monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Tur de forta

Impreuna cu Serioja - Orchestra, actrita si cintareata Rona Hartner a sustinut trei concerte la Kiev, pe 4, 7 si 10 aprilie, la care a participat si Tony Gatlif, regizorul filmelor „Gadjo Dilo" si „Transylvania", in cadrul Festivalului „Tzigane", din capitala Ucrainei. Astazi, Rona Hartner sustine un concert la Club Reservoir din Paris, iar miine, impreuna cu dansatori de flamenco, va evolua la Nantes. Dupa lansarea, la sfirsitul acestei luni, a celui de al treilea album „Best Of", interpreta va prezenta un show la „Guinette Pirates", din Paris. Acest tur de forta al Ronei a fost precedat, in luna martie, de citeva concerte tinute la Paris, Montpellier, Marsilia si Dijon, dupa care a poposit in 29 si 39 martie la Praga, unde si-a prezentat filmul care a consacrat-o, „Gadjo Dilo", si a avut un concert. In 31 martie era din nou in Franta, in juriul Festivalului de Film de la Provence. Putin cunoscuta acasaIn acest rastimp, tablourile ei se vind cu preturi cuprinse intre 300 si 1500 euro, iar citeva dintre filmele in care a jucat, opt la numar, sint inca pe ecranele din Franta. „Romanii n-au vazut, de exemplu, «Gadjo Dilo», caci n-a ajuns pe ecranele de acasa. Sint cunoscuta doar ca un fenomen putin cam special, fiind perceputa mai curind ca o interpreta de rock, iar in televiziune, ca o «show woman». Am insa mai mult fani in Franta decit in Romania. In tara se stie ca am primit si premii internationale, dar nu se prea cunoaste pentru ce", marturiseste Rona, intrebata cit de bine este cunoscuta ca actrita in Romania.

Rocker pe santier

Cintaretul american de rock Jon Bon Jovi construieste case in metropola New York, in cadrul unui proiect al fundatiei „Habitat for Humanity", care furnizeaza locuinte pentru oamenii din regiunile sarace. Autorul hitului „Living On A Prayer" s-a alaturat voluntarilor unei organizatii de caritate care construieste case pentru persoanele defavorizate in toate tarile lumii. „Ma simt grozav. Nu conteaza daca esti un star Rock'n'Roll sau daca esti o persoana obisnuita, este important sa-i ajuti pe ceilalti. Putem ajuta la reconstruirea oraselor", a spus Bon Jovi. Jon, care este co-proprietar al echipei de fotbal american Philadelphia Soul, a adus cu el citiva dintre jucatori pentru a ajuta la construirea caselor cu buget redus.Case pentru nevoiasiRockerul este primul ambasador fondator al organizatiei „Habitat For Humanity", iar in 2005 a donat bani si a depus munca fizica pentru construirea a sase case in Philadelphia, alaturi de membrii echipei Philadelphia Soul. Dupa uraganul Katrina, cintaretul si membrii trupei sale de rock au donat un milion de dolari pentru construirea a 29 de case cu buget redus in statul Louisiana, pentru sinistrati. Cintaretul nu este singura celebritate care colaboreaza cu organizatia „Habitat for Humanity". In octombrie 2006, actorul american Brad Pitt, fostul presedinte american Jimmy Carter si sotia acestuia, Rosalynn, au ajutat la construirea a 100 de case cu buget redus la 85 de kilometri de orasul Mumbai, capitala financiara si a divertismentului din India.

Obsedata de silueta

Greutati cu sarcinaIn editia pe luna mai a revistei „Harper's Bazaar", Stefani, in virsta de 37 de ani, a spus ca „murea de pofta sa iasa din casa" cind era insarcinata, anul trecut, dar ca prefera sa o faca pe furis, sa nu fie observata de jurnalisti. Fiul cintaretei, Kingston, s-a nascut in mai 2006 si Stefani a inceput imediat o cura de slabire pentru a scapa de greutatea depusa in timpul sarcinii. Cintareata a marturisit ca a muncit foarte mult sa-si recapete silueta. Stefani a mai spus ca s-a chinuit sa-si mentina greutatea si inainte de a ramine insarcinata. „Urasc sa vorbesc despre acest lucru, dar tin cura de slabire de cind eram la liceu. Este o lupta continua si un cosmar. Dar imi plac hainele prea mult si mi-am dorit intotdeauna sa port hainele pe care le-as crea. Si sint foarte vanitoasa", a mai spus cintareata. Album si copilStefani urmeaza sa inceapa un turneu in Statele Unite, pentru a-si promova noul sau album, „The Sweet Escape", pe 21 aprilie. Starul i-a marturisit actritei Ellen DeGeneres ca este pregatita sa mai faca un copil. „Ma repet. Vreau sa mai fac un copil si un album", a declarat Gwen pentru revista „Harper's Bazaar". Gwen este casatorita cu fostul solist al trupei „Bush", Gavin Rossdale. Recent, cuplul Stefani - Rossdale s-a situat pe primul loc intr-un top al celor mai eleganti parinti din industria divertismentului, realizat de o cunoscuta companie britanica de produse pentru copii. Gwen, designerCintareata a creat si o linie de moda cu oarecare succes, numita L.A.M.B., care ilustreaza stilul ei inconfundabil. Fostul coleg de trupa de la „No Doubt", Tony Kanal,  i-a donat radiografia degetului sau rupt pentru logo-ul tricourilor L.A.M.B., anul trecut. Stefani a lansat si o serie de papusi, cu patru personaje: „Dragoste", „Inger", „Muzica" si „Copil". Fiecare reprezinta vestimentatia ei eclectica, de la „Hollaback Girl" la „Harajuku Girls ". Creatiile ei de moda se adreseaza in special tinerei generatii. De la imbracaminte, la genti si alte accesorii. Linia „Harajuku Lovers" este mai atractiva si mai ieftina decit L.A.M.B.

Muzica militanta

Cintareata americana Sheryl Crow a inceput, luni, o serie de concerte in colegii si facultati americane, in cadrul unui turneu pentru promovarea luptei impotriva incalzirii globale. Crow, compozitoare si cantareata recompensata cu un premiu Grammy, va vorbi despre incalzirea globala in timpul concertelor sale. „Sint aici deoarece cu cit aflu mai multe despre incalzirea globala, cu atit ma simt mai obligata sa fac ceva in felul meu", a explicat cintareata dupa spectacolul sustinut, luni, la Universitatea Metodista de Sud din Dallas. Crow calatoreste cu un autobuz biodiesel si este insotita de activista Laurie David. Ultimul concert din cadrul turneului va avea loc la Washington, de Ziua Terrei, pe 22 aprilie. Texas a fost ales ca punct de pornire, pentru ca este pe primul loc in topul statelor americane cele mai poluate.VIP-urile se implicaIn campania pentru reducerea emisiilor de gaze poluante, una dintre principalele cauze ale incalzirii globale, s-au mai implicat si alte celebritati, precum Leonardo DiCaprio, Robert Redford si Daryl Hannah. Fostul vicepresedinte american Al Gore este cel care a mediatizat cel mai mult subiectul incalzirii globale, prin filmul sau „Un adevar care deranjeaza". Pelicula a cistigat premiul Oscar pentru cel mai bun documentar, la editia de anul acesta a premiilor Academiei Americane de Film.

Ape limpezi la Bahrain

Messa, lider Massa a dominat ultima zi de teste de pe circuitul Sakhir din Bahrain, fiind cel mai rapid pilot de pe pista. Brazilianul, care a condus monopostul F2007 cu un pachet aerodinamic imbunatatit, a realizat timpul de 1minut si 29.989 secunde, fiind mai rapid cu patru zecimi de secunda decit urmatorul clasat. Massa s-a aratat increzator in performantele echipei. „Nu ai nevoie doar de o masina fiabila, trebuie sa fie si rapida", a spus Massa. „Aici, in Bahrain, masina a fost si rapida si fiabila", a adaugat brazilianul. Al doilea timp a fost obtinut de Heikki Kovalainen (1minut si 30.384secunde), care si-a revenit dupa accidentul de marti. Al treilea a fost coechipierul finlandezului de la Renault, Giancarlo Fisichella (1min30.498s).In afara podiumului Kimi Raikkonen a fost al patrulea, joi, in Bahrain, la o distanta de cinci zecimi de secunda fata de coechipierul sau (1minut si 30.534 secunde). Al cincilea timp a fost reusit de Alonso (1minut si 30.564 secunde). Pe sase s-a clasat Barrichello, inaintea lui Pedro de la Rosa. In mod placut a surprins Scott Speed, clasat al optulea, inaintea lui David Coulthard de la Red Bull. Pentru BMW a fost o zi proasta, echipa avind probleme de fiabilitate. Atit Heidfeld, cit si Kubica s-au oprit pe pista in urma problemelor tehnice. Accident violentHeikki Kovalainen a scapat nevatamat dupa un accident violent petrecut marti, pe acelasi circuit de la Sakhir din Bahrain. Finlandezul pierdut controlul masinii in virajul sapte, iesind in decor la o viteza foarte mare si lovind violent parapetul. Partea dreapta a masinii a fost complet distrusa, dar Kovalainen a putut sa iasa singur din masina. Iesirea in decor a fost pusa pe seama vintului foarte puternic, care a facut ca pilotul de la Renault sa piarda controlul masinii. Finlandezul nu a mai iesit pe circuit dupa accident.   Timpii realizati in Bahrain1. Massa Ferrari 1:29.989 452. Kovalainen Renault 1:30.384 613. Fisichella Renault 1:30.498 644. Raikkonen Ferrari 1:30.534 775. Alonso McLaren-Mercedes 1:30.564 1136. Barrichello Honda 1:31.067 1187. De la Rosa McLaren-Mercedes 1:31.354 908. Speed Toro Rosso 1:31.500 1249. Coulthard Red Bull 1:31.589 6610. Heidfeld BMW Sauber 1:31.720 8311. Webber Red Bull 1:31.742 9212. Kubica BMW Sauber 1:31.751 9813. Schumacher Toyota 1:31.791 8114. Button Honda 1:31.837 9715. Montagny Toyota 1:32.264 11916. Sato Super Aguri 1:33.357 53

Regina gimnasticii

Si-a invins colegaDupa Sabina Cojocar, Sibiul n-a mai avut nici o reprezentanta de top in lumea gimnasticii feminine. Dupa citiva ani in care s-a luptat sa straluceasca la junioare, Stelianei Nistor i-a venit acum rindul sa domine clasamentul senioarelor. Simbata, la Pliesti, a facut dovada maiestriei. A cistigat titlul de campioana internationala, dupa o lupta cot la cot cu cealalta mare speranta a gimnasticii romanesti, Sandra Izbasa. Decisive au fost evolutiile Stelianei la paralele si la sol, prin care s-a impus cu aproape un punct in fata colegei de la lot. Vrea la EuropeneLa finalul concursului, micuta gimnasta sibianca era vadit emotionata. Felicitata din toate partile, nu-si putea ascunde fericirea de a fi cucerit primul titlu de campioana internationala. Spune ca-si doreste o medalie la fel de stralucitoare si la Campionatele Europene. „Sint foarte fericita de acest titlu. Sper sa am aceeasi prestatie si la Campionatele Europene. Acolo este mult mai important. Ma bucur ca am reusit prestatii bune, dar mai am citeva retusuri de facut pina la Europene. Oricum, sint fericita ca mi-au iesit exercitiile si am un moral bun pentru urmatorul concurs", a marturisit Steliana. Felicitata de BeluPrintre spectatorii prezenti in tribune la competitia de la Ploiesti s-a aflat si Octavian Belu, fostul antrenor coordonator al lotului national, in prezent presedintele Agentiei Nationale de Sport. Acesta a fost multumit atit de prestatia sibiencei, cit si de a celorlalte componente ale lotului national. „Am observat elemente noi, dificile, in exercitiile fetelor, si asta ma bucura. Vreau sa remarc exercitiul la paralele a lui Nistor si mai ales pe tinerele sperante Dragoi, Acatrinei si Patrascu. Ceea ce am vazut ma face sa fiu optimist", a aratat Belu. Clasament finalIn urma rotatiei la cele patru aparate, clasamentul general la femin arata astfel: 1. Steliana Nistor (Romania) 61,050, 2. Sandra Izbasa (Romania) 60,200, 3. Charlotte Mackie (Canada) 56,000. Desi si-a anuntat participarea, Catalina Ponor a fost doar spectatoare la concursul de simbata.  

Gura de oxigen

Gaz Metan Medias continua seria evolutiilor foarte bune din ultima perioada. Simbata, elevii lui Cristi Pustai au obtinut a treia victorie consecutiva. Fara mai multi titulari, oficialii formatiei de pe Tirnava Mare au avut mari emotii inainte de acest meci. Contra unei dintre cele mai bun echipe din serie, ar fi putut foarte usor sa risipeasca cele trei puncte cistigate runda precedenta, in deplasare. Dar in cele din urma, totul a iesit perfect. Prodan a deschis scorul in minutul 34, iar Dudita a stabilit scorul final in minutul 64. In urma acestor trei puncte, gazistii au scapat, pentru moment de zona periculoasa a clasamentului. „Sintem foarte fericiti. Ne-am temut de acest meci, dar a iesit foarte bine. Acum stim, cu siguranta, ca sintem pe drumul cel bun si avem sperante ca ne vom mai salta in clasament. Sint trei puncte vitale, care sper ca vor fi decisive in lupta pentru salvare de la retrogradare", spune Pustai.

Copilu, out

Promisiuni fara CopiluJucatorii lui FC Sibiu si-au atins tinta. L-au „zburat" de la echipa pe antrenorul Ioan Copilu. Ultimul complot a fost in meciul de vineri, pierdut cu 0-2 in fata celor de la Sparta Medias. Inca din primele minute, impresia generala a fost ca jucatorii nu vor sa evolueze. Au facut tot ce le-a stat in putinta ca echipa sa piarda. „Stiam ca daca vom pierde si acest meci, o sa-l demita pe domnul Copilu. Ne-am saturat sa fie aici si sa creeze tensiuni. De acum, o sa vedeti o alta fata a formatiei. Sintem convinsi ca ne putem salva de la retrogradare", promite un jucator sibian, sub protectia anonimatului. Mazilit de nevoieDupa ce in meciul de vineri a asistat plin de nervi la prima repriza, Werner Keul a dat verdictul asteptat. L-a concediat pe antrenorul Ioan Copilu. „Cineva trebuia sacrificat. Jucatorii n-au mai vrut sa joace cit timp el era pe banca. S-a vazut clar si-n meciul de vineri. Nu asta le e valoarea. L-am demis pe domnul Copilu din lipsa de rezultate. Imi pare rau ca l-am adus la Sibiu, pentru ca n-a facut nimic pentru aceasta echipa. Era normal sa se intimple asta. N-a stiut cum sa mentina echipa si nu puteam sta sa vad cum ne scufundam", explica Werner Keul. Fara regreteIn replica, fostul antrenor pretinde ca lipsa de rezultate nu i se poate imputa numai lui. „Si-au batut joc de toata munca mea. N-au vrut sa joace. Nici n-am fost sustinut asa cum se cuvine. Una zicea domnul Keul fata de mine si altfel se purta fata de ei. In aceste conditii, eu nu aveam cum sa ma impun. Nu regret absolut nici un minut perioada petrecuta aici. Cred ca mi-am facut datoria, dar am fost lucrat din interior. Acum astept sa-mi primesc banii pe contract pina la finalul sezonulu", a declarat fostul antrenor. Fusle preia echipaImediat dupa luarea deciziei de a-l demite pe Copilu, finantatorul echipei a hotarit sa-l numeasca in functia ramasa vacanta pe Adi Fusle, cel care pregateste sectiile de copii si juniori din cadrul clubului. „Deocamdata n-am ce sa zic. Dupa urmatoarele trei meciuri pot sa spun ceva. Am vazut si eu meciul de vineri. Ceea ce vreau sa vad este daca asta le e valoarea sau n-au vrut sa joace. Daca totul iese bine, sper sa reusim sa ne salvam", s-a aratat rezervat noul antrenor. Johannis, la meciPrintre cei aproape 200 de spectatori prezenti la partida de vineri s-a aflat, pentru citeva minute din prima repriza, si primarul Klaus Johannis. Acesta s-a aflat alaturi de Werner Keul si de viceprimarul Eugen Mitea, dar n-a rezistat prea mult sa vada cum sibienii se prefaceau ca joaca fotbal. La limitaIn etapa a 25-a din liga a treia, FC Atletic a pierdut cu 0-1 in deplasarea de la Inter Blaj. Unicul gol al intilnirii a purtat semnatura fostului atacant mediesean Nicolae Iorga, care a speculat una din putinele greseli ale defensivei sibiene.

