monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Universul Lego, expus in premiera la Cluj-Napoca

 Lego Land ClujFoto Diana SANDOROraselul Lego Land a fost montat in 2 zile, iar acum isi asteapta vizitatoriiPeste 50.000 de piese de Lego au fost folosite de cei cinci fanatici ai genului pentru realizarea celui mai mare „orasel“ din tara. Pe o masa de circa 10 metri patrati, o localitate in miniatura a luat nastere peste noapte si a ajuns sa fie reprezentata la cel mai inalt nivel. Lego Land, oraselul de Lego al celor cinci tineri, este format din mai multe „zone de interes“, dupa cum declara chiar dezvoltatorii proiectului. „Avem intr-o parte a orasului portul si in partea cealalta avem aeroportul, ca asa trebuia sa fie ca la oricare mare oras. Apoi ne-am axat foarte mult pe tot ce tine de un oras adevarat. Avem linii de transport in comun, reprezentate aici in mare parte de trenurile care fac turul orasului, trenuri terestre sau suspendate, avem autobuze, absolut tot ce trebuie. Pe linga acestea, am ridicat si cladiri Lego reprezentative pentru o comunitate, iar apoi imaginea am completat-o cu personajele Lego, locuitorii Lego Land“, a explicat Adrian Florea, unul dintre cei cinci organizatori ai expozitiei, care a lucrat timp de 2 zile la macheta orasului.Ambasador Lego RomaniaPe linga orasel, organizatorii au expus si piese din alte colectii cunoscute, precum „Star Wars“, „Technic“, „Bionicle“, „Racers“ sau „City“.     „Am apelat si la sprijinul celor de la Lego, care ne-au pus la dispozitie mai multe bannere si ne-au ajutat si cu organizarea concursului expozitiei“, a completat Florea, care este, de altfel, si Ambasador Lego in Romania. A fost ales in functie pe singurul forum oficial al fanilor Lego din tara, unde sint inscrise circa 30 de persoane.     „Nu e scump. Sa spunem ca in 3 ani, de cind sint fan Lego, am investit intre 1.000 si 2.000 de euro in asta. Eu iau seturile si le stric si apoi incep sa fac alte structuri si alte constructii“, a mentionat Florea. Expozitia este deschisa publicului, intre 10 si 18 pina duminica.Concurs pentru fanii LegoToti cei care trec pragul expozitiei Lego sint invitati sa ia parte la un concurs cu premii, evident, in piese Lego. Astfel, juriul, format din cei cinci organizatori, va decide intre cele mai bune proiecte de structuri Lego (sint admise orice fel de combinatii de piese Lego, atita timp cit inventivitatea si creativitatea concurentilor sint puse la bataie), care cuprind obligatoriu si un omulet Lego. Premiile au o valoare de peste 2.000 de lei si constau in colectii Lego.

Patriotism de cartier

In cadrul campaniei „Monitorul Cartierelor“, astazi va prezentam povestea cartierului Vasile Aaron, al doilea mare cartier al Sibiului.Vasile Aaron este al doilea cartier din Sibiu, ca numar de locuitori, dupa gigantul Hipodrom, cu toate cele patru zone ale sale. La cativa ani dupa cel de-al doilea razboi mondial, prin 1950, sibienii au inceput sa traga in numar mare spre periferia orasului, odata cu constructia primelor blocuri. Ceva mai tarziu, cand au fost ridicate blocurile cu zece etaje, de o parte si de alta a strazii Semaforului, cartierul s-a transformat intr-un mic orasel. Unul comunist, ca doar asa erau si vremurile. Cu blocuri cenusii si ferestre de sticla, cu alimentara, aprozar, tutungerie si atat de mult spatiu intre blocuri, incat puteai sa numeri pe degete Daciile, Oltcit-urile si Trabanturile parcate in fata scarilor. Asa isi amintesc batranii vremurile pe care unii incearca sa le uite. „Mai bine m-ati fi intrebat cati pomi erau aici si ce gradini aveam in fata blocurilor. Nu locuri de parcare, ca atunci nu-ti era frica sa lasi copilul la joaca singur. Acum faci ce faci si tot te uiti dupa el, ca nu mai ai loc de masini aici. Unii intra cu viteza si in parcare de zici ca-ti intra direct in casa, cu viteza aia. Asa e aici. Fiecare face ce vrea, ca acum e democratie“, se plange Ioana Damian, o sibianca de 73 de ani, care locuieste in Vasile Aaron de peste trei decenii. Orasul din cartierMicul orasel de la marginea Sibiului a crescut odata cu numarul de locuinte supraetajate. In 1957, cartierul in care predomina blocurile a fost printre primele zone in care au aparut autobuzele, care, initial, faceau legatura cu centrul orasului si apoi cu restul cartierelor. Potrivit SC Tursib SA, dupa 1983 au fost introduse si troleibuzele. „Primele blocuri au fost construite in cartierul Vasile Aaron in perioada 1972 - 1974, mai exact caminele de nefamilisti din zona strazilor Electricienilor si Soimului. Cartierul numara 14 strazi si are aproximativ 611.000 metri patrati. Cartierul este delimitat in sud-vest de Bulevardul General Vasile Milea, in sud-est de paraul Valea Sapunului si strada Muncel, in nord-est de strada Muncel si strada Stefan cel Mare, iar in nord-vest, de strada Vasile Aaron“, arata Daniela Costa, de la Serviciul de Presa al Primariei. Tot in Vasile Aaron a prins viata una din cele mai mari atractii din Sibiu, de acum cateva decenii. Baza hipica din spatele strazii Sureanu, de langa biserica. In hipodromul amenajat de armata, oamenii se strangeau cu mic cu mare la concursuri, insa baza hipica, cu tot cu cai a iesit din peisaj undeva la inceputul anilor '70. Terenul este si acum liber. Doar o parte din suprafata fostului hipodrom serveste, in prezent, ca loc de joaca pentru copii. Cine a botezat cartierul?  Pentru multi sibieni, Vasile Aaron este un cartier si atat. Chiar si pentru unii din cei care locuiesc aici. Denumirea cartierului vine de la poetul si traducatorul Vasile Aaron, nascut in judetul Alba, dar care si-a petrecut o buna parte din viata in Sibiu, locul in care s-a stins din viata, in 1822. Aaron a fost jurist al Consistoriului Episcopiei Ortodoxe din Sibiu, notar al Companiei Grecesti din Sibiu si membru al Societatii Filosofesti din Marele Principat al Ardealului. A studiat Dreptul la Cluj, a scris poezii si a tradus opere literare. „Sub influenta ideilor iluministe, a facut prelucrari literare pentru popor, mai ales dupa legende antice, care s-au bucurat, in special in Transilvania, de o popularitate asemanatoare scrierilor lui Anton Pann. Cele mai raspandite dintre acestea au fost «Piram si Tisbe» (1808), «Leonat si Dorofata» (1815), «Istoria lui Sofronim si a Haritei cei frumoase» (1821). A publicat si prelucrari din «Metamorfozele» lui Ovidiu. In manuscris a lasat o traducere partiala a «Eneidei» si a «Bucolicelor» lui Virgiliu“, noteaza www.wikipedia.org. 

Transilvania „infloreste“

 Transilvania începe sa aiba o imagine pozitia peste hotare, fiind considerata o destinatie de vacanta optima pentru majoritatea turistilor de pe continent. Se pare ca investitiile facute în orasul Sibiu si în reabilitarea acestuia încep sa dea rezultatele asteptate. Într-un material recent, prestigioasa revista americana Forbes eticheteaza Sibiul ca fiind una dintre cele mai bune variante pentru un american care ar dori sa se mute în Europa. Realizatorii topului considera ca acesta este momentul cel mai bun pentru o schimbare a resedintei, deoarece pretul locuintelor în majoritatea tarilor europene a scazut cu un procent chiar mai mare decat în Statele Unite ale Americii. De asemenea, rata de schimb valutar este un avantaj în plus, dolarul ajunând la cota cea mai mare atât fata de euro, cât si fata de alte monede europene.Oras pitorescSibiul, „oras mic, putin cunoscut“, dupa cum spun autorii clasamentului, este recomandat datorita atmosferei rustice din împrejurimi. „Este, probabil, locatia ezoterica de pe lista noastra. În imprejurimile orasului, practic, nu este niciun zgomot si nici poluare, iar localnicii îsi calaresc în continuare caii. Este un minunat stil de viata nealterat“. Un alt avantaj este considerat pretul apartamentelor, de pâna la 100.000 dolari. Celelalte orase cuprinse în top sunt Gaiole (Italia), Saint-Remy-de-Provence (Frantta), Copenhaga (Danemarca), Kefalonia (Grecia), Liubliana (Slovenia), Burford (Marea Britanie), Budapesta (Bulgaria), Roma (Italia), Deja (Majorca).

O „scumpete“ de Revelion

 Valea Prahovei este o destinatie mult prea scumpa pentru petrecerea Revelionului, având preturi cuprinse între 3.200 lei pentru cinci nopti de cazare all-inclusive la Predeal si 4.500 lei pentru sapte nopti cu mic dejun inclus si masa festiva la Poiana Brasov. Chiar si asa, cererea este foarte mare, sustin operatorii din turism. Tot mai multi români aleg destinatii externe pentru petrecerea Anului Nou. Austria ramâne în topul preferintelor si anul acesta, însa se remarca o crestere semnificativa a cererii pentru Bulgaria si Slovacia, potrivit operatorilor din turism. Posibilitati multipleAustria satisface preferintelor românilor iubitori de schi si de munte, datorita preturilor mici si serviciilor impecabile. Pretul unei nopti de cazare pleaca de la 39 euro la un hotel de trei stele, dar poate ajunge si la 170 euro la patru stele cu demipensiune. Un pachet de sapte nopti de Revelion, la trei stele cu demipensiune, cu masa festiva inclusa, costa cel putin 550 euro de persoana, însa poate ajunge la 1.400 euro de persoana, la un hotel de patru stele cu demipensiune. Preturi similare sunt si la sejururile la schi în Slovacia, în statiunile din muntii Tatra, precum si în Elvetia, unde acestea pornesc de la 450 euro de persoana pentru cinci zile, la un hotel de trei stele si pot depasi 1.500 euro. Muntii vecinilorSi în Bulgaria se înregistreaza cresteri la turismul montan, atragându-i pe români cu servicii de calitate si preturi convenabile. Astfel, pentru o noapte la un hotel de trei stele, cu mic dejun inclus, turistii pot plati între 39 si 49 euro, iar la un hotel de patru stele, acesta variaza între 63 si 193 euro de persoana, pe noapte. Ceva mai scumpa este cazarea la un hotel de cinci stele in statiunea Pamporovo, unde o camera costa 85 euro pe noapte de persoana, iar pentru cina festiva turistii trebuie sa mai scoata din buzunar înca 52 euro de persoana. De asemenea, turistii pot opta si pentru închirierea unui apartament, pentru care pot plati între 53 euro pe noapte pentru doua persoane si 137 euro pe noapte într-un apartament pentru sase persoane. 

Caderi masive de zapada in Rodna

 Amatorii sporturilor de iarna nu trebuie sa îsi scoata de la „naftalina“ schiurile, cel putin daca planuiau sa mearga în zona Muntilor Rodnei. Cel putin pentru moment, accesul în zonele turistice ale Muntilor Rodnei, Poiana Zânelor si Valea Mariilor, este îngreunat din cauza caderilor masive de zapada, potrivit Inspectoratului Judetean de Jandarmi Bistrita-Nasaud. Purtatorul de cuvânt al Inspectoratului Judetean de Jandarmi, lt. Georgeta Casvan, a declarat, zilele trecute, ca jandarmii montani din Rodna nu sunt deloc optimisti în privinta fluidizarii traficului din zona. Jandarmii au informat institutia ca, din cauza ninsorii abundente depuse pe brazi si pe copacii de pe marginea DN 17 D, la Rodna, Valea Vinului, Sant si Valea Mariilor, acestia s-au prabusit pe sosea îngreunând deplasarea turistilor în trafic. Se circula greu De altfel, circulatia pe DN 17 D în apropiere de localitatea Rodna se desfasoara cu dificultate din cauza zapezii care s-a depus într-un strat de cinci centimetri, drumarii fiind obligati sa suplimenteze numarul utilajelor de dezapezire din zona pentru a evita blocajele. Seful Sectiei Bistrita a Directiei Regionale de Drumuri si Poduri Cluj, Alexandru Slavita, a declarat, martea trecuta, ca circulatia se desfasoara cu dificultate în zona dupa ce toata noaptea a nins. „Unul din cele sase utilaje care actionau acolo s-a defectat. Am trimis altele doua care sa ajute la dezapezirea drumului”, a declarat Slavita. Nu au fost însa blocaje rutiere. Dupa toate probabilitatile, situatia nu va fi remediata nici în zilele urmatoare. 

Stalactite peste stalagmite

Se spune ca aici se petrec minuni si ca salile interioare, scobite in stanca, au efecte curative pentru anumite afectiuni. Iar femeile sterile pot ramane insarcinate dupa o vizita in Pestera Muierilor. Numele de Pestera Muierilor, asa cum au denumit-o vechii locuitori ai comunei Baia de Fier, se afla in stransa legatura cu faptul ca, in timpuri stravechi, bantuite de razboaie, pe cand barbatii plecau la lupta impotriva celor care le incalcau tara, femeile si copiii se ascundeau in aceasta pestera, transformata in adapost bine aparat si nedescoperit de catre navalitori. Zona pesterii deschisa vizitatorilor are un traseu nu foarte dificil, asa ca, de la copii la oameni in varsta, toti se pot bucura de minunile create de natura in inima muntelui. Mai dificil e drumul pana la intrarea in pestera, pentru ca autoritatile par sa ignore minunea turistica din zona si permit, nu de putine ori accesul mai multor persoane decat ar fi normal. Desi la intrare se specifica faptul ca au acces maxim 100 de vizitatori intr-un grup, de cele mai multe ori grupurile sunt mai mari, gratie bunavointei omului care rupe biletele la intrare. Acest lucru face ca nu toti vizitatorii interesati sa aiba acces la informatiile oferite de ghizi. Acest lucru nu pare sa-i deranjeze insa pe turisti, cei mai multi fiind nerabdatori sa se fotografieze cu stalactite si stalagmite si nu sa afle ca pentru formarea unui metru de stalactita e nevoie de 10.000 de ani.Turcii si cadanele din pesteraUrmarind galeria principala prin care lumina becurilor electrice profileaza in contra-lumina un sanctuar, se ridica din podea o formatiune asemanatoare unei cupole gotice ce a primit denumirea de Domul mic. In stanga, sub feeria proiectata a reflectoarelor, apare ceea ce vizitatorii au numit Sala Altarului. Imaginea unui sacrificiu practicat de homo sapiens, asa cum l-a practicat in mileniile trecute, este revitalizata de imaginea Stancii insangerate in care scurgerile de oxid de fier au dat dantelariei o finete inegalabila. Mai sus, o colonie de lilieci penduleaza in Cupola de 17 metri inaltime, emitand un sunet asemenea unui clopotel de argint. La cativa metri, intr-o sala inalta si larga se afla reconstituit scheletul unui Ursus spelaeus din dinastia imparatilor acestei pesteri in epoca paleolitica. La cativa pasi, podeaua este presarata cu numeroase bazinete, uneori pline cu apa, mai ales primavara. Aceasta zona poarta numele de Bazinele Mari. La alti cativa zeci de metri, intr-o sala spatioasa, o formatiune stalagmitica imbracata parca in mantie orientala, cu fes pe cap, aminteste de Turcul care a imprumutat numele sau acestei sali - Sala Turcului. Aici, stalagmite uriase, cruste parietale, domuri, concretiuni de tavan iau forme ciudate, motiv pentru care au fost numite: Cadana, Mos Craciun, Dropia, Domul Mare, Uliul Ranit.Manele versus pesteraAcestea sunt doar cateva din minunile Pesterii Muierilor. Daca interiorul Pesterii e fascinant, nu acelasi lucru se poate spune despre amenajarile din zona acestui obiectiv turistic. Constructii anapoda, gratare pe care sfaraie micii si nelipsitele manele alcatuiesc un peisaj mult prea constrastant cu maretia acestei pesteri. E cat se poate de clar ca nimeni nu a venit cu o strategie de dezvoltare turistica a zonei, desi multi se bat cu pumnul in piept. Soseaua care leaga Baia de Fier de drumul national Rm-Valcea-Tg-Jiu este proasta, iar cu exceptia a doua sau trei pensiuni mai rasarite, zona nu ofera prea multe turistilor care viziteaza aceste locuri.

Revelion la inaltime

Iubitorii peisajelor montane brazdate de omat au ocazia sa isi petreaca sarbatorile de iarna intr-un cadru ideal: zona Balea. Cine nu si-ar dori sa poposeasca, pentru cateva zile macar, in fosta cabana de vanatoare a lui Nicolae Ceausescu, in locul in care dictatorul venea sa se relaxeze si sa impuste capre negre? La cota 2.044 m, turistii vor fi primiti cum se cuvine in Cabana Paltinu. Inca din 1995, aici sunt organizate anuale serbarile estivale ale zapezii, in iunie. Daca nu vor sa-si aminteasca de Ceausescu, oaspetilor le-ar putea face cu ochiul frumoasa Nora, zana de la Balea Lac.La standarde europeneCabana Paltinu a fost extinsa si modernizata si cu ajutorul fondurilor SAPARD. Fosta Vila Paltinu dispunea de opt camere pentru turisti si un apartament. A fost casa de vanatoare unde Ceausescu venea sa vaneze capre negre. Incepand cu anul 1994, cabana a fost reintrodusa in circuitul turistic si incadrata in categoria vilelor de doua stele, pana in toamna acestui an, cand s-a transformat in cabana de trei stele. SC Balea Turism SA, a renovat vechile spatii de alimentatie publica si cazare si a extins spatiile cu inca 11 camere si un apartament, o sala multifunctionala, o sala pentru relaxare si intretinere, cu sauna, hidromasaj si aparate pentru fitness, precum si alte spatii necesare desfasurarii activitatii. Cabana dispune de 15 camere duble, echipate la trei stele, cu toalete proprii si TV LCD, cu acces la 20 de posturi. Spatiul de alimentatie publica contine un salon de aproape 60 de locuri, cu bucatarie complet utilata si doua terase cu 20 de locuri. Turistii beneficiaza si de internet wireless gratuit. Pentru pensiune completa timp de cinci zile, program de divertisment, cina festiva, bonuri valorice si acces la servicii suplimentare, pretul este de 1.300 lei de persoana, in camera dubla. Ceva mai josTuristii mai au la dispozitie si Cabana Balea Cascada, situata la 1.234 metri altitudine si care dispune de 73 de locuri de cazare in apartamente si camere cu doua si trei paturi. Anual, in luna februarie, incepand cu 1995, se desfasoara Carnavalul Zapezii, iar in luna iunie are loc componenta artistica a Serbarilor Estivale ale Zapezii, prin karaoke, dans, foc de tabara. Aici, la sfarsit de an, pentru preturi intre 875 lei si 1.000 lei de persoana, in functie de gradul de confort, clientii pot beneficia de cazare cu demipensiune, masa festiva de Revelion, dejun si cina festiva in 1 ianuarie, divertisment si alte surprize. Sejurul va dura cinci zile si, cu siguranta, va va oferi amintiri pe cinste.Marius Olariu l director SC Balea Turism SA„Pot spune ca turistii au fost receptivi la oferta noastra si s-au grabit sa isi rezerve locurile pentru sarbatori, dar, atat la Balea Cascada, cat si la Paltinul mai avem cateva locuri disponibile. Pentru turistii interesati, rezervarile se pot face la adresa de e-mail info@balea-turism.ro, sau la numarul de telefon 0269 211703, intre orele 8-16, de luni, pana vineri“

„Cel mai frumos loc din Romania“

Reporter: Va simtiti pregatit pentru noul sezon de iarna?Marius Olariu: Pot spune cu certitudine ca ambele unitati, atat Paltinu, cat si Balea Cascada, sunt pregatite pentru a-i primi pe turisti in conditii corespunzatoare. Paltinu ofera o gama diversificata de servicii si conditii foarte bune, de la cazare, la masa si multiple posibilitati de petrecere a timpului liber. Aici as puncta, printre altele, posibilitatea turistilor de a merge la sauna, de a inchiria echipament sportiv sau de a invata sa schieze si de a se relaxa intr-o sala special amenajata pentru intretinere si refacere sau de a efectua plimbari cu snowmobilul. Rep.: De ce considerati ca orice roman ar trebui sa vina cel putin o singura data pe an, aici, la Balea?M. O.: Simplu! Pentru ca este, in opinia mea, cel mai frumos loc din Romania. Este de ajuns sa ne gandim la diversitatea pe care ti-o poate oferi, fie ca il vizitezi iarna, fie ca vii sa iti petreci un sejur de vara aici. La Balea ai parte de senzatii unice, respiri un aer de calitate, te afli in mijlocul unui peisaj captivant si, evident, te poti relaxa prin numeroase activitati suplimentare. De pilda, prin sporturile specifice care se practica in perioada hibernala, precum schi, snowboarding, helischi sau saltul cu parapanta. De asemenea, tot in aceasta locatie se desfasoara anual competitii internationale de sporturi extreme, care sunt extrem de atractive pentru iubitorii sporturilor sau pentru simplii turisti care vor sa vada demonstratii inedite. In plus, cel mai important aspect, vizeaza, consider, raportul calitate-pret. Trebuie recunoscut faptul ca in Balea pot fi admirate forme de relief asemanatoare celor din Europa si, desigur, la un pret mult mai mic, ceea ce recomanda zona ca una in care merita sa poposesti si sa revii, cu aceeasi placere. Rep.: Ati reusit sa efectuati modernizari semnificative intr-o perioada mica. Care este urmatorul pas, prin care vreti sa ii surprindeti pe turistii care vin la Paltinu sau la Balea Cascada?M. O.: Urmatorul pas si cel mai relevant ar fi aducerea cabanei Balea Cascada la standarde de trei stele. Ma refer aici, la clasificarea acesteia intr-o cabana de trei stele, care sa ofere turistilor servicii corespunzatoare. Un alt proiect ar fi amenajarea unei partii de schi, lucru care nu este tocmai usor daca ne gandim la faptul ca altitudinea de aici este foarte mare, iar pentru idei indraznete am avea nevoie si de ajutorul conjugat al mai multor parti. Suntem optimisti, iar principalul obiectiv este diversificarea paltetei de oferte pentru truristii care ajung aici, la Balea.

Iarna in iunie!

 Cei mai multi turisti care aleg ca destinatie de vacanta zona Bâlea au auzit sau chiar au participat la Serbarile Estivale ale Zapezii. Evenimentul se desfasoara an de an, în luna iunie, fiind unic în Europa. Pe lânga sportivii diletanti care vin doar pentru distractie, la competitie sunt prezente si personalitati sportive, dar si artistice, atât din tara, cât si din strainatate. Manifestarea inedita se desfasoara pe parcursul a doua zile si este structurata pe mai multe probe sportive ingenioase. De plida, stafeta Lacului Bâlea, trasul cu frânghia, saltul cu parapanta de la 2400 metri altitudine, completate de demonstratii Salvamont si concerte sustinute atât la Bâlea Lac, cât si la Bâlea Cascada. Zapada „de calitate“Tot Bâlea gazduieste si Carnavalul Zapezii, care are loc în luna februarie si la care participa atât turisti din tara, cât, mai ales, din strainatate. De-a lungul timpului, zona Bâlea s-a dovedit indispensabila pentru iubitorii înaltimilor. Locatia este intens curtata de schiori si snowboard-eri, în special, pentru grosimea si persistenta stratului de zapada pâna la aproximativ sapte sau chiar opt luni pe an. Schiatul este practicat în zona pâna în luna iulie. Cazarea este pe masura, iar turistii au parte de conditii pe masura la Cabana Paltinu sau la Bâlea Cascada. „Turistii se pot bucura, în primul rând, de o panorama de vis. Bâlea Cascada este situata la o altitudine de 1.234 de metri, iar Paltinu, la 2.044 de metri. Singura maniera în care se pot convinge ca ceea ce pot admira aici nu are teremen de comparatie este prin vizitarea zonei si prin familiarizarea cu peisajul extraordinar“, a dat asigurari Marius Olariu, directorul SC Bâlea Turism SA Sibiu. Cum ajungem acolo?Transfagarasanul strabate Muntii Fagaras si leaga Muntenia de Transilvania. Este extrem de cautat si pentru ca ajunge în zona Balea, fiind, însa, închis traficului de la sfârsitul lunii octombrie pâna în luna iunie din cauza zapezii care acopera drumul si a pietrelor care pot sa cada în aceasta perioada. Astfel, turistii pot ajunge iarna pâna la Balea Cascada cu masina si de aici pâna la Bâlea Lac, cu telecabina. „Cei care vin în zona nu pot ajunge decât cu telecabina pâna la Bâlea lac, care costa 30 lei de persoana dus-întors“, arata Olariu. În apropiere zonei Bâlea pot fi admirate cascada Bâlea, înalta de 60 metri, si doua dintre cele mai înalte vârfuri muntoase din România. Un alt obiectiv este lacul glaciar Bâlea, cu cea mai mare suprafata din Muntii Fagaras, având peste 4,63 hectare. Atractia principala a zonei, Cascada Bâlea, se afla lânga soseaua Transfagarasan, pe cursul pârâului Bâlea, si poate fi admirata de la distanta foarte mare, începând de la Cabana Bâlea Cascada, de unde porneste si linia de telecabina ce urca pâna la Bâlea Lac. Accesul pâna la Cabana Bâlea Cascada se face tot timpul annului din DN Sibiu-Brasov, pe DN 7C Transfagarasan. La Bâlea Cascada exista o baza de dezapezire a Drumurilor Nationale, astfel încât accesul în zona este posibil fara probleme tot timpul anului.

