monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Turnisorul, cartierul gropilor

„De cele mai multe ori suntem expusi accidentelor, pentru ca trebuie sa ocolim efectiv masinile parcate pe trotuare, mai ales cele din zona strazii Alba Iulia. Sa nu mai vorbim de masinile care parcheaza pe putine zone verzi si care ar trebui amendate“ Stefan Ganea         Discutiile de marti dupa-amiaza cu presedintii si administratorii de asociatii din Turnisor s-au concretizat intr-o lunga lista de revendicari. Prezenti la intalnirea organizata la Scoala Nr. 10 din Turnisor, reprezentantii locuitorilor din cartier s-au plans reporterilor Monitorului de Sibiu de lipsa spatiilor verzi, asfaltarea aleilor dintre blocuri sau strangerea cainilor fara stapan ar fi prioritatile locatarilor. La toate acestea se adauga lipsa patrulelor de politie comunitara in zona sau a iluminatului stradal. „In spatele blocurilor numarul 16 si 18 este o zona foarte intunecata unde s-au spart multe masini. Aici s-au putea monta foarte usor un bec cu un fir aerian pentru iluminarea zonei“, povesteste Stefan Ganea, presedintele asociatiilor de proprietari numerele 2 si 4. Pe langa aceasta, in zona se pare ca sunt intreruperi frecvente de curent electric. O alta problema arzatoare care ii nemultumeste pe locuitorii din cartierul Turnisor, este cea legata de parcari. „De cele mai multe ori suntem expusi accidentelor, pentru ca trebuie sa ocolim efectiv masinile parcate pe trotuare, mai ales cele din zona strazii Alba Iulia. Sa nu mai vorbim de masinile care parcheaza in zone verzi si care ar trebui amendate“, a mai precizat Stefan Ganea. Lupta cu neglijenta altoraFiind o zona predominant de case, masinile de mare tonaj se strecoara adesea pe strazile din cartier, distrugand bordurile si spatiile verzi. „Ar trebui montate niste indicatoare care sa restrictioneze intrarea masinilor de mare tonaj printre blocuri. Totodata, masinile care descarca marfa la magazinele din apropiere, ar trebui obligate sa descarce in parcarea din fata magazinului si nu in fata blocurilor sau in dreptul portilor, perturband linistea locatarilor“, este de parere Maria Cordea, administratorul asociatiei de proprietari Iancu de Hunedoara. Pe langa toate acestea, se pare ca, deseori, agentii econonici din zona arunca gunoaiele in containerele destinate locatarilor, si nu la cele din magazine. „Deseori ne confruntam cu neglijenta celor de la casele particulare care arunca gunoiul de grajd si alte lucruri care nu pot fi ridicate de catre masinile de salubritate“, povesteste presedintele asociatiilor de proprietari numerele 2 si 4. Il vor pe  JohannisReprezentantii locuitorilor din Turnisor ar vrea sa discute despre problemele lor direct cu primarul Klaus Johannis, in cadrul unor intalniri periodice. „Ar fi bine sa se organizeze periodic niste intalniri la care sa participe si primarul, avand in vedere ca acesta nu are program de audiente. Ne-am saturat sa fim chemati doar inainte de alegeri, cand ni se promit multe, iar dupa ce trece campania ramanem cu promisiunile si nu fac nimic concret“, a spus, extrem de iritat, Stefan Ganea. Pana se va intampla acest lucru, campania initiata de Monitorul de Sibiu va incerca sa dea glas nemultumirilor din Turnisor, prezentandu-le punctual si inaintandu-le la institutiile specializate.

Premiera cu studenti

„Jocul de-a teatrul- Eroii“ este premiera pe care absolventii Sectiei de Actorie a Facultatii de Litere si Arte din Sibiu, actuali masteranzi în anul I în cadrul aceleiasi facultati, o propun sibienilor. Spectacolul cuprinde texte din tragedia greaca, cum sunt Oedip, Antigona, Alcesta, texte din farsele medievale si texte din opera lui Shakespeare (n. r. -fragmente din Visul unei nopti de vara, Îmblânzirea scorpiei), precum si texte din opera lui Cehov. Piesa se va juca sâmbata, de la ora 19.00, în  Casa de Cultura a Sindicatelor- Sala de Sport.Personaje- eroiSpectacolul promite a fi unul inedit tinând cont ca toate personajele devin eroi. „Toate personajele devin eroi ca urmare a actelor de curaj de care dau dovada. Oedip devine erou în momentul în care se autopedepseste scotându-si ochii, Antigona înfrunta pericolul ca într-o sala de judecata si e pregatita sa-si dea viata pentru a-i oferi fratelui o înmormântare cum se cuvine, iar Alcesta accepta sa moara în locul sotului ei. Eroii nu îi gasim doar în antichitate, ciobanul din Farsa Jupânului Pathelin devine un erou popular pentru ca reuseste sa-i dea o lectie avocatului sarlatan, iar Petruchio este singurul care reuseste sa o îmblânzeasca pe nabadaioasa Katarina, luând-o în final chiar si de sotie“, se arata în comunicatul de presa remis de Regia spectacolului,  semnata de Marian Râlea. Din distributie fac parte Teodora Domnariu, Bianca Goada, Florentina Neagu, Doriana Taut, Carmen Stroia, Codruta Varadi, Liviu Bledea, Georgian Cimpoeru, Catalin Grigoras, Alexandru Verzescu, Laurentiu Vlad. 

Filme sibiene, in Atena

Sibiul este promovat si de televiziunile straine. Filmul Sibiu 2007 – Capitala Culturala a Europei, a regizorului Dumitru Budrala, si înca doua productii Astra Film au fost transmise de televiziunea nationala din Atena – Tilefos TV, la mijlocul lunii februarie. „Ma bucur ca o televiziune straina vrea sa arate telespectatorilor ei si altceva decât imagini triste si sordide, de care m-am saturat si prin care s-a compromis tot ce e românesc. Intimidati de o astfel de perspectiva, nici romanii nu mai stiu sa vorbeasca frumos despre tara lor”, a spus Dumitru Budrala. I-au vrut greciiPotrivit reprezentantilor Astra Film, scopul difuzarii acestor filme în Grecia a fost promovarea imaginii României si consolidarea relatiei româno-elene. „Aceasta actiune vine în contextul în care imaginea României, în alte state europene, s-a deteriorat din cauza presei, prin intensa mediatizare a unor fapte comise de câtiva români, în afara granitelor tarii, amplificând astfel efectele negative ale acelor fapte si generând animozitati între straini si român“, se arata în comunicatul de presa remis de Astra Film. Initiativa de a face cunoscute cultura, obiceiurile si simbolurile culturale românesti, prin documentare românesti, apartine chiar televiziunii elene, care a solicitat, în acest sens, sprijinul Ministerului de Externe din România.

Razie la vitezomani

 Politistii sibieni au desfasurat ieri o actiune de amploare pe DN 1, pentru combaterea vitezei excesive. Actiunea s-a desfasurat pe sectorul cuprins între iesirea din municipiul Sibiu si limita cu judetul Alba. Zeci de soferi au cazut prada celor patru aparate radar care au împânzit tronsonul respectiv din DN 1. În numai câteva ore, oamenii legii au sanctionat 112 soferi care au depasit limita legala de viteza. Soferii vitezomani vor fi vizati si astazi de catre politistii sibieni. O alta actiune de amploare, de aceasta data cu radare amplasate în cascada, se va desfasura tot pe DN 1, pe tronsonul cuprins între municipiul Sibiu si limita cu judetul Brasov.

Toate mainile sus?

Consilierii locali vor aproba, maine, intr-o sedinta extraordinara, bugetul municipiului pe anul 2009. Cu venituri estimate la 388 de milioane de lei, bugetul va fi de 17 ori mai mare decat cel din anul 2000, fara majorarea darilor locale. Cel putin pe hartie, pentru ca unii consilieri nu sunt la fel de optimisti. „Mai mult decat atat, intentionam sa continuam investitiile in municipiu in domeniul infrastructurii“, a dat asigurari, recent, primarul Klaus Johannis.Pentru ca au cunostinta de proiectul de buget doar din presa, consilierii democrat-liberali sunt destul de rezervati. „Vom discuta si cu cei de la PSD, pentru ca sunt colegii de la guvernare, dar nu mi se pare normal, noi nu am primit proiectul. Am inteles de la colega mea din comisia de buget (Mariana Brunchea - n. red.) ca si comisia se va intruni cu o ora si jumatate inainte“, marturiseste Ovidiu Luca, in a carui opinie ar fi mai potrivit ca sedinta sa se amane pentru luni.La foc automatEdilul-sef s-a pronuntat, in repetate randuri, in favoarea promovarii rapide a proiectului de buget intocmit de specialistii Primariei, si a criticat intarzierea cu care a fost adoptata legea bugetului de stat, in Parlament. „Situatia bugetului local depinde si ea de Guvern“, explica Johannis. Cei mai ferventi sustinatori ai bugetului sunt reprezentantii FDGR si PNL. „N-avem de ce sa nu-l sustinem. Am mai discutat cu dl. primar, ne intereseaza ca functionalitate“, a explicat liberalul Eugen Mitea. Pesedistii nu au primit vreo directiva de la partid, dar vor fi si ei de acord. „O sa-l votez“, a spus medicul Liviu Cotarla.Klaus Johannis l primar Sibiu„Desi Romania este afectata de criza economica, consider ca bugetul local al Sibiului este capabil sa absoarba acest moment dificil“Si la judetConsilierii judeteni se intrunesc in aceasta dimineata pentru a stabili soarta bugetului. Tot in sedinta extraordinara. Proiectul, considerat echilibrat de presedintele Martin Bottesch, are sanse sa treaca si el in unanimitate.

Tunurile pe Klemens

„Conducerea ISJ si-a pierdut busola si nu mai poate administra problemele cu care se confrunta. Doamna inspector general se face responsabila de intreaga tensiune in randul salariatilor si harababura din punct de vedere al salariilor din judetul Sibiu“. Aceasta este concluzia la care a ajuns Teodor Fartonea, liderul Sindicatului Invatamantului Preuniversitar Sibiu, la mai bine de o saptamana dupa protestul sindicalistilor, ce a avut loc la sediul Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Sibiu. Potrivit acestuia, conducerea ISJ este singura vinovata pentru neplata salariilor integrale ale dascalilor. Aceasta deoarece, in urma protestului sindicalistilor, de la sfarsitul saptamanii trecute, inspectorul scolar general, Christine Manta Klemens, a promis sa remita o adresa tuturor unitatilor scolare prin care va solicita serviciilor secretariat-contabilitate, intocmirea statelor de plata pentru luna februarie, fara diminuari salariale. Acest lucru insa nu s-a intamplat nici pana acum, potrivit spuselor liderului de sindicat. „Nici pana la ora actuala, Inspectoratul nu a trimis aceasta adresa. Mai mult, in unitatile de invatamant a inceput deja calcularea salariilor cu aceleasi diminuari“, se arata intr-un comunicat de presa remis ieri de Fartonea.Ameninta din nouMai mult, acesta a explicat foarte clar care sunt documentele care le dau dreptul dascalilor sa isi ceara salariile integrale. Este vorba de o adresa din partea Primariei municipiului Sibiu, care precizeaza ca „in calitatea de ordonator principal de credite si fara calitate de angajator nu are competenta in stabilirea categoriilor de cheltuieli de personal care pot sau nu sa fie decontate de catre Trezorerie“, si de o adresa din partea Ministerului Educatiei, care precizeaza ca nu sunt temeiuri legale pentru diminuari de drepturi salariale in prezent. „Nu intelgem de ce doamna inspector nu trimite in scoli adresele pe care le detine. In acest context, avertizam actuala conducere a ISJ ca, la inceputul saptamanii viitoare, vor aparea actiuni de protest din partea salariatilor nemultumiti“, avertizeaza liderul sindical.