Vis frint

Visurile baschetbalistilor de la Gaz Metan Medias de a juca o semifinala s-au risipit deja, dupa cel de-al doilea meci din play-off-ul diviziei A masculin. In meciul cu numarul doi, care s-a desfasurat in orasul de pe Tirnava Mare, elevii lui Horia Rotaru n-au fost in stare sa treaca de puternica formatie a pitestenilor. Cu un public extraordinar in spate, jucatorii luii Horia Rotaru au facut o prima repriza foarte buna. S-au aflat mai tot timpul la conducere, fara a lua, insa, un avans consistent pe tabela. Dupa 42-35, la capatul primei reprize, gazdele au cazut in sfertul trei. Nu le-a mai iesit absolut nimic pe teren. Pitestenii au egalat rapid si au trecut la conducere. In ultimele minute, gazistii au incercat din rasputeri sa revina la conducere, dar toate eforturile au fost sortite esecului. Asa ca BCMUS s-a impus cu 72-65 si s-a calificat in semifinale, iar Gaz Metan Medias incheie sezonul pe pozitia a sasea, aceeasi pe care s-a aflat si la finalul sezonului regulat.

Vine anotimpul jazz-ului

"Sibiu Jazz Festival" a ajuns la cea de-a 37-a editie, iar programul se anunta exploziv, prin participarea unor maestri de renume, ca Enrico Rava, cel mai mare muzician italian de jazz, sau Viena Art Orchestra, cea mai bine cotata orchestra de jazz din Europa. Daca in editiile trecute, organizarea a mai lasat de dorit, anul acesta se lucreaza din greu ca totul sa iasa snur. Totul despre jazzTimp de noua zile, in spatii conventionale si neconventionale vor avea loc concerte, jam sessions, expozitii si videoproiectii, tema comuna fiind muzica de jazz si interferentele acestui gen muzical cu folclorul, rock-ul, blues-ul, salsa, ori hip-hop-ul. Acest eveniment va beneficia de participarea unor vedete incontestabile ale jazzului international. Enrico Rava, cel mai mare muzician italian de jazz, Viena Art Orchestra, cea mai bine cotata orchestra internationala de jazz din Europa, Dee Dee Bridgewater, Archie Shepp, Didier Lockwood, Chico Freeman, Julio Barreto, A. G. Weinberger, Berti Barbera & 4Given sint doar citeva dintre numele care vor face cinste scenei. Evenimentul ocupa un loc de cinste in megaprogramul eurocapitalei, si totul datorita unei mini-organizatii. Fundatia „Pro Art Hermannstadt", infiintata in 1997, este principalul organizator.Face istorie„Sibiu Jazz Festival" este cotat drept principala manifestare a acestui tip de muzica din Romania, fiind considerat reprezentativ si pentru manifestarile de gen din Europa. Festivalul a lansat nume importante ale jazz-ului romanesc, fiind unul din cele mai longevive evenimente culturale din Romania, cu o existenta de peste 36 de ani. Este singura manifestare de acest tip din tara, care face parte din Europe Jazz Network, cea mai prestigioasa retea europeana de jazz. „Scopul declarat al «Sibiu Jazz Festival» este sa contribuie la revitalizarea miscarii jazz-istice din Romania, in spiritul traditiei de jazz de la Sibiu, prin racordarea la tendintele europene in muzica de jazz si promovarea valorilor romanesti in strainatate, devenind astfel un vector cultural atit pentru Cetatea Sibiului, dar si pentru lumea jazzului din Romania", a explicat J. K. Schmidt, managerul manifestarii.Ceausescu era fanLa inceputul anilor '70 primele trei editii ale Festivalului National de Jazz au avut loc la Ploiesti, din initiativa unui club local, fondat si animat de Alexandru Comanescu si Roman Paul Mancas. Dar in 1970 a luat fiinta „Jazz Club Sibiu", sub patronajul Comitetului Municipal UTC, si la initiativa unor boemi ca Nicolae Ionescu sau J. K. Schmidt. „Din motive de «poluare ideologica», festivalul este mutat fortuit la Sibiu, in 1974. Aici s-a putut bucura de aerul curat al unui burg transilvan, cu o veche cultura europeana, burg in care, de peste trei ani, jazz-ul se bucura de respect si sustinere", a apreciat Schmidt. Noii organizatori si-au promovat „copilul" cu teme-lectie, concerte-lectie si recitaluri. In scurt timp, „Jazz Club Sibiu" a devenit incontestabil cel mai puternic club din tara. Oameni din diferite paturi sociale, de virste diferite, de la elevi de liceu pina la pensionari, au devenit membrii clubului sibian. Contributiile lor au asigurat independenta financiara a clubului. Asa ca performanta nu putea lipsi. Personalitati ale Epocii de Aur nu au ignorat fenomenul. Chiar fiul dictatorului, Nicu Ceausescu, s-a numarat printre sustinatorii si finantatorii clubului, iar mutarea festivalului la Sibiu i se datoreaza si lui. Ratie de libertateIn 1977 festivalul de la Sibiu devine international, prin participarea pentru prima data a unui grup de muzicieni din fosta Cehoslovacie. „Din 1973, cu toate interdictiile oficiale si neoficiale, am inceput sa colaboram cu ambasade si centre culturale occidentale, stabilind pe propia raspundere contacte, care pe de o parte ne-au costat scump, iar pe de alta parte, ne-au adus pe scena festivalului sibian nume de mare prestigiu ale jazz-ului international", povesteste J. K. Schmidt. El se mindreste ca, in timp, i-au luat exemplul jazz-isti din Timisoara, Brasov, Cluj, Tirgu-Mures, Satu-Mare, Iasi, Galati si Costinesti. Nici cutremurul dezastruos din martie 1977, nici inundatiile catastrofale din Romania anilor '70 nu au putut opri miile de fani din marile orase sa vina la festival si sa umple salile de spectacol pina la refuz. Organizatorii se asteapta ca si in acest an, oamenii sa vina in numar mare.Peripetii inainte de '89Schmidt isi aminteste multe momente pe care le-ar putea inscrie in cartea de aur a festivalului. De pilda, concertul trio-ului condus de vibrafonistul Gunther Hampel, din 1981. In acelasi an, vocea numarul unu a jazz-ului feminin, negresa Jeanne Lee, a aparut pe scena desculta. Spre stupoarea purtatorilor moralei comuniste. A sustinut un recital de doua ore, in care a cintat, a soptit, a gemut, a tipat, a dansat, aruncind in aer sala de 700 de locuri in care se inghesuisera 1.200 de oameni. Un altul ar fi recitalul percutionistului Gunther „Babi" Sommer, care a umplut scena cu instrumente  de percutie si le-a transformat intr-un spectacol cosmic.Editie cu buclucCu toata degringolada din Romania post-decembrista, si editiile noi ale festivalului s-au bucurat de participari internationale. Dar incidentele n-au lipsit. Schmidt rasufla usurat gindindu-se la editia jubiliara din 2000, cind catastrofele s-au tinut lant. „O conjunctura cu totul neobisnuita pentru organizatori, a fost anul dublu electoral din Romania, cu tot circul din mass-media, cu repercursiuni negative si cu mari intirzieri", spune organizatorul. In a doua seara a festivalului, 14 octombrie, percutionistul Maurice de Martin, a fost socat sa constate o defectiune a vibrafonului imprumutat de la Filarmonica Sibiu. Recitalul de gala, alaturi de cvintetul Wolfgang Lackerschmidt  (Germania si Brazilia) putea fi compromis. „Fiind intr-o situatie total neplacuta, am rezolvat situatia cu un telefon, la doua noaptea, la prorectorul Academiei de Muzica «Gh. Dima» din Cluj, care a rezolvat partial problema. A trebuit sa plecam la Cluj", povesteste Schmidt.Vibrafon, prin efractieDrumul pina la Academie l-au facut cu neamtul Jurgen Hort, care petrecuse in Art Cafe pina la sase dimineata. Dar la sapte au pornit, iar dupa trei ore, erau la Cluj. Unde ii astepta alta surpriza neplacuta. Camera-magazie a instrumentelor de percutie era incuiata cu trei chei, iar cei doi administratori, muzicieni la rindul lor, plecasera la  a spart usa. Cu martori, proces verbal si tot ce mai trebuia. S-a semnat, la repezeala, si un contract de colaborare intre Academie si fundatia sibiana. In husa lui, vibrafonul a fost pus in autoturismul combi al lui Hort, si a zorit-o spre Sibiu. La 15,30, „trupa de soc" ajunsese la aeroportul din Sibiu. Ateriza cursa de la Viena, cu care au venit cele doua trupe programate sa cinte in ultima seara de festival: americanii pianistei Lynne Arriale si sud-americanii lui Wolfgang Lackerschmidt. Entuziasmul de rigoare, cu stringeri de mina si pupaturi pe obraz, a durat foarte putin. Pina cind unul dintre americani si-a declarat contrabasul „de negasit". Investigatie la aeroport. S-au lamurit. Instrumentul fusese expediat la Munchen, in timpul transbordarii de la Amsterdam. Dar si de aceasta data, romanii au gasit o improvizatie. Care a functionat. J. Anderson, unul dintre cei mai mari contrabasisti ai lumii, uriasul J. Anderson, a fost obligat sa concerteze pe o chitara bas. Tinar de 30 de ani„Sibiu Jazz Festival" este considerat unic in Romania, avind in vedere longevitatea, consecventa si numarul impresionant de celebritati ale genului care l-au onorat cu prezenta, de-a lungul timpului. Este cel mai vechi festival de acest gen din tara si unul dintre cele mai vechi din lume, motiv pentru care Sibiul a fost declarat, inca din anii '80, „Capitala jazz-ului" din Romania. Pe plan mondial, sint rare festivalurile de jazz care se pot mindri cu o istorie de peste trei decenii, in conditiile in care insasi existenta acestui gen abia depaseste un secol. Programul festivalului Simbata, 5 maiora 19:00 - 24:00 - Pavilion 2007 - Concursul Sibiu Jazz Festival  Duminica, 6 maiora 19:00 - 24:00 - Pavilion 2007 - Gala Laureatilor, Imre Beatrix Group (Romania), formatia Prezent (Romania)Luni, 7 maiora 14:30 - Piata Mare - A. G. Weinberger Blues Band20:00 - 24:00 - Pavilion 2007 - Lucian Fabro Quartet si invitatii sai (Romania), Marius Popp String Project (Romania), Didier Lockwood si Thomas Enhco & Co (Franta) Marti, 8 mai14:30 - Piata Mare - formatia Gloria (Congo, Ruanda, Camerun, Burkina Fasso, Mali, Romania)20:00 - 24:00 - Pavilion 2007 - Herbie Kopf Quartet (Elvetia), Enrico Rava Quintet (Italia)Miercuri, 9 mai20:00 - 24:00 - Pavilion 2007 - Largo feat. Gast Waltzing (Luxemburg), Dee Dee Bridgewater: „J'ai 2 amours" (SUA, Franta, Argentina) Joi, 10 mai 14:30 - Berti Barbera & 4Given / Romania - Piata Mare            20:00 - 24:00 - Pavilion 2007Goudsmit / Trujillo / Vierdag / Vink - OlandaArchie Shepp's Born Free Band / SUA, Franta, Mali, Camerun Vineri, 11 mai 14:30 - Piata Mare - Kilimandscharo Dub et Riddim Society (Austria, Ghana, Anglia, Senegal, SUA)20:00 - 24:00 - Pavilion 2007 - Dean Bowman Quartet (SUA), Chico Freeman y Guataca (SUA, Cuba, Columbia)Simbata, 12 mai 14:30 - Piata Mare - fanfara Mourcourt (Belgia)20:00 - 24:00 - Pavilion 2007 - Marian Petrescu Trio (Finlanda, Marea Britanie, Romania), Zbigniew Namyslowski Quintet (Polonia) Duminica, 13 mai20:00 - 24:00  - Pavilion 2007 - Michaela Rabitsch & Robert Pawlik Quartet (Austria), Vienna Art Orchestra (Austria)Eternul calator„Un cautator singuratic" il descriu colegii de breasla pe Marius Popp. Acesta este unul dintre solistii romani pe care sibienii il vor putea vedea si asculta la editia de anul acesta a festivalului. Un pianist elaborat si nelinistit. Esentele pe care le gasim in muzica lui sint o sinteza posibila, oferita de pianist, pentru traseul lui de o viata. O recapitulare necesara cu un discurs muzical extrem de controlat, de cerebral, dar si de incitativ. Trei din EuropaDe mai bine de 20 de ani, numele elvetianului Herbie Kopf nu defineste doar un basist de prima mina a scenei muzicale internationale, ci si un prolific compozitor cu o lunga lista de formatii si colaborari. Cunoscut pentru un sound unic, Herbie Kopf joaca un rol important in formarea multor altor trupe de acest gen. Pe scena Festivalului de Jazz de la Sibiu va fi prezent si Enrico Rava, fara indoiala cel mai mare muzician italian de jazz, recunoscut pe plan international. Din multe puncte de vedere, acest magnific trompetist defineste jazzul italian, precum si felul in care muzica lui a devenit un fenomen international. O alta prezenta magnifica pe secena sibiana vine din Franta. Didier Lockwood se mindreste cu peste 30 de ani de cariera, ani plini de evenimente memorabile. In toata aceasta perioada, artistul a lansat 30 de albume, atit in Europa, cit si in Statele Unite, si a sustinut mai bine de 3000 de concerte, la cele mai prestigioase manifestari. Este unul dintre cei mai iubiti muzicieni din Hexagon si mindrul posesor al titlului de „Cavaler al Artelor si al Literelor". Inspirat de muzica la modul general, Didier Lockwood ramine fidel unui jazz cu o sonoritate multietnica.Muzica militantaAprecierea de care s-a bucurat Archie Shepp din partea marelui artist John Coltrane i-a adus un  contract de inregistrare cu casa de discuri „Impulse". Faptul ca Shepp a fost unul dintre cei mai controversati jazzmen ai anilor '60 se datoreaza atit muzicii sale, cit si opinilor politice afro-americane ale artistului, cel putin atit cit cele doua pot fi separate. Ca poet si dramaturg, Shepp este dominat de sentimente de frustrare si furie, dar atinge si cote lirice, chiar sentimentale. In ciuda alinierii cu „New Things", care se ocupa de free jazz, radacinile lui ramin totusi in jazzul traditional.

