monitorulcj.ro Menu

Pensii mai mari pentru metalurgişti, tipografi şi strungari

Pensionarii care au lucrat în condiţii grele de muncă primesc, în sfârşit, o veste bună. Astfel, cei care se încadrează în grupa întâi şi a doua de muncă vor beneficia de luna aceasta de majorarea pensiei, a anunţat deputatul democrat-liberal Mircia Giurgiu. Creşterea cu 0,25% se va aplica grupei a doua de muncă, iar pentru grupa întâi se va aplica o creştere de 0,50%. Giurgiu a explicat că în prevederile amendamentului se încadrează metalurgiştii, tipografii, strungarii şi cei care au lucrat în “sectoarele calde”. „În 2007 am avut o iniţiativă legislativă care a vizat o creştere a pensiilor pentru cei care au lucrat în condiţii dificile. A venit criza şi proiectul a fost amânat. Totuşi, la sfârşitul anului trecut, acest amendament a fost inclus în noua lege a pensiilor”, a declarat Giurgiu. El a adăugat că în această situaţie sunt, la nivel naţional, aproximativ 1,4 milioane de persoane.

Start la înscrieri pentru competiţia TIFF 2011

Ediţia cu numărul zece a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) va avea loc între 3 şi 12 iunie, la Cluj-Napoca, informează site-ul oficial al evenimentului. Echipa TIFF a anunţat că se pot face deja înscrieri, exclusiv online, pentru Competiţia Oficială a Festivalului, pentru competiţia Umbre - Scurtmetraj şi pentru secţiunea Zilele Filmului Românesc - Lung şi Scurtmetraj. Toate filmele propuse trebuie să fi fost produse după data de 1 ianuarie 2009. Data-limită de trimitere a DVD-urilor pentru preselecţia Competiţiei Oficiale şi a Competiţiei Umbre - Scurtmetraj este 15 februarie 2011, iar pentru secţiunea Zilele Filmului Românesc - 15 martie 2011. Plicurile trebuie trimise prin curier, pe adresa Asociaţiei pentru Promovarea Filmului Românesc, cu menţiunea secţiunii pentru care sunt înscrise.

Programatorii, invitaţi să „spargă” Google Chrome

Google a anunţat că va acorda un premiu de 20.000 de dolari primei persoane care va reuşi să găsească un punct slab browserului Chrome, informează Computerworld, potrivit Mediafax. Acesta este cel mai mare premiu oferit vreodată de o companie în cadrul concursului Pwn2Own, care se va desfăşura în Vancouver, prin care programatorii sunt invitaţi să „spargă” un program. Printre alte programe pentru spargerea cărora se oferă premii sunt IE, Firefox şi Safari, pentru care compania promite un premiu de 15.000 de dolari.

Huidu s-a întors acasă

Realizatorul de televiziune Şerban Huidu, care, pe 29 decembrie 2010, a suferit un accident pe o pârtie de schi în apropiere de Innsbruck, fiind internat la Spitalul Universitar din staţiunea austriacă, a sosit vineri seară în ţară, au declarat pentru Mediafax reprezentanţii Prima TV. Deşi Huidu a postat vineri pe blogul său un mesaj în care spunea că se întoarce în ţară abia weekend-ul viitor, el s-a întors în seara aceleiaşi zile. “În prezent Huidu se află acasă, se simte bine şi urmează să îşi reia, de luni (azi-n.r.), recuperarea”, au spus reprezentanţii Prima TV.

Elevii pot studia un an în străinătate

Elevii români pot studia în licee publice din peste 30 de ţări de pe toate continentele prin intermediul unui proiect derulat de International Educational Center (IEC). Elevii vor locui în familii gazdă din ţările respective, evaluate şi verificate în prealabil. Potrivit informaţiilor IEC, elevii trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 15 şi 18 ani în momentul începerii programului. Ei mai trebuie să ştie limba engleză la nivel mediu şi să fi avut rezultate bune la învăţătură în ultimii trei ani de studii. Elevii mai trebuie să demonstreze şi că sunt capabili să petreacă mult timp departe de casă, fiind luate în considerare calităţi personale precum maturitate, flexibilitate, deschidere, onestitate, integritate şi responsabilitate. Elevii interesaţi să studieze în afara ţării pot afla mai multe detalii referitoare la această oportunitate accesând pagina www.iec.ro.

Azi reîncep cursurile

Elevii din ciclurile de învăţământ primar, gimnazial şi liceal, dar şi copiii de la grădiniţă se întorc astăzi la cursuri, după vacanţa intersemestrială de o săptămână, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Din cei peste 3 milioane de elevi şi preşcolari din România, aproximativ 2,7 milioane sunt elevi în învăţământul primar, gimnazial şi liceal şi peste 500.000 sunt copii de grădiniţă. Anul şcolar 2010-2011 are 36 de săptămâni de cursuri iar semestrul al doilea, care începe astăzi, se va încheia pe 17 iunie. Elevi vor mai avea vacanţă de pe 16 aprilie până pe 25 aprilie şi din nou cursuri în perioada 26 aprilie - 17 iunie. Vacanţa de vară este prevăzută în perioada 18 iunie - 11 septembrie.

Studiu : Tinerii nu ştiu prea multe despre cancer

Aproape jumătate din participanţii la un studiu referitor la informarea oamenilor despre cancer consideră că gradul lor de informare cu privire la această boală este spre nivel mediu Studiul a fost realizat de Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România, împreună cu IMAS. Potrivit Agerpres, rezultatele studiului au arătat că nivelul de informare este mai ridicat în rândul persoanelor de gen feminin şi a celor cu educaţie superioară. Pe de altă parte, tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 şi 29 de ani se consideră mai degrabă neinformaţi cu privire la această boală. Potrivit studiului, 35% din persoanele care au avut în familie cazuri de cancer se consideră informate în ceea ce priveşte boala. În schimb, cei care nu au avut în familie persoane bolnave de această boală (20% din cei chestionaţi) se poziţionează mai degrabă către mijlocul scalei de evaluare, cu un nivel mediu de informare.

Şerban Rădulescu: Multe spitale nu îşi justifică existenţa

Senatorul PDL Cluj, Şerban Rădulescu consideră că decizia comasării şi a transformării unor spitale în azile de bătrâni trebuia luată mai devreme de Ministerul Sănătăţii, deoarece “prea multe spitale nu îşi justificau existenţa”. El mai consideră că spitalele care vor continua să funcţioneze vor trebui să se organizeze sau să se reorganizeze de aşa natură încât serviciile medicale oferite cetăţenilor să fie de calitate şi compatibile cu cele din UE. „Nu va fi deloc simplu. Sunt necesare investiţii în aparatură, pentru ameliorarea condiţiilor hoteliere oferite pacienţilor. Sunt necesari bani pentru toate acestea, dar şi pentru o salarizare mai bună a personalului medical”, afirmă senatorul. El mai subliniază că descentralizarea este un test pentru directorii de spitale. „Vom vedea acum şi modul în care managerii de spitale vor gestiona noua situaţie. În primul rând, depinde de ei cum vor proiecta şi pune în aplicare reorganizarea spitalelor pe care le conduc. Şi mă gândesc, în primul rând, la spitalele clinice din centrele universitare”, conchide Rădulescu.