?Cainii rosii? sperie Mediasul

La Medias au inceput pregatirile pentru meciul de fotbal dintre formatia locala, Gaz Metan, si FC Dinamo Bucuresti, care se va desfasura sambata, incepand cu ora 15. Pentru acest eveniment, vor fi mobilizati aproximativ 100 de jandarmi sibieni si aproximativ 90 de angajati ai unei firme de paza si protectie din municipiul Medias. In plus, Gruparea Mobila din cadrul Inspectoratului Judetean de Jandarmi (IJJ) Targu Mures va fi pregatita sa intervina in caz de nevoie. Aceste masuri speciale s-au luat din cauza ca suporterii „cainilor rosii“ sunt renumiti pentru manifestarile lor violente. „Meciurile care se desfasoara in cadrul Ligii I de Fotbal si cu atat mai mult cel de sambata, in care echipa oaspete este FC Dinamo Bucuresti, sunt considerate adesea meciuri cu grad ridicat de risc, intrucat este binecunoscut modul exagerat de manifestare a sentimentelor de bucurie sau dezaprobare fata de echipa favorita sau fata de cea adversa. S-a constatat, de asemenea, ca unele persoane nu participa ca suporteri la aceste competitii sportive, ci doar pentru a provova scandal“, motiveaza locotenentul Alexandru Costea, ofiter de relatii publice al IJJ Sibiu. Pregatiti de jandarmiConducerea clubului Gaz Metan Medias a luat masuri speciale pentru aceasta competitie. „Ca o masura suplimentara, a fost dublat numarul oamenilor de ordine. Noi suntem optimisti si credem ca nu se vor petrece niciun fel de incidente nedorite“, a apreciat Corin Cindrea, presedintele Clubului Gaz Metan Medias. In acesata saptamana, reprezentantii firmei de paza a clubului au participat la mai multe intalniri organizate de catre IJJ Sibiu, la sediul detasamentului de jandarmi Detasamentului 4 Jandarmi Medias-Agnita, intalniri in cadrul carora au fost discutate concret masurile de ordine care urmeaza a fi luate, precum si procedurile specifice. De asemenea, jandarmii sibieni au desfasurat impreuna cu agentii de paza diferite exercitii aplicative.Apel la fair-playPentru meciul de sambata, toate cele 4.700 de bilete puse in vanzare au fost epuizate. In orasul de pe Tarnava vor sosi aproximativ 500 de suporteri dinamovisti. „In temeiul bunei cuviinte si a educatiei unei societati civilizate, dorim sa promovam idealul sportiv si sa sustinem echipele favorite, realizabile renuntand la depasirea limitelor decentei sportive in manifestarea sentimentelor de bucurie sau dezaprobare si sa pastram buna reputatie a echipei favorite printr-un comportament responsabil si civilizat“, conchide Costea.

Martisor in uniforma

 Barbatii în uniforma demonstreaza înca o data faptul ca stiu sa le respecte pe reprezentantele sexului frumos. Cu ocazia Zilei Internationale a Femeii, Academiei Fortelor Terestre „Nicolae Balcescu“ a pregatit o surpriza personalului feminin al institutiei, cadre didactice universitare civile si militare, didactice auxiliare si administrativ, precum si studentelor din institutia militara sibiana. Astazi, începând cu orele 12, în aula academiei va avea loc un program cultural - artistic, care va include printre altele un recital de fanfara sustinut de Muzica Militara a Garnizoanei Sibiu si un concert de muzica usoara sustinut de formatia „Trio Cafe“. La finalul programului, personalul Academiei a pregatit însa si alte surprize, oferite din suflet doamnelor si domnisoarelor din institutie.

Balcescu se umple de flori

 8 Martie va fi o afacere profitabila si anul acesta. Municipalitatea a primit, deja, 180 de cereri de la comerciantii de flori si martisoare, care doresc spatii comerciale pe Bulevardul Nicolae Balcescu, în conditiile în care Ziua Femeii bate la usa. Avizele vor fi eliberate pentru perioada 6 - 8 martie. Suprafata maxima ce poate fi ocupata de un comerciant, în urma acordarii avizului, este de doi metri patrati, iar tariful de ocupare este de doi lei/mp, au precizat reprezentantii Primariei.

Voluntarii au succes

 Toti cei interesati de teatru si nu numai se pot înscrie pâna pe 27 martie la Clubul de Arta de la Crucea Rosie. Totul este foarte simplu. Vii, asculti, înveti, practici si astfel ai ocazia sa dai mai departe ceea ce ai învatat. Campania se desfasoara sub sloganul „Fiecare are povestea sa, a ta poate fi urmatoarea piesa de teatru!“, iar toti cei interesati sunt asteptati la sediul din strada Xenopol nr. 1. „Acum doi ani, am intrat pentru prima data în sediul Crucii Rosii Sibiu. Am început cursurile si mi-am dat seama ce înseamna sa fii voluntar. Îmi placea din ce în ce mai mult ideea de teatru la Crucea Rosie si piesele educative pentru copiii de gradinita, pentru liceeni sau pentru oameni în general. Am învatat mai mult decât ma asteptam si învat în continuare“, povesteste Stefana Pârvu, voluntar al Crucii Rosii Sibiu.Totodata, cu prilejul venirii primaverii voluntarii din Clubul de Aur al persoanelor vârstnice au confectionat martisoare care au fost vândute apoi pe bulevardul Nicolae Balcescu, în doar câteva ore. „Le multumim tuturor celor care ne-au sustinut si apreciem munca depusa în vederea realizarii proiectelor noastre. În urma vânzarii martisoarelor, am colectat aproape 600 de lei, care ne vor ajuta în perioada urmatoare sa ne continuam activitatea“, a precizat Andra Gligor, coordonatoarea voluntarilor.

Se cauta medici

Pâna în prezent, niciun medic specialist sau rezident din Sibiu nu s-a înscris la unul dintre cele 12 posturi vacante scoase la concurs. Toti cei interesati mai au la dispozitie câteva zile sa se înscrie la Directia Judeteana de Sanatate Publica, data limita fiind 11 martie. Ministerul Sanatatii va organiza, în data de 25 martie, un concurs national de ocupare a posturilor vacante pentru medici si rezidenti, concurs ce se va desfasura la nivelul directiilor de sanatate publica din centrele universitare medicale. Alaturi de Sibiu, a fost arondat si judetul Alba pentru ocuparea posturilor vacante. Din cele 12 posturi scoase la concurs, sase sunt pentru specialisti si sase pentru rezidentii din ultimul an.La nivelul judetului Sibiu, doua sunt pentru Medias si unul în Cisnadie. Serviciul Judetean de Ambulanta Sibiu a scos la concurs doua locuri pentru specialisti si trei pentru rezidenti la specializarea medicina de familie, iar pentru Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Sibiu, specializarea medicina de urgenta, figureaza trei posturi pentru specialisti si unul pentru rezidentii din ultimul an. Lista completa a posturilor publicate la concurs este afisata atât pe site-ul Ministerului Sanatatii, cât si pe www.perfmed.ro.

Bursa norocoasa

 43 de somneri sibieni si-au gasit un loc de munca, în urma minibursei organizata ieri de Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Sibiu. Acestia urmeaza, în perioada imediat urmatoare, sa sustina interviuri la sediile angajatorilor, în vederea încadrarii. Bursa a fost organizata la cererea unui agent economic si a fost destinata tuturor persoanelor aflate în cautarea unui loc de munca dar si celor care au dorit sa îsi schimbe actualul loc de munca. Astfel, cele 90 de persoane participante la minibursa au avut la dispozitie un total de 53 locuri de munca în domeniul asigurarilor: 45 locuri pentru consilieri financiari si opt posturi de unit manager.O noua bursa va fi organizata mâine, fiind scoase la concurs 274 locuri de munca din domeniul comertului.

Liber la retete

Sibienii cu venituri exclusiv din pensii mai mici de 600 de lei pot cumpara, lunar. medicamente compensate cu 90%, in limita a 300 lei, incepand cu 1 martie. Din cei 250 de medici de familie aflati in relatie contractuala cu CJAS, 239 au primit deja noile formulare de prescriptie medicala pentru pensionarii in drept. Astfel, incepand cu aceasta luna, pensionarii care indeplineasc aceasta conditie vor putea cumpara medicamente compensate cu 90% din pretul de referinta, fata de compensarea de 50% prevazuta de reglementarile anterioare. Noua compensare se aplica la medicamentele corespunzatoare Denumirilor Comune Internationale prevazute in HG nr. 720/2008 pentru aprobarea listei cuprinzand denumirile comune internationale corespunzatoare medicamentelor de care beneficiaza asiguratii, cu sau fara contributie personala, pe baza prescriptiei medicala. Medicii de familie sibieni au avut la dispozitie doua zile pentru a-si putea ridica noile formulare.Documente necesareNoile formulare vor fi folosite numai pentru prescrierile de medicamente pensionarilor care realizeaza venituri din pensie de cel mult 600 lei pe luna, pentru celelalte categorii de asigurati fiind folosite vechile formulare, pana la epuizarea stocului. Pentru a beneficia de noul program de compensare, pensionarii sibieni interesati trebuie sa prezinte medicului de familie urmatoarele documente: ultimul talon de pensie, actul de identitate si o declaratie pe proprie raspundere din care sa rezulte faptul ca realizeaza venituri din pensii de pana la 600 lunar. Medicul va consemna in fisa medicala cuantumul pensiei si va anexa la fisa medicala declaratia data pe proprie raspundere de catre pensionari. Pensionarii care indeplinesc conditiile prevazute pot beneficia de o singura prescriptie medicala, de maxim 300 de lei pe luna.Obligatoriu8,33lei cu TVA costa un carnet de formulare de prescriptie

U2 Avenue

Pentru a promova lansarea celui de-al 12-lea album de studio al trupei si pentru a sarbatori aparitia celebrilor rockeri in emisiunea „The Late Show with David Letterman“, in fiecare seara, in cursul acestei saptamani, o parte din strada nr. 53 din Midtown Manhattan, unde au loc filmarile pentru emisiunea lui Letterman, a fost redenumita „U2 Way“. „Trupa Beatles a avut Penny Lane, iar Elvis a locuit la capatul strazii Lonely Street“, a declarat Bono, solistul trupei U2, intr-un interviu acordat fanilor la intersectia dintre Broadway si 53rd Street. „Ne aflam undeva intre 10th Avenue si zgomotosul Broadway, la sud de Duke Ellington Way si la nord de Joy Ramone Place. Suntem acolo unde strazile nu au nume“, a adaugat Bono.Doar o saptamana de valabilitateNoul nume al acestei strazi, situata intre Broadway si 8th Avenue, va fi valabil o saptamana, a declarat primarul Michael Bloomberg. Fiecare dintre cei patru membri ai trupei irlandeze a primit din partea primarului newyorkez o placuta cu numele strazii. Criticii se asteapta ca cel mai recent album U2, intitulat „No Line On The Horizon“, sa fie unul dintre marile succese comerciale ale anului 2009. El reprezinta primul album pe care trupa l-a lansat in ultimii patru ani. Albumul a fost lansat, luni, in Marea Britanie, iar The Official Charts Company (OCC) a anuntat ca „No Line On The Horizon“ va fi cel de-al zecelea album al trupei U2 care va ajuge pe primul loc in clasamentul albumelor, egaland astfel performantele unor artisti precum Rolling Stones si Madonna. Trupa The Beatles detine recordul in acest sens, cu 15 albume situate pe primul loc in topul celor mai vandute materiale discografice. Precedentul album al trupei U2, „How To Dismantle An Atomic Bomb“, s-a vandut in aproximativ noua milioane de exemplare.   