Astenie sau depresie?

Lipsa de energieDupa o iarna grea, in care fructele si legumele lipsesc din alimentatia zilnica, organismul este epuizat, lipsit de vitalitate si forta din cauza carentelor alimentare, deoarece iarna se consuma multe alimente conservate, care au un aport redus de vitamine si saruri minerale. „Schimbarile de anotimp pot influenta starea psihica a persoanelor. Cei mai vulnerabili la aceste schimbari au tendinta ca, in aceasta perioada, sa-si evalueze negativ intreaga personalitate. Dar a fi astenic nu genereaza automat starea de depresie. Trecerea depinde  de multi factori interni si externi. Cel mai important, cind simtim aceasta stare de astenie de primavara, din punct de vedere psihologic, este sa ne cream mici placeri in viata de zi cu zi, care sa ne ajute sa iesim din aceasta stare cit mai repede", spune Eniko Gall, psiholog din Sibiu.InselatoareSpecialistii spun ca cei mai afectati de astenia de primavara sint batrinii si copiii. Durata acestor episoade este mai mare in cazul populatiei active, care locuieste in mediul urban. Datorita simptomelor de oboseala sau chiar de epuizare fizica, astenia de primavara este adesea confundata cu diferite boli. Astenia de primavara poate avea diverse cauze si se poate prezenta sub diferite forme, deoarece afecteaza individul atit in sfera psihica, fizica, intelectuala, cit si in cea sexuala. „Oricine se resimte, odata cu venirea anotimpului cald. Astenia de primavara provoaca o stare de oboseala diferita de cea resimtita dupa un efort fizic sau intelectual prelungit si apare in urma unei diminuari profunde a resurselor energetice ale organismului uman", spune Iulian P., medic de familie.TratamentConform medicilor, astenia de primavara dureaza intre o saptamina si zece zile. Spun ca nu este indicat consumul de vitamine si minerale fara a consulta medicul. Ei recomanda adultilor afectati de astenie sa faca miscare in aer liber si sa acorde mai multa atentie dietei pe care trebuie sa o imbogateasca cu cit mai multe fructe si legume. Mai mult, deoarece in acest anotimp mecanismele psihologice ale omului sint in schimbare, iar starea psihica a individului sta sub semnul iritabilitatii, al indispozitiei si al nesigurantei, se recomanda un consult de specialitate la psiholog sau psihiatru.Tratamente naturiste Pentru a evita starile neplacute ale asteniei, este recomandat sa se consume fructe si legume in stare proaspata. Sint recomandate in special alune, arahide, mere, citrice, banane, castane comestibile, curmale, fistic, marar, soia mladite si germeni, spanac, sparanghel, patrunjel frunze, telina, frunze si legume precum ceapa, arpagic, morcov, sfecla rosie, varza. Un efect excelent il are si mierea de albine amestecata cu polen si laptisor de matca sau cu bobite de catina, care actioneaza ca un revigorator general. Si argila se poate folosi in aceasta perioada.

Consultatii online

Daca ai o problema de sanatate, care nu reprezinta o urgenta medicala, poti cere parerea medicilor virtuali. Pentru a primi raspuns, in 24 de ore, trebuie doar sa completezi un formular conceput de medici, pentru ca acestia sa-si poata da seama de problema ta de sanatate. Mai mult, echipa de medici care raspunde intrebarilor venite pe www.sfatulmedicului.ro a pus la dispozitia pacientilor si un manechin, pentru ca fiecare persoana sa poata localiza corect regiunea unde prezinta dureri. Cel care-si face un cont pe site-ul lor, beneficiaza, lunar, de trei „consultatii" gratuite. Diagnostic informativ In urma datelor oferite de eventualii pacienti, medicii nu pot pune un diagnostic precis. Daca acestia considera ca problema pe care ati prezentat-o pune in pericol sanatatea dumneavoastra, recomanda consultul unui medic specialist sau a medicului de familie. Pentru a putea primi raspunsul din partea medicilor virtuali, trebuie doar sa urmati trei pasi indicati de medici, iar raspunsul va veni pe adresa dumneavoastra de email. Tot pe acest site puteti citi informatii despre diferite boli si afectiuni.Persoane pudice Pentru persoanele care evita sa mearga la ginecolog, din cauza ca le este teama sau rusine, medicii s-au gindit si la acest lucru. Conducerea unui cabinet de ginecologie spune ca deschiderea online s-a facut cu intentia de a imbunatati accesul pacientilor la informatia de calitate, informatie care de cele mai multe ori nu poate fi acordata in timpul consultatiei, deoarece timpul este restrins. Astfel, pe www.gibel.ro puteti intra in direct cu medicii. Acestia asigura ca toate informatiile sint acordate de medici primari de specialitate obstetrica-ginecologie, care au competente in domeniile abordate. Mai mult, ei spun ca nu-si doresc sa trateze urgente, sa stabileasca diagnostice finale, sau sa modifice diagnosticele altor colegi, tratamentele deja in curs de efectuare, sau sa  elibereze retete.

Bronz periculos

Cu atentieCu toata ca majoritatea celor care merg la solar spun ca este calea cea mai rapida pentru a te bronza uniform si de durata, pentru a evita riscul imbolnavirii medicii va recomanda sa luati mai intii legatura cu un dermatolog. Acesta poate stabili, in functie de tipul dvs. de piele, care este perioada in care aveti voie sa va expuneti, cit trebuie sa dureze expunerea si chiar ce intensitate sa aiba radiatia. Cine nu respecta recomandarile risca arsuri, imbatrinirea prematura a pielii, aparitia de pistrui, alunite sau dilatatii vasculare, dar si a cancerului. Specialistii sustin ca sedintele de solar prezinta riscuri mai mari decit acelea de plaja. Cei care decid sa apeleze la aceasta metoda de bronzare trebuie sa o faca progresiv, de la 1-2 minute, pina la maximum o jumatate de ora, si mai ales, folosind creme speciale de protectie. Ca un drogFolosirea aparatelor de bronzare conduce nu numai la o piele mai intunecata, ci creste si nivelul de endorfina, drogul natural al organismului. In plus, cind cei care frecventeaza foarte des saloanele de bronzare inceteaza sa o mai faca, au aceleasi simptome ca si un dependent de droguri. Mandeep Kaur si colegii sai de la Centrul Medical Baptist al universitatii americane „Wake Forest" au descoperit acest lucru comparind reactiile celor care frecventeaza saloanele de bronzat foarte des, de opt pina la 15 ori pe luna, cu cele ale utilizatorilor ocazionali, care merg intr-un salon de bronzat nu mai des de 12 ori pe an. Cercetatorii au testat ipoteza ca expunerea la ultraviolete ar putea produce endorfine, niste substante produse de creier si care sint corelate cu eliberarea de durere si senzatiile euforice.Statistica duraOrganizatia Mondiala a Sanatatii le recomanda tinerilor pina in 18 ani sa evite bronzatul artificial, fiindca practica poate creste riscul aparitiei cancerului de piele. Potrivit datelor OMS, anual in lume se inregistreaza mai mult de 132.000 de cazuri de melanom malign si aproape 66.000 de persoane mor din cauza acestei forme de cancer. In Statele Unite, in ultimii 30 de ani, numarul bolnavilor de cancer de piele a crescut de doua ori, ajungind la 1,1 milioane de cazuri anual. OMS sustine ca aparatele de bronzat artificial se folosesc numai la indicatia medicului.

Vocile sibienilor

Dominic Raica, 51 de ani, tehnician dentarCum a inceput sa vina primavara, municipalitatea a inceput, cu treaba buna, sa mai lucreze pe ici pe colo la drumuri. Problema e ca lasa cite un canal descoperit in mijlocul drumului iar noi, cei care umblam cu masina, trebuie sa ocolim cit ne tine. Mai grav este ca se formeaza si mici blocaje in trafic. Dar cred ca trebuie sa ne obisnuim de pe acum cu sezonul reparatiilor.Man Cristian 68 de ani, pensionarDe mai bine de un an ma rog de vecinii mei de scara sa punem interfon ca sa nu mai intre toti necunoscutii si hotii. Dar desi la inceput au fost de acord, cind a venit vorba de pus mina de la mina pentru bani, toti au batut in retragere. Nu ii inteleg. Eu sint dispus sa sacrific mare parte din pensia mea de nimic pentru siguranta nostra, a celor de pe scara si ei, unii cu venituri mari, apartamente moderne si scumpe, nu se sinchisesc. E o rusine indifernta lor. Ioan Savu, 69 de ani, pensionarMa deranjeaza incredibil cind vad prin cartierele din Sibiu, la blocuri, cum oameni care au balcon, de multe ori chiar spatios, intind sfori pentru uscat rufele si in fata balconului. Atirna toata ziua, la strada, tot felul de lenjerii intime, pantaloni, camasi sau alte minunatii de genul acesta. Eu cred ca tine de bunul simt al unora sa isi usuce hainele in balcon, nu in afara lui, la vedere.

Dieta vegetariana

Exista foarte multe diete vegetariene, de la cele mai stricte (permit doar consumul de vegetale) pina la cele mai permisive (ingaduie consumul de lapte, brinzeturi, iaurturi si oua (dieta ovo-lacto-vegetariana). E bine ca inainte de a incepe dieta sa cereti si sfatul medicului de familie, care va cunoaste starea sanatatii si poate aprecia daca e oportuna sau nu. Copiii, adolescentii si adultii cu probleme osoase au neaparat nevoie de avizul medicului. Cele trei elemente de baza sint intr-o astfel de dieta sint vinetele, cerealele (muesli), piinea. Durata - minimum o luna, in functie si de sfatul mediculuiKilograme pierdute: 4-5 pe luna, greutatea stabilizindu-se in timp.Fibrele sint importante in dieta vegetariana Fibrele sint compusi care se gasesc in alimente si au un rol esential in mentinerea sanatatii organismului. Sint carbohidrati complecsi si se intilnesc numai in produsele vegetariene, cum sint cerealele integrale, fructele, legumele, nucile, plantele cu boabe (fasole, mazare), semintele. Produsele de origine animala (carnea, brinza si ouale) nu contin fibre. Fibrele din cereale sint benefice pentru organism fiindca previn aparitia unor afectiuni (cancerul de intestin si bolile cardiovasculare), scad nivelul colesterolului si ajuta la adoptarea unei diete echilibrate. Fibrele au un aport caloric redus in dieta zilnica pentru ca nu sint dizolvate de enzimele digestive. Deci, nu ingrasa. Fibrele se gasesc, in cantitati diferite, in cereale, legume si fructe. De exemplu, o jumatate de farfurie cu morcovi fierti contine de doua ori mai multe fibre decit aceeasi cantitate de spanac. Consumul zilnic periodic de fructe, legume si cereale asigura necesarul de fibre al organismului, care e, in medie, de 30 g. Pentru a asigura organismului cantitatea necesara, nutritionistii propun ca dieta zilnica sa includa o cana cu cereale si o banana la micul dejun, doua felii de piine integrala cu humus si o portocala la pranz, iar la cina - un cartof, o jumatate de castronel cu cereale si 100 grame de capsuni. Nutritionistii recomanda ca doua dintre mesele zilnice sa contina cereale (de preferinta, micul dejun si o gustare din timpul zilei), pentru a-i asigura organismului necesarul de fibre, dar si ca parte a unui regim alimentar sanatos, fara grasimi. Pentru a furniza organismului necesarul de fibre, trebuie luat in calcul ca o felie de piine contine aproape un gram de fibre, un morcov crud are doua grame, o banana contine 3 grame, un mar sau 100 grame de mazare verde au 4 grame de fibre. O importanta cantitate de fibre se gaseste in cereale, aceasta putind ajunge pina la 12 g pentru o portie.

PD isi face guvern

Din umbraPresedintele executiv al PD, Adriean Videanu, a anuntat ca, pe data de 22 aprilie, va fi facuta publica, dupa sedinta Biroului Permanent, componenta „guvernului din umbra". El a precizat ca schema acestuia se va intinde pina la esaloanele 2 si 3 ale structurilor guvernamentale. Videanu a fost completat de Emil Boc cu precizarea ca toti fostii ministri PD din Cabinetul Tariceanu au toate sansele sa figureze si in schema „guvernului din umbra", insa acestia trebuie sa-si demonstreze in continuare competenta, intrucit, spune el „nimeni nu poate fi ministru pe viata".Pastreaza fostii ministriRolul premierului din umbra i-ar reveni sefului democrat, Emil Boc. Acesta va avea si un vicepremier, in persoana lui Adriean Videanu. Structura guvernului secret ii pastreaza pe fostii ministri pe aceleasi posturi. De Ministerul Muncii s-ar ocupa fostul ministru de resort Gheorghe Barbu, de Interne, Vasile Blaga, iar de Transporturi, Radu Berceanu. Fostul ministru Mihail Hardau ar ramine la Invatamint, la Agricultura, de monitorizare se va ocupa deputatul Valeriu Tabara, iar Sulfina Barbu va supraveghea Ministerul Mediului.Carte alba Boc a spus ca partidul sau va prezenta o „Carte alba a guvernarii PD", ca bilant al activitatii demnitarilor pedisti. El a adaugat ca PD este decis sa faca o opozitie parlamentara „dura, reala, clara si fara echivoc", iar pe de alta parte, PD se va consolida ca partid popular. La rindul sau, Videanu a evidentiat ca PD va avea rolul unei opozitii constructive, care nu va renunta la angajamentele electorale asumate. „Vom elabora o carte alba a guvernarii PD care sa constituie un reper pentru ce am facut noi la guvernare", spun reprezentantii PD.Sefi multumitiEmil Boc a sustinut ca in Colegiul Director nu s-au exprimat nemultumiri din partea vreunui sef de filiala privind decizia PD de a iesi de la guvernare. Desi a afirmat ca Alianta D.A. „a fost ingropata", totusi Boc a apreciat ca, in cazul primariilor de la Bucuresti si Cluj, colaborarea reprezentantilor PD ar putea continua cu PNL, pentru sustinerea punctuala a unor proiecte in folosul comunitatii si pentru onorarea promisiunilor electorale.

Basescu se implica

Presedintele Basescu a declarat, ieri, ca in cazul accidentului din Irak, soldat cu patru militari romani raniti, urmeaza sa se stabileasca daca iesirea TAB-ului de pe sosea a fost un accident tehnic sau o eroare umana, una dintre cauze putind fi praful care a redus vizibilitatea. Presedintele a mai precizat ca nu a tras nici un insurgent irakian in militarii romani. Intrebat daca, in acest caz, poate fi vorba despre o explozie a unei mine, Basescu a exclus aceasta posibilitate, aratind ca TAB-ul era ultimul dintr-o coloana si a spus ca este posibil ca sa fi iesit de pe sosea tocmai din cauza ca era ultimul autovehicul din coloana si praful format sa fi redus vizibilitatea.Internati in spitalUnul din cei patru militari romani raniti, simbata, in Irak, a fost transportat ieri dimineata, cu o aeronava a coalitiei multinationale, in Germania. Alti doi sint in continuare internati la un spital de linga Bagdad, iar un altul a fost deja externat, informeaza Ministerul Apararii (MApN). Referitor la starea medicala a celor patru militari, din Batalionul 495 Infanterie, Ministrul Apararii, Teodor Melescanu a discutat in cursul diminetii de ieri cu conducerea batalionului dislocat la Tallil si a fost asigurat ca toti cei implicati in accident au parte de cea mai buna si competenta ingrijire medicala.

