monitorulcj.ro Menu

300 de militari pensionari au ieşit în stradă

Aproximativ 300 de cadre militare în rezervă au protestat, ieri, în faţa Prefecturii Cluj, împotriva tăierii pensiilor, scandînd lozinci antiprezidenţiale şi antiguvernamentale. Protestatarii au purtat pancarde antiprezidenţiale şi cu mesaje prin care cereau demisia ministrului Apărării, Gabriel Oprea. Preşedintele filialei clujene a Sindicatului cadrelor militare disponibilizate, în rezervă şi retragere, Gelu Miron, a declarat că protestul a avut loc în contextul diminuării pensiilor militare. „Sindicatul Cadrelor militare disponibilizate în rezervă şi retragere, membri din MApN, MAI, SRI şi ale structuri de siguranţă şi apărare naţională protestează faţă de măsurile luate de comandantul suprem şi de Guvernul României privind reducerea pensiilor militare.

“Ultimele ore ale lui Ceauşescu”, nominalizat la “Prix de Soleure”

Decernarea premiului, în valoare de 60.000 franci elveţieni, va avea loc joi în Landhaus Solothurn, Elveţia. Producţia “Ultimele ore ale lui Ceauşescu”, în regia lui Milo Rau şi Simone Eisenring, este nominalizată la "Prix de Soleure", în cadrul Festivalului de film din Solothurn, Elveţia, ce va avea loc la sfîrşitul lunii ianuarie. Piesa de teatru şi filmul documentar “Ultimele ore ale lui Ceauşescu”, în regia lui Milo Rau şi Simone Eisenring, sînt produse şi montate de o echipă de germani şi elveţieni de la Institutul pentru Crima Politică. Pentru spectacol, echipa a făcut cercetări în România timp de un an şi jumătate, potrivit hotnews.ro.

Papa Benedict al XVI-lea a binecuvîntat reţelele de socializare

Reţelele de socializare oferă noi experienţe de viaţă şi Suveranul Pontif le recunoaşte meritul de a “crea întîlniri dincolo de graniţele spaţiului şi culturii”. Papa Benedict al XVI-lea a binecuvîntat ieri, cu ocazia Zilei Mondiale a Comunicării, reţelele de socializare. În acelaşi timp, Suveranul Pontif a avertizat că folosirea acestora în exces poate crea o lume paralelă, informează postul de televiziune Rai News.

Sute de vizitatori la Tîrgul de Antichităţi

În acest sfîrşit de săptămînă galeria "Ernest" a readus în Iulius Mall expozanţii de articole cu preţioasa patină a timpului. Sute de clujeni au admirat, duminică, la prima ediţie din acest an a Tîrgului de Antichităţi, care s-a desfăşurat la complexul Iulius Mall, piesele expuse de numeroşii comercianţi de obiecte de artă. Clujenii au putut admira şi cumpăra în acest weekend tot soiul de antichităţi, de la podoabe, tipărituri, efecte militare, numismatică, precum şi piese de mobilier şi decoraţiuni din vremuri de mult apuse. Galeristul Ernest Versansky, organizatorul ediţiilor lunare ale acestui eveniment, a declarat, ieri, pentru Agerpres, că la primul Tîrg de Antichităţi din acest an participă 45 de expozanţi din Cluj-Napoca şi din mai multe oraşe din Transilvania şi Moldova. ”Fiind vorba de luna ianuarie, este un tîrg de succes. Azi au fost sute de persoane care au trecut pe la standurile noastre. Am şi vîndut cîte ceva”, a spus galeristul Ernest Versansky.

Medicii de la Ambulanţă, trimişi la şcolarizare

Ministerul Sănătăţii le mai lasă medicilor care lucrează la serviciile judeţene de ambulanţă un răgaz pentru obţinerea atestatului în domeniul asistenţei medicale de urgenţă prespitalicească. Potrivit unui proiect de lege al Ministerului Sănătăţii, toţi medicii de la serviciile de Ambulanţă vor fi obligaţi să aibă un atestat în domeniul asistenţei medicale de urgenţă prespitalicească cu durata minimă de 6 luni. Cei care nu vor avea acest atestat nu vor mai putea profesa de la 1 ianuarie 2012.

Cinema “Florin Piersic”, inaugurat cu proiecţii speciale

Cea mai plăcută surpriză pentru spectatori este că vor putea viziona filmele în format 3D. Cinematograful “Republica” se va redeschide miercuri, 26 ianuarie, după ample lucrări de renovare, sub noua sa denumire “Florin Piersic”, cu proiecţia unui film în care rolul principal este interpretat de celebrul actor Florin Piersic, ce va fi prezent la eveniment. Cinefilii vor avea apoi ocazia să vizioneze, joi, 27 ianuarie, în ziua dedicată lui Florin Piersic, care coincide cu ziua sa naştere, patru lungmetraje de mare succes, în care actorul a excelat prin modul în care s-a identificat cu personajele interpretate: “Haiducii lui Şaptecai”, “Colierul de turcoaze”, “Trandafirul Galben” şi “Drumul oaselor”. Intrarea la proiecţii va fi liberă.

Studenţii tunisieni cer amînarea sesiunii

Mai mulţi tineri tunisieni care învaţă la facultăţile clujene cer amînarea sesiunii de examene, pe fondul conflictului din Tunisia. Studenţii din Tunisia care învaţă la facultăţile clujene susţin că din cauza grijilor pe care şi le fac pentru familiile din Tunisia nu se pot concentra pentru examenele din sesiunea care a început şi că în acest fel riscă să le pice, fiind nevoiţi ca apoi să plătească reexaminarea.

Artificii de Ziua Unirii Principatelor

Astăzi, cu prilejul sărbătoririi a 152 de ani de la Unirea Principatelor Române, în centrul Clujului vor avea loc mai multe manifestări organizate de Instituţia Prefectului, Primăria municipiului Cluj-Napoca şi Divizia a IV-a Infanterie „Gemina”. Astfel, ceremonialul va debuta la ora 10 cu o depunere de jerbe şi coroane de flori la bustul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, din faţa clădirii Palatului Administrativ, de pe Bulevardul 21 Decembrie 1989. Mai apoi, de la ora 17, la Casa de Cultură a Studenţilor, clujenii vor putea participa la un spectacol susţinut de soliştii Traian Roşan, Amalia Codorean, Adrian Socaciu, Lucia Sestraş şi Florin Bota, alături de ansamblurile „Crăişorul”, „Cununa Apusenilor – Gilău”, „Rapsodia Someşană”, Ansamblul „Mărţişorul”, „Glasuri Someşene” şi „Cununa Transilvană”. Intrarea la concerte va fi liberă. Manifestările se vor încheia cu defilarea Gărzii de Onoare şi Hora Unirii, iar seara, de la ora 20, sînt programate focuri de artificii în Piaţa Avram Iancu, organizate de Primăria clujeană. M.O.