Mihali ramine, deocamdata...

Ieri, Universitatea Cluj a sustinut un meci amical pe stadionul "Ion Moina" in compania formatiei Sanatatea Cluj, incheiat cu scor alb, 0-0. Tehnicianul "studentilor", Gheorghe Mihali, a folosit cu aceasta ocazie fotbalisti care au evoluat mai putin pina acum, dar si mai multi juniori. Dupa partida, oficialii Universitatii s-au adunat intr-o sedinta pentru a stabili programul imediat al echipei. Astfel, jucatorii vor avea liber pina pe data de 12, dupa care va urma un cantonament de 10 zile la munte. Totusi, o chestiune care n-a fost rezolvata inca tine de banca tehnica a formatiei. Gheorghe Mihali (foto), omul cu care "U" a incheiat turul, nu stie daca va ramine sau nu si in partea a doua a sezonului.  Fostul dinamovist, insa, spera sa-i fi convins pe sefi de calitatile sale: "Nu stiu ce sa spun in legatura cu pozitia mea. Eu as vrea sa ramin si cred ca si conducerea va lua in considerare aceasta varianta". Si presedintele Remus Cimpeanu ii tine partea lui Mihali: "Avem destule probleme si nu cred ca este oportun sa schimbam acum antrenorul". Nu in ultimul rind, "sepcile" au decis ca din retur lotul de jucatori sa fie unul mai mic, de 21, fotbalistii care n-au dat randamentul scontat sau care n-au evoluat deloc urmind sa paraseasca clubul. Printre acestia se numara Edvan, Crusoveanu, Guda si Robson. In schimb, tinerii Fenesan, Tene, Matis si Farcas au fost confirmati in echipa din 2009 a Universitatii.    

Splendida revansa a handbalistelor ?tricolore?

 Hutupan, la inaltimeFoto www.sport365.ro"Tricolorele" au obtinut o mult-asteptata revansa in fata formatiei maghiare“Tricolorele” au inceput perfect, au avut 3-0 pe tabela in minutul 6, moment in care Luminita Hutupan-Dinu avea deja 7 interventii reusite. Cu cele 21 de parade pina in final, goal-keeper-ul avea sa aiba un rol decisiv in victoria nationalei romane, care si-a luat revansa pentru infringerea de la Beijing, esec care i-a barat drumul spre medaliile olimpice.      Chiar daca au ratat trei aruncari de la 7 metri, “tricolorele” au reusit sa se impuna datorita unui echilibru perfect dintre faza defensiva si cea ofensiva, intr-o armonie deja existenta in jocul lor. Echilibrul s-a rupt, practic, in minutul 36, cind vedeta mondiala a Ungariei, Görbicz a ratat, de la linia de 7 metri, sansa egalarii la 15, iar in doar 10 minute scorul a ajuns la 23-16 pentru romance. De data aceasta, finalul a fost gestionat cu mult calm, iar victoria le-a apropiat pe romance de calificarea in faza a doua a competitiei continentale. Pentru invingatoarele de aseara au marcat Manea (5), Neagu (5, 1x7m), Lecusanu (5, 3x7m), Arderan-Elisei (4), Maier (3), Meirosu-Fiera (3) si Amariei (2), cele mai bune marcatoare ale unguroaicelor fiind Görbicz (5, 4x7m), Tomori (4) si Szamoránsky (3). Debut in forta pentru Rusia Croatia si Serbia au deschis seria partidelor din grupe. In Sala Boris Traikovski din Skopje, croatele s-au impus cu 30-26 (17-8), cele mai bune marcatoare fiind Golubic (7), Penezic (7) si Horvat (6), respectiv Lekic (9). In cadrul aceleiasi grupe D, Germania a trecut de Macedonia cu 25-22 (11-10). Pentru invingatoare Krause a punctat de 11 ori, in timp ce Portjanko a reusit 8, iar Todorovska 6 goluri pentru gazdele competitiei continentale.      Noua echipa a Rusiei a inceput cu dreptul si in Sala Biljanini Izvori din Ohrid, unde a invins la scor Austria: 31-22 (13-10). Cite 5 goluri au marcat Dimitrieva, Vetkova si Davidenko, cea mai prolifica austriaca fiind Engel, autoarea a 8 goluri. In cadrul aceleiasi grupe C, Suedia a terminat la egalitate cu Belarus (21-21), dupa ce la pauza era in avantaj, scor 13-7.      Programul de astazi: grupa C: Austria - Suedia (ora 19.15, ora Romaniei), Belarus - Rusia (21.15). grupa D: Serbia - Germania (19.15), Macedonia - Croatia (21.15). Echipa Romaniei intilneste vineri pe cea a Frantei, meciul de la Skopje fiind transmis in direct de sport.ro, de la ora 19.15.

Traficanti „la racoare“

Actiunile in forta ale politistilor judiciari din cadrul Inspectoratului de Politie al Judetului Alba, coordonati de procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism - Serviciul Teritorial Sibiu, au salvat zilele trecute zeci de vieti. 2,4 kilograme de marijuana si 200 de grame de cocaina au fost confiscate inainte de a ajunge in venele tinerilor din Sibiu, Alba si Cluj, iar persoanele care incercau sa le comercializeze au fost retinute. In numai doua zile, politistii sibieni si cei din Alba au destructurat doua retele de traficanti de droguri de mare risc. Urmarire ca in filmeCel mai spectaculos caz s-a lasat cu o urmarire pe drum de tara, la Dobarca, zeci de focuri de arma trase, aproape 2,5 kilograme de marijuana confiscate, trei persoane retinute si alte cinci cercetate in stare de libertate. Suspectii, toti din judetul Sibiu, incercau sa comercializeze marijuana in Sibiu, moment in care au intrat pe fir politistii si au pus la cale un flagrant. Cei doi tineri are au venit sa le vanda politistilor marfa si se deplasau cu o masina apartinand unei firme de taxi din Sibiu. Au rupt-o la fuga si au ignorat total somatiile oamenilor legii. Acestia i-au urmarit pe traseul Miercurea Sibiului-Dobarca si au tras zeci de focuri de arma, pana au reusit sa-i opreasca. Asupra lor au gasit doua kilograme de marijuana, iar in urma perchezitiilor domiciliare efectuate in locuintele suspectilor au fost gasit alte 400 de grame din acelasi drog. Retrasa de pe „piata“Politistii sibieni si cei din Alba nu s-au „linistit“ dupa prima captura de stupefiante si au dat iama intr-o alta retea de traficanti. Dupa traficantii de marijuana, o alta retea formata din doi sibieni si o salajeanca au auns pe mana oamenilor legii, dupa ce au adus in tara cocaina din Spania. „Acestia aveau ca si preocupari infractionale introducerea in tara, traficul si consumul de droguri de mare risc (cocaina). Drogurile erau procurate din Spania, de la legaturile infractionale ale inculpatilor P. Virgil Constantin si R. Marcela, respectiv de la cetateni arabi si spanioli, dupa care erau disimulate de catre inculpatul M. Lica Petrica, in produse alimentare (borcane de cafea solubila, cacao, etc), ambalate in colete continind astfel de produse si expediate in tara prin intermediul firmelor de coletarie“, explica comisarul sef Traian Berbeceanu, seful BCCO Alba. El a mai precizat ca dupa preluarea coletelor care contineau drogurile, inculpatii P. Virgil Constantin si R.Marcela procedau la prepararea acestora, la locuinta din Sibiu. Traficantii vindeau cocaina atat pura, cat si amestecata cu alte substante cu continut stupefiant.  Pusi dupa gratiiUnul dintre sibieni si femeia din Salaj au fost retinuti prin ordonanta motivata si, ulterior, arestati pentru 29 zile, pentru savarsirea infractiunilor de introducere in tara de droguri de mare risc, trafic de droguri de mare risc si detinere in scop de consum de droguri de mare risc. Traian Berbeceanu l comisar sef BCCO Alba„Fata de al treilea inculpat, aflat in Spania, procurorii DIICOT au formulat propunere de arestare preventiva in lipsa, iar Tribunalul Alba a emis mandat de arestare pentru 30 zile“

Lupta cu gripa

 În saptamâna 24-30 noiembrie s-a înregistrat o usoara crestere a cazurilor de pneumonii si bronhopneumonii fata de saptamâna precedenta, înregistrându-se 141 de cazuri, potrivit datelor furnizate de Autoritatea de Sanatate Publica (ASP) Sibiu. În schimb, numarul cazurilor de infectii acute de cai respiratorii a scazut de la 1.200 de cazuri, cât se înregistrau saptamâna trecuta, la 959. Reprezentantii ASP Sibiu considera însa aceasta scadere ca fiind o „falsa scadere“, datorata subraportarii de catre unitatile sanitare. De asemenea, în cadrul campaniei de vaccinare antigripala s-au efectuat în cursul saptamânii trecute aproximativ 5.600 de vaccinari, astfel încât numarul total al persoanelor vaccinate a ajuns 65.000, adica aproximativ 80% din cuantumul vaccinului dozelor primite. Acest procent situeaza Sibiul în prima jumatate a clasamentului pe judete privind acoperirea vaccinala.

Fugar in catuse

Un barbat de 47 de ani, din Seica Mare, a ajuns pe mâna politistilor, dupa ce a abandonat în spital o batrâna pe care o accidentase.Accidentul s-a petrecut în data de 26 noiembrie, pe strada Lunga din Sibiu. O femeie de 80 de ani s-a angajat în traversarea regulamentara a strazi, pe trecere, însa soferul unui VW Transporter nu i-a acordat prioritate. A lovit-o cu oglinda masinii, iar dupa aceea a dus-o la spital. Unde si-a dat alt nume, dupa care a disparut fara urma. Pe numele lui au fost întocmite actele premergatoare urmaririi penale pentru savârsirea infractiunilor de vatamare corporala si parasirea locului accidentului fara acordul politiei. Între timp, barbatul a ramas si fara permis, iar dosarul penal a fost înaintat Parchetului de pe lânga Judecatoria Sibiu. 

Permisele, tot mai greu de obtinut

La aproape o saptamâna de când sibienii care îsi doresc permis de conducere sustin examenul teoretic pe calculator, gradul de promovabilitate este în scadere considerabila. În continuare, cam trei sferturi dintre cei care sustin examenul, îl pica cu brio. Astfel, marti, de exemplu, din cei 132 de candidati care au sustinut examenul pe calculator, doar 35 l-au promovat. În general, arata statisticile, numarul picatilor este de trei sferturi din numarul total al candidatilor. Explicatia este relativ simpla, însa autoritatile sustin ca nu modalitatea de examinare este de vina pentru esecul în masa. „Totul depinde de cât învata fiecare candidat în parte. Noi am transmis celor de la scolile de soferi sa-si schimbe modul de pregatire. Sunt, de exemplu, notiuni elementare de cunoastere a autovehicolului, pe care unii nu le includ în orele lor de legislatie“, motiveaza comisarul Nicolae Neghina, seful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Înmatriculare a Vehiculelor Sibiu.Sibienii care vor sa obtina permisul de conducere trebuie sa se programeze la Serviciul Permise si Înmatriculare pentru proba practica, iar pâna la sustineea acestei probe au timp sa sustina si proba teoretica pe calculator. În cazul mediesenilor, proba pe calculator se sustine tot la Sibiu.

Hotii „de firma“

 Patru furturi din societati comerciale si din locinte s-au petrecut în noaptea de marti spre miercuri, pe raza judetului Sibiu. Cel mai ciudat caz a fost în Daia, unde persoane neidentificate au patruns în locuinta unui satean, printr-un geam lasat deschis, iar din interior a sustras o pereche de manusi si o doza de bere. Alte trei spargeri au fost date la trei societati comerciale din Sibiu si Talmaciu. Autorii au patruns în incintele societatillor prin fortarea yalelor sau a usilor. Din interior, au sustras scule electrice, cabluri de cupru, un radiocasetofon si aparate electronice. Valoarea totala a prejudiciului produs în cele patru cazuri se ridica la aproximativ 13.000 de lei. Politistii au demarat anchete, în vederea identificarii infractorilor. 

Inca o avarie ii lasa pe sibieni fara apa

Jumatate dintre locuitorii din municipiul Sibiu vor ramâne fara apa astazi, din cauza unei avarii la magistrala de apa a orasului. Incidentul s-a produs din cauza unor sibieni inconstienti, care au depozitat pamânt pe un teren pe sub care trecea magistrala de apa. Terenul s-a lasat sub povara deseurilor si a rupt conducta, pagubele fiind imposibil de estimat la ora actuala. SC Apa Canal SA va trebui sa întrerupa furnizarea apei potabile, pentru a repara avaria. „Datorita unei avarii produsa la magistrala de transport DN 800, în zona Prelungirea Sacel, în seara zilei de 3 decembrie 2008, SC APA CANAL SA Sibiu Anunta închiderea apei în data de 4 decembrie a.c.“, a anuntat Thomas Roth, purtator de cuvânt al SC Apa Canal SA.Zone afectateSibienii din cartierele Strand, Orasul de Jos - pâna la str. Constitutiei, Terezian, Tiglari, Lazaret, Gusterita si Zona Industriala Est, precum si cei din localitatea Sura Mica nu vor avea apa astazi, pâna la finalizarea lucrarilor de reparare a conductei. „Interventia va începe la ora 8,30 cu închiderea rezervoarelor 3-4 de la Uzina de Apa Dumbrava si se estimeaza ca se va încheia în jurul orelor 18.00. Apa Canal va pune la dispozitia populatiei afectate apa menajera prin intermediul autospecialelor. Relatii suplimentare pot fi obtinute la Dispecerat, tel. 0269/222.777“, continua Roth.

Doua firme sanctionate dupa concedieri colective

 De la începutul lunii noiembrie si pâna acum 18 agenti economici au anuntat Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Sibiu ca au disponibilizat personal prin masura de concediere colectiva. Biroul control masuri active din cadrul AJOFM Sibiu a demarat verificarea celor 18 firme si ca urmare a actiunii de control pâna în prezent, doua firme au fost sanctionate cu amenda maxima de 5.000 lei, anunta institutia, printr-un comunicat de presa. Cele doua firme nu au respectat termenul prevazut de lege pentru a anunta agentia în cazul concedierilor colective. Anuntul trebuia facut cu cel putin 30 de zile calendaristice anterioare datei emiterii deciziilor de concediere. Sarcini neîndeplinitePotrivit reprezentantilor AJOFM, angajatii din judetul Sibiu au obligatia sa anunte agentia de eventualele modificari de personal. „În cazul unor restructurari ale activitatii care pot conduce la modificari substantiale ale numarului si structurii profesionale a personalului, angajatorii din judetul Sibiu au obligatia sa înstiinteze Agentia pentru Ocuparea Fortei de Munca Sibiu în vederea adoptarii unor masuri pentru combaterea somajului si prevenirea efectelor sociale nefavorabile ale acestor restructurari“, subliniaza Aniela Corlateanu, purtator de cuvânt al AJOFM. Serviciul de preconcediere constituie o masura de prevenire a somajului si este reglementata de articolele 49, 50, 51 si 52 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca. 

Nesiguri pe ei

 Trei accidente usoare, soldate cu trei raniti, s-au petrecut marti, pe raza judetului Sibiu. În jurul orei 6.45, un biciclist din Dumbraveni a patruns într-o intersectie din localitate ignorând semnificatia indicatorului „Cedeaza trecerea“ si s-a izbit într-un autoturism care circula regulamentar. Câteva ore mai târziu, la Selimbar, un biciclist baut, care voia sa patrunda de pe un drum fara prioritate pe unul cu prioritate, a lovit o autobasculanta, pe care nu a observat-o la timp. De asemenea, un sofer care circula pe Bulervardul Vasile Milea nu a pastrat distanta regulamentara fata de autoturismul din fata sa si a intrat în acesta, proiectându-l în masina din fata. Unul dintre pasagerii primului autoturism lovit a fost ranit usor. 

Facilitati pentru musafiri

 Doar 78 de persoane au solicitat, în acest an încheierea unei asigurari facultative, potrivit datelor furnizate de Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate (CJAS) Sibiu. Acest tip de asigurare sociala de sanatate se adreseaza membrilor misiunilor diplomatice acreditate în România, cetatenilor straini si apatrizii care se afla temporar în tara, fara a solicita viza de lunga sedere, cât si cetatenilor români cu domiciliul în strainatate, care se afla temporar în tara. Asigurarea facultativa permite decontarea de catre CJAS a serviciilor medicale de urgenta efectuate ulterior încheierii asigurarii. În cazul persoanele care se asigura facultativ în sistemul asigurarilor sociale de sanatate, pentru fiecare tip de asistenta medicala se acorda un pachet distinct de servicii. Pentru decontare, furnizorul de servicii medicale trebuie sa completeaza o cerere de rambursare precizând datele personale ale asiguratului, adresa, documentul de identitate si data internarii/externarii. „La momentul de fata 78 de persoane figureaza în evidenta Casei Judetene de Asigurari de Sanatate Sibiu cu asigurare facultativa în sistemul asigurarilor sociale de sanatate, încheiata în baza copiei pasaportului persoanei solicitante“, precizeaza Lacramioara Bogdan, consilier juridic al CJAS Sibiu.

Pe scurt

 Milan Jovanovic, la RealNu este vorba despre fundasul Universitatii Cluj, ci de sirbul lui Standard Liege. Jucator polivalent, care poate evolua atit ca extrema cit si ca atacant, Jovanovic (27 de ani) se afla in vizorul campioanei Spaniei, dornica sa-si completeze lotul destul de subtiat de accidentari. "Sintem în discutii avansate cu Real privind transferul definitiv al lui Jovanovic la clubul spaniol, în luna ianuarie", a confirmat si directorul sportiv al gruparii belgiene, Pierre Franiois.  Afacerea s-ar putea concretiza fara prea multe probleme, in conditiile in care cele doua cluburi au semnat in vara un parteneriat pe linie sportiva. G. J. Cordos titular, Deac rezervaSelectionata divizionara a României, condusa de Victor Piturca, a trecut, ieri, cu scorul de 3-1, de nationala U 21, antrenata de Emil Sandoi, în primul meci de pregatire din cadrul cantonamentului de la Mogosoaia. Golurile au fost marcate de Gigel Bucur (30), Luchin (60) si Prepelita (89-penalty), respectiv Barbu (65). In echipa de tineret a evoluat ca titular fundasul Universitatii Cluj, Andrei Cordos, in timp ce jucatorul lui CFR Cluj, Ciprian Deac, a intrat pe parcurs la selectionata mare. De mentionat ca formatia lui Piturca a mai înscris o data, în minutul 77, prin Dorin Goga, autorul unui gol spectaculos, însa reusita sa a fost anulata pe motiv de ofsaid. Cele doua echipe vor mai disputa cite un meci amical în cadrul acestui turneu de pregatire. Tineretul va juca astazi, de la ora 13, cu Dinamo, în timp ce reprezentativa antrenata de Piturca va evolua în compania Stelei, miine, de la ora 14. D. S.

In asteptarea rezultatelor

 Peste 7.000 de elevi sibieni au sustinut, ieri, teza cu subiect unic la limba si literatura româna. Rezultatele acesteia vor fi facute publice în cursul zilei de astazi. La nivelul judetului, 3.737 de elevi de clasa a VII-a si alti 3.509 de clasa a VIII-a s-au înscris pentru a sustine teza. Pâna acum, se pare scolarii care au sustinut teza cu subiect unic la limba si literatura materna saptamâna trecuta, la nivelul judetului Sibiu, au fost foarte constiinciosi. Nici unul nu a fost eliminat pentru tentativa de frauda. În plus, la capitolul prezenta, judetul nostru nu sta deloc rau. Din cei 266 de elevi de clasa a VII-a care s-au înscris pentru a sustine teza la limba si literatura germana, doar unul a fost absent. La cea de a doua limba materna, maghiara, din 283 de candidati înscrisi au sustinut examenul 281. La elevii de clasa a VIII-a, prezenta a fost de suta la suta. Toti cei 22 de elevi care au sustinut teza la germana si cei 18 de la maghiara s-au prezentat la examen. Durata tezelor cu subiect unic este de doua ore din momentul primirii subiectelor de catre fiecare elev. Pe 11 decembrie, elevii claselor a VII-a si a VIII-a vor sustine teza unica la matematica. Pâna atunci, elevii asteapta cu sufletul la gura rezultatele de la teza unica de limba si literatura materna si limba româna.

Active ale UM Cugir, scoase la mezat

Unul dintre marii colosi industriali ai Romaniei inainte de 1990, SC UM Cugir SA, care numara atunci peste 20.000 de angajati, este scos acum la mezat. AVAS a emis un ordin prin care uzina cugireana a iesit de sub administrare speciala, putind astfel fi vinduta “pe bucati” fara ca eventualul cumparator sa se incarce si cu datoriile acumulate de aceasta in anii de dupa Revolutie. De mentionat faptul ca SC UM Cugir SA a acumulat din anul 1990 si pina in prezent datorii astronomice ce depasesc 3.000 de miliarde de lei vechi. In balanta datoriilor a cintarit foarte mult, potrivit directorului Romulus Micu, achizitionarea in urma cu circa 10 ani a unei linii performante si foarte scumpe de fabricare a munitiei, care, din lipsa comenzilor, nu a putut fi amortizata. Acest lucru a facut ca banii datorati bancilor sub forma de credite si penalitati pentru intirzieri de plata, sa nu poata fi achitati, fapt ce a generat in timp ajungerea la aceasta suma record de indatorare. De asemenea, societatea cugireana are datorii mari si catre Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Alba, pentru slariile acordate celor disponibilizati colectiv. Potrivit conducerii uzinei, primele active vizate in vederea vinzarii sint cantina fabricii, fosta sala de festivitati a uzinei, baza sportiva “Metalurgistul”, dar si mai multe foste spatii de productie, acum dezafectate, si a caror conservare este foarte costisitoare.  

Vacante studentesti, la reducere

Vacanta de iarna ocupa primul loc între preocuparile studentilor sibieni. Din cele 380 de biletele puse în vânzare de catre Directia Judeteana pentru Tineret (DJT) Sibiu pentru vacanta de iarna, niciunul nu a ramas nevândut. L-a fel s-a întâmplat si în cazul celor 160 de bilete pentru vacanta intertrimestriala. „S-au epuizat toate biletele pe care le aveam pentru vacanta de iarna. La fel s-a întâmplat si cu cele pentru vacanta intertrimestriala pe care acestia o vor avea în februarie“, a precizat Claudiu Spânu, director DJT. Ocupat si de PastiSpânu crede ca si biletele pentru Pasti se vor epuiza la fel de repede, dat fiind faptul ca deja au fost vândute aproape jumatate din cele 200 de bilete. „Am dat deja 80 din cele 200 de bilete pe care le avem alocate pentru vacanta de Pasti“, a mai adaugat Spânu. Studentii par sa sustina afirmatiile lui Spânu acestia fiind de parere ca o vacanta reusita trebuie planuita din timp. „De când ma stiu, am ales din timp locul în care îmi voi petrece vacanta. Consider ca trebuie sa fii sigur pe rezervarea facuta în locul ales de tine. Acest lucru nu se poate întâmpla decât daca îti faci rezervare din timp“, este de parere Maria Oancea, una dintre tinerele care si-au procurat bilet.OptiuniPretul foarte mic este cel care îi determina pe studentii sibieni sa aleaga vacantele oferite de DJT. Astfel, ei îsi pot petrece sapte zile la Paltinis sau Saliste, cu doar 329 de lei. În pret sunt incluse cazarea si trei mese pe zi. „Este un pret convenabil pentru noi, mai ales daca tinem cont de faptul ca si mesele sunt incluse în acest pret. Anul acesta, vom merge la Saliste, alaturi de alti 8 prieteni“, a adaugat Maria. În general, totusi, tinerii prefera sa-si petreaca Revelionul în statiunile cu traditie de practicare a sporturilor de iarna, arata statisticile. Costurile unui astfel de sejur se ridica la 410 lei. Bilete putineLa nivel national, pentru aceasta vacanta de iarna au fost scoase la bataie 5.600 de locuri, în 44 de centre de agrement. Numarul biletelor alocate pentru studentii sibieni este mic, daca luam în calcul faptul ca au fost puse în vânzare 680 de bilete pentru aproape 25.000 de tineri. Cei interesati sa plece într-o „vacanta cu pret redus“ trebuie sa-si depuna cererea de înscriere la secretariatele facultatilor la care studiaza, nu mai târziu de 8 decembrie. Mai mult, acestia trebuie sa îsi rezerve locuri în taberele ANT adresându-se fie Directiei de Tineret, fie Directiei Programe Recreative si de Divertisment pentru Tineret din cadrul ANT (telefon 021.210.15.89).  