Gusa presedinte ?

Liderul PIN, deputatul Cozmin Gusa, a declarat, ieri, ca va candida la Presedintie, la cererea liderilor PIN, daca presedintele Traian Basescu va demisiona in cazul in care Parlamentul il va suspenda din functie si se vor organiza alegeri prezidentiale anticipate. „Prin candidatura mea doresc sa blochez fenomene anacronice, gen ascensiunea lui Gigi Becali. De asemenea, stiu ca pot fi un presedinte mai bun decit Traian Basescu in conditiile in care, in 2004, i-am fost principalul sfatuitor", a precizat Gusa.  El  s-a consultat si cu liderii locali ai partidului pe care il conduce.Incurajat de LaviniaLavinia Sandru sustine ca PNL ar trebui sa sprijine candidatura lui Cozmin Gusa la Presedintie in cazul in care nu va avea un candidat propriu. Sandru a sustinut ca, in conditiile candidaturilor deja cunoscute, Cozmin Gusa poate cistiga alegerile prezidentiale. „Daca ne uitam la ce ofera celelalte partide politice, vom vedea un Traian Basescu, care ne-a demonstrat ca nu poate sa faca nimic pentru Romania, dar vrea sa faca totul pentru el. Mai avem, apoi, spre rusinea institutelor de sondare si a lui Traian Basescu, un Gigi Becali si avem din partea PRM-ului eternul candidat -Corneliu Vadim Tudor. In PSD, dupa informatiile pe care le am, vor fi doi posibili candidati, Mircea Geoana si Sorin Oprescu. In aceste conditii, Cozmin Gusa poate sa cistige alegerile prezidentiale", a apreciat Sandru.

Nu ultragiati credinta

In ultima vreme s-au inmultit atacurile directe sau voalate la adresa credintei. In special a islamismului  si credstinismului . Nu este o noutate. De cind exista, de cind se manifesta in viata oamenilor si a popoarelor , credintele  si  propovaduitorii lor au fost tinta unor contestari fie pe substanta fie pe simbolurile lor. Socrate a platit cu viata pentru ca  (una din cauzele principale) a contestat zeitatile Atenei. Moise a  fost nevoit sa inabuse revolta celor care pe care-i calauzea prin pustiu. Iisus Christos si unii dintre ucenicii sai apostoli au murit pentru credints crestina. Mahomed, sprijinit si protejat de heshemiti , a scapat unui complot pus la cale  de qurayshiti. Giordani Bruno , Michel Servet, (mai pitin Galileo Galilei care abjurat) si atitia contestatari socotiti eretici au ars de vii in flacarile inchizitiei. Reformostii, Luther si Calvin au avut deasemenea de suferit datorita modului neconformist de a trata credinta crestina. Si exemplele ar putea continua.Recrudescenta criticii ce se manifsta azi la adresa credintei este alimentata de avintul fara precedent al cercetarii, al intrebarilor, al sesizarii contradictiilor, hrana suculenta spiritului iscoditor care vrea certitudini, care vrea limpeziri. Avem precursori. Celebrul „Mais" al lui Voltaire era menit sa puna la indoiala inclusiv dogmele credintei crestine intr-o perioada oarecum asemanatoare cu cea de azi cind descoperirile geografice si avintul cugetariilibere ridicau legitime semne de intrebare gindirii domatice. Este de observat ca religia crestina este cea mai vulnerabila contestarii. Si asta datorita faptului ca simbolul sau este nu numai de esenta umana ci deopotriva si de esenta divina. Iisus este socotit atit om cit si (fiul lui) Dumnezeu. Celelalte principale religii monoteiste (iudaismul sau islamismul) si-au laes mesagerii catre Dumnezeu din rindul lor, a oamenilor inzestrati cu aptitudini deosebite , capabili sa primeasca si sa propage mesajul divin al credintei. Acestea au deci o mai apropiata relatie cu realitatea inteligibila. Profetii lor nu au facut minuni, nu au inviat mortii  si din morti , nu au vindecat bolnavi ci au primit cuvintul revelator al lui Dumnezeu si l-au propagat in lume. Ei au dovedit, prin propria viata si prin propriul comportament, capacitatea de a se apropria de divinitate fiind in acelasi timp indrumatori de urmat pentru semenii lor  intru credinta.Observam ca in ceea ce priveste crestinismul , critica contestatoare nu se refera atit la existenta si esenta lui Dumnezeu. Iar acei care I-au contestat fiinta si existenta, oricit de dirji ar fi fost, au sfirsit, au sfirsit prin a-I recunoaste  nu numai  existenta dar si puterea  Exemplul ilustrativ este al aceluiasi mare filozof si ginditor Voltaire care o viata intreaga L-a contestat pentru ca pe patul de moarte sa-L recunoasca si sa-L invoce. Semne de intrebare si interogatie se ridica cu referire la Iisus ca fiu al lui Dumnezeu  trimis pe pamint pentru a ne mintui prin credinta. Este evident, multe dintre faptele Sale, culminind cu invierea si inaltarea la cer scapa realitatii stiintific credibile. Dar, si este cu putere de subliniat, NU ACEASTA  ESTE  PROBLEMA.S-a spus ca sentimentul religios, in esenta credinta, este un mister aflat in legatura cu insasi  existenta omului si a unuversului si, ca orice mister, este neinteligibil. Ceea ce insa, nu ne impiedica sa cautam o explicatie.. Cu toata inteligenta sa, fiinta umana este o mica particica din univers si supus puterii acestuia. Oricit ne-am crede de puternici, in fata  fortelor dezlantuite ale naturii avem nevoie de protectie , de ajutor de la elementele naturii (copaci, animale, soare, luna sau alte astre) unele credinte pastrate pina in zilele noastre, iar pe masura evolutiei istorice a civilizatiei si capacitatii de gindire si abstractizare, forta, inerent exterioara omului dar pe atit obiectiv necesara a fost intruchipata de Idoli, Zei, sau Dumnezeu. Credinta este relationarea omului si a conditiei sale cu aceasta forta divina. Nazuinta spre divinitate o exprimam prin meditatie, prin rigaciune, prin aspiratia spre elevare spirituala, prin inaltare sufelteasca, stari specifice cunostintei umane. Ea este o realitate palpabila, rod al starii si creatiei spiritului uman. Ea este tot atit de obiectiva cit este ti viata noastra. Oricit am vrea , ea nu poate fi anihilata. Ea este tot atit de obiectiva cit este si viata noastra. Oricit am vrea, ea nu poate fi anihilata. Ea ne insoteste de la nastere pina la moarte. Este sentimentul religios care ne intregeste fiinta ca orice alt sentiment.Dincolo de trairea interioara, credinta se exteriorizeaza prin simboluri. Specifice fiecarei forme de credinta sau religie. Dar tot atit de necesare. De vreme ce pe Dumnezeu nu este cu putinta a-L cunoaste (idee sustinuta nu numai de crestinism) amul trebuie sa ajunga la Dumnezeu cu ajutorul simbolurilor credintei. Creatii ale mintii  si spiritului uman, ele, aceste simboluri nu trebuiesc sa raspunda criteriilor de autenticitate material ttiintifica. Ba dimpotriva, pentru a exalta credinta, ele pot cuprinde si contine elemente de mister. Iar din acest punct de vedere, simbolistica crestinaeste o creatie savanta  a spiritului uman. Pe ea s-a grafat capacitatea creatoare in arta si cultura a umanitati celei mai evoluate. Iata de ce, pina si celor mai scrupuloase cugetari sau cercetari stiintifice trebuieste sa li se invedereze ca credinta este o realitate ca oricare alta ce insoteste fiinta umana si nu este ingaduit s-o ultragiem.

PSD grabeste suspendarea

Posibil, joiMircea Geoana a precizat ca nu a discutat, deocamdata, cu liderii PNL si PRM pe marginea unui eventual vot favorabil asupra suspendarii din functie a presedintelui Traian Basescu. El a argumentat ca, mai intii, asteapta publicarea in Monitorul Oficial a motivatiei Curtii Constitutionale in ceea ce priveste decizia ca faptele imputate presedintelui nu impun suspendarea acestuia. In functie de publicarea acestei decizii a Curtii Constitutionale, se va stabili si data sedintei comune a celor doua Camere ale Parlamentului. Surse din PSD au afirmat ca nu este exclusa o aminare a publicarii in Monitorul Oficial a motivatiei Curtii Constitutionale asupra deciziei ca faptele imputate de PSD si PC in sesizarea de suspendare a presedintelui Basescu nu impun suspendarea acestuia. Potrivit acestora, se anticipeaza ca votul asupra suspendarii din functie a presedintelui ar putea avea loc in Parlament joi, sau chiar lunea viitoare, in cazul in care unii dintre judecatorii Curtii Constitutionale, aflati in strainatate, nu se vor intoarce in tara in timp util pentru a fi prezenti la intrunirea in plen a tuturor celor noua judecatori.„Sechestrati" in Bucuresti In functie de data la care va avea loc sedinta comuna a celor doua Camere ale Parlamentului pentru votul asupra suspendarii presedintelui se va stabili si cind vor fi convocati, in Bucuresti, senatorii si deputatii partidului. Tuturor parlamentarilor social-democrati, inclusiv europarlamentarilor, li se va cere, de catre conducerea PSD, sa nu paraseasca Bucurestiul la data la care se va stabili sedinta Parlamentului pentru votul asupra suspendarii din functie a presedintelui Traian Basescu, fie ca sedinta va avea loc la mijlocul saptaminii, fie ca se va desfasura lunea viitoare.Posibili candidatiProblema eventualului candidat al PSD la Presedintie, in cazul in care se ajunge la alegeri prezidentiale anticipate, nu a fost discutata in cadrul conducerii partidului, nici cu prilejul intilnirii de joi a vicepresedintilor. La respectiva intilnire, niciunul dintre liderii partidului nu a facut vreo sugestie despre un posibil candidat al partidului la Presedintia tarii si nici Geoana nu a facut vreo afirmatie prin care sa sugereze daca este sau nu dispus sa accepte o asemenea candidatura.PNL conteazaPotrivit PSD-istilor, este putin probabil ca liderii social-democrati sa transeze problema eventualului prezidentiabil al PSD in cadrul Biroului Permanent de astazi. „Nu ne precipitam, nu muscam din toate baloanele pe care le arunca unii. Vom proceda cu calm", a declarat unul dintre liderii PSD. Pe de alta parte, liderii PSD considera ca pot merge mai departe cu procedura de suspendare, dind mesajul ca partidul isi duce actiunile pina la capat, deoarece aprobarea in Parlament tine mai mult de PNL, numai cu voturile liberalilor seful statului putand fi suspendat din functie.

Orasul mobilat

Piata Mare a Capitalei Culturale 2007 este din nou simeza. De aceasta data, gazduieste expozitia „Un mobilier urban pentru Sibiu", care apartine artistilor Cristian Abrihan si Gerhard Schnabl. Expozitia vernisata ieri este permanenta si se incadreaza in proiectul „Open Air Lounge Sibiu 2007". Potrivit organizatorilor, expozitia vrea sa redea Sibiului un suflu de modernism care sa intregeasca limbajul arhitectonic al orasului. Proiectul se bazeaza pe principiul unei completari a peisajului urban in combinatie cu mobilitatea, functionalitatea diversificata si costurile reduse, comparativ unei constructii unitare ale mobilierului. Mediul orasului devine neasteptat de relaxant si indeamna la comunicare.Pentru un oras modernDintotdeauna, inima Sibiului a fost Piata Mare. Tocmai de aceea, organizatorilor li s-a parut locatia perfecta pentru aceasta expozitie, care poate fi punctul de pornire al unui proiect si mai mare. Deocamdata, mobilierul surprinde prin acuratetea, simplitatea si claritatea designului, dar si prin calitatea modularitatii. Aceasta din urma ofera posibilitatea aranjarii mobilierului in diferite forme. „Expozitia in sine reprezinta un mobilier urban modern, care poate fi folosit permanent sau temporar, poate lua forme diferite, poate crea spontan in locuri diferite ambientul pentru un spatiu de desfasurare a unor manifestatii culturale", este de parere Oana Ionita, ofiter de presa al Asociatiei Sibiu 2007.

Lista lui Cindrea

Lobby pentru Pasajul ScarilorDe la tribuna Parlamentului, deputatul Ioan Cindrea a cerut ministrului Culturii, Adrian Iorgulescu, sa intervina pentru remedierea situatiei din Pasajul Scarilor. Nemultumirile nu au trecere la primarul Johannis. „Acele scari erau emblema Pasajului. Este un abuz din partea celor care l-au modificat. Ministerul Culturii si Cultelor ar trebui sa intervina, in mod hotaritor, pentru reabilitarea Pasajului, in forma initiala, pentru ca vorbim despre un monument istoric. Altfel, ar trebui sa-si schimbe denumirea, pentru ca nu si-o mai merita", a argumentat Ioan Cindrea. Solicitarea deputatului PSD se indreapta si catre Directia Judeteana pentru Cultura si Culte, institutie abilitata sa intervina in acest caz.PrecedentModificarile suferite de Pasajul Scarilor au mai fost aduse in discutie si la inceputul anului. In sedinta Consiliului Local din luna ianuarie, cind s-a aprobat planul de investitii si bugetul pentru 2007, tot social-democratii au fost cei care l-au luat la intrebari pe edilul-sef. „Am trecut prin Pasajul Scarilor si n-am vazut nicio scara. Cum si-a permis constructorul acela sa puna acolo asfalt, piatra cubica?" a intrebat, in urma cu citeva luni, consilierul PSD Ioan Stroie. Potrivit declaratiilor de atunci ale primarului, Pasajul Scarilor nu presupune obligatoriu existenta unor trepte. „Se numeste Pasajul Scarilor, nu Scarile Pasajului... de sute de ani a aratat aproximativ asa cum arata acum. S-a hotarit revenirea acestei mici strazi la forma initiala", a fost raspunsul lui Klaus Johannis. Mai mult, edilul-sef al Sibiului a tinut sa precizeze ca, in forma actuala, Pasajul Scarilor este una din zonele sale preferate din oras.Trafic, dulce traficO alta interpelare a deputatului Ioan Cindrea vizeaza aglomeratia din zona comerciala de la intrarea in oras, dinspre Vestem. Pentru fluidizarea traficului, Cindrea solicita interventia ministrului Administratiei si Internelor, dar si celui al Transportului, Constructiilor si Comertului. „Traficul dinspre Vilcea trebuie fluidizat de urgenta. Din cauza hipermarketurilor deschise in ultima perioada au fost instalate trei semafoare si un sens giratoriu pe o portiune de 500 de metri. timpul de deplasare ajunge chiar si la doua ore. Acelasi lucru se intimpla si in zona aeroportului. Si aici, timpul de deplasare pe o distanta de nici un kilometru este foarte mare", a protestat parlamentarul sibian.

