monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Listare la bursa

Compania germana EMI European Media Investment AG, care detine pachetul majoritar de actiuni al companiilor ce editeaza cotidienele „Monitorul de Sibiu", „Monitorul de Alba", „Monitorul de Cluj", „Ziarul de Iasi", „Viata Libera Galati", „Obiectiv - Editie de Vaslui", precum si saptaminalul "Monitorul de Medias", s-a listat, pe 18 septembrie, la Bursa din Frankfurt. Actiunile vor  incepe sa se vinda abia la inceputul anului 2008, pina atunci fiind o perioada de promovare a emisiunii. Au fost listate un milion de actiuni, iar in prima zi pretul a fost de 11,60 euro/actiune. In primele 12 ore de la listare, cotatia a urcat cu 10 centi, pina la 11,70 euro/actiune. „Procesul listarii pe o bursa vest-europeana de traditie a unei companii care are participatii numai in Romania a fost unul destul de dificil. Dosarul de bursa a fost auditat de experti financiari si de avocati ai bancilor care asigura tranzactionarea pe bursa, acestia fiind deosebit de atenti la toate detaliile tranzactiilor, precum si la evolutia financiara si prognozele companiilor subsidiare", a declarat Silviu Ispas, managing director al EMI Romania.

Patriarhul a discutat cu CNSAS

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, PF Daniel, va discuta in Sfintul Sinod despre dosarele de la CNSAS ale ierarhilor. El a declarat aceasta in cadrul intilnirii de ieri cu reprezentantul CNSAS Laurentiu Tanase, care a avut loc la sediul Patriarhiei. Intilnirea a avut drept scop clarificarea „recentelor neintelegeri referitoare la activitatea CNSAS privind invitarea la audiere a unor ierarhi ai Sfintului Sinod", a mentionat Tanase. PF Daniel a sustinut ca Biserica este interesata ca „trecutul recent al unui regim dictatorial si ateu, care a obligat Biserica Ortodoxa si celelalte culte la acte extreme de supravietuire, sa fie cunoscut cu toate atrocitatile lui, tocmai pentru a nu fi repetat". El a cerut, insa, respect pentru fetele bisericesti si a spus ca nu poate oferi, inca, o pozitie oficiala a BOR referitoare la chemarea ierarhilor la audieri. 

Babiuc si Becali, in vizorul DNA

Procurorul sef al Directiei Nationale Anticoruptie a depus o sesizare la presedintele Romaniei pentru ca acesta sa ceara urmarirea penala fata de Victor Babiuc ,fost ministru al Apararii Nationale, pentru luare de mita si abuz in serviciu. Babiuc este, in prezent, presedintele Camerei de Comert a Romaniei. DNA a remis un comunicat in care arata ca faptele pentru care este cercetat Babiuc au „consecinte deosebit de grave". In dosarul in care este cercetat fostul ministru al Apararii apare si numele presedintelui PNG, Gigi Becali. Dosarul se refera la un schimb de terenuri intre acesta si Ministerul Apararii, schimb aprobat de CSAT. Becali se considera nevinovat: „Eu nu am nici o legatura cu domnul Babiuc. Nu inteleg de ce aceste anchete au loc acum, mai ales ca CSAT a aprobat schimbul de terenuri", a spus presedintele PNG. 

DNA, acuzata ca face jocuri politice

Ministrul Justitiei, Tudor Chiuariu, contraataca dupa ce Directia Nationala Anticoruptie (DNA) a cerut aviz pentru umarirea sa penala. Ministrul a declarat, ieri, ca DNA a deschis dosare unor politicieni pentru a fi folosite „in scop de santaj" si a inchis dosarele altor oameni politici, pentru a-i proteja. „DNA a devenit un instrument in lupta politica. Pe o parte, DNA deschide dosare penale in privinta unor oameni politici fara sa existe elementele unor fapte penale, dupa aceea nu mai face nici un fel de cercetare in acele dosare penale perioade lungi de timp, pentru a se putea spune despre acei politicieni ca au dosar si poate pentru ca aceste dosare sa fie folosite in scop de santaj. Pe de alta parte, incheie dosare in care exista elementele unor fapte penale pentru a proteja anumiti oameni politici sau cercuri de afaceri din jurul acestora", a afirmat Chiuariu. El sustine ca toate criticile sale la adresa DNA si a procurorului Doru Tulus sint justificate si a argumentat cu exemple de probleme procedurale. Astfel, el a povestit o situatie in care DNA a cercetat un dosar anchetat deja de Parchetul de pe linga Inalta Curte de Casatie si Justitie: „DNA trebuie sa explice de ce redeschide dosare terminate", a adaugat Chiuariu. Ministrul a mai precizat ca, in ceea ce priveste activitatea procurorului Doru Tulus, caruia i-a cerut excluderea din magistratura, s-au constatat „intirzieri nejustificate" in noua dintre cele 25 de dosare instrumentate de acesta. Aflat la Sofia, intr-o vizita oficiala in Bulgaria, premierul Calin Popescu Tariceanu, seful de partid al ministrului Justitiei, a declarat ca nu are nici cea mai mica intentie sa ii ceara acestuia sa isi dea demisia. Tariceanu a acuzat DNA de implicare in domeniul politic. „Ceea ce se intimpla astazi seamana mai degraba cu o problema de ordin politic in care este implicata, din pacate, o institutie care ar trebui sa stea in afara jocului politic, si ma refer aici, foarte clar, la Parchet. Prin urmare, nu am nici cea mai mica intentie sa-i cer ministrului Justitiei sa demisioneze", a conchis premierul. Tariceanu a tinut sa precizeze ca si in cazul altor ministri pentru care s-a cerut urmarirea penala s-a descoperit, ulterior, ca nu erau vinovati.  

PD asteapta motiunea lui Mircea Geoana

Motiunea, depusa luniPresedintele Partidului Social Democrat, Mircea Geoana, a declarat ca intilnirea cu Traian Basescu nu a fost o negociere ascunsa, ci o discutie intre liderul unui partid important din Parlament si presedintele tarii. Seful statului a confirmat intilnirea, insa nici unul dintre cei doi nu a oferit detalii referitoare la ce au discutat. In schimb, Geoana a anuntat, ieri, ca PSD nu poarta negocieri cu PNL despre intrarea la guvernare. „Orice informatie in acest sens este o intoxicare dezgustatoare", a spus el. PSD considera ca actualul Guvern Tariceanu II „se agata cu disperare de fotoliile ministeriale". Geoana a mai afirmat ca partidul sau merge mai departe cu motiunea de cenzura, care urmeaza sa fie depusa, cel mai probabil, la inceputul saptaminii viitoare.Boc asteapta motiuneaLiderul PD, Emil Boc, a precizat ca partidul sau asteapta depunerea acestei motiuni de cenzura pentru a decide daca o va sustine sau nu. „PD isi pastreaza pozitia: va vota orice motiune depusa impotriva actualei guvernari. PSD nu are motive sa amine motiunea de cenzura", este de parere liderul democratilor. Declaratia sa lasa deschisa posibilitatea ca PD sa fie un sustinator al motiunii PSD. „Din punct de vedere politic, Guvernul Tariceanu II trebuia sa plece inca de ieri", considera presedintele PD, referindu-se la faptul ca Senatul a respins cele doua ordonante de urgenta privind reorganizarea Executivului. La acest vot, PD si PSD au votat la fel, adica impotriva ordonantelor. „Ceea ce s-a intimplat echivaleaza cu o retragere a increderii acordate acestui Cabinet", a spus Boc. El a recunoscut intilnirea cu presedintele Basescu, dar a negat orice fel de negocieri cu PSD. Nici discutiile pe care liderii PD le-au avut cu seful statului acum 2 zile nu au fost facute publice.Democratii l-au exclus din partid pe senatorul Marius Marinescu. Decizia a fost luata in unanimitate de Biroul Permanent al PD, motivele excluderii fiind indisciplina si prejudiciile de imagine aduse colegilor de partid si formatiunii politice. Senatorul Marinescu devenise, in ultima vreme, un critic al PD si a lansat initiative legale alaturi de lideri ai PSD, precum Ion Iliescu si Nicolae Vacaroiu. Reactia senatorului a fost lansarea unor acuzatii la adresa conducerii partidului, pe care Marinescu o numeste „o dictatura de tip taliban".

Fara Coman

Antrenorul Rapidului, Cristiano Bergodi, a declarat, la plecarea spre Nürnberg, ca partida cu formatia germana va fi una foarte periculoasa, dar ca are incredere ca elevii sai pot invinge, si ca Andrade il va putea inlocui cu succes pe accidentatul Dani Coman. „Plecam cu un moral bun. Va fi un meci foarte periculos, dar sintem pregatiti si vrem sa cistigam. Vor fi doua meciuri diferite, din care speram sa ne calificam. Trebuie sa fim mai hotarati in fata portii si le-am cerut mai multa concentrare atacantilor si fundasilor nostri. Speram intr-un rezultat pozitiv la Nürnberg", a spus, ieri, pe Aeroportul Henri Coanda, Cristiano Bergodi. Manea e optimistSecretarul general al visiniilor, Nicolae Manea, a spus ca si-ar dori ca Rapidul sa transeze inca din tur soarta calificarii: „Sintem increzatori, Rapid este o echipa care se poate bate cu oricine, dar nu trebuie sa tinem cont ca Nürnberg e pe locul 15 in campionat. Domnul Bergodi stie totul despre ei. Sper ca ratarile din meciul cu Steaua sa se razbune si sa reusim sa marcam. Nu trebuie sa ne consideram spaima echipelor germane, a fost in trecut, acum sint alte vremuri", crede Manea. La rindul sau, atacantul giulestenilor, Ionut Mazilu, a spus ca nu ia in calcul o eventuala infringere: „Imi doresc victoria, dar si un egal ne-ar avantaja. Nu vreau sa ma gindesc la infringere. Se poate transa calificarea inca de acolo, Nürnberg este o echipa buna, dar de trecut", considera virful giulestean. . Copos, cu echipaPatronul Rapidului, George Copos, a declarat, ieri, la plecarea spre Nürnberg, ca este convins ca giulestenii au puterea sa se intoarca neinvinsi din Germania, chiar daca nu vor putea conta pe cativa jucatori de baza, ca Dani Coman, Marius Constantin si Costin Lazar. „Mergem cu multa incredere la Nürnberg. Cred foarte mult in Cristiano Bergodi, in echipa lui si in baieti. Chiar daca lipsesc doi titulari importanti, Coman si Marius Constantin, dar si Lazar, am incredere in Nicolae Grigore, Perja si Andrade. Cred in experienta lor internationala. Ne dorim sa nu pierdem la Nürnberg, sa venim cu cel putin un punct de acolo. Cred foarte mult ca nu vom pierde la Nürnberg. E bine ca nemtilor le e frica de Rapid, de o echipa dintr-o tara mai mica decat a lor. Sintem obisnuti sa jucam cu stadioanele pline", a spus, ieri, inaintea plecarii spre Germania, George Copos.

Start in UEFA

Antrenorul lui Dinamo, Walter Zenga, a declarat, ieri, in cadrul unei conferinte de presa, ca meciul cu Elfsborg, din turul I al Cupei UEFA, va fi unul foarte dificil, si considera ca accederea in grupele UEFA nu se va decide la Bucuresti, ci in returul din Suedia. „E un meci important pentru noi, care ne duce spre grupele Cupei UEFA. Stiu ca nu avem un adversar usor. Elfsborg este o echipa puternica, are doi, trei jucatori foarte periculosi, Svensson de exemplu. Jucam returul la ei si acesta e un lucru in defavoarea nostra, dar noi avem sanse si sper sa facem doua meciuri foarte bune. Miine (n.r. - astazi) e prima repriza si peste doua saptamini jucam la ei repriza a doua. Cred ca ne vom califica la Elfsborg, nu la Bucuresti", a declarat Walter Zenga. Moral OKTehnicianul lui Dinamo a spus ca jucatorii se simt bine si sint concentrati pentru partida cu Elfsborg: „Dupa startul nu foarte bun de campionat au avut o cadere, dar acum sint concentrati pentru viitor, concentrati sa cistige viitoarele partide. Sper ca in scurt timp sa ajungem la un nivel cit mai inalt. Cred ca fotbalistii sint pregatiti pentru meciurile internationale, pentru ca acestea sint cele care conteaza. Chiar daca joci impotriva unei echipe slabe, sau cu cea mai tare, partidele internationale sint la fel de importante", crede italianul. Referitor la situatia accidentatilor din lotul campioanei, Walter Zenga a precizat: „Isi revin incet, incet toti. Mai avem probleme cu Zicu si Stoican, dar Moti, Scarlatache si Bratu au revenit la antrenamente, ceea ce este un lucru foarte important. Pentru Dinamo urmeaza meciuri grele si avem nevoie de tot lotul pentru a obtine rezultate bune", crede antrenorul. Fara obiectivWalter Zenga a comentat si interesul scazut pe care il manifesta suporterii lui Dinamo fata de meciul cu suedezii: „Vom vedea daca suporterii sint suparati dupa meciul cu Lazio. E adevarat, acel meci se juca in Liga Campionilor, iar acesta se joaca in Cupa UEFA. Stiu ca daca vom pierde se va zice ca ne-a batut o echipa mica, iar daca vom cistiga, se va zice ca oricum trebuia sa cistigam, pentru ca suedezii sint o echipa mica", declara Zenga. Intrebat daca are vreun obiectiv anume in Cupa UEFA, Walter Zenga a raspuns negativ: „Tot ce am obtinut in UEFA anul trecut, e anul trecut. Si eu am cistigat doua Cupe UEFA si un titlu mondial, dar asta e in trecut. Doar cine nu are vointa de lupta se gindeste la trecut", considera antrenorul.

Case in concurs

Concursul imobiliar „Casa frumoasa" a fost initiat, ieri, cu ocazia lansarii pe plan national a Zilelor Europene ale PatrimoniuluiDirectia Judeteana pentru Cultura a lansat, ieri, in premiera nationala, concursul „Casa frumoasa", pentru toate localitatile din judetul Sibiu. Specialistii de la Directia pentru Cultura vor premia, pina la sfirsitul anului, cea mai reusita restaurare a unei cladiri si cea mai aratoasa constructie din zonele istorice ale judetului Sibiu, dar si cea mai izbutita transformare dintr-o casa monument istoric, a anuntat, ieri, seful Directiei, Vasile Crisan. Batrine, dar frumoaseProprietarii celor mai frumoase case din zonele istorice ale judetului vor primi cite o placheta cu sigla cetatii Sibiului cu inscriptia „Casa frumoasa", in urma deciziei unui juriu format din specialisti in patrimoniu. Casele vor fi propuse pentru concurs de specialistii Directiei Judeteana pentru Cultura. Cu alte cuvinte, nu oricine poate sa isi inscrie casa in concurs. Practic, prin acest nou concurs inedit, se doreste ca si casele care pina ieri pareau vechi si neingrijite sa ajunga „Miss" in rindul imobilelor din judet. Marele premiuIn fiecare an, la Sibiu, se asigura trei plachete pentru cea mai reusita restaurare facuta in anul respectiv, cea mai frumoasa casa construita intr-o zona protejata, dar si pentru cea mai izbutita transformare a unui imobil de patrimoniu. Pentru ultima categorie, au sanse sa fie premiate chiar si barurile, pub-urile si cluburile din zona istorica din Sibiu. Clubul Liquid este unul din potentialii candidati pentru aceasta sectiune. „Scopul este sensibilizarea opiniei publice din municipiul si judetul Sibiu asupra valorilor de patrimoniu imobil in vederea pretuirii, pastrarii, restaurarii si transmiterii spre generatiile viitoare care vin, a mostenirii culturale", a precizat directorul Vasile Crisan. Mare premiu nu consta in bani, ci intr-o tablita cu dimensiunile 20X15 cm, cu inscriptia „Casa frumoasa". RegulamentCinci specialisti in domeniul proiectarii, cercetarii si valorificarii patrimoniului imobil vor fi alesi de directorul Crisan pentru a forma juriul care va selecta si nominaliza casele. Juriul va nominaliza, pentru fiecare din cele trei categorii de imobile, cite trei proiecte. Astfel, in finala se vor „bate" 15 case. Dupa ce juriul de la Sibiu va alege cele 15 case, un alt juriu format din trei personalitati nationale si internationale va alege cele trei case Miss „Casa frumoasa". Critic... imobiliarConcursul imobiliar „Casa frumoasa" a fost initiat, ieri, la Sibiu, cu ocazia lansarii pe plan national a Zilelor Europene ale Patrimoniului, in cadrul Programului - Sibiu, Capitala Culturala Europeana 2007. Competitia „Casa frumoasa" a fost organizata in urma unor propuneri venite din partea comisarului guvernamental Sergiu Nistor si a ambasadorului UNESCO la Paris, criticul literar Nicolae Manolescu. Dupa cum se cunoaste, Sibiul candideaza pentru a fi inclus in patrimoniul universal UNESCO. Ce e cel mai important, nu doar casele din Capitala Culturala Europeana sint avute in vedere, ci toate casele frumoase din zonele istorice din judet.

Amicale pe banda rulanta

Trupa lui Schomers are nevoie de omogenitate, pentru a da lovitura in acest sezonCSU Atlassib pregateste sezonul care va debuta la inceputul lunii viitoare. Dupa meciurile disputate in tara si in cadrul Cupei Poliflex, sibienii au plecat ieri intr-un sir de trei turnee. Prima oprire va fi in Ungaria, la Szolnoc, unde va participa la un puternic turneu, se se va desfasura pina simbata seara. De acolo, sibienii vor reveni in tara. Mai intii la Timisoara, pentru un turneu alaturi de BC Rm. Vilcea si Elba, dar si o formatie din Serbia, urmind ca finalul stagiului sa se consume la Oradea, alaturi de formatia gazda si alte doua echipe din Ungaria. „Am perfectat aceste turnee pentru ca vom juca destul de multe meciuri intr-un interval scurt. Ne avantajeaza pentru ca asa vom capata si omogenitate", spune Mircea Vulc, directorul tehnic al formatiei. Schomers, multumitUltimele doua transferuri realizate de CSU Atlassib il multumesc pe antrenorul Peter Schomers. Acesta spune ca mai avea nevoie de dubluri si acum poate astepta increzator primele meciuri. „Aveam nevoie si de acesti doi jucatori. Eram un pic descoperiti, dar acum pot spune ca e bine. Trebuie sa muncim foarte mult la capitolul omogenitate. Mai avem doua saptamini, in care trebuie sa tragem tare. Daca vom reusi sa ne punem la punct schemele de atac, dar si cele de aparare, o sa fie foarte bine. Oricum, trebuie sa avem rabdare si, sint convins, ca de la meci la meci va trebui sa jucam mai bine. Important este ca avem un loc competitiv si vom incerca sa facem performanta", spune antrenorul. Bine primitiNoii veniti, Hatcher si Murgoci, spun ca au fost primiti foarte bine la echipa. Jucatorii considera ca transferurile lor la Sibiu este un pas inainte in cariera lor si promit sa dea totul pentru a face performanta la noua lor formatie. „Pentru mine a fost o provocare sa vin in Romania si cred ca nu am ales gresit. Oricum, abia astept sa-mi intru si eu in ritm, pentru ca sint destul de obosit dupa drum. Imediat ce voi fi odihnit, cred ca voi arata de ceea ce sint in stare. Am inteles ca este un campionat destul de puternic si as vrea sa ajut echipa sa se claseze cit mai sus. Stiu, de asemenea, ca va fi o concurenta foarte mare, pentru ca sintem mai multi straini decit numarul permis, dar cine va fi mai bun va juca", crede americanul. Antrenamente combinatePina la plecarea spre Ungaria, Schomers a ales un stil inedit de antrenamente. Pentru a compensa lipsa unui cantonament de acumulari fizice, tehnicianul german a comandat in ultimele zile cite doua antrenamente pe zi. La sedinta de dimineata, de fiecare data, accentul a fost pus pe pregatirea fizica, jucatorii avind aproape o ora de alergat prin Parcul Sub Arini. In schimb, dupa amiaza, pregatirea a fost dedicata, in totalitate, tacticii. „Trebuie sa si putem alerga si rezista un meci intreg. Nu doar sa stim sa jucam cu mingea. Am ales aceasta varianta de antrenamente pentru a creea o diversitate si a nu exista plictiseala. Oricum, as vrea ca antrenamentele fizice sa fie combinate cu cele tactice si pe mai incolo", spune germanul Schomers. Doar in salaIn acelasi timp, cealalta reprezentanta a Sibiului in prima liga, Gaz Metan Medias, nu se pregateste decit in sala. Desi, initial, era vorba sa se prezinte la un turneu de verificare ce urma sa aiba loc la Bucuresti, in final, elevii lui Horia Rotaru si Ovidiu Teleaba au ales sa se pregateasca doar la Medias. Spun ca vor sa exerseze cit mai mult schemele pregatite pentru noul sezon. „Cred ca o saptamina de antrenamente numai in sala, fara niciun meci de verificare, ne era vitala. Acum am putut si noi sa repetam schemele si sa nu se acumuleze, in acelasi timp, prea multa oboseala. Dupa aceasta saptamina, pina la start o sa mai facem citeva meciuri de verificare. Intram in linie dreapta si trebuie sa facem retusurile inainte de a intra in primul meci oficial", spune Rotaru.

Concert Gheorghe Zamfir

In caz de vreme buna, Zamfir va cinta in Muzeul din Dumbrava SibiuluiGheorghe Zamfir va concerta la Sibiu, in aceasta seara, de la orele 18,00, pe marginea lacului din Dumbrava Sibiului, daca nu ploua. In caz ca starea vremii va fi potrivnica, maestrul, acompaniat de Orchestra Nationala de Folclor, va concerta la aceeasi ora, in Sala Thalia, a anuntat ieri directorul Muzeului ASTRA, Corneliu Bucur.In codruConcertul de la Sibiu se anunta a fi unul de exceptie. Practic, maestrul naiului va avea ocazia sa incinte publicul, chiar in mijlocul naturii, in mijlocul padurii Dumbrava Sibiului, pe scena de pe lacul din Muzeul in Aer Liber. Calitatea concertului va fi deosebita si daca va ploua, pentru ca spectatorii il pot audia pe maestru, la Thalia. Daca va ploua, Gheorghe Zamfir isi va sustine concertul in noul sediu al filarmonicii sibiene, Sala Thalia, unde exista o acustica deosebita, laudata si de membrii orchestrei Scalei din Milano, care au concertat in Capitala Culturala Europeana. 35 lei biletulDin publicul lui Gheorghe Zamfir vor face parte si participanti la simpozionul Consiliului Europei cu tema „Implementarea Conventiei Peisajului", care se desfasoara la Sibiu, in perioada 19-22 septembrie. Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor si Muzeul ASTRA au contribuit cu 7.000 de euro pentru concertul lui Gheorghe Zamfir. Pretul unui bilet este de 35 de lei. Alaturi de OrchestraGheorghe Zamfir este cel mai vindut artist roman, fiind unicul muzician cu peste 120 de discuri de platina, aur si argint cucerite in toata lumea si cu peste 150 de titluri de albume editate in 120 milioane de discuri. Acesta a reunit, dupa mai bine de trei decenii, zeci de muzicieni de mare valoare in Orchestra Nationala de Folclor, care il va acompania in aceasta seara. 