Retinuti pentru crima

 În urma extinderii cercetarilor, în cazul agresiunii produse simbata noaptea la Jidvei, s-a stabilit ca victima, S. R., de 40 ani, a fost lovita de catre P.I.C., de 21 ani si B. A., de 22 ani, din comuna. Totodata, s-a mai stabilit ca dupa ce victima a fost agresata fizic, fiind adusa în stare de inconstienta, cei doi învinuiti susmentionati i-au sustras suma de 100 lei si un telefon mobil, cauzindu-i un prejudiciu în valoare de 200 lei, recuperat în proportie de 50%. Partea vatamata a fost examinata de catre medicul legist, care a concluzionat ca prezinta leziuni traumatice ce necesita pentru vindecare 25-30 zile de îngrijiri medicale si care i-au pus viata în primejdie. Cei doi agresori au fost prezentati Parchetului de pe linga Tribunalul Alba, care le-a emis ordonante de retinere pe o perioada de 24 de ore, pentru comiterea infractiunilor de tentativa la infractiunea de omor deosebit de grav si tilharie. Cei doi au fost depusi în arestul I.P.J. Alba.

Gasit mort in baie

 Politia municipiului Alba Iulia a fost sesizata marti seara, la ora 20.23, prin numarul unic de urgenta 112, cu privire la faptul ca într-un apartament din municipiu, se afla cadavrul  unui barbat. Oamenii legii s-au deplasat la fata locului, împreuna cu procurorul criminalist si medicul legist, iar în baia apartamentului au gasit cadavrul lui M. Ioan, de 44 ani, din municipiul Alba Iulia. În cursul zilei de ieri urma a se efectua necropsia cadavrului pentru stabilirea cauzei exacte a decesului, iar Politia municipiului Alba Iulia efectueaza cercetari pentru stabilirea tuturor împrejurarilor în care a survenit moartea barbatului.

Sibiul, lectie de reabilitare

 Un document prin care sa se justifice, pe baza experientei, necesitatea unei abordari la scara nationala a unei politici de reabilitare urbana, va fi înaintat noului prim ministru si urmatoarelor ministere: Ministerul Culturii si Cultelor, Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor, Ministerului Administratiei si Internelor. El a fost elaborat de arhitecti sefi ai primariilor din tara, reprezentanti ai directiilor pentru cultura, ai Ordinului Arhitectilor, ai altor organizatii neguvernamentale de profil, ai Ministerului Culturii si Ministerului Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor, în urma simpozionului „Instrumente privind reabilitarea urbana în România - experiente si propuneri pentru o strategie nationala de reabilitare“, care a avut loc la Sibiu, în perioada 26-28 noiembrie. Obiectivul central al acestui document este de constientizare asupra necesitatii realizarii unei politici nationale care sa permita autoritatilor locale sa initieze programe de reabilitare urbana pe plan local.Cooperare la finalSimpozionul a marcat pe de-o parte, încheierea programului de asistenta tehnica si financiara acordata de Ministerul Federal German pentru Cooperare Economica si Dezvoltare la reabilitarea centrului istoric Sibiu, iar pe de alta parte, pe baza evaluarii experientelor acumulate, s-a încercat realizarea unei propuneri care ar putea sta la baza unei viitoare strategii nationale de reabilitare. Pe parcursul celor trei zile au fost prezentate experientele celor doua proiecte de reabilitare, desfasurate cu sprijinul Societatii Germane pentru Colaborare Tehnica, în Sibiu si Timisoara. 

Victorie de moral pentru baschetbalistele clujene

 Aseara, in meciul contind pentru turul sferturilor de finala ale Cupei Romaniei la baschet feminin, “U” Trustul CRE Cluj a zdrobit Sportul Studentesc Bucuresti cu scorul de 88-39 (21-13, 24-12, 20-4, 23-10). A fost o partida dezechilibrata din punctul de vedere al experientei competitionale a jucatoarelor celor doua echipe, iar scenariul a fost asemanator cu cel al jocului de campionat. Bucurestencele au incercat sa rezolve totul prin actiuni individuale, iar pina le-a reusit acest lucru, au tinut si pasul. Treptat insa, jocul colectiv al clujencelor si precizia lor la aruncari a inclinat balanta, diferenta de pe tabela fiind una reala, care a hotarit deja calificata in turneul final. Punctele invingatoarelor au fost marcate de Houston (14, 3x3), Giurgiu (13, 3x3), Orosz (12, 2x3), Agalareva (12, 1x3), Adi (10), Vescan (10), Morosan (6), Chioran (4), Mészáros (3), Hutanu (2) si Dunca (2). Returul partidei se va disputa joi, 11 decembrie, la Bucuresti. Meci fara probleme pentru arbitrii Adrian Habor (Tirgu Mures) si Alin Dragos (Baia Mare), comisarul FRB al partidei fiind Radu Vaida (Oradea). Iata si celealalte doua rezultate de aseara: SCM CSS Universitatea Craiova - BC Teleorman Alexandria 58-78 si CET Govora - Rapid CFR Marfa Bucuresti 76-50. Cel mai interesant joc al rundei se disputa astazi, de la ora 18.30, la Sfintru Gheorghe si ii opune formatiei locale CSS-LMK echipa Municipal MCM Tirgoviste. Partida va fi transmisa in direct de Telesport.

Inghesuiala si ...calm la Casa de Pensii Alba

Chiar daca pensionarii din Alba s-au inghesuit “cu noaptea in cap” sa-si depuna cererile pentru obtinerea biletelor de tratament pentru anul viitor, functionarii Casei Judetene de Pensii Alba au avut ieri o zi mult mai usoara decit colegii lor din alte judete ale tarii. Este vorba mai exact despre faptul ca, pina in jurul orei 10.00, activitatea la ghiseele institutiei amintite a fost una ce se incadra in limitele normale, in sensul ca pensionarii care au venit sa-si depuna cereri de tratament pentru anul viitor au facut acest lucru pina atunci. Potrivit conducerii CJP Alba, nu putini pensionari au venit la sediul institutiei pentru a-si depune cererile inca din data de 28 noiembrie, faptul ca in alte judete actiunea era deja demarata determinindu-i sa faca chiar presiuni asupra angajatilor institutiei. Directorul Dan Mircea Suciu a precizat insa ca inainte de ziua de ieri, data prevazuta si anuntata oficial pentru depunerea cererilor, angajatii institutiei nu le-au inregistrat decit pe acelea care vizau locuri la tratament pentru sejururi care incep in aceste zile. Jandarmii au “somat”“Stimulati” de cele vazute la televizor  in alte judete, unde oamenii s-au calcat practic in picioare pentru un bilet de tratament, jandarmii din Alba au fost prezenti la sediul Casei Judetene de Pensii inca de la primele ore ale diminetii, pentru a preintimpina producerea unor evenimente nedorite. Potrivit purtatorului de cuvint al Inspectoratului de jandarmi Judetean Alba, cpt. Ovidiu Jurcovet, la fata locului nu a fost inregistrat nici un incident, depunerea cererilor fiind facuta intr-un mod civilizat.

Sarbatori mai calduroase

Ajutoarele pentru incalzirea locuintei cu lemne, carbuni si combustibili petrolieri se vor acorda unui numar de 276 de familii si persoane singure, altele decat cele beneficiare de ajutor social, care au depus cereri in perioada 1 - 31 octombrie. Beneficiarii trebuie sa se prezinte, cu buletinul sau cartea de identitate, la casieria Serviciului Public de Asistenta Sociala Sibiu, situata in fostul sediu al Primariei. Astazi, programul dupa care se vor face platile este intre orele 10 si 15, maine, sibienii trebuie sa se prezinte la ghisee intre orele 9 si 13, iar luni, intre orele 9 si 15. Si pentru gazeDe asemenea, de ajutor pentru incalzirea locuintei beneficiaza si persoanele care se incalzesc cu gaze naturale. In luna noiembrie sunt 7.843 de beneficiari care au depus cereri in perioada 1 - 31 octombrie. Sumele vor fi virate direct in contul firmei furnizoare de gaze naturale, in cuatumul stabilit in functie de venitul beneficiarului. „Acordarea acestui sprijin se face in baza OUG 5/2003 privind acordarea de ajutoare pentru incalzirea locuintei, precum si a unor facilitati acordate populatiei pentru plata energiei termice, cu modificarile si completarile ulterioare“, a precizat Daniela Costa, consilier asistent la Serviciul de Relatii cu Presa al Primariei Sibiu. Mai putine cereri fata de sezonul trecutPotrivit datelor furnizate de Agentia Judeteana pentru Prestatii Sociale (AJPS) Sibiu, numarul cererilor depuse de sibienii din intregul judet, anul acesta, a scazut comparativ cu 2007, pentru toate cele trei tipuri de incalzire. Aproximativ 8.000 de sibieni au renuntat la ajutoarele pentru incalzire. Astfel, comparativ cu sezonul rece 2007-2008, numarul cererilor de ajutor de incalzire aprobate pentru cei care folosesc energia termica, a scazut de la 336, la 238 si de la 41.014, la 33.210 pentru gazele naturale. Plata ajutoarelor se va face in cursul lunii decembrie catre E.ON Gaz Sibiu si E.ON Gaz Medias. O duc mai binePentru sezonul rece noiembrie 2008-martie 2009, la nivelul judetului Sibiu, un numar de 17.480 de persoane care folosesc incalzirea cu lemne vor beneficia de subventii, fata de 18.155 de beneficiari cati au fost anul trecut. Conform procedurii, plata pentru aceasta categorie de ajutoare s-a facut intr-o singura transa, in cursul lunii noimebrie, pentru intregul sezon rece 2008-2009. Suma totala se ridica la aproximativ 3.631.287 lei. Reprezentantii Agentiei Judetene pentru Prestatii Sociale estimeaza ca aceste scaderi ale numarului de beneficiari se datoreaza cresterii veniturilor populatiei in cursul anului 2008. De asemenea, „in perioada care urmeaza AJPS Sibiu va acorda maxima atentie derularii in cele mai bune conditii a Programului de acordare a ajutoarelor pentru incalzirea locuintei pentru intreg sezonul rece noiembrie 2008-martie 2009, precum si a ajutoarelor suplimentare aferente lunilor noimbrie si decembrie 2008“, se arata intr-un comunicat remis de AJPS Sibiu. Posibile verificariOrice modificare ce apare, privind venitul pe membru de familie, pe parcursul celor cinci luni de acordare a subventiei trebuie anuntata imediat. De asemenea, daca vecinii se vor reclama unii pe altii ca si-au micsorat veniturile, in scris, doar ca sa obtina banii, Primaria poate controla, la fata locului, daca exista sau nu declaratii mincinoase. Daniela Costa, purtator de cuvânt Primarie„Pentru verificarea veridicitatii datelor înscrise în declaratiile pe propria raspundere privind componenta familiei si veniturile acesteia, Serviciul Public de Asistenta Sociala poate efectua anchete sociale prin sondaj sau în urma sesizarilor primite“ 

Independenti de citeva sute de voturi

Cel mai afectat din toata aceasta situatie a iesit fostul primar din Rosia de Secas, Gheorghe Wagner, care a renuntat la functia de primar pentru a putea candida la Camera Deputatilor. Mai exact, acesta a fost nevoit sa candideze ca independent, dupa ce partidul din care facea parte a desemnat un alt candidat pentru colegiul 2, Blaj - Sebes. Pentru a putea candida ca independent, a trebuit sa-si dea demisia din PNL, lucru pe care l-a facut in fata presei. Demisia din partid a echivalat si cu demisia din functia de primar, pentru ca asa prevede legea. Cind si-a semnat demisia, Gheorghe Wagner era unul din cei mai apreciati primari de comuna din judet, el fiind reales pentru un al doilea mandat din primul tur, cu o majoritate covirsitoare. El a explicat insa atunci ca s-a simtit neputincios ca primar, neprimind nici un fel de ajutor pentru a rezolva problemele oamenilor care l-au ales, fiind convins ca din calitatea de deputat ar putea face mult mai multe pentru ei. Se pare insa ca oamenii carora le-a fost primar l-au taxat pentru faptul ca a plecat din fruntea primariei, tinind cont ca a obtinut doar 346 de voturi, ceea ce arata ca nici in propria comuna nu l-a votat toata lumea. Cu toate ca in momentul in care si-a anuntat candidatura era foarte increzator in sansele lui si spunea ca doreste o reformare a clasei politice care sa inceapa cu el si cu oameni ca el, Gheorghe Wagner pare acum hotarit sa nu se mai implice in viata politica. Cel putin asa i-a spus sotiei sale, cu care am vorbit in lipsa fostului primar, plecat acum din tara. Aceasta ne-a spus ca sotul ei nici nu mai vrea sa candideze la Primaria Rosia de Secas, pentru ca nu mai este interesat de politica. Incredere spulberataLa fel de increzator in sansele sale s-a aratat si Francisc Kerekes, care a candidat in colegiul 4 Aiud-Ocna Mures. In momentul in care a cerut Partidului Democrat-Liberal, din care facea atunci parte, sa il nominalizeze ca si candidat al formatiunii politice, Francisc Kerekes declara foarte increzator ca el este singurul care il poate bate pe Nicolae Popa, afirmind ca este foarte popular in zona si ca in calitate de medic veterinar a trecut pragul tuturor celor din mediul rural, care i-ar fi spus ca il voteaza. Toata increderea in fortele proprii i-a fost spulberata de cele 316 voturi obtinute. Intr-o privinta a avut totusi dreptate medicul veterinar: Nicolae Popa a putut fi batut, insa nu de el ci de singura femeie care a candidat in colegiul respectiv, Oana Badea. E drept ca si ea a fost “batuta”, de algoritmul votului uninominal, care l-a trimis in parlament pe Radu Coclici, care a avut cu peste 6.000 de voturi mai putin decit aceasta. In fine, cel de-al treilea candidat care si-a incercat puterile ca independent a fost Alexandru Olalau, fostul viceprimar din Zlatna, si el plecat din PD-L, care a reusit performanta sa treaca si el peste “stacheta” de 300 de voturi. Cu 6 voturi. Totusi, trebuie spus ca fiecare dintre cei trei candidati independenti a obtinut de aproape trei ori mai multe voturi decit o formatiune politica, Partidul Popular al Protectiei Sociale, care a obtinut mai putine voturi decit unele minoritati, despre care nu stiam ca sint atit de bine reprezentate in Alba, respectiv bulgarii, macedonenii sau cehii si slovacii, care au obtinut fiecare in jur de 200 de voturi. In total, formatiunile care reprezinta diferite minoritati, exclusiv cea maghiara, au adunat din Alba 2.060 voturi.

Acasa, la orfelinat

 Dupa demararea unei anchete sociale, micutii au fost plasati în regim de urgenta în centru de la Orlat. În cursul acestei saptamâni, ei urmeaza sa fie înscrisi la gradinita, respectiv la scoala. „Toti cei cinci frati s-au acomodat foarte bine în centru, manânca cu pofta si socializeaza cu ceilalti copii. Chiar vineri, când au fost adusi, micutii au fost primiti cu dulciuri, urmând ca acum, de sarbatori, fiecare copil din centru sa primeasca un cadou. Momentan, se fac demersuri ca sa fie înscrisi la scoala, respectiv la gradinita. Una dintre fetite se afla înca în spital, iar dupa ce va fi externata, o vom duce alaturi de fratii ei în acelasi centru de plasament“, arata Ana Maria Popescu, purtatoarea de cuvânt a DGASPC Sibiu. Situatie disperataDaca li se vor gasi parinti adoptivi, micutii vor fi dati în plasament împreuna, fara a fi despartiti, a mai precizat Popescu. Reprezentantii Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Sibiu i-au preluat pe micuti în cursul zilei de vineri, la cererea mamei, care afirma ca nu se mai poate descurca cu totii cinci. Ei traiau într-o mizerie de nedescris, împreuna cu mama lor, înghesuindu-se într-o singura camera cu doua paturi. Femeia revenise de putin timp în tara, dupa ce a fost expulzata din Spania, si sustinea ca nu reuseste sa-si gaseasca de lucru, din cauza ca trebuia sa aiba grija de copii.

Seara Duhovniceasca la Alba Iulia

 Astazi, de la ora 18, la Casa de Cultura a Sindicatelor din Alba Iulia continua seria Serilor Duhovnicesti, organizate de Arhiepiscopia Ortodoxa Romana de Alba Iulia in postul Craciunului. Tema conferintei de astazi va fi "Calea fericirii", despre care va vorbi preotul profesor Teofil Paraian. Ultima conferinta din aceasta serie va fi sustinuta in data de 18 decembrie de preotul profesor Vasile Mihoc, care va vorbi despre "Evangheliile Nasterii Domnului".

Colindatori speciali la usa primarului

Pentru prima data in 2008, holul primariei din Alba Iulia a rasunat de sunetul cintecelor specifice perioadei sarbatorilor de iarna. Desi vocea colindatorilor nu s-a auzit, spiritul Craciunului i-a curpins pe cei din asistenta, iar o instalatie de sonorizare a adus aminte de colindele traditionale romanesti. Momentul a fost cu atit mai special cu cit a fost interpretat de membrii corului „Sfintul Ierarh Melechie” al bisericii cu acelasi nume, toti colindatorii fiind persoane cu deficiente de auz si vorbire. A devenit o traditieTraditia colindului dus la Primaria Alba Iulia a fost completata in acest an de traditia Corului „Sfintul Ierarh Melechie”, un grup infiintat in urma cu trei ani care incearca sa permanentizeze astfel de evenimente. „Este un grup format numai din membri ai filialei surzilor din Alba si care a cintat pentru prima data in anul 2005. Nu a fost foarte greu pentru mine sa ii string, pentru ca aceasta comunitate bisericeasca activeaza exclusiv pe linga filiala locala a persoanelor cu astfel de dizabilitati”, a declarat vizibil emotionat preotul Petru Hasegan, dirijorul si conducatorul Corului „Sfintul Ierarh Melechie”. Multumiri din sufletAsistenta compunsa din reprezentantii administratiei locale a fost completata cu membri ai comunitatii locale a persoanelor cu dizabilitati psihice sau motorii. Indiferent de conditie, toti s-au bucurat de momentul muzical oferit de corul „Sfintul Ierarh Melechie”, iar multumirile au venit din suflet. „Este extraordinar si sint foarte bucuros ca ii primim astazi aici pe acesti oameni minunati. Sint persoane care au intimpinat greutati in viata, dar care au avut puterea de a trece peste ele si trebuie sa isi gaseasca locul in societate. Vreau sa le multumesc celor care au facut posibil acest eveniment si celor care au venit astazi sa ne incinte cu un concert de colinde”, a declarat emotionat si primarul Mircea Hava.

?Nu sint pe moarte!?

 Toata lumea s-a întristat cind a aparut vestea ca Patrick Swayze pierde lupta contra cancerului care i s-ar fi extins la ficat. Adevarul este însa total diferit, dezvaluit chiar de actorul însusi. Starul din „Dirty Dancing” a negat zvonurile negative legate de sanatatea lui. Actorul a precizat ca a fost ocupat cu filmarile la serialul „The Beast” si spune ca speculatiile conform carora el ar fi pe moarte sint false. „Sint foarte mindru de ceea ce am realizat în noul meu serial, «The Beast», si sint bucuros sa fiu înapoi acasa de sarbatori. Singurul necaz este ca multe tabloide au lansat minciuni si informatii false despre mine si despre apropiatii mei. Si, recent, au spus ca as mai avea putin de trait si ca mi-am luat ramas bun de la familia mea îndurerata”, a marturisit actorul.Americanul spune ca el cistiga lupta contra cancerului care îl macina si este foarte deranjat de zvonurile ca boala este pe cale sa-l doboare. „Cancerul pancreatic este o maladie agresiva si, din momentul în care am fost diagnosticat, am stiut ca voi lupta pentru viata mea. Este o batalie si, pina acum, o cistig. Sint unul dintre putinii norocosi care au raspuns bine la tratament. Este suparator ca acele false si necugetate zvonuri ale acestor publicatii arunca o umbra negativa asupra luptei pozitive pe care o duc. Pentru mine, familia mea si cei apropiati mie înseamna cruzime emotionala. Aceasta ma înfurie, cind speranta e atit de pretioasa”, a recunoscut Patrick.

O fetita de un an este insarcinata

 O fetita de numai un an din Arabia Saudita este însarcinata. Nu este o gluma proasta, ci rezultatul cercetarilor unor medici din Arabia Saudita. Radiografiile facute de doctori au demonstrat ca bebelusul îl poarta în pintece pe propriul frate. Medicii au reusit sa explice si procesul biologic care a condus la aceasta drama, potrivit www.momlogic.com. Initial, în uterul mamei au existat doi embrioni, dintre care numai unul s-a dezvoltat normal. Din cauza unei anomalii, celalalt a crescut în interiorul bebelusului. Cu alte cuvinte, fetita este însarcinata cu fratele ei geaman. Medicii din Arabia Saudita au facut publice si radiografiile care demonstreaza ca, într-adevar, în abdomenul fetitei evolueaza o sarcina.În prezent, doctorii încearca sa gaseasca cea mai buna metoda de a-i salva viata copilului. Pina în prezent, numai 51 de astfel de cazuri au fost înregistrate în lumea întreaga.

Traficantii ?cad? ca mustele

Droguri “la borcan”Potrivit sefului BCCO Alba, comisarul sef Traian Berbeceanu, gruparea era formata din numitii P. Virgil 28 de ani, M. Lica Petrica, de 31 ani, ambii din Sibiu si R. Marcela, de 23 ani, din judetul Salaj. “Acestia aveau ca si preocupari infractionale introducerea in tara, traficul si consumul de droguri de mare risc (cocaina). Drogurile erau procurate din Spania, de la legaturile infractionale ale inculpatilor  P. Virgil Constantin si R. Marcela, respectiv de la cetateni arabi si spanioli, dupa care erau disimulate de catre inculpatul M. Lica Petrica, in produse alimentare (borcane de cafea solubila, cacao, etc.), ambalate in colete continind astfel de produse si expediate in tara prin intermediul firmelor de coletarie”, a aratat Berbeceanu. El a mai precizat ca  dupa preluarea coletelor care contineau drogurile, inculpatii P. Virgil Constantin si R. Marcela procedau la prepararea acestora, la locuinta din Sibiu. “Adesea, cocaina sosea in stare pura, in forma solida, fiind macinata si transformata in pulbere, „taiata” prin amestecarea cu alte substante cu continut stupefiant (provenite din produse medicamentoase - cofeina, diazepam etc.). Alteori, cocaina era de calitate mai slaba, aflindu-se in stare solida, dar cu umiditate ridicata, situatii in care inculpatii procedau la uscarea acesteia, folosind un dispozitiv confectionat artizanal. Ulterior, drogurile erau portionate si ambalate sub forma de doze a cite 1 gram fiecare si oferite spre vinzare cu sume cuprinse intre 80-100 euro/ gram”, a precizat seful BCCO Alba.Aceeasi sursa a precizat ca asupra celor doi au fost gasite aproximativ 200 de grame de cocaina care, daca ar fi fost vindute pe piata neagra a drogurilor, ar fi adus un cistig de 20.000 euro traficantilor. La perchizitia domiciliara, a fost gasita suma de 6.100 euro proveniti din traficul de droguri de mare risc. De asemenea, au fost indisponibilizate 3 laptop-uri, inscrisuri, 3 telefoane mobile, ustensile folosite la prepararea, cintarirea si portionarea drogurilor. Arestati ...“Inculpatii P. Virgil Constantin si R. Marcela au fost retinuti prin ordonanta motivata si, ulterior, arestati pentru 29 zile, pentru savirsirea infractiunilor de introducere in tara de droguri de mare risc, trafic de droguri de mare risc si detinere in scop de consum de droguri de mare risc. Fata de inculpatul M. Lica Petrica aflat in Spania, procurorii DIICOT au formulat propunere de arestare preventiva in lipsa, iar Tribunalul Alba a emis mandat de arestare pentru 30 zile”, a adaugat comisarul sef Traian Berbeceanu.

Pe ultima suta de metri

Dupa ce a avansat la un moment dat ideea excluderii taxei de poluare, actualul Guvern este pe punctul de a lua o decizie contradictorie. Aflat la final de mandat, Executivul intentioneaza sa majoreze taxa de poluare pentru masinile de ocazie, cea mai frecventa explicatie fiind legata de afluxul mare de autovehicule la mina a doua inregistrat de tara noastra. Cu aceeasi ocazie ar putea fi discutata cresterea primei de casare, de la 800 de euro cit este in prezent la 1000 de euro.  

Avertizari de la Fisc

Reprezentantii Directiei Generale a Finantelor Publice Alba atentioneaza contribuabilii persoane juridice ca se apropie scadenta pentru depunerea la fisc a unor documente. Ei au aratat ca pina la data de 25 decembrie, trebuie depuse la administratiile fiscale de care apartin urmatoarele documente: Declaratia privind obligatiile de plata la bugetul de stat, cu termen lunar pentru obligatiile bugetului de stat aferente lunii noiembrie 2008, formular 100; Declaratia privind obligatiile de plata la bugetele asigurarilor sociale si fondurilor speciale, cu termen lunar pentru obligatiile bugetelor asigurarilor sociale si fondurilor speciale aferente lunii noiembrie 2008, formular 102; Declaratia privind accizele, cu termen lunar, pentru obligatiile aferente lunii noiembrie 2008, formular 103; Decontul de taxa pe valoarea adaugata, formular 300, cu termen lunar pentru obligatiile bugetului de stat aferente lunii noiembrie 2008; Decontul special de taxa pe valoarea adaugata, pentru contribuabilii inregistrati in scopuri de TVA conform art. 153 indice 1 din Codul Fiscal si care au efectuat achizitii intracomunitare in luna precedenta, precum si pentru contribuabilii neinregistrati si care nu au obligatia inregistrarii, care au efectuat achizitii intracomunitare de mijloace de transport noi sau produse accizabile, formular 301; Declaratia privind veniturile sub forma de salarii din strainatate obtinute de catre persoanele fizice care desfasoara activitate in Romania,  pentru obligatiile bugetului de stat aferente lunii noiembrie 2008, formular 224.  

