monitorulcj.ro Menu

Jesse Owens, filmat 3D!

Jesse Owens a fost filmat de nazişti în 3D, cu o cameră stereoscopică, în timpul Jocurilor Olimpice de la Berlin din 1936. Atunci, renumitul atlet de culoare american a cucerit patru medalii de aur.

Concert Tudor Gheorghe

Tudor Gheorghe va susţine săptămâna viitoare, joi, 26 mai, de la ora 19, la Casa de Cultură a Studenţilor spectacolul intitulat „Al 5 - lea Anotimp – Femeia”.

Alimente marcate cu buline colorate

Senatul a adoptat, luni, cu 54 voturi “pentru”, 42 “împotrivă” şi trei abţineri, un proiect de lege care prevede inscripţionarea etichetelor produselor alimentare cu buline roşii, portocalii sau verzi, după gradul de risc asupra sănătăţii.

CFR scumpeşte biletele cu 10% din luna august

Biletele de tren ale CFR Călători vor fi scumpite din august cu circa zece la sută, , societatea bugetându-şi la începutul anului această creştere, potrivit informaţiilor companiei, citate de Agerpres.

Geografia şi istoria predate doar în română

Proiectul de lege al deputatului Mircia Giurgiu prin care istoria şi geografia vor fi predate minorităţilor naţionale în limba română a fost adoptat, ieri, tacit de Camera Deputaţilor.