Pe scurt

Probleme la RapidDupa accidentarea lui Costin Lazar si suspendarea lui Marius Constantin, Cristiano Bergodi nu va putea miza in meciul cu Nürnberg nici pe titularul postului de portar, Daniel Coman. Problemele au aparut a doua zi dupa derbiul cu Steaua, cind goalkeeperul a simtit dureri la muschiul superior al piciorului drept. Dupa o analiza amanuntita a doctorului echipei nationale, Pompiliu Popescu, s-a luat decizia ca portarul sa nu forteze. Daca ar intra sa apere, Coman ar risca o ruptura musculara si, implicit, o absenta de aproape 2 luni.    C. S.Szekely sta 2 saptaminiFostul jucator al Universitatii Cluj, actualmente la Otelul Galati, s-a accidentat in partida cu Dacia Mioveni, cistigata de otelari cu 3-1. In consecinta, fotbalistul va lipsi 2 saptamini si va rata astfel partidele cu Gloria Bistrita si cu Universitatea Cluj, plus meciul din Cupa Romaniei cu formatia Concordia Chiajna. „Pronosticul meu este ruptura fibrilara si cred ca voi sta aproximativ 2 saptamini. Simt o durere la inghinalii piciorului sting“, a declarat Szekely pe site-ul oficial al clubului Otelul Galati.  C. S.Ballotta, batrinul LigiiMarco Ballotta, portarul echipei italiene Lazio Roma, este cel mai batrin fotbalist care a evoluat în grupele Ligii Campionilor. La virsta de 43 de ani, cu prilejul partidei cu Olympiakos Pireu, portarul romanilor l-a depasit astfel pe Alessandro Costacurta (AC Milan), care in sezonul trecut a evoluat cu AEK Atena avind 40 de ani. Ballotta a mai jucat în cariera sa la AC Cesena, Parma FC, Reggiana, Internazionale Milano, Modena, fiind mai tot timpul rezerva. Acesta se bucura de increderea tehnicianului Rossi si nu intentioneaza sa se retraga.    C. S.Antrenor strain la Craiova Dupa ce Ovidiu Stinga a parasit echipa, patronul Universitatii Craiova, Adrian Mititelu, a declarat ca intentioneaza sa aduca un antrenor strain pe „Ion Oblemenco“. „Pina la meciul cu Gloria Bistrita sigur vom numi un antrenor. Nu vreau sa ma grabesc, nu vreau sa mai fac greselile din trecut. Va fi un antrenor cu multa personalitate, un antrenor din Italia, Olanda sau Germania“. De asemenea, Mititelu a mai precizat ca Ovidiu Stinga va continua sa activeze in cadrul clubului din Banie in functia de manager sportiv.    G. J. Blay, dorit la Steaua Zvonurile potrivit carora Mircea Rednic ar urma sa preia pe Steaua capata tot mai multa credibilitate. Astfel, unul dintre actionarii lui Dinamo, Vasile Turcu, a dezvaluit faptul ca George Becali s-a interesat de fundasul dreapta al „ciinilor“, George Blay, jucatorul de culoare fiind unul dintre favoritii lui Rednic pe vremea mandatului acestuia in „Groapa“. Mai mult, in primul meci al dinamovistilor cu Walter Zenga pe banca, Blay nu a fost folosit nici un minut, o eventuala plecare in Ghencea a ghanezului devenind tot mai probabila.    G. J. Olaru, eliminata Tenismana romanca Raluca Olaru a fost invinsa de Amelie Mauresmo in cadrul turneului de la Beijing, dotat cu premii totale in valoare de 600.000 de dolari. Frantuzoaica s-a impus in doua seturi, 6-2, 6-2, obtinind astfel calificarea in sferturile de finala ale competitiei. Pentru parcursul sau de la acest turneu, Olaru si-a asigurat un cec de 7.230 de dolari si 35 de puncte WTA.    G. J. Romania, tot mai sus FIFA a dat publicitatii Clasamentul mondial Coca-Cola valabil pentru luna septembrie. In acest top, Romania ocupa locul 12, cu 1.037 de puncte, cu o pozitie mai sus decit luna trecuta. Olanda, una dintre contracandidatele „tricolorilor“ la calificarea la Euro 2008, se afla pe 5, in timp ce Bulgaria se pozitioneaza pe 35.    G. J. Spectacol in Liga Prima zi a meciurilor din grupele Ligii Campionilor a fost una deosebit de spectaculoasa, producind, deja, citeva surprize mari. Astfel, in meciul televizat de ProTv, Real Madrid a invins, greu, pe Werder Bremen, cu 2-1, gratie golurilor lui Raul si Van Nistelrooy, marcatorul oaspetilor fiind Sanogo. In celalalt meci al grupei C, Olympiakos si Lazio au terminat la egalitate, 1-1. Sahtior Donetk, formatia pregatita de Mircea Lucescu, nu le-a lasat nici o sansa scotienilor de la Celtic, invingindu-i cu un categoric 2-0, in timp ce AC Milan si-a adjudecat cu 2-1 partida de pe „San Siro“ sustinuta impotriva Benficai. Printre rezultatele suprinzatoare ale acestui debut de Champions League amintim egalul smuls de Rosenborg pe terenul lui Chelsea si victoria Valenciei pe terenul lui Shalke 04. Alte rezultate: Olympique Marseille – Besiktas Istanbul 2-0 si FC Porto – Liverpool 1-1. G. J.

18 curse pentru titlul mondial

Responsabilii Federatiei Internationale de Automobilism (FIA) au dat publicitatii calendarul revizuit al editiei 2008 a Campionatului Mondial de Formula 1. Cea de-a 59-a editie a Marelui Circ programeaza 18 curse, fata de cele 17 din acest an. Sezonul 2008 va debuta pe 16 martie, la Melbourne, cu Marele Premiu al Australiei, si va continua cu MP al Malaieziei (23 martie, Sepang) si MP al Bahrainului (6 aprilie, Sakhir). Caravana Formulei 1 va veni in Europa pe 11 mai, data Marelui Premiu al Turciei (Istanbul). Urmeaza MP al Principatului Monaco (25 mai, Monte Carlo), dupa care se traverseaza din nou oceanul pentru MP al Canadei (8 iunie, Montreal), o cursa deocamdata provizorie in calendar.Se va reveni pe Batrinul Continent pe 22 iunie, pentru MP al Frantei (Magny-Cours), urmind MP al Marii Britanii (6 iulie, Silverstone), MP al Germaniei (20 iulie, Hockenheim), MP al Ungariei (3 august, Hungaroring), MP al Europei (24 august, Valencia – Spania), MP al Belgiei (7 septembrie, Spa-Francochamps) si MP al Italiei (14 septembrie, Monza). Circuitul de la Valencia trebuie, insa, aprobat, la fel si circuitul MP al Singapore din 28 septembrie. Ultimele trei curse ale sezonului se vor desfasura la Fuji (MP al Japoniei, 12 octombrie), Shanghai (MP al Chinei, 19 octombrie) si Sao Paulo (MP al Braziliei, 2 noiembrie). 

Dinamo si Rapid joaca in UEFA

Dinamo si Rapid evolueaza astazi in primul tur al Cupei UEFA, impotriva formatiilor Elfsborg (Suedia), respectiv Nürnberg (Germania). „Ciinii“, antrenati acum de Walter Zenga, disputa prima mansa a dublei cu suedezii pe teren propriu, insa nu pe stadionul de „acasa“, aflat in lucrari de modernizare, ci pe arena „National“ din complexul „Lia Manoliu“. Dupa ce au pierdut sansa de a juca in Liga Campionilor, dinamovistii doresc sa-si salveze onoarea printr-un parcurs cit mai lung in Cupa UEFA, unde vor incerca sa depaseasca perfomanta din sezonul trecut, cind au ajuns in „saisprezecimi“. Partida Dinamo – Elfsborg va fi transmisa in direct de Antena 1, cu incepere de la ora 20.30. Cealalta reprezentanta a Romaniei in UEFA, Rapid, se va deplasa pe stadionul nemtilor de la Nürnberg, de unde spera sa vina cu cel putin 1 punct, dupa spusele patronului George Copos. Va fi prima prezenta intr-un meci de cupa europeana pe banca unei formatii romanesti a lui Cristiano Bergodi, care, desi si-a calificat fosta formatie, CFR Cluj, in Cupa UEFA, a fost demis inainte de inceperea acestui sezon. Meciul „alb-visiniilor“ va putea fi urmarit in direct pe TVR1 de la ora 21.45. 

Cu ochii pe minoritari

 Reprezentantii APD considera ca sistemul de reprezentare a minoritatilor in Parlament este benefic si asigura o buna functionare a democratiei in tara noastra. Cu toate acestea, specialistii APD cred ca sistemul trebuie corectat si propun cresterea procentului necesar accederii in parlament de la 10% la 30% din voturile minoritatii care isi desemneaza un reprezentant. Centrul de Resurse pentru Diversitate Culturala (CRDC) a efectuat un raport al activitatii parlamentarilor ce reprezinta minoritatile nationale pe baza analizarii interventiilor si proiectelor depuse de un numar de 18 deputati. In acelasi timp, s-au strins informatii inclusiv de la membrii comunitatilor minoritare pentru a se identifica gradul de cunoastere a activitatii parlamentarilor. Raportul intocmit de CRDC subliniaza inclusiv faptul ca Romania ofera un exemplu pentru respectarea democratiei si diversitatii, prin discriminarea pozitiva a minoritatilor, care au nevoie de voturi mai putine pentru a fi reprezentate in Parlament. Reprezentantii APD considera, insa, ca exista si efecte secundare ale sistemului, pentru inlaturarea carora se va propune, in cadrul unei dezbateri publice, cresterea proportiei voturilor necesare unei persoane pentru a-si reprezenta minoritatea intr-una din cele doua Camere.

Director la Brukenthal

Postul de director la Galeriile de Arta din cadrul Muzeului National „Brukenthal" din Sibiu a fost cistigat de Maria Ordeanu. Ea a trecut cu succes de concursul organizat pe 12 septembrie de Ministerul Culturii si Cultelor (MCC) pentru ocuparea postului vacant. Concursul a constat intr-o lucrare scrisa si un interviu, informeaza MCC. Conditiile de participare au fost: studii superioare de lunga durata absolvite cu diploma de licenta sau echivalenta, titlul stiintific de doctor, experienta in domeniu de minimum zece ani, experienta manageriala, cunoasterea a doua limbi straine de circulatie internationala, cunostinte de operare PC. Maria Ordeanu este recunoscuta la Sibiu pentru pasiunea sa, dar mai ales pentru experienta in arta, indeosebi cea din Palatul Brukenthal.

Licitatie reluata pentru stadion

Consilierii considera ca nu a existat o concurenta reala intre firmele care au ramas in cursa pentru construirea noului stadion Anularea procedurii pentru concesionarea lucrarilor de construire a noului Stadion „Moina“, a salii de sport de pe Calea Turzii si a bazei de cantonament din Jucu a fost hotarita in cadrul sedintei Consiliului Judetean (CJ) de ieri. La baza luarii deciziei au stat concluziile comisiei de evaluare a ofertelor, care a verificat si confirmat faptul ca, in cazul celor doua firme ramase in cursa pentru construirea stadionului, FCC Construccion SA si Alpine Mayreder Bau GmbH, nu este vorba de o concurenta reala. Prima dintre firme detine 80% din actiunile societatii Alpine Holding GmbH, care detine in totalitate actiunile celeilalte ofertante. Reprezentantii comisiei de licitatie pentru stadion au subliniat astfel ca raportul dintre cele doua firme face inexistenta o concurenta reala, nedistorsionata. Reprezentantii CJ estimeaza ca intirzierea cauzata de anularea procedurii va fi de aproximativ 2 luni. In acest context, Consiliul a mandatat comisia sa flexibilizeze caietul de sarcini, in vederea reducerii garantiei la valoarea investitiei. Conform consilierului PSD Dan Canta, mai multi membri ai CJ Cluj sint ingrijorati de faptul ca DNA a cerut explicatii unor consilieri judeteni in urma licitatiei pentru construirea mall-ului din Gheorgheni. Pentru rezolvarea situatiei, Canta propune adoptarea unei hotariri de Consiliu Judetean prin care se va cere ca DNA sa numeasca un procuror care sa participe la sedintele comisiilor de licitatii. Dan Canta crede ca o astfel de masura va scuti personalul CJ implicat in astfel de proceduri de audieri.Trei participantiLa inceputul cursei pentru construirea unui nou stadion au fost trei firme participante. In afara de FCC Construccion SA si Alpine Mayreder CmbH, la concursul CJ s-a prezentat si VIR Company, o firma cu sediul in Capitala, care este reprezentanta unei alte societati din Italia. VIR a fost scoasa din cursa din cauza faptului ca reprezentantii ei nu au prezentat in intregime documentatia de precalificare si nici garantia de participare de 500.000 de euro.

Donatii „cu lingurita"

Spitalul Judetean ar putea obtine sponsorizari prin fundatia pe care o patroneazaBanii din sanatate sint putini. Asta spune orice manager de spital. Bugetul alocat Spitalului Clinic Judetean Sibiu (SCJ), pentru anul 2007, a fost de 46 de milioane de lei. Un buget considerat de conducerea unitatii ca fiind la limita supravietuirii, deoarece, din acesti bani, trebuie asigurate salariile angajatilor, hrana bolnavilor, materialele sanitare si altele. Pe linga acestea, in acest an, SCJ trebuie sa asigure si spitalizarea turistilor. In nenumarate rinduri, managerul Minerva Boitan s-a plins ca nu sint bani suficienti, insa niciodata nu a vorbit despre proiecte de finantare sau despre faptul ca a reusit sa obtina sponsorizari importante. Conducerea SCJ spune ca Fundatia Spitalului ar trebui sa se ocupe de acest lucru. Cu toate acestea, in ultima perioada, spitalul nu a mai primit nicio donatie importanta prin intermediul aceste organizatii nonguvernamentale.Lipsa de interesSite-ul www.scjs.ro este mereu in constructie. De el se ocupa specialistii de la compartimentul informatic al spitalului si nu dau prea mare randament. Cu toate ca aceasta situatie este cunoscuta de luni de zile, angajatii de la Informatica spun ca lucreaza de doar o luna, si ca deja a inceput sa se vada munca lor. Au introdus declaratiile de incompatibilitati si interese ale medicilor sefi de sectie. Directorul Fundatiei Spitalului, Mirela Olteanu, sustine ca a mai ridicat aceasta problema si ca spitalul are de suferit din aceasta cauza. „Sint intr-adevar sponsori straini care vor sa citeasca despre fundatia noastra. De cind functionam, din 2001, am reusit sa facem cite ceva pentru acest spital. Acum, de ceva timp, nu am mai reusit sa atragem sponsorizari importante. Am mai scris si citeva proiecte, insa nu avem un raspuns daca vom primi finantare. Este o perioada foarte dificila", recunoaste Olteanu. Apeleaza la presaUltimele modernizari importante din spital au fost facute la sectia de Ortopedie. Seful sectiei, medicul Ioan Baier, care este si directorul medical al unitatii, nu a cerut ajutorul Fundatiei Spitalului, ci presei. „Daca ar renova cite o firma de constructii, un salon, ar fi o treaba excelenta. Eu nu pot sa ma duc la usa bancilor sau firmelor si sa spun ca sint Baier si ca am nevoie de finantare. Trebuie sa ma ajutati", spunea medicul, intr-o conferinta de presa, in urma cu doua luni. Se pare ca tot cu ajutorul presei si a oamenilor de bine medicul a reusit sa faca modernizari, mai ales ca luna viitoare va veni o echipa de medici din strainatate pentru a face o operatie in premiera. „Lucrarile sint in plina desfasurare. Speram ca pina in luna octombrie, cind se va face protezarea de sold, lucrarile sa fie gata", a precizat dr. Traian Fleseriu, purtator de cuvint in cadrul SCJ.De formaNici alte institutii sanitare din Sibiu nu se pot lauda cu site-uri actualizate si pline de informatii. Pe site-ul Autoritatii de Sanatate Publica, www.aspsibiu.ro, nu a mai fost publicat vreun anunt de interes public de luni de zile. In ceea ce priveste Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate, www.cassb.ro arata ca cineva ar fi actualizat site-ul ieri. Cu toate acestea, lista farmaciilor care elibereaza mediamente compensate si gratuite nu a mai fost completata din data de 8 august. Mirela Olteanu l director Fundatia Spitalului„Acum, de ceva timp, nu am mai reusit sa atragem sponsorizari importante. Am mai scris si citeva proiecte, insa nu avem un raspuns "

Refuzati de Piti

Decizia selectioneruluiPiturca a ales Capitala ca loc de disputare a meciului cu AlbaniaVisul clujenilor de a vedea un meci al nationalei la Cluj s-a risipit. Dupa ce presedintele lui CFR Cluj, Iuliu Muresan, vorbea despre posibilitatea ca prima reprezentativa a Romaniei sa dispute meciul cu Albania din preliminariile lui Euro 2008 pe Stadionul „Dr. Constantin Radulescu“, selectionerul Victor Piturca a clarificat aceasta problema: meciul se va juca la Bucuresti, cel mai probabil pe Stadionul Ghencea. Motivul invocat de antrenor a fost acela ca stadioanele din tara nu dispun de instalatie de incalzire a gazonului, meciul urmind a se juca pe data de 21 noiembrie: „Contra albanezilor, intr-o luna de iarna, avem nevoie de o locatie care sa beneficieze de incalzire. Nu stim ce se poate intimpla, asa ca trebuie sa fim pregatiti pentru orice. Oricum, nu cred ca stadionul va fi plin la ora jocului“. In afara lui CFR Cluj, si clubul Ceahlaul Piatra Neamt si-a manifestat intentia de a gazdui respectivul meci, insa cererea oficiala pe care acestia au facut-o la FRF a fost respinsa din aceeasi cauza enuntata mai sus.Iuliu Muresan, dezamagitDecizia selectionerului de a alege Capitala in detrimentul Clujului l-a dezamagit pe Iuliu Muresan. „Eu am vrut ca echipa nationala sa vina sa joace la Cluj, dar daca ei nu vor sa vina, noi nu o sa ii chemam la nesfirsit. Nu voi face niciodata campanie electorala pentru echipa nationala“, a precizat oficialul din Gruia, care, de curind, a refuzat propunerea ca reprezentatia vedetei americane Beyonce sa se desfasoare pe Stadionul „Dr. Constantin Radulescu. Pe de alta parte, Muresan a fost prezent, ieri, la meciul caritabil pe care mai multi reprezentanti ai „Generatiei de Aur“ l-au disputat la Baia Mare, in scopul stringerii de fonduri necesare tratamentului de care are nevoie baietelul lui Cosmin Pascovici, jucatorul lui UTA Arad. Astfel, la partida arbitrata de Cristian Balaj au evoluat foste glorii precum Florin Prunea, Ionut Lupescu, Miodrag Belodedici, Ioan Ovidiu Sabau, Jean Vladoiu, Dorinel Munteanu, Viorel Moldovan sau Ioan Andone.

Pe scurt

 Mort in troleibuz Un clujean in virsta de 81 de ani a decedat marti dimineata in troleibuzul 6. Politistii clujeni au fost sesizati de soferul troleibuzului. Evenimentul a fost semnalat in dreptul statiei I.R.A. din cartierul Marasti, la capatul liniei de troleibuz, cind soferul a observat ca un pasager a ramas in masina, desi toata lumea coborise. Cadavrul lui Ioan C. a fost transportat la Institutul de Medicina Legala din Cluj pentru efectuarea necropsiei.    A. D. Sub rotile camionului Un barbat a ajuns, marti seara, in stare grava la spital, dupa ce masina pe care o conducea a ajuns sub rotile unei autoutilitare. Ioan S., de 50 de ani, din localitatea Saucesti, se deplasa pe drumul european 60 la volanul unui Opel Corsa. In dreptul localitatii Capusu Mare, a pierdut controlul directiei si a intrat pe contrasens, unde a izbit in plin un camion condus regulamentar de Nicolai C., de 27 de ani, din Suceava. Accidentul s-a soldat cu ranirea grava a lui Ioan S. si cu avarierea serioasa a ambelor autovehicule.    A. D. Lapte si corn pentru o luna Licitatia pentru programul „Lapte si corn“ a fost blocata la Cluj din cauza unei contestatii depuse de Astral SA. Societatea a contestat caietul de sarcini, dupa ce a fost descalificata de Consiliul Judetean (CJ) Cluj pentru ca s-a prezentat cu un alt produs pe baza de lapte decit cel solicitat. Pentru ca prescolarii si scolarii din judet sa beneficieze de acest program, reprezentantii CJ au decis sa aplice procedura si au semnat contracte de furnizare a produselor pentru o luna. In urma licitatiei, Napolact SA a fost desemnata cistigatoare pentru distribuirea de produse lactate in tot judetul, Vel Pitar pentru distribuirea de produse de panificatie in Cluj-Napoca, Bamm Impex SRL pentru distribuirea de produse de panificatie in zona Turda, iar Sompan in zona Dej.    A. U.

Scoli fara profesori

Cele mai multe cadre didactice din Sibiu nu sint dispuse sa preia un post de profesor la tara, in satele sau comunele izolate din judet. Drept dovada sta faptul ca si la repartitia de luna aceasta, mai bine de 100 de locuri au ramas vacante. Cei mai multi profesori au decis sa renunte la postul pe care il acceptasera initial, in momentul in care au vazut conditiile in care urmau sa lucreze. Cu toate acestea, purtatorul de cuvint al Inspectoratului Scolar Sibiu a dat asigurari ca pina la sfirsitul saptaminii, situatia se va rezolva. Cel putin partial. „Directorii scolilor se vor intilni cu inspectorii de specialitate pentru a lua impreuna deciziile cele mai bune. In principiu, se va merge pe doua posibilitati. Unele ore ar putea fi date personalului didactic titular din unitatile respective, in regim de plata cu ora. De asemenea, ar putea fi contactati oamenii pe care ii avem in baza de date, de personal oameni calificati, din zonele limitrofe, care sa fie supusi unui concurs si sa ramina pe posturile vacante", spune Dorel Baila, purtator de cuvint al Inspectoratului Scolar Sibiu.Posturi nedoriteDupa repartizarea de luna aceasta, s-au dat posturi in invatamint pentru 414 cadre didactice calificate, pentru 135 de cadre necalificate si pentru 87 de pensionari. Initial, numarul posturilor vacante era mult mai mare, adica de peste 400. Pentru aceste cazuri s-au aplicat cele doua metode de selectie, momentan fiind ramase doar aproximativ 100 de posturi.Se pare ca profesorii „fug" cel mai adesea de zone rurale sarace sau izolate, precum localitatile Stejaris, Iacobeni, Laslea sau Jina.

