Studenţi cu rezultate excepţionale din cinci centre universitare româneşti au fost răsplătiţi cu burse în valoare de 2.400 de euro fiecare, acordate în cadrul celei de-a şasea ediţii a Roberto Rocca Education Program.
Elevii din Cluj-Napoca vor primi anul acesta burse mai mari, a anunţat ieri primarul Sorin Apostu.
Peste 1.600 de clujeni vor participa, în calitate de recenzori, la organizarea recensământului populaţiei şi al locuinţelor, care va avea loc în perioada 20 - 31 octombrie 2011.
Din cele peste 137.400 apeluri la numărul de urgenţă 112 pe trimestrul III, din judeţul Cluj, peste 56% au fost false, potrivit statisticii întocmită de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS).
Fostul preşedinte al PNŢCD, Ion Diaconescu, a decedat marţi seară, la vârsta de 94 de ani.
Multe sortimente de ciocolată de pe piaţa românescă au un conţinut de zahăr care depăşeşte de multe ori 60%, iar kilocaloriile ajung la peste 500.
Ieri a avut loc la Cluj-Napoca conferinţa dedicată medicilor stomatologi cu tema „Prevenirea şi managementul situaţiilor de malpraxis”.
BERBEC
Nu este momentul să începeţi activităţi noi, pentru că riscaţi să nu le puteţi duce la capăt. Limitaţi-vă la strictul necesar! Chiar dacă aveţi multe de rezolvat, vă sfătuim să nu vă încăpăţânaţi. Ar fi bine să vă concentraţi asupra problemelor sociale şi sentimentale.