Banii, apoi sanatatea

Sefii de sectii de la cea mai mare unitate sanitara din judet au semnat, saptamina trecuta, contractele de administrare cu managerul unitatii. Dr. Minerva Boitan, care conduce Spitalul Clinic Judetean, a precizat ca si anul trecut medicii au semnat individual pentru banii primiti la fiecare sectie, insa in acest an, conform noului normativ publicat in Monitorul Oficial, s-au stabilit indicatorii medicali si economico-financiari ai fiecarui sector de activitate si a reimpartit bugetele sectiilor. Performantele sefilor de sectii vor fi evaluate, la final de an, nu numai dupa indicatorii de specialitate, ci si dupa cei economici. Asa ca este in interesul lor sa dramuiasca bugetul care le-a fost repartizat de conducerea unitatii si sa puna pe primul plan latura financiara a activitatii lor, si abia apoi pe legata de sanatatea pacientilor. Dau examene Ca niste adevarati functionari, medicii plasati in posturi de conducere vor da si examene din legislatie si din teoria de medicina. In aceasta perioada, „gospodarii" spitalelor s-au pus pe invatat. Managerul Minerva Boitan spune ca medicii au fost instiintati si se pregatesc, dar data de desfasurare a examenului inca nu a fost stabilita. Proba scrisa va fi obligatorie si este secreta. Ea va consta in alegerea prin tragere la sorti a zece titluri dintr-o tematica anuntata, din care doua subiecte vor fi din legislatia sanitara.

Premiati de Trident

Premii specialeAsa cum si-a obisnuit deja cumparatorii fideli, Supermarket Trident organizeaza de doua ori pe an o megatombola, prin care toti clientii magazinului au sansa de a cistiga premii extraordinare. De doua ori pe an, Trident pune la bataie cite un autoturism, dar si alte 50 de premii cu adevarat speciale: televizoare, frigidere, masini de spalat, cuptoare cu microunde si alte numeroase surprize. „Trident este singurul lant de magazine din Romania care ofera cite un autoturism in toate centrele comerciale din retea. Mai mult decit atit, sint organizate doua astfel de tombole in fiecare an, o actiune exclusiv Trident!", arata Lucian Blanariu, manager de marketing in cadrul Trident.Promisiuni respectateTrident va veni la fiecare doua saptamini in casele sibienilor, asa cum au fost obisnuiti deja, prin revista de oferte Trident, in care sint prezentate cele mai bune oferte precum si actiunile promotionale. „In magazinul din Vasile aAron, toate detaliile sint la rang de mare importanta, de la personalul atent si calificat, la produse si servicii complete si de calitate, ambientul placut si pina la profesionalismul care isi pune amprenta pe toate serviciile oferite de Supermarket Trident", considera reprezentantii Trident. Luna de luna, Trident va oferi o sansa la tombolele speciale. Tombola de 1 mai care ofera pachete de gratar, tombola Trident si Scandia care provoaca la adrenalina si promite cite un superb ATV in fiecare magazin din reteaua Trident, tombola de 1 iunie, tombola de vara, si numeroase alte actiuni special pentru clientii fideli Trident!Oferte convenabile„Trident, preturi mici in fiecare zi" este sloganul prin care grupul de firme Trident isi ia angajamentul fata de clientii sai sa ofere o gama variata de produse de cea mai buna calitate si la cele mai avantajoase preturi de pe piata. Zilnic, cel putin 4000 de sibieni au prilejul de a alege cele mai proaspete legume si fructe la departamentul de resort, sau produse de inalta calitate din carmangeria proprie, toate la cele mai bune preturi ale zilei, sustinute si prin megaofertele zilnice.Client Fidel Trident este alaturi de clientii sai si prin programul Trident Client Fidel. Toti detinatorii de card „Fidel" beneficiaza de preturi speciale la anumite produse, pot acumula puncte de fidelitate si, pe baza acestora, pot alege gratuit produse din catalogul Trident „Client Fidel" si pot participa la evenimentele organizate de Trident. Pentru a veni in intimpinarea clientilor, Trident a impartit fluturasi continind informatii referitoare la programul Trident Client Fidel, precum si un formular de inscriere.

Scuze tardive

Dat afara din distributie, actorul Marius Manole si-a atras si oprobiul realizatorilor spectacolului multimedia „Romania povestilor albastre", primul eveniment din Pavilionul 2007. Acestia si-au cerut scuze publicului dezamagit, prin intermediul unui comunicat de presa. „Realizatorii spectacolului cer scuze publicului prezent la reprezentatia din 11 aprilie, asigurindu-l ca nici conditiile extrem de precare in care evenimentul a fost nevoit sa se produca la Pavilionul 2007 (imposibilitatea de a asambla tehnic spectacolul intr-un timp rezonabil si, implicit de a fi repetat, apoi frigul din incinta) nu pot justifica un asemenea comportament", se arata in comunicat, cu referire la „actele de huliganism" ale tinarului actor.Greseala recunoascutaImediat dupa terminarea spectacolului, Manole a declarat in fata camerelor de televiziune ca „Romania povestilor albastre" este cel mai prost spectacol in care a jucat vreodata. Comunicatul organizatorilor sustine ca atitudinea tinarului a jignit demnitatea profesionala a participantilor la proiect, si a riscat sa compromita comunicarea acestui spectacol cu publicul sibian. El atrage atentia asupra unui incident „de o gravitate fara precedent in ultimii zeci de ani pe vreo scena de spectacol din Romani"a, si adreseaza comentatorilor de presa rugamintea de a nu face aprecieri estetice la adresa reprezentatiei din 11 aprilie „sub impresia directa a acestei intimplari jalnice".

Disperati dupa imagine

Buget facut prafTaranistii sibieni s-au hotarit sa sparga tacerea si sa ia atitudine. Liderii locali ai partidului sint suparati pe Asociatia Sibiu 2007 si dezamagiti de evenimentele culturale care au avut loc pina acum. Mai mult, acestia acuza membrii Asociatiei de risipirea a peste trei milioane de euro pe proiecte care nu s-ar ridica la standardul impus de o Capitala Culturala. „Sint indignat ca Asociatia Sibiu 2007 nu a gestionat cum trebuia bugetul de trei milioane de euro. La ultima sedinta a Asociatiei, din 35 de membri, au fost prezenti numai 13. Bugetul ar fi trebuit dezbatut cu mare atentie de toti membrii. Sincer, mai multe activitati culturale sint in Mangalia decit in Sibiu. Aici, vezi trei tablouri la «Astra» si zici ca e cultura", sustine Mihai Popescu, vicepresedinte al organizatiei municipale PNTCD. Primar bun, program prostIn patru luni de luni de zile, de cind este vicelider al taranistilor, Popescu sustine ca a avut suficient timp sa inteleaga viata politica locala si sa-si formeze o parere despre activitatea primarului Klaus Johannis. „Gestionarea programului Sibiu 2007 este slaba, desi avem cel mai bun primar de pina acum. Desi activitatea primarului ar fi putut fi mult mai buna, sint sigur ca sibienii au avut asteptari mai mari de la Capitala Culturala Europeana", a adaugat taranistul. Cu toate acestea, el isi pune sperantele in evenimentele sezonului de vara.De dragul voturilorDupa modelul taranistilor de la centru, si cei din Sibiu cauta reinvierea doctrinei crestin-democrate. Pentru a scoate partidul pe piata, liderii locali iau in calcul chiar varianta unei aliante cu partidul lui Becali. „Nu ar fi exclusa o Alianta cu PNG. Nu am avut inca discutii in acest sens, dar ar fi o posibilitate", recunoaste Aurel Chisiu, vicepresedinte al organizatiei judetene. Asemenea partidului de la care vor sa invete meserie, taranistii invoca importanta moralei crestine. „Marea noastra problema este lipsa de vizibilitate, de credibilitate. De aceea, trebuie sa marsam pe morala crestina, ca doctrina fundamentala", crede Chisiu. Ajutor din CapitalaDincolo de parteneriatul care ar promova imaginea partidului, taranistii sibieni mizeaza si pe prim-vicepresedintele de la Bucuresti, singurul deputat al partidului, Aurelian Pavelescu. Acesta va fi prezent la Sibiu, in cursul saptaminii viitoare. In formatiunea sa, Pavelescu se ocupa si de promovarea imaginii PNTCD. A demarat deja o campanie puternica in mass-media centrale, prin care incearca readucerea partidului pe linia de plutire. De altfel, taranistii nu neglijeaza nici organizatiile de tineret si sustin ca acestea au un rol foarte important in renasterea partidului.

Mexican la Prefectura

Prezent in Sibiu, la sfirsitul saptaminii trecute, atasatul comercial din cadrul Ambasadei Mexicului, Luis Alberto Barrero Stahl, a promovat ideea unui parteneriat de afaceri romano-mexican. El a impartasit prefectului Ion Ariton intentiile sale de a dezvolta relatiile economice dintre cele doua tari. „Poate distanta mare dintre cele doua tari contribuie mult la acest lucru, dar cred ca si o oarecare comoditate de sorginte latina ii determina pe mexicani sa prefere schimburile de bunuri cu statele nord si sud americane, iar pe romani, cu statele Uniunii Europene", a explicat diplomatul mexican. Semne buneVestea unei colaborari in planul afacerilor, intre cele doua state, a fost bine primita de prefectul Sibiului. Ariton l-a asigurat pe oaspetele sau de sprijinul administratiei locale. „Bunele relatii pe care le avem cu Consiliul Judetean si cu toate primariile din judet, in special cu cea din Sibiu, ne permit sa abordam problema dintr-o larga perspectiva economica. Acest lucru il vedem si ca pe un efect al renumelui pe care il vom cistiga dupa incheierea, speram noi, cu succes, a anului Capitalei Culturale", a apreciat reprezentantul Guvernului. De altfel, Barrero Sthal a purtat discutii si cu Eugen Iordanescu, directorul general al Camerei de Comert. „Am planuit organizarea unor misiuni economice, cu participarea unor oameni de afaceri sibieni si mexicani, care vor dori sa stabileasca relatii economice reciproce", a precizat oficialul strain.

Manageri la Ambulanta

O noua gaselnita a Ministerului Sanatatii incurca treburile la serviciile judetene de ambulanta. Daca, pina acum directorul de la ambulanta era numit de Autoritatea de Sanatate Publica, ministrul Eugen Nicolaescu vrea ca serviciile de ambulanta sa fie conduse de manageri, asa cum se intimpla in cazul spitalelor. Intr-un proiect de ordin, el propune desemnarea managerilor prin concurs, pentru o perioada de maximum trei ani. Ei vor fi asistati de un comitet director, tot ca la spital. Si membrii acestei structuri vor sustine un concurs, la care nota minima pentru admitere va fi 7.

Acalmie in deconcentrate

Prefectul ramineO posibila interventie a liberalilor asupra sefilor democrati de deconcentrate nu se arata la orizont. Prefectul Ion Ariton, sustinator al doctrinei democrate, continua colaborarea cu noul Cabinet al premierului Tariceanu. „De mai bine de doi ani de zile, lucrurile merg bine in Sibiu. Sintem in relatii bune cu Primaria, cu Consilul Judetean, cu primariile din judet. La nivel institutional, e un climat de colaborare, pentru ca toate institutiile sint interesate sa mentina dezvoltarea economica a Sibiului. Eu imi indeplinesc sarcinile", sustine Ariton. Popescu, nesantajabilPotrivit directorului Grigore Popescu, presiunile liberalilor nu se fac resimtite in cadrul Directiei Generale a Finantelor Publice Sibiu. „Eu sint functionar public. Am trecut printr-un concurs pentru a ajunge pe acest post. Am numire de la ministru si nu am de gind sa plec. Nu sint un om santajabil si nici nu am motive sa fiu santajat. Nu amestesc politica cu functia mea publica. Daca se va pune problema sa plec de la Finante, voi pleca cu capul sus", a reluat Popescu teza lansata de senatorul Nicolae Neagu, seful sau de partid. Inca la curent Directorul SC Electrica SA, Iacob Blagu, este de parere ca noul Guvern nu ii va crea probleme. „Nu am motive de ingrijorare. Chiar daca nu ma aflu in aceeasi situatie cu sefii institutiilor descentralizate, eu ma bucur in continuare de sprijinul Partidului Democrat. Chiar daca au iesit de la guvernare, nu cred ca democratii vor renunta sa-si sustina oamenii", a spus Blagu. Desi, in unele judete au inceput deja dezertarile din PD, Blagu este de parere ca niciun democrat din Sibiu nu isi va trada colegii. PSD sta deopartePresedintele PSD Sibiu, deputatul Ioan Cindrea, considera ca sefii democrati ai deconcentratelor vor fi epurati politic si ca o merita. „Este cert ca au fost pusi pe criterii politice. Cine sapa groapa altuia, cade singur in ea. Ce au facut directorilor care au fost in timpul nostru, aia vor pati si ei, mai devreme sau mai tirziu. Nu se poate sa pui un neprofesionist la Directia de Munca, nu se poate sa pui un neprofesionist din somaj, la Finante", a afirmat Cindrea. Insa liderul social-democrat a tinut sa sublinieze ca liberalii sint cei care vor decide soarta „mohicanilor" din deconcentrate. „Noi nu sintem la guvernare si nu avem nici un parteneriat local si nici national cu PNL", a motivat parlamentarul. Fara reprosuriAngajatii Primariei nu au motive sa se simta amenintati pe criterii politice, a dat asigurari Klaus Johannis. „Institutia functioneaza independent de partidele aflate la guvernare. Viceprimarii sint alesi, iar restul sint functionari publici care intra intr-un anumit algoritm", a explicat primarul. Si presedintele democratilor sibieni, senatorul Nicolae Neagu, a apreciat ca nu exista motive pentru demiterea viceprimarului Eugen Cioruga.

Aproape de moarte

Cinci tineri au tras o sperietura sora cu moartea, dupa ce autoturismul in care se aflau s-a rasturnat in decor. Accidentul s-a petrecut vineri seara, in jurul orei 21, in apropierea localitatii Saliste. Viteza excesiva si lipsa de experienta a soferul, in virsta de doar 20 de ani, puteau sa duca la dezastru. Tinerii s-au ales doar cu rani usoare, din fericire. In aceeasi zi, tot pe DN 1, in afara localitatii Vestem, o femeie si-a vazut moartea cu ochii dupa, ce a cazut dintr-o masina in mers. Femeia nu purta centura de siguranta si nici asigurase portiera. A fost proiectata, pur si simplu, pe sosea, iar acum se afla in stare grava la spital.

