monitorulcj.ro Menu

Capelă pentru Clinica de Hematologie din Cluj-Napoca

Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Clujului, a făcut luni, 5 septembrie, o vizită de lucru la Spitalul de Hematologie din Cluj-Napoca, în vederea stabilirii primelor demersuri pentru amenajarea în incintă a unei capele care să deservească bolnavii acestei unităţi.

Programul „Biblia în sufletul copilului”, în Aghireşu

Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Clujului, a fost primit sâmbătă, 3 septembrie, în mijlocul credincioşilor din Parohia Aghireş Fabrici, Protopopiatul Huedin, unde a binecuvântat, printr-un Te Deum, demararea unui program catehetic pentru tineri, intitulat „Biblia în sufletul copilului”.

Soluţia OPC Cluj pentru beţişoarele aromate

Comisariatul pentru Protecţia Consumatorului Cluj are o soluţie în ceea ce priveşte controalele la nisipurile decorative şi beţişoarele parfumate care se comercializează pe piaţă.

RATUC suplimentează mijloacele de transport în comun

Începând de luni, 12 septembrie, RATUC va supliemnta mijloacele de transport în comun cu aproximativ 25%, ca urmare a începerii anului şcolar şi a reluării activităţii productive în majoritatea unităţilor economice din Cluj-Napoca.

Mai puţină cianură în proiectul Roşia Montană

Gabriel Resources ar putea reduce concentraţia de cianură din lacul de acumulare de la Roşia Montană, propusă în proiectul minier, pentru a obţine avizul Ministerului Mediului, transmite Bloomberg.