?Salonul de primavara?, in Piata Mare

Sibienii pasionati de arta pot lua parte în aceasta dupa-amiaza la o expozitie inedita a artistilor profesionisti din Asociatia Uniunii Artistilor Plastici (UAP) Sibiu. Expozitia „Artisti sibieni. Salonul de primavara“ va avea vernisajul astazi, la ora 13.00, în noul sediu al Galeriei UAP Sibiu, din Piata Mare nr.12. În expozitie vor fi prezentate peste  60 de lucrari de pictura, grafica, sculptura, textila sau chiar sticlarie artistica. Cei care nu se multumesc doar sa privesca operele de arta, pot sa sa le si cumpere întrucât expozitia va fi una cu vânzare. Intrarea la aceasta manifestare este libera, expozitia fiind deschisa publicului larg pâna în luna aprilie.

Horoscop

BerbecPlanul sentimental va supune unei suferinte trecatoare, din cauza unor probleme de comunicare în cuplu. Poate chiar plîngeti din cauza persoanei iubite, care nu se poarta corect cu dv. Nu este deloc o zi buna pentru a va afla în preajma partenerului, care va gasi tot felul de cuvinte dure sa va raneasca. Evitati-l, nu va supuneti singur chinului de a-i suporta acuzele.TaurO zi perfecta pentru a lua atitudine si a va afirma mai mult în fata celorlalti. Aveti ceva de zis, deci trebuie sa atrageti atentia asupra dv. Apreciati cel mai mult libertatea de a va exprima în voie, deci veti ajunge la succes numai daca vi se ofera aceasta independenta totala de a actiona cum vreti. Prietenia este planul în care puteti avea parte de cele mai mari reusite.GemeniNu va simtiti prea bine într-un anumit anturaj în care, desi atmosfera pare destinsa, parca ati fi într-o închisoare. Poate cineva din acest mediu va inhiba sau va este ostil, deci nu va veti putea manifesta la justa dv. valoare. Desi este agitatie mare în jur, dv. preferati sa rîmîneti în umbra, privind la ceilalti cum se lupta pentru a iesi în fata. RacEste o zi excelenta pentru afaceri si investitii. Daca va preocupa domeniul, azi ati putea gasi un colaborator bun sau un client de la care ati putea primi bani frumosi, ca atare, daca aveti ceva de oferit, aceasta ar putea fi ziua cînd ati putea bate palma pentru o suma bunicica. Daca doriti sa cereti o marire de salariul, profitati de aceasta zi, poate îl gasiti pe sef în toane bune. LeuEste o zi excelenta pentru a porni un asalt spre cîstigarea unor drepturi. Nervozitatea va este de ajutor pentru a depasi piedicile si a ajunge la telul propus. Nimeni nu va poate opri din avîntul care v-a cuprins, deci este ziua perfecta pentru a va impune ideile în fata celorlalti. Aveti puterea necesara pentru a va domina adversarii.FecioaraAveti multe pe ordinea de zi, dar este o zi dedicata mai ales lucrului cu facturi, acte, documente importante, contacte legale. Poate va vine o inspectie sau va cheama seful la raport, deci senzatia de stress este apasatoare, desi nu va simtiti cu nimic vinovat în ceea ce ati facut. Trebuie sa respectati întocmai niste legi, pentru a iesi bine la control.BalantaNu va simtiti prea bine cu banii pe care îi aveti, vi se pare ca sînt mai putini decît ati avea nevoie si stressul financiar devine deranjant. Totusi, exact de unde va asteptati mai putin, poate aparea sansa unui cîstig, dar numai de dv. depinde daca veti profita de ocazie. Este o zi buna pentru a începe sa strîngeti niste bani într-un fond de economii cu un scop important.ScorpionAmintirile legate de copilarie si vremurile de altadata, cînd aveati alaturi pe cineva drag, pun stapînire pe dv. Duceti dorul acelor vremuri, dar nostalgia poate naste si regrete sau emotii care dor. Este o zi buna pentru a lua legatura cu familia, pentru a va întoarce în locuri prin care nu ati mai fost demult sau pentru a renaste o veche prietenie.SagetatorEste o zi plina de energie si avînt, cînd orice v-ati pune în plan sa faceti, poate fi de succes. O zi perfecta pentru a va impune punctul de vedere în colectiv, pentru a culege roadele unei activitati la care v-ati adus contributia sau momentul ideal pentru a va lansa. Azi lumea va observa într-o lumina noua, deci atrageti laude bine meritate la adresa dv.CapricornMunciti mult, dar nu ajungeti chiar la rezultatele scontate. Dati piept cu un mic esec care, pe moment, va face sa va lasati pagubas, dar daca aveti suficienta vointa, veti depasi momentul neplacut si nu veti renunta. Unele vesti neplacute va pot ambitiona si mai tare sa mergeti mai departe, în ciuda piedicilor.VarsatorAjutorul unui coleg are efect advers, deci, în loc sa va scoata dintr-un impas, va încurca si mai tare. Pe moment sînteti tentat sa va suparati pe el, dar nu ar trebui sa tratati asa o persoana care v-a dorit binele. Pur si simplu nu a putut mai mult de atît. Nu este o zi buna pentru colaborare si dialog, pentru ca se nasc neîntelegeri.PestiAr fi trebuit sa rezolvati astazi o problema complicata, dar apar piedici din partea unora care parca nu vor înca solutionarea problemei. Înca se opun finalizarii problemei si mai au ceva de comentat, desi lucrurile au o rezolvare pasnica. Este o zi buna pentru a va lupta pentru drepturile dv. banesti sau pentru a aduce calmul într-o disputa mai veche.

Trei bebelusi clonati

„Am ajut la nasterea prin tehnica clonarii a trei copii. Este vorba de doi baieti si o fata care au in prezent noua ani. Ei s-au nascut sanatosi si se afla in stare excelenta de sanatate la ora actuala“, a spus acesta. In urma cu cinci ani, omul de stiinta a vorbit despre nasterea a trei copii clonati, fara a da alte detalii si fara a preciza ca el insusi sta la originea acestui presupus experiment. Severino Antinori, supranumit „obstetricianul bunicilor“, a devenit celebru pentru ca a ajutat mai multe femei la menopauza sa aiba copii. „Respectul la viata privata a acestor familii imi interzice sa merg mai departe“, a adaugat acesta, precizand ca metoda folosita era „o imbunatatire a tehnicii folosite de geneticianul scotian Ian Wilmut care a clonat oaia Dolly“.Clonati prin transfer nuclearFara a aduce nicio proba pentru a-si sustine afirmatiile, medicul Antinori a afirmat ca a recurs la clonare pornind de la celulele a trei tati pentru ca acestia erau sterili. El a dat asigurari ca a fecundat ovocitele femeilor in laborator printr-o metoda numita transfer nuclear. Jurnalista care i-a luat interviul i-a amintit ca in Italia clonarea este interzisa de legea, dar medicul Antinori a spus ca prefera „sa vorbeasca de terapiile inovative de reprogramare genetica decat despre clonare. Medicul s-a nascut in 1945 si a devenit celebru pe plan mondial in 1994 pentru ca a permis unei italience de 63 de ani sa devina mama. In urma cu doua saptamani, Severino Antinori a fost din nou in centrul unei polemici anuntand ca va incerca sa aplice fecundarea artificiala a unei femei al carei sot se afla in coma ireversibila din cauza unei tumori pe creier. Aceasta ar fi o premiera in Italia daca procedura va fi dusa la bun sfarsit.  

Au murit prea tineri

 Celebritati care au influentat lumea filmului, a modei, dar mai ales pe cea a muzicii, au plecat, din pacate, prea repede dintre noi, înaintea împlinirii vârstei de 30 de ani. 27 de ani s-a dovedit o vârsta fatidica pentru Janis Joplin, Jim Morrison si Kurt Cobain.  Fiecare dintre ei a reusit sa schimbe semnificativ istoria muzicii, influentând puternic generatii întregi de tineri. Joplin si Morrison, alaturi de o alta legenda, Jimi Hendrix, care a murit la numai 28 de ani, si-au gasit sfârsitul în urma unei supradoze de droguri. Asemenea lor a sfârsit si Kurt Cobain, liderul Nirvana pierzându-si viata tot din cauza drogurilor. Tot înainte de împlinirea vârstei de 30 de ani, unul dintre cei mai populari reprezentanti ai stilului punk, Sid Vicious, fostul basist al legendarei Sex Pistols, a murit în urma unei supradoze de heroina. Heroina a fost fatala si pentru actorul Brad Renfro . Ultimul a fost Heath LedgerAcesta a murit la numai 25 de ani, din cauza unei supradoze. Muzica rap a suferit doua mari pierderi odata cu moartea celebrilor Tupac Shakur si The Notorious B.I.G. Rapperii au fost împuscati, 2Pac pe când avea 25 de ani, iar The Notorious B.I.G 24. Un accident de avion a pus capat carierei actritei si cântaretei Aaliyah, când aceasta avea doar 22 de ani. În 1986, a murit una dintre cele mai cunoscute vedete din lumea modei a anilor '80, Gia. Ea a fost una dintre primele femei din Statele Unite care a murit de SIDA. Avea 26 de ani. Cinematografia americana l-a pierdut în 1955 pe legendarul James Dean, în urma unui accident de masina. Actorul avea 24 de ani. Recent, lumea filmului s-a confruntat cu o alta mare pierdere. În 2008, Heath Ledger, în vârsta de 28 de ani, a fost gasit mort în apartamentul sau din New York în urma unei supradoze de medicamente. Joker-ul interpretat de Ledger în „The Dark Knight“ i-a adus actorului australian, anul acesta, Oscarul pentru „cel mai bun rol secundar masculin“.