Sfirsitul povestii de dragoste

 Internationalul „tricolor” este genul de barbat pentru care dragostea vine o singura data si dureaza toata viata. Pe sotia sa, Cristina, a cunoscut-o inca de cind era un pustan si batea mingea in spatele blocului. Nu era fotbalistul celebru de acum. A fost dragoste in adevaratul si cel mai pur sens al cuvintului. Pentru a fi cu jumatatea lui, „Sageata” a fost nevoit sa faca multe compromisuri. Nu putine au fost cazurile in care si-a ascultat doar inima, ignorind in totalitate ceea ce-i spune vocea constiintei.Renegat de familieAstfel, din pricina iubitei, si-a renegat parintii si viceversa. Pret de mai bine de sapte ani de zile, fotbalistul nu a mai schimbat nicio vorba cu tatal sau, Constantin Niculae, fost si actual preparator fizic la Dinamo. Nefiind vazuta bine de socrii-mari, Cristina ar fi fost cea care l-a determinat pe fotbalist sa recurga la aceasta alternativa. De partea cealalta, nici „Sensei” nu s-a lasat mai prejos, acuzindu-si fiul, prin intermediul mass-media, ca nu si-a ales tocmai bine jumatatea. „Este influentat de Cristina, persoana siliconata cu care locuieste. Fata asta n-a avut media 10 la purtare!”, spunea Niculae senior, cu doar citeva luni inainte de nunta lui Marius. Si, din pacate poate pentru toti, cuvintele lui „Sensei” aveau sa se adevereasca. La data de 29 iunie 2008, fotbalistul si iubita sa din copilarie si-au unit destinele, intr-o ceremonie gazduita de Biserica Sfintul Elefterie Nou din Capitala, la care au participat si parintii mirelui. Totul parea sa mearga perfect pentru proaspetii soti, mai ales dupa ce atacantul a lasat „strainatatile” si s-a intors in tara, unde a semnat cu echipa de la care plecase initial, Dinamo.S-a terminatNumai ca lucruri imprevizibile aveau sa se intimple. Acum, la nici jumatate de an de la oficializarea casatoriei, cei doi se afla in pragul divortului. Potrivit cotidianului 7 Plus, vinovata ar fi femeia. Mai precis, fotbalistul ar fi fost anuntat de anumite cunostinte ca, in timp ce el trudeste cu greu in cantonamente, Cristina obisnuieste sa isi faca de cap prin diferite cluburi de noapte. Asadar, sfirsitul este aproape, lasind in urma un deceniu de iubire, de cuvinte de amor, de greutati depasite si de promisiuni.

Aproape 7.000 de beneficiari de ajutoare pentru incalzire

Aproape 7.000 de familii din Alba Iulia vor beneficia sau beneficiaza deja de ajutoarele pentru incalzirea locuintei, acordate prin Serviciile Sociale ale administratiei publice locale. Cei mai multi dintre acestia isi incalzesc locuintele cu gaze naturale, dar exista destul de multi localnici care folosesc in acest sens lemnele. Doar 14 familii din Alba Iulia vor beneficia in acest an de ajutorul pentru plata facturii la incalzire in sistem centralizat. La mijlocul lunii noiembrie, asistentii sociali angajati ai primariei Alba Iulia aveau in evidente 6.241 de beneficiari ai ajutoarelor pentru incalzirea locuintei cu gaze naturale. Dintre cei care au solicitat primirea unor astfel de sume, 76 vor fi nevoiti sa se descurce fara un sprijin de la buget, asta deoarece nu au indeplinit conditiile necesare. Alte 511 familii din Alba Iulia vor incasa lunar o suma importanta de bani din care sa isi poata plati materialul lemnos necesar incalzirii locuintelor. Si in acest sector au fost respinse din cauza neindeplinirii conditiilor un numar de 27 de solicitari. Nici un dosar nu a fost insa respins la categoria de beneficiari de ajutoare sociale pentru incalzirea in sistem centralizat. In acest caz, serviciile sociale au in evidente un numar de 14 familii care vor fi sprijinite pentru perioada sezonului rece. Solicitarile privind ajutorul pentru incalzire se pot depune in continuare, cei care vor indeplini conditiile de acordare urmind sa intre in plata in luna urmatoare celei in care au depus solicitarea. ConditiiAsa cum prevede legea, asistentii sociali angajati ai administratiei publice locale din Alba Iulia au sortat toate dosarele si au stabilit ca un numar total de 6.766 de localnici trebuie sa primeasca un ajutor din partea statului. Pentru asta, legea prevede conditii financiare in functie de care difera si cuantumul ajutorului social. Astfel, pentru cei cu venituri pe membru de familie intre 155 de lei si 210 lei ajutorul pentru incalzirea cu gaze este de 262 de lei lunar. Suma scade invers proportional cu valoarea veniturilor astfel ca o familie cu un venit maxim de 540 de lei pe membru de familie beneficiaza de numai 31 de lei lunar. In ceea ce ii priveste pe localnicii care se incalzesc cu lemne, conditiile privind veniturile sint aceleasi insa cuantumul ajutoarelor este mai scazut, in raport cu materialul combustibil folosit pentru incalzirea locuintei. Astfel, la limita superioara se situeaza cei cu venituri de maxim 155 de lei care pot incasa 54 de lei lunar, iar la limita inferioara sint familiile cu un venit maxim de 540 de lei care beneficiaza de un ajutor in suma de 16 lei in fiecare luna. In ceea ce ii priveste pe cei care mai sint conectati la sistemul de incalzire centralizat, acestia vor fi sprijiniti prin asigurarea unei parti a contravalorii consumului. In acest caz, factura lunara va fi suportata de la buget in procent minim de 10 % si in procent maxim de 90 %, in functie de veniturile fiecarui solicitant si ale membrilor familiei acestuia. 

Mandate ?scurte? la Horea si Rosia de Secas

Primarul comunei Horea, Corneliu Olar, aflat de la inceputul lunii iunie la cel de-al patrulea mandat consecutiv, a provocat prin candidatura sa la un post de deputat “al motilor” organizarea de alegeri anticipate. Localnicii din Rosia de Secas isi vor alege si ei anticipat primarul dupa ce Gheorge Wagner a renuntat la functia pe care a detinut-o timp de mai bine de patru ani pentru a prinde un loc ca independent in Parlamentul Romaniei. Subprefectul judetului Alba, Arpad Ladanyi, a declarat ca in cazul de la Rosia de Secas au fost deja demarate procedurile legate de organizare a alegerilor anticipate, acestea urmind a fi organizate, conform termenelor prevazute de lege, in jurul datei de 18 ianuarie 2009, dupa trecerea a trei luni de la demisia acestuia.  In ce priveste cazul comunei Horea, Corneliu Olar va avea un inlocuitor cu acte in regula abia in cursul lunii martie a anului viitor. Asta pentru ca Olar va trebui, potrivit legii sa fie intr-o prima faza validat ca deputat de Alba, iar abia apoi va incepe numaratoarea celor 90 de zile pina la alegeri. Cu toate acestea, (inca) primarul de la Horea mai are posibilitatea legala de a demisiona mai devreme de validarea sa, pentru a putea grabi cu putin cea de-a doua runda de alegeri de primar organizate in comuna sa in mai putin de noua luni de zile. 

MEC isi bate joc de profesorii evaluatori

Desi subiectele au fost extrase la ora 10.00, baremele de corectare au intirziat sa apara, multi profesori evaluatori din unitatile scolare din judetul Alba punindu-si intrebarea daca mai ramin sau nu in unitatea scolara in asteptarea acestora.Afisarea baremelor a intirziat peste patru oreTotul a decurs ca la carte in organizarea acestor teze unice cu o singura exceptie: baremele de corectare. Dupa cum ne-au informat cadrele didactice chestionate, aceste bareme trebuiau afisate, ca de altfel in fiecare an la examenele nationale, pe panourile din scoli, astfel incit in momentul iesirii din examen elevii sa vada ceea ce trebuia scris in lucrare. Paradoxal, anul acesta Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului nu a afisat subiectul extras si baremul pe site, multi dintre profesorii evaluatori nestiind ce masuri trebuie luate in aceste situatii. Dupa cautari disperate pe site-ul Ministerului, toti cei interesati, parinti, elevi, profesori, au rasuflat usurati in momentul in care, la ora 17.30, in sfirsit, Ministerul a catadicsit sa reactualizeze datele, pe linga baremele si subiectele de la limba materna aparind si cele de la limba si literatura romana.“Intodeauna am fost bataia lor de joc”Cadrele didactice se intreaba de ce Ministerul nu a transmis baremele mai repede, cum o faceau pina acum, tinind cont de faptul ca profesorii de specialitate din unitatile de invatamint au trei zile la dispozitie sa corecteze aceste teze si sa le trimita apoi in Centrele de evaluare. Una dintre profesoarele de romana din judetul Alba a spus ca baremele au fost trimise in scoli doar dupa ora 15.30, pina la acea ora nimeni nestiind daca acestea vor mai veni sau nu. “Eu nu am mai avut rabdare sa stau si sa astept pina se sinchiseste Ministerul sa anunte ceva. Intodeauna am fost bataia lor de joc. Sint deja de 7 ani in Invatamint si in afara de teancul de hirtii care cu fiecare an creste si pe care trebuie sa il fac, nimic nu s-a schimbat. Inca din al doilea an de predat am invatat ca daca vrei sa fii profesor trebuie sa ai timp de pierdut. In anul 2003, atunci cind s-a dat titularizarea grila am asteptat de la 7.30 pina la ora 22.00. Obositi, rupti de foame am fost <<tinuti>> in asteptarea rezultatelor. In fiecare an apar nereguli, iar noi profesorii trebuie sa nu spunem nimic si sa ne multumim cu ce ni se da. Dar eu m-am saturat, atita timp cit eu am obligatia sa afisez baremul de notare la orice evaluare, am pretentia ca si Ministerul, drept model, sa faca acelasi lucru, iar daca nu se anunta nimic, mi se pare corect sa nu mai astept <<cai verzi pe pereti>>. Consider ca timpul pe care l-am petrecut in asteptarea baremelor, de la ora 13 pina la ora 14.45, este un timp pierdut si nu mai am de gind sa accept sa-mi faca mie Ministerul programul. Ar fi timpul sa inteleaga toti cei care se afla la Minister ca timpul nostru este pretios si ca nu o sa li se permita la infinit sa ne impuna tot felul de aberatii. Oricum cazul nostru este fericit. Am auzit ca profesorii de limba materna au asteptat baremele pina tirziu, dar acestea au aparut doar a doua zi. Nu-i nimic, poate cumparam si un pat pentru urmatoarele teze, sa nu mai mergem acasa si sa ne culcam in incinta scolii”, si-a expus punctul de vedere Elena Cristea, profesoara de limba romana din judet.ISJ Alba, fara raspunsIn cursul zilei de ieri, dupa ce am primit sesizarile profesorilor de romana din judet, in ceea ce priveste proasta organizare a acestui examen, am incercat in repetate rinduri sa obtinem o lamurire din partea Inspectoratului Scolar Judetean Alba. Desi am sunat de pe telefoane diferite si la mai multe numere, nu am reusit insa sa obtinem un raspuns din partea acestei institutii.

Sezonul de premii

Filmul a obtinut, marti seara, la New York, doua dintre prestigioasele distinctii acordate de cinematografia americana independenta, printre care si cea pentru cel mai bun film. La categoria „Cel mai bun film“ au mai concurat „The Wrestler“, de Darren Aronofsky, câstigator al Leului de Aur la Venetia, „Synecdoche, New York“, de Charlie Kaufman, „The Visitor“, de Tom McCarthy, si „Ballast“, de Lance Hammer. Cel de-al doilea premiu primit de „Frozen River“ i-a revenit Melissei Leo, la categoria „cel mai bun actor debutant“.Colegialitate rasplatitaFilmul „Ballast“, preferatul acestei editii, dupa ce a obtinut patru nominalizari, nu a câstigat decât premiul pentru cel mai bun regizor debutant, atribuit lui Lance Hammer. Drama prezinta povestea unei familii din Mississippi zdruncinata de o sinucidere. Premiul Gotham pentru cel mai bun colectiv de actori a revenit ex-aequo productiilor „Synecdoche, New York“, de Charlie Kaufman. În distributia caruia se regasesc Philip Seymour Hoffman, Samantha Morton, Michelle Williams, Catherine Keener, Emily Watson, Dianne Wiest, Jennifer Jason Leigh, Hope Davis, Tom Noonan. Acelasi premiu l-au luat si actorii Scarlett Johansson, Rebecca Hall, Javier Bardem, Penelope Cruz, pentru rolul lor din „Vicky Cristina Barcelona“, regizat de Woody Allen.Schimbare de numeLa categoria „cel mai bun documentar“ premiul a revenit productiei „Trouble the Water“, de Tia Lessin si Carl Deal. De asemenea, „Sita Sings the Blues“, de Nina Paley, a primit premiul pentru „cel mai bun film care nu ruleaza într-un cinematograf din apropiere“. La editia din acest an a premiilor Gotham au fost onorati actrita spaniola Penelope Cruz, producatoarea Sheila Nevins, actorul mexican Mario Van Peebles si regizorul american Gus Van Sant. De asemenea, odata cu acesta editie, evenimentul si-a schimbat numele, din Gotham Awards în Gotham Independent Film Awards. Premiile Gotham sunt decernate anual de Independent Feature Project, o organizatie nonprofit fondata în 1979, care sprijina realizatorii de film independenti. 

Angajari pentru orchestra

 Cel mai mare site de video sharing, YouTube, organizeaza un concurs pentru descoperirea de tinere talente. Cei selectati vor forma o orchestra de muzica clasica online, potrivit presei britanice. Concursul va consta în interpretarea unei piese compuse de celebrul Tan Dun - realizatorul coloanelor sonore pentru filmele „Crounching Tiger Hidden Dragon“ si „Hero“. Practic, cei care vor sa intre în orchestra online trebuie sa se înregistreze cântând si sa trimita materialele la YouTube, pâna pe 28 ianuarie. Ulterior, dupa doua saptamâni de jurizare, lucrarile ajunse în finala vor fi supuse votului public, pe site.Vedeta la New YorkMarele premiu pentru câstigatori va fi posibilitatea de a sustine o reprezentatie live pe celebra scena Carnegie Hall din New York, în cadrul unui festival muzical. YouTube a fost creat în februarie 2005 de trei fosti angajati ai companiei PayPal si foloseste tehnologia video Adobe Flash pentru a oferi o mare varietate de produse media, precum filme, videoclipuri, emisiuni TV, scurtmetraje originale si înregistrari facute de amatori. În luna martie a acestui an, estimarile cu privire la costurile rezultate din rata de trasfer s-au ridicat la aproximativ un milion de dolari pe zi. În aprilie, numarul de videoclipuri accesate a fost de 83,4 milioane, iar numarul de canale de utilizator era de 3,75 de milioane. 

Scoase la lumina

 Gravuri dupa capodoperele lui Correggio, Tizian, Andrea del Sarto, Parmigianino, Annibale Carracci, Guido Reni, Pietro da Cortona pot fi urmarite începând de mâine în Galeria de Arta a Muzeului Brukenthal. Acestea sunt reunite în expozitia „Lumina magica“, care va avea vernisajul la ora 14.00. Expozitia cuprinde cele mai reprezentative gravuri ale baronului Brukenthal si provin din secolele XVI-XVIII. „Expozitia ofera vizitatorilor sansa de a admira o selectie reprezentativa din colectiile de gravura datând din secolele XVI-XVIII, apartinând scolilor de arta italiana, flamanda, olandeza si franceza, împreuna cu câteva stampe din scolile germana si engleza. Inspirati de religieMajoritatea acestor gravuri provin din colectia baronului Samuel von Brukenthal si nu au mai fost expuse în ultimele doua decenii“, a precizat Maria Ordeanu, curatorul expozitiei. Cele 35 de stampe expuse au o tematica inspirata din iconografia complexa a uneia dintre cele mai mari sarbatori ale lumii crestine: Nasterea Domnului, Închinarea Pastorilor, Închinarea Regilor Magi, Maica Domnului cu Pruncul sau Sfânta Familie. Artistii Renasterii, Manierismului, Barocului si Clasicismului au transpus în picturile lor aceste teme, preluate apoi de gravorii timpului.  

Femeie fatala

Campania multimedia internationala Club Campari a avut ca miza reunirea a trei nume de marca din zone diferite ale artei, fotograful Mario Testino, legendarul regizor Jean Paul Goude si actrita Jessica Alba. Rezultatul este o reclama TV, continuturi online deosebite si 13 fotografii care vor aparea in editia limitata a calendarului Campari. „Viziunile lui Mario si Jean-Paul Goude m-au ajutat foarte mult sa intru in pielea personajului «femme fatale» din Club Campari. A fost prima data cand am lucrat cu Mario, Jean Paul si Campari. Toti trei reusesc sa te transforme in persoana pe care ti-o imaginezi numai in visele cele mai indraznete, sunt un fan adevarat al muncii lor si... astept cu nerabdare sa lucram din nou impreuna“, a precizat Jessica Alba. Ales a doua oaraIntr-o atmosfera captivanta, Jessica Alba, personajul principal al campaniei, devine intruchiparea tentatiei, intr-o lume a frumusetii sofisticate. Mario Testino este pentru a doua oara fotograful calendarului Campari, dupa succesul obtinut cu Hotel Campari, a carui protagonista a fost Salma Hayek. „Imi place sa sugerez dorinta si este esential pentru mine ca actorii sa fie naturali, sa se comporte exact ca in viata reala. Spontaneitatea este totul. Spontaneitatea unor vorbe, gestul potrivit, privirea potrivita, toate dau profunzime povestii care va fi spusa“, a declarat, la randul sau, Jean Paul Goude. Conceptul Club Campari a fost inspirat din atmosfera celor mai exclusiviste cluburi din lume. „Stilul, eleganta si rafinamentul care definesc comunicarea Campari se focalizeaza pe trei teme fundamentale, care sunt, de asemenea, aduse la viata in Club Campari: pasiune, rafinament si universalitate“, a spus Bob Kunze-Concewitz, CEO al Gruppo Campari. 

Speranta tinuta in sah

In toamna anului 2005, Alexandru Candea incerca sa rezolve un test de inteligenta pentru adulti de pe internet, cand, deodata, cineva il tragea de maneca si ii spunea: „Stiu eu tata, stiu eu!“. Micutul Razvan, de numai 5 ani, care reusise sa rezolve cateva din exercitiile complicate ale testului, in numai cateva minute. „Intr-adevar, Razvan este un copil precoce: vorbeste corect inca de la varsta de 2 ani, curios din fire, la 3 ani cea mai mare pasiune a sa era sa demonteze si sa monteze la loc orice masinuta ii nimerea in mana. La 4 ani a invatat sa scrie si sa citeasca, la 5 ani stia deja tabla inmultirii“, povesteste tatal micutului. Mostenire de familieTatal sau este un mare pasionat al jocului de sah, iar Razvan a prins oarecum „din zbor“ tainele jocului, in jurul varstei de 5 ani, atunci cand tatal lui incerca sa-l invete sah pe fratele sau, mai mare cu 2 ani. Observand inclinatia deosebita a lui Razvan, parintii au inceput cautarea unui antrenor, insa curand au renuntat, deoarece, fiind profesori, erau nevoiti sa faca zilnic naveta si nu aveau prea mult timp pentru a-l duce la antrenamente. Totusi, pana la varsta de 7 ani, Razvan a invatat limba germana si extrem de multe jocuri logice, putand concura cu succes cu orice adult dupa doar cateva ore. Pasiunea sahuluiDesi Razvan putea face bine orice isi punea in gand, tot sahul a ramas activitatea ce i-a trezit un interes deosebit si care-l atragea ca un magnet. In vara anului 2008, imediat dupa ce a implinit 8 ani, micutul a participat la un concurs local de sah, unde nu a luat premiu, fiind doar un incepator. „Nu am putut sa nu remarc cat de diferita era atitudinea lui fata de ceilalti copii. Reusea sa ramana concentrat pentru o perioada foarte mare de timp, iar imediat dupa partida fugea sa urmareasca partidele ce nu se terminasera inca, lucru destul de atipic pentru ceilalti copii, care imediat cum terminau fugeau la joaca. Pe atunci eu eram arbitrul concursului, dar vazand ce potential deosebit are, am luat legatura cu parintii si le-am propus sa-l antrenez pe Razvan. Din acel moment totul a venit de la sine, desi initial ne propusesem sa lucram de doua ori pe saptamana, dupa o scurta perioada de timp lucram aproape zilnic cate 3-4 ore, iar Razvan, cu greu putea fi convins sa plece acasa. Mereu zicea: «Hai sa mai analizam inca o pozitie, macar una!»“, isi aminteste Corina Gheorghe, antrenoarea sportivului.  Progres rapidDupa numai 4 luni de pregatire, Razvan a reusit sa recupereze mult fata de copiii care se antrenau constant inca de la varsta de 5-6 ani si a devenit un permanent premiant la concursurile de copii sub 12 ani la care a participat. Desi are numai 8 ani, a decis ca nu are rost sa participe in competitiile nationale la categoria lui de varsta, deoarece deja face fata cu succes categoriei de 12 ani. Vis de copil Visul lui Razvan este s ajunga campion mondial de seniori, la fel ca Anand, sau Kasparov, idolii sai, insa cea mai mare problema sunt resursele financiare pentru a-si indeplini acest vis. Pentru anul 2009 Razvan are ca obiectiv participarea in competitiile de seniori si acumularea de experienta prin participarea la turnee importante de juniori din strainatate, campionate mondiale, europene sau altele. „Pentru a putea participa la competitiile la care ne-am orientat avem nevoie de 4.000 de lei pentru participarea la concursurile interne si 3.000 de euro pentru cele externe, campionate mondiale si europene de juniori. Din pacate, clubul la care este legitimat Razvan il poate sustine cu o treime din banii necesari participarii la competitiile interne, in conditiile in care antrenamentele sunt platite de parinti“, explica Gheorghe.Corina Gheorghe l antrenor„Razvan isi doreste mult un sponsor pe care sa-l reprezinte cu mandrie de fiecare data cand urca pe podium, si are sa-l sustina in drumul sau spre indeplinirea visului de a deveni campion mondial“

Radu II a semnat cu Cisnadia

Dupa numai o saptamâna de interimat asigurat de fostul secund Luci Cotora, echipa de liga a treia, FC Cisnadie si-a gasit un nou antrenor. În cursul zilei de marti, Marin Radu II a semnat un contract pe o perioada de un an si jumatate. „Am batut palma cu dânsul si îl asteptam sa înceapa pregatirea de iarna. Am fi vrut sa mai facem câteva antrenamente acum, pentru a putea testa câtiva jucatori pe care vrem sa-i aducem la noi. Din pacate, echipa adversa nu a mai putut veni si atunci am renuntat sa-i mai chemam si pe jucatorii nostri la antrenamente. Am decis sa-i lasam în vacanta pâna pe 12 ianuarie, atunci când îsi vor relua pregatirile. Oricum, domnul Radu II si-a facut o impresie asupra potentialului echipei si sunt convins ca stie ce va avea de facut“, spune Gheorghe Huja, presedintele formatiei. Obiectiv: mentinereaChiar daca si-au adus antrenor nou, obiectivul nu s-a modificat. Ramâne doar mentinerea în liga a treia, urmând ca abia din sezonul viitor sa se încerce,, din nou, promovarea. În ceea ce priveste o eventuala colaborare a lui Jan Gavrila cu nou antrenor, Huja spune ca este exclusa. „Domnul Gavrila mai este sub contract cu noi, dar trebuie sa-l reziliem zilele acestea. Nu va colabora cu Radu II, pentru ca fiecare antrenor are personalitatea sa si nu cred ca va fi o solutie fericita. În ceea ce priveste un obiectiv, nu are rost sa visam cai verzi pe pereti, ci sa ne gândim ca trebuie sa ne mentinem acolo, în plutonul de mijloc si, vom încerca, din nou, la vara sa atacam promovarea. Deocamdata, vom face curatenie în lot si vom încerca sa cristalizam o formula pentru sezonul care urmeaza“, a dezvaluit Huja. 