Recurs aminat

 Recursul unui inculpat cercetat de autoritatile judiciare germane pentru instigarea la 31 de furturi prin efractie a fost aminat ieri de Curtea de Apel Cluj. Valeriu Nicolae Predescu, in virsta de 40 de ani, a fost retinut de autoritatile romane cu mai bine de o saptamina in urma, cind a fost dispusa arestarea preventiva a acestuia pentru 30 de zile, ca urmare a emiterii unui mandat european de arestare de catre un procuror de la Parchetul Karlshruhe, Germania. Potrivit mandatului european, barbatul este cercetat pentru instigare la furt grav, retinindu-se ca invinuitul este membru al unei organizatii criminale din Romania, „Garde“. In aceasta calitate, barbatul, originar din comuna bihoreana Bratca, a comandat ca Salmen Cornel, deja condamnat definitiv in Germania, sa comita 31 de furturi prin efractie impreuna cu alti membri ai bandei. Faptele au fost comise in perioada 19 iulie 2001 – 14 noiembrie 2002 in diferite locatii din Germania, iar in Romania au fost trimise sume importante de bani. Invinuitul a declarat in timpul audierilor ca din 1994 pina in 2000 a locuit in Germania, fiind casatorit acolo, iar din 2002 a calatorit in spatiul Schengen. Valeriu Nicolae Predescu a cerut ieri instantei ragaz pentru a-si alege un aparator, mentionindu-l pe avocatul Gheorghita Mateut. Predescu risca o pedeapsa cu inchisoarea de pina la 10 ani pentru fapele comise, urmind sa fie redat autoritatilor judiciare din Germania dupa solutionarea recursului.

Accidentat de politie

Un sibian de 56 de ani a fost accidentat ieri de o masina de politie. Barbatul s-a aventurat in traversarea strazii Paris prin loc nepermis si fara a se asigura. Soferul masinii de politie, un agent din cadrul Postului de Politie din Sura Mica, nu l-a observat nici el pe barbat, deoarece acesta a pasit pe carosabil din spatele unei masini parcate. Barbatul a suferit un traumatism cranian usor, insa nu a necesitat internarea. El le-a explicat politistilor ca sufera de o afectiune cervicala si nu putea intoarce capul pentru a se asigura.

Firma de salubritate amendata de Primarie

 Primaria a avertizat public si a amendat firma de salubritate Brantner-Veres SA, care se ocupa de curatenia si colectarea deseurilor menajere in citeva cartiere de pe raza municipiului Cluj-Napoca. „Nu voi tolera lipsa de performanta a firmelor de salubritate si voi propune rezilierea contractului cu aceasta firma daca in termen de 24 de ore situatia nu revine la normalitate“, a spus ieri primarul Emil Boc. Conform reprezentantilor administratiei locale clujene, in urma controalelor efectuate de catre politistii Primariei in cartierele Marasti, Manastur si Grigorescu, s-au constatat incalcari grave ale normelor de curatenie. Primarul Emil Boc a dispus ca inspectorii institutiei pe care o conduce sa amendeze compania de salubritate Brantner-Veres SA cu sume de peste 10.000 de lei. De cealalta parte, directorul companiei de salubritate Brantner-Veres a declarat pentru monitorul ca „firma noastra isi va continua activitatea de salubrizare“. „Primaria ne-a atentionat referitor la trei zone cu probleme, printre care se numara aleea Muscel si Nicolae Titulescu. In zonele semnalate de catre primar de obicei sint probleme pentru ca ghenele sint suprasolicitate. Multi clujeni de la casele particulare duc gunoaiele acolo, desi nu apartin de noi“, a spus directorul companiei, Eugen Veres.

Programul Sibiu CCE 2007

Joi, 20 septembrie  ora 08.00, Diverse locatii - Istoria la pas. Faceti cunostinta cu Hermannora 10.00, Biserica Evanghelica - Punti peste granite - Insemnatatea lui Philipp Melanchthon pentru Europaora 10.00, Galeria de Arta Contemporana a Muzeului National Brukenthal - Expozitie „Lux Lumen". ora 10.00, Casa Artelor - Galeria de arta populara - Expozitia „Icoana din sufletul copilului"ora 10.00, Galeria de Arta Contemporana a Muzeului National Brukenthal - Petresti - Cucuteni. Zbor in trecut. Descoperiri arheologice in imagini aeriene.ora 10.00, Galeria de Arta Contemporana a Muzeului National Brukenthal - „'The Eye of the Beholder". Expozitie Rob Philip - Alexandru Mirutiu.ora 10.00, Muzeul de Etnografie si Arta Populara Saseasca „Emil Sigerus" - Expozitia Temporara Mobilier Pictat Transilvanean  ora 10.00, Galeria de Arta Contemporana a Muzeului National Brukenthal - Grafica cu subiecte biblice. A Treia Adunare Ecumenica Europeana ora 11.00, Centrul de Cultura si Dialog Friedrich Teutsch - Expozitie. Drumul- Intilnirea.ora 11.00, Muzeul de Istorie, etaj 1 - Expozitie Zbor in trecut - Romania si patrimoniul mondial UNESCOora 11.00, Centrul de Cultura si Dialog Friedrich Teutsch - Expozitia „Radiouri istorice 1925-1975. Dezvoltarea tehnicii comunicatiilor la Sibiu" ora 14.00, Cinemateca Astra Film -  „365 de ferestre spre lume -  Locul de onoare", Studioul de Film Astraora 18.00, Biblioteca Judeteana ASTRA , corp B - Bibliotecile publice ale Capitalelor Culturale Europene. Europa - un patrimoniu cultural comun prin Lectura - Cultura - Naturaora 18.00,  Centrul de Cultura si Dialog Friedrich Teutsch - Cum functioneaza un radio cu lampi? Baza teoretica si aplicatii practiceora 20.00, Simerom - Spectacol „Faust", regia Silviu Purcareteora 22.00, Imperium Pub - Lectia de jazz. Imperium Nights

Panoul lui Bicher

PD asteapta mesajele sibienilor„De ce nu vine si Tariceanu in Sibiu?", „Nu negociati cu PSD-ul" sau „Tara aceasta este un haos" sint doar citeva din mesajele postate de trecatori. Potrivit lui Cristian Bicher, liderul organizatiei municipale PD, panoul va fi inlocuit de fiecare data se va umple de mesaje, pentru a da posibilitatea si altor sibieni sa-si spuna parerea. „Noi facem politica pentru cetatenii Sibiului si parerea fiecaruia conteaza. Vom studia mesajele primite. Ideea a fost a mea", se mindreste Bicher. Intrebat despre intalnirea lui Traian Basescu cu Mircea Geoana, liderul organizatiei municipale a democratilor a declarat ca nu stia despre nici o intilnire. „Cred ca Geoana a solicitat intilnirea, e ceva normal. Cred ca e timpul sa incepem sa facem o politica de bun simt. Pe mine ma intereseaza PD, echipa din care fac parte si sibienii", a declarat Cristi Bicher.Nu vrea sefia PD„Sint oarecum multumit de senatorul Neagu", a spus Bicher despre seful lui de partid. Dupa ce afirmat, raspicat, ca nu planuieste sa fie presedinte al organizatiei judetene, dar nici nu a exclus acesata posibilitate, Cristian Bicher a completat imaginea senatorului Neagu. „Este un parlamentar bun, are initiative, se lupa, are pozitii, apare la televizor. Sint altii care dau numai din gura si nu fac nimic", a apreciat Bicher. El a mai anuntat ca saptamina viitoare vor avea loc alegeri pentru completarea biroului politic al PD si si-a manifestat sustinerea pentru Sorin Stoica, nepotul fostului consilier judetean Flavius Stoica, pe post de vicepresedinte, si pentru Serban Trifu, nepotul fostului deputat PD Romeo Trifu.

Masuri pentru siguranta elevilor in scoli

Cu ocazia inceperii noului an scolar, Politia Romana va pune in aplicare o serie de masuri cu scopul prevenirii si combaterii violentei in scoli si cresterii sigurantei in unitatile de invatamant.Masurile sint structurate pe trei paliere: prevenirea prin actiuni educative, supravegherea si paza unitatilor scolare si activitati pentru mentinerea ordinii publice si interventia in cazul evenimentelor produse in perimetrul unitatilor scolare.In ceea ce priveste prevenirea prin actiuni educative, va fi analizata trimestrial dinamica actelor de violenta inregistrate in perimetrul unitatilor de invatamint si vor avea loc intilniri ale politistilor din structurile de analiza si prevenire a criminalitatii si ordine publica cu cadrele didactice si parintii elevilor, pe teme legate de siguranta elevilor in unitatile de invatamint preuniversitar.De asemenea, pentru acest gen de activitati vor fi cooptati elevi formatori pentru problematica prevenirii violentei in scoli, in special cei din Consiliul elevilor, pentru fiecare nivel de invatamint. Mai mult, formatiunile specializate ale politiei vor concepe materiale cu caracter informativ-preventiv pentru cresterea gradului de siguranta, atit in incinta, cit si in perimetrul unitatilor de invatamint. Unitatile de politie vor sprijini, prin specialistii in domeniu, proiectarea, instalarea si folosirea sistemelor de supraveghehere video pentru incinta si perimetrul scolii. Totodata, vor acorda sprijin de specialitate pentru instruirea personalului de paza proprie al unitatilor scolare. De asemenea, se va urmari ca societatile specializate in prestarea unor astfel de servicii sa repartizeze personal calificat pentru efectuarea serviciului in aceste obiective. Politia va contribui la mentinerea ordinii publice in apropierea unitatilor scolare si pe traseele de deplasare a elevilor si va asigura interventia la evenimentele sesizate in incinta sau in apropierea unitatilor de invatamant. In acelasi context, vor fi luate masuri pentru afisarea in locuri vizibile a numarului unic pentru situatii de urgenta 112. In continuare, redam cateva recomandari utile, pentru a va feri copilul de accidente rutiere, dar si de implicarea in diverse fapte antisociale. Sfaturile au fost concepute cu sprijinul sociologilor din Politia Romana, care analizeaza permanent evolutia situatiei operative, identificind factorii care genereaza criminalitate, inclusiv criminalitate juvenila si stabilind masuri de prevenire si combatere a fenomenului infractional in intreg ansamblul sau. Preveniti delicventa juvenila!Pentru a va tine copilul cit mai departe de un comportament deviant, Politia va recomanda:- comunicati cu copilul dumneavoastra, acesta trebuie inteles, iar personalitatea lui respectata; - fiti fermi cu copilul, dar nu agresivi, violenta nu rezolva problemele ci, mai degraba, le amplifica; - interesati-va permanent de situatia scolara a copilului dvs.; - incercati sa-i cunoasteti pe prietenii copiilor dvs.; - asigurati in familie un climat afectiv, de buna intelegere; - distribuiti copiilor sarcini clare in desfasurarea vietii de familie, care sa le dezvolte simtul responsabilitatii si al utilitatii, fara a exagera insa; - atunci cind observati o schimbare negativa in comportamentul copilului dvs., motivati-l pentru rezolvarea in comun a problemei cu care se confrunta; - alegeti comunicarea: lipsa dialogului creeaza bariere greu de trecut in relatia copil-parinti; - cind situatia pare a scapa de sub control, adresati-va celor care va pot fi de ajutor (profesori, politie, organizatii neguvernamentale, asociatii de tineret), care va pot sfatui si sprijini in rezolvarea problemelor.

„Liniute“ la Cluj

 „Need for Speed“ Captura TVTinerii clujeni au pus in practica scene vazute in filme sau jocuri pe computerLa fel ca in jocurile pe calculator sau filmele despre cursele de masini, mai multi tineri se string de dimineata in parcarea hotelului Belvedere de pe Cetatuie. Isi ambaleaza motoarele, spre multumirea spectatorilor strinsi in cerc in jurul lor. Din apropiere, cameramanul postului local de televiziune Alpha inregistreaza cursa. Doua masini, un Mitsubishi Lancer, cu buline de incepator, si un Opel Corsa se aliniaza la start. Un tinar paseste intre ele, in timp ce restul gastii participa de pe margine la eveniment. Tinarul din centru le da „concurentilor“ semnalele de pregatire, acestia ii raspund ambalindu-si la maxim motoarele. La un moment dat, una dintre masini paraseste startul pentru a face loc unui taximetrist ce a nimerit in mijlocul lor. Competitia se reia in scurt timp, insa soferul din Corsa ridica piciorul de pe ambreiaj prea rapid si fura startul. Pentru a treia oara, cele doua masini incearca sa porneasca in cursa. Totusi, soferul din Corsa nu izbuteste si, in loc sa plece in fata, schimba in marsarier. Conducatorul auto din Lancer este declarat invingator din a treia incercare, dupa care tinerii se retrag. Nu este prima data cind astfel de evenimente au loc la iesirea din parcarea hotelului de pe Cetatuie. „Actorii“, poftiti la discutii Imaginile au ajuns in cursul zilei de ieri pe mina autoritatilor. Subcomisarul Florin Goia de la Serviciul Politiei Rutiere Cluj promite ca soferii care apar in cadrele surprinse de cameramanul Alpha TV vor fi poftiti la discutii. „Ii vom aduce aici, la politie, pentru a sta de vorba cu ei, sa vedem ce au de spus referitor la aceasta cursa“, a declarat Goia.Curse ilegaleCaptura TV„Liniutele“ sau cursele de masini pe linie dreapta nu sint neaparat un fenomen in municipiul de pe Somes, este de parere subcomisarul Goia. Cu toate acestea, mai multi clujeni afirma ca aproape in fiecare saptamina au loc astfel de evenimente pe strazile din Cluj. Printre zonele fierbinti se regasesc platoul Salii Sporturilor, strazile din zona Garii ori din cartiere precum Marasti, Manastur sau Bulgaria. Chiar daca, de cele mai multe ori, protagonistii acestor „show-uri“ scapa nepedepsiti, posibilitatea ca adevarate tragedii sa se produca la astfel evenimente este mare. 

Se intrerupe curentul

Astazi, pentru efectuarea unor lucrari programate, se va intrerupe furnizarea energiei electrice, intre orele 8 - 15, in municipiul Sibiu, pe strazile: Hipodromului (intre strazile N. Iorga si Miraslau), A. Muresanu, Eroilor (intre strazile Hipodromului si Cernei).

Pe scurt

Re-opening party in ObsessionClubul Obsession isi redeschide portile in aceasta seara. O noua infatisare, dotari si efecte noi, precum si o petrecere animata de Dj Pascal sint atractiile cu care localul isi asteapta oaspetii. Clubul are de acum tehnologie de iluminare LED, instalatie de racire pe baza de CO2 si in lounge totul este decorat in alb si negru. Intrarea la re-opening party se face de la ora 22 si este gratuita. Programul clubului mai cuprinde petreceri cu invitati ca Robbie Rivera (5 octombrie), Sean Miller (12 octombrie), Steve Lawler (26 octombrie), DJ Optick (2 noiembrie) si Dave Seaman (16 noiembrie).    F. T.Slagare romanesti pentru clujeniClubul Autograf isi continua programul de toamna (care cuprindea pina acum doar continuarea evenimentelor din timpul verii, respectiv cintarile cu muzica lautareasca live la terasa, in fiecare seara de marti si vineri) cu o Seara a Slagarelor Romanesti. Clujenii sint asteptati astazi, de la ora 21, in spatiul de la subsol al localului (situat pe strada Memorandumului, nr. 23), la un concert live cu piese romanesti celebre mai cu seama in anii dinainte de ‘89. Protagonistii evenimentului, cei care le vor interpreta pe scena localului, sint o parte a grupului Unde (Ioan Onisor si Cristina Patrascu), precum si Neli Biris si folkistul clujean Florin Toloarga. „Pe linga acestia poate urca oricine pe scena, daca stie vreun slagar. Chiar si eu, de exemplu, o sa cint“, precizeaza Marius Colcer, unul din managerii clubului. Intrarea la eveniment este gratuita.    F. T.

Elevi intepati

Peste 70.000 de elevi din judetul Sibiu au inceput scoala pe 15 septembrie. Pentru a evita riscul aparitiei anumitor boli contagioase, reprezentantii Autoritatii de Sanatate Publica anunta ca vor incepe vaccinarea copiilor, impreuna cu medicii de medicina scolara. „In aceasta luna se va face vaccinarea antirubeolica la fetele din clasa a IX-a care nu au fost vaccinate la sfirsitul clasei a VIII-a, atunci cind a fost si campania de vaccinare. In luna octombrie se va face doza 1 a vaccinului antihepatita B pentru clasele a XII-a", a anuntat medicul Simona Berariu, purtator de cuvint in cadrul Autoritatii de Sanatate Publica Sibiu. Se pare ca nici micutii de clasa I nu vor „scapa" de vaccinare. In luna noiembrie, acestora li se va administra vaccin diftero tetanic (DT) si ROR (rujeola-oreion-rubeola). Medicii nu au stabilit inca efectivul de elevi care urmeaza sa fie vaccinat, insa conducerea ASP asigura ca dozele de vaccin deja au sosit si sint suficiente. Problema apare in comunitatile de rromi, unde majoritatea copiilor nu merg la scoala, iar parintii nu vor sa vina cu micutii la vaccinare. Singurii care mai reusesc sa-i convinga pe rromi sa mearga la medic sint mediatorii sanitari, care insa ramin destul de putini pentru numarul mare de rromi din judet.

Depasire periculoasa

Un barbat a ajuns in spital dupa ce a efectuat o depasire neregulamentara. Accidentul s-a petrecut ieri dupa-amiaza, in jurul orei 15, pe drumul ce leaga Sibiul de Cisnadie. Soferul unui autoturism marca Volkswagen, care se deplasa spre orasul Cisnadie, s-a angajat in depasirea unei Dacii „papuc" fara a se asigura corespunzator. Cind intrat pe contrasens pentru a efectua manevra a fost surprins de o autoutilitara care circula regulamentar pe celalalt sens, iar apoi a ricosat in autoturismul pe care il depasea. In urma accidentului, soferul vinovat s-a ales doar cu nasul spart. Din fericire, circulatia in zona nu a fost blocata.

Case pentru politisti

In aceasta luna politistii sibieni vor primi, in sfirsit, cele 10 apartamente care li se cuvin in blocul ANL Strand II. Primaria Sibiu va organiza o sedinta publica in care se va face repartizarea locuintelor. Pe lista de asteptare sint inscrisi pina in prezent 42 de politisti care nu au o locuinta proprietate personala. Cei mai norocosi dintre ei vor primi cele opt apartamente cu cite doua camere, cel cu o camera si garsoniera. Constructia respectivului a fost inceputa in anul 1997, iar Inspectoratul de Politie al judetului Sibiu (IPJ) a finantat turnarea fundatiei. Ulterior proiectul a fost preluat de catre Primarie, iar contributia financiara a IPJ, adica aproximativ 20% din valoarea blocului, a fost compensata cu zece locuinte. Criterii de repartizareLocuintele vor fi repartizate tinindu-se cont de regimul locuintelor de serviciu, conform prevederilor legale si nu dupa sistemul locuintelor sociale. In acest scop la nivelul IPJ Sibiu s-au constituit deja doua comisii de repartizare, o comisie tehnica si una de repartitii, comisii din care fac parte sefii de servicii si reprezentantii sindicatelor. Comisiile vor analiza cererile primite urmind ca, posibil pina la sfarsitul lunii, zece familii de politisti sa se mute in casa noua. Repartitia locuintelor se va face in functie de punctajul acumulat. In acordarea punctelor se va tine cont de starea civila a solicitantului, numarul de persoane avute in intretinere, vechimea in cadrul IPJ Sibiu, vechimea cererii, etc.

Festival de amploare cu buget minim

Festival pentru comunitateFoto Diana SANDOROrganizatorii se pling de faptul ca sponsorii mari nu sint atrasi de jazzTransilvania Jazz Festival va avea loc la Cluj-Napoca intre 10 si 15 octombrie, la Academia de Muzica „Gheorghe Dima“ (AMGD), Casa de Cultura a Studentilor (CCS) si Casa Tranzit. La Sibiu, manifestarile vor fi gazduite de Imperium Pub, intre 12 si 16 octombrie. Citeva concerte de amploare au mai fost puse la cale de organizatori, (Asociatia „Cetatea Alba“ in colaborare cu Centrul Cultural Francez din Cluj-Napoca) in avanpremiera evenimentului in lunile decembrie si aprilie, precum si in cadrul Festivalului International de Film Transilvania (TIFF). „Am descoperit la Cluj cu aceasta ocazie un public minunat. La Bucuresti nu sint sali atit de pline la concerte de jazz decit cind pe afis sint nume extrem de sonore“, a precizat Simona Hodos, realizatoarea acestui proiect. „Se poate spune ca este un festival nascut realmente din dragoste, pentru ca sponsorii vin foarte greu catre noi. Am fost refuzati de multi agenti importanti din Cluj, in conditiile in care organizam ceva pentru comunitate, si nu comercial“, a adaugat aceasta.Bani putini, spatii inadecvatePe linga problemele create de lipsa implicarii sponsorilor, organizatorii s-au confruntat cu lipsa unor spatii adecvate pentru concerte. „Am aflat cu putin timp inainte ca sala Operei nu mai este disponibila. Acum am aflat ca nu incepe renovarea, asa ca inca mai speram ca macar la concertul principal sa o avem. Ne asteptam la mai multa deschidere din partea institutiilor direct implicate“, a declarat Simona Hodos, adaugind ca se confrunta si cu o lipsa a instrumentelor pentru concerte.Bugetul i-a „exclus“ pe artistii clujeniCel mai important moment al evenimentului este considerat duetul inedit dintre invitatul principal, bateristul american Billy Cobham, si Teodora Enache (in 11 octombrie, de la 19.45, la CCS). Vor mai sustine recitaluri artisti precum Johnny Raducanu, Roger Biwadu (Franta), Regis Huiban (Franta), Camelia Ben Naceur (Franta) sau Andre Ochlodo (Polonia). „Bugetul mic nu ne-a permis sa aducem si artisti clujeni. Nu am indraznit sa le cerem sa cinte gratis, dar ii asteptam la jam-session-uri“, a mai spus Hodos. Tinerii artisti clujeni sint asteptati si la masterclass-uri sustinute de invitati. 

