BERBEC
Zi favorabilă studiului şi comunicării. Puteţi obţine câştiguri importante din tranzacţii financiare. În partea a doua a zilei, sunteţi anunţat că trebuie să plecaţi într-o călătorie în interes de afaceri, iar partenerul de viaţă este nemulţumit. Intuiţia vă ajută să luaţi cea mai bună decizie.
Ar fi trebuit să învețe de la Sebastian Lăzăroiu. Sau de la fostul liberal Stolojan. Sau de la Petre Roman. Partidelor românești nu le plac dizidenții. Joci într-o echipă, bună, rea, cinstită sau mai puțin, şi nu ai voie să acționezi pe cont propriu. Personaje precum Cristian Preda sau Monica Macovei sunt tolerate, deocamdată, dar s-ar putea să le vină și lor rândul.
Una din cele mai controversate modificări din Legea Educaţiei se va aplica din următorul an şcolar: clasa zero în învăţământul primar.
La 15 ani de la începerea Programului de Asistență Maternală în Cluj, există 144 de asistenți maternali profesioniști la care sunt plasați 206 copii.
România se situează pe a treia poziţie în Uniunea Europeană, într-un top realizat de econtext.ro, în funcţie de rata pensionarilor care se zbat în sărăcie. Astfel, 41,7% dintre vârstnicii români supravieţuiesc de pe o zi pe alta.
Deputatul independent Mircia Giurgiu a declarat luni că va depune o interpelare la ministrul de Interne, Traian Igaș, prin care îi va solicita fonduri pentru reabilitarea arestului preventiv al Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Cluj.
Viceprimarul municipiului Cluj-Napoca Laszlo Attila este audiat de DNA.
Ex-vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Radu Bica, va rămâne în continuare în arest, ca urmare a unei decizii pronunţate luni de Tribunalul Cluj.