Coalitie pentru natura

Organizatiile Neguvernamentale din Romania care administreaza arii protejate s-au intilnit in urbea de la poalele Feleacului, unde au decis infiintarea unei coalitii la nivel national care sa influenteze hotariri in favoarea naturii.     Initiativa proiectului a apartinut Societatii Carpatine Ardelene – Satu Mare, intilnirea de la Cluj-Napoca reusind sa reuneasca 24 de ONG-uri din 15 judete.      CNAP urmareste coalizarea tuturor ONG-urilor care administreaza arii protejate pe teritoriul Romaniei, influentarea deciziei politice orientate pe realizarea unei legislatii favorabile administrarii ariilor respective, sustinerea dezvoltarii de structuri indreptate spre domeniul managementului ariilor protejate, promovarea unor programe educationale si a unor actiuni de responsabilizare, dezvoltarea de parteneriate nationale si internationale, dezvoltarea de instrumente necesare unui management adecvat ariilor protejate si promovarea unui sistem de certificare a calitatii pentru administratorii ariilor protejate.     R. A.

Cimpia Turzii colecteaza selectiv

Ieri, incepind cu orele amiezii, la Cimpia Turzii a avut loc inaugurarea statiei de sortare a deseurilor, rezultat al proiectului „ECO Cimpia Turzii - Sistem de colectare selectiva a deseurilor“. Proiectul a fost finantat de Uniunea Europeana prin Programul PHARE 2004/016-772.04.01.04.01.01., Coeziune Economica si Sociala „Schema de investitii pentru proiecte mici de gestionare a deseurilor“ si a beneficiat de un buget total de 719.898,00 de euro, din care 645.647,84 de euro contributie PHARE si 74.250,16 euro contributie a Consiliului Local Cimpia Turzii.      Scopul proiectului a fost de a creste gradul de colectare selectiva a deseurilor, de reducere a volumului de deseuri depozitate si de reducere a impactului depozitelor de deseuri asupra mediului.      Prin implementarea proiectului „ECO Cimpia Turzii - Sistem de colectare selectiva a deseurilor“ s-a urmarit realizarea sistemului de colectare selectiva a deseurilor si de sortare a acestora, realizarea unei campanii de constientizare a populatiei, pregatirea personalului care va opera sistemul implementat si punerea in functiune efectiva a sistemului de colectare.     R. A.

Schimbari la Garda de Mediu

Garda de Mediu din Sibiu va deveni agentie regionala-centru, dupa ce Guvernul a aprobat zilele trecute noua hotarire de organizare si functionare a Garzii de Mediu. Conform noilor prevederi privind sistemul de organizare si functionare, Garda de Mediu Sibiu va functiona dupa modelul Agentiei Regionale de Mediu, avind atit o agentie regionala cit si una judeteana. „Scopul acestei conferinte este acela de a va anunta noutatile din sistemul de mediu, în ceea ce priveste Garda de Mediu. Guvernul Romaniei a aprobat noua hotarire de organizare si functionare a Garzii de Mediu pe sistemul pe care l-am solicitat de multa vreme, respectiv revenirea la regionale ca persoane fizice si la judetene ca servicii în cadrul acestor regionale“, a precizat Silvian Ionescu, comisarul general al Garzii Nationale de Mediu, prezent la Sibiu în cadrul unei vizite de lucru. Noul sistem va creste numarul de functii publice în cadrul actiunilor de executie, cu peste 120 de functii la nivel national.    M. M.

Impaduriri in judetul Sibiu

Sute de hectare de terenuri degradate din judet vor fi acoperite cu paduri, anul acesta, potrivit unui plan de actiuni aprobat de membrii Colegiului Prefectural. Pentru a îndeplini una dintre masurile prevazute în programul de guvernare, si anume stoparea declinului suprafetelor împadurite si extinderea suprafetei de paduri la 30% din suprafata Romaniei, în urmatorii 4 ani, Directia Silvica Sibiu va continua sa achizitioneze terenuri degradate, de la administratiile locale din judet. Pina la sfirsitul acestui an, silvicultorii sibieni vor împaduri integral cel putin 200 de hectare, iar minim 120 vor fi regenerate natural, dupa cum se arata în planul de actiuni. Completarea lipsurilor rezultate în urma controlului anual al regenerarilor în perimetrele Copsa Mica, Loamnes, Pauca, Axente Sever si Copsa Mica – Sorostin va necesita 300.000 de lei, finantare asigurata de la bugetul statului.    M. C.

Petitie pentru padure

O petitie pentru salvarea padurii este semnata, în prezent, de peste 2.000 de sibieni.     Documentul a fost initiat de Calin Blaga, presedintele Ligii Jurnalistilor Sibiu si va fi înaintat Primariei municipiului Sibiu, Agentiei Locale de Protectia Mediului Sibiu, Agentiei Regionale de Protectia Mediului si Ministerului Mediului. „Am creat o petitie online pe care sper sa o semneze mii de oameni. Apoi voi tipari petitia si o voi duce la autoritati. Padurea Dumbrava, simbol al Sibiului, este pe cale de a fi trunchiata de Primaria Sibiu si oamenii de afaceri, dornici de înavutire pe spatele naturii“, motiveaza initiatorul petitiei.     Împotriva defrisariiÎn doar 8 zile petitia a adunat peste 2.000 de semnaturi. Documentul poate fi accesat la adresa www.petitieonline.ro.      Înca din prima zi de cind a fost initiata, mesajele au început sa curga. „Nu puteti distruge padurea! Ne duceti la moarte sigura. Omoriti animalele si vegetatia si apoi va plingeti ca sintem în plin proces de încalzire globala. Opriti aceasta nebunie!“, scrie Alexandra Diac, unul din semnatarii petitiei. Mesajele nu sint doar din Sibiu, ci si din tara sau chiar din strainatate. „Plaminii sibienilor nu trebuie îmbicsiti cu nimic, decit cu aerul curat din Dumbrava“, considera Ciurea Monica din Drobeta Turnu Severin. „Nu toti cei care apara padurea sint retrograzi si invidiosi cum sint descrisi de conducerea oficiala si neoficiala a Sibiului. Distrugerile propuse sint grave pentru ca sint ireversibile si trebuie facut tot posibilul sa fie stopate“, este de parere Cristina Isacu, din Germania.

Lumea animalelor

Citiva prichindei s-au aratat incintati de invitatia noastra si ne-au trimis mai multe detalii despre cei mai fideli prieteni ai lor.     Primele vedete ale rubricii „Lumea animalelor“ sint Andrei Kifor, un baietel de 6 ani din Sibiu si prietenul sau, ciinele Felix. Mamica lui Andrei ne-a trimis un fragment din cartea pe care bunicul i-a dedicat-o lui Andrei. „Gemenii ramasera uimiti si impresionati de marimea lui Felix, care ii intimpinase neincrezator, dar la un semn al baiatului incepu sa dea din coada lui lunga cit un catarg si se aseza pe burta, urmarindu-i cu ochii sai inteligenti si curiosi.      – Dupa cum vedeti, incepu sa se grozaveasca, e mare cit un ciine si un lup la un loc, se poate lupta cu doi ursi odata, dar stie si sa fuga ca nimeni altul, daca e cazul, adauga el, si cei doi frati nu stiura daca sa il laude si ei, sau sa se intrebe de ce trebuie sa fuga, daca e asa de viteaz si de puternic ca un elefant, lucru lipsit de importanta pentru momentul de fata, fiindca nu se vedea nici un urs prin apropiere, doar unul de plus asezat la volanul unei masini rosii care nu voia sa porneasca, probabil nu avea benzina... Cascara totusi atit ochii, cit si gura de uimire.     – E blind, sa stiti, continua sa-si laude patrupedul, spre incintarea acestuia, dar si spre nedumerirea sa, oare despre el era vorba? Unde-i ursul, sa-l lase si fara ciotul ala de coada, dupa ce l-a pacalit vulpea cea vicleana, careia i-ar lua si ei blana sa roscata, sa-si faca Andrei o caciula din ea?... Le inlatura si ultimele temeri pe care i se paru ca le desluseste in ochii lor, mai ales ai fetei. Gindeste ca un om, doar ca nu poate vorbi, in rest face lucruri pe care oamenii nu le pot face, de exemplu sa latre, rise zgomotos, iar veselia sa o cuprinse si pe fetita care il strinsese pina atunci de brat pe fratele sau, ca intr-o reactie de aparare. Se infurie doar pe masini si pe pisici, ce-o avea cu ele?!... N-as vrea sa fiu, adauga mindru, dar prefacindu-se speriat, in pielea vreunui nechibzuit care sare zidul cu ginduri rele, ii vor trebui alti pantaloni si alti pantofi sau bocanci...“Click pentru imagine maritaDarius Alexandru Hodrea are 2 anisori, este din Cluj-Napoca si a tinut neaparat sa ne transmita ca animalul lui preferat este pisica.Click pentru imagine maritaPrimele vedete ale rubricii "Lumea animalelor" sint Andrei Kifor, un baietel de 6 ani din Sibiu si prietenul sau, ciinele Felix.