Singe albastru la Primarie

Oaspetele din Liechtenstein a semnat in cartea de onoare a SibiuluiFamilia regala a sosit in Sibiu marti seara. A fost cazata la hotelul Imparatul Romanilor, unde au avut ocazia sa testeze savoarea muschiului sibian si ospitalitatea ardelenilor. Ieri dimineata, printul Alois de Liechtenstein si printesa Sophie au facut un tur privat al muzeului Brukenthal, departe de ochii curiosilor. Dupa ce a gustat o parte din istoria Sibiului, familia regala a luat calea catedralei mitropolitane, unde a fost intimpinata de IPS Laurentiu Streza. Pentru aproximativ jumatate de ora, printul si printesa au admirat catedrala si si-au imbogatit cunostintele despre istoria bisericii, traditie si spiritualitate, dar si icoanele din lacasul de cult. Ghidul scurtei vizite a fost insusi mitropolitul Ardealului, iar traducerea a fost asigurata de Carmen Nicula, sefa Serviciului de Dezvoltare Economica si Relatii Externe din cadrul Primariei. Cei doi oaspeti regali s-au oprit, pentru citeva minute, si in curtea interioara a Facultatii de Teologie. „Noi nu am prezentat numai progresul material sau frumusetea caselor noastre, ci si partea spirituala. Oaspetii au vazut ca sintem legati de istorie, dar si de actualitate, apoi le-am oferit ospitalitatea fireasca care poate fi oferita in jumatate de ora", a spus IPS Laurentiu Streza. Impresionati de centrul istoricDe la Mitropolie, familia regala a pornit spre Primarie, unde a fost intimpinata de primarul Klaus Johannis. Printul mostenitor Alois de Liechtenstein si printesa mostenitoare Sophie au marturisit ca sint impresionati de centrul istoric al Sibiului. Cei doi nu au plecat fara sa semneze in cartea de onoare a orasului. „Am avut bucuria sa vizitam muzeul Brukenthal, apoi biserica, l-am vizitat si pe mitropolit. Am fost foarte impresionat de centrul orasului, de casele frumoase. Intr-adevar, am avut foarte putin timp sa vad orasul, dar voi reveni in curind la Sibiu, poate chiar si cu copiii", a promis printul.

Romania la CE si la CM

S-a definitivat programul turneului final al Campionatului European de fotbal in sala ce se va desfasura intre 16 si 25 noiembrie in Portugalia. Calificata in premiera la competitia continentala, echipa Romaniei va juca pe 16 noiembrie cu Cehia, pe 18 noiembrie cu Italia, iar pe 21 noiembrie cu Portugalia. In cealalta grupa vor evolua Spania (detinatoarea titlului), Rusia, Ucraina si Serbia. Toate meciurile se vor disputa in „Principal Gondomar Coração de Ouro“ din Porto.Se cunoaste si componenta celor zece grupe de calificare la FIFA Futsal World Cup (campionatul mondial) din toamna anului viitor. Nationala Romaniei va fi gazda intrecerilor din grupa a 5-a si va intilni Belgia, Belarus si Muntenegru. Campioana ultimelor doua „mondiale“ este Spania.

Misiune dificila pentru deveni

Dupa realizarea performantei in premiera a calificarii in faza grupelor principale ale UEFA Futsal Cup, campioana Romaniei la fotbal in sala si-a aflat adversarii din aceasta faza a competitiei. Pregatita de antrenorul Nationalei Romaniei, Jakab Zoltán, FC CIP Deva va evolua in grupa D alaturi de vicecampioana Rusiei, MFK Viz-Sinara Ekaterinburg, respectiv campioanele Israelului, Hapoel Ironi Rishon, si Ucrainei, SK Energia Lvov. Se va juca in sistem turneu, gazda partidelor fiind chiar capul de serie, MFK Viz-Sinara.Iata si componenta celorlalte trei grupe principale: ElPozo Murcia FS (Spania, cap de serie), HMNK Gospic (Croatia), KMF Marbo Belgrad (Serbia) si Clearex Chorzów (Polonia) – grupa A; MFK Dinamo Moscova (Rusia, detinatoarea trofeului, cap de serie), SL Benfica Lisabona (Portugalia), Luparense Calcio A5 (Italia) si KMF Municipium Casino Pljevlja (Muntenegru) – grupa B; Kairat Almaty (Kazahstan, cap de serie), Futsal Topsport Antwerpen (Belgia), FK Era-Pack Chrudim (Cehia) si Slov-Matic Fofo Bratislava (Slovacia) – grupa C. Meciurile din aceste cvartete vor fi gazduite de echipele Clearex Chorzów, Luparense Calcio A5 si FK Era-Pack Chrudim. Turneele se vor disputa in perioada 13-21 octombrie, pentru Final Four calificindu-se doar cistigatoarele celor patru grupe. Semifinalele sint programate pentru 24 aprilie 2008, iar finalele pentru 26 aprilie.

Vrem banii Europei

Consiliul Judetean a planificat imbunatatirea infrastructurii rutiere prin proiecte europeneNiciun judet nu a depus vreun proiect pentru vreuna din axele POR, prin care se pot primi fonduri europeni nerambursabile. Insa mai toate judetele, printre care si Sibiul, au anuntat la ADR planurile si ideile de proiecte, pe care au timp sa le depuna inca sase ani de acum incolo. Potrivit unei evidente a agentiei, judetul Sibiu a anuntat, pina acum, 177 de proiecte, pe toate cele sase axe ale POR. Cele mai multe, 102 la numar, au fost inregistrate pe axa 3, cea de imbunatatire a infrastructurii sociale. Alte 33 de proiecte au fost anuntate pentru axa 5, de dezvoltare durabila si promovare a turismului, 15 pentru axa 2, de imbunatatire a infrastructurii regionale si locale de transport si doar 5 proiecte pentru axa 4, referitoare la sprijinirea dezvoltarii mediului de afaceri regional si local. Pentru axa 6, pot depune proiecte doar cele opt organisme intermediare din cadrul ADR, Organismul intermediar din cadrul Ministerului pentru IMM-uri, Comert, Turism si Profesii Liberale si Autoritatea de Management pentru POR. Axa finanteaza asistenta tehnica, activitati de pregatire, management, monitorizare, evaluare, informare si control. In cursa pentru fonduriPentru imbunatatirea infrastructurii de transport regionale si locale, Consiliul Judetean (CJ) si citeva primarii din judet au in lucru, in total, 15 proiecte. Dintre acestea, 13 vor fi depuse sub semnatura CJ. Agnita vine cu doua proiecte: unul pentru modernizarea DJ Dealul Frumos - Saraturi Bai, in valoare de 53.000 de euro, pentru care s-a realizat deja studiul de fezabilitate, si unul pentru realizarea unui nod rutier in zona Iacobeni, pe autostrada Oradea - Brasov, de pe urma caruia orasul Agnita are avea multe de cistigat. Proiectul este estimat la patru milioane de euro. Unul din cele mai costisitoare proiecte a CJ, de peste 25 de milioane de euro, este modernizarea drumului de interes turistic DJ 106E, intre Cristian - Orlat - Sibiel - Vale - Saliste - Tilisca - Rod - Poiana Sibiului - Jina. Insa primul pe lista CJ e cel de modernizare a DJ 106 Sibiu-Agnita, in valoare de peste noua milioane de euro. O alta prioritate este construirea unui pod pe DJ 104 D, km 30A300 m, peste piriul Valea Mortii, proiect cu un buget estimativ de 50.500 de euro. In calculele CJ intra si consolidarea sistemului rutier pe DJ 106A, intre Sibiu si Paltinis. Nord-estul, in avantajComitetului de Monitorizare al POR a aprobat, in luna august, distributia pe regiuni a fondurilor derulate prin POR. Din totalul fondurilor, cel mai mic nivel, 8,86%, a revenit regiunii Bucuresti Ilfov, iar cea mai mare alocare, 16,32%, a revenit regiunii Nord-Est. Regiunea Nord-Est are la dispozitie peste 724,09 milioane euro, fiind urmata de regiunea Sud cu fonduri de peste 631,3 milioane euro, Sud-Vest cu 621,6 milioane euro, Sud-Est cu 587,8 milioane euro, Nord-Vest cu 536,4 milioane euro, Centru cu 483,6 milioane euro, Vest cu 458,7 milioane euro si Bucuresti Ilfov cu 393,1 milioane euro. Regiunile si zonele mai slab dezvoltate au primit fonduri mai mari, pentru a impiedica cresterea disparitatilor economice si sociale deja existente.

Clasamentul grupei C

1. Noua Zeelanda    2    2    0    0    184-27    10 (2pb)2. Scotia    2    2    0    0    98-10    10 (2pb)3. Italia    2    1    0    1    38-94    4 (0pb)4. Romania    2    0    0    2    18-66    1 (1pb)5. Portugalia    2    0    0    2    23-164    0 (0pb)

Zdrobiti de scotieni

 „Stejarii“ n-au avut nici o sansa, marti seara, in fata Scotiei, la al doilea meci disputat in grupa C a Cupei Mondiale de rugbi: dupa doua reprize simetrice, „Ciulinii“ s-au impus cu scorul de 42-0 (21-0) si au luat si punctul bonus. Echipa pregatita de Frank Hadden a reusit 6 eseuri, prin Allister Hogg (3), Rory Lamont (2) si Chris Paterson, ultimul fiind si cel care a transformat toate incercarile. Este cea mai mare diferenta de scor din istoria intilnirilor directe. Precedenta victorie la scor a scotienilor data din 1999, cind a fost 60-19, pe acelasi „Murrayfield“ din Edinburgh.Cu clujeanul Gál Csaba titular si integralist, echipa Romaniei a alergat mult dupa punctele de onoare, dar s-a gresit foarte mult. Ionut Dimofte a ratat o lovitura libera (’5), iar in minutul 71 s-a irosit si sansa eseului de onoare.Robert Antonin si Daniel Santamans au inceput in formula: Dumitras, Fercu, Gál, Gontineac, Brezoianu, Dimofte, Sirbu, Tonisa, Manta, Corodeanu, Petre, Socol (cpt.), B. Balan, Tincu si Toderasc; au jucat si toate rezervele: Florea, Mavrodin, Ratiu, Tudori, Calafeteanu, Tofan si Vlaicu. A arbitrat Nigel Owens (Tara Galilor), asistat de judecatorii margine Craig Joubert (Africa de Sud) si Christophe Berdos (Franta).Iata si celelalte rezultate inregistrate pina in prezent in grupa C: Noua Zeelanda – Italia 76-14, Scotia – Portugalia 56-10, Italia – Romania 24-18 si Noua Zeelanda – Portugalia 108-13.Aseara s-a jucat partida Italia – Portugalia. Au mai ramas de disputat jocurile: Scotia – Noua Zeelanda (23 septembrie, Edinburgh), Romania – Portugalia (25 septembrie, Toulouse), Noua Zeelanda – Romania (29 septembrie, Toulouse) si Scotia – Italia (29 septembrie, St Etienne).

Decizii aminate de Comisia de Disciplina

In afara celor trei cazuri de la Universitatea Cluj, Comisia de Disciplina a Federatiei Romane de Fotbal (FRF) trebuia sa judece si alte incidente ajunse pe masa membrilor acesteia. Astfel, o decizie in privinta comportamentului fanilor de la derbiul Steaua – Rapid a fost aminata pentru data de 24 septembrie, in timp ce afirmatiile calomnioase in schimbul de replici dintre Marian Iancu – Adrian Porumboiu si Marian Iancu – Sorin Corpodean vor fi analizate si judecate pe 26 septembrie. Trebuie amintit ca la meciul Steaua – Rapid, terminat cu scorul de 0-0, jucatorul rapidist Vladimir Bozovici a fost lovit cu un surub aruncat din sectorul suporterilor stelisti, care au mai aruncat cu monede si cu brichete. Galeria oaspetilor nu s-a lasat nici ea mai prejos, impinzind suprafata de joc cu monede si cuie. La un moment dat, acestia au aprins o fumigena si o torta cu scopul de a le arunca spre sectorul ocupat de fanii stelisti. 

Batrine, dar „focoase"

Desi sint vechi, autospecialele pompierilor sibieni isi faca inca datoriaZicala „vechi, dar bun" se aplica in general atunci cind este vorba despre vinuri, muzica sau carti. Mai nou, este valabila si atunci cind vine vorba despre autospecialele din dotarea pompierilor sibieni. Oamenii focului au patru masini de interventie mai noi, pe care le folosesc in mod curent pentru interventii. Este vorba despre doua autospeciale de stins incendii cu apa si spuma, una de anul trecut, si una achizitionata in acest an, o autospeciala pentru acordarea ajutorului medical. Pompierii se mai ajuta si de o autospeciala, de asemenea noua, folosita pentru descarcerare. Restul masinilor din dotare au depasit demult termenul de casare.Intretinute cu dragostePentru ca 86% din masinile pe care le au in parcul auto sint foarte vechi si trebuiau  casate in urma cu citiva ani, iar experienta i-a invatat sa fie mereu pregatiti, pompierii isi intretin autospecialele mai ceva ca masinile de colectie, pentru a se putea folosi de ele. „Autospecialele din dotare trec periodic prin revizii si reparatii capitale. Desi sint foarte vechi, unele dintre ele avind de pina la 30 de ani vechime, ele pot fi folosite la orice ora pentru interventii, functioneaza ca atunci cind erau noi. Si aceasta deoarece, de multe ori, ne confruntam cu evenimente majore, sau deosebit de grave, care necesita o ampla mobilizare de forte, si trebuie sa fim pregatiti sa facem fata, sa putem apela la toate autospecialele din dotare", explica lt. col. Ioan Faur, purtator de cuvint in cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta al Judetului Sibiu.Ocolul Pamintului Majoritatea autospecialelor cu care pompierii sint nevoiti sa intervina de cele multe ori la incendii au aproximativ 20, chiar 30 de ani vechime, si au fost folosite la mii de interventii. Kilometrajul de bord dovedeste acest lucru. Potrivit informatiilor oferite de ISU Sibiu, o autospeciala de pompieri parcurge anual, in medie, aproximativ 7.000 de kilometri, aceasta insemnind deplasarile la interventii sau exercitii. Majoritatea  autospecialelor vechi sint din jurul anilor '80 adica au aproape 28 de ani. De aici rezulta ca o astfel de masina a facut de-a lungul timpului aproximativ 196.000 de kilometri, doar pentru interventii si exercitii, deci putea sa inconjoare Pamintul, pe la Ecuator, de aproape cinci ori. „Veterana"Daca cea mai nou autospeciala este din acest an, cea mai veche a fost produsa anul 1977. Dar, ironia sortii, aceasta a fost cel mai putin folosita de-a lungul timpului. „Din fericire, nu am avut ocazia sa o folosim prea des. A fost utilizata doar in cadrul exercitiilor tactice, sau pentru supravegherea unor activitati de risc", spune lt. col. Faur. Pentru a demonstra ca autospecialele lor, desi vechi sint foarte bune, pompierii au organizat saptamina trecuta, de ziua lor, o defilare cu zece dintre masinile din dotare.  Ioan Faur l purtator de cuvint Pompieri„Cea mai veche masina pe care o avem in dotare este din anul 1977. Este o masina mai deosebita, deoarece este echipata pentru stins incendii de natura electrica, cum sint cele de la posturile de transformare foarte mari sau in caz de accidente aviatice. Functioneaza perfect si este pregatita pentru interventie daca va fi nevoie."

S-a dat verdictul!

Clementa pentru „U“ ClujMugur Bolohan a primit pedeapsa cea mai drastica din partea Comisiei de Disciplina a FRFFinalul partidei cu Gloria Bistrita, in care cei doi fotbalisti au protestat vehement la decizia centralului Balaj de a nu acorda un fault la Radu Sabo, nu au fost trecute cu vederea de Comisia de Disciplina. Injurat de fotbalisti, contestat de oficialii clujeni, baimareanul Balaj si-a notat in raport toate incidentele, fapt pentru care Bolohan si Gigel Coman, dar si directorul sportiv al clubului, Sorin Vadana, au fost chemati pentru a da socoteala. La sedinta a participat doar Vadana, jucatorii sustinind aseara o sedinta de pregatire sub comanda tehnicianului Adrian Falub. Astfel, Mugur Bolohan a primit 3 etape de suspendare si o amenda in valoare de 4.000 RON (40 de milioane de lei vech), in timp ce fostul stelist Coman va lipsi o singura runda, dar a fost penalizat cu 3.000 RON (30 de milioane de lei vechi). Dupa spusele lui Vadana, deciziile au fost blinde, comisia tinind cont de statulul de echipa nou-promovata a Universitatii Cluj: „Initial s-au cerut sanctiuni mai mari, dar pina la urma au tinut seama de faptul ca am promovat abia in acest sezon competitional“, a precizat Sorin Vadana, care a primit doar avertisment: „La finalul meciului am avut un schimb de cuvinte cu arbitrii. Am fost chemat pentru a da explicatii si m-am ales cu un avertisment“, a conchis oficialul Universitatii Cluj.Nu vor face apelIn conditiile in care la inceput s-a vorbit de suspendari mari, chiar foarte mari in cazul lui Bolohan, solutia gasita de Comisia de Disciplina pare a fi pe placul conducatorilor „Sepcilor rosii“. Desi au dreptul sa faca apel, oficialii clujeni nu vor contesta masurile luate impotriva jucatorilor. „Nu vom face apel. Cei doi au riscat etape mult mai multe de suspendare“, a spus Vadana. Presedintele clubului, Lucian Danciu, considera decizia ca fiind potrivita: „Nu poti fi multumit cind primesti suspendari si amenzi. Oricum, cei doi erau pasibili de multe etape. Din doua rele trebuie sa ne multumim cu cel mai mic. Normal era sa nu se ajunga aici. Treaba fotbalistilor nu este sa se ia la harta cu arbitrii, ci, as spune, sa se «ia la harta» cu fotbalul“, a adaugat conducatorul de pe „Moina“.Lucian Danciu: „Nu era normal sa se ajunga aici. Treaba fotbalistilor nu este sa se ia la harta cu arbitrii.“

Pe scurt

Babiuc si Becali, in vizorul DNAProcurorul sef al Directiei Nationale Anticoruptie a depus o sesizare la presedintele României pentru ca acesta sa ceara urmarirea penala fata de Victor Babiuc, fost ministru al Apararii Nationale, pentru luare de mita si abuz în serviciu. Babiuc este, în prezent, presedintele Camerei de Comert a României. DNA a remis un comunicat in care arata ca faptele pentru care este cercetat Babiuc au „consecinte deosebit de grave“. In dosarul in care este cercetat fostul ministru al Apararii apare si numele presedintelui PNG, Gigi Becali. Dosarul se refera la un schimb de terenuri intre acesta si Ministerul Apararii, schimb aprobat de CSAT. Becali se considera nevinovat: „Eu nu am nici o legatura cu domnul Babiuc. Nu înteleg de ce aceste anchete au loc acum, mai ales ca CSAT a aprobat schimbul de terenuri“, a spus presedintele PNG.    C. J.Patriarhul a discutat cu CNSASPatriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, PF Daniel, va discuta în Sfintul Sinod despre dosarele de la CNSAS ale ierarhilor. El a declarat aceasta in cadrul intilnirii de ieri cu reprezentantul CNSAS Laurentiu Tanase, care a avut loc la sediul Patriarhiei. Întilnirea a avut drept scop clarificarea „recentelor neîntelegeri referitoare la activitatea CNSAS privind invitarea la audiere a unor ierarhi ai Sfintului Sinod“, a mentionat Tanase. PF Daniel a sustinut ca Biserica este interesata ca „trecutul recent al unui regim dictatorial si ateu, care a obligat Biserica Ortodoxa si celelalte culte la acte extreme de supravietuire, sa fie cunoscut cu toate atrocitatile lui, tocmai pentru a nu fi repetat“. El a cerut, insa, respect pentru fetele bisericesti si a spus ca nu poate oferi, inca, o pozitie oficiala a BOR referitoare la chemarea ierarhilor la audieri.    C. J.

DNA, acuzata ca face jocuri politice

 Ministrul Justitiei, Tudor Chiuariu, contraataca dupa ce Directia Nationala Anticoruptie (DNA) a cerut aviz pentru umarirea sa penala. Ministrul a declarat, ieri, ca DNA a deschis dosare unor politicieni pentru a fi folosite „în scop de santaj“ si a închis dosarele altor oameni politici, pentru a-i proteja. „DNA a devenit un instrument în lupta politica. Pe o parte, DNA deschide dosare penale în privinta unor oameni politici fara sa existe elementele unor fapte penale, dupa aceea nu mai face nici un fel de cercetare în acele dosare penale perioade lungi de timp, pentru a se putea spune despre acei politicieni ca au dosar si poate pentru ca aceste dosare sa fie folosite în scop de santaj. Pe de alta parte, incheie dosare în care exista elementele unor fapte penale pentru a proteja anumiti oameni politici sau cercuri de afaceri din jurul acestora“, a afirmat Chiuariu. El sustine ca toate criticile sale la adresa DNA si a procurorului Doru Tulus sint justificate si a argumentat cu exemple de probleme procedurale. Astfel, el a povestit o situatie în care DNA a cercetat un dosar anchetat deja de Parchetul de pe linga Înalta Curte de Casatie si Justitie: „DNA trebuie sa explice de ce redeschide dosare terminate“, a adaugat Chiuariu. Ministrul a mai precizat ca, in ceea ce priveste activitatea procurorului Doru Tulus, caruia i-a cerut excluderea din magistratura, s-au constatat „intirzieri nejustificate“ in noua dintre cele 25 de dosare instrumentate de acesta. Aflat la Sofia, intr-o vizita oficiala in Bulgaria, premierul Calin Popescu Tariceanu, seful de partid al ministrului Justitiei, a declarat ca nu are nici cea mai mica intentie sa ii ceara acestuia sa isi dea demisia. Tariceanu a acuzat DNA de implicare în domeniul politic. „Ceea ce se întimpla astazi seamana mai degraba cu o problema de ordin politic în care este implicata, din pacate, o institutie care ar trebui sa stea în afara jocului politic, si ma refer aici, foarte clar, la Parchet. Prin urmare, nu am nici cea mai mica intentie sa-i cer ministrului Justitiei sa demisioneze“, a conchis premierul. Tariceanu a tinut sa precizeze ca si in cazul altor ministri pentru care s-a cerut urmarirea penala s-a descoperit, ulterior, ca nu erau vinovati.