Deschidere cu brio

Parada triumfalaParca mai multi decit pe 1 ianuarie, mii de sibieni au luat cu asalt Piata Mare, vineri seara, pentru a admira parada mult anuntata. A inceput la ora 20. asa cum fusese programata, cu un grup de 13 motociclisti. Zgomot, fum si adrenalina. Tineri si batrini, spectatorii au tresarit de emotie inca din primele minute. Au urmat cele doua care alegorice. In fata publicului, prima data a aparut vulturul, care a prezentat un scurt joc de artificii. Apoi, au aparut oamenii pe picioroange, artisti ai Companiei „Wallart". Jocurile pirotehnice care au insotit parada au fost realizate de aceeasi companie. Spectacolul cel mare a avut loc in fata Palatului Telefoanelor. Fiecare grup a oferit cite o reprezentatie de aproximativ zece minute. Primire calduroasa Cei 500 de artisti au fost intimpinati, in Piata Mare, de primarul Klaus Johannis. „Bine ati venit in Piata Mare! A venit timpul ca Sibiul sa beneficieze de cele mai frumoase scene pe care le are, piete din centrul si orasul istoric. Sper sa va vad de cit mai multe ori pe strazi in aceasta vara, pe care o vom umple de evenimente de cea mai buna calitate. Sper sa va distrati si sa va bucurati de vremea frumoasa si de spectacolele pe care le-am pregatit pentru acest week-end. Distractie placuta!", le-a urat primarul Klaus Johannis sibienilor de pe scena montata in piata. Petrecerea cu foc, dans si jonglerii a continuat, iar la ora 23, finalul a fost marcat cu un foc de artificii.Celti si rockSimbata, in cea de-a doua zi a manifestarilor de deschidere a sezonului estival, aproape 17.000 de sibieni au urmarit spectacolul cu muzica si dansuri irlandeze, sustinut de artistii companiei „The Celtic Feet". Acesta a costat 30.000 de euro, adica jumatate din suma cheltuita pentru cele trei zile. Cu toate ca nu stiau foarte multe lucruri despre Romania, artistii au fost impresionati atit de numarul mare de spectatori prezenti la spectacol, cit si de atmosfera creata. Cea de-a treia seara a inaugurarii sezonului estival s-a incheiat cu concerte rock sustinute de cele mai cunoscute trupe romanesti ale momentului: „Vita de Vie", „Taxi", „Directia 5" si „Vama" lui Tudor Chirila.Probleme in publicSeara de vineri a fost cea mai agitata pentru oamenii legii. Tinerii care s-au dezbracat in mijlocul multimii au fost amendati cu 500 de lei „de caciula". Apoi, o femeie de aproximativ 50 de ani a suferit o criza puternica de epilepsie si a fost ridicata de ambulanta. Iar in jurul orei 22.30, jandarmii au gasit o fetita de numai 5 anisori, care se pierdurse de parinti. Semnalmentele copilului au fost transmise prin statie catre toate patrulele de politisti si jandarmi din zona, asa ca parintii i-au fost gasiti inca inainte de incheierea evenimentului.

Se intrerupe curentul

Pentru efectuarea unor lucrari programate in reteaua de energie electrica, astazi, intre orele 9 si 15, se va intrerupe furnizarea energiei electrice in localitatile Turnu Rosu si Sebesu de Jos. Luni si marti, intre orele 8 si 15 se va intrerupe furnizarea energiei electrice in Sibiu in cartierul valea Aurie, la Cabana, plus imobilele din zona bisericii. Marti, intre orele 8 si 15, nu vor beneficia de energie electrica locuitorii din cartierele Sibiel, Fintinele, Sacel, Mag, Vale, Saliste, gales, Tilisca, Aciliu, Amnas, Apoldu de Sus, Dobirca, Rod, Poiana Sibiului, Juna, Miercurea, Apoldu de Jos, Ludos, Gusu, Sangatin si Topircea. 

Simpozion pentru ginecologi

Fertilizarea in vitro, o solutie medicala care salveaza sperantele tot mai multor familii, a fost subiectul unui simpozion organizat, vineri, la clinica sibiana „Polisano". Medicul Radu Chicea si specialistul vienez Heinz Strohmer le-au povestit ginecologilor sibieni despre FIV, pentru ca acestia sa poata administra un tramament corect cuplurilor care din diferite motive nu pot avea copiii. Doctorul Chicea a tinut sa precizeze ca scopul intilniri este de a informa medicii despre aceasta tehnica moderna, pentru ca personalul medical sa stie cind este cazul sa indrepte un cuplu spre centrul de fertilizare in vitro. Slujitorii lui Hipocrate prezenti la intilnire au primit sfaturi despre administrarea corecta a medicamentelor la cuplurile care au diferite probleme de sanatate chiar de la profesorul Heinz Strohmer, cel care a ajutat la infiintarea centrului de fertilizare de la Sibiu. Fara practicaCirca 50 de cadre medicale care au participat la simpozion au urmarit proiectiile vizuale si explicatiile specialistilor despre fiecare etapa, de la initierea tratamentului si pina la nastere. Medicii s-au aratat multumiti de intilnirea la care s-au simtit din nou ca pe bancile scolii. Iar diplomele de participare au fost o confirmare a insusirii cunostintelor. Dupa cele sase ore, cit au durat discutiile, ei au fost invitati sa petreaca la un hotel din Sibiu.

Cu apa in casa

Un satean din localitatea Mohu a fost nevoit sa apeleze la sprijinul pompierilor, dupa ce o conducta sparta i-a inundat gospodaria. Incidentul s-a petrecut in cursul zilei de simbata, iar pompierii au avut nevoie de mai bine de doua ore si jumatate pentru a scoate apa din gospodaria omului. In aceasi zi, lucratorii ISU Sibiu au fost solicitati de catre un sibian de pe strada Griului, pentru a-i debloca usa. Barbatul isi pierduse cheile de acasa, spre amuzamentul vecinilor. Dar cu toata rusinea, a apelat la pompieri.  

Profesori „migratori"

In perioada 26-27 aprilie, conform Metodologiei de miscare a personalului didactic, se va desfasura actiunea de pretransfer si restringerea de activitate a cadrelor didactice. Pina pe 20 aprilie, la Inspectoratul Scolar Judetean Sibiu, dascalii titulari au posibilitatea sa-si ceara transferul pe orice post care li se pare mai atractiv. „Sint, insa, si situatii in care dascalii care apeleaza la acest lucru, vor sa se mute din scoala in care predau acum, la o alta scoala, sau dintr-o localitate in alta, pe motivul schimbarii domiciliului, sau din alte motive obiective. Toti acestia isi pot depune dosarul cu toate actele necesare", explica Elena Gabos, inspector scolar general adjunct.Restringeri de activitateDupa depunerea dosarelor, acestea vor fi analizate de o comisie speciala. Profesorii care aleg sa se mute creeaza, in acelasi timp, un post disponibil. Dar nu intotdeauna schimbarile sint pozitive. „Cu restringerea de activitate este o alta problema, cu care, din pacate, ne-am tot confruntat in ultimii ani. Acest lucru se intimpla din cauza scaderii populatiei scolare, care este o urmare fireasca a mobilitatii personalului didactic, a miscarii elevilor, care se muta de la o unitate de invatamint la alta, sau dintr-o localitate in alta, sau care pleaca de tot din tara", a precizat Gabos.

Concurs pentru manageri

Managerii de spital care nu au si-au luat pina acum diplomele in management spitalicesc se pot inscrie la un nou curs organizat  de Scoala Nationala de Sanatate Publica si Management Sanitar. Cursul acreditat de catre Colegiul Medicilor din Romania va incepe miercuri, iar scopul sau este de a asigura pregatirea managerilor din spitale pentru gestionarea unitatilor la un nivel performant. Examenul final va avea loc in data de 29 mai. Directorul Spitalului Judetean, Minerva Boitan, n-are emotii. Si-a obtinut deja diploma in management, la sfirsitul anului trecut.

Flacari in Muntii Apuseni

SimbataSimbata, Detasamentul de Pompieri Turda a intervenit pentru localizarea si lichidarea incendiilor de pasune si litiera de padure izbucnite in zonele Brazesti si Sartas de pe raza localitatii Baia de Aries. Interventia a durat mai bine de cinci ore, dar pompierii, ajutati de personalul ocolului silvic, au reusit sa stinga incendiul. In incendiu au ars aproximativ 15 ha de vegetatie uscata si 5 ha litiera de padure in zona Brazesti si aproximativ 13 ha in zona Sartas. Cauza probabila a acestui incendiu a fost un foc lasat nesupravegheat.Tot simbata, in jurul orei 20.30, un alt incendiu a fost semnalat pe raza comunei Ponor. Un padurar de la Ocolul Silvic Aiud a anuntat Politia din localitate despre izbucnirea incendiilor, iar politistii, reprezentantii comunei din localitate si un grup de cetateni din comuna au intervenit imediat si au reusit sa stinga incendiul.Incendiul a afectat 2,5 hectare de padure, pe linga litiera (vegetatia si frunzisul uscat de la nivelul solului, din padure) fiind distrusi si o parte din arbori. Pagubele au fost evaluate la 500 lei. Din verificarile efectuate a rezultat ca incendiul s-ar fi produs ca urmare a incendierii vegetatiei uscate de pe un teren agricol de pe raza comunei Salciua, foc care, din cauza vintului, s-a extins la padurea din comuna Ponor. DuminicaIeri, interventiile au inceput la ora 5.30, cind detasamentele de pompieri din Alba Iulia si Aiud au fost solicitate sa intervina pentru localizarea si stingerea unor incendii de padure produse in zonele Valea Salciua (pe raza comunelor Salciua si Posaga) si zona Dumbrava, pe raza localitatii Baia de Aries. Pentru stingerea acestor incendii au fost mobilizate forte importante, cel putin o suta de persoane, din care 25 sint pompieri, iar restul voluntari, cetateni si personal al ocoalelor silvice actionind in zona. Reprezentantii Inspecoratului pentru Situatii de Urgenta al judetului Alba se aratau sceptici in privinta sanselor ca incendiile sa poata fi stinse pina la caderea serii. Dealtfel, ei au si pregatit echipaje de pompieri care sa preia in aceasta dimineata “stafeta” de la cei care au luptat cu focul din zori si pina la caderea serii. Pe parcursul zilei de ieri, s-au manifestat incendii in 9 locatii diferite. Suprafata totala afectata atingea 48 de hectare, din care pe aproximativ 30 de hectare focul era stins pina aseara, la ora 20. In general, au fost afectate pasuni alpine si paduri de foioase, unde a ars litiera, dar in citeva zone focul a patruns si in paduri de rasinoase, fara a ajunge insa la coronament. Jandarmii mobilizatiAseara, principala problema era ca vintul incepea sa se intensifice, lucru care a facut ca interventia pompierilor si a voluntarilor sa fie si mai dificila. In plus, vintul a dus la reaprinderea unor focare aproape stinse, obligindu-i astfel pe pompieri sa revina in zonele respective. De exemplu, in zona Baia de Aries, incediile erau lichidate la orele prinzului, dar spre seara a fost vazut din nou fum in mai multe locatii, fiind trimisi oameni in recunoastere pentru a vedea daca era vorba despre izbucnirea unor noi incendii. Pompierii s-au vazut nevoiti sa ceara si ajutorul jandarmilor, precum si a mai multor voluntari, fiind necesara marirea efectivelor pentru a se evita un posibil dezastru. Pe linga vint, o mare problema o constituie si faptul ca focul a patruns in zonele accidentate, unde interventia este chiar periculoasa din cauza riscului caderii de bolovani. Se cauta vinovatiiDin primele date, se pare ca incendiile au izbuncnit din cauza neglijentei. Mai multi localnici din zona Posaga au fost deja chemati la politie, existind suspiciunea ca ar fi aprins focuri pe care ulterior le-au lasat nesupravegheate. Pe linga localnici a fost identificat si un turist, care se pare ca ar fi campat in locul de unde a izbucnit unul dintre incendii. Ca pista de lucru, nu este exclusa nici varianta unei miini criminale, dat fiind faptul ca in numai doua zile au aparut 12-13 focare de incendii la padure. Daca se va demonstra ca vreuna dintre persoanele banuite s-ar face vinovata pentru incendiile izbucnite, singura sanctiune care poate fi aplicata este amenda, cuantumul maxim prevazut de lege fiind 25 milioane lei vechi. Pina aseara nu au fost raportate distrugeri de bunuri, anexe sau gospodarii, si nici afectarea unor persoane.

Chiriile pentru spatiile publice retrocedate vor fi “domesticite”

Retrocedarea cu o deosebita larghete a fostelor proprietati imobile au creat premisele unor adevarate blocaje în functionarea anumitor institutii publice. Primaria Blaj este pe punctul de a intra în blocaj financiar datorita obligatiilor deosebit de mari pe care le avea la plata de chirii pentru cladiri ce au fost restituite Mitropoliei Greco-Catolice. Restituirea s-a facut dupa ce Legea nr. 10/2001 a fost modificata în anii 2005 si 2006. Initial, legea excepta de la restituirea în natura catre fostii proprietari a imobilelor cu anumite destinatii, inclusiv pentru învatamînt si sanatate. Prin Hotarîrea de Guvern nr. 1886/2006 s-a stabilit ca, pentru cladirile retrocedate si care ramîneau în utilizarea institutiilor de interes public, noul proprietar va beneficia de chirii în cuantum stabilit prin respectivul act normativ. Aceasta noua situatie aducea administratiei locale din Blaj obligativitatea achitarii unor chirii în cuantum de 3.102.966 RON pe an, ceea ce însemna mult peste suportabilitatea financiara a municipiului. Pentru cele trei licee – IM Klain, Agricol si Timotei Cipariu, o gradinita si spitalul vechi, primaria trebuia sa plateasca aproape 1,3 milioane RON, iar pentru terenurile aferante acestora peste 1,8 milioane RON.Aceasta fiind situatia, deputatul Nicolae Popa a facut o interpelare primului ministru, în care sesiza situatia de faliment în care intra Primaria Blaj. Recent, parlamentarul de Alba a primit cuvenitul raspuns în care se precizeaza ca “Fata de aceste aspecte, va aducem la cunostinta ca, la acest moment, a fost elaborat un proiect de act normativ de modificare a hotarîrii susamintite care se afla în faza finala de avizare de catre ministerele interesate”. Totodata, se precizeaza ca, la dimensionarea cuantumului chiriilor s-a avut în vedere atît suportabilitatea bugetara, cît si asigurarea unei chirii “echitabile pentru persoanele îndreptatite”. Este bine de precizat ca în alte state, între care si Ungaria, fostele proprietati confiscate au fost restituite doar pîna la o anumita valoare, iar situatii similare celei de la Blaj sau cu fostele proprietati ale Casei regale au fost evitate.   

Uniforma nu i-a mai folosit

Proverbele romanesti ar trebui actualizate, iar cea mai buna dovada este accidentul suferit de un politist din judetul Cluj. “Fa ce spune politia, nu ce fac oamenii legii”; asa ar putea suna noua invatatura pe care, din nefericire, un angajat al IPJ Cluj a probat-o cu propria-i viata. Aflat la volanului unui autoturism BMW, proprietate personala, politistul nu a mai tinut cont nici de legi si nici de siguranta si a calcat pedala de acceleratie mult prea mult. Din nefericire, viteza l-a facut sa scape masina de sub control, exact intr-o curba. Omul legii a murit pe loc, dupa ce a fost proiectat afara din autovehicolul ce a ajuns in cimp. Cu putin timp in urma, in aceeasi curba, aflata pe raza localitatii Miraslau, pe Drumul National 1, in apropierea municipiului Aiud, si-a pierdut viata un alt conducator auto, pe care viteza excesiva l-a obligat sa efectueze o depasire foarte riscana. Din cite se pare, politistul din judetului Cluj nu purta centura de siguranta. El era angajat al Inspectoratului de Politie Cluj, la Departamentul de Combatere a Crimei Organizate si Lupta Antidrog. 