Derbiul judetului

 CSU Atlassib joaca, mâine seara, de la ora 19, la Medias, în direct pe Telesport, derbiul judetului, contra echipei Gaz Metan Medias. Desi, la prima vedere, jucatorii de pe Cibin sunt favoriti întrucât au doar doua înfrângeri în acest sezon, spre deosebire de gazisti care au cu trei esecuri mai mult, totusi, Peter Schomers se teme de acest joc. „Totdeauna, meciurile contra celor din Medias au fost dificile, indiferent ca am jucat pe propriul teren sau în deplasare. Nici acum nu ma gândesc ca va fi altfel, cu atât mai mult cu cât nu au o situatie deloc placuta în clasament. Au un antrenor foarte bun, care stie sa aseze o echipa în teren si sa studieze foarte atent jocul adversarilor. Sunt convins ca ne va studia foarte atent si va încerca sa-si ia toate masurile de precautie pentru a ne bloca principalele noastre atu-uri, doar ca si noi vom merge sa câstigam. Avem neaparat nevoie de victorie pentru a spera sa fim pe podium la finele turului“, sustine Peter Schomers. Presiune defensivaCa si în ultima etapa, câstigata pe propriul teren, contra campioanei din Ploiesti, Schomers spune ca va încerca sa creeze o defensiva foarte puternica, care sa nu le permita gazdelor sa marcheze prea multe puncte. „Noi nu suntem o echipa de atac. N-am fost si probabil ca nici nu vom fi. Tocmai de aceea, trebuie sa limitam punctele marcate de adversari. De principiu, daca un adversar nu ne marcheaza mai mult de 70 de puncte nu prea avem cum sa pierdem. Eu ramân la considerentul ca o aparare câstiga meciul si tocmai de aceea încerc sa le atrag atentia jucatorilor mei ca avem nevoie de o defensiva solida în fecare meci pentru a spera într-un rezultat bun“, spune tehnicianul sibian. 

La alta instanta

 Dosarul de coruptie al lui Mitica Dragomir ar putea fi judecat de alta instanta, deoarece presedintele Ligii Profesionale de Fotbal nu a prins un mandat de deputat la alegeri, iar Înalta Curte de Casatie si Justitie (ÎCCJ) nu mai este competenta sa judece cauza, potrivit procurorului DNA. Magistratii instantei supreme au decis sa amâne pentru 27 ianuarie judecata dosarului în care presedintele Liga Profesionista de Fotbal (LPF), Dumitru Dragomir, fiul sau Bogdan Dragomir, precum si fostul presedintele al echipei FC National, Gino Iorgulescu, sunt acuzati în legatura cu ridicarea noului sediu al Ligii Profesioniste de Fotbal, deoarece trebuie sa verifice în Monitorul Oficial rezultatele alegerilor din 30 noiembrie 2008. Decizia a fost luata dupa ce procurorul DNA a invocat faptul ca Mitica Dragomir nu a câstigat un mandat în Parlament si, drept urmare, Înalta Curte de Casatie si Justitie nu ar mai fi competenta sa judece o persoana care si-a pierdut calitatea de parlamentar. 

Votul, criticat de invinsi

Desi a obtinut cel mai mare scor in colegiul in care a candidat, presedintele Comisiei juridice a Senatului, Norica Nicolai, nu a obtinut un mandat de senator in viitoarea legislatura. Si presedintele Senatului, Ilie Sarbu, a criticat legea uninominalului, pe baza careia au fost desemnati parlamentarii viitoarei legislaturi. „Eu am spus-o cu doi ani inainte, eram putini atunci, eu, domnul Iliescu care spuneam ca nu e o lege care va rezolva problema mult asteptata, care va restructura clasa politica“, a spus Sarbu. Liderul senatorilor a spus ca legea trebuie schimbata pentru ca este imperfecta si tehnic, aceasta ducand la situatii in care candidati care nu s-au clasat pe primul loc in colegiile lor au castigat totusi un mandat de parlamentar. Situatii paradoxale„Trebuie neaparat schimbata cu o lege pe uninominal, daca dorim. Apar situatii paradoxale, adica eu candidez intr-un colegiu, oamenii ma crediteaza pe mine cu un numar mare de voturi si vine altul cu 1.000 de voturi si castiga, in acelasi colegiu. Deci eu merg in campanie, eu vorbesc cu oamenii, eu le fac si promisiuni, eu ma angajez, si vine unul care nu are nimic in comun cu zona. Ce fel de uninominal e acesta?“, a spus Sarbu. „Acum e tarziu, noi am votat-o, trebuie sa ne-o asumam“, a conchis presedintele Senatului.„Cel mai prost posibil“Vicepresedintele PD-L, Teodor Stolojan, a calificat marti sistemul de vot ca fiind „cel mai prost posibil“, declarandu-se revoltat de modalitatea in care sunt repartizatele mandatele, cu referire la sectorul 1 din capitala, unde PD-L va avea un singur mandat de parlamentar. „Avantajul nu-l pierdem, dar pur si simplu e foarte greu sa explici cetatenilor, care au votat in sectorul 1 si care au dat in toate colegiile castigatori candidatii PD-L, si din toate colegiile obtinem un singur parlamentar. Ca asa-i sistemul de redistribuire“, a declarat Theodor Stolojan. La fel de revoltat a fost si presedintele organizatiei democrat-liberalilor din sectorul 1, Razvan Murgeanu. „Legea vrea sa spuna ca este vorba redistribuire. Ce redistribuire cand cel de pe locul trei intra in Parlament si cel de pe primul nu? Mai bine era sistemul de vot in doua tururi de scrutin. Eu asa am pierdut cu Chiliman... dar vox populi vox Dei. Daca aceasta este politica si redistribuire, atunci emigrez in Congo“, a spus viceprimarul Capitalei, care a apreciat procedura de redistribuire drept „o porcarie". Norica Nicolai l presedinte Comisia juridica Senat„Asta este, e efectul unei legi la care nu ne-am aplecat foarte serios, pe care am lucrat-o la presiunea opiniei publice si care a adus tot felul de aberatii in Parlament“

Prime majorate

 Premierul Calin Popescu Tariceanu a declarat, dupa vizita la Centrul de încercari automobile Titu, ca în sedinta de astazi Executivul va lua în discutie majorarea taxei de poluare pentru masinile de ocazie si ca ar putea fi majorata prima de casare din programul „Rabla“. Tariceanu a spus ca va avea discutii cu „sectorul auto" în legatura cu majorarea primei de casare pentru masinile vechi, sustinând ca aceasta ar putea ajunge la „pragul psihologic“ de 1.000 de euro. „O sa discutam cu sectorul auto sa vedem daca e util acest lucru. Acum e la 800 de euro, daca se va ajunge la 1.000 de euro ar fi un prag psihologic care ar stimula mai mult cumparatorii“, a apreciat premierul. Tariceanu a precizat ca nu a primit înca un raspuns de la Comisia Europeana în legatura cu decizia Guvernului de a suspenda pe o perioada de un an de zile taxa de prima înmatriculare pentru masinile noi. 

Daniel Morar - „Europeanul anului“

Mandatul lui Daniel Morar in fruntea DNA a fost subiectul unor controverse si lupte politice acerbe dupa ce a expirat in luna august. Procurorul general, Laura Codruta Kovesi, i-a prelungit pana la sfarsitul anului delegarea pe functie. De exemplu, in luna septembrie, seful CSM, Lidia Barbulescu, afirma ca Monica Serbanescu, propusa de ministrul Catalin Predoiu pentru sefia DNA, in locul lui Daniel Morar, s-ar fi descurcat bine la audierea sa, in Sectia de procurori a Consiliului, desi procurorul general si alte persoane prezente la sedinta au criticat prestatia acesteia. Presedintele CSM a criticat si procedura de numire a procurorilor-sefi, in care CSM are doar vot consultativ. Sectia de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a respins, in final, cu majoritate de voturi, propunerea ministrului justitiei, Catalin Predoiu, de numire a consilierului sau, Monica Serbanescu, la sefia DNA, insa avizul CSM a fost doar unul consultativ. Totodata, inspectorii judiciari ai Consiliul aratau, pe 28 octombrie, in raportul de control la DNA insusit de Sectia de procurori a CSM, ca majoritatea problemelor care exista la DNA sunt cauzate de Sectia a II-a a acestei institutii, condusa de procurorul Doru Tulus.Alesi pe spranceanaTotusi, in comunicatul de presa remis, ieri, CSM constata ca juriul care i-a acordat premiul „Europeanul Anului“ sefului DNA „a apreciat faptul ca domnul Daniel Morar a ridicat lupta anticoruptie la nivel inalt“. Premiul cel mare acordat de revista europeana si titlul de „Europeanul Anului“ a fost castigat de comisarul UE pentru protectia consumatorului, Meglena Kuneva, care, ca reprezentanta a Bulgariei, s-a alaturat Comisiei Europene de mai putin de doi ani. La aceeasi categorie cu Daniel Morar, „Inspiratia anului“, se afla si omul de afaceri George Soros, „pentru ca a sustinut drepturile si reintegrarea romilor in Europa“. Ceilalti doi finalisti la aceasta categorie au fost Lyn Evans, coordonatorul generatorului de particule din Geneva si Katrine Camilleri, director adjunct al serviciului de refugiati din Malta. 

Capitala in Cartea Recordurilor

 Cei mai multi Mosi Craciun pe strada, cel mai lung cârnat si cel mai mare tort din lume sunt cele trei recorduri de Guinness Book pe care Bucurestiul va încerca sa le doboare, în aceasta iarna, a declarat primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu. Potrivit programului de sarbatori pregatit de edili, pe 21 decembrie, 4.000 de Mosi Craciun vor colinda strazile Capitalei si vor împarti copiilor jucarii si dulciuri. Recordul actual, consemnat de Cartea Recordurilor, este de 3.300 de Mosi. Pe 27 decembrie, va fi preparat cel mai mare cârnat din lume, iar o zi mai târziu - cel mai mare tort. Oprescu nu a precizat dimensiunile acestora, însa, promite el, cârnatul si tortul vor avea câtiva centimetri în plus fata de recordurile la zi. Costurile doborârii recordurilor vor fi acoperite de sponsori, în timp ce primaria va cheltui cinci milioane de lei din bugetele institutiilor subordonate, pentru sarbatorile de iarna.

Unde iesim?

 Primaria Sibiu- Holul central- Expozitia "Abordarea corecta a masurilor de reabilitare"- de la ora 09.00Art Cafe- Expozitia de fotografie "Artisti vs Arcafisti"- de la ora 10.00Galeriile Art-Vo- Expozitia de pictura "Iluzii cu împrumut"- de la ora 10.00Galeriile de Arta Contemporana- Expozitia "Animated films from Germany 2004"- de la ora 10.00Palatul Brukenthal- Expozitia "Sibiul vechi. Desene si Gravuri"- de la ora 10.00Centrul de Cultura F. Teutsch- Adina Cristea. Pictura si grafica- de la ora 11.00Hala Balanta- Spectacolul Faust de Goethe- de la ora 18.00Sala Thalia- Concert Simfonic- de la ora 19.00

Vocile Sibiului

Andrei Muntean, 18 ani, elevNu am încercat înca patinoarul din centrul Sibiului, dar probabil ca o sa ma duc si eu cât de curând, cu prietenii mei. Mi se pare o idee buna amplasarea acestuia în centrul orasului, fata de cel din pavilion. Pentru ca acolo esti în aer liber, este o alta priveliste, alta panorama, si mai ales lânga bradul de Craciun.Felicia Tudor, 46 ani, contabilaSincer nu îmi pasaunde este situat patinoarul. Pe mine nu ma deranjeaza actuala sa pozitie si nu ma deranja nici cel vechi. Este foarte bine ca tinerii au unde se distra. Andrada Grecu 18 ani, elevaEu am fost la patinoarul din centrul orasului, si la cel din pavilion. Dar ca amplasare, mi se pare mai frumos cel din centru, pentru priveliste, alaturi de pomul de iarna si de ornamentele pentru sarbatori. Este foarte frumos, si cu siguranta am sa mai merg, mai ales ca mie îmi place foarte mult patinajul.Maria Luca, 26 ani, consilier juridicEste o idee foarte buna ca au amplasat patinoarul chiar în centrul orasului. Ce ma deranjeaza putin este faptul ca mie îmi pare cam mic. Si doritori vor fi cu siguranta foarte multi.

Salata de boeuf

Ingrediente: 300 g carne vita (carne alba de pui, curcan sau chiar peste alb); 2 morcovi; 1 patrunjel; 4 cartofi; 1 conserva mazare; 3 oua; 6 castraveti murati; 3 gogosari murati; 5-6 masline (pentru ornat); mustar; 200 ml ulei; 1 ligurita zeama lamâie, sare; piper.Mod de preparare:Carnea se fierbe în apa cu sare, spumându-se cât este necesar la începutul fierberii. Îndata ce carnea este fiarta, se lasa sa se raceasca si se taie cubulete. Se fierb legumele si 2 oua, se curata si se taie cubulete. Castravetii se curata de coaja si apoi se taie cuburi. Mazarea se scurge de zeama si se trece sub un jet de apa. Gogosarii se taie cubulete. Pentru maioneza: Se separa galbenusul de albus. Se pune galbenusul într-un castron, se adauga o lingura de mustar si putina sare, apoi se pune ulei, putin câte putin si se amesteca cu o lingura de lemn. Se da castronul la frig timp de 20-30 min, apoi se reia amestecatul pâna ce se încorporeaza tot uleiul. Se acreste maioneza cu zeama de lamâie si se potriveste gustul cu sare si piper. În cazul în care maioneza s-a taiat, se pune în alt castron o lingurita din maioneza taiata si o lingurita de zeama de lamâie sau otet si se freaca circular cu lingura pâna când capata un aspect omogen, adaugând apoi treptat, câte putin untdelemn, ca maioneza sa devina mai consistenta. Dupa aceea, se pune cu lingurita câte putin din maioneza taiata, pâna se încorporeaza toata, continuând cu untdelemnul, cât mai este necesar. În cazul în care maioneza se taie din nou atunci se pune într-un castron un galbenus cu putina apa rece, se amesteca cu putina maioneza taiata, si apoi se continua amestecatul energic si se adauga încorporarea maionezei taiate, pâna ce toata maioneza a fost refacuta. Se amesteca carnea, legumele, mustarul cu doua treimi din cantitatea de maionezîa, se aranjeaza salata pe un platou si se decoreaza cu restul de maioneza si maslinele.

„A fost un an greu“

 Reporter: Cum va place sa va petreceti timpul liber?Gligor Felicia: În putinul timp liber pe care îl am, încerc sa profit de el pentru a sta cu fetita mea. Îi place foarte mult sa se joace, de aceea ma duc cu ea prin parc si la locurile de joaca.Rep: Daca ati putea, ce alta profesie ati alege?G.F.: Cred ca tot în acest domeniu as fi ales, între Medicina si Farmacie. Mi-ar fi placut sa practic medicina, pentru ca aici ai nevoie de mai mult curaj. Si îmi place sa ma implic în diferite probleme, în tratarea oamenilor.Rep: Cum a fost anul 2008 pentru dumneavoastra si cum credeti ca va arata anul 2009?G.F.: Acest an, pentru mine, a fost foarte încarcat si foarte greu, cu multe schimbari la care a trebuit sa le fac fata. Aceasta mai ales ca în acest an am depus multe eforturi pentru ca meritele mele profesionale sa îmi fie recunoscute.În ceea ce priveste anul 2009, sper ca guvernantii nostri sa înteleaga sistemul farmaceutic si sa nu-l falimenteze.

Copilul zilei

Salut! Ma numesc Sebastian Pop, am 5 luni si jumatate si sunt un mare mancacios. Nu vreau sa ma laud vroiam doar sa ma vedeti. Va pup!

Bancul zilei

 La consultatie medicul îi spune pacientului:-Nu-mi place deloc cum arati! Cred ca ai facut o afectiune pulmonara. Câte tigari mai fumezi?-10, câte mi-ati prescris!-Si înainte câte fumai?-Înainte nu fumam deloc!

In audienta, pentru cititori

 Domnul Moraru Anghel din cartierul Terezian, doreste sa afle ce fel de formulare sunt necesare în vederea obtinerii informatiilor de interes public.Lista acestor formulare o puteti gasi pe site-ul Primariei "www.sibiu.ro":- formular- cerere de informatii de interes public;- reclamatie administrativa (1);- reclamatie administrativa (2).Persoanele interesate pot depune formularele la Centrul de Informatii pentru Cetateni - Primaria Sibiu , camera P08, între orele 8:30 - 18:30 (luni), 8:30 - 16:30 (marti, miercuri, joi, vineri). 

Universul Lego, expus la Cluj

Lego Land ClujFoto Diana SandorOraselul Lego Land a fost montat in 2 zile, iar acum isi asteapta vizitatoriiPeste 50.000 de piese de Lego au fost folosite de cei cinci fanatici ai genului pentru realizarea celui mai mare "orasel" din tara. Pe o masa de circa 10 metri patrati, o localitate in miniatura a luat nastere peste noapte si a ajuns sa fie reprezentata la cel mai inalt nivel. Lego Land, oraselul de Lego al celor cinci tineri, este format din mai multe "zone de interes", dupa cum declara chiar dezvoltatorii proiectului. "Avem intr-o parte a orasului portul si in partea cealalta avem aeroportul, ca asa trebuia sa fie ca la oricare mare oras. Apoi ne-am axat foarte mult pe tot ce tine de un oras adevarat. Avem linii de transport in comun, reprezentate aici in mare parte de trenurile care fac turul orasului, trenuri terestre sau suspendate, avem autobuze, absolut tot ce trebuie. Pe linga acestea, am ridicat si cladiri Lego reprezentative pentru o comunitate, iar apoi imaginea am completat-o cu personajele Lego, locuitorii Lego Land", a explicat Adrian Florea, unul dintre cei cinci organizatori ai expozitiei, care a lucrat timp de 2 zile la macheta orasului.Ambasador Lego RomaniaPe linga orasel, organizatorii au expus si piese din alte colectii cunoscute Lego, precum "Star Wars", "Technic", "Bionicle", "Racers" sau "City".     "Am apelat si la sprijinul celor de la Lego, care ne-au pus la dispozitie mai multe bannere si ne-au ajutat si cu organizarea concursului expozitiei", a completat Florea, care este, de altfel, si Ambasador Lego in Romania. A fost ales in functie pe singurul forum oficial al fanilor Lego din tara, unde sint inscrise circa 30 de persoane.     "Nu e scump. Sa spunem ca in 3 ani, de cind sint fan Lego, am investit intre 1.000 si 2.000 de euro in asta. Eu iau seturile si le stric si apoi incep sa fac alte structuri si alte constructii", a mentionat Florea. Expozitia este deschisa publicului zilnic intre 10 si 18, inclusiv simbata si duminica.Concurs pentru fanii LegoToti cei care trec pragul expozitiei Lego sint invitati sa ia parte la un concurs cu premii, evident, in piese Lego. Astfel, juriul, format din cei cinci organizatori, va decide intre cele mai bune proiecte de structuri Lego (sint admise orice fel de combinatii de piese Lego, atita timp cit inventivitatea si creativitatea concurentilor sint puse la bataie), care cuprind obligatoriu si un omulet Lego. Premiile au o valoare de peste 2.000 de lei si constau in colectii Lego "City", Lego "Star Wars" si Lego "Bionicle".

Statul da bani pe vin

 Statul român „cheltuie“ banii pentru bautura. Nu pentru folosul propriu, ci pentru a-i ajuta pe cei care produc licoarea lui Bacchus. Ministerul Agriculturii va lansa anul viitor un proiect în valoare de 400.000 euro, pentru promovarea la nivel national a vinurilor produse în România, prin organizarea unor simpozioane si realizarea de reportaje sau reclame. „Este prima data când demaram un astfel de proiect. Pâna acum, au existat proiecte de promovare a produselor românesti, dar acum o sa ne bazam strict pe acest domeniu. Scopul este de a face cât mai cunoscute printre consumatorii locali soiurile si podgoriile românesti. Circa 50% din suma totala a proiectului de 400.000 euro vor fi fonduri europene, 30% de la Guvern, iar restul banilor vor fi asigurati de catre asociatiile profesionale“, a declarat directorul de cabinet al Ministerului Agriculturii, Adrian Radulescu.Vin din belsugAcesta a mai adaugat si ca adaugat ca din 2010 România va primi de la Uniunea Europeana fonduri pentru promovarea vinurilor autohtone si pe pietele internationale. Potrivit datelor Organizatiei Nationale Interprofesionale Viticole, România a exportat în acest an circa 278.000 de hectolitri de vin din tari precum Canada, China, Italia, Spania, Germania, Olanda sau Statele Unite ale Americii. Totodata, importurile s-au ridicat la circa 450.000 de hectolitri, iar livrarile au fost facute din tari din afara UE.

Promisiuni europene

 Ministrul Agriculturii, Dacian Ciolos, a reusit sa obtina promisiuni favorabile din partea CE, în ceea ce priveste Politica Agricola Comune. România a obtinut un procent mai mare care se aplica din anul 2010, si anume 50% din nivelul platilor directe aplicat în Comunitate în 2004. România a obtinut posibilitatea de a suplimenta platile directe cu circa 800 milioane euro de bugetul national în decurs de trei ani, respectiv 2010 - 2012. Se estimeaza ca platile la hectar vor creste cu aproximativ 40 euro fata de nivelurile prevazute în Tratatul de aderare. 

Disperare la Sasaus

 Localnicii din Sasaus sunt dispusi sa faca tot posibilul pentru a salva de la paragina vechea biserica din comuna. Este vorba despre un lacas de cult construit în 1782, care este considerata cel mai vechi si important obiect de patrimoniu de pe Valea Hârtibaciului. Biserica se afla în paragina, fiind plina de igrasie, iar peretii constructiei, slabiti odata cu trecerea timpului, stau, acum, sa cada. Localnicii mizeaza pe orice ajutor venit din partea autoritatile. „Asistam, în ultimile decenii, la o degradare continua a acestei biserici, degradare ce se manifesta vizibil printr-o deplasare a turnului bisericii, respectiv prin multiplele fisuri ale boltii navei principale. Având în vedere posibilitatile limitate ale comunitatii locale solicitam ajutorul urgent pentru a gasi cele mai adecvate solutii de stopare a fenomenului alunecarii terenului si a degradarii ireversibile a bisericii“, se arata într-un memoriu întocmit de localnici. 

Mandru de Asociatia „Badea Cartan“

 Am avut o multime de activitati cu Asociatia „Badea Cârtan“, pe care o conduc. Este o asociatie cu obiective culturale, în cadrul careia mai colaboram si cu parteneri de peste granita. Ne ocupam, în primul rând, de cultura, dar si de economie, tot în interes cultural, însa. Asociatia a luat nastere în anul 1990, printr-o înfratire cu o alta asociatie franceza, dar atunci nu aveam personalitate juridica si era mult mai greu. Dupa aceea, am refacut-o în anul 2000. Prin colaborarea cu francezii am reusit sa reabilitam mai multe obiective din Cârtisoara. De exemplu, am reparat Caminul Cultural, am amenajat un parc de distractii pentru copii si am reabilitat scoala din Cârtisoara. Pentru aceste lucrari, am primit 10.000 euro de la francezi, iar cheltuielile care au mai aparut pe parcurs au fost suportate de Primarie. Asociatia „Badea Cârtan“ s-a mai ocupat si de Biserica Romano-Catolica din fata primariei. Lacasul era într-o stare deplorabila, mai avea putin si cadea tot zidul. Pentru a aranja lucrurile am obtinut sponsorizari de la niste firme ale unor prieteni din Brasov, am mai pus si noi niste bani, au mai contribuit si locuitorii si, pâna la urma, am reusit sa renovam toata biserica. În plus, ca asociatie, colaboram si cu alte astfel de grupuri din zone precum Sacramento, Texas, Ohio sau Detroit, le ducem românilor de acolo carti despre badea Cârtan si porturi populare. 

Controale de sarbatori

 În perioada premergatoare sarbatorilor de iarna, Directia Sanitar-Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor Sibiu (DSVSA) a intensificat controalele tematice. Desigur, mai multe controale au echivalat si cu mai multe neregularitati si, implicit, cu mai multe amenzi aplicate. „În ultimile zece zile au fost efectuate 97 de controale în trei abatoare, cinci unitati de prelucrare carne, 11 carmangerii, patru unitati de prelucrare lapte, 19 unitati de panificatie, 14 depozite alimantare, sapte unitati care comercializeaza legume si fructe, 26 magazine alimentare si opt unitati de alimentatie publica“, a declarat dr. Ioan Pentea, purtatorul de cuvânt al DSVSA Sibiu. Controalele au vizat, în genere, verificarea documentelor care atesta trasabilitatea materiilor prime si a produselor finite sau respectarea normelor de ambalare si etichetare. La dispozitia cetatenilorNeregularitatile constatate au fost dintre cele mai diverse, de la lipsa unor etichete pentru produse, pâna la spatii de depozitare lipsite de igiena sau nedotate corespunzator domeniului de activitate desfasurata. Pentru a se evita problemele de sanatate în rândul populatiei sibiene, consumatorii sunt sfatuiti sa fie extrem de precauti în alegerea produselor sau a spatiilor de unde le achizitioneaza. „Conducerea DSVSA Sibiu, atentioneaza populatia sa se aprovizioneze cu produse alimentare numai din unitati autorizate, iar în cazul în care apar probleme sa sune la telefoanele DSVSA Sibiu 0269 - 223314 sau 0269 - 223069“, completeaza Pentea.