Depozit nou, facturi mai mici

raluca@monitorulcj.ro     Nu va fi o groapa de gunoi! Va fi un depozit ecologic! Actuala rampa de gunoi, Pata RitIn conformitate cu HG 349/ 2005, a PRGD Regiunea 6, precum si a Tratatului de Aderare al Romaniei, cap. 9 Mediul, rampa de deseuri Pata Rit este programata pentru sistarea activitatii pina la sfirsitul anului 2010. Locatia aleasa pentru noul depozit ecologic este cadastral inregistrat pe domeniul comunei Feleacu, insa administrativ aceasta locatie ii revine municipiului Cluj-Napoca.      Proiectul noului depozit, care va fi situat in apropierea actualei rampe, este unul guvernamental – „Sistem integrat de management al deseurilor pentru judetul Cluj“ si va cuprinde construirea a 4 rampe intermediare de sortare si a unei rampe finale care consta, de fapt, intr-o statie de tratare unde vor ajunge doar resturile organice. Deseurile menajere vor fi sortate pe banda in rampele intermediare, iar resturile organice rezultate vor ajunge la rampa finala unde vor fi tratate si compostate, au explicat pentru monitorul verde surse din cadrul Consiliului Judetean Cluj. Rezultatul final ramas in urma proceselor mentionate nu va fi altceva decit pamint bogat organic, au relatat aceleasi surse. Zona de amplasare a depozitului va arata ca un fagure urias, insa care nu va avea un grad de ocupare permanent. In prima faza este nevoie doar de prima celula pentru a putea fi depozitate deseurile.    Clujenii vor plati mai putinPamint bogat organic rezultat in urma proceselor de tratareIn scenariul cu final nefericit in care noul depozit ecologic nu va fi gata pina la sfirsitul anului 2010, deseurile Clujului vor fi transportate la cea mai apropiata rampa, la Oradea. Costurile de transport se vor regasi in facturile clujeanului de rind. Prin urmare, Consiliul Judetean Cluj face toate demersurile ca proiectul sa se desfasoare in conditii optime. Momentan, proiectul se afla in faza de proceduri cerute de lege si se incearca atragerea cit mai multor fonduri. Reprezentanti ai Consiliului Judetean sustin faptul ca s-a intirziat nejustificat in ceea ce priveste masurile pentru managementul deseurilor si in momentul de fata aceasta problema este una de maxima urgenta.      In finantarea acestui proiect se are in vedere si ecologizarea rampei actuale Pata Rit. Se doreste ca, in urmatorii 10 ani, in locul actualei rampe sa creasca gazon verde.     Nicolae Balea * Primarul comunei Feleacu„Nu afecteaza in nici un fel nici o localitate a comunei Feleac. Si bineinteles ca va aduce resurse importante la bugetul local.“

Mircea Sandu si-a aratat "muschii"

Razboiul dintre Marian Iancu, patronul lui FC Timisoara, si Mircea Sandu, seful Federatiei Romane de Fotbal, a provocat primele reactii oficiale.     Ieri, seful banatenilor a fost suspendat pentru 9 luni de catre Comisia de Disciplina si amendat cu 300.000 de euro pentru declaratiile calomnioase la adresa lui Sandu. In urma cu citeva zile, Iancu a spus despre oficialul FRF ca este "dezinformat, prost sau dobitoc", totul pornind de la contradictiile dintre cele doua parti in contextul punctelor pierdute de FC Timisoara in turul campionatului. "FRF sa ne dea înapoi ce ne-a furat. Treburile astea, cu lunile de suspendare, persona non grata, pe mine nu ma opresc. Nu merge, atita timp cit Sandu si-a aratat adevarata calitate pina la urma. Oriciti bani mi-ar lua, nu voi conteni sa spun ce stiu. Daca am fost suspendat, nu voi înceta sa lupt", a fost reactia lui Marian Iancu la scurta vreme de la aflarea sentintei. Replica lui Sandu nu se va opri, insa, aici. "Nasul" vrea sa ceara excluderea patronului banatenilor din fotbal, lucru ce s-ar putea intimpla in aceasta saptamina.

Galerie foto - "U" Transilvania - CS Pitesti

Click pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine maritaClick pentru imagine marita

27 de locuri la rezidentiat in judetul Cluj

Doar 27 de posturi de medici rezidenti au fost scoase la concurs de unitatile medicale din judetul Cluj.     La nivel national, Centrul de Perfectionare in Domeniul Medical a anuntat scoaterea la concurs a mai putin de 2.000 de posturi. Testarea va avea loc pe 25 martie, termenul limita de inscriere fiind 11 martie. Taxa de inscriere la examen este de 440 de lei.     Dosarele de inscriere trebuie sa contina cererea de inscriere, o adeverinta de la unitatea medicala unde sint incadrati, o adeverinta privind starea de sanatate, cópii dupa actele de identitate, diploma de licenta si certificatul de membru al colegiului medical sau dupa autorizatia de libera practica.      Concursul va avea loc intre 25 martie si 6 aprilie si va consta in doua probe eliminatorii, una scrisa si un practica. Pina pe 24 aprilie candidatii admisi vor fi clasificati pe judete si specialitati, iar pe 29 aprilie, acestia isi vor putea alege posturile. Incadrarea medicilor va avea loc pe 15 mai.

29 de magistrati suspectati de colaborare cu Securitatea

CNSAS cere instantelor sa constate calitatea de colaborator al fostei Securitati pentru 26 de magistrati si pe cea de lucrator pentru 3 magistrati care inca isi desfasoara activitatea, desi Codul Etic al CSM permite suspendarea pe perioada verificarilor, a declarat Ladislau Csendes la Realitatea FM.     "Ar trebui ca nici un astfel de magistrat sa nu profeseze in perioada in care i se clarifica situatia, pentru ca s-ar putea ivi situatii de incompatibilitate in judecarea cauzelor", a adaugat presedintele Colegiului CNSAS.     Ladislau Csendes a declarat ca suspendarea din functii a celor 29 de magistrati ar fi un pas important, care ar ajuta Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii. El a mai spus ca cei pentru care instanta va da verdicte de colaboratori sau lucratori trebuie "trasi la raspundere pentru fals in declaratii".     "(...) Codul etic al CSM mi se pare ca ar permite suspendarea lor pe perioada verficarilor. In aceasta situatie se pot crea si situatii paradoxale in instanta. De exemplu, sa fim judecati de judecatori care au oarecum incompatibilitate cu judecarea acestor cazuri legate de CNSAS. Se poate ivi o situatie in care noi, sa zicem, sintem intr-o anumita faza a verificarilor cu un judecator, iar respectivul sa judece cazul altui judecator in instanta", a declarat Csendes.    NewsIn

Spargere la "invitatie"

Foto Diana SandorIeri, la orele prinzului, politistii faceau inca investigatii la locul fapteiCamerele de supraveghere si sistemul de alarma au fost dezactivate cu usurinta, iar seiful cu bani a fost deschis cu cheile gasite pe seif.      La fel de usor precum spargerea "unei tarabe", in spusele ministrului Dan Nica, a fost si evenimentul petrecut in noaptea de marti spre miercuri pe strada Iuliu Maniu. Totul a s-a petrecut "ca la carte", sustin anchetatorii, carora nu le-a venit sa creada gradul scazut de securitate intilnit la casa de schimb valutar.      Sistemul de alarma, care avea rolul "sa anunte" firma de paza si protectie, a fost scos din joc printr-o manevra banala: cablul care facea legatura intre senzorul de miscare din interiorul casei de schimb valutar si unitatea GSM de alarmare a fost taiat din exteriorul unitatii. Pentru aceasta manevra, potrivit politistilor, hotii ar fi folosit o scara.      De aici, totul a fost cit se poate de simplu: au reusit sa scoata yala din usa din lemn a casei de schimb valutar si au intrat ca la ei acasa. Fara nici un fel de deranj, au luat cheile de pe seif, l-au deschis si l-au golit de bani. Desi jaful ar fi durat ceva mai mult decit in cazul Bancii Transilvania din Manastur, "cistigul" a fost unul mai mic: "doar" 160.000 de lei.    "Joaca de copii"Miercuri dimineata, la ora 8, angajata a sunat la 112, dupa ce a ajuns si a gasit casa de schimb valutar "devalorizata".     Patronul casei de schimb valutar Macrogroup Exchange, Josef Botar, a declarat ca din seif au fost luati peste 160.000 de lei. Totusi, suma furata nu este cunoscuta cu exactitate, dupa ce acelasi Botar ar fi declarat anchetatorilor ca nu poate preciza exact citi bani erau depozitati in seif, mai ales ca nu facuse bilantul de casa de mai bine de o saptamina. Din cauza acestui aspect, reprezentantii Garzii Financiare au luat la purecat toate actele contabile ale societatii. Inspectorii au avut un motiv in plus, intrucit exista suspiciunea ca furtul ar fi fost inscenat in vederea sustragerii de la plata unor taxe.     Curios este si faptul ca instalatia de supraveghere video era instalata, insa acelasi Josef Botar nu a putut declara daca functiona.     Reprezentantii firmei de paza Total Security, cea care asigura securitatea unitatii de schimb valutar, au declarat ca dispeceratul de urgenta nu a fost sesizat decit miercuri dimineata, nici o alarma nefiind inregistrata marti noaptea.     Totusi, o femeie care locuieste in apropiere le-a spus politistilor ca a auzit zgomote puternice miercuri dimineata, in jurul orei 2.     Politistii sustin ca spargerea nu ar fi avut loc daca patronul isi asigura corespunzator unitatea. Mai mult, saptamina trecuta ar fi avut loc un control al politiei la care patronul nu a fost prezent. "L-am invitat pe 24 februarie sa vina la Politie sa ne prezinte masurile de securitate luate, deoarece noi nu l-am gasit cind am fost in control, insa n-a ajuns pina astazi (ieri - n.r.) cu documentele", a declarat pentru monitorul Raluca Seucan, purtatoarea de cuvint a Inspectoratului de Politie al Judetului Cluj.    Alti spargatori urmaritiAnchetatorii incearca sa stabileasca acum daca hotii au fost ajutati de vreun angajat al casei de schimb valutar, iar in cazul in care vor fi prinsi vor fi acuzati de furt calificat. Politia nu cunoaste, deocamdata, numarul spargatorilor. In paralel, autoritatile continua sa ii caute pe cei doi spargatori ai Bancii Transilvania din Manastur, care nu au fost gasiti, in ciuda faptului ca cercul de suspecti a fost restrins.

Gloria Buzau vrea capul campioanei

Simbata, Mansour va ataca poarta CFR-istilor imbracat in tricoul "Stelutei"O vorba din fotbal spune ca, pentru a lua un campionat, trebuie sa invingi echipele mici. CFR-istii, care au un titlu in palmares si rivnesc si la urmatorul, erau sa "se arda" etapa trecuta tocmai in fata unei echipe mai slab cotate, CS Otopeni, insa golul de pe finalul partidei al lui Diego Ruiz a mai descretit fruntile oficialilor din Gruia. Ca nu a fost un meci stralucit, a recunoscut-o si antrenorul echipei, Ales Jindra, care a pus pe seama oboselii si a relatiilor inca slabe de joc prestatia "feroviarilor". Acum, tresarirea de orgoliu a campioanei este asteptata in etapa ce urmeaza, pe arena ultimei clasate, Gloria Buzau, fara indoiala cea mai slaba echipa din Liga 1. Totusi, oficialii buzoieni tin cu orice pret sa dea tonul revirimentului tocmai in meciul cu CFR-ul. Astfel, tehnicianul echipei, Constantin Cirstea, a anuntat ca pentru intilnirea de simbata va arunca in teren "artileria grea" din lotul sau, senegalezul Gueye Mansour si spaniolul David Sanchez. Ambii jucatori au lipsit in etapa precedenta, cind Gloria Buzau a pierdut cu scorul de 2-0 acasa la Farul Constanta.     Stancioiu zice ca platesteGriji pentru meciul de simbata isi fac nu doar tehnicienii clujenilor, ci si portarul Eduard Stancioiu. Dupa ce a privit din tribune partida cu Otopeniul, fiind suspendat pentru neplata unei datorii catre patronul Sportului Studentesc, Vasile Siman, jucatorul CFR-ist s-a aratat convins ca situatia lui se va lamuri pina simbata: "Sint sigur ca se va rezolva toata problema. Impreuna cu cei de aici voi reusi sa sting litigiul cu Sportul Studentesc si voi fi apt pentru meciul cu Buzau".     Reamintim ca, pe data de 21 ianuarie, Camera Nationala pentru Solutionarea Litigiilor (CNSL) a luat hotarirea de a-l sanctiona pe Eduard Stanciou cu interzicerea dreptului de joc pina la achitarea integrala a obligatiilor de plata catre SC FC Sportul Studentesc, conform art. 24 A, pct. 4, lit.b, din RSTJF.

