monitorulcj.ro Menu

Jazzmanul George Shearing a murit

Sir George Shearing, pianistul de jazz autor al celebrei piese "Lullaby of Birdland" dar şi al multor alte piese clasice de jazz, atât din postura de solist cât şi alături de cvintetul său, a încetat din viaţă la vârsta de 91 de ani. George Shearing, orb din naştere, a încetat din viaţă ieri dimineaţă în locuinţa sa din Manhattan, din cauza unei afecţiuni cardiace, conform managerului său, Dale Sheets. “A fost un interpret cu adevărat unic. A fost extraordinar să am posibilitatea să-l urmăresc în timp ce lucra”, a comentat managerul şi prietenul muzicianului, potrivit Agerpres.

Gafă la ONU

Din greşeală, ministrul indian de externe a citit la ONU discursul omologului său portughez. La o reuniune a membrilor Consiliului de Securitate al ONU, ministrul indian de externe Somanahalli Mallaiah Krishna (foto) a citit din eroare un discurs al omologului său portughez, confundând foile de pe masă, potrivit portalului IMK.com. Ministrul indian (78 de ani) şi-a început discursul cu fraze comune, pe care şeful diplomaţiei portugheze, care vorbise înaintea sa, evitase să le dea citirii. Numai în al treilea minut al alocuţiunii, reprezentantul Indiei la ONU, Hardeep Singh Puri, a observat eroarea şi a încercat să-l corecteze pe compatriotul său, relatează Agerpres. “Iar acum aş dori să-mi exprim satisfacţia profundă în legătură cu fericita împrejurare că astăzi, aici, sunt prezente două ţări de limbă portugheză - Brazilia şi Portugalia”, a spus Krishna, înainte de a i se atrage atenţia că citeşte de pe o foaie străină. Confuzia a intervenit din cauză că pe masă se aflau mai multe discursuri ale antevorbitorilor. “În faţa mea erau atât de multe foi că accidental am început să citesc de pe prima care mi-a căzut sub ochi”, a explicat şeful diplomaţiei indiene.

Expoziţia artiştiştilor plastici din Mureş

Astăzi de la ora 16, la Libraria Diverta - Universitatii va avea loc vernisajul expozitiei colective  a artistilor profesionişti membri ai Asociatiei Artistilor Plastici Targu Mures. Expoziţia în cadrul căreia sunt prezentate lucrările a 22 de artişti plstici este organizată de Galeria de Artă Diverta şi Polul Cultural Clujean. Evenimetul va fi prezentat de Sabin Mircea Rus, Ilarie Opriş, preşedintele AAP Tg.Mureş şi muzeograful Vasile Mureşan.

“Luceafărul huilei” s-a însurat

Fostul lider al minerilor Miron Cozma s-a însurat, sâmbătă, cu Marinela Niţu, cu care a avut o relaţie încă din 1998, timp de câţiva ani, ceremonia având loc la Braşov, într-un cadru restrâns, potrivit ziarului Gândul. Ceremonia a fost oficiată la Biserica “Sfânta Treime” din Scheii Braşovului, în prezenţa unor rude apropiate.

Andreea Antonescu este însărcinată

Într-un interviu acordat pentru revista Story, fosta membră a trupei “Andre”, Andreea Antonescu, a recunoscut pentru prima dată, deşi acest lucru era speculat de ceva vreme de presa tabloidă, ca este însărcinată, scrie ziarul Click. “Nu am ştiut ce mă aşteapta. Am luat 9 kilograme şi mi se pare enorm” a declarat Andreea pentru revista “Story”, scrie Click. Vedeta susţine că tatăl copilului este Traian, un tânăr om de afaceri cu care cântăreaţa are o relaţie de mai bine de patru ani.

Populaţia României a scăzut cu aproape 7.000 de persoane

Populaţia României a scăzut în decembrie 2010 cu 6.979 de persoane faţă de noiembrie. Numărul copiilor născuţi în ultima lună a anului trecut s-a diminuat cu 1.250 faţă de luna precedentă, în timp ce numărul decedaţilor a fost în decembrie 2010 cu 1.601 mai mare decât în noiembrie, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS). În luna decembrie, s-au născut 16.523 copii, iar numărul persoanelor care au decedat în luna decembrie a fost de 23.502. În aceste condiţii, excedentul numărului decedaţilor faţă de numărul născuţilor-vii a determinat scăderea populaţiei României în luna decembrie a anului trecut cu 6.979 persoane, în timp ce în luna noiembrie, populaţia a scăzut cu 4.128 persoane. De asemenea, a crescut şi numărul copiilor cu vârstă sub 1 an care au decedat în luna decembrie. Astfel, 214 copii sub un an, adică 13 la 1.000 născuţi-vii, au murit în decembrie, faţă de 10 la 1.000 născuţi-vii în luna noiembrie. Datele INS mai arată că în decembrie anul trecut au fost înregistrate 3.845 de căsătorii, în scădere cu 1.275 comparativ cu luna precedentă. În schimb, în decembrie a crescut numărul divorţurilor cu 866 faţă de noiembrie, înregistrându-se 3.073 de divorţuri.

Cultura şi cartofii au costat cel mai mult în ianuarie

Cartofii, conservele de legume, fructele, cărţile, energia termică şi combustibilii s-au scumpit cel mai mult în ianuarie, comparativ cu sfârşitul anului trecut, conform datelor publicate ieri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Astfel, preţurile produselor alimentare s-au majorat în medie cu 1,14% faţă de decembrie 2010, cartofii înregistrând cea mai mare creştere, de 6,02%. Conservele de legume s-au scumpit cu 6%, fructele proaspete cu 2,22%, făina cu 1,85%, citricele cu 1,73%, în timp ce preţul mălaiului a crescut cu 1,52% şi al uleiului cu 1,45%. Creşteri mai moderate au fost consemnate la băuturi alcoolice - 0,25%, carne - 0,14%, cafea - 0,63%, peşte - 0,6%, brânză - 0,76%, în timp ce ouăle s-au ieftinit cu 1,25%. Preţurile produselor nealimentare au crescut cu 0,83%, cele mai mari scumpiri fiind înregistrate la cărţi, reviste şi ziare, preţurile acestora crescând cu 4,84%, energia termică cu 3,21%, în timp ce combustibilii s-au scumpit cu 2,18%. Ieftiniri au fost înregistrate la autoturisme şi piese de schimb, preţurile fiind cu 0,08% mai mici decât decembrie anul trecut. Transportul urban s-a scumpit cu 1,06%, în timp ce transportul aerian s-a ieftinit cu 0,71%.