PD asteapta motiunea lui Mircea Geoana

Motiunea, depusa luniFoto Diana SANDORBoc spune ca PD ar putea vota motiunea lui Geoana impotriva GuvernuluiPresedintele Partidului Social Democrat, Mircea Geoana, a declarat ca intilnirea cu Traian Basescu nu a fost o negociere ascunsa, ci o discutie intre liderul unui partid important din Parlament si presedintele tarii. Seful statului a confirmat intilnirea, insa nici unul dintre cei doi nu a oferit detalii referitoare la ce au discutat. In schimb, Geoana a anuntat, ieri, ca PSD nu poarta negocieri cu PNL despre intrarea la guvernare. „Orice informatie in acest sens este o intoxicare dezgustatoare“, a spus el. PSD considera ca actualul Guvern Tariceanu II „se agata cu disperare de fotoliile ministeriale“. Geoana a mai afirmat ca partidul sau merge mai departe cu motiunea de cenzura, care urmeaza sa fie depusa, cel mai probabil, la inceputul saptaminii viitoare.Boc asteapta motiuneaLiderul PD, Emil Boc, a precizat ca partidul sau asteapta depunerea acestei motiuni de cenzura pentru a decide daca o va sustine sau nu. „PD isi pastreaza pozitia: va vota orice motiune depusa impotriva actualei guvernari. PSD nu are motive sa amine motiunea de cenzura“, este de parere liderul democratilor. Declaratia sa lasa deschisa posibilitatea ca PD sa fie un sustinator al motiunii PSD. „Din punct de vedere politic, Guvernul Tariceanu II trebuia sa plece inca de ieri“, considera presedintele PD, referindu-se la faptul ca Senatul a respins cele doua ordonante de urgenta privind reorganizarea Executivului. La acest vot, PD si PSD au votat la fel, adica impotriva ordonantelor. „Ceea ce s-a intimplat echivaleaza cu o retragere a increderii acordate acestui Cabinet“, a spus Boc. El a recunoscut intilnirea cu presedintele Basescu, dar a negat orice fel de negocieri cu PSD. Nici discutiile pe care liderii PD le-au avut cu seful statului acum 2 zile nu au fost facute publice.Democratii l-au exclus din partid pe senatorul Marius Marinescu. Decizia a fost luata in unanimitate de Biroul Permanent al PD, motivele excluderii fiind indisciplina si prejudiciile de imagine aduse colegilor de partid si formatiunii politice. Senatorul Marinescu devenise, in ultima vreme, un critic al PD si a lansat initiative legale alaturi de lideri ai PSD, precum Ion Iliescu si Nicolae Vacaroiu. Reactia senatorului a fost lansarea unor acuzatii la adresa conducerii partidului, pe care Marinescu o numeste „o dictatura de tip taliban“.

Scoala in care clopotelul nu suna niciodata

Construita pe partea adreselor cu sot, cladirea de pe calea Dorobantilor de la numarul 40 continua sa isi poarte cu sobrietate alura eleganta, de epoca. Peretii ei grosi gazduiesc tacerea.O tacere vie si fireasca, imuna in cel mai pur mod la zarva obositoare a strazilor. Cladirea de pe Dorobantilor 40 gazduieste, de 114 ani, Scoala Speciala nr. 1 pentru Deficienti de Auz. O amintire Foto Diana SANDORProaspetii liceeni si-au "povestit" trasnaile din timpul vacantei de varaVazute din strada, curtea si edificiul par decupate dintr-o vedere pastrata din alte vremuri, pictata de toamna in culori rosiatice, in spatele unui gard de fier forjat care inrameaza clipa. In curte, inaintind pe aleea asfaltata, strajuita in stinga si in dreapta de patru brazi batrini, apropiindu-te de cladirea impunatoare, devii din ce in ce mai mic. Usa de la intrare te inghite intr-un antreu luminat natural. La parter sint birourile profesorilor. Sus, incep salile de clasa. Zugravit in alb, interiorul cladirii, scaldat in dreptul ferestrelor de razele primei zile de scoala, e presarat pe alocuri cu grupuri de prichindei, bucurosi ca si-au reintilnit colegii. Inaintind printre ei, ai impresia ca iti vizitezi fragmentul unei amintiri din copilarie, din care au ramas neprihanite de timp doar imaginile, restul fiind sters de ani. Zimbetele copiilor sint cu atit mai intense, iar ochii lor cu atit mai vii. Masa rotunda Foto Diana SANDORIntr-o sala de clasa mica, deasupra usii de la intrarea in scoala, opt tineri anima aceasta amintire: prima clasa de liceu. In incaperea cocheta, bancile rosii stau asezate in cerc, alipindu-se catedrei. Peretii sint impodobiti cu rafturi incarcate de carti si jucarii de plus strident colorate. Cu siguranta aici au invatat sau invata prichindeii de pe coridoare, din cind in cind. Acum, insa, e ora de dirigentie a clasei a IX-a. Cei opt boboci ai primei clase de liceu pentru copii cu deficiente de auz din Transilvania stau cuminti la locurile lor, asteptindu-si dirigintele, care e jos si face orarul pentru intreg semestrul. In capatul salii, dupa perdelele albe, prin fereastra larg deschisa, dincolo de tricolorul care atirna acum mindru alaturi de stelele UE, dincolo de acele brazilor si frunzele care se mai agata cu incapatinare de amintirea verii, se distinge, peste drum, cladirea Liceului pentru deficienti de vedere. Dirijorul Foto Diana SANDORBratele tinarului se unduiesc fluent, cursiv, intr-un ritm pe care toti il inteleg. Degetele schiteaza in aer cuvinte ce prind contur in ochii tuturor celorlalti. Apoi, precum un pictor care isi finalizeaza capodopera, cu pensula inmuiata in culoarea ideala, Victor isi exprima bucuria de a se fi intilnit cu colegii sai. Tabloul e complet, insa, abia dupa ce il nuanteaza cu un zimbet. Continua, in vreme ce restul il privesc atenti, savurind povestea aventurilor lui de peste vara. Entuziasmul lor pare sa ii dea aripi tinarului, care se impune acum cu siguranta unui dirijor de sentimente in fata unei orchestre bine instruite. Intr-un final, isi atinge pieptul cu palma, pentru ca restul mai apoi sa faca la fel. Si lor le-a placut. Bobocii Foto Diana SANDORAproape toti cei din jurul mesei se cunosc de anul trecut, din clasa a VIII-a, pe care au absolvit-o impreuna. A fost anul in care dirigintele nu i-a dus in excursie la sfirsitul anului pentru ca urmau sa aiba Capacitatea. Una la fel cu cea pe care au dat-o toti elevii care au terminat gimnaziul, dar imbicsita in scepticismul creat de inutilitate. In Cluj, in Ardeal nu exista la acel moment un liceu pentru ei, elevi ai unei „scoli speciale pentru persoane cu deficiente de auz“. Au fost, insa, suficient de multi pentru ca directiunea scolii sa hotarasca infiintarea primei clase de liceu pe Calea Dorobantilor, la numarul 40. In incaperea cu banci rosii, asezate circular, vor invata anul acesta zece boboci. Profesionala Foto Diana SANDORVictor e cel mai mare din clasa. Are cu un an mai mult decit restul colegilor sai. E din Alba Iulia si a facut gimnaziul in Sibiu, la o scoala speciala pentru elevi cu deficiente de auz. Dupa ce a terminat, a incercat sa isi continue studiile la Craiova, dar nu a putut pentru ca nu au mai fost locuri. A fost nevoit, astfel, sa faca profesionala. Timp de un an, a incercat sa invete meseria de zugrav. „Nu mi-a placut. Invatam foarte putin“, explica el, pictind in continuare cuvinte cu miinile, in asa fel incit imaginea unei bidinele in miinile lui pare sa fie un lucru grotesc. Pe un scaun, in spatele „dirijorului“, sede cuminte un baiat blond, cu ochii albastri. Robi. Si el e tot din Alba. Priveste curios, dar timid, spre Victor si spre noii sai colegi, asezat intr-un unghi care sa ii permita sa observe conversatia si sa participe si el, discret, din cind in cind. Ionut Usa se clinteste la un moment dat. Intra Ionut si mama sa, Elisabeta. Au facut 6 ore de condus, de la Petrosani la Cluj, iar femeia e vizibil obosita. Ionut mai are doi frati, unul mai mare si celalalt mai mic. In urma cu citiva ani, a intrebat-o pe Elisabeta: „Mama, de ce numai eu nu aud?“. Intrebarea n-a dat nastere unui raspuns, ci doar unui oftat adinc al femeii. Un oftat care i-a adus atunci aminte de ziua in care si-a dat seama ca fiul ei nu aude. „Avea 11 luni cind ne-am dat seama. Nici nu ne-am gindit ca s-ar putea sa se nasca surd. Fratele lui mai mare nu are nimic, nici cel mai mic nu are. Sora mea si-a dat seama ca televizorul e dat prea tare si ca e galagie, dar ca Ionut tot doarme. M-a intrebat: «Esti sigura ca aude?»“. Au urmat, apoi, drumuri prin spitale, pe la diversi medici, pina cind unul in virsta, care „a studiat pe la Paris“, i-a zis mamei „sa nu las pe nimeni sa-i macelareasca lui Ionut urechile, sa il duc la o scoala speciala, sa invete limbajul semnelor, ca fiul meu nu e handicapat si ca poate avea o viata la fel de frumoasa“. Cu telefonul pe „silent“ Elisabeta isi priveste fiul, incercind sa mai schimbe cite o vorba cu el. Nu poate. Fiul e captivat de povestile cu noii lui colegi. Fac schimb de numere de telefoane, se lauda cu mobilele cumparate de catre parinti. Linistea lumii lor nu e sparta de zgomotul telefoanelor mobile, pe care le tin „pe vibrat“ si le folosesc doar pentru SMS-uri cind vor sa ceara cite ceva de acasa. Sint imuni la zgomotul orasului, la claxoanele soferilor grabiti si la injuraturile celor claxonati. Pentru ei, toate filmele ruleaza mut, iar revistele pentru adolescenti, cu staruri pop, sint nimic mai mult decit niste albume cu fotografii ale unor oameni frumosi. In meciurile de fotbal pe care le vad nu exista scandari rasiste. In lumea lor, muzica nu exista, e perceputa ca zgomotul unor sentimente...Zoe Piontchevici - directoare: „Copiii au o dexteritate mult peste a celorlalti. Am incercat sa gasim un profil in care sa isi poata fructifica potentialul. Cum sint absolut pasionati de calculatoare, am ales Informatica.“

Manageri nemultumiti

Managerii sint tot mai deranjati de modificarile prea dese si de substanta la nivelul legislatiei economice, modificari care „ii ating la buzunare“. Ultimele modificari ale Codului de procedura fiscala stirnesc astfel de nemultumiri si printre managerii clujeni. Sint contestate schimbarile legislatiei in domeniul fiscal, dar si frecventa prea mare a mentionarii in textul de lege a cuvintelor „de regula“ – sintagma care, spun managerii, lasa prea mult loc de interpretari.Oficialii Asociatiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) spun ca in aceasta relatie dintre contribuabil si inspectorul fiscal e nevoie de o mare precizie, pentru ca lipsa acesteia la nivel de text de lege duce la interpretari care de regula ii defavorizeaza pe antreprenori si companiile lor si nu de putine ori se ajunge la acte de coruptie. Ceea ce ii nemultumeste pe manageri in mod specific este faptul ca declaratiile fiscale anuale trebuie certificate de un consultant fiscal, lucru care le genereaza costuri suplimentare, neprevazute in bugete. „Sint exceptate doar declaratiile fiscale auditate. Consultantul iti ia bani la ora si atunci cind se stabileste cit vine plata la ora se uita la buzunarul lui, nu neaparat la marimea afacerii pe care o supervizeaza. Nu exista tarife diferentiate pe cantitatea de munca. Cel putin eu n-am gasit. In conditiile astea, consultantul nu se grabeste, iar firmele mici nu pot suporta costurile si nici datorii suplimentare“, spune Dragos Rusu, economist.O alta nemultumire a managerilor este legata de obligativitatea folosirii caselor de marcat si a eliberarii de bonuri fiscale pentru companiile care vind produse pe credit si pentru comerciantii din piete. „Cum poti obliga un producator de la tara sa foloseasca o casa de marcat“, se intreaba comerciantii din piata. La fel cum problema este si cea de dotare a pietelor. „La minus zece grade ma indoiesc ca o casa de marcat mai functioneaza in piata. In schimb, eu trebuie sa platesc 300-400 de euro sa o cumpar si sa mai fiu si mereu pasibil de amenda daca nu va functiona“, crede si Mariana Ardelean, comercianta.

DNA, acuzata ca face jocuri politice

Ministrul Justitiei, Tudor Chiuariu, contraataca dupa ce Directia Nationala Anticoruptie (DNA) a cerut aviz pentru umarirea sa penala. Ministrul a declarat, ieri, ca DNA a deschis dosare unor politicieni pentru a fi folosite „în scop de santaj“ si a închis dosarele altor oameni politici, pentru a-i proteja. „DNA a devenit un instrument în lupta politica. Pe o parte, DNA deschide dosare penale în privinta unor oameni politici fara sa existe elementele unor fapte penale, dupa aceea nu mai face nici un fel de cercetare în acele dosare penale perioade lungi de timp, pentru a se putea spune despre acei politicieni ca au dosar si poate pentru ca aceste dosare sa fie folosite în scop de santaj. Pe de alta parte, incheie dosare în care exista elementele unor fapte penale pentru a proteja anumiti oameni politici sau cercuri de afaceri din jurul acestora“, a afirmat Chiuariu. El sustine ca toate criticile sale la adresa DNA si a procurorului Doru Tulus sint justificate si a argumentat cu exemple de probleme procedurale. Astfel, el a povestit o situatie în care DNA a cercetat un dosar anchetat deja de Parchetul de pe linga Înalta Curte de Casatie si Justitie: „DNA trebuie sa explice de ce redeschide dosare terminate“, a adaugat Chiuariu. Ministrul a mai precizat ca, in ceea ce priveste activitatea procurorului Doru Tulus, caruia i-a cerut excluderea din magistratura, s-au constatat „intirzieri nejustificate“ in noua dintre cele 25 de dosare instrumentate de acesta. Aflat la Sofia, intr-o vizita oficiala in Bulgaria, premierul Calin Popescu Tariceanu, seful de partid al ministrului Justitiei, a declarat ca nu are nici cea mai mica intentie sa ii ceara acestuia sa isi dea demisia. Tariceanu a acuzat DNA de implicare în domeniul politic. „Ceea ce se întimpla astazi seamana mai degraba cu o problema de ordin politic în care este implicata, din pacate, o institutie care ar trebui sa stea în afara jocului politic, si ma refer aici, foarte clar, la Parchet. Prin urmare, nu am nici cea mai mica intentie sa-i cer ministrului Justitiei sa demisioneze“, a conchis premierul. Tariceanu a tinut sa precizeze ca si in cazul altor ministri pentru care s-a cerut urmarirea penala s-a descoperit, ulterior, ca nu erau vinovati.

PD asteapta motiunea lui Mircea Geoana

Motiunea, depusa luniPresedintele Partidului Social Democrat, Mircea Geoana, a declarat ca intilnirea cu Traian Basescu nu a fost o negociere ascunsa, ci o discutie intre liderul unui partid important din Parlament si presedintele tarii. Seful statului a confirmat intilnirea, insa nici unul dintre cei doi nu a oferit detalii referitoare la ce au discutat. In schimb, Geoana a anuntat, ieri, ca PSD nu poarta negocieri cu PNL despre intrarea la guvernare. „Orice informatie in acest sens este o intoxicare dezgustatoare“, a spus el. PSD considera ca actualul Guvern Tariceanu II „se agata cu disperare de fotoliile ministeriale“. Geoana a mai afirmat ca partidul sau merge mai departe cu motiunea de cenzura, care urmeaza sa fie depusa, cel mai probabil, la inceputul saptaminii viitoare.Boc asteapta motiuneaLiderul PD, Emil Boc, a precizat ca partidul sau asteapta depunerea acestei motiuni de cenzura pentru a decide daca o va sustine sau nu. „PD îsi pastreaza pozitia: va vota orice motiune depusa împotriva actualei guvernari. PSD nu are motive sa amine motiunea de cenzura“, este de parere liderul democratilor. Declaratia sa lasa deschisa posibilitatea ca PD sa fie un sustinator al motiunii PSD. „Din punct de vedere politic, Guvernul Tariceanu II trebuia sa plece inca de ieri“, considera presedintele PD, referindu-se la faptul ca Senatul a respins cele doua ordonante de urgenta privind reorganizarea Executivului. La acest vot, PD si PSD au votat la fel, adica impotriva ordonantelor. „Ceea ce s-a intimplat echivaleaza cu o retragere a increderii acordate acestui Cabinet“, a spus Boc. El a recunoscut intilnirea cu presedintele Basescu, dar a negat orice fel de negocieri cu PSD. Nici discutiile pe care liderii PD le-au avut cu seful statului acum 2 zile nu au fost facute publice.Democratii l-au exclus din partid pe senatorul Marius Marinescu. Decizia a fost luata in unanimitate de Biroul Permanent al PD, motivele excluderii fiind indisciplina si prejudiciile de imagine aduse colegilor de partid si formatiunii politice. Senatorul Marinescu devenise, in ultima vreme, un critic al PD si a lansat initiative legale alaturi de lideri ai PSD, precum Ion Iliescu si Nicolae Vacaroiu. Reactia senatorului a fost lansarea unor acuzatii la adresa conducerii partidului, pe care Marinescu o numeste „o dictatura de tip taliban“.

Perdelele si mobila sint vedetele anului

Chiriile ii „omoara“ pe clujeniIntreprinzatorii clujeni pot cistiga multi bani din afacerile cu decoratiuni interioareClujenii de rind care se gindesc cum sa cistige mai bine si mai mult decit cistiga din pozitia de angajat cred ca au putine sanse sa ajunga sa fie vreodata propriii lor angajati, in conditiile in care marea lor majoritate cred ca principalul impediment in demararea unei afaceri este chiria perceputa pentru spatiile scoase pe piata. Si aici, clujenii par sa se imparta in doua categorii. Cei de virste medii si cu mai multe responsabilitati se tem ca afacerea lor ar da faliment in Cluj in mai putin de un an, pentru ca n-ar putea gasi un loc suficient de bine plasat intr-un vad comercial bun, dar chiriile ramin chiar si asa foarte mari. Cei tineri, care ar avea curajul sa inceapa o afacere, se tem ca afacerea lor potentiala n-ar putea avea un start, din lipsa banilor. Potrivit unor studii de piata, pe care analistii financiari clujeni le iau in considerare, peste  jumatate dintre cei care au peste 30 de ani considera ca chiriile sint prea scumpe in Cluj pentru orice fel de afacere, in timp ce tinerii care nu au inca 30 de ani cred, in proportie de peste 60%, ca solutia pentru a-ti finanta propria afacere ramine inca munca sustinuta timp de citiva ani in tarile europene mai dezvoltate. Vedete de piata„Cu 10.000 de euro se poate deschide o firma, iti poti achizitiona marfa si poti chiar sa ramii cu niste bani pentru plata salariului vinzatoarei in urmatoarele 2 luni. Daca reusesti sa gasesti marfa nu tocmai scumpa, dar de buna calitate, pe care sa n-o mai aiba nimeni pe piata clujeana si nici sa nu ajunga la preturi mai mari decit ale concurentei, ci daca se poate sa fie chiar mai ieftina, ai o afacere cu un potential mare de succes“, crede George Dubalaru, managerul unei firme de decoratiuni interioare. El spune ca in 2007 aceasta piata a crescut cu cel putin 50%, din estimarile pe care le-a obtinut in primele 6 luni ale anului, doar raportat la compania sa, ca volum de afaceri. „Daca nu isi pot schimba toate decoratiunile din casa, clujenii isi schimba cel putin perdelele si draperiile o data pe an. Nu a fost mereu asa, dar anul 2007 a fost unul foarte benefic pentru companiile de decoratiuni interioare, cel putin din ceea ce constat eu si aud din piata“, mai spune Dubalaru, apreciind ca, per ansamblu, la o crestere a pietei constructiilor de aproximativ 60% in primele 6 luni, raportat la aceeasi perioada a anului trecut, si piata decoratiunilor interioare a crescut cu tot atit. „Este inca loc pe piata. Mai ales pe segmentul clientului cu bani nu tocmai multi, dar care doreste sa isi schimbe cel putin decoratiunile din casa. Asta inseamna targetul de client cu venit spre mediu pe economie. Din pacate, aici marfa este mai greu de gasit si la calitate, si la pret bun si sa urmeze si trendurile in materie, dar nu este imposibil“, conchide Dubalaru.Mini-fabrica de mobilaDupa frenezia mesterilor „facem-tot“ care adeseori erau colegii de serviciu mai indeminatici si care aveau citeva scule de mina cu care faceau „mobila la comanda“, a urmat frenezia companiilor mici care ofereau aceleasi servicii. „Foarte multe dintre ele au pierit in competitia cu marile companii care si-au permis sa aduca preturi mult mai bune, sa acorde imprumuturi si sa astepte clientul cu banii, in cadrul diverselor promotii. O afacere mica in domeniu nu prea poate rezista si nici nu poate oferi asa ceva. Si totusi, inca este o afacere tentanta si de succes pentru cei care pot investi minim 30.000 de euro in aparatura de ultima ora si care sa fie mobila. Pentru asta, atelierul ar trebui sa fie in afara Clujului si sa ai o masina buna cu care sa te poti misca in teren, pentru a putea supravietui economic“, spune Adrian Chiorean, producator de mobila din pal melaminat. De ce mobila? Pentru ca exista o categorie tot mai mare de clienti care au designul facut si vor ca mobila sa urmeze strict si designul, dar si spatiul, iar pretul sa fie undeva la mediu, adica nici ca in magazin, dar nici tocmai mic, mai spun producatorii mici. „In aceasta toamna, cele mai multe comenzi le-am avut pentru mobilierul destinat camerelor scolarilor. Avem cazuri in care oamenii asteapta 3 luni pina sa ajungem sa onoram comenzile“, conchide Chiorean.

