monitorulcj.ro Menu

Şef serviciu la Direcţia pentru Operaţiuni Vamale Cluj, reţinut de procurorii DNA

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Cluj au dispus, joi, reţinerea lui Alain Florin Modrea, şef la Serviciul Inspecţie Fiscală şi Control Ulterior din cadrul Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj, după ce a fost prins în flagrant delict că lua mită.

Gyorgy Frunda spune că este posibilă schimbarea premierului

Senatorul UDMR Gyorgy Frunda susţine că este posibil ca în viitorul apropiat să fie schimbat premierul Emil Boc, în contextul în care PDL îşi ''va menţine prevederea statutară potrivit căreia liderul partidului nu poate să fie şi prim-ministru''.

Fuzes: Un mesaj distorsionat

Ambasadorul Ungariei la Bucureşti, Oskar Fuzes, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că, probabil, s-a făcut confuzie între mesajul premierului ungar, Viktor Orban, poemul lui Petofi Sandor şi discursul soţiei sale.

USL a contestat la Curtea Constituţională noul Cod al Muncii

USL a depus, joi, o sesizare la Curtea Constituţională privind Codul Muncii, contestând asumarea răspunderii Guvernului pe acest proiect, dar şi încălcarea unor prevederi constituţionale legate de dreptul la muncă, dreptul la concediu, dreptul la asociere şi dreptul la grevă.

5.100 de morţi până acum în Japonia

Seismul urmat de un tsunami, vineri, în nord-estul Japoniei, a provocat moartea a 5.178 de persoane şi dispariţia altor 8.606, potrivit unui nou bilanţ oficial provizoriu, stabilit joi de poliţia naţională, relatează AFP.