Ingrijorat de instalarea lui Popa

Foto Diana SandorGica Mihali"Numirea sa la UTA ne ingreuneaza situatia. Sincer, era mai bine pentru noi daca il puneau pe Popa dupa partida cu noi. Il cunosc, este priceput si are o experienta foarte mare in prima liga. Este un antrenor bun, care stie meserie", l-a caracterizat Mihali. Tehnicianul Universitatii Cluj este la curent si cu ultimele noutati din tabara aradeana: "Ii cunosc pe toti care sint la UTA: Drida, Fritea, Vasiie, Ghindaru, ii stiu pe toti, m-am informat. Acuma vom vedea cit sint ei de pregatiti. Oricum, noi ne gindim doar la victorie si vom face tot posibilul pentru a invinge", a adaugat Mihali.      La meciul cu Aradul va lipsi cu siguranta Laurentiu Bus, suspendat din cauza cumulului de cartonase galbene. O alta problema cu care se confrunta "studentii" este accidentarea lui Farcas, care a suferit o entorsa. Totusi, pina la ora jocului, portarul ar putea fi recuperat.      Confruntarea dintre cele doua echipe nu va mai fi televizata, desi initial se stabilise ca meciul va putea fi urmarit duminica pe sport.ro, de la ora 13. De asemenea, jocul a fost devansat cu 2 ore, urmind sa inceapa la 11.

Birocratia bate "compensatele"

Pensionarii vor trebui sa stea si mai mult la coada la medicii de familie, iar acestia vor avea mai mult de lucruMedicii de familie clujeni spun ca un pacient pensionar, care beneficiaza de compensarea cu 90% a medicamentelor, poate sa primeasca de la doctor cinci retete diferite, in functie de tipurile de medicamente necesare, lucru care le incetineste activitatea.       "Diferenta dintre vechile formulare de prescriptie si aceste retete noi este doar stampila. In loc sa fie simplu, pentru noi si pentru pacientii nostri, noile formulare ne ingreuneaza activitatea, pentru ca ajungem sa scriem unui bolnav mai multe retete intr-o singura zi. Sint medicamentele din lista A, compensate cu 90%, apoi medicamentele de tip B, compensate 50%, si cele din lista C, compensate 100%. Putem sa-i prescriem unui singur om cinci retete, va dati seama cit dureaza asta", a declarat ieri pentru monitorul dr. Cornel Pop, presedintele Societatii Medicilor de Familie Cluj.    Un doctor la 200 de pensionariIn judetul Cluj, potrivit datelor oficiale, exista 70.000 de pensionari cu venituri de sub 600 de lei pe luna si sint doar 364 de medici de familie. Un calcul simplu arata ca un singur medic de familie are, in medie, aproximativ 200 de pensionari care pot beneficia de compensarea cu 90% a medicamentelor.     Timpul de asteptare la cabinete creste si pentru ca fiecare pensionar este nevoit sa vina cu mai multe documente la medicii de familie, pentru a demonstra ca nu are o pensie mai mare de 600 de lei si astfel sa beneficieze de medicamentele compensate. Potrivit normelor, fiecare medic de familie trebuie sa consemneze in fisa pensionarului sau in registrul de consultatii numarul talonului si cuantumul pensiei. La fisa medicala va trebui anexata si o declaratie pe proprie raspundere de catre pensionari ca venitul lor nu depaseste 600 de lei.      "Fiecarui pacient trebuie sa-i explicam, pe rind, care sint documentele necesare. Apoi trebuie luat intr-o evidenta noua. Aceste lucruri cer timp suplimentar", a explicat dr. Pop.     "Nu este nici prima, nici ultima data cind masurile pe care le propune Ministerul Sanatatii sporesc birocratia si nemultumirea unora dintre pacienti, dar medicii de familie vor face fata noilor prevederi. Intentia autoritatilor este una buna", a precizat, pentru NewsIn, presedinta Societatii Nationale de Medicina Familiei (SNMF), dr. Rodica Tanasescu.    Documentele necesare pentru compensatePensionarii clujeni care au venituri din pensii in cuantum de pina la 600 de lei pe luna trebuie sa prezinte medicului de familie urmatoarele: ultimul talon de pensie, actul de identitate, o declaratie pe proprie raspundere din care sa rezulte faptul ca realizeaza venituri numai din pensii de pina la 600 de lei lunar.

Clujul are buget

Click pentru imagine maritaBugetul pentru anul in curs a fost prezentat ieriPrimarul s-a aratat increzator ca, desi traversam o perioada de criza, clujenii nu vor avea de suferit, iar municipiul isi va continua dezvoltarea si in 2009. Suma totala prevazuta pentru bugetul general al municipiului Cluj-Napoca este de 933.412.243 de lei, cu 38 de milioane de lei mai mare decit anul trecut, iar suma totala pentru bugetul local este de 790.000.000 de lei. Diferenta dintre cele doua bugete este ca primul este compus din bugetul local, bugetul institutiilor publice finantate din venituri proprii si subventii, bugetul imprumuturilor interne, bugetul fondurilor externe nerambursabile si bugetul de venituri si cheltuieli evidentiate in afara bugetului local, iar bugetul local este compus din venituri proprii, sume defalcate din TVA, subventii de la bugetul de stat si subventii de la alte administratii, cum ar fi Directia Muncii.    Investitiile, in topul prioritatilorCel mai important capitol din bugetul anului 2009 este cel al investitiilor, pentru care a fost alocata suma de 277.916.350 de lei. Acesti bani vor merge in principal catre reabilitarea termica a blocurilor de locuinte (aproximativ 30 de milioane de lei), aici fiind inclusa reabilitarea a 4.165 de apartamente din oras, construirea de parkinguri in cartiere (aproape 26 de milioane de lei), in timp ce prima etapa a pietonalului Unirii va inghiti 7,2 milioane de lei. Tot la capitolul investitii, Primaria mai vrea sa amenajeze noi piste pentru biciclisti si sa continue programul de modernizare a sistemului de semaforizare, proiecte ce valoreaza peste 11 milioane de lei.      De asemenea, edilii nu au uitat nici parcul auto al RATUC (5 milioane de lei), modernizarea strazilor, aleilor si trotuarelor dintre blocuri (155 de milioane de lei) si modernizarea retelelor de distributie a agentului termic (peste 10 milioane de lei).     Cultura si fonduri europenePrimaria mai are in plan reabilitarea Bastionului Croitorilor, consolidarea si restaurarea statuii lui Matei Corvin, construirea stadionului municipal si a salii de sport aferente, construirea sediului pentru Filarmonica si refatadizarea centrului istoric - proiecte in valoare totala de 25 de milioane de lei. De asemenea, municipalitatea spera sa atraga in acest an aproape 133 de milioane de euro din fonduri structurale.

"Salvati Canalul Morii!"

Click pentru imagine maritaElevii, ajutati de profesorii de biologie si de un inginer chimist au intocmit chiar si un proiect de mediu menit sa reabiliteze Canalul si sa-l introduca in circuitul turistic al municipiului.      Clujenii care au trecut ieri in jurul prinzului pe Bulevardul Regele Ferdinand, prin dreptul Canalului Morii, au primit pliante cu informatii de proiect si au fost indemnati sa semneze petitia, care a fost postata si pe Internet.     Elevii vor un "Canal" mai frumosProiectul "Salvati Canalul Morii!" a ajuns deja pe masa autoritatilor locale, care l-au inclus printre prioritatile din acest an. Primul pas a fost deja facut, o licitatie pentru proiectarea reabilitarii Canalului intre strada Regele Ferdinand si Piata Mihai Viteazu fiind deja organizata luna trecuta.      "Elevii de la clasele de profil, precum chimie industriala, au lansat acest proiect pornind de la realitatea cruda si starea avansata de degradare in care se afla la ora actuala Canalul Morii. Pe pliantele distribuite astazi am adaugat inclusiv poze de la 1900 si pina in zilele noastre. De asemenea, colaboram cu alte scoli si Agentia pentru Protectia Mediului. Un prim pas pentru reabilitare trebuie sa fie cresterea debitului. Avem doua ape frumoase in Cluj si acestea trebuie sa fie puse in evidenta. Sint sigur ca intr-un oras ca Viena un astfel de curs de apa nu ar fi trecut neobservat", a spus directorul adjunct al Grupului Scolar "Terapia", Ionel Cont.    Canalul Morii, "punct de atractie"Unul dintre sustinatorii proiectului, arhitectul Vasile Mitrea, considera ca, pe viitor, Canalul Morii ar putea fi un adevarat punct de atractie pentru clujeni. "S-ar putea realiza o suita de amenajari care sa-l puna in evidenta. Daca acest Canal ar fi in Germania, ar avea mici cascade si oglinzi de apa. Inclusiv PUG-ul ar trebui sa aiba la baza un concept de valorificare a potentialului cadrului natural", este de parere Mitrea.

Medalii la cupa ?Martisorului?

 La sfirsitul saptaminii trecute, la Sibiu, s-a desfasurat “Cupa Martisorului” la înot. La competitie au participat peste 180 de sportivi de la cinci cluburi: CSM Sibiu, CSS Sibiu, Viitorul Piatra Neamt, CSS Sf. Gheorghe si LPS-CSS Alba Iulia. Din partea clubului din Cetatea Marii Uniri au participat 60 de competitori, pregatiti de antrenorii Daniela Bob, Elena Grosu, Monica Sima si Nicolae Bob. Sportivii de la LPS CSS Alba Iulia au cucerit cupa concursului, obtinind 13 locuri întii, 11 locuri secunde si 13 locuri trei. “Sint multumit de performantele acestor copii, care s-au comportat bine la acest concurs de verificare. De fapt am urmãrit sã verificãm copii de 10-11-12 ani, care vor participa la primul concurs din aceastã primavarã, respectiv la Poliatronul de la Pitesti si juniorii II. Copiii au obtinut rezultate bune, am cistigat “Cupa Martisor” a concursului de la Sibiu si asteptãm în continuare sã vedem rezultatele de la competitia urmãtoare”, a declarat Nicolae Bob, unul dintre antrenorii care s-a ocupat de pregatirea lotului.Cele mai bune rezultate ale sportivilor albaiulieni:*Denisa Dobra (12 ani) - 4 locuri întii (100 metri liber, 100 metri spate, 100 metri bras, 50 metri fluture); * Andrei Plesa (12 ani) - 3 locuri întii (50 metri spate, 50 metri bras, 50 metri fluture); * Alexandru Iancu (12 ani) - locul întii la 100 metri liber, locul doi la 50 metri spate, locul 3 la 50 metri bras; * Mihai Docea (11 ani) - locul întii la 50 metri spate, locul doi la 100 metri liber, locul 3 la 50 metri fluture; * Andreea Ioica (10 ani) - locul întii la 50 metri fluture, locul doi la 50 metri liber, locul 3 la 50 metri spate; * Paula Jaravete (8 ani) - locul întii la 25 metri si locul doi la 25 metri liber; * Andrada Oltean (11 ani) - locul întii la 50 metri spate, doua locuri trei la 100 metri liber si 50 metri fluture; *Nicolae Feniser (11 ani) - locul întii la 50 metri bras; * Andrei Ispas (11 ani) - doua locuri doi la 50 metri bras si 50 metri spate, un loc trei la 100 metri liber; * Antoniu Motogna (12 ani) - un loc doi la 100 metri liber si un loc trei la 50 metri fluture; * Liviu Lazar (13 ani) - un loc doi la 100 metri spate si un loc trei la 100 metri liber; * Bogdan Joldes (12 ani) - un loc doi la 50 metri fluture; * Darius Buzgure (12 ani) - un loc doi la 50 metri bras; * Daniela Macinic (11 ani) - un loc doi la 50 metri fluture; * David Donea (9 ani) - doua locuri trei la 25 metri liber si 25 metri spate; * Dragos Rus (12 ani) - doua locuri trei la 100 metri liber si 50 metri spate; * Denisa Marc (10 ani) - un loc trei la 50 metri liber. 

