monitorulcj.ro Menu

Turneu de tenis în scopuri caritabile

Clubul Rotary Samus din Cluj organizează turnee de golf şi de tenis pentru a strînge bani pentru acţiuni caritabile, printre care se numără şi acordarea unor burse pentru tinerii fără posibilităţi materiale. Potrivit celui care a deţinut anul trecut preşedinţia clubului, Călin Tomoiag, turneul de golf a fost organizat în luna septembrie, dar cel de tenis se va desfăşura în februarie, la Winners Club din Cluj-Napoca, unde sînt aşteptaţi să sosească zeci de participanţi din toate colţurile lumii.

Proceduri standard pentru asistenţii medicali

Asistenţii medicali şi moaşele vor lucra din acest an după proceduri de practică standardizate. Acestea îi vor ajuta să se orienteze în gestionarea cazurilor şi luarea unor decizii rapide şi corecte pentru îngrijirea pacienţilor. În acest sens, a fost realizat un proiect de lege care se află în dezbatere publică. „Proiectul de act normativ cuprinde zece capitole care descriu în amănunt procedurile medicale pe care asistenţii medicali şi moaşele au indicaţie să le urmeze în controlul infecţiilor, pregătirea pacientului pentru recoltarea probelor de laborator, administrarea medicamentelor, terapii vasculare, îngrijirea respiratorie- monitorizare, îngrijirea cardiovasculară, îngrijirea pediatrică, cea geriatrică”, afirmă reprezentanţii Serviciului de Presă al Ministerului Sănătăţii. După aprobarea proiectului de act normativ, asistenţii medicali şi moaşele din spitale vor primi broşuri cuprinzînd procedurile de practică şi bibliografia utilizată.     G. D.

14 mil. € de la Guvern pentru “Cluj Arena”

Banii pe care Consiliul Judeţean Cluj intenţiona să-i folosească pentru stadion în 2011 vor fi redirecţionaţi spre alte proiecte.Guvernul a alocat în această săptămînă bani pentru continuarea lucrărilor la noul stadion, “Cluj Arena”, dar şi pentru realizarea stadionului “Lia Manoliu” din Bucureşti.Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a declarat că Executivul şi-a asumat obiectivul de a contribui la construirea unor stadioane la standarde internaţionale, care să permită organizarea de competiţii la nivel internaţional şi în România.

Concurenţă internaţională pentru proiectarea noii clădiri a BCU

Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga“ din Cluj-Napoca a deschis la sfîrşitul săptămînii trecute o expoziţie cu cele peste 100 de proiecte ale arhitecţilor români şi străini înscrise în concursul de soluţii pentru construirea noului depozit de carte cu acces la raft. Noua clădire a bibliotecii, în valoare de 3 milioane de euro, va fi ridicată pe un teren de 1.200 de metri pătraţi şi va include, pe lîngă spaţiile de lectură, şi o sală de conferinţe şi ateliere de multiplicare, legătorie şi digitizare, dar şi un parking.

Accident feroviar în zona Poieni

Un tren accelerat care circula pe ruta Timişoara-Iaşi a lovit, vineri dimineaţa, un autotren, în zona localităţii clujene Morlaca, între staţiile CFR Brăişor şi Poieni. Purtătorul de cuvînt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Cluj, Andrei Biriş, a declarat că accidentul a avut loc după ora 12.00 şi că a fost unul uşor, fără victime. El a explicat că, de fapt, un autotren încărcat cu saci de nisip caolin se răsturnase în apropierea căii ferate, iar acceleratul care a trecut prin zonă a atins autotrenul cu vagoanele. Potrivit conducerii Regionalei CFR Cluj, circulaţia feroviară a fost blocată pe ambele linii, pe relaţia Cluj-Napoca - Oradea, dar traficul feroviar a fost reluat în aceeaşi zi, fiind asigurată circulaţia trenurilor în ambele sensuri. Trei trenuri, inclusiv garnitura implicată în accident au înregistrat întîrzieri de pînă la două ore, dar au reintrat în traficul normal. Conducerea Regionalei CFR Cluj va realiza o evaluare a pagubelor produse, iar raportul va fi înaintat Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.{jcomments on}

Olimpici premiaţi

Astăzi, Clubul Rotary va premia doi dintre elevii clujeni cu rezultate remarcabile la Olimpiade. E vorba de Constantin Giurgiu, care a obţinut o medalie de argint la Olimpiada Internaţională de Chimie de la Tokyo, şi de Cătălin Perticaş, premiat cu medalie de bronz la Olimpiada Balcanică de Informatică, desfăşurată în Bulgaria. De asemenea, vor fi premiaţi şi profesorii care i-au pregătit pe elevi, respectiv Mircea Dragoş, Liviu Olenic şi Patcas Csaba. Festivitatea va avea loc la Colegiul Academic.