Revelion cu 100 de lei

In Copsa Mica, Revelionul are o semnificatie aparte. Primaria orasului s-a implicat activ in organizarea unei petreceri pe masura pentru 200 de localnici norocosi si hotarati. Cei interesati trebuie sa se inscrie cat mai repede, deoarece locurile vor fi ocupate rapid. Evenimentul va fi gazduit de cantina Grupului Scolar „Nicolae Teclu“, fiind considerat deja o traditie a urbei, in ultimii trei ani de zile. Participantii se vor bucura de o trecere in noul an, cu o masa festiva variata, bautura pe masura, muzica pe toate gusturile, concursuri de dans cu premii si, bineinteles, nelipsitul foc de artificii de la miezul noptii. Pretul propus de autoritatile locale este de 100 lei de persoana, iar inscrierile se fac in perioada 27 noiembrie-26 decembrie, la casieria Primariei Copsa Mica, in limita celor 200 de locuri puse la bataie. „Si anul acesta vom organiza Revelionul Orasenesc, prin care incercam sa le oferim localnicilor o sarbatoare pe care o asteapta tot anul si care sa le ofere relaxarea de care au nevoie la sfarsit de an. Lumea se distreaza, uita de griji, asculta muzica, socializeaza. Plus ca locatia va fi decorata specific, ea fiind si reabilitata semnificativ in ultima perioada, pentru a se preta cat mai bine pe acest gen de eveniment“, a dat asigurari Tudor Mihalache, primarul din Copsa Mica. In frunte cu primarulImpreuna cu localnicii se va distra chiar si primarul Mihalache, alaturi de familie, asa cum a facut in fiecare an de cand Primaria organizeaza evenimentul. Conform spuselor edilului, Copsa Mica deja „straluceste“. O parte din luminile de sarbatori au fost deja aprinse, iar de Mos Nicolae va fi pusa in functiune intreaga instalatie. Anul acesta, in Copsa se vor ridica falnici si plini de podoabe, cinci brazi, cu inalime de peste opt metri. Inedit este faptul ca toti au fost donati de unii localnici din Axente Sever, care au vrut sa contribuie direct la infrumusetarea orasului. „La noi lucrurile sau un pic mai diferit. Primaria nu a cheltuit nimic pentru brazi, deoarece acestia au fost donati de niste localnici din Axente Sever, care ii aveau in gradinile persoanale de cativa ani de zile. Fiecare pom de Craciun are cate un biletel pe el, pe care scrie ca este doonatie si numele celui care l-a oferit comunitatii“, subliniaza Mihalache.Traditie de Sf. IonIn Copsa Mica vor fi stinse toate luminile de sarbatori in ziua de Sf. Ion, pe 7 ianuarie, cand in fata Primariei se va face un foc mare de tabara, la care vor participa toti sarbatoritii.

Fonduri pentru Agnita

 Guvernul a aprobat, la începutul lunii trecute, o hotarâre prin care aloca suma de 5.446.000 lei pentru constructia si reparatia, în functie de situatie, a cinci unitati de asistenta medico-sociala, printre care se numara si unitatea din Agnita. „În principal, noi intentionam sa extindem cladirea cu înca doua saloane, sa reamenajam acoperisul si sa achizitionam si un lift pentru alimente. Lucrarea va dura aproximativ 6 luni, iar daca vremea va fi buna, intentionam sa începem lucrarile în luna februarie“, a explicat Marius Curcean, primarul din Agnita. Cei 574.000 lei vor fi asigurati din Fondul de Solidaritate si se vor aloca în transee, pe baza documentelor întocmite de beneficiari, avizate de catre Directiile de Munca si Protectie Sociala. „Momentan, lucrarea se afla în stadiu de proiect, iar în cursul saptamânii viitoare vom publica licitatia pe internet, urmând ca în maxim o luna de zile sa semnam contractul cu o firma autorizata. Decontarea se va face treptat, pe situatii de lucrari“, a precizat Doina David, directoarea Unitatii de Asistenta Medico-Sanitara Agnita. Servicii comunitarePe lânga unitatea din Agnita, vor mai beneficia de fonduri si unitatile medico-sociale din Botosani, Hunedoara si Suceava. Acestea au mai primit finantare de la bugetul de stat pentru realizarea lucrarilor de reparatii si amenajari, în conditiile în care consiliile locale sau judetene nu dispun de resursele financiare pentru finalizarea lucrarilor. Serviciile sociale reprezinta o forma de suport activ pentru familiile si comunitatile aflate în dificultate. Beneficiarii acestor servicii acordate în unitatile de asistenta medico-sociala sunt persoane vârstnice si persoane adulte cu handicap care necesita, permanent sau temporar, supraveghere, asistare, îngrijire sau tratament si care sunt lipsite de sustinatorii legali. Astfel, unitatea de asistenta medico-sociala Agnita ofera informare în domeniu, servicii de baza pentru activitatile zilnice, identificare si evaluare, consiliere juridica si sociala, cât si sprijin de urgenta în vederea reducerii efectelor situatiilor de criza.

Turismul intra in stand-by

Depunerea cererilor de finantare pentru crearea, dezvoltarea si modernizarea infrastructurii de turism va fi suspendata incepind din 19 decembrie in toate regiunile de dezvoltare. Anuntul a fost facut ieri de Ministerului Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor si motivat de faptul ca majoritatea proiectelor depuse pina în prezent sint concentrate doar pe modernizarea si extinderea structurilor de cazare. Ministerul considera necesara evaluarea posibilitatii atingerii indicatorilor prevazuti pentru acest domeniu, intrucit banii sint destinati si altor operatiuni: amenajarea obiectivelor turistice naturale, valorificarea potentialului turistic montan, dezvoltarea turismului balnear si crearea, reabilitarea si extinderea infrastructurii de agrement. A. M. P. 

Boc isi sprijina "invinsii"

Presedintele PDL, Emil Boc, i-a asigurat pe candidatii partidului care au cistigat în colegiile în care au concurat, dar nu au obtinut mandatele puse în joc, ca nu vor fi uitati de catre conducerea de partid si vor avea sprijin politic în continuare.     Liderul democrat-liberalilor le-a transmis un mesaj celor care nu au intrat în Parlament din cauza modului de distribuire a mandatelor, asigurindu-i în continuare de sprijinul conducerii PDL. "Candidatii PDL au cistigat în 196 de colegii, dar avem 166 de mandate. Vreau sa le multumesc celor 30, celor care au cistigat, dar nu se regasesc în Parlament datorita sistemului electoral de distribuire a mandatelor si sa-i anunt de decizia Biroului Permanent National de a nu-i uita si de a le asigura sprijinul politic", a declarat Boc.     În acest sens, el i-a convocat pe toti liderii organizatiilor judetene la o întilnire cu membrii Biroului Permanent al PDL, joi, la ora 12. "Nici un om de la PDL care a muncit si a avut rezultate nu va fi uitat", a conchis Boc.     PDL a avut candidati în toate colegiile uninominale, iar, potrivit datelor furnizate de BEC, a obtinut, în total, 166 de mandate, Alianta PSD^PC - 163, PNL - 93, iar UDMR - 31 de mandate.    NewsIn

Universul Lego, expus pentru clujeni

Click pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine marita

10 ani de sprijin

Artemis, Asociatia Femeilor Impotriva Violentei, implineste 10 ani de activism. In tot acest rastimp, membrii asociatiei au luptat impotriva violentei asupra femeilor si copiilor.     Astfel, in 10 ani, 260 de copii si tineri au beneficiat de servicii de interventie si consiliere psihologica. S-au realizat 60 de evaluari psihologice in sprijinul investigatiei judiciare pentru cazuri de abuz/violenta sexuala. 3.500 de adolescenti, 930 de copii si 400 de parinti au fost inclusi in programe educative in scop de prevenire a abuzului si violentei sexuale.     1.400 de clujence care s-au confruntat cu violenta domestica au fost consiliate psihologic si 650 au beneficiat de consiliere juridica.     44 de femei si 47 de copii, precum si 18 tinere, au fost gazduiti si asistati in adapostul temporar al asociatiei. 300 de tineri au participat in programele privind egalitatea de sanse intre femei si barbati. Artemis a oferit pregatire specifica pentru 155 de specialisti care lucreaza in domeniul violentei domestice. De asemenea, Artemis a pregatit, de-a lungul a 10 ani, inca 280 de specialisti care lucreaza in domeniul protectiei copilului abuzat.

Stefan Hrusca revine la Polus

 Colindele nemuritoare ale lui Stefan Hrusca vor rasuna din nou pentru clujeni in prag de sarbatori, la Polus Center, miine de la ora 19. Evenimentul va avea loc in zona de food court. Incepind cu ora 17, vor colinda in aceeasi zona micuti de la diverse gradinite clujene si in final vor primi cadouri de la Mos Nicolae.     In ziua de simbata, 6 decembrie, incepind cu ora 18, copiii sint asteptati în aceeasi zona a complexului comercial clujean la un show in care personaje ca Profesorul Trasnit, Craciunita, Mos Craciun si doi spiridusi de la Fun Science îi vor întimpina cu o "Poveste de Craciun". Totodata, micutii vor mai avea parte in aceeasi zi de sedinte de face painting si împletit de baloane.    F. T.

Osteoporoza, boala silentioasa

Asociatia pentru Prevenirea Osteoporozei din Romania (APOR) a efectuat un sondaj la care au participat 500 de femei din mediul urban. Soindajul a relevat faptul ca informatiile despre osteoporoza sint insuficiente si eronate. Astfel, 23% dintre femeile chestionate nu au auzit de osteoporoza, 80% dintre ele nu au putut explica in ce consta boala si 84% nu au cunoscut factorii de risc ai bolii.     Acelasi sondaj al APOR arata ca 37% dintre femeile intervievate nu au avut cunostintele elementare despre osteoporoza, doar 17% dintre ele au discutat despre osteoporoza cu medicul de familie si doar 10% dintre femei au auzit de aceasta afectiune de la doctor.     "E trist ca multe femei se gindesc la aceasta boala de abia dupa menopauza si dupa primele fracturi, cind afla ca au osteoporoza. Din lipsa de educatie, se ajunge la boala si la tratament si nimeni nu mai mizeaza pe preventie", a spus dr. Pataki Katalin, liderul grupului de sprijin al APOR din Dej, singurul din judetul Cluj.     "Grupul pe care ni l-am format noi la Dej pune accent pe preventie, mai mult decit pe tratament. Facem gimnastica medicala, deoarece asta e cel mai important", a spus dr. Pataki.     Analizele pentru Programul de Evaluare a Starii de Sanatate a Populatiei (PNESS) arata ca, din 1 iulie 2007 pina in 31 octombrie 2008, in judetul Cluj au fost depistate cu risc de osteoporoza 1.885 de femei.

Atentie la petarde!

Pe linga cadouri, brazi si luminite, sarbatorile de iarna sint intimpinate de romani si cu pocnitori si petarde. Deja, la finalul lunii trecute, inspectorii Serviciului Inspectie Comerciala din cadrul Politiei Comunitare au depistat in zona halei agroalimentare din Piata Mihai Viteazu doua persoane care au pus in vinzare 1.200 de petarde, care au fost ulterior confiscate. Primaria le atrage atentia comerciantilor ca, potrivit legislatiei in vigoare, "se interzice vinzarea obiectelor artizanale de distractie, fabricate sau confectionate pe baza de amestecuri pirotehnice persoanelor care nu au implinit virsta de 18 ani". Nerespectarea acestor prevederi se sanctioneaza cu amenzi cuprinse intre 3.000 si 6.000 de lei. Clujenii trebuie sa stie ca pentru a putea detine, comercializa, transporta si folosi obiectele pirotehnice este necesara autorizatia din partea Inspectoratului Teritorial de Munca si de la Inspectoratul Judetean de Politie. De asemenea, este bine de stiut care sint cazurile cind folosirea acestor obiecte artizanale de distractie este interzisa. Astfel, printre altele, nu pot fi folosite petardele si pocnitorile la o distanta mai mica de 50 de metri de blocurile cu patru niveluri si la mai putin de 100 de metri de blocurile cu mai mult de patru niveluri.

A inceput sezonul gripei!

In premiera pentru acest sezon, numarul Infectiilor Acute ale Cailor Respiratorii Superioare (IACRS) si al penumopatiilor e in scadere semnificativa fata de saptamina precedenta. Suspiciunile de gripa, insa, cresc. In intervalul 24-30 noiembrie numarul cazurilor de IACRS a scazut semnificativ pentru prima data in acest sezon. Potrivit Autoritatii de Sanatate Publica (ASP) Cluj, saptamina trecuta au fost depistate 1.693 de imbolnaviri, in scadere cu 870 fata de saptamina 17-23 noiembrie.     Si numarul penumopatiilor a scazut. Saptamina trecuta au fost inregistrate doar 337 de cazuri, mai putin cu 182 de imbolnaviri decit in perioada anterioara.     "Numarul IACRS-urilor si pneumopatiilor a scazut datorita cresterii temperaturilor. In anul 2007, in aceeasi perioada, s-au raportat 1.547 de IACRS-uri, iar numarul pneumopatiilor a fost de 334", a aratat pentru monitorul dr. Mihai Moisescu, seful departamentului de Epidemiologie din cadrul ASP Cluj. La nivelul judetului Cluj au fost depistate trei noi cazuri de suspiciune de gripa. "Au fost trei noi suspiciuni de gripa, pe care le-am trimis spre expertiza la Bucuresti. Doua rezultate au fost negative, iar acum asteptam rezultatul pentru cel de-al treilea caz", a conchis dr. Moisescu.

Atentie la petarde!

Pe linga cadouri, brazi si luminite, sarbatorile de iarna sint intimpinate de romani si cu pocnitori si petarde. Deja, la finalul lunii trecute, inspectorii Serviciului Inspectie Comerciala din cadrul Politiei Comunitare au depistat in zona halei agroalimentare din Piata Mihai Viteazu doua persoane care au pus in vinzare 1.200 de petarde, care au fost ulterior confiscate. Primaria le atrage atentia comerciantilor ca, potrivit legislatiei in vigoare, "se interzice vinzarea obiectelor artizanale de distractie, fabricate sau confectionate pe baza de amestecuri pirotehnice persoanelor care nu au implinit virsta de 18 ani". Nerespectarea acestor prevederi se sanctioneaza cu amenzi cuprinse intre 3.000 si 6.000 de lei. Clujenii trebuie sa stie ca pentru a putea detine, comercializa, transporta si folosi obiectele pirotehnice este necesara autorizatia din partea Inspectoratului Teritorial de Munca si de la Inspectoratul Judetean de Politie. De asemenea, este bine de stiut care sint cazurile cind folosirea acestor obiecte artizanale de distractie este interzisa. Astfel, printre altele, nu pot fi folosite petardele si pocnitorile la o distanta mai mica de 50 de metri de blocurile cu patru niveluri si la mai putin de 100 de metri de blocurile cu mai mult de patru niveluri.

Tunelul din centru, aminat

Luarea unei decizii in privinta variantei finale de proiectare a tunelului din centru se amina pina saptamina viitoare, cind propunerile belgienilor de la Arcadis Gedas vor fi discutate de specialistii din cadrul Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului si Urbanism (CTATU). "Propunerile pe care le-am primit nu multumesc deocamdata Primaria. Acestea vor fi analizate in sedinta de saptamina viitoare a Comisiei de Urbanism", a explicat viceprimarul Sorin Apostu pentru monitorul. Toate solutiile de proiectare propuse de belgieni pentru realizarea acestui pasaj ar fi trebuit sa urmareasca evitarea demolarii a 16 imobile siuate pe strazile Motilor si Clinicilor. Proiectul tunelului ce va lega strada Motilor de Regionala CFR a primit, totusi, aviz de oportunitate de la urbanisti inca din luna octombrie, insa municipalitatea a solicitat firmei belgiene Arcadis sa caute o solutie pentru realizarea acestuia fara demolarea cladirilor vizate initial. Potrivit arhitectului Sorin Scripcariu, cel care a proiectat primul plan al tunelului, varianta care presupune demolarea celor 16 cladiri din centru este cea mai rentabila din punct de vedere financiar. Astfel, costul estimativ pentru realizarea intregului pasaj subteran este de aproximativ 110 milioane de euro.

A inceput "Rezidentiada"

Rezidentii si-au depus deja dosarele la Autoritatea de Sanatate Publica (ASP) Cluj pentru a fi repartizati, din 1 ianuarie 2009, in centrul universitar din Cluj-Napoca. Potrivit purtatorului de cuvint al ASP Cluj, Daniel Ciocan, pina ieri au fost depuse 299 de dosare pentru specialitatea Medicina.     Inca 22 de rezidenti, absolventi de Medicina Dentara, si-au exprimat optiunea pentru a-si face specializarea in judetul Cluj. Cel mai mic numar de dosare depuse la ASP Cluj a fost pentru specialitatea Farmacie. Doar 14 farmacisti cu acte in regula vor sa se specializeze, deocamdata, la Cluj.     "Totusi nu putem spune inca daca este sau nu concurenta in judetul Cluj, pentru ca rezidentii isi pot depune dosarele si la Centrul National de Perfectionare in Domeniul Sanitar Bucuresti, care coordoneaza rezidentiatul", a explicat Daniel Ciocan.     Va reamintim ca in octombrie s-a suplimentat cu 279 de pozitii numarul de locuri si posturi pentru efectuarea rezidentiatului in Cluj. Totusi, pentru specializarile Expertiza medicala a  capacitatii de munca, Geriatrie si gerontologie, Medicina legala, Medicina nucleara, Medicina sportiva si Sanatate Publica si Management nu exista nici un post disponibil la Cluj-Napoca. La specializarea Radioterapie, in Cluj-Napoca exista un singur post scos la concurs, la fel ca la Chirurgie pediatrica si Endocrinologie.     Cele mai multe posturi scoase la concurs la Cluj-Napoca sint la medicina de familie, 75 de pozitii, adica jumatate din posturile din Bucuresti.

Pe scurt

4.700 de metri patrati de cadouriAstazi incepe la Expo Transilvania cea de-a XIV-a editie a Tirgului Cadourilor. Evenimentul va dura pina in 14 decembrie si reuneste circa 180 de firme participante, cu 20 mai putine fata de editia din anul precedent. Pentru cumparaturile de sarbatori, vizitatorii au de strabatut o suprafata mai mare de 4.700 de metri patrati si pot participa la diverse tombole, cu premii constind in produse electronice, electrocasnice si cosmetice. Marele premiu va fi un televizor Sony LCD HD Ready de 80 cm. Ioan Avram, directorul Expo Transilvania, spune ca se asteapta ca numarul de vizitatori sa-l depaseasca pe cel din 2007, de 54.000 de persoane. Biletele de intrare costa 1 leu, iar un punct de atractie al tirgului este si parcul de distractie amenajat linga Expo Transilvania.    A. D."Moina" se demoleaza mai repedeDesi firma Arisev Truck are la dispozitie 4 luni pentru a demola intregul Stadion "Ion Moina", lucrarile au luat deja un avans serios, tribuna a doua a arenei fiind pusa la pamint in totalitate. Reprezentantii Arisev Truck se grabesc cu lucrarile pentru ca vor sa profite cit mai mult de vremea buna de afara. Aceasta deoarece, o data cu venirea frigului si, implicit, a inghetului, ritmul demolarii va fi vizibil incetinit. Potrivit purtatorului de cuvint al Consiliului Judetean, Victor Popa, dupa ce a fost finalizata demolarea tribunei a doua, angajatii firmei Arisev au trecut la peluza, urmind ca pina la inceputul primaverii intregul stadion sa devina o amintire. Tot in grafic se afla si transportul deseurilor si molozului rezultat si transformarea acestora in material pentru reabilitarea drumurilor din judet care fac legatura intre diverse comune. Reamintim ca autoritatile judetene vor plati firmei Arisev 652.999,14 lei, fara TVA, pentru demolarea arenei "Ion Moina", de trei ori mai putin decit suma estimata initial de Consiliul Judetean.    M. O.Alte strazi ramin fara apaLucrarile de reabilitare a retelei de alimentare cu apa si de remediere a unor avarii continua, motiv pentru care, pe parcursul zilelor de astazi si de miine, Compania de Apa Somes va intrerupe alimentarea cu apa pe mai multe strazi. Astazi, intre orele 9-18, vor fi afectate strazile Grivitei, Mehedinti numerele 46-48 si Donath numerele 186-188. Tot astazi, intre orele 8-16, vor ramine fara apa locuitorii blocurilor cu patru nivele de pe strazile Baisoara si Scarisoara si cei de pe strada Baita numarul 7. De asemenea, in acelasi interval, furnizarea apei se va face cu presiune scazuta pe strada Nasaud. Miine, in intervalul orar 8-17, va fi intrerupta furnizarea apei potabile pe strada Detunata numarul 9 si pe strada Nasaud numarul 10.    M. O. Actiune impotriva cersetorilorPolitistii Sectiei 1 Politie au organizat o actiune ampla de identificare si combatere a fenomenelor de cersetorie si vagabondaj. Totodata, au fost depistati si mai multi copii ai strazii. Oamenii legii au legitimat 22 de persoane si au gasit 10 persoane, dintre care 5 minore, care apelau la mila publicului. Au fost aplicate 10 amenzi care au totalizat 720 de lei.     Trei tinere cu virste cuprinse intre 21 si 24 de ani, care tineau in brate minori cu virste intre 1 si 3 ani si cerseau, au fost sanctionate, iar in cazurile lor au fost anuntati reprezentantii Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Cluj, in vederea deschiderii unei anchete sociale si pentru monitorizarea micutilor.    A. D.Turismul intra in stand-byDepunerea cererilor de finantare pentru crearea, dezvoltarea si modernizarea infrastructurii de turism va fi suspendata incepind din 19 decembrie in toate regiunile de dezvoltare. Anuntul a fost facut ieri de Ministerului Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor si motivat de faptul ca majoritatea proiectelor depuse pina în prezent sint concentrate doar pe modernizarea si extinderea structurilor de cazare. Ministerul considera necesara evaluarea posibilitatii atingerii indicatorilor prevazuti pentru acest domeniu, intrucit banii sint destinati si altor operatiuni: amenajarea obiectivelor turistice naturale, valorificarea potentialului turistic montan, dezvoltarea turismului balnear si crearea, reabilitarea si extinderea infrastructurii de agrement.    A. M. P.   

Ieftiniri de iarna sau reglare a pietei?

Dupa ce preturile la ciment si otel-beton au scazut brusc, multi dintre clujenii care doreau sa achizitioneze o locuinta in 2009 spun acum ca vor astepta sa vada daca aceste ieftniri se vor resimti si in preturile locuintelor. Trebuie mentionat ca otel-betonul si cimentul sint printre cele mai importante materiale de constructii, iar pretul lor a scazut fata de vara acestui an cu circa 40%. Explicatia ieftinirii e diferita de la constructor la constructor. Unii spun ca e o normalizare a pietei, altii spun ca e din cauza de sezon.     Ioan Aschilean, presedintele Consiliului de Administratie al ACI Cluj, spune ca preturile scad in fiecare iarna. "In plus, producatorii au acum nevoie de lichiditati, nimeni nu-si mai permite sa tina pe stoc", explica Aschilean. El spune ca preturile la materialele de constructii nu vor continua sa scada si ca e putin probabil ca locuintele sa se ieftineasca semnificativ. "Cred ca am putea vorbi de o ieftinire a materialelor de constructii, per ansamblu, de 5-7% pe an. Totusi, costurile mai mici la ciment sau otel-beton sint in parte compensate de costurile cu forta de munca, ce sint in crestere. Iar atit timp cit exista cerere, nu cred ca vom vedea alte ieftiniri spectaculoase pe piata materialelor de constructii", spune Aschilean.     Potrivit acestuia, costurile cu materialele si echipamentele reprezinta 48-56% din costul total al unei locuinte, manopera reprezinta 18-24%, in timp ce costurile cu energia inseamna 2%, restul de 10-18% fiind beneficiul celui care construieste.     Pe de alta parte, Laurentiu Plosceanu, presedintele Asociatiei Romane a Antreprenorilor in Constructii (ARACO), spune ca ieftinirile de pe piata cimentului si otel-betonului sint un rezultat al echilibrarii dintre cerere si oferta. "Nu e o scadere conjuncturala, e o reasezare a pietelor", spune Plosceanu, care mentioneaza ca, desi pretul cimentului nu va mai scadea, e posibil ca otel-betonul sa se ieftineasca in continuare, desi nu la fel de spectaculos ca pina acum. Plosceanu crede ca aceste scaderi de pret se vor resimti inclusiv prin ieftinirea locuintelor, insa doar daca dezvoltatorii nu vor mai specula profituri atit de mari.     In ultimele saptamini, o tona de otel-beton a ajuns sa coste cu circa 50% mai putin fata de vara acestui an. Si cimentul s-a ieftinit cu circa 40%, iar preturile au scazut cu 35% la tot ce inseamna parte de fier, panouri de gard, cuie, sirme etc.

Sensuri unice in Marasti si Centru

 Doua alei din cartierul Marasti, care fac legatura intre strada Cojocnei si strada Rasaritului, vor avea sensuri unice, masura fiind luata de municipalitate pentru fluidizarea circulatiei din zona. Astfel, aleea de pe strada Cojocnei dintre numerele 21 si 23 va avea sens unic de mers inspre strada Rasaritului, iar aleea de pe strada Rasaritului dintre numerele 104 si 105 va avea sens unic de mers inspre strada Cojocnei. In plus, incepind de astazi, Primaria instituie sens unic si pe strada Baba Novac, dinspre Bulevardul Eroilor spre strada Avram Iancu.    M. O.