Alta infrangere usturatoare

În etapa de, ieri, a Diviziei A, de baschet feminin, CS Universitatea LPS Alba Iulia a pierdut în deplasare,scor 36-110, în fata echipei MCM Tirgoviste, situata pe locul I în clasament. Punctele vizitatoarelor, însotite la Tirgoviste de secundul George Lancranjan, au fost înscrise de: Oana Precup - 20, Carmen Negru si Ana Marginean - câte 6, Larisa Balea - 4. Baschetbalistele albaiulience spera sa obtina prima victorie din acest sezon, simbata, în meciul cu Olimpia Bucuresti, ce se va desfasura în sala de sport a Universitatii “1 Decembrie 1918”, cu începere de la ora 11.00.

Succes fara dubii

Calin Hagiu l-a suplinit cu brio pe accidentatul Radu LazarAstfel, pina in minutul 20 al jocului, ambele echipe au mers cap la cap, clujenii reusind cu greu sa se desprinda pe tabela. S-a facut 12-10 in minutul 22, dupa care baietii lui Liviu Jurca si-au dat drumul la joc, izbutind alte trei goluri fara sa primeasca vreunul. In fine, la pauza "U" a condus Pitestiul cu 16-13, avantaj totusi mic, avind in vedere anuntul facut inaintea jocului de managerul Mihai Tritean: "Promitem publicului un spectacol pe cinste". La reluare, clujenii s-au intrebuintat mai mult, dovada stind evolutia scorului. Cu Hagiu in zi de gratie (11 goluri) "U" a depasit Pitestiul, desprInzindu-se pe tabela de marcaj chiar si la 13 goluri, in minutul 56. Scorul final (37-25) le da mare incredere handbalistilor nostri, care se pregatesc de un examen foarte dificil simbata, la Baia Mare, unde vor intilni Minaur.      Pentru "U" Transilvania, principalii marcatori au fost Calin Hagiu, autor a 11 goluri, si golgheterul Ligii Nationale, Mirko Milosevic, cu 8 reusite.     Urmeaza Baia Mare"Ma bucur ca am reusit sa obtinem aceasta victorie, pentru publicul minunat de la Cluj. Sint multumit ca joc, ma simt bine si sper sa batem la Baia Mare, simbata. Deja ne gindim la acel meci. Baia Mare se mobilizeaza foarte bine pe teren propriu, dar dorim sa-i invingem", a precizat Hagiu la finalul partidei. In ceea ce priveste o eventuala participare intr-o competitie europeana, interul stinga clujean a spus: "Sa lasam toate lucrurile sa vina la timpul lor, pas cu pas. Trebuie sa construim ceva, nu putem face totul dintr-o data. Intr-un tirziu, sigur, de ce nu? Poate vom ajunge intr-o buna zi si in Liga Campionilor", a conchis Hagiu.

Sunda: ?Trebuie sa invingem?

Partida de la Alba Iulia, este considerata importanta in economia campionatului, avind in vedere obiectivul Unirii din acest sezon. De asemenea, va fi o misiune dificila si pentru antrenorul albaiulienilor, Aurel Sunda, care in urma cu trei ani a reusit sa evite retrogradarea din Liga I, cu formatia din Valea Jiului, finantata de Alin Simota. Printre actualii componenti ai petrosenenilor se regasesc si fosti elevi ai “Profesorului”, din acea perioada, printre care Hotoboc, M. Gheorghe, Ilin, respectiv Draghici. “In conditiile actuale, dupa esecul nedorit inregistrat la Oradea, si care trebuie uitat cit mai repede, meciul cu Jiul a devenit capital pentru noi. Trebuie sa invingem pentru a ne pastra pozitia in clasament”, a declarat antrenorul Aurel Sunda.Duel intre ex-utistiPe de alta parte acest meci reprezinta si o disputa intre fostii componenti ai UTA-ei Arad, Ionut Balan vs Mircea Gheorghe, Mircea Ilie, Irinel Dumitru si Alin Ilin. “Va fi un meci special, impotriva fostilor colegi cu care am jucat la Arad. Sper ca unul, sa fie mai puternic decit patru, iar Unirea sa obtina toate cele trei puncte”, a afirmat Ionut Balan, venit in aceasta iarna la Alba Iulia, si care va debuta simbata in fata fanilor albaiulieni.

Criza in muzica de la Cluj

Kumm"Acum cei din cluburi au texte ca e criza si nu sint bani pentru cintari", considera Mihnea, solistul de la Luna Amara. El este convins ca fenomenul se manifesta la nivel macroeconomic, insa in rest e vorba de "panica tipic romaneasca". Nu au gasit sponsori pentru promovarea albumului la care lucreaza acum. "Ni s-a zis ca nu mai exista buget de publicitate. Vom scoate, totusi, albumul pina in iunie, publicul nostru e inca acolo. Nici festivalurile nu dau semne de regres", a mai spus artistul.     A scazut "pretul" Andrei"Simtim criza inca din decembrie, avem mai putine cintari", marturiseste si Flavius Buzila de la Hara. "O criza indeamna la meditatie si reorganizare, insa nu e o solutie sa tai cu barda, sa scoti cultura din buget. Daca va aduce o selectie buna pe piata muzicala, nu ne temem", spune acesta. "Criza se simte pina-n maduva oaselor fiecarui roman. Artistii buni sint doriti, dar nu mai sint resurse", afirma Alexandru Mihai, tatal si managerul Andrei. In acest context, a si scazut preturile cerute pentru prestatia cintaretei.    Calitate in austeritate"Rockul romanesc e intr-o continua criza si nu se vad sanse de redresare", crede Teo Peter de la Altar. "Incercam sa oferim calitatea chiar daca e austeritate. Noi nu ne plingem, insa pe cei intretinuti artificial pe piata nu-i vedem bine", declara el.      "Nu pot aprecia acum, ianuarie si februarie nu au fost niciodata bune", rezuma Hanno Hoffer de la Nightlosers. Nici taragotistul Dumitru Farcas nu poate sa spuna daca muzica sa ar fi mai putin cautata: "Sint un om simplu, m-am multumit mereu cu ce am avut".    Mai multe concerte"Pina acum nu am simtit nimic. Dimpotriva, parca avem mai multe concerte. Eu cred ca e vorba doar de o nebunie - hai sa ne plingem de ceva, e criza. Poate si pentru ca publicul nostru nu prea lucreaza, sint mai mult studenti", este de parere Kovacs Andras de la Kumm. "Noi am fost moderati si in campania electorala si lumea ne cheama si acum. Cind vine vorba de altii, acum e criza si au motiv sa stea pe ginduri", crede Sandy Deac de la Desperado. Cei de la Semnal M, de asemenea, nu duc lipsa de cintari. "Este la fel ca in 2008, am redus doar doua-trei concerte, pentru ca lucram la noul album", precizeaza Stefan Boldijar, solistul trupei.

Stefan Banica Jr. si Andreea Marin, in cinematografe

 “O viata minunata” este o productie a companiei New Films International, in distributie fiind inclusi, alaturi de Stefan Banica Jr. si Andreea Marin Banica, Angela Sarafyan, Jesse Garcia, Bai Ling, Debi Mazar, Dana Delany si Rena Owen.Filmul este povestea a doi tineri care vor sa scape de trecuturile lor pline de abuzuri, incercind impreuna sa isi gaseasca linistea prin dragoste. “Pentru mine a fost o experienta. Experienta de a merge intr-un loc cu o mare traditie cinematografica. Am luat-o de la zero. Acolo nu eram Stefan Banica, eram un simplu actor. Nu cunosteam pe nimeni. Una peste alta, a fost o experienta si o distractie”, a declarat Stefan Banica Jr., despre filmarile pentru “O viata minunata”, pe care l-a caracterizat ca fiind “un film curat, cu o puternica tenta sociala”.Pe de alta parte, sotia actorului, Andreea Marin Banica, a declarat ca nu isi doreste ca in presa sa apara titluri in care este numita “actrita”, deoarece, nu se considera una, si a vorbit despre filmarile la “O viata minunata” in calitate de jurnalist. “Ca jurnalist, ca si corespondent la premiile Oscar, care stia ceva despre dedesubturile acestei lumi, am avut ocazia sa vad totul in alta lumina. Pentru mine, ca jurnalist, este o experienta unica. Cind iei interviu unui actor, te bazezi pe documentare, dar cind ai o experienta de acest fel, intrebarile pe care le pui sunt mai profunde”, a spus Andreea Marin Banica.Comentind prestatia sotiei sale pe platourile de filmare, Stefan Banica Jr. a spus ca aceasta “s-a descurcat exceptional”. Ea stie cel mai bine daca va mai juca sau nu in alte productii”, a mai specificat Banica Jr.

