O Dacia 1300, an de fabricaţie 1978, special pregătită pentru a traversa deşertul Sahara, a fost una dintre vedetele paradei cu maşini de epocă care a avut loc la Cluj-Napoca la sfârşitul săptămânii trecute.
Aflat la Cluj-Napoca pentru a inaugura centura Vâlcele – Apahida, premierul Emil Boc a primit cadou o pereche de ghete aniversare marca Clujana.
Puternicul seism care s-a produs duminică în provincia turcă Van, în apropiere de frontiera iraniană, este susceptibil să provoace între 500 şi 1.000 de morţi, a afirmat Mustafa Gedik, şeful Institutului seismologic din Istanbul, relatează AFP, citată de Agerpres.
Până la sfârşitul anului 2011 trebuie să fie găsită o soluţie privind aderarea Bulgariei şi României la Schengen în două etape: în luna martie 2012 cu frontierele aeriene şi maritime, iar în iulie 2012 şi cu cele terestre.
Uniunea Europeană ar trebui să se pregătească pe termen lung pentru o schimbare a Tratatului, limitată strict la chestiuni de legate de uniunea economică şi guvernanţa economică.
Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă are în evidenţă 11.144 locuri de muncă vacante, în perioada 21-27 octombrie 2011, cu 211 mai puţine decât în săptămâna precedentă, se arată într-un comunicat al instituției.
Cu această ocazie, s-a deschis şi circulaţia auto pe centură, care va avea rol de a scoate traficul greu din Cluj-Napoca.
Peste 628.200 de locuinţe, reprezentând 7,28 % din numărul total al locuinţelor estimate a fi recenzate şi un număr de 1.576.453 persoane au fost înregistrate în prima zi a Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor, din informaţiile operative obţinute din raportările prin SMS, informaţii centralizate de Institutul Naţional de Statistică.