Deputat pe Africa, membru UDMR

Koto Jozsef, candidatul UDMR în Colegiul 4 din diaspora – Orientul Mijlociu, Africa si Asia, care a fost ales cu doar 34 de voturi, a declarat ca îi place sa fie primul, chiar si la cele mai putine voturi primite de un candidat care a obtinut mandat la aceste alegeri parlamentare. Koto are 69 de ani si se afla la primul mandat în Parlamentul României, dar a mai fost de 2 ori secretar de stat în Ministerul Educatiei, unde s-a ocupat si de problemele diasporei. NewsIn

Smokie revine in Cluj-Napoca

Spectacole intenseFoto http://www.michow-concerts.comSmokie revine la Cluj, unde cu siguranta vor cinta hiturile care i-au consacratFanii celor de la Smokie sint asteptati in 16 decembrie la un nou concert de amploare la Cluj-Napoca, la Sala Sporturilor "Horia Demian", incepind cu ora 20. "Spectacolele celor de la Smokie sint foarte intense, incendiare, emotionale, spectatorii de la 15 la 65 de ani regasindu-se in melodiile lor, ce nu au virsta", declara Eugen Cermac, producatorul concertelor de la Cluj si Iasi. "Faptul ca trupa se va afla deja la a cincea prezenta in tara noastra ne da garantia unui show de succes, despre care ne vom aduce cu toti aminte", adauga Ana Maria Sortan, co-producator al evenimentului. Numele de Smokie este asociat in toata lumea cu hit-uri ca "Living Next Door to Alice", "Don't Play Your Rock'n'Roll to Me", "If You Think You Know How to Love Me" sau "I'll Meet You At Midnight".Un singur membru de la inceputuriTrupa Smokie i-a avut in componenta la inceputuri pe Chris Norman (voce si chitara armonica), Pete Spencer (chitara solo), Terry Utley (bas) si Alan Silson (baterie). Se numara printre putinele formatii de rock care au reusit sa reziste decenii in sir pe piata muzicala si sa atraga generatii de spectatori din intreaga lume. Primul nume al trupei a fost "The Yen" (1965), apoi "The Sphynx", "The Essence" sau "The Elizabethans". Din 1974 trupa s-a numit "Smokey", iar un an mai tirziu a fost lansat primul album, "Pass It Around", urmat de "Changing All the Time". Numele "Smokey" a fost transformat in actualul "Smokie" atunci cind celebrul cintaret american Smokey Robinson a amenintat ca va da trupa in judecata. Doar unul din membrii de atunci a mai ramas - Terry Uttley (voce), fiind completat de Martin Bullard (clape), Steve Pinnell (baterie), Mike Craft (voce) si Mick McConnell (chitara). Trupa are isi in prezent numeroase concerte in toate colturile lumii, numai in 2004 avind un turneu de 260 de zile succesive, cu 178 de zboruri.Cum a aparut "Who The Fuck is Alice"Dupa o perioada de declin, cunoscuta de mai toate trupele de gen, Smokie a revenit in topurile din Marea Britanie in 1995 cu unul din cele mai surprinzatoare hituri ale anului – un cover al unui hit propriu al trupei, in duet cu comicul Roy Chubby Brown. In timpul unui turneu in Irlanda au observat ca, dupa versul "For 24 years i’ve been living next door to Alice", publicul cinta "Who the fuck is Alice". Un DJ olandez de la Café Gompie inventase expresia, iar dupa ce un producator local a constatat ca este foarte populara, a lansat un cover al piesei celor de la Smokie, cu tot cu versul respectiv. Melodia a ajuns in fruntea topurilor din Olanda si Marea Britanie, iar Smokie au decis sa faca un cover al propriei melodii, in varianta Gompie.

Heidi Schmidt cinta in Autograf

Iubitorii folkului sint asteptati astazi, de la ora 21, la obisnuitul eveniment numit "Joia de Folk" in clubul Autograf" (str. Memorandumului, nr. 23), unde va cinta artista Heidi Schmidt. "Daca vorbim despre Heidi Schmidt trebuie obligatoriu sa vorbim despre muzica precum un liant intre suflete si apoi ca liant intre suflete si Dumnezeu", declara oficialii localului. "Heidi este o cintareata americanca ce a invatat limba romana nu doar pentru a conversa, ci pentru a scrie versuri si a compune muzica", adauga acestia. Artista a fost prima data in Romania in anul 2000, an in care s-a si mutat la Cluj-Napoca pentru a lucra la o fundatie unde a predat muzica si a lucrat cu copii neprivilegiati. Este voluntara la "International School" din Cluj-Napoca, unde preda engleza conversationala bazata pe valorile morale si preda lectii de chitara la "Music Camp International". A inregistrat albumele "Child of Joy", "Aripile Zorilor" si "A Woman’s Heart". Biletele in Autograf costa 12 lei sau 8 lei cu reducere.

Incepe Festivalul "Mozart"

Intre 5 si 12 decembrie, Clujul va gazdui traditionalul Festival "Mozart", a carui a XVII-a editie se distinge printr-un numar record de inscrisi in concurs.     Piese celebre, dar si bucati muzicale in prima auditie, artisti consacrati, dar si tinere sperante vor caracteriza aceasta editie, dupa cum a remarcat Adriana Bera, presedinta Societatii Române "Mozart". Vor fi prezenti dirijorii Gottfried Rabl (Viena) si Ferenc Gabor (Berlin), flautistul Janos Balint (Budapesta), harpistul Ion-Ivan Roncea (Bucuresti), Cvartetul Transilvan, pianista Adriana Bera, precum si tineri interpreti, unii dintre ei înca studenti ai Academiei de Muzica "Gheorghe Dima". Dintre acestia din urma fac parte cvartetul "Arcadia", clarinetistii Razvan Poptean si Aurelian Bacan, fagotistul David Mathe, cornistul Gabriel Cupsa, pianistul Attila Szekely, oboistii Adrian Cioban si Bence Haaz. Vor fi interpretate lucrari cunoscute ca "Simfonia Jupiter" sau "Cvartetul "Disonantelor", alaturi de creatii in premiera cum ar fi cele patru cvartete cu flaut sau piesele pentru doua piane. In 6 decembrie va avea loc un simpozion cu tema "Filonul baroc în creatia lui Mozart". La concursul de interpretare s-au inscris un numar record de participanti: 28 de formatii din Bucuresti, Cluj si Brasov.

Romania in cercul de creta caucazian

Cum e si natural, conflictul izbucnit in prima saptamina a lunii august la o distanta de numai 1.500 de kilometri de granitele Romaniei ii preocupa pe analistii nostri. Desi nuantele difera, as spune ca acestia se impart in doua tabere principale. Pe de o parte, ii gasim pe cei care ii reproseaza fostului marinar aflat azi la cirma tarii inconsecventa declaratiilor anterioare cu examenul sever al practicii la ora punerii acestora in aplicare. De ce inghitirea spanacului declarativ privind necesitatea blocarii transformarii Marii Negre intr-un "lac rusesc" nu este urmata in practica de umflarea muschilor si, aidoma simpaticului Popeye, de lichidarea adversarului cel rau? Pe de cealalta parte, ii aflam pe cei care ii reproseaza lui Traian Basescu o hiperactivitate care, mai pe romaneste spus, s-ar numi "aflarea in treaba". Ambele tabere au dreptate, ceea ce echivaleaza cu a spune ca ambele gresesc deopotriva.     Criza georgiana nu face decit sa confirme ca da, rusii sint ferm hotariti sa nu permita cu nici un chip ca semi-hegemonia lor din Marea Neagra sa fie pusa sub semnul intrebarii. Spun semi-hegemonie, pentru ca, de fapt, in acest punct interesele rusesti converg cu cele ale celuilalt semi-hegemon, Turcia. Chiar vizita-fulger pe care Traian Basescu a facut-o la 20-21 august in cinci state riverane, printre care si Turcia, a reconfirmat ca Ankara nu este dispusa sa renunte la prevederile Conventiei de la Montreux. Si atunci, cu ce instrumente ar putea actiona Romania, din moment ce Turcia, se bucura in cadrul NATO de drept la veto asupra oricarei actiuni militare care i-ar afecta interesele? Organizatia de Cooperare Economica de la Marea Neagra? Sau poate Fondul Marii Negre? Nici macar Blackseafor, in care sint membre atit Turcia, cit si Romania, nu este diferita, ca sa nu mai vorbim de forta mai degraba simbolica a acesteia.     Mai ramine, desigur, Uniunea Europeana, si nu este intimplator ca de la bunul inceput al crizei Bucurestiul a subliniat cu orice ocazie ca politicile sale se indreapta mai degraba catre mobilizarea eforturilor in cadrul Uniunii pentru gasirea unei solutii care sa satisfaca ambele tabere aflate in conflict. Numai ca, o stie si un copil osset aflat la gradinita, Uniunea Europeana este in primul rind divizata cind este vorba de interventii militare, in al doilea rind impotenta si, nu in ultimul rind, dependenta de livrarile rusesti de hidrocarburi. Cea mai buna ilustratie a acestei "situatiuni" a fost chiar summitul extraordinar de la Bruxelles de la inceputul lunii septembrie. Cind Rusia te lauda pentru "responsabilitatea" de care ai facut dovada, e ca si cum te-ai fi intors acasa cu o umbrela, fluturind in mina hirtioara care asigura, pasamite, caldurica in iarna viitoare. Mai lipsesc palaria, mustata si ilustrul nume Chamberlin.     Chiar daca este exagerata afirmatia ca motivul principal al interventiei rusesti s-ar afla in efortul de a impiedica Georgia, tara de tranzit pentru proiecte alternative care ar ocoli Rusia reducind astfel dependenta Europei de gazele si petrolul rusesc, nu incape indoiala ca si acesta se numara printre motivele brutalei actiuni. Cele doua conducte, cea petrolifera (Baku-Tbilisi-Ceyhan) si cea de gaze naturale (Baku-Tbilisi-Erzurum), stau ca un ghimpe in ochii premierului-presedinte Vladimir Putin si ai succesorului sau, Dimitrii Medvedev, fost director al giganticului concern de stat rusesc Gazprom. Din acest punct de vedere, afirma nu de mult Stephen Kotkin de la Foreign Policy Research Institute, Rusia ar putea fi analizata sub titlul "Kremlin Inc." Proiectul Nabucco la care este angajata si Romania, ar urma sa transporte gaz din Azerbaidjan (dar si Turkmenistan) prin Georgia, Turcia, Bulgaria, Ungaria si Romania, ajungind in cele din urma la un terminal vienez. Numai ca proiectul se aseamana cu autostrada Bechtel. Se face mare vilva de importanta lui si mai nimic pentru implementare. Dar pentru Bechtel s-au incheiat cel putin acordurile si s-au facut niste plati. Nici macar acordurile initiale nu au fost inca semnate in cazul Nabucco. Intre timp, Rusia a contracarat cu proiectul alternativ Southstream, care pedepseste Romania ocolind-o, trecind in schimb prin Bulgaria, Serbia si Ungaria (tara care practic anuleaza in acest fel participarea la Nabucco, desi dezminte oficial acest lucru), terminindu-se (ce coincidenta bizara, ar spune Eugen Ionesco!) exact in punctual terminus de la Viena unde s-ar fi incheiat si proiectul Nabucco.     Si totusi, in timpul vizitelor sale din 20-21 august, presedintele Basescu a afirmat ca in cursul recentului conflict s-a dovedit ca traseele hidrocarburice care traverseaza Georgia nu sint tinta atacului rusesc, Moscova ferindu-se sa le vatameze. Kremlin, Inc. s-ar fi impuscat in propriul picior (cum ar spune unul de la Texaco, Inc.) daca ar fi procedat altfel. Scopul rusesc nu este acela de a declara razboi fatis Europei, ci de a demonstra ca o Georgie instabila pericliteaza interesele europene. Iar "stabilitatea" nu va putea fi decit una "controlata". De cine si de unde, se intelege de la sine. A gresit, deci, Basescu, in aprecierile sale? Nu cred ca asa stau lucrurile. Afirmatia era mai degraba destinata urechilor Kremlinului, cu care, tardiv, presedintele Romaniei incerca sa restabileasca un dialog, demonstrind astfel ca Romania de dupa cele doua aderari poate fi un util canal de comunicare intre Est si Vest. Un Basescu in pantofi ceausisti? O fi avind si geopolitica constantele ei!     Motivul principal al invaziei ruse in Georgia, servit involuntar de actiunea pripita a lui Mihail Saakashvili la 7-8 august, ramine impiedicarea extinderii NATO in Georgia si Ucraina impreuna cu mentinrea convenabilei situatii de asa numita "instabilitate controlata" in regiune. Romania si-a exprimat clar sprijinul pentru extindere. Si atunci, cum ar mai trebui sa actioneze? Sa examinam alternativele. S-a subliniat ca presedintele roman nu s-a alaturat celorlalti sefi de state din fostele tari comuniste care, in mod simbolic, au zburat la Tbilisi pentru a-si exprima solidaritatea cu Mihail Saakasvili si poporul sau. S-a dovedit insa ulterior ca nici un alt stat, cu exceptia Israelului, nu livrase armament Georgiei, si nu a fost, desigur, intimplator ca a fost acela tocmai Serghei Bagapsh, liderul Abhaziei secesoniste, care a afirmat ca in depozitele subterane georgiene din defileul Kodori s-au gasit mari cantitati de arme de productie americana si romaneasca. Ca propriul nostru Ministru al Apararii Nationale, Teodor Melescanu, a dezmintit initial livrarile, pentru a-si inghiti mai tirziu cuvintele, e o problema de alta natura. Este insa putin probabil ca Basescu sa nu fi fost informat de catre SIE, institutia care l-a "corectat" ulterior pe Melescanu. Ar fi fost interesele solidaritatii servite mai bine de o prezenta simbolica la Tbilisi, pe care rusii, fara indoiala, ar fi exploatat-o din plin asociindu-i la "complot" pe cei trei presedinti baltici si pe cel polonez?     Cealalta alternativa este numai sugerata, niciodata insa examinata pina la sfirsit in ce priveste concluziile punerii sale in parctica. Se arata ca Strategia Nationala de Securitate a Romaniei, adoptata in 2007, defineste statul nostru drept "un vector dinamic al securitatii si prosperitatii regiunii". Ce fel de vector o mai fi acela, se intreaba acesti analisti, care sta cu miinile (si bratele) incrucisate cind la numai 1.500 de kilometri securitatea regionala este serios afectata? Curios, insa, nu am vazut pina acum pe nimeni care sa se intrebe: oare este aceasta definitie realista? Ca sa fii un vector al prosperitatii regiunii trebuie mai intii sa fii tu insuti prosper. Nu este cazul. Am putea, cel mult, sa redirectionam "capsunari" de la Vest spre Est, dar rezultatele ar fi catastrofale. In Est si in Vest. Dar mai ales la noi. Sintem, cel putin, un vector de securitate? Atita timp cit nu ni se cere mai mult decit sa participam la (in sine insele chestionabile) actiuni de securitate colectiva si mentinere a pacii (prin razboaie) in Afganistan si Irak, da, sintem. Dar exportator de securitate, sa fim seriosi, nu am fost niciodata in istorie. Cum spuneam, o fi avind si geopolitica constantele ei!     Ne putem imbata cu apa rece cit dorim subliniind rolul nostru extraordinar in promovarea democratizarii regionale, tot asa cum ne atribuim (si in acelasi timp ne explicam "inapoierea durabila", cum fericit o numeste Daniel Barbu in "Politica pentru barbari") si rolul de "aparatori ai crestinismului la portile Orientului". O fac si sirbii, si bulgarii, cam tot din aceleasi motive. Dar nu ne intrebam niciodata daca acele catedrale care nu s-ar fi ctitorit fara noi in Occident chiar nu s-ar fi construit sau daca "Revolutia Trandafirilor" in Georgia sau cea "Portocalie" din Ucraina au fost un minutel conditionate de precedenta revolutie portocalie de pe Dimbovita. Poate ca ceea ce se cere reexaminat nu este implementarea doctrinei de aparare nationala, ci doctrina insasi.     Sa fim bine intelesi: nu ma transform, Doamne feri (am voie, sint acum Ardelean cu patalama!), in avocatul abandonarii noilor noastre aliante. Vreau numai sa fim luati in serios in cadrul acestora. Si mai vreau sa luam in serios ce pot face noii nostri aliati pentru noi. Dar si ce nu pot face. Indiferent daca motivul este neputinta sau nedorinta. Pentru ca rezultatul (intrebati femeile!) este acelasi, indiferent de scuzele si de explicatiile pe care le vom auzi "dupa". Capete infierbintate gen fratii Roncea si activismul lor dincolo de Prut ne-ar dori cu arme zanganitoare pe malurile Nistrului. Ar fi cea mai buna reteta pentru a redeveni clienti ai "politicii de buna vecinatate" a Uniunii Europene.     In sfirsit, asa cum avea sa recunoasca Basescu aflat in turul celor cinci state riverane, nimeni nu a mandatat Bucurestiul sa intermedieze si nici macar sa prezinte noi idei. Eufemistic vorbind, nu ma numar printre admiratorii presedintelui. Si tocmai de aceea mi se pare ca fluieraturile ce s-au auzit la adresa lui trebuiau sa-i aduca mai degraba aplauze. Am avut, in sfirsit, de a face cu un om de stat constient de responsabilitatie sale mai degraba decit cu un vinator de ovatii electorale. Pourvu que ça dure!Prof. univ. dr. Michael Shafir este seful catedrei de Relatii Internationale a Facultatii de Studii Europene a Universitatii "Babes-Bolyai". Este autorul volumului "Romania: Politics Economics and Society. Political Stagnation and Simulated Change", aparut la Londra, Editura Frances Pinter, in 1995. A publicat peste 200 de articole despre comunism si postcomunism in Romania si alte state, in reviste de specialitate si in volume colective, editate in noua tari.

Criza constitutionala in Luxemburg

Luxemburgul a anuntat marti ca va reduce prerogativele suveranului sau, Marele Duce, dupa refuzul acestuia de a aproba legalizarea eutanasiei, o criza care aminteste de cea din Belgia din 1990 cu privire la dreptul la avort, relateaza AFP.     La 53 de ani, Marele Duce Henri, care domneste asupra Luxemburgului din 2000, a iesit din neutralitatea obisnuita si i-a anuntat pe parlamentari ca nu va semna legea cu privire la eutanasie, recent votata, din motive ce tin de "constiinta".     Aparuta marti, informatia a declansat o adevarata polemica in statul cu 470.000 de locuitori, avind in vedere ca familia regala, catolici practicanti, ajunge rareori in centrul polemicilor.     Pentru a pune capat controversei, premierul Jean-Claude Juncker a declarat ca tara isi va schimba Constitutia. Pe viitor, nu va fi necesar ca Marele Duce sa fie de acord cu un text pentru ca acesta sa poata fi promulgat. "Pentru ca vrem sa evitam o criza institutionala, dar in acelasi timp sa respectam opinia Marelui Duce", acesta va trebui doar "sa promulge legile pentru ca ele sa intre in vigoare", a declarat Junker, dupa o reuniune cu sefii grupurilor parlamentare din Marele Ducat.     Marele Duce ar urma sa isi vada prerogativele reduse, pentru ca legea fundamentala stipuleaza in prezent ca acesta "aproba si promulga legile" in 3 luni de la adoptarea lor de Parlamentul luxemburghez.     "Va semna legea doar pentru a se constata respectarea procedurii", a spus ministrul Justitiei, lucru ce va orienta Luxemburgul spre o monarhie pur protocolara. Aceasta reviziuire constitutionala ar urma sa fie votata in Parlament incepind de martea viitoare.     Textul aflat in centrul polemicii, care scoate de sub incidenta legii eutanasia in anumite conditii, a fost adoptat in februarie in prima lectura.Pentru a intra in vigoare, textul trebuie sa fie adoptat si in a doua - si ultima - lectura de catre deputati, in cadrul unui vot programat pentru luna aceasta. Este prima criza constitutionala cu care se confrunta tara in ultimii 90 de ani. In 1919, Marea Ducesa Marie-Adelaide a luat partea catolicilor cu privire la o lege care limita influenta Bisericii in invatamint. Marea Ducesa a abdicat, insa monarhia constitutionala a fost confirmata prin referendum. De atunci, nici un suveran nu s-a opus unei decizii a Parlamentului.     Intr-un caz similar, unchiul Marelui Duce Henri, regele belgienilor Baudouin I, a declarat in 1990 ca, "din motive de constiinta, nu poate aproba" legea belgiana care permitea avortul.     Guvernul si Parlamentul belgian au apelat la un artificiu, "constatind ca regele se afla in imposibilitate de a-si exercita functia" timp de citeva zile si promulgind legea fara semnatura regala.     In Europa, Olanda a fost prima tara, in 2002, care a legaliza eutanasia, urmata in acelasi an de Belgia, unde Regele Albert al II-lea nu s-a opus.    NewsIn

Daniel Morar - Europeanul Anului 2008 la categoria "Inspiratie"

Procurorul-sef al Directiei Nationale Anticoruptie, Daniel Morar, a cistigat marti seara premiul "Europeanul Anului" decernat de revista "European Voice" la categoria "Inspiratia anului", juriul apreciind faptul ca a "ridicat lupta anticoruptie la un nivel inalt".     Premiul cel mare acordat de revista europeana si titlul de "Europeanul Anului" a fost cistigat de comisarul UE pentru protectia consumatorului, Meglena Kuneva, care, ca reprezentanta a Bulgariei, s-a alaturat Comisiei Europene de mai putin de 2 ani.     La aceeasi categorie cu Daniel Morar, "Inspiratia anului", se afla si omul de afaceri George Soros, "pentru ca a sustinut drepturile si reintegrarea romilor in Europa". Ceilalti doi finalisti la aceasta categorie au fost Lyn Evans, coordonatorul generatorului de particule din Geneva, si Katrine Camilleri, director adjunct al serviciului de refugiati din Malta.     Premiul cel mare, decernat in stil Oscar, a fost obtinut de comisarul european de origine bulgara Meglena Kuneva, responsabila cu protectia consumatorilor, "pentru eforturile de a adapta drepturile consumatorului la economia digitala".     Gala decernarii premiilor s-a desfasurat marti seara in Palatul Bursei din Bruxelles, evenimentul aflindu-se sub inaltul patronaj al premierului belgian Yves Leterme.     Jean-Claude Trichet, presedintele Bancii Centrale Europene, a cistigat titlul de Oficialul UE al anului 2008 si cel mai valoros european, in timp ce Politicianul national al anului a fost desemnat pentru 2008 presedintele Frantei, Nicolas Sarkozy. Comisarul anului 2008 este Stavros Dimas, comisarul pentru mediu, iar Europarlamentarul anului este, in viziunea juriului "European Voice", Claude Turmes, politician ecologist din Luxemburg.     European Voice face parte din acelasi trust de presa ca prestigioasa revista britanica "The Economist" si acorda acest premiu anual incepind din 2001.     Premiul obtinut de Daniel Morar vine dupa ce luna trecuta fostul ministru al Justitiei Monica Macovei a fost aleasa Femeia Europei in 2008 de catre un juriu format din europarlamentari si jurnalisti. Morar si Macovei au fost perceputi constant la Bruxelles drept campioni ai reformei justitiei in Romania si ai luptei anticoruptie. Presa occidentala nota zilele acestea, comentind rezultatul alegerilor din Romania, ca de la noul Guvern de la Bucuresti se asteapta revitalizarea reformelor in aceste domenii si amintea, vorbind de impotmolirea luptei anticoruptie, de cazul Morar, mentinut in functie gratie sprijinului extern.     Mandatul lui Daniel Morar in fruntea DNA a fost subiectul unor controverse si lupte politice acerbe dupa ce a expirat in luna august. Procurorul general, Laura Codruta Kovesi, i-a prelungit pina la sfirsitul anului delegarea pe functie.     In prezent, propunerea de numire a Monicai Serbanescu in functia de sef al DNA se afla la presedintie, unde a fost trimisa de ministrul Justitiei, Catalin Predoiu, desi Traian Basescu a declarat public ca sustine actuala conducere a Directiei Nationale Anticoruptie.     Sectia de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a respins, cu majoritate de voturi, la 4 septembrie, propunerea ministrului Justitiei, Catalin Predoiu, de numire a consilierei sale, Monica Serbanescu, la sefia DNA, insa avizul CSM este doar unul consultativ.     In momentul numirii Monicai Serbanescu, Predoiu i-a propus lui Morar functia de inalt reprezentant al Ministerului Justitiei la Bruxelles sau de adjunct la sefia DNA, variante respinse de procurorul clujean.     Raportul pe justitie adoptat la 23 iulie de Comisia Europeana critica politizarea de catre Parlament a cazurilor de coruptie la nivel inalt si cerea acestuia un "consens fara echivoc" in sustinerea luptei anticoruptie. Era, in schimb, apreciat "parcursul pozitiv" al DNA in investigarea cazurilor de coruptie la nivel inalt.     Inlocuirea lui Daniel Morar din functia de procuror-sef al DNA este "dezamagitoare" si "foarte stranie", de vreme ce activitatea sa a fost constant evaluata pozitiv de catre Comisia Europeana, considera si Drago Kos, presedintele Grupului de State impotriva Coruptiei.     In ceea ce priveste postul de inalt reprezentant la Bruxelles al Ministerului Jusitiei oferit lui Morar, Kos observa ca acest post "nu este in domeniul combaterii coruptiei la nivel inalt".     "Iar, din cite il cunosc pe domnul Morar, va considera ca motivul deciziei este de a-l trage pe linie moarta in lupta impotriva coruptiei. Nu ma mira faptul ca a refuzat. El este un procuror determinat sa combata coruptia la radacina, nu sa joace un rol de reprezentant al guvernului", a declarat Kos intr-un interviu pentru NewsIn.     Premierul Calin Popescu Tariceanu a motivat decizia de a infiinta acest post din nevoia de a asigura un "dialog cu CE pentru ca reforma sistemului judiciar, ca si lupta impotriva coruptiei, sa-si poata atinge obiectivele".   Premierul s-a aratat surprins ca Daniel Morar a refuzat aceasta functie. "Domnul Morar, in opinia mea, in mod surprinzator, a dat un raspuns in 2 ore, ceea ce mi se pare nefiresc, dar este problema dinsului", a spus Tariceanu.     Un comunicat al Guvernului consemna insa ca la Bruxelles mai sint trei reprezentanti ai Ministerului Justitiei ale caror sarcini sint asemanatoare: "Conform modificarilor aduse in acest sens HG 167/2003 privind structura si incadrarea cu personal a Reprezentantei Permanente a Romaniei pe linga UE, ceilalti trei reprezentanti ai MJ vor continua sa isi exercite atributiile stabilite in competenta lor si vor colabora cu reprezentantul special cu privire la realizarea atributiilor acestuia in relatia cu CE".    NewsIn