Nokia se implica in reabilitarea Muzeului din Gherla

Concernul finlandez Nokia va investi in Muzeul de Istorie din Gherla, loc in care vor fi expuse toate descoperirile facute de arheologi pe santierul din localitatea Jucu. Propunerea pentru aceasta colaborare a venit din partea arheologului clujean Alexandru Diaconescu, seful santierului de sapaturi de la Jucu, si, totodata, seful Sectiei de Arheologie din cadrul Facultatii de Filosofie si Istorie a Universitatii „Babes-Bolyai“. Potrivit acestuia, compania a fost extrem de deschisa in ceea ce priveste viitoarea colaborare. „Ei deruleaza in toate tarile in care au fabrici proiecte prin care sa sprijine mediul inconjurator, etnografia si, in special, arheologia“, a precizat Alexandru Diaconescu. Conform spuselor acestuia, proiectul pe care Nokia vrea sa-l puna in aplicare la Muzeul de Istorie din Gherla include restaurarea unei locuinte din lemn, cioplita cu dalta, datata in secolul al XVIII-lea, a cimitirului din secolul X scos la iveala de sapaturile de la Jucu, precum si realizarea unei machete care sa reprezinte cladirea romana descoperita pe santierul Nokia Village. Arheologul clujean este convins ca la Gherla va fi expus intregul acoperis al cladirii romane, precum si o parte din zidurile imobilului. Inainte de toate, insa, muzeul va trebui restaurat, actiune care ar putea incepe chiar la sfirsitul acestei luni.„Am contactat specialisti in grafica pe computer care sa se ocupe de realizarea acestor machete tridimensionale ale cladirii romane. Ei mi-au spus ca un asemenea proiect dureaza cel putin 6 luni“, a completat Diaconescu. Expozitia descoperirilor de la Jucu ar putea fi deschisa in primavara anului viitor. Ea va contine toate piesele si obiectele gasite pe santier si va reprezenta o „oarecare carte de vizita a venirii concernului finlandez la Cluj“, dupa cum spune Alexandru Diaconescu.„Au venit acum 2 saptamini managerul general si managerul general adjunct de la Nokia si au promis ca se vor implica in restaurarea muzeului si in amenajarea acestor expozitii“, a declarat Mihai Mester, directorul Muzeului de Istorie din Gherla. Potrivit acestuia, intreaga investitie depaseste 100.000 de euro, fonduri despre care se va discuta luna viitoare cu reprezentantii firmei finlandeze. Imediat dupa aceasta etapa vor incepe si lucrarile la cladirea din municipiul Gherla.Muzeul de Istorie din localitate este una dintre cele mai reprezentative cladiri pentru perioada tirzie a curentului baroc in Transilvania.

Inginerii din est au liber in Germania din noiembrie

Germania va primi neconditionat, incepind de la 1 noiembrie, ingineri provenind din tari din Europa Centrala si de Est membre ale Uniunii Europene, specializati in electrotehnica si masini-unelte. Pe de alta parte, studentii straini cu diploma de licenta obtinuta in Germania vor primi automat drept de munca pentru trei ani in aceasta tara. Guvernul de coalitie a decis astfel sa renunte, in aceste cazuri specifice, la principiul de a prefera cetateni germani pentru ocuparea locurilor de munca vacante. Pina in prezent, examinarea dosarelor strainilor trebuia sa dovedeasca ca posturile la care aspira acestia nu pot fi ocupate de germani. Masurile, care urmeaza sa fie supuse Parlamentului inca din octombrie, fusesera anuntate in 24 august dupa o reuniune a “marii coalitii” a conservatorilor si social-democratilor. Ele constituie o schimbare de politica pentru Germania, care voia sa isi inchida piata muncii cel putin pina in 2009 cetatenilor ultimelor tari care au aderat la UE, pentru a combate dumpingul salarial. Revirimentul este insa considerat prea timid in unele medii economice. In prezent, Germania are cu 20.000-40.000 mai putini ingineri decit ar avea nevoie, potrivit expertilor. Potrivit unui raport anual al Organizatiei de cooperare si dezvoltare economica (OCDE) privind invatamintul superior dat publicitatii vineri, la 100 ingineri care se pensioneaza, doar 90 de tineri ingineri intra pe piata muncii. OCDE a avertizat de mai multe ori cea mai mare putere economica din zona euro cu privire la imbatrinirea miinii sale de lucru calificate, cerindu-i sa-si deschida frontierele pentru a o combate. 

Sindicatele cer cresterea salariului minim la 700 de lei

Sindicatele au propus un salariu minim pe economie de 700 de lei in 2008, cu 260 de lei mai mult decit in 2007, si urmeaza sa se intilneasca saptamina viitoare cu patronatele pentru discutii pe aceasta tema,a declarat, ieri, presedintele CNS Cartel Alfa, Bogdan Hossu. In 2007, salariul minim pe economie negociat intre sindicate si patronate, prin contractul colectiv de munca, este de 440 de lei, pentru muncitori necalificati si de 880 de lei, pentru studii superioare. Salariul minim stabilit de guvern, pentru bugetari este de 390 de lei. Potrivit lui Hossu, in urma unei intilniri care a avut loc saptamina trecuta, cu reprezentantii patronatelor, sindicatele au propus majorarea salariului minim pe economie, in 2008, la 700 de lei, pentru muncitori necalificati si la 1.400 de lei, pentru persoanele cu studii superioare. De partea cealalta  patronii considera ca cererea sindicatelor este exagerata si spun ca in urma negocierilor se va ajunge la o suma mai mica, in jurul valorii de 550 sau 600 de lei. Vicepresedintele Patronatului National Roman, Dan Anghelescu, a declarat, ieri, ca valoarea propusa de sindicate pentru salariul minim pe economie, de 700 de lei, pentru anul 2008, este “foarte mare”, dar spera ca, in urma negocierilor aceasta va mai scadea. “Nu este nimic stabilit. A fost doar o discutie cu sindicatele, la care ei au propus aceasta valoare. Patronatele au cerut o saptamina pentru consultari, iar saptamina viitoare vom veni si noi cu o contraoferta. Inca nu am stabilit o suma, dar probabil ca va fi undeva in jur de 550 de lei”, a spus Anghelescu. 

Salariile mari ale turcilor sint nediscriminatorii

Decizie dupa 5 luniDesi trag umar la umar cu turcii, muncitorii romani nu simt asta la salariuConsiliul National de Combatere a Discriminarii (CNCD) a decis: romanii de la Bechtel nu sint discriminati fata de muncitorii turci. Dupa citeva luni de cind Consiliul s-a autosesizat in urma declaratiilor de presa facute de liderul Cartel Alfa Cluj, Grigore Pop, membrii Colegiului Director au dezbatut dosarul Bechtel si au ajuns la concluzia ca nu este vorba de discriminare salariala. Grigore Pop acuza, in primavara acestui an, ca turcii angajati la autostrada Transilvania au salarii mult mai mari decit romanii, salariati ai firmelor care executa lucrarile. Sindicalistii spun ca pentru acelasi tip de activitate si program similar de lucru, turcii cistiga cu citeva sute de euro mai mult decit romanii.Responsabilul din partea Consiliului National de Combatere a Discriminarii  cu dosarul Bechtel, Ana Maria Panfile, a declarat ieri ca hotarirea Consiliului a fost luata in data de 27 august, insa nu a fost motivata nici pina azi. „Urmeaza sa redactam motivarea si sa o trimitem partilor implicate“, a mentionat membrul CNCD.Cartel Alfa asteapta motivarea„Eu nu am aflat nimic. Acum aflu de la dumneavoastra si mi se pare anormal“, a spus ieri Grigore Pop. Liderul Cartel Alfa Cluj acuza faptul ca dosarul a fost finalizat cu o intirziere foarte mare. „Trebuia sa se analizeze in 30 de zile, dar a durat citeva luni. Oricum, acum 2 saptamini am luat legatura cu jurista de la Bucuresti, care a solicitat in scris CNCD sa se pronunte in acest caz“, a completat Pop.Liderul sindical este nemultumit de hotarirea CNCD, insa a afirmat ca nu poate comenta pina nu primeste motivarea. Pop a fost convocat, acum citeva luni, pentru declaratii la CNCD, unde a prezentat statele de plata ale muncitorilor romani si turci. „Daca un fierar betonist roman cistiga 400 de euro, un turc cu aceeasi specializare cistiga dublu, adica 800 de euro“, a completat presedintele Cartel Alfa. Organizatia sindicala a incercat sa incheie un nou contrat colectiv de munca pentru muncitorii romani, insa nu a reusit. Compania americana Bechtel are in acest moment aproximativ 3.400 de salariati romani, in timp ce turci sint circa 420.DIFERENTA400 de euro cistiga un fierar betonist roman angajat la Bechtel, in timp ce unul turc primeste dublu!Noua soferi concediatiUn alt scandal a izbucnit la Bechtel la sfirsitul lunii august, cind noua soferi, angajati in cadrul statiei de betoane din Savadisla, au primit instiintari din partea Departamentului de Resurse Umane a companiei ca le este desfacut contractul de munca pe motiv de instigare la greva, actiuni de protest neautorizate si conduita ilegala la locul de munca. Fostii salariati sint de parere ca au fost nedreptatiti si au dat in judecata compania Bechtel, cerind si daune morale. Cartel Alfa nu s-a implicat, insa, in acest caz, deoarece liderii sustin ca decizia conducerii companiei de a-i concedia pe cei noua soferi nu are nici un cusur. 

Bugetarii au primit lefuri de 4 miliarde euro in primele sapte luni

Cheltuielile cu salariile functionarilor au insumat 14 miliarde lei in primele sapte luni, potrivit MEF, care nu a putut preciza nivelul tuturor cheltuielilor de natura salariala, motivind ca nu detine astfel de date, desi ministrul de resort anunta ca evaluarea acestora impune o reducere in 2008. In administratia publica centrala si locala lucreaza 124.054 de functionari, potrivit informatiilor de Ministerul Economiei si Finantelor, iar cheltuielile cu salariile acestora au insumat 14,028 miliarde lei (patru miliarde euro), in perioada ianuarie-iulie 2007. Suma alocata salariilor in primele sapte luni din acest an reprezinta 70% din fondurile totale alocate in cursul anului trecut, de 20,33 miliarde lei (sase miliarde euro), in timp ce numarul functionarilor a crescut cu 3.744 de angajati. Functionarii publici pot primi, insa, pe linga salarii o serie de bonificatii care, de regula, se calculeaza prin procent raportat la salarii sau la fondul de salarii. Prin urmare, sumele cheltuite pentru retribuirea functionarilor sint cu mult mai mari fata de cele care se constituie in cheltuieli salariale. In conformitate cu statutul functiei publice, angajatii din administratie pot beneficia de premii, sporuri, perfectionare profesionala, stimulente financiare, prime de vacanta, salarii de merit, decontarea deplasarilor in interes de serviciu, dar si de ajutoare acordate in caz de boala sau deces in familie. Ministerul Finantelor sustine insa ca nu “detine date in legatura cu aceste aspecte”, motivind ca “in bugetele ordonatorilor de credite nu sint prevazute pozitii distincte” la aceste cheltuieli pentru functionarii publici.  

Piata imobiliara din Romania nu va resimti criza din SUA

Acesta sustine ca prudenta in sectorul bancar este primordiala si este data si printr-o serie de reglementari impuse de Comisia Europeana. “CE are doua obiective importante: stabilitatea financiara si evitarea supraindatorarii populatiei, care poate reprezenta o bomba sociala. Ar fi groaznic sa dea faliment populatia si nu-si mai poate plati creditele la banci, iar institutiile de credit sa inceapa sa execute datornicii”, a spus Vasilescu. Reprezentantul BNR mai spune ca ceea ce s-a intimplat in America a dat dreptate Bancii Nationale, iar bancile au devenit mult mai prudente in acordarea creditelor. “Sa zicem ca o companie importanta investeste in Romania in proiecte imobiliare, unde preturile la apartamente sint mari si in crestere,  iar apoi vinde casele isi incaseaza banii si pleaca. Bancile ramin apoi in brate cu un pachet de ipoteci care nu mai sint asa sigure ca altadata. Asa s-a intimplat si in America, iar pe fondul cresterii dobinzi de la 1% la 5,25%, multi nu au mai putut plati ratele si dobinzile”, a exemplificat Vasilescu. Consilierul guvernatorului BNR mai spune ca pretul caselor din Romania este in prezent foarte ridicat, insa poate fi si mai rau. Acesta sustine ca in Romania creditul nu poate fi mai ieftin atita timp cit inflatia este mai mare. “Totul este influenta de cerere si oferta. Sintem intr-o situatie dramatica pentru ca cererea de consum este foarte accelerata in fata unei oferte curente care nicidecum nu poate face fata. Ceea ce pot spune acum este ca peste tot in lume se scumpeste creditul”, a conchis Vasilescu. 

Retea informationala intre institutiile din Cimpeni

Mai multe institutii administrative si de invatamint din Cimpeni vor fi legate in viitorul apropiat printr-o retea de fibra optica in vederea deschiderii unui punct de acces public al cetatenilor la informatie. Potrivit primarului Calin Andres, aceasta retea va fi realizata in baza proiectului de finantare europeana, “Economia bazata pe cunoastere”, cistigat deja de administratia locala, si va face legatura informationala intre Scoala cu clasele I-VIII , Colegiul National “Avram Iancu”, Biblioteca Oraseneasca si sediul Primariei Cimpeni. Primarul Cimpeniului a mai precizat ca, in afara de instralarea respectivei retele, in cadrul programului amintit vor fi achizitionate trei servere, 19 computere, trei imprimante, un videoproiector, un scanner, doua camere web si o camera digitala. 

Peripetii inainte de nastere

Atunci cind durerile nasterii au anuntat-o ca a sosit timpul sa isi aduca pe lume fetita, femeia a apelat la Serviciul Judetean de Ambulanta Alba. Masina salvarii a sosit in timp util si viitoarea mama a plecat spre spital alaturi de sotul sau si de cei doi angajati de pe utilitara. Tocmai cind mai aveau de parcurs citiva metri pina la tinta, masina s-a rasturnat. “Pai cind o vinit ne-am suit in ambulanta si am vinit. La intersectie, o semnalizat stinga sau dreapta ca nici nu mai stiu. Noi nu ne-am dat seama unde sintem ca am zis ca sintem la stadion. O iesit ala si o facut dreapta si dupa aia stinga si s-o intors cu rotile in sus. De cind o plecat din Metes nu o avut nici lumini si nici sirena. Nimic”, a povestit, la putin timp de la producerea accidentului, Gheorghe Todea, sotul femeii aduse la spital. Semne de intrebareMartorii spun si ei ca soferul ambulantei circula cu viteza foarte mare dar nu folosea semnalele acustice si luminoase normale si impuse prin lege in astfel de situatii. Mai mult decit atit, la intersectia din fata Colegiului Militar Mihai Viteazul, soferul ambulantei a trecut pe culoarea rosie a semaforului fara a-i atentiona in vreun fel pe ceilalti participanti la trafic. Din aceasta cauza, un alt autoturism care circula regulamentar de pe o directie perpendiculara a iesit in fata salvarii. Masina care o aducea la spital pe viitoarea mamica a lovit usor acest autovehicul, a ricosat in lateral, a lovit cu roata o bordura si s-a rasturnat pe o laterala. In schimb, directorul Serviciului Judetean de Ambulanta Alba are o alta varianta. “Era o femeie in travaliu cu membranele rupte, deci o urgenta majora. Soferul circula cu semnalele acustice si luminoase pornite, iar masina care a intrat in intersectie nu a respectat prevederile legale in acest sens. Din cite se pare avea si o viteza peste cea legala, a lovit autosanitara si a rasturnat-o. Soferul are citeva plagi si contuzii, dar asistentul este putin mai sifonat, ca sa spun asa. Salvarea este buna de aruncat la fier vechi”, a explicat doctoral Marius Sulutiu, directorul Serviciului Judetean de Ambulanta Alba. Final fericitDupa citeva minute de peripetii si teama, femeia a ajuns cu bine in miinile medicilor de la Spitalul Judetean de Urgente din Alba Iulia. La putin timp dupa aceea ea a nascut o fetita perfect sanatoasa care cintareste doua kilograme si sase sute de grame. Politia desfasoara acum o ancheta pentru a stabili cine si in ce masura se face vinovat pentru accident. Cel mai probabil este vorba despre soferul ambulantei. “S. Ioan Eugen, de 49 ani, din Alba Iulia, in timp ce conducea o autosanitara marca Fiat, a patruns pe culoarea rosie a semaforului electric, fara a folosi semnalele speciale de avertizare luminoase sau sonore, desi era in misiune, imprejurare in care a intrat in coliziune cu un autoturism marca Fiat, condus regulamentar de catre B. Remus Vasile, de 23 ani, din comuna Metes. In urma accidentului, A. Cristian, de 38 ani, asistent medical, pasager in autosanitara, a suferit traumatism acut inchis, plagi taiate la bratul drept si regiunea scapulo-humerala, fara a ramine internat in spital. Din fericire, pacienta nu a suferit leziuni”, se arata in acest sens, in raportul de eveniment al Serviciului Politiei Rutiere Alba.

Traditiile miniere, rememorate pentru moti

Reprezentantii Consiliului Judetean Alba au decis sa extinda sfera domeniilor aduse sau readuse in atentia oamenilor din mediul rural, prin intermediul videoproiectiilor. Folosind “infrastructura” creata prin proiectul prin care au fost infiintate expozitii etnografice in fiecare comuna din judet, ei incearca sa stringa comunitatile in aceste “puncte”, pentru a le da viata si pentru a le face sa devina adevarate nuclee culturale. In aceasta luna, videoproiectiile din mediul rural continua cu un subiect mai putin cunoscut, o incursiune in timp in istoria exploatarilor aurifere din Muntii Apuseni. Fotografii vechi exemplifica aspecte din viata minerilor, dar si a familiilor acestora, a uneltelor folosite, a evolutiei tehnicii de extractie, dar si credintele si superstitiile legate de viata lor in mina. Alaturi de acestea se vor prezenta aspecte din trecutul Rosiei Montane, localitate cunoscuta inca dinaintea cuceririi Daciei, amintita de Herodot, Pliniu, Titus Livius. Aceasta este una din cele mai vechi localitati cu traditie in exploatarea metalelor pretioase din Europa. A fost infiintata de catre romani, in timpul domniei lui Traian, ca oras minier, cu colonisti din Iliria, fiind cunoscuta sub numele de Alburnus Maior, primul document in care s-a specificat acest nume fiind o tablita cerata ce dateaza din 6 februarie 131. Localitatile in care vor fi prezentate aceste videoproiectii, in cursul acestei luni, sint: Sohodol, Ciuruleasa, Noslac, Unirea, Pianu si Sasciori.

Atac la PSD Alba venit dinspre PC

Recurs la memorie - acesta pare a fi indemnul presedintelui filialei judetene a Partidului Conservator Alba prin atitudinea publica ce o ia fata de unele observatii recente ale purtatorului de cuvint al PSD, Doina Harda. Acesta aprecia afirmatiile social-democratei pe tema situatiei din invatamintul judetean ca fiind “declaratii ieftine”.“Sintem intru totul de acord cu afirmatiile d-nei Doina Harda ca nu are ce cauta politizarea in invatamint. Noi spunem mai mult decit atit ca nu are ce cauta politizarea nici in alte institutii publice ale statului. Dar dezaprobam, totodata, ipocrizia acestor afirmatii facute de liderii partidului care au pus bazele acestei practici. Si le semnalam ca noi nu am uitat asa de iute cum acum trei sau patru ani PSD-ul schimba din functii pe toti acei care nu aveau carnet de partid rosu, iar promovarile erau facute in fuctie de apartenenta politica la partidul de guvernare. De asemenea, le aducem la cunostinta ca din cei 17 ani, de <<democratie>> post decembrista, in 10 au fost la guvernare, timp suficient sa puna la punct problemele invatamintului romanesc. Dar, se demonstreaza inca o data ca este mai usor sa dai sfaturi decit sa faci”, declara presedintele judetean al PC.