Pe cine aruncă PSD în lupta pentru Cons.Local Cluj-Napoca?

Preşedintele organizaţiei municipale a PSD, Mircea Jorj, a anunţat că vrea să candideze la Primăria Cluj-Napoca. Cine sînt candidaţii pentru funcţiile de consilieri locali? Organizaţia municipală a PSD îşi pregăteşte deja strategia pentru alegerile locale din 2012. După validarea celor 17 candidaţi pentru funcţiile de consilieri judeţeni, pesediştii i-au validat şi pe cei pentru Consiliul local Cluj-Napoca. De asemenea, Mircea Jorj (foto) a anunţat ca vrea să candideze la Primăria Cluj-Napoca. “În perioada următoare, organizaţia municipală a PSD va analiza şi propune spre validare şi candidatul la Primăria Cluj-Napoca, precum şi completarea listei consilierilor locali ai PSD, la nivel de municipiu”, a explicat liderul PSD Cluj-Napoca. Jorj a mai precizat că îşi va depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca. Candidatura lui trebuie validată prin vot, în cadrul organizaţiei PSD. Mircea Jorj a adăugat că organizaţia pe care o conduce îşi propune să tripleze numărul de consilieri locali. Dacă, în prezent, social democraţii clujeni deţin trei posturi de consilieri locali, la localele din 2012 îşi doresc să ajungă la opt sau, în cel mai fericit caz, la nouă. Astfel, social democraţii ar deţine o treime din numărul total de consilieri (27 în prezent). Social democraţii îşi doresc - atît pentru Primărie, cît şi pentru Consiliul Local - competitori educaţi şi fără “vulnerabilităţi din trecut”, a explicat Jorj. Candidaţii PSD pentru Consiliul Local Primii candidaţi validaţi de PSD Cluj-Napoca pentru funcţiile de consilieri locali sînt: Mircea Jorj - lider de grup şi preşedintele PSD Cluj-Napoca, Claudia Anastase - consilier local, vicepreşedinte PSD Cluj-Napoca, Gabriel Oniga - preşedinte Organizaţia de Tineret a PSD, Ovidiu Chifor - vicepreşedinte organizaţia PSD Cluj-Napoca, Teodor Pop Puşcaş - consilier judeţean, Ionuţ Pop – cadru didactic universitar, Irimia Popa – cadru didactic universitar. Cei şapte candidaţi au fost propuşi de organizaţiile de cartier şi validaţi în cadrul consiliului municipal, respectiv al organizaţiei judeţeane a PSD.

Eroare umană

Comisia de anchetă a stabilit că avionul MIG 21 Lancer s-a prăbuşit din cauza unei manevre greşite. Cauza prăbuşirii avionului MiG 21 Lancer, în apropiere de Cîmpia Turzii, din 1 noiembrie 2010, accident în urma căruia cei doi piloţi au murit, ar fi o eroare umană. Concluzia este relevată de raportul comisiei de investigaţie tehnică, acesta indicînd că ultima manevră a piloţilor nu a fost executată la altitudinea prevăzută, a precizat procurorul militar de la Parchetul Militar Cluj, Liviu Lascu. El a adăugat că, potrivit manualelor de zbor ale piloţilor, înălţimea minimă de la care trebuia executată această manevră este 1.400 de metri, iar viteza de 450 kilometri la oră. MiG-ul prăbuşit avea în schimb o viteză de 480 de kilometri la oră şi a început manevra la 1.200 de metri înălţime. Procurorul militar de la Parchetul Militar Cluj, Liviu Lascu, mai spune că ancheta va continua, pentru a stabili dacă piloţii aveau pregătirea, orele de zbor necesare efectuate şi instructajul de protecţie a muncii. Vă reamintim că un avion MiG 21 LanceR s-a prăbuşit, în 1 noiembrie 2010, în apropiere de Cîmpia Turzii, cei doi militari aflaţi la bord, căpitan-comandorul Laurenţiu-Nicolae Chiriţă şi căpitan-comandorul Sorin-Traian Avram, pierzîndu-şi viaţa în urma accidentului. Potrivit MaPN, cei doi piloţi decedaţi în apropierea localităţii Călăraşi erau profesionişti şi aveau atestări de zbor în orice condiţii. Chiriţă Constantin Laurenţiu (40 ani) avea circa 1.300 de ore de zbor, dintre care 940 pe avion MIG 21 Lancer.