Planul de redresare, privit cu prudenta

Ministrii europeni de Finante au sustinut marti cu prudenta un plan de relansare a Uniunii Europene (UE) de circa 200 de miliarde de euro, fara sa se angajeze ferm, din cauza rezervelor manifestate de mai multe tari, relateaza AFP.     In cadrul unui text adoptat la finalul unei reuniuni de la Bruxelles, ce va fi supus aprobarii liderilor europeni la un summit in 11 si 12 decembrie, ministrii de Finante ai tarilor membre ale UE au "salutat in principiu" propunerile facute saptamina trecuta de Comisia Europeana.     Propunerile de relansare in contextul recesiunii reprezinta "o baza buna" pentru o reactie "coordonata" in contextul crizei, "luind in considerare caracteristicile statelor membre ale UE", arata un comunicat al oficialilor europeni.     "Sintem de acord ca un pachet de masuri de ordinul a 1,5% din produsul intern brut (PIB) european, adica aproape 200 de miliarde de euro, ar putea fi un stimulent semnificativ pentru economiile noastre", se mai arata in text."Este o suma pe care ni se pare necesar sa o consacram relansarii", a declarat ministrul francez al Finantelor, Christine Lagarde.     Prudenta textului reflecta, totusi, o serie de divergente referitoare la eforturile care trebuie facute. Franta si Marea Britanie fac parte dintre statele care vor un plan cit mai ambitios cu putinta. Alte tari, insa, au refuzat orice angajament care le constringe in ceea ce priveste cheltuielile.     Germania, asupra careia se manifesta presiuni sa faca eforturi mai mari pentru combaterea efectelor crizei economice decit cele 32 de miliarde de euro pe care le-a promis deja, este de asemenea prudenta. Ministrul german de Finante, Peer Steinbrueck, a subliniat ca documentul comun nu specifica in mod concret "efortul pe care trebuie sa il faca fiecare tara in parte".     De altfel, Germania, Polonia, Olanda si Suedia au reusit sa obtina ca planul de relansare al UE sa nu mai prevada folosirea fondurilor necheltuite din bugetul european, cifrate la 5 miliarde de euro, banii urmind sa revina astfel la bugetele nationale ale guvernelor.     Berlinul a refuzat, de asemenea, ca planul sa mentioneze concret adoptarea reducerii cotei taxei pe valoare adaugata (TVA) printre masurile ce trebuie luate in contextul recesiunii. Germania este in conflict cu Franta referitor la acest subiect.     Ministrii europeni de Finante, pe de alta parte, nu au avut nici un fel de problema sa sustina ideea ca Banca Europeana de Investitii (BEI) sa majoreze volumul creditelor sale cu aproape 31 de miliarde de euro in 2009 si 2010.    NewsIn

Internetul produce ipohondrie

Rezultatele cautarilor pe Internet privind probleme de sanatate duc la temeri nefondate în rindul utilizatorilor, predispusi sa se transforme, astfel, în persoane care traiesc cu frica permanenta ca sufera de cele mai cumplite boli, arata un studiu Microsoft, prezentat de presa britanica.     Potrivit studiului, efectuat în rindul a peste 500 de persoane, cautarile pe Internet pot genera temeri serioase din cauza faptului ca multe informatii legate de problemele de sanatate sint incomplete sau denaturate. Ca exemple sint date articolele potrivit carora durerilor de cap sint cauzate de tumori cerebrale. Expertii au concluzionat ca persoanele preocupate de sanatatea lor ar trebui sa consulte un medic, în loc sa caute explicatii si remedii pe Internet.     Peste 30% dintre subiectii chestionati au recunoscut faptul ca, în urma unei simple cautari pe Internet, au ajuns la informatii legate de maladii grave, cu incidenta foarte scazuta, care s-ar fi potrivit cu simptomele uzuale investigate initial. Studiul a evidentiat faptul ca, în majoritatea cazurilor, cautarea pe Internet dupa cuvinte cheie precum „durere de cap“ sau „durere în piept“ duce la pagini care descriu simptomele unor afectiuni de natura maligna cu incidenta scazuta.      NewsIn

Testarea salvatoare

Testarea anuala de HIV/SIDA a tuturor persoanelor de peste 15 ani, urmata de tratament imediat pentru cei diagnosticati, ar putea reduce numarul persoanelor seropozitive cu 95%, potrivit unui studiu al Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS), prezentat de BBC. Astfel, testarea universala pentru depistarea HIV ar putea deveni un control medical de rutina, precum masurarea colesterolului. Diagnosticarea intr-un stadiu incipient al bolii si tratamentul imediat cu medicamente antiretrovirale va duce, potrivit cercetatorilor, la scaderea ratei de incidenta HIV/SIDA de la 20 la mie la doar 1 la mie, in doar 10 ani.     In acest moment, testarea si tratamentul pentru HIV sint considerate ca fiind neregulate. Trei milioane de bolnavi primesc tratament, in timp ce numarul tuturor celor care ar avea nevoie de ingrijire este estimat la 6,7 milioane.La nivel mondial exista 33,2 milioane de persoane care traiesc cu HIV/SIDA, din care peste 420.000 de copii au fost infectati doar in cursul anului 2007. In Romania, sint inregistrate peste 11.000 de cazuri, din care peste 8.000 sint tineri, potrivit Compartimentului pentru Monitorizare si Evaluare a infectiei HIV/SIDA in Romania din Institutul „Matei Bals“.     Ieri, cu ocazia Zilei Mondiale de Lupta anti-SIDA, in Piata Universitatii din Capitala, a fost montat un panou urias, pe care a fost scris, cu sute de prezervative, cuvintul SIDA. Fiecare persoana care a trecut pe linga panou a fost invitata de voluntarii Crucii Rosii sa dezlipeasca un prezervativ. Actiunea face parte din campania „Adevarul despre SIDA. Transmite-l mai departe!“, o campanie mondiala impotriva discriminarii si stigmatizarii persoanelor afectate de HIV/SIDA, initiata de Federatia Internationala a Societatilor de Cruce Rosie si Semiluna Rosie.        NewsIn

Fara fracturi de sold

raluca@monitorulcj.ro Vitamina luata din soareVitamina D este recomandata pacientilor care sufera de osteoporoza – boala care se manifesta prin reducerea densitatii minerale osoase si care predispune osul la fractura. Insuficienta de vitamina D este intilnita frecvent la femeile ajunse la menopauza, care sufera de osteoporoza. „Majoritatea pacientilor sint constienti de importanta calciului, dar nu realizeaza ca vitamina D este esentiala pentru absorbtia calciului si pentru formarea de oase puternice si sanatoase, pentru prevenirea fracturilor. Desi numerosi medici recomanda in permanenta vitamina D ca parte a tratamentului impotriva osteoporozei, este posibil ca pacientii sa nu respecte acest sfat in mod consecvent. Pacientii trebuie sa fie educati in privinta rolului important pe care il are vitamina D in mentinerea unei sanatati optime a oaselor, pentru prevenirea fracturilor“, a declarat dr. Salvina Mihalcea, vicepresedinta ASPOR (Asociatia pentru Prevenirea Osteoporozei din Romania).     Sursa principala de vitamina D este expunerea la soare, iar portia necesara se poate lua din doar 20 de minute de expunere zilnica la soare – expunerea cel putin a fetei si miinilor. In ceea ce priveste alimentatia, aceasta vitamina se poate procura dintr-un numar foarte limitat de alimente, acestea fiind galbenusul de ou, ficatul, stridiile si citeva specii de pesti grasi. O alimentatie standard nu poate asigura aportul suficient de vitamina D.Citeva cifreAceasta afectiune atinge aproximativ o treime dintre femeile cu virste cuprinse intre 60 si 70 de ani si doua treimi dintre femeile cu virste peste 80 de ani. Statisticile spun ca in jur de 200 de milioane de femei din intreaga lume sufera de osteoporoza. Insa ele nu sint singurele victime ale acestei boli, barbatii fiind, la rindul lor, predispusi la aceasta afectiune. In cazul femeilor, doar in primii 5 ani de la inceperea menopauzei pot pierde pina la o treime din totalul masei osoase, fapt ce duce la fracturi osteoporotice care, in final, duc la deformari, invaliditate si pierderea mobilitatii. Cu toate acestea, boala poate fi prevenita printr-o combinatie de activitate fizica adecvata si un aport optim de calciu.     Compania Merck Sharp & Dohme Romania pune la dispozitia bolnavilor un nou medicament, care asigura aportul saptaminal necesar de vitamina D si care este disponibil in farmacii, compensat 50%.

Ropharma a scos profit

Distribuitorul de produse farmaceutice Ropharma SA Brasov a inregistrat in primele 9 luni ale anului un profit net de 413.247 de lei, dupa ce in 2007 a raportat o pierdere neta de peste 70.000 de lei, au informat duminica reprezentantii companiei. De asemenea, compania a inregistrat in primele 9 luni o cifra de afaceri de peste 58 de milioane de lei, in crestere fata de perioada similara a lui 2007, cind a avut afaceri de 42,1 milioane de lei.     „Cresterea capitalului social cu 2,55 de milioane de lei realizata in trimestrul doi a contribuit intr-o mare masura la realizarea indicatorilor prevazuti in bugetul de venituri si cheltuieli. Am fost mai eficienti in alocarea resurselor, fapt reflectat in cresterea veniturilor financiare cu 7% si a reducerii cheltuielilor financiare cu 24%. Acest fapt este putin atipic pentru aceasta perioada, cind lichiditatea unei companii este influentata puternic de contextul macroeconomic“, a declarat administratorul Ropharma, Alin Radasanu.     Recent, Consiliul de Administratie al companiei Ropharma a anuntat convocarea Adunarii Generale Extraordinare a Actionarilor (AGEA) pentru data de 17 decembrie 2008, in vederea aprobarii fuziunii prin absorbtie cu societatile Farmaceutica Aesculap, Medica Bacau si Global Pharmaceuticals Brasov. De asemenea, AGEA are pe ordinea de zi aprobarea efectelor fuziunii prin absorbtie, respectiv dizolvarea fara lichidare a SC Farmaceutica Aesculap SA, SC Global Pharmaceuticals SRL si SC Medica SA si transmiterea universala a patrimoniului acestora catre societatea absorbanta in schimbul atribuirii de actiuni nou emise de SC Ropharma SA.      In urma fuziunii, capitalul social al SC Ropharma SA se va majora de la 3,9 milioane de lei la 12,6 milioane de lei.     NewsIn

Institutul Inimii ?Niculae Stancioiu?

Din primul moment esti placut surprins sa constati ca acest edificiu de recuperare a sanatatii si a vietii nu are nimic de-a face cu aerul auster, rece, indiferent si uneori agresiv sau dezolant al unora dintre spitale, ci esti inconjurat de caldura umana, bunavointa, ospitalitate si profesionalism.     In anii ’80, la initiativa Prof. Dr. Niculae Stancioiu, au inceput actiunile organizatorice pentru infiintarea unei clinici de chirurgie cardiovasculara la Cluj-Napoca. Profesorul Stancioiu, care si-a dat seama ca o asemenea clinica este vitala, solicitase zadarnic aprobarile necesare pentru construirea unui spital. Conceput initial sub pretextul unei cladiri de garsoniere pentru personalul medical, lucrarile au inceput „ilegal“ in 1988. Primele trei etaje au fost proiectate dupa modelul unui complex de garsoniere; urmatoarele trei, insa, au primit o destinatie clara: bloc operator, terapie intensiva. In 1992 a luat fiinta Institutul Inimii din Cluj, avind in componenta Clinica de Cardiologie, condusa de Prof. Dr. Niculae Stancioiu (caruia i-a urmat Prof. Dr. Radu Capilneanu), Clinica de Chirurgie Cardiovasculara, condusa de Prof. Dr. Mircea Barsan, precum si Clinica de Anestezie Terapie Intensiva, condusa de Prof. Dr. Emil Cardan. Institutul a fost structurat dupa model occidental, fiind definite clar atributiile si modul de colaborare intre medicii de diferite specialitati.     Serviciile oferite de institut in mod curent in scop diagnostic sint: electrocardiograma, echocardiografii si examinari Doppler cardiac, echocardiografii transesofagiene, examene echo-Doppler periferice, teste de efort, angiografii, cateterisme, scintigrafii, electrofiziologie. In laboratorul de cardiologie interventionala se efectueaza atit proceduri in scop diagnostic, cit si terapeutic, salvind pacientii cu infarct miocardic acut. Aria interventiilor chirugicale cuprinde patologia adultului, patologie cardiaca congenitala (copii) si chirurgie toracica. Pacientii nostri provin din toate colturile tarii, pacienti de la cele mai fragede virste – 1 zi  si pina la persoane de peste 90 de ani, Institutul asigurind si serviciul de urgenta in domeniul patologiei cardiace, vasculare si toracice pentru 7 judete din Transilvania. Aceste servicii caracterizate prin inalta calitate, profesionalism si seriozitate sint oferite de o echipa medicala unita, competenta, alcatuita din: medici, asistente medicale, infirmiere, sustinuta de echipa manageriala.

Blefaroplastia sau chirurgia pleoapelor obosite

Pleoape obosite? NU!Chirurgia pleoapelor poate corecta impresia de pleoape cazute sau a pungilor umflate de sub ochi, lucru care da senzatia de fata mai batrina si mai obosita decit este in realitate. Cu toate ca nu indeparteaza complet ridurile, asa numite „laba de gisca“ de la coada ochilor sau alte riduri, elimina cearcanele intunecate de sub ochi sau aspectul de pleoape cazute. Chiar daca se poate crea un efect de „ochi migdalati in stil asiatic“, nu va putea sterge caracteristicile mostenirii etnice sau genetice. Blefaroplastia poate fi efectuata impreuna cu alte interventii faciale ca liftingul facial sau liftingul sprincenelor. Inca o data, trebuie subliniat ca blefaroplastia reface conturul si forma normala a pleopelor si poate ajuta la clarificarea vederii in cazul ptozei palpebrale, dar nu este o metoda care se adreseaza ridurilor perioculare decit partial. Pentru rezolvarea completa a acestora este nevoie de alte proceduri, cum este injectarea de toxina borulinica, peeling chimic sau laser etc.Cei mai buni candidatiCei mai buni candidati la chirurgia pleoapelor sint persoanele sanatoase, barbati sau femei, stabile psihic si realiste in asteptarile lor. Majoritatea au in jurul virstei de 35 de ani sau mai mult, dar daca pleoapele cazute si pliate sint o caracteristica de familie este posibila interventia si la virste mai tinere. Exista afectiuni care pot face interventia de blefaroplastie mai riscanta. Acestea includ probleme cu tiroida – hipotiroidismul sau boala lui Grave, ochii uscati sau lipsa lacrimilor, tensiunea arteriala sau alte boli circulatorii, bolile cardiovasculare si diabetul. Retina dezlipita sau un glaucom constituie de asemenea motive de precautie. De aceea, un examen clinic complet inainte se impune, deoarece TOATE INTERVENTIILE CHIRURGICALE COMPORTA UN ANUMIT GRAD DE RISC.     Cind interventia chirurgicala este efectuata de un chirurg plastician calificat, complicatiile nu sint frecvente si de obicei sint minore. Cu toate acestea, exista intotdeauna o posibilitate de a aparea complicatii, inclusiv infectii sau reactii la anestezie. Pentru a reduce riscurile trebuie urmate indeaproape indicatiile chirurgului, atit inainte, cit si dupa interventie. Complicatiile minore care, ocazional, ar putea aparea dupa blefaroplastie sint vederea incetosata sau vederea dubla pentru citeva zile, umflarea temporara a coltului ochilor. Frecvent se intilnesc vinatai mai mult sau mai putin extinse, care dispar complet in 6-8 zile, sau o usoara asimetrie la vindecarea cicatricilor, dar care in timp devine neobservabila. Mici depozite de grasime pot aparea dupa scoaterea firelor, dar chirurgul le poate indeparta usor cu ajutorul unui ac fin.     In urma interventiei, unii pacienti pot avea dificultati in a-si tine ochii inchisi in timpul somnului. Foarte rar aceasta afectiune poate deveni permanenta, in general ea dureaza citeva zile sau saptamini si se datoreaza tendintei de a rezeca prea multa piele in dorinta unui rezultat cit mai bun.      O alta complicatie rara poate fi „ectropion“ sau caderea pleoapei inferioare. In acest caz, o noua interventie va fi necesara.Planificarea interventiei chirurgicalePrimul consult al chirurgului este foarte important. El va avea nevoie de istoricul medical complet, daca esti sub tratament, de prezenta unor alergii sau reactii anormale la medicamente, trebuie sa stie daca fumezi sau nu.In cadrul acestei consultatii, chirurgul verifica acuitatea vizuala si va evalua productia de lacrimi. Trebuie, de asemenea, sa furnizezi orice informatie relevanta data de oftalmolog sau o inregistrare de la ultimul examen oftalmologic. Daca porti ochelari sau lentile de contact adu-le cu tine la consult. Tu si chirurgul tau trebuie sa discutati cu atentie despre scopul si asteptarile tale de la aceasta interventie. Va trebui sa stabiliti daca se va interveni la toate cele patru pleoape, doar la pleoapele superioare sau doar la pleoapele inferioare, daca doar pielea sau si grasimea va fi indepartata si orice alte proceduri asociate. Asa cum aratam frecvent, blefaroplastia face parte dintr-un tratament complex de genul unui lifting facial sau cel putin lifting sprincenos. Chirurgul iti va explica tehnicile si tipul de anestezie pe care le va folosi, aparatele de care se va folosi, riscurile si costurile interventiei.     Nu ezita sa pui chirurgului tau toate intrebarile pe care le ai, in special cele legate de asteptarile tale si preocuparile legate de rezultat.Interventia si anesteziaChirurgia pleoapei este de obicei efectuata sub anestezie locala care amorteste zona local in jurul ochilor, impreuna cu sedative administrate oral sau intravenos. In timpul interventiei vei fi treaz si relaxat si nu vei simti durerea. Totusi, s-ar putea sa simti ca se lucreaza si un usor disconfort. Unii chirurgi prefera sa foloseasca anestezia generala, in acest caz fiind adormit in timpul operatiei.     Blefaroplastia dureaza de obicei de la una la doua ore, in functie de complexitatea interventiei. Daca se opereaza toate cele patru pleoape, chirurgul va opera prima data pleoapele superioare si ulterior cele inferioare.     Daca sub pleoapele inferioare exista saci de grasime, dar nu este nevoie sa fie indepartata pielea, chirurgul tau poate efectua o blefaroplastie transconjunctivala. In aceasta interventie incizia este facuta prin interiorul pleoapei inferioare, fara cicatrici vizibile. Este efectuata de obicei la pacientii mai tineri, cu piele mai subtire si mai elastica.Post-interventieDupa operatie, chirurgul va lubrifia ochii cu unguent si va aplica bandaje. S-ar putea sa iti simti pleoapele grele si dureroase pina trece efectul anesteziei, dar toate aceste senzatii pot fi controlate prin calmantele prescrise de chirurg. Daca simti orice fel de durere anunta imediat chirurgul. El te va sfatui sa tii capul ridicat pentru citeva zile si sa folosesti comprese reci pentru a reduce umflaturile si vinataile. Vinataile variaza de la persoana la persoana, atingind apogeul in prima saptamina, si in general dureaza cel mult doua saptamini. Ti se va arata cum trebuie sa iti cureti ochii, lucru care poate fi dureros timp de o saptamina. Multi doctori recomanda picaturile de ochi daca iti simti ochii uscati sau daca te ard sau simti mincarime. In primele saptamini poti de asemenea sa ai senzatia lacrimatului excesiv, sensibilitate la lumina si o schimbare temporara a acuitatii vizuale cum ar fi vederea prin ceata sau dublarea imaginii.     In prima saptamina sau in primele doua saptamini chirurgul te va monitoriza indeaproape. Firele de sutura vor fi indepartate la cinci zile sau la o saptamina; o data ce au fost indepartate umflaturile si pigmentarea din jurul ochilor va disparea treptat si tu vei incepe sa te simti si sa arati mult mai bine.Noua ta imagineDupa 2-3 zile ar trebui sa poti sa citesti sau sa te uiti la televizor. Totusi, nu vei putea purta lentile de contact decit peste doua saptamini si chiar si atunci s-ar putea sa te incomodeze putin. Majoritatea oamenilor se simt gata sa iasa in lume si inapoi la munca intr-o saptamina sau zece zile. Pina atunci, in functie de puterea ta de insanatosire si de sfaturile doctorului tau, vei putea sa ascunzi vinataile si cicatricile. Se poate sa fii sensibil la soare, vint si alti factori iritanti pentru citeva saptamini, asa ca ar fi bine sa porti ochelari de soare cind iesi. Probabil chirurgul te va sfatui sa iti restringi cit mai mult activitatile pentru 3-5 zile si sa eviti activitatile obositoare pentru trei saptamini. Este important sa eviti activitatile care presupun cresterea tensiunii, inclusiv aplecarile, ridicarile sau sporturile solicitante.     Insanatosirea este un proces treptat, iar cicatricile pot ramine usor roz pentru primele sase luni de la operatie. In cele din urma ele pot deveni o linie alburie, aproape invizibila.      Pe de alta parte, rezultatele pozitive inregistrate in cazul operatiei la ochi vor fi vizibile ani si ani. Pentru majoritatea oamenilor aceste rezultate sint permanente.

Floare Sebastian - La Turn

Floare Sebastian: La TurnFotografia ta te trimite printre nori! Amanunte despre concurs, aici. 

Floare Sebastian - Tre Tre Chic

Fotografia ta te trimite printre nori! Floare Sebastian: Tre Tre ChicAmanunte despre concurs, aici. 

Exista si invinsi fericiti

Ziua votului, rezultate partiale, rezultate finale, apoi presupuneri in zeci de forme. Uninominalul a adus trei zile de incertitudine. Trei zile in care o tara intreaga a asteptat sa vada ce s-a votat si ce a iesit. Pana la urma, la Sibiu, scorul a devenit mai strans decat se credea luni dupa-amiaza. Desi  PDL a castigat 8 din cele 9 colegii trasate in judet, n-a prins decat 4 mandate. In schimb, redistribuirea a cazut ca o mana cereasca pentru PSD, care trimite in parlament un senator si doi deputati, dar si pentru PNL, cu un senator si un deputat, chiar daca n-a castigat niciun colegiu.Nu imi dau seama daca liderii partidelor importante au acceptat aceasta varianta de uninominal pentru a-si spori portia de adrenalina, sau doar din dorinta de a da poporului o noua reprezentatie de circ. Cert e ca acum, dupa stabilirea mandatelor, se dovedeste a fi cel putin dezamagitor pentru unii alegatori. Scosi cu greu din case pentru a-si exprima optiunea, au dat votul de incredere unui candidat, cu o majoritate clara, dar s-au trezit ca vor fi reprezentati tocmai de adversarul acestuia. Din pacate, un nou motiv  pentru electoratul care a mai ramas „in viata" sa ingroase randul indiferentilor la alegerile urmatoare. Si nu e deloc bine. Duminica, n-a trecut pe la urne decat o treime din totalul alegatorilor cu drept de vot. In acest ritm vom ajunge sa contabilizam doar optiunile membrilor de partid, ale rudelor si prietenilor candidatilor.Chiar daca sistemul respecta optiunile electoratului la nivel national, e greu de crezut ca politicienii pot acum sa-i convinga pe oameni de bunele lor intentii. Ca votul electoratului chemat sa aleaga persoane, intr-un colegiu, conteaza mai putin decat algoritmul prin care un invins se transforma in invingator.