Conducerea Organizaţiei PDL Bucureşti a decis, marţi, în unanimitate, să sprijine candidatura lui Emil Boc pentru preşedinţia PDL, a anunţat preşedintele organizaţiei, Elena Udrea.
Potrivit Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), un rezervor de combustibil uzat a luat foc la un reactor al centralei nucleare de la Fukushima, autorităţiile japoneze atragând atenţia asupra pericolului răspândirii radiaţiilor în organism.
Directorul general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) Liviu Costache a demisionat luni din funcţie, invocând motive de sănătate, în locul său urmând să fie numit directorul adjunct pentru proiectele cu finanţare externă din companie, Daniela Drăghie.
Lista trupelor de la B'estfest s-a îmbogăţit cu un nou nume, duo-ul britanic 'Lamb' anunţându-şi prezenţa la festival, informează organizatorii.
Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj a primit, prin donaţie, aparatură în valoare de peste 48.000 lei. Donaţia a fost făcută de Asociaţia Femeilor de Afaceri (AFA) Cluj, iar inaugurarea a avut loc astăzi.
Inspectorii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Cluj au descoperit produse expirate de jumătate de an în farmaciile Catena din Cluj, acestea fiind oferite spre vânzare clienţilor.
În unele hypermarketuri din Cluj, o parte din produsele ambalate nu au cantitatea care este notată pe ambalaj, ci mai mică cu câteva sute de grame.
Directorul general al Tarom, Ruxandra Brutaru, a demisionat marţi din funcţia pe care o ocupa de la finele anului 2008, au declarat pentru MEDIAFAX surse din Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.