Liderul libian, Muammar Kadhafi, a acuzat ţările occidentale că participă la un “complot colonialist” împotriva Libiei, conform unui interviu difuzat azi dimineaţă de canalul de ştiri francez LCI, relatează Mediafax.
Un violent seism cu magnitudinea 7,2 s-a produs azi în largul coastelor din nord-estul Japoniei, declanşând un avertisment împotriva riscului de tsunami, a anunţat Agenţia meteorologică niponă, citată de AFP. Cutremurul, survenit la 11h45 (02h45 GMT), s-a produs la o adâncime de doar 10 km. Epicentrul său a fost la 160 km est de peninsula Oshika, în prefectura Miyagi. Seismul a fost resimţit la Tokio, la 430 km de acolo, unde imobilele s-au zdruncinat. Agenţia a emis un avertisment împotriva riscului de tsunami pe coasta dinspre Pacific a insulei principale Honshu, unde valurile ar putea atinge înălţimea de 50 cm. Cele două prefecturi Iwate şi Miyagi, apropiate seismului, nu au înregistrat până în prezent nicio victimă şi nici pagube materiale, au indicat responsabili locali.
Moţiunea de cenzură a opoziţiei, introdusă ca urmare a asumării răspunderii Guvernului pe Codul muncii, va fi prezentată astăzi, de la ora 9.30, în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, urmând ca pe 16 martie să fie dezbătută şi votată.
Regizorul Martin Scorsese are din nou probleme financiare şi datorează fiscului american aproape 3 milioane de dolari.
Prima Declaraţie oficială pentru drepturile femeii din lume a fost redactată şi publicată în perioada Revoluţiei Franceze, la 1791, de scriitoarea Olympe de Gouges (Marie Gouze).
Biroul ONU de combatere a drogului şi a criminalităţii organizate (ONUDC) a anunţat marţi lansarea unui program de subvenţii pentru a ajuta victimele traficului de persoane, transmite AFP.
Reţetele compensate şi gratuite s-ar putea elibera, de la 1 aprilie, în limita unui anumit plafon. Odată atins pragul, farmacia nu va mai putea elibera reţete.
Primăria va organiza, de anul viitor, o gală dedicată doamnelor Clujului care s-au făcut remarcate în anumite domenii. Manifestarea va fi după modelul „Juniorii Clujului” şi „Seniorii Cetăţii”.