ISU Alba, la ora bilantului trimestrial

Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta “Unirea” al judetului Alba a intervenit, in primele trei luni ale anului in curs, prin detasamentele sale din teritoriu, la stingerea a 37 de incendii, cei mai solicitati in acest sens fiind pompierii militari din Alba Iulia, care au avut “la activ” nu mai putin de 20 de astfel de evenimente. Pe locul al doilea in acest nedorit “top” a fost Detasamentul de pompieri Aiud, cu 14 incendii, urmat de Garda de Interventie Blaj, care a intervenit la 3 incendii. Potrivit bilantului recent intocmit de conducerea institutiei, valoarea totala a bunurilor distruse de flacari in cursul acestor evenimente s-a ridicat la 110.480 de lei, iar cea a bunurilor salvate datorita interventiilor pompierilor militari a depasit 1,5 milioane de lei. Echipajul de descarcerare din cadrul detasamentului din Alba Iulia a intervenit in acelasi interval la un accident rutier, iar cel al detasamentului din Aiud la doua evenimente rutiere, in urma carora au fost salvate trei persoane, iar o alta a fost gasita decedata. Interventii si actiuni de prevenire In raportul de bilant intocmit zilele trecute de reprezentantii ISU Alba se mai arata: “ Alte interventii au fost pentru salvarea a patru persoane dintre care trei minori, care se aflau in pericol de inec in urma rasturnarii cu un autoturism in riul Sebes, dar si cinci actiuni pentru deblocarea unor persoane ramase in apartamente. La sfirsitul lunii martie a avut loc o aplicatie de cooperare cu trupe si transmisiuni impreuna cu Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Sibiu, pentru inlaturarea efectelor si lichidarea consecintelor uni grav accident rutier cu victime dar si a unui accident chimic, aplicatie care a obtinut cel mai inalt calificativ. In aceeasi perioada, inspectorii din cadrul Serviciului Prevenire Incendii au desfasurat in teritoriu 96 de actiuni si controale tehnice de specialitate pe linia securitatii la incendiu la 44 de agenti economici, 49 de institutii publice si 2 localitati din judet, in urma carora au fost aplicate 82 de sanctiuni contraventionale, dintre care 59 de avertismente si 23 de amenzi contraventionale care au insumat 7.840 de lei. Au fost eliberate, de asemenea, 41 de avize de prevenire si stingere a incendiilor si protectie civila, dar si 17 autorizatii de prevenire si stingere a incendiilor, precum si 40 de puncte de vedere. Serviciul  Protectie Civila a desfasurat activitati de control tematic pe linia înstiintarii si alarmarii serviciilor private pentru situatii de urgenta la 9 agenti economici, dar si activitati de control tematic si îndrumare la 5 localitati ( Metes, Almasu Mare, Mihalt, Ciuruleasa, Sohodol). Pirotehnistii din cadrul aceluiasi serviciu au desfasurat 5 actiuni de asanare a terenului de munitii ramase neexplodate”.

Comunitatea italiana prinde radacini

Vizita a avut loc la invitatia consulului onorific al Italiei la Alba Iulia, Gianfranco Fracarollo. Doua proiecte importanteAmbasadorul si delegatia care l-a insotit au sosit la Alba Iulia vineri dimineata, prima oprire fiind la primarie, unde s-a intilnit cu primarul Mircea Hava si cu mai multi consilieri locali. Aici s-a discutat despre parteneriatele existente intre Alba Iulia si comunitatea italiana, dar si despre posibilitatea extinderii si dezvoltarii acestora. In acest context s-au pus bazele celor doua proiecte referitoare la infiintarea celor doua structuri italo-romane la Alba Iulia, in care si-au anuntat deja intentia de a deveni parteneri Consiliul Judetean Alba, pentru amindoua, si Universitatea “1 Decembrie 1918” pentru infiintarea centrului cultural. Daniele Mancini s-a mai angajat sa includa municipiul Alba Iulia pe lista oraselor din Romania in care Ambasada Italiei deruleaza proiecte importante. Intilnirea de la Primaria Alba Iulia s-a incheiat cu ceremonia in cadrul careia primarul Mircea Hava i-a inminat cheile orasului ambasadorului Italiei, in semn de apreciere pentru proiectele comune, dar si in semn de respect pentru comunitatea italiana din Alba Iulia si din judet. Un gest simbolicDupa intilnirea de la Primaria Alba Iulia, delegatia italiana a vizitat Universitatea “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Ambasadorul Italiei s-a intilnit cu conducerea institutiei de invatamint superior, cu profesori, a conferentiat in fata studentilor si a asista la ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa presedintelui Camerei Italiene de Comert pentru Romania, Frinzi Guglielmo. Festivitatile de la Universitatea “1 Decembrie 1918” au durat mai mult decit era prevazut in programul initial, ambasadorul lasindu-se asteptat timp de aproape o ora la inaugurarea Pietei Alessandria, din centrul municipiului. Piata nu este noua, dar gestul de vineri a echivalat cu un botez. Dealtfel, si primarul Mircea Hava a declarat ca este vorba despre un gest simbolic. El a mai spus ca ar fi dorit sa faca inaugurarea oficiala a acestei piete in prezenta primarului din Alessandria, care nu a mai putut veni la Alba Iulia, dar taierea panglicii de catre ambsadorul Italiei este o onoare cel putin la fel de mare. In mijlocul italienilorVineri dupa-amiaza, Daniele Mancini a vizitat sucursalele Alba Iulia ale bancilor Sao Paolo IMI, Italo-Romena si Unicredit, societatile comerciale Rekord, Construct, Pomponio si Savini, iar seara a avut o intilnire cu intreprinzatorii italieni din judet, la Casa de Cultura a Studentilor. Simbata, ambasadorul a vizitat Cetatea Istorica - muzeul, Sala Unirii, Biblioteca Batthyaneum, dupa care a primit onorul Garzii Traseului celor Trei Fotificatii.

Nicolae Popa afirma ca el nu este dizident din PC

 Deputatul de Alba Nicolae Popa, liderul judetean al PC Alba si vicepresedinte la nivel central al acestui partid, s-a declarat contrariat de faptul ca numele sau a fost asociat unui presupus grup care, fie doreste rasturnarea de la conducerea partidului a lui Dan Voiculescu, fie va parasi partidul, plecînd la alte formatiuni. “Articolele aparute zilele trecute în mai multe cotidiane centrale în care am fost nominalizat printre asa-zisii „dizidenti” din Partidul Conservator nu reprezinta altceva decît simple speculatii si inventii desantate, lansate într-un scenariu murdar de intoxicare a opiniei publice. Dupa cum am mai spus si cu alte prilejuri, reiterez ca personal nu fac parte din nici un grup din PC si nici nu am habar de asa-numitele conspiratii din interiorul partidului. Consider ca singura mea datorie este sa-mi onorez promisiunile fata de cei care m-au ales”, declara deputatul vineri, într-o conferinta de presa. Acesta îsi exprima regretul ca seful sau de partid “a muscat-o”, adica a luat de buna informatia din presa si a reactionat. Parlamentarul de Alba considera ideea unor initiative de înlaturare a lui Dan Voiculescu din functia de presedinte al partidului o aberatie, declarînd ca “Cine gîndeste sa-l schimbe pe Voiculescu ori e nebun ori inconstient”, si ca, din punctul sau de vedere, “domnul profesor Dan Voiculescu poate sta la conducerea Partidului Conservator înca 1.000 de ani de acum înainte, fiindca problema în cauza nu ma intereseaza si nici nu o sa-l deranjez cu absolut nimic”.

Democratii si-au inceput activitatea in opozitie

 Democratii din Alba au organizat, vineri, prima lor conferinta in calitate de partid de opozitie, dupa alegerile din 2004. Deocamdata, liderii judeteni ai PD s-au limitat la a-i critica pe liberali doar la nivelul a ceea ce se intimpla “la centru”, la nivel local colaborarea urmind sa fie continuata, dupa cum au declarat in repetate rinduri liderii democrati. Vicepresedintele PD, presedintele organizatiei judetene, Mircea Hava, a declarat ca joi a avut loc sedinta Colegiului director, care a acordat Biroului permanent national al PD -care se va intruni astazi in sedinta- dreptul de a decide ce actiuni va intreprinde partidul pe viitor. Cea mai importanta decizie, dupa cum a amintit Mircea Hava, se refera la “guvernul din umbra” al democratilor, care va monitoriza atent actiunile guvernului legate de programul de guvernare. Cei care se vor ocupa de aceasta monitorizare vor fi exact cei care au scris programul de guvernare, Mircea Hava nominalizindu-i pe Ene Dinga si fostul vicepremier Gheorghe Pogea. Fara “creierele” democratilor Mircea Hava a tinut sa remarce si faptul ca ministrii liberali ar fi dorit sa-i mentina in functii pe secretarii de stat ai PD. “Ar fi avut nevoie de mintea si priceperea oamenilor nostri”, a remarcat vicepresedintele PD, care a spus ca, din acest punct de vedere nu exista cale de intoarcere, iar secretarii de stat democrati vor pleca din functii. El este de parere ca in ultimii doi ani s-au facut multe lucruri bune, amintind efectele extraordinare pentru bugetul statului ca urmare a introducerii cotei de 16%, dar nu si-a ascuns teama ca multe dintre realizari ar putea fi pierdute ca urmare a instalarii noului guvern. “Legaturile PNL-PSD sint altfel decit politice (...) Lucrarea a fost de a ne extrage de acolo, pentru ca incepusem sa incurcam. Ati vazut cum s-a facut guvernul: o parte cu Moldova, cu nasul si nanasul, si o parte cu petrolul”, a remarcat Mircea Hava. Doar o cale de rezolvare a crizei Mircea Hava este de parere ca doar presedintele Traian Basescu mai poate acum sa gaseasca o rezolvare definitiva a crizei, chiar daca acest lucru inseamna sa demisioneze. Numai asa, crede Mircea Hava, se pot rezolva problemele legate de presedintie, guvern si parlament. Apoi, “Romania va trebui sa se gindeasca foarte serios daca vrea republica parlamentara, prezidentiala sau altceva”, a mai remarcat presedintele PD Alba. “Din punctul de vedere al democratiei, ce face parlamentul nu se poate. Cred ca ar fi in stare sa scoata o lege sa-l dea afara pe presedinte ca pe un sofer (...) Nu vreau sa fiu inteles gresit, dar mi se pare anormal ca un partid de 5 %, oricind, sa aiba ministere de prima linie. Pina aici nu se poate ajunge. Sint sigur ca electoratul va sanctiona acest lucru. Nu e vorba de nationalism, dar pina la urma si PRM intra in ceea ce inseamna democratie, pentru ca este votat de oameni”, a completat Mircea Hava. El a comparat guvernul actual cu niste marionete, ale caror sfori sint trase de “Geoana si ai lui”.

Proiect pentru valorificarea PET-urilor

 Consiliul Judetean Alba a lansat un nou proiect destinat protectiei mediului, proiect ce presupune colectarea si valorificarea ambalajelor din material plastic (PET-urile). Pentru demararea proiectului, ieri, la sediul institutiei, a avut loc o intilnire cu agentii economici si agentii de salubritate interesati de valorificarea acestui tip de deseuri. Potrivit reprezentantilor CJ Alba, proiectul presupune dotarea comunelor cu pubele speciale pentru colectarea selectiva a PET-urilor si apoi valorificarea acestor deseuri catre agentii economici interesati. Banii pentru acest proiect sint prevazuti in bugetul judetului si ei vor fi folositi pentru cumpararea containerelor si amenajarea rampelor in care vor fi amplasate. In curind, va fi lansata si licitatia pentru achizitionarea acestor containere. “Am discutat cu primarii din judet si avem sprijinul lor pentru implementarea acestui proiect. Sunt sigur ca si agentii economici si agentii de salubritate vor fi interesati de acest proiect si vor adera la el. Dupa cum stiti, PET-urile sint o mare problema si sper ca prin acest proiect sa o putem rezolva. Vom reusi astfel sa avem un judet mai curat, lucru care ne va ajuta mult si in proiectele noastre de dezvoltare turistica”, a declarat presedintele CJ Alba, Ion Dumitrel. “Noi ne-am gindit pentru prima faza la o campanie de promovare, care sa fie coroborata cu o alta campanie de colectare a acestor deseuri reciclabile. Pentru asta ne-am gindit sa achizitionam un numar de euro-containere, in care cetatenii din zona sa poata colecta aceste pet-uri. Am ajuns la un necesar de 367 de containere, pe care Consiliul Judetean le poate achizitiona, fiind deja si bugetate”, a precizat Dan Popescu, directorul Directiei Tehnice a CJ Alba. Probleme de rezolvat Primul pas va fi facut relativ usor, insa cei care se ocupa deja cu activitatea de salubrizare au atras atentia ca mai sint multe probleme de rezolvat. “Sistemul cred ca este foarte bun si ii foarte bine venit. Dar eu intreb: V-ati gindit, totusi, cu ce descarcati aceste euro-containere? Apoi, trebuie transportate undeva. Si asta este o problema”, a semnalat Petre Constantinescu, directorul societatii Salprest. Si reprezentantii serviciului de salubritate din Aiud sint de parere ca mai trebuie facute si alte investitii, pentru ca PET-urile trebuie presate, deoarece, in caz contrar, ocupa foarte mult spatiu. Pentru rezolvarea acestei situatii, ei au sugerat o colaborare cu o firma din Buzau, care pune la dispozitie presele necesare si se ocupa si de preluarea ulterioara a PET-urilor in vederea valorificarii. (M. Moraru,

Conservatorii iin sprijinul soferilor

„În esenta, noi am propus ca permisul de conducere sa fie restituit soferilor, fara ca acestia sa mai sustina un examen de testare a cunostintelor auto. Legiferarea acestei propuneri este necesara, deoarece procedurile aflate acum în desfasurare sînt discriminatorii fata de soferii profesionisti, obligati sa promoveze de mai multe ori examenul de verificare. La acest lucru se adauga si unele întrebari din testele impuse, care nu au legatura cu regulile de circulatie”, a declarat deputatul Popa. În Legea 49/2006 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, la Capitolul VII, Raspunderea contraventionala, este prevazuta procedura de restituire a permisului de conducere catre titular. Printre altele, se mentioneaza ca “permisul de conducere se restituie de catre politia rutiera in conditiile stabilite in regulament”. Acesta prevede, însa, ca restituirea permisului de conducere se dispune daca titularul a promovat testul de verificare a cunoasterii regulilor de circulatie la expirarea termenului de suspendare, cînd sanctiunea a fost aplicata ca urmare a savîrsirii unei contraventii pentru care legea prevede suspendarea dreptului de a conduce pentru 30, 60 sau 90 de zile sau, dupa caz, a fost majorata cu 30 de zile. Drept cistigat deja Deputatul Nicolae Popa sustine ca aceasta dispozitie poate crea un precedent periculos, fiind vorba, practic, de anularea unui drept cîstigat în mod legal si nu, cum ar fi normal, de suspendare a unui drept pîna la expirarea termenului de suspendare. „Consideram ca fiind discriminatorii aceste prevederi, mai ales fata de soferii profesionisti, care sînt astfel nevoiti sa promoveze de mai multe ori testul de verificare a cunoasterii regulilor de circulatie”. Deputatul de Alba ne declara ca initiativa PC nu se opune sanctiunilor cu privire la infractiunile savîrsite în domeniul circulatiei, ci se doreste anularea obligativitatii ca dupa ce ai suportat o sanctiune cu suspendarea permisului sa mai dai înca odata un examen cu privire la un drept ce-l ai deja constituit. “Vrem sa dispara cosmarul conducatorilor auto, care sînt amenintati permanent cu prezenta periodica la un examen”, a mai argumentat Nicolae Popa.

