monitorulcj.ro Menu

Cum se droghează deținuții din Gherla și Dej

Deținuții din penitenciarele Gherla și Dej nu consumă droguri injectabile, dar folosesc pentru a se droga medicamente pe care le procură de la ceilalți deținuți.

Verestoy, accident la Izvorul Crişului

Verestoy Attila a suferit mai multe fracturi în urma accidentului. Senatorul a fost transportat la Bucureşti cu un avion medical.

Procurorii DGA au inculpat aproape o mie de persoane

Un raport de activitate al Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) întocmit pentru primele zece luni ale anului 2011 arată că numărul persoanelor inculpate în urma acţiunilor DGA este de 971 de persoane, dintre care 356 sunt lucrători ai Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI).

Ce ascunde un misterios satelit al planetei Jupiter?

Lacuri de dimensiuni impresionante, la fel de mari precum Marile Lacuri nord-americane, ar putea să existe sub suprafaţa îngheţată a Europei, unul dintre sateliţii strălucitori şi misterioşi ai planetei Jupiter, au anunţat miercuri astronomi americani, anunță Mediafax.

Ceaţa a dat peste cap traficul aerian la Cluj

Şase curse aeriene interne şi externe sunt afectate, joi dimineaţă, de ceaţa de pe Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca, cinci dintre acestea având întârzieri, iar una fiind anulată.

O cisternă încărcată cu 30 de tone de GPL a luat foc la Buzău

O cisternă încărcată cu 30 de tone de GPL a luat foc, joi dimineaţă, în curtea unei societăţi comerciale din Buzău, existând risc de explozie. Oamenii şi muncitorii de la firmele din zonă au fost evacuaţi, iar traficul rutier pe DN 2 B la ieşirea din municipiu către localitatea Spătaru a fost blocat, informează Mediafax.