 11 decembrie s-a stins din viaţă scriitorul, traducătorul şi cineastul, omul de cultură, Mihnea Gheorghiu, membru titular al Academiei Române, preşedintele Secţiei de Arte, Arhitectură şi Audiovizual, informează Biroul de presă al prestigiosului for de cultură, citat de Agerpres.