Alba Iulia, sub zodia artei

Intre cele doua momente, intreg municipiul Alba Iulia va intra in zodia artei, citeva mii de artisti urmind sa evolueze in fata spectatorilor in sute de spectacole. Multe dintre evenimente vor avea loc in aer liber, dar editia din acest an se apleaca foarte mult pe latura sociala incercind sa aduca arta in scoli, spitale si camine pentru virstnici. Ca si la prima editie, evenimentul ii are ca organizatori pe Consiliul Judetean si Teatrul de Papusi Prichindel. Bugetul evenimentului de la Alba Iulia se ridica la peste 4 miliarde de lei vechi, bani veniti de la bugetul judetului si de la citiva sponsori. Organizatorii spera sa creasca prestigiul festivalului de la an la an, dar spun ca la Alba Iulia exista probleme in ceea ce priveste dotarea tehnica pentru un astfel de eveniment.Viitor incert“Speram ca vom putea sa ne mentinem. De obicei, astfel de evenimente nu prea au o evolutie echilibrata. Cresc in importanta apoi nu se mentin si dispar. Este exemplul festivalului de la Sibiu care, din cauza banilor, este pe cale sa fie anulat. Daca vom beneficia de sprijin din partea Consiliului Judetean totul va fi ok. Asta inseamna insa ca suma va trebui sa creasca. Sper ca festivalul nostru sa urce pina la un anumit nivel si apoi sa reuseasca sa se mentina acolo”, a declarat Ioana Vieru, directorul Teatrului Prichindel din Alba Iulia. Prezent la conferinta de presa dinaintea debutului, presedintele Consiliului Judetean Alba, Ion Dumitrel, a preferat sa lase declaratiile pe seama profesionistilor in ale artei. “Eu stiu doar ca sintem la cea de a doua editie si stiti cu totii cum a inceput. Noi am fost si vom fi alaturi si sper ca lumea sa inteleaga demersul nostru”, s-a rezumat sa explice seful administratiei judetene. Ar mai fi de adaugat ca, benefiind de sumele consistente puse la dispozitie de parteneri, organizatorii au luat decizia de a scoate spre vinzare, incepind de luni, bilete cu pretul fix de 9 lei, iar pentru elevii si studentii care doresc, sa se asigure accesul liber in masura in care salile le vor permite sa stea in picioare. ProgramProgramul festivalului se intinde pe aproximativ o saptamina si va cuprinde : Miercuri, 3 octombrie10.00 – Robin Hood - Teatrul de Papusi Alba Iulia 12.00 – Motanul Incaltat - Casa de Cultura a Studentilor11.00 – Recunoasteti Povestea! – Gradinita nr. 1212.00 – Lansare de carte - Dramele Aolescentilor - Colegiul National „Horea, Closca si Crisan16.00 – Lansarea cartilor de teatru editate de revista Teatrul Azi - Teatrul de Papusi Prichindel15.00 – Atelier de lucru / Povesti Vazute de Copii - Casa de Cultura a Studentilor 17.00 – Sefele - Teatrul de Papusi Prichindel19.00 – Deschiderea oficiala a festivalului - Casa de Cultura a SindicatelorRevizorul - Casa de Cultura a Sindicatelor20.30 – Vernisaj expozitie de ilustratie de carte pentru copii - Casa de Cultura a Sudentilor21.00 – Flamengo Por El Mundo - Casa de Cultura a StudentilorJoi, 4 octombrie10.00 – Punguta cu doi bani - Teatrul de Papusi Prichindel12.00 – Buxifan - Casa de Cultura a Studentilor11.00 – Recunoastei Povestea! - Gradinita nr. 1214.00 – Atelier de lucru - Teatru Forum - Casa de Cultura a Sindicatelor15.00 – Atelier de lucru / Povesti Vazute de Copii - Casa de Cultura a Studentilor, Sala Oglinzilor15.30 – Lansare revista ManInFest - Teatrul de Papusi Prichindel16.00 – Oleanna - Teatrul de Papusi Prichindel16.00 – In amintirea marilor artisti - Traseul celor Trei Fortificatii, Sala Vinului18.30 – Vernisaj expozitie de fotografie Poveste cu cai si calareti - Casa de Cultura a Sindicatelor19.00 – E doar sfirsitul lumii - Casa de Cultura a Sindicatelor21.00 – Capra - Teatrul de Papusi Prichindel22.30 – Povestea celui mai frumos din orasul acesta - Pub 13Vineri, 5 octombrie10.00 – Craiasa Zapezii - Teatrul de Papusi Prichindel10.00 – Teatrul de umbre - Casa de Cultura a Studentilor /Sala Oglinzilor12.00 – Pinochio – Casa de Cultura a Studentilor12.00 – Fii si tu clown! - Spitalul Municipal Alba Iulia)12.00 – Scrieti realitatea! – Colegiul National „Horea, Closca si Crisan”14.00 – Atelier de lucru - Casa de Cultura a Sindicatelor/Sala mica15.00 – Atelier de lucru - Casa de Cultura a Studentilor, Sala Oglinzilor17.00 – Proiectie de filme Generatia X men & woman - Pub 1317.00 – Clowni, Jocuri, Jucarii - Peronul Salii Unirii18.00 – Teatrul de umbre - Casa de Cultura a Studentilor / Sala Oglinzilor18.30 – Lansare de carte - Casa de Cultura a Sindicatelor19.00 – Ionesco – 5 piese scurte - Casa de Cultura a Sindicatelor21.00 – Capra - Teatrul de Papusi Prichindel21.00 – Opereta, cinta, danseaza - Peronul Salii UniriiSimbata, 6 octombrie10.00 – Vise Colorate - Teatrul de Papusi Prichindel10.00 – Teatrul de Umbre - Casa de Cultura a Studentilor11.00 – Lansare carte Athenee Palace - Sala Unirii11.30 – Spectacol lectura: Athenee Palace - Sala Unirii11.30 – Ceremonialul Garzii celor Trei Fortificatii - Traseul celor Trei Fortificatii12.00 – Neghinita  - Casa de Cultura a Studentilor12.00 – Fii si tu Clown! - Spitalul Municipal Sebes12.30 – Motanul Incaltat, Scufita Rosie - Peronul Salii Unirii14.00 – Atelier de lucru / Teatru forum - Casa de Cultura a Sindicatelor/Sala mica)14.00 – Masa rotunda/ aniversare - Teatrul de Papusi Prichindel Alba Iulia – 55 de ani15.00 - Spectacol lectura - Teatrul de Papusi Prichindel15.00 – Rezultatele atelierului de lucru / Povesti Vazute de copii - Casa de Cultura a Studentilor, Sala Oglinzilor17.00 – Clowni, Jocuri, Jucarii - Peronul Salii Unirii16.30 – Lansare CD: „ION DACIAN” si „OPERETE CELEBRE” ale Teatrului - Casa de Cultura a Sindicatelor17.00 – Bal – spectacol de teatru-dans - Casa de Cultura a Sindicatelor18.00 – Teatru de umbre – workshop - Casa de Cultura a Studentilor19.00 – In Umbra - Teatrul de Papusi Prichindel19.00 – Invitatie la Vals – Peronul Salii Unirii21.00 – Poveste pentru prieteni - Peronul Salii UniriiDuminica, 7 octombrie10.00 – Ninigra si Aligru - Teatrul de Papusi Prichindel10.00 – Teatrul de Umbre - Casa de Cultura a Studentilor/ Sala Oglinzilor11.30 – Spectacol lectura Camasile - Sala Unirii12.00 – Tom Degetel - Casa de Cultura a Studentilor12.00 – Fii si tu Clown! - Centrul de Plasament Blaj12.30 – Concert simfonic - Catedrala Romano-Catolica14.00 – Atelier de lucru / Teatru Forum - Casa de Cultura a Sindicatelor 16.45 – Desemnarea cistigatorilor concursului Afise pentru pace - Peronul Salii Unirii17.00 – Clowni, Jocuri, Jucarii - Peronul Salii Unirii17.00 – Macbeth - Teatrul de Papusi Prichindel17.30 – Lansare carte - Casa de Cultura a Sindicatelor18.00 – Broadway – Bucuresti - Casa de Cultura a Sindicatelor18.00 – Teatrul de Umbre - Casa de Cultura a Studentilor21.30 – Visul unei nopti de vara - Traseul celor Trei Fortificatii, Casa de Cultura a Sindicatelor. Inchiderea oficiala a festivalului

Mai multi bani pentru drumurile Albei

 Prefectul de Alba a avut din nou o intilnire, zilele trecute, cu ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, prilej cu care a incercat sa obtina noi fonduri pentru infrastructura rutiera a judetului. El a declarat, ieri, ca ministrul Orban i-a dat asigurari ca sumele destinate judetului Alba, cu aceasta destinatie, vor fi majorate... in masura posibilitatilor. Prioritatea ramane DN 67C, despre care prefectul a spus ca va fi finalizat anul viitor. Lucrari in curs de executie Potrivit conducerii Sectiei de Drumuri Nationale Alba, la aceasta data, in judet, se executa urmatoarele lucrari: decolmatari podete DN 14 B (Teius - lim. Sibiu), reparatii suprafete burdusite DN 14B (Miraslau), reparatii asfaltice executate mecanizat pe DN 67C si DN 74, reparatii asfaltice executate manual pe DN 67C si DN75, reparatii pod DN 1 (Miraslau), reparatii pod DN 75, consolidari maluri DN 75 (Salciua - lim. Cluj) si consolidare sistem rutier DN 1 (Aiud - lim. Cluj).

Dealul Mamut va deveni “teatru de razboi”

 Astazi, intre orele 8.00 si 16,00, pirotehnistii Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta “Unirea” al Judetului Alba desfasoara pe dealul Mamut, din apropierea municipiului resedinta de judet, o actiune de distrugere de munitie gasita neexplodata in ultima perioada in localitatile judetului. Potrivit reprezentantilor acestei institutii, este vorba de detonarea urmatoarelor elemente de munitie: un proiectil perforant -trasor - calibru 57 mm; doua proiectile explozive - calibru 76 mm; o bomba de aviatie brizuanta de 25 kg; 727 de obiecte pirotehnice din cls. I si II. Cu acest prilej, specialistii serviciului protectie civila, roaga populatia ca în intervalul orar specificat sa nu desfasoare activitati pe o raza mai mica de 1500 m, fata de locul desfasurarii acestor operatiuni deosebit de periculoase. Recomandari pentru evitarea unor evenimente nedorite Reprezentantii aceleiasi institutii reamintesc totodata populatiei principalele masuri care se aplica la descoperirea unor munitii ramase neexplodate, respectiv: neatingerea munitiilor cu mina sau cu alte obiecte; interzicerea lovirii sau miscarii munitiilor descoperite în pamint sau la suprafata; neintroducerea munitiilor descoperite în foc; nedemontarea focoaselor sau a altor parti componente si nesectionarea acestora; interzicerea jocurilor cu diferite munitii ramase neexplodate; interzicerea ridicarii, transportului si folosirii munitiilor pentru diferite activitati sau ornamente; anuntarea de catre cetatenii care au descoperit sau au cunostinta despre existenta munitiilor neexplodate, a autoritatilor administratiei locale, politiei, Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta sau Dispeceratului unic Integrat 112.

Sprijin de la stat pentru plata lucrarilor de infrastructura rurala

 Pentru aceasta, beneficiarii submasurilor de infrastructura rurala pot solicita bani de la Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, iar dupa efectuarea ultimei plati de catre Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit, beneficiarii vor restitui MADR, integral, sumele primite. Nu mai trebuie apelat la credite bancare Conform noilor reglementari in domeniu, incepind din aceasta saptamina, institutiile implicate vor aplica prevederile Ordonantei Guvernului nr. 31/2007 privind reglementarea unui set de masuri financiare pentru stimularea absorbtiei fondurilor alocate prin Programul SAPARD pentru submasurile de infrastructura rurala incluse în Masura 2.1 „Dezvoltarea si îmbunatatirea infrastructurii rurale“ si Masura 3.5 „Silvicultura“. Vor putea beneficia de aceste sume consiliile locale sau asociatiile de consilii locale, prevazute în Anexa O.G. nr. 31/2007. Sumele solicitate pentru efectuarea lucrarilor de infrastructura vor fi primite, de catre beneficiari, conform contractului de finantare semnat în cadrul Programului SAPARD. În acest sens, Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale va deschide un cont destinat asigurarii resurselor financiare necesare efectuarii platii aferente primei transe de plata depusa dupa intrarea în vigoare a O.G. nr. 31/2007, pentru investitiile în infrastructura rurala derulate în cadrul Programului SAPARD.   Termen pentru semnarea conventiilor - 11 octombrie Regulile si modul în care MADR aloca sumele solicitate de catre beneficiari sint stabilite printr-un acord scris, denumit conventie. Beneficiarii vor depune conventiile în trei exemplare originale la Directia Generala de Dezvoltare Rurala (DGDR) din cadrul Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale. Conventiile vor avea anexate fisele de avizare a achizitiilor publice si declaratia de esalonare a platilor, ambele avizate de APDRP si o copie care sa certifice faptul ca beneficiarul si-a deschis un cont distinct la Trezoreria de care apartine. Data limita pina la care pot fi semnate conventiile este 11 octombrie 2007. În termen de 5 zile lucratoare de la depunerea lor, conventiile vor fi verificate si semnate de MADR. Dupa ce aceste conventii au fost semnate, consiliile sau asociatiile de consilii locale, pot depune la APDRP cereri de plata conforme. Dupa ce acestea sint depuse, pina la 15 octombrie 2007, se poate solicita o suma echivalenta cu cea înscrisa în cererea de plata depusa la agentie, dar nu mai mult de 33% din valoarea eligibila a proiectului fiecarui beneficiar, valoare prevazuta în Anexa Ordonantei Guvernului nr. 31/2007. Pentru cei interesati mai mentionam ca Normele metodologice de aplicare a Ordonantei Guvernului nr. 31/2007 au fost aprobate prin Ordinul nr. 700 din 22 august 2007, publicat în Monitorul Oficial al Romaniei nr. 614 din 5 septembrie 2007. De asemenea, acestei Ordonante i-au fost aduse citeva rectificari publicate în Monitorul Oficial al Romaniei nr. 616 din 6 septembrie 2007.

Ghinion cumplit

 Adrian Diaconu nu va mai putea boxa pentru titlul mondial, deoarece s-a accidentat la o mina. Boxerul roman Adrian Diaconu, challenger la titlul mondial al categoriei grea-usoara (WBC), pe care ar fi urmat sa-l atace pe 29 septembrie la Sacramento (California) s-a accidentat la o mina, si va fi inlocuit in meciul cu campionul Chad Dawson de Epifanio Mendona, a anuntat promotorul Don King, preluat de canalul de televiziune specializat ESPN. “Lipsa de noroc a lui Diaconu s-ar putea transforma intr-o mare sansa pentru Epifanio Mendoza, care are prilejul sa faca istorie”, a spus King, adaugind: “Adrian va lupta intr-o alta zi, iar Epifanio are o sansa sa transpuna in viata legenda lui Rocky, exact ca in filme. Astfel de lucruri se intimpla in box din cind in cind si da meciului de pe 29 septembrie, de la Arco Arena, un alt nivel de interes”. Diaconu, care avea prevazuta o bursa record de 500.000 de dolari, s-a accidentat la mina joi, chiar inainte ca el si antrenorul Pierre Bouchard sa plece pentru conferintele de presa de la Sacramento si San Francisco, menite sa promoveze meciul. In timpul unui antrenament cu sparring, joia trecuta, dimineata, la Montreal, Diaconu si-a accidentat mina dreapta, plingindu-se de dureri la baza pumnului, cind loveste. Potrivit lui King, Diaconu a fost la dr. Claude LeBlanc, la Montreal, care i-a facut o rezonanta magnetica, dupa care a decis ca este vorba de o contuzie la incheietura pumnului, cu o usoara afectare a tesutului. Fostul antrenor al lui Adrian Diaconu, Ion Moroita, a declarat, ieri,ca a vorbit cu fostul sau elev si acesta i-a povestit ca medicii i-au spus ca in cazul in care va boxa accidentat, meciul cu Dawson ar putea fi ultimul din cariera sa. “Am vorbit cu Adrian si este cu moralul la pamint. Aveam programata plecarea pentru meci, dar voi pleca oricum pentru a fi alaturi de el. Accidentarea sa este asa de grava incit medicii i-au spus ca daca va boxa cu Dawson va fi ultimul sau meci”, a declarat Moroita.

Forza Italia!

 Walter Zenga si Cristiano Bergodi sint, de citiva ani, nume cunoscute in fotbalul romanesc. Primul a realizat rezultate notabile, acum trei sezoane, cu Steaua, eliminind in 16-imile Cupei UEFA detinatoarea trofeului, CF Valencia. Acum, in-cearca o noua aventura romaneasca, de data asta cu marea rivala a stelistilor, Dinamo. Cristiano Bergodi, insa, desi cu state de serviciu la FC National si CFR Cluj, debuteaza in Cupele Europene pe banca Rapidului. Speram ca cele doua echipe romanesti vor reusi sa se califice in grupele celei de-a doua competitii europene, astfel incit sa putem spune Dinamo Bucuresti - Elfsborg Borås, ora 20,30, Antena 1 De mai multi ani, fotbalul suedez de club traieste din amintiri, desi echipa nationala este, inca, foarte redutabila. Faptul ca, in urma cu citiva ani, dubla cistigatoare a Cupei UEFA, IFK Göteborg a reusit “performanta” de a fi eliminata de Zimbru Chisinau spune multe... De aceea, palmaresul defavorabil al echipei Dinamo in fata formatiilor suedeze nu este edificator. In 1982, chiar in editia in care Göteborg uimea Europa prin victoria din Cupa UEFA, a administrat o dubla bataie dinamovistilor (3-1, 1-0), care de-abia isi revenisera din euforia eliminarii lui Inter Milano! Acum, raportul romano-suedez in aceasta privinta este alta gisca pe-alta varza si credem ca echipa antrenata de Walter Zenga, invigorata de victoria de la Iasi, va reusi sa treaca de campioana Suediei. Meciul tur, care se va disputa in aceasta seara pe stadionul “Lia Manoliu” ar putea fi chiar decisiv in privinta calificarii, impotriva declaratiilor prudente ale lui Zenga. “Ciinii” doresc o victorie linistitoare, intrucit returul se va disputa pe teren sintetic, cu care jucatorii romani nu sint obisnuiti. In privinta lotului, desi fundasul Moti pare refacut in mare parte, el nu va putea juca, dupa o absenta atit de indelungata. Ar putea evolua ca titular ex-stelistul Gabi Bostina, care a avut o prestatie foarte buna la Iasi. Elfsborg este, in acest moment, pe locul II in campionatul suedez, la egalitate cu AIK Solna si la numai un punct in urma liderului, Djurgårdens. In ultimele trei partide, elevii antrenorului Magnus Håglund au realizat rezultate de egalitate, ultimul pe terenul lui IFK Göteborg, cind au revenit de la 0-2, prin golurile realizate de Ishizaki, un jucator de origine japoneza, care a fost prezent in Romania si cu Vålerenga Oslo. Insa cele mai sonore nume de la Elfsborg sint internationalii Anders Svensson si Niklas Alexandersson. Dinamo: Lobont - Galliquio, Goian, Radu, Pulhac - Cristea, Margaritescu, Ropotan, Bostina - Danciulescu, Niculescu. Elfsborg:  Wiland - Karlsson, M. Andersson, Augustsson, Floren - Alexandersson, A. Svensson, Ilola, Ishizaki - Berglund, M. Svensson. Arbitri: João-Francisco Lopes - Sergio Gouveia, Alfredo Fernandes (Portugalia). FC Nürnberg - Rapid Bucuresti, ora 21,45, TVR 1  La o prima privire, giulestenii nu trebuie sa se teama de formatia sud-germana, fiind echipa care a eliminat, acum doi ani, doua reprezentante mai acatarii din Bundesliga, Hertha si Hamburg. Or, aceste rezultate, coroborate cu infringerea lui Bayer Leverkusen de catre Dinamo, au indus un dor cumplit de razbunare din partea nemtilor, mai ales ca, in clasamentul pe natiuni, Romania se afla foarte aproape de Germania. Nürnberg, pregatita de fostul RDG-ist Hans Meyer, era receptata in ultimii ani ca fiind o candidata perpetua la retrogradare, insa in ultimul an a spart aceasta marota, cistigind si Cupa Germaniei. In acest inceput de sezon, echipa din orasul cosmar al nazistilor de alta-data, a revenit la vechea linie, ocupind locul XV in Bundesliga. In ultimele meciuri de campionat, Nürnberg i-a pierdut pe ambii sai atacanti titulari, slovacul Vittek si rusul Saenko, dar va reveni grecul Aggelos Charisteas, eroul de la Euro 2004. Pericolul pentru Rapid vine, insa, din linia de mijloc, golgeterul echipei din ultimii ani fiind un alt slovac, Marek Mintal. Nu trebuie uitat nici cehul Tomas Galasek, unul dintre cei mai buni inchizatori din Europa, fost la Ajax Amsterdam. Daca atacul nemtilor sufera, Cristiano Bergodi are, in schimb, probleme mari in aparare. Portarul Dani Coman este accidentat si va ceda locul brazilianului Enilton Andrade, lipsind si stoperul Marius Constantin, eliminat la ultima partida europeana a giulestenilor din sezonul trecut, cu Panathinaikos, la Atena. De asemenea, nu a facut deplasarea la Nürnberg, mijlocasul Costin Lazar, accidentat. Nürnberg: Blazek - Reinhardt, Wolf, Glauber, Pinola - Mnari, Galasek, Misimovic, Mintal - Charisteas, Christiansen. Rapid: Andrade - Sapunaru, Maftei, Perja, Bozovic - Dica, Maldarasanu, Grigorie - Cesinha, Mazilu, Burdujan. Arbitri: Robert Malek - Krzysztof Myrmus, Konrad Sapela (Polonia).

Programul meciurilor din faza saisprezecimilor de finala

FRF a stabilit programul de desfasurare a meciurilor din cadrul ‘’saisprezecimilor’’ de finala ale Cupei României Timisoreana la fotbal, care vor avea loc saptamina viitoare, în zilele de marti, miercuri si joi. Marti si joi vor avea loc cite trei meciuri, iar grosul partidelor se vor juca miercuri (10 la numar), toate într-o singura mansa, pe terenul formatiilor mai slab cotate. Iata programul partidelor: n Marti 25 septembrie: Prefab 05 Modelu (II) - Politehnica Stiinta 1921 Timisoara (ora 15.30, stadion “Prefab”) Jiul Petrosani (II) - FC Farul Constanta (ora 15.30, stadion “Jiul”) FCM Drobeta Tr. Severin (II) - Ceahlaul Piatra Neamt (15.30, stadion “Municipal”) n Miercuri 26 septembrie: FC Sacele (II) - CFR Cluj (ora 15.30, stadion “Precizia”) CS Concordia Chiajna (II) - Otelul Galati (ora 15.30, stadion “Concordia”) CS Muresul Deva (II) - Politehnica Iasi (ora 15.30, stadion “Muresul”) ACU Arad (III) - Dacia Mioveni (ora 15.30, stadion “Motorul”) Tricolorul Breaza (III) - Gloria Buzau (ora 15.30, stadion “Tricolorul”) FC Baia Mare (III) - Unirea Urziceni (ora 15.30, stadion “Municipal”) CS Sanatatea Servicii Publice Cluj - FCM UTA Arad (ora 15.30, stadion “Victoria Someseni”) Universitatea Cluj - FC Vaslui (ora 15.30, stadion “Ion Moina”) FC Brasov (II) - Gloria Bistrita (ora 16.15, stadion “Tineretului”) FCM Bacau (II) - Steaua Bucuresti (ora 20.30, stadion “Municipal”) n Joi 27 septembrie: FCM II Bacau (III) - FC Rapid Bucuresti (ora 15.30, stadion “Municipal”) Pandurii Tg. Jiu - Universitatea Craiova (ora 16.15, stadion “Pandurii”) Progresul Bucuresti (II) - Dinamo Bucuresti (ora 20.30, stadion “National-Lia Manoliu”)