Scormonitorul

 * Gata! S-a schimbat modificarea. Nu ne mai ureaza “La Multi Ani”. Nici macar Paste Fericit, sau macar un “Ho, Ho, Ho”, precum Mos Craciun. Liberalii. La ei ma refer. Pina mai zilele trecute, ne urau, frumos, de aproape un an de zile, acelasi lucru : “La Multi Ani”. De pe bannerul acela de pe cladirea fostului CEC. Acum, ne spun ceva de genul “Impreuna in Europa, PNL, un nou inceput pentru Romania”. Dar de ce impreuna? Nu puteau ei sa plece mai devreme? Macar ne stiam scapati de-o grija. Acuma, de buna seama, vor sa credem ca ei ne-au bagat si pe noi... Cred ca ne-au bagat. Dar nu in Europa. Daca pe mama vreunuia dintre voi o cheama Europa, e cu totul altceva... In ceea ce priveste treaba cu “un nou inceput”, mda, asta e, oarecum, adevarata... Dar parca lipseste ceva. Ceva de genul “PNL – sfirsit”... Telefonul Scormonitorului 0728-828750 Acest text va fi considerat pamflet

Kate si Pete si-au facut publica relatia

 Pete Doherty, solistul trupei Babyshambles, a confirmat public, în timpul unui spectacol, ca el si top modelul Kate Moss s-au logodit, informeaza surse Mediafax. Chiar inainte ca celebrul top model sa urce pe scena alaturi de el i-a dedicat o melodie, numind-o “frumoasa mea logodnica” pe Kate. Cei doi au cintat impreuna piesa spre bucuria publicului. Moss purta pe deget un inel de logodna. Pete si Kate ssnt împreuna de mai multi ani, dar relatia dintre ei a fost foarte tumultoasa. Presa a facut speculatii privind relatia celor doi din momentul in care Kate Moss a ascuns logodna cu Pete. In continuare presa britanica face speculatii asupra datei nuntii cuplului. Pete Doherty a postat pe site-ul Youtube cintecul celor doi, in care Pete ii face o serenada acesteia iar ea este sumar imbracata. Top modelul se alinta, cinta împreuna cu Doherty si în cele din urma îl înjura. Clipul dureaza in jur de 3 minute.

Nicole Kidman decorata de autoritatile australiene

 Nicole Kidman aflata în Australia unde lucreaza la un nou film, a primit vineri cea mai înalta distinctie civila a statului australian în cadrul unei ceremonii desfasurate la Government House din Canberra, informeaza Reuters receptionata de Rompres. Actrita de origine australiana a primit titlul onorific de ‘’Companion of the Order of Australia’’ din partea guvernatorului general Michael Jeffery pentru contributia sa adusa celei de-a saptea arte si pentru activitatile sale umanitare. ‘’Este ceva la care visezi înca din copilarie’’, a declarat dupa primirea distinctiei actrita australiana. Ordinul ‘’Companion of the Order of Australia’’ este cea mai importanta distinctie civila australiana, fiind echivalenta cu acordarea în Marea Britanie a titlului de Cavaler. Aceasta distinctie se acorda pentru ‘’realizari si merite deosebite în serviciul Australiei sau al umanitatii’’. Nicole Kidman a primit acest premiu alaturi de oamenii de stiinta Barry Marshall si Robin Warren, laureati ai premiului Nobel si de secretarul trezoreriei australiene Ken Henry. Actrita australiana este ambasador al bunavointei din partea UNICEF si a cistigat un premiu Oscar în 2003 cu rolul din filmul ‘’The Hours’’. În prezent ea lucreaza la filmul ‘’Australia’’ în regia lui Baz Luhrmann, în care joaca rolul unei aristocrate britanice.

Divortul costa mult pentru celebritati

  Sute de milioane pentru a scapa de nevasta Michael Jordan, starul NBA, nu a semnat înca definitiv actul de divort de Juanita Vanoy Jordan, cu care s-a casatorit în 1989. Însa Forbes estimeaza deja ca divortul îl va costa pe acesta peste 150 milioane de dolari, mai putin de jumatate totusi din cistigurile sale - estimate la 350 de milioane de dolari - realizate în timpul casatoriei. Revista crede ca acesta este divortul cel mai scump din toate timpurile. În ceea ce-l priveste pe Neil Diamond, care detine în prezent recordul, el a platit 150 de milioane de dolari pentru a pune capat în 1994 la 25 de ani de casatorie cu Marcia Murphey. Aproape jumatate din averea cintaretului, care a recunoscut totusi ca fosta sa sotie ‘merita banii’, adauga Forbes. Divort la “case mari” Locul al treilea îi revine regizorului Stephen Spielberg, care a divortat de Amy Irving în 1989, dupa patru ani de casatorie, si a platit 100 de milioane de dolari, potrivit Forbes. Suma reprezenta atunci jumatate din averea sa, însa regizorul ‘valoreaza’ în prezent 3 miliarde de dolari. Locul al patrulea este ocupat de actorul Harrison Ford si Melissa Mathison, care au divortat în 2004, dupa 21 de ani de mariaj. Vedeta hollywoodiana a platit 85 de milioane de dolari. Kevin Costner s-a impus pe locul al cincilea, cu 80 de milioane de dolari. În 1994, el a divortat de Cindy Silva, dupa 16 ani de casatorie. Pentru cintaretul britanic Paul McCartney, pretul platit anul acesta pentru a pune capat a cinci ani de casatorie cu Heather Mills se ridica la 60 de milioane de dolari. Regizorul filmului ‘Titanic’ James Cameron a trebuit sa plateasca 50 de milioane de dolari Lindei Hamilton în 1999, dupa doar un an si jumatate de convietuire. Actorul Michael Douglas i-a platit 45 de milioane de dolari Diandrei Douglas, plus doua case, în 1998, dupa 21 de ani de casatorie. Lionel Richie si Diane Richie au divortat în 2004 dupa opt ani de casatorie pentru 20 de milioane de dolari. Mick Jagger, solistul de la Rolling Stones, s-a despartit de supermodelul Jerry Hall în 1999, dupa 22 de ani de casatorie, pentru o suma estimata între 15 si 25 de milioane de dolari, adauga revista.

Falsificatori de alcool la Aiud

 Ofiterii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Politie al Judetului Alba au trimis in judecata doi reprezentanti ai unei firme producatoare de bauturi alcoolice din Aiud. Cele doua persoane, respectiv, S.D., de 46 de ani, din localitate, si R.S., de 50 de ani, din localitatea maramuresana Tirgu Lapus, vor aparea in fata instantei cu un dosar “stufos”, care cuprinde urmatoarele infractiuni: “ punerea in circulatie de banderole falsificate utilizate in domeniul fiscal; fals intelectual, producerea de produse accizabile ce intra sub incidenta sistemului de antrepozitare fiscala, in afara unui antrepozit fiscal autorizat de catre autoritatea fiscala competenta; achizitionarea de alcool etilic si de distilate de la alti furnizori decit antrepozitarii autorizati pentru productie sau importatorii autorizati de astfel de produse; evaziune fiscala”. Oamenii legii au gasit la sediul societatii respective cantitatea de 6.592 de litri de bauturi alcoolice si 7.685 de litri de alcool dublu rafinat, precum si timbre de accizare false, fara documente de provenienta. La sediul firmei aiudene au mai fost gasite mai multe utilaje pentru producerea sau prepararea alcoolului, etichete pentru diferite sortimente de bauturi alcoolice si adeziv pentru lipirea acestora. Ofiterii serviciului care s-a ocupat de acest caz au identificat, de asemenea, trei societati comerciale care se aprovizionau cu bauturi alcoolice de la firma aiudeana, bauturi care aveau etichete false. Prin activitatile ilicite practicate de aceasta firma a fost produs un prejudiciu la bugetul statului in valoare de 249.334 lei, care a fost insa recuperat.

Problema copiilor vazuta prin ochii administratiei locale

 Domnule primar, numarul locurilor din gradinitele cu program prelungit din Alba Iulia este insufficient. Ce se intimpla cu cei care ramin in afara sistemului? Exista solutii si posibilitati de a face locuri pentru toti copii. Nimeni nu va ramine afara, pentru ca, din cite stiu, se fac inca trei grupe chiar in acest an, iar acum se construiesc alte doua gradinite. Daca trebuie sa fie cu program prelungit, vor fi asa. Cert este ca, ceea ce am dorit inca de la inceput, am reusit – copiii vin la gradinita. Este un program pe care l-am inceput mai de mult timp si l-am derulat in mai multi ani. Vin la gradinite cu program prelungit, pentru ca parintii au job-uri, si asta este un lucru foarte bun. Stie toata lumea ca, cine nu are de lucru sta cu copilul acasa, iar cine are un job pe care nu vrea sa il piarda, isi duce copilul la o gradinita, unde sa fie ingrijit asa cum trebuie. Dar vreau sa repet ca, in opinia mea, acesta este un lucru exceptional, mai ales pentru o familie tinara. La Alba Iulia s-a mai intimplat un lucru expectional. Din urma cu aproximativ 2 ani, toate gradinitele sunt independente energetic, in afara de cea cu numarul 13. Va veni rindul si aici, pentru ca, deocamdata, nu a fost schimbata timplaria. In curind va avea si aceasta termopan si atunci vom avea si acolo centrala, pentru ca asa este normal. E adevarat ca sunt niste sume destul de mari, dar trebuie sa intram in normalitate, pentru ca sunt copiii nostri. Cu totii suntem parinti, bunici sau poate, cu putin noroc, strabunici, si cred ca este un lucru pe care ni-l dorim cu totii. Ce se intimpla cu copiii intre doi si trei ani? Ce solutie au parintii acestor copii? E adevarat ca exista o perioada de aproximativ un an de zile intre momentul in care parintele pleaca la servici si cel in care copilul este dus la gradinita. A fost un fel de haos, iar acuma suntem intr-o perioada de semi-haos, daca il putem numi asa. Au fost doua crese, pentru ca astea sunt locurile in care pot fi dusi copiii de pina la trei ani, iar aceste crese au fost transformate. Una intr-un centru de dializa si o alta in actualul sediu al Casei de Asigurari de Sanatate. E drept, nu spun ca nu aveam nevoie de un centru de dializa sau de de sediu pentru CAS, dar cred ca se puteau gasi si alte solutii. Acuma, este si vina noastra, trebuie sa o recunoastem, dar eu nu am avut semnale ca ar fi nevoie de o cresa. Avem una in Ampoi, care, e adevarat ca e cam departe, dar, din cite stiu, avem doar 15 copii. Pe de alta parte, este foarte important sa tinem seama si de parerile parintilor din Alba Iulia si cred ca ar fi timpul sa ne gindim sa avem asa ceva si in oras. Nu putem sa le spunem mamelor ca este o cresa in Ampoi, trebuie sa le oferim acest serviciu acolo unde au nevoie de el. Sunt prea multi copii in Alba Iulia sau prea putine gradinite? Alba Iulia se dezvolta, dar trebuie sa mai spunem ceva: numarul copiilor nu a crescut in Alba Iulia, sau ma rog, nu a crescut spectaculos, statistic. Nu va creste nici pe viitor, insa va creste bunastarea. Odata cu asta, creste si responsabilitatea sociala a omului. Asta pentru ca, asa cum spuneam, albaiulienii au job-uri, iar astea nu mai sunt cum erau pe vremuri, cu program de la 8.00 la 16.00, si cind a sunat sirena pleci acasa. Este un program pina tirziu. Tocmai de aceea apare nevoia de astfel de servicii, iar gradinitele si cresele sunt niste servicii. Sunt servicii pe care trebuie sa le faca comunitatea, consiliul local impreuna cu Guvernul. Sunt foarte multe lucruri de spus in acest sens. Exista chiar si o lege a tichetelor pentru crese si a cadourilor, din 2005, daca nu ma insel eu. Angajatorul poate sa plateasca aproximativ 3 milioane - un fel de tichet -  pentru copilul care se duce la cresa sau la gradinita. Din pacate, in Alba Iulia nu a facut nimeni asa ceva, dar sunt foarte multe lucruri care nu se stiu si care ar putea sa imbunatateasca acest sector. Discutam de angajatorul care poate sa faca lucrul asta, dar eu sunt sigur ca majoritatea angajatorilor, adica a acestor patroni, sunt, la rindul lor, parinti, si pot sa faca lucrul acesta si sa deduca suma din impozite, si deci sa nu piarda nimic ,acolo, la firma lor, mai mare sau mai mica. Am inteles ca va fi rezolvata problema spatiilor, dar ce facem cu calitatea acestui serviciu? Invatamintul prescolar este, totusi, baza unei societati. Este un domeniu in care trebuie sa faci un lucru de calitate, ori este foarte greu sa faci calitate intr-un loc in care trage vintul pe unde nici nu te astepti, nu poti trimite copilul la toaleta pentru ca ti-e frica sa nu il manince crocodilii, si asa mai departe. Tocmai de aceea am facut eforturile pe care le-am facut. Ar mai fi de spus ca avem acum un program prin care trebuie sa re-modelam toata partea de hrana in domeniul acesta. Trebuie sa facem lucruile astea dupa anumite norme. Nu trebuie sa ne credem noi acuma cei mai mari inventatori. Noi preluam de la altii roata, care deja se invirte. Au inventat-o altii si trebuie doar sa o punem la locul ei, si va garantez eu ca se invirte frumos. Nu trebuie sa ne fie frica sa implementam idei ale altora. Este foarte necesar sa gindim asa, cel putin in opinia mea. E placut sa mergi intre copii. Am mers de multe ori la gradinite si trebuie sa recunosc ca e un  loc in care iti incarci bateriile. Cei mici sunt super interesanti, si e foarte placut sa ii vezi cum se joaca. Mai ales ca ei nu mint si spun totul. “A spus mamica ca... , si tata a mai spus ca…” Afli tot ce trebuie, mai ales pentru administratie. In plus de asta, ma gindesc si eu ca poate, peste un an, doi, o sa am din nou ocazia sa fac cursuri de soferie la carucior. Ce se intimpla cu copiii in afara orelor petrecute la gradinita? Parintii se pling ca le e frica sa ii mai duca la joaca, in parc, pentru ca locurile amenajate nu mai sunt sigure, iar jucarile pe care le gasesc nu sunt tocmai in regula... Avem acum un program legat de ceea ce inseamna locuri de joaca. O sa facem aceste locuri de joaca din materiale comestibile, ca sa le spun asa. As vrea sa fiu inteles corect. Nu e vorba despre case din turta dulce, dar daca un copil are chef sa roada hinta, sa nu fie in pericol de a se intoxica. Am trecut peste tot felul de plasticuri si lemne pe care le-am tot adus si s-a ajuns sa iti fie frica sa iti lasi copilul sa se joace. Nu sunt luate de la cineva care s-a gindit sa faca asa ceva, doar de dragul de a face bani. Toate sunt importate, pentru ca in Romania nu se produce, inca, asa ceva, si sunt super-sigure. Oricum, un loc de joaca de 20 pe 20 de metri, ajunge pina la 50.000 de euro. Nu o sa putem face de prima data cu sutele. Acum avem vreo 16, dar sunt piese pe care le mai putem muta. Mai trebuie sa spunem ca sunt niste jucarii si jucarile se mai si strica, asa ca nu trebuie sa fim chiar asa de rai. Apoi, trebuie sa va anunt ca, in 15 iunie, vom avea la noi, in Alba Iulia, un eveniment interesant, mai ales pentru copii. Nu cred ca se vor bucura prea mult parintii, dar asta este. E vorba despre un tirg de jucarii. Vom avea aici citeva dintre cele mai tari firme de profil si sunt sigur ca vom avea tot felul de jucarii. Sper ca acest eveniment sa poata aduce la Alba Iulia tot ce trebuie in materie si sa devina o traditie.