Delegarile arbitrilor pentru etapa a VI-a

Federatia Româna de Fotbal a facut publice delegarile etapei a VI-a, pentru cele noua partide de simbata, cu începere de la ora 11.00. SERIA A II-A n FC Unirea Alba Iulia - Liberty Oradea Arbitri: Ene Mihai (Bucuresti) -  Szabo Gero (Cluj - Napoca) si Radu Iulian (Bucuresti). Rezerva: Curta Ovidiu (Tg. Mures) Observator FRF: Lovin Gheorghe (Rm. Vilcea). n FC Arges  Pitesti - Gaz Metan Medias Arbitri: Bogaciu Aurel (Bucuresti) - Caia Sorin (Timisoara) si Maier Ovidiu (Timisoara). Rezerva: Utica Sorin (Bucuresti). Observator FRF: Badescu George (Bucuresti). n FC Bihor Oradea - Ind Sirmei Cimpia Turzii Arbitri: Fanita Constantin (Timisoara) - Gaspar Petre (Timisoara) si Por Constantin (Satu Mare). Rezerva: Prodan Mihai (Satu Mare). Observator FRF: Govor Mircea (Satu Mare). n Minerul Lupeni - CSM Rimnicu Vâlcea Arbitri: Avram Marius (Bucuresti) - Nicoara Marius (Baile Herculane) si Haramuz Catalin (Resita). Rezerva: Zgovancu Masriu (Tg. Carbunesti). Observator FRF: Croitoru Gheorghe (Dr. Tr. Severin) si Ionescu George (Bucuresti). n Jiul Petrosani - Drobeta Turnu Severin Arbitri: Dan Lucian (Alba Iulia) - Harlab Bogdan (Brasov) si Ilies Dan Lucian (Brasov). Rezerva: Popescu Constantin (Ticleni) Observator FRF: Voinea Florea (Bucuresti). n Poli Stiinta II Timisoara - FCM Resita Arbitri: Mocan Sorin (Turda) - Popescu Adrian (Craiova) si Mitruti Daniel (Craiova) Rezerva: Cadar Razvan (Arad) Observator FRF: Tehes Alexandru (Oradea). n Corvinul Hunedoara - FC Caracal Arbitri: Albon Teodora (Cluj - Napoca) - Ion Fevronia (Craiova) si Musetoiu Elena (Cimpulung), Rezerva: Dorcioman Cristina (Cimpulung) Observator FRF: Streng Octavian (Oradea). n FC Târgoviste - CFR Timisoara Arbitri: Florescu Catalin (Constanta) - Midisan Adrian (Constanta) si Pais Mihai (Galati) Rezerva: Coaca Viorel (Pitesti), Observator FRF: Samoila Ion (Galati). n Ariesul Turda - Muresul Deva Arbitri: Dansa Ciprian (Oradea) - Medrea Bogdan (Rm. Vilcea) si Dobrica Nicolae (Rm. Vilcea). Rezerva: Costin Vasile (Blaj) Observator FRF: Szatmari Tiberiu (Tg Mures). Liga a III-a SERIA A V-A n Minerul Jilt Matasari - CSM Sebes (Stadion: Minerul din Matasari 22.09.2007 ora 17.00) Arbitri: Avram Remus (Timisoara) - Screciu Vlad (Timisoara) si Ghigiulescu Raul (Lugoj). Rezerva: Dragoi Razvan (Timisoara) Observator FRF: Naste Dorin (Tg Mures) SERIA A VI-A n Olimpia Satu Mare - INTER Blaj (Stadion: Olimpia, 21.09.2007 ora 17.00) Arbitri: Marchis Tudor (Cluj) - Damian Alin (Turda) si Balint Marius (Cluj). Rezerva: Cormos Cosmin(Oradea) Observator FRF: Malac Romeo (Timisoara)

Sah si bridge la Albac

 Turneele vor reuni la start angajati ai companiilor de electricitate SC Electrica SA si SC Electrica Serv SA, dar si din filialele privatizate E-ON Moldova, CEZ Electrica Oltenia, Enel Banat, Dobrogea si Muntenia Sud care se vor lupta nu doar pentru premiile puse în joc, dar si pentru includerea în delegatia Clubului Sportiv Electrica pentru editia din 2008 a Jocurilor Sportive ale Sindicatelor de la Albena. Energeticienii albaiulieni vor fi reprezentati de Marius Ceteras (AISE Alba Iulia) la sah si perechea Adrian Mateescu, Radu Tudoran (SFEE Alba) la bridge. La acest eveniment sportiv inedit pentru tara Motilor sint asteptati sa participe si primarii comunelor Albac si Horea, Tiberiu Todea si Corneliu Olar, dar si iubitori ai celor doua sporturi ale mintii din zona. Toamna Sahista Transilvana Traditionalul festival “Toamna Sahista Transilvana” organizat de Uniunea Cluburilor de Sah din Romania se va disputa si în acest an în statiunea Geoagiu Bai, urmind a cuprinde pe durata week-endului mai multe concursuri individuale si pe echipe de juniori si seniori. În încercarea de a-si apara titlul cistigat la editia anterioara, Clubul Municipal de Sah Alba Iulia va alinia în concursul de seniori o echipa foarte tinara, cu o medie de virsta de doar 22 de ani, din care vor face parte Marius Ceteras, Tudor Sfirlog, George Tudoran, Razvan Teodorescu si Dan Cantemir. Dintre juniori nu vor lipsi David Cordea, Adrian Secheres si Mihnea Costachi, care au aratat o forma foarte buna la turneele desfasurate în aceasta vara. În paralel cu festivalul “Toamna Sahista Transilvana” se va desfasura si finala Campionatului National de veterane, în care printre favoritele la o medalie se numara si doamna Constanta Rogozanu din Alba Iulia.

Fonduri suplimentare pentru camine culturale

 Administratiile publice locale din comunele judetului Alba, ale caror proiecte au fost declarate eligibile in cadrul Programului national pentru construirea de asezaminte culturale, vor primi in acest scop fonduri suplimentare fata de cele alocate anterior. Suplimentarea bugetului Ministerului Culturii si Cultelor a venit marti printr-o hotarire de guvern prin care s-a decis alocarea pentru aceasta destinatie a inca 217 miliarde de lei vechi, pentru finalizarea lucrarilor de reabilitare pentru  84 de camine culturale sau case de cultura din 29 de judete, printre care si Alba. Dintre acestea, 28 vor fi terminate pina la finele anului 2007, alte 14 vor fi finalizate pina la sfirsitul lunii martie, iar celelalte au termen de predare la finalul anului 2008.

Direct din cimp

 Cinci minori au ajuns pe mina politiei dupa ce oamenii legii i-au identificat drept consumatori si comercianti ocazionali de canabis. Lucratorii Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate din Alba Iulia i-au surprins in flagrant pe doi dintre ei chiar la inceputul acestei luni, in timp ce incercau sa vinda 136 de grame. Spre surprinderea oamenilor legii, s-a stabilit ca era vorba despre doi elevi in virsta de 16 si respectiv 14 ani care cereau pe “marfa”, 150 de lei. Alte 1,2 grame de canabis au fost gasite in cutia de metal a unui contor de gaz, ascunse de aceiasi tineri. La extinderea cercetarilor, oamenii legii au identificat alti trei minori implicati. Acestia erau consumatori ocazionali in virsta de 16 si respectiv 17 ani care se aprovizionau de la primii doi. Unul dintre ei incepuse chiar sa distribuie prietenilor din cercul sau. In total au fost confiscate peste 310 kilograme, majoritatea cantitatii fiind gasita in cimpul de unde era procurata. Angajatii BCCOA au stabilit ca era vorba despre o cultura crescuta accidental intr-un cimp din apropierea orasului. Cei cinci vor fi acum supusi rigorilor legii si vor raspunde pentru faptele lor.

Mai multi bani pentru copiii institutionalizati

 Copiii si tinerii institutionalizati in centrele specializate din Alba, precum si mamele aflate in centrele maternale, vor beneficia de acum de sume majorate cu aproape o treime fata de cele primite pina in prezent. Este vorba de o noua reglementare aprobata marti de Executiv, care prevede majorarea cu 32% a fondurilor destinate pentru achizitionarea de haine, jucarii, rechizite, manuale, precum si pentru asigurarea transportului pentru aceste categorii de persoane. Cuantumuri pe categorii de virste Potrivit noilor prevederi, pentru un copil în virsta de pina la 3 ani, inclusiv, suma anuala alocata este de 366 lei noi, fata de 276,9 lei. Pentru copiii între 3 si 7 ani, suma anuala alocata este de 498 lei noi fata de 377,5, în timp ce pentru cei cu virsta între 7 si 14 ani suma este de 611 lei noi, valoarea anterioara fiind de 463,2 lei. Conform aceleiasi reglementari, tinerii cu virsta între 14 si 18 ani beneficiaza de suma de 754 lei fata de 571,2, iar cei cu virsta cuprinsa între 18 si 26 de ani beneficiaza de suma de 844 lei fata de 639,3 lei. Mamele aflate în centre maternale beneficiaza de suma de 844 lei valoarea anterioara fiind de 639,3 lei. De mentionat faptul ca aceeasi hotarire a executivului prevede, de asemenea, si majorarea sumei de bani alocata lunar pentru nevoi personale de 21 de lei la 28 lei noi. Mai trebuie, de asemenea, aratat faptul ca in cazul copiilor cu handicap, infectati HIV sau bolnavi SIDA, ocrotiti de serviciile publice specializate pentru protectia copilului, precum si al celor încredintati sau dati în plasament la asistenti maternali profesionisti, cuantumul sumelor necesare acordarii drepturilor se majoreaza cu 50% în raport cu sumele aratate anterior. Cheltuielile determinate de aplicarea prevederilor legii se suporta din bugetul propriu al Consiliului Judetean Alba, cu asigurarea de sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, care sa asigure integral nivelul acestor cheltuieli.

Scoala generala din Abrud asteapta finantare pentru reparatii capitale

 Proiect in asteptare din 2004 Mai exact, conducerea acesteia impreuna cu reprezentantii administratiei locale asteapta finantare externa pentru a se trece efectiv la reabilitarea in totalitate a scolii. Este vorba de un proiect de finantare prin Banca Mondiala inaintat Guvernului inca din anul 2004, implementarea caruia ar permite printre altele inlocuirea sarpantei cladirii, schimbarea timplariei la usi si ferestre, si nu in ultimul rind modernizarea grupurilor sociale. Inainte de primul sunet de clopotel din acest an scolar au fost efectuate, conform edililor locali, doar unele lucrari de infrumusetare si reimprospatare a scolii, prin zugravirea unor holuri si sali de clasa, insa, potrivit acelorasi surse, grosul lucrarilor se vor executa odata cu primirea finantarii. Primarul Tiberiu Ratiu a mentionat zilele trecute ca, potrivit unor date primite recent de la Ministerul Economiei, Comertului si Turismului, in cursul lunii trecute a avut loc cea de-a treia licitatie privind proiectul in cauza, aratind insa ca pina in prezent nu s-a comunicat nimic concret vis-a-vis de rezultatul licitatiei. Centrala termica noua si promisiuni de microbuz scolar O veste buna pentru elevi si profesori este ceea ca in aceasta iarna nu vor duce lipsa de caldura in salile de clasa. Vechea centrala termica pe combustibil lichid, a fost inlocuita cu una pe lemne, achizitionata din fonduri in valoare de 1 miliard de lei vechi, provenite de la ministerul mai sus amintit. Primarul Ratiu a afirmat ca in aceste zile administratia locala, impreuna cu conducerea scolii, se va ocupa de aprovizionarea cu lemne, pentru ca problema caldurii in sezonul rece sa fie de pe acum rezolvata. Edilul sef al Abrudului a mai adaugat ca din toamna acestui an scoala respectiva va primi din partea Ministerului Educatiei si Cercetarii un microbuz scolar care va servi la transportul elevilor din satele invecinate, respectiv, Gura Cornei, Corna, Cristea Seliste si Soharu.

Trupa britanica Uriah Heep va concerta la Oradea

 Trupa britanica Uriah Heep are programat un concert la Oradea, judetul Bihor, pe 14 octombrie, la o zi dupa Ziua Oradei, transmite corespondentul NewsIn. „În 14 octombrie de la ora 20.00 este programat concertul celor de la Celelalte Cuvinte, dupa care urmeaza Uriah Heep. Aducerea trupei, transportul si onorariile se ridica la 22.000 euro”, a declarat, miercuri, Carmen Ioana Chertes, purtator de cuvânt al Primariei Oradea. Concertul este parte din festivalul Toamna Oradeana, care va debuta la sfirsitul saptaminii viitoare, cu Festivalul Vinului. Trupa Uriah Heep a fost înfiintata la Londra, în anul 1969. Grupul a sustinut mai multe recitaluri în România. A cintat pentru prima oara în Bucuresti, în 1992, si a revenit apoi, zece ani mai tirziu. În august 2006, britanicii au sustinut un spectacol la Arad, cu ocazia Zilelor Orasului, iar în octombrie anul trecut au cintat la Bucuresti. În 2002, rock-erii au colaborat cu formatia româneasca Iris, la cover-ul “Lady in Black”.

Scormonitorul

 Dom’le, e bine sa ai bani. Si sa nu vrei sa-i dai la stat. Mai bine ii dai altcuiva decit statului. Stiti voi ca exista o lege care zice ca trebuie sa ai un anumit procent de salariati cu handicap? Ca daca nu ii ai, platesti catre stat o anumia parte din banii pe care ii rulezi prin firma. Sau cumperi diverse produse confectionate de asociatii autorizate ale persoanelor cu handicap. Sau gasesti o alta formula de a plati asociatiilor respective diverse prestari de servicii. Banii pe care-i dai din firma pentru asa ceva, nu mai merg la stat. Legea, in principu, e buna. Ca ajuta persoanele cu handicap. Dar modul in care se poate “lucra” pe ea, e dubas. Imoral. Hai sa va dam si un exemplu. O firma din Alba Iulia nu vrea sa dea banii catre stat. Ce face? Cauta o asociatie autorizata si chiar cunoscuta in judet si nu numai, care se ocupa cu ajutorarea persoanelor cu handicap. In general, tineri, minori, care au probleme psihologice si psihiatrice. Societatea respectiva plateste asociatiei o anumita suma de bani, pentru ca aceasta sa curete un teren de deseurile pe care societatea le produce. Banii merg la asociatie, firma scapa de obligatia de a da banii la stat, totul e bine si frumos. Dar, ma intreb eu, e frumos sa pui copii, bolnavi la cap, sa munceasca precum sclavii pentru a curata liniile de cale ferata din gara Barabant de caolin si alte deseuri ? Daca esti mama de demnitar, te tine sa faci lucrul asta. Ca nu te intreaba nimeni daca e sau nu frumos ce faci. Dar asociatia ? Cei care ar trebui sa aiba in vedere binele copiilor, dar in schimb ii folosesc la munci grele? Pentru niste amariti de bani... Si se mai pretinde si asociatie cu credinta in Dumnezeu...

O.J. Simpson risca inchisoare pe viata

 Lui Simpson si altor trei barbati li s-au adus 11 capete de acuzare, iar fostul sportiv, care are 60 de ani, risca sa faca închisoare pentru tot restul vietii, o pedeapsa pe care a evitat-o în 1995, dupa “procesul secolului”, în care a fost acuzat de uciderea fostei sale sotii si a prietenului ei. Autoritatile au spus ca Simpson a jefuit doi colectionari care stateau la Palace Station Hotel and Casino. El a furat obiecte care îi apartinusera odinioara. Simpson a fost arestat duminica si a fost retinut fara posibilitatea de a fi eliberat pe cautiune. El trebuie sa apara în fata curtii miercuri. La audiere îi vor fi prezentate acuzatiile si se asteapa ca avocatii sai sa ceara eliberarea pe cautiune. Politia nu l-a acuzat direct pe fostul sportiv ca ar fi avut o arma în momentul confruntarii, dar el ar putea sa fie condamnat pentru participare la un jaf în care s-au folosit arme. Simpson a spus presei ca nu a facut nimic ilegal si ca încerca doar sa îsi ia obiectele personale si fotografiile, care îi fusesera furate de un fost agent al sau. Într-o înregistrare a incidentului, facuta publica de unul dintre colectionari si postata pe site-ul TMZ.com, un barbat despre care se spune ca este Simpson e auzit când spune furios: “Nu lasati pe nimeni sa iasa din camera.” Simpson, care a fost achitat în procesul din 1995 în care a fost acuzat ca si-ar fi omorât fosta sotie si pe prietenul acesteia, nu a fost acuzat de furt imediat dupa incident si a cooperat cu politia pe parcursul interogatoriului, anuntasera reprezentanti ai politiei vineri. Acuzatia de jaf împotriva lui Simpson a venit în aceeasi zi în care controversata carte cu presupusa descriere a crimelor din 1994, “If I Did It”, a fost lansata în librarii. Cartea povesteste, ipotetic, cum si-a fi ucis fotbalistul fosta sotie, Nicole Brown Simpson, si pe prietenul ei, Ron Goldman. Simpson, care a negat cele doua crime de care a fost acuzat în 1994, a fost achitat, în 1995, dupa un proces în care s-au facut numeroase referiri la faptul ca fostul fotbalist este afro-american. Verdictul a lansat o serie de proteste în Statele Unite. În 1997, în procesul civil intentat de tatal lui Goldman, fostul sportiv a fost gasit totusi raspunzator pentru crime si obligat sa plateasca daune de 33,5 milioane de dolari, suma pe care Simpson nu a dat-o niciodata rudelor victimelor. O alta instanta a hotarât ca familia Goldman sa primeasca drepturile asupra cartii, drept compensatie.

scrieti-ne la redactia@monitorulcj.ro

 Scandalul din lumea Justitiei ia amploare: DNA, CSM si ministrul Tudor Chiuariu s-au postat pe pozitii de razboi. Ecourile scandalului au ajuns in presa internationala si risca sa strice si mai mult imaginea Justitiei din Romania. Ce parere aveti de impasul in care se afla institutiile din Justitia romana?

Marea haituiala

 De luni sint un om asediat. Si nu sint singurul. Probabil destui dintre dumneavoastra au acelasi sentiment. Ma opreste vecinul. Ba si nepotul meu de 18 ani. Ma suna o colega din liceu de a carei figura imi amintesc extrem de vag. Fiecare vrea acelasi lucru. Dupa politeturile de rigoare, intrebarea vine invariabil si aceeasi: Nu te intereseaza o pensie privata la o banca serioasa? Prima oara am crezut ca este o intimplare. A doua oara la fel. Dar numarul de abordari pe aceasta tema ramine constant, ba chiar pare sa creasca. Nu m-as mira ca vinzatoarea de la care-mi iau tigarile zi de zi de atitia ani sa nu ma intrebe: Dar nu vreti si o pensie privata? Ba vreau si e bine ca exista, dar as vrea mai intii sa fiu lasat in pace sa ma dumiresc cu cine o voi face, atita timp cit virsta imi permite sa fac acest lucru benevol. De parca pensia mea nu ar fi de ajuns, sint intrebat adeseori daca nu vreau sa le fac pensii private si angajatilor mei ca si cum acestia ar fi o turma oarecare carora le pui formularele in fata si ii determini cumva sa semneze. Fiecaruia i-am explicat ca angajatii firmelor unde sint actionar au, ca orice cetatean, libertatea de a-si alege societatea de asigurare. Nu le pot garanta nici faptul ca ele vor mai exista atunci cind vor fi ei pensionari si nici faptul ca actualele reclame nu reprezinta o pacaleala al carei singur scop este insfacarea banilor lor sau doar dobindirea unei cote cit mai mari de piata pentru a aduna si mai mult la redistribuirea celor ce vor fi obligati sa o faca dupa incheierea perioadei optionale. Asaltul ofertelor de pensii private te face sa crezi ca brusc ne-am transformat intr-un popor de vinzatori de polite. Inteleg foamea de bani si faptul ca un astfel de contract iti poate aduce 50 sau 100 de lei. Dar mi se pare cumva prea mult. De luni, port la mine contracte de publicitate in alb pentru ziar. Celor care ma abordeaza pentru polite le explic ca ar putea cistiga mult mai mult incheind astfel de contracte de publicitate pentru ziarul meu. 10% comision este mult mai mult, nu? Cu toate acestea, numarul agentilor nostri n-a crescut spectaculos. Ciudat, nu?

Biserica ii lasa pe copii pe strazi

 Ruxandra T., 32 de ani, consilier imobiliar „Sa fiu sincera, ma voi exprima personal, nu profesional, iar prin asta pot spune ca nu imi pasa ce fac dinsii cu scolile si gradinitele. Spun asta deoarece, pentru un ban in plus, mai bine imi duc copilul la o gradinita particulara decit la una de stat, deoarece sistemul invatamintului din Romania e ros si intors pe dos. Nu are rost sa ne zbatem pentru asa ceva, aici, la noi, fiecare isi face de cap, fiecare face ce vrea.“ A. C., 42 de ani, educatoare „Prima data cind am ajuns eu la gradinita la care lucrez, in Cluj-Napoca existau mult mai multe gradinite fata de cele existente acum. Unele s-au inchis din cauza conditiilor dezastruoase, altele din cauza revendicarii terenurilor pe care se aflau, iar unele din alte motive. Dar concluzia pe care am tras-o eu este una, poate, prea simpla: dupa ce cineva iti cere un deget, urmeaza sa iti ia toata mina. Azi iti iau o gradinita, miine nu mai ai nici una.“ Constantin, 48 de ani, comerciant „Daca stau si ma gindesc, un prieten de-al meu avea un teren undeva in zona in care urmeaza sa se construiasca autostrada. Autoritatile au venit, i-au spus ca ii iau terenul, i-au dat o suma de bani, cit aproximau ei ca ar costa terenul, si cu asta basta. El nu a avut drept la replica. Deci, daca s-ar face la fel si in cazul revendicarilor, nu ar mai avea de suferit nimeni. Cineva vine sa isi revendice terenul. Autoritatile ar trebui sa spuna nu, sa plateaca o suma modica de bani si cu asta basta, raminem cu gradinite pentru copiii nostri.“ Dorel Nutu, 52 de ani, taximetrist „La asta am ajuns de ani buni. Pare-mi-se ca pina la urma statul nu detine nimic. Pai, cum sa vina nu stiu cine, dom’le, sa ceara terenul pe care exista o cladire, mai ales o gradinita? Sa ceara bani sau un alt teren, altundeva, dar nu asa, ca ajungem mai rau de cum sintem. Am auzit ca intr-un oras din sudul Transilvaniei au revendicat cladirea Politiei, incit militienii, cu tot cu catrafusele lor, au fost nevoiti sa se mute in cladirea Jandarmeriei. Vai de capul si de zilele noastre, ca eu nu stiu ce sa ma mai fac, numai cind aud astea.“

Agenda zilei

 Expozitii joi • orele 10-17 • Muzeul de Arta Incepind de ieri, Muzeul de Arta gazduieste o noua expozitie, a artistului Alexandru Radvan, intitulata „Memoriile lui Constantin“. Publicul este invitat la o incursiune in arta contemporana, de miercuri pina duminica, intre orele 10-17, pina in data de 14 octombrie. joi • orele 10-18 • Muzeul de Arta Salile Festive ale Galeriei Nationale a Muzeului de Arta Cluj-Napoca gazduiesc în perioada 7-30 septembrie 2007 expozitia de pictura si grafica intitulata „Peisaj marin în patrimoniul Muzeului de Arta Cluj-Napoca“.Conferinta joi • ora 18.30 • Cafeneaua Quo Vadis Cei care doresc sa invete despre culturi noi sint asteptati in cafeneaua Quo Vadis, care pune la dispozitie o gama larga de cunostinte despre cultura, literatura si muzica germana.Spectacol joi • ora 19 • Opera Maghiara Opera Maghiara ii asteapta pe toti iubitorii de operete la spectacolul „EU-RO-PERETT 2007“, gala oferita de A&K Oldsmobil din Debrecen, cu incepere de la ora 19.Competitie joi • ora 20 • Club Obsession „Global Battle of the Bands 2007“, cea mai mare competitie de muzica live din lume, va fi gazduita in acest an la Cluj-Napoca, in clubul Obsession. Un bilet pentru semifinalele din aceasta seara costa intre 20 si 25 de lei.