Horoscop zilnic

Berbec Reusiti sa rezolvati o problema sentimentala care nu va da pace de la o vreme.Dimineata, un prieten va propune sa intrati intr-o afacere pe care a demarat-o de curind. Va sfatuim sa acceptati, pentru ca puteti cistiga bine.Spre seara plecati in vizita la prieteni, impreuna cu persoana iubita. Taur Puteti avea succes intr-o scurta calatorie de afaceri. Va sfatuim sa fiti prudent si sa evitati discutiile in contradictoriu cu partenerii de afaceri.Dupa-amiaza reusiti sa clarificati o problema sentimentala mai veche.Din punct de vedere financiar, nu aveti motive de ingrijorare. Totusi, nu faceti cheltuieli prea mari! Gemeni Se pot produce schimbari importante, mai ales pe plan social si sentimental. Colaborati foarte bine cu partenerii de afaceri si va intilniti cu persoane importante.Dupa-amiaza faceti o investitie pentru camin. Va sfatuim sa tineti cont de sfaturile partenerului de viata.Spre seara, primiti o veste buna de la un prieten de familie. Rac Survin mai multe schimbari de program. Nu va faceti griji, pentru ca totul va iesi bine!Aveti ocazia sa cunoasteti o persoana mai in virsta, care va ajuta sa rezolvati o problema profesionala.Va recomandam sa va consultati cu partenerul de viata in problemele casei.Evitati disputele cu o femeie! Leu Se pare ca astazi aveti multe probleme de rezolvat. Reusiti sa faceti in casa schimbari ce contribuie la imbunatatirea atmosferei.Dupa-amiaza sinteti tentat sa cumparati un obiect de valoare. Va recomandam sa fiti cumpatat, pentru ca nu este o zi favorabila investitiilor.Nu neglijati odihna! Fecioara Sinteti foarte ambitios si reusiti sa finalizati o lucrare importanta.Dupa-amiaza aveti ocazia sa va afirmati in societate. S-ar putea sa luati initiative pentru care veti fi admirat.Aveti grija sa nu neglijati problemele de familie! Balanta Dimineata aveti o stare de spirit excelenta, astfel incit relatiile cu cei din jur decurg fara probleme.Aveti sanse de reusita in activitatile casnice si in societate. Singurul lucru care va nemultumeste este situatia financiara.In cursul serii, s-ar putea sa mergeti in vizita la prieteni. Va recomandam sa evitati glumele prea indraznete. Scorpion Dimineata este posibil ca relatiile sentimentale sa fie mai tensionate. Nu va faceti griji! O ruda mai in virsta va ajuta sa intelegeti ca asa-zisele probleme sunt create de o persoana invidioasa.Culegeti roadele unei investitii inspirate, incasind o suma considerabila.Aveti grija sa nu va extenuati! Sagetator Sinteti apreciat pentru eforturile depuse la serviciu. Puteti sa finalizati tot ce ati inceput.Pe plan financiar, s-ar putea sa nu stati tocmai bine, dar sinteti hotarit sa intoarceti lucrurile in favoarea dumneavoastra. Va sfatuim sa profitati de toate ocaziile care va ies in cale. Capricorn Sinteti foarte ambitios si reusiti sa finalizati tot ce v-ati propus.Dimineata intrati in posesia unui cistig financiar consistent si aveti ocazia sa va afirmati pe plan social.Relatiile cu persoana iubita sint excelente si va intelegeti bine cu prietenii.Va sfatuim sa evitati excesele alimentare, pentru ca sinteti predispus la probleme digestive. Varsator Aveti ocazia sa faceti schimbari importante pe plan sentimental si social.Colaborati foarte bine cu cei din jur si puteti avea succes in societate.Va recomandam sa va feriti de exagerari. Nu va asumati nici un risc, pentru ca puteti pierde o afacere rentabila! Pesti Desi aveti o zi incarcata, reusiti sa faceti fata cu succes tuturor problemelor.Lipsa banilor va deranjeaza, dar nu reprezinta un obstacol de netrecut.Va sfatuim sa va bazati pe intuitie. Pentru hotaririle importante, consultati-va cu partenerul de viata!Nascuti pe 5 martie - Ziua raiului si a iadului  Persoanele nascute in ziua de 5 martie au doua laturi distincte ale personalitatii. Aparent vesele si fermecatoare, sofisticate, amabile si pline de consideratie, in sinea lor se lupta cu demonii personali. Extrem de secretosi, se pot manifesta foarte diferit in particular si sint predispusi adesea la exteriorizarea unor sentimente si emotii negative.Productivi si creativi, cei nascuti in aceasta zi au de obicei capacitatea de a-si exprima ambele laturi ale naturii lor in cadrul muncii, fara a intra in contradictie sau fara teama de cenzura. Problemele pot aparea in viata particulara, care rareori este furtunoasa si chiar destructiva. Indivizi profunzi, nativii zilei de 5 martie au contacte cu tot spectrul emotiilor umane pe care ei insisi le experimenteaza intr-un moment sau altul. De asemenea, au talentul de a scoate la iveala atit ce este mai bun, dar si ce este mai rau din oamenii din jur. Printr-o introspectie profunda, cei nascuti in aceasta zi pot scoate la iveala slabiciunile, lipsurile si nesiguranta celorlalti provocind un mare impact asupra acestora. Acest lucru se datoreaza in mare masura sensibilitatii nativilor.In mod deloc surprinzator, cei nascuti la aceasta data par sa isi traiasca viata mai intens decit altii. De asemenea, ramin deschisi unei largi varietati de experiente, in comparatie cu majoritatea oamenilor.Uneori, persoanele nascute la data de 5 martie pot fi obiective din punct de vedere logic si emotional, iar alteori pline de pasiune, poate chiar irationale, coplesindu-i pe ceilalti cu intensitatea lor. Aceasta trecere se poate face intr-un interval scurt de timp, de la citeva minute la citeva secunde. Unii s-ar putea intreba cum poate fi o persoana atit de schimbatoare si in acelasi timp adaptabila la diferite circumstante.Deoarece, se intimpla adesea sa varieze foarte mult relatiile personale, cei nascuti in aceasta zi pot ajunge sa se simta singuri si sa se intrebe daca vor gasi vreodata persoana potrivita. Cei care reusesc sa isi dea seama ca lipsa satisfactiei se datoreaza propriei naturi dificile, au o sansa in plus de a face schimbarile necesare. Acesti nativi isi vor simplifica viata emotionala si vor obtine satisfactii importante.Mentinerea la un nivel mai echilibrat si integrarea diferitelor aspecte ale personalitatii reprezinta o sarcina inspaimintatoare pentru nativi, dar rasplata este pe masura. Este posibil ca divergentele generate de luptele lor interioare sa stirneasca o imaginatie bogata. Astfel, unele persoane nascute in aceasta zi se tem ca, devenind oameni obisnuiti, isi vor toci latura „ascutita” a personalitatii lor.Constientizarea efectului pe care il au asupra celorlalti este esentiala pentru indivizii nascuti la aceasta data. Cultivarea unei laturi mai putin egoiste, supunerea fata de o forta spirituala mai inalta, concentrarea pe gesturi simple in viata de zi, cu zi, le poate face viata mai usoara atit lor, cit si celor din jur.  SFATURI: Echilibreaza-ti energia – nu te lasa condus de ea. Fii consecvent cu prioritatile tale si acorda-ti mai multa atentie. PUNCTE FORTE:  Expresiv Slefuit Incisiv PUNCTE SLABE:  Dificil Temperamental Suferind 

Aplicarea legii poate bloca traficul rutier

 Actiunile declansate de catre autoritatile locale privind reducerea numarului de soferi care parcheaza ilegal stinjenind circulatia rutiera sint de un real folos pentru fluidizarea circulatiei din Alba Iulia. Totusi, din cauza infrastructurii destul de inguste si situatiilor dintre cele mai dificile care apar in fiecare zi, unele dintre actiunile agentilor ii pot incurca de fapt pe soferi. S-a intimplat in cursul serii de, ieri, pe strada Vasile Goldis, unde interventia politiei rutiere pentru degajarea alveolei destinate mijloacelor de transport in comun a dus la blocarea traficului pentru mai multe minute. Incercind sa ii identifice si sa ii traga la raspundere pe doi dintre soferii care au parcat in statia de autobuz, politistii au uitat scopul final al actiunii. Astfel, intreaga activitate de documentare si amendare a celor in cauza s-a desfasurat in mijlocul spatiului rezervat mijloacelor de transport in comun. Ajunse in zona, conform graficului de deplasare, acestea au fost oprite paralel, blocind astfel banda cu pricina. Cum cea de a doua banda era deja blocata de masinile localnicilor, coloana formata in spatele autobuzelor a crescut rapid, blocind pina si intersectia din apropierea Facultatii de Teologie. Situatia a durat minute bune, soferii creind un zgomot de nedescris incercind sa ii determine pe oamenii legii sa mute intreaga operatiune in afara carosabilului. Vizibil enervati de situatie, ceilalti participanti la trafic si-au varsat nervii pe oamenii legii, injuraturile zburind cu precadere catre agentii politiei rutiere si mai putin catre cei doi soferi care au blocat statia. Oamenii care asteptau in statie au fost nevoiti sa faca slalom printre masinile oprite pentru a putea urca in mijloacele de transport oprite in mijlocul drumului. Agitatia a scos la geamuri si locatarii din zona care si-au varsat naduful tot pe oamenii legii si mai ales pe masina acestora, oprita in apropiere. Nervii s-au calmat, insa, odata cu degajarea statiei si a traficului din zona.

A fugit pamintul la Daroaia

 Acest comitet a stabilit masuri pentru consolidarea versantului, in vederea evitarii dezvoltarii fenomenului. Comitetul Judetean pentru Situatii de Urgenta Alba si Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta „Unirea” al judetului Alba, monitorizeaza evolutia fenomenului (care momentan este stationar), in vederea stabilirii masurilor necesare pentru gestionarea corespunzatoare a situatiei. Specialisti ai Inspectoratului de Stat in Constructii Alba verifica in teren amploarea si evolutia fenomenului. Potrivit viceprimarului Ovidiu Felea, situatia este sub control si nu exista deocamdata pericolul ca gospodaria localnicului sa aiba de suferit de pe urma incidentului

Campanie de mediatizare pentru subventiile agricole

  În vederea obtinerii de subventie pentru terenurile agricole a cit mai multor persoane, Institutia Prefectului Judetului Alba, a realizat materiale informative, care contin date necesare privind conditiile pe care trebuie sa le îndeplineasca solicitantii de fonduri. Prefectul judetului Alba, Stefan Bardan precizeaza ca pliantele vor fi distribuite, cu preponderenta în localitatile rurale din judet, pentru ca informatia sa ajunga la cit mai multi cetateni, cu scopul de a se majora suprafata terenurilor agricole lucrate.

Din nou mai ieftin

 Principalele companii de pe piata romaneasca de combustibili anunta noi ieftiniri la benzine si motorine. Operabila, inca, din aceasta saptamina, scaderea de pret ar urma sa se incadreze intre 6 si 12 bani pe litru la benzina si intre 3 si 5 bani pe litru la motorina. Aceasta ar fi cea de a treia ieftinire din ultimele doua saptamini, avind la baza scaderea cotatiilor internationale de pe piata petrolului. 

Incep pregatirile pentru Zilele Orasului

 Desi nu se cunosc inca prea multe detalii referitoare la buget sau program, reprezentantii primariei ii invita pe doritori sa isi trimita propunerile, la fel ca si in anii trecuti, pe adresa administratiei locale. Criza economica nu pare sa afecteze dorinta de distractie a localnicilor, care au inceput sa isi exprime ideile referitoare la sarbatoarea dedicata orasului. Fie ca sint trimise pe e-mail, postate pe guestbook-ul administratiei locale sau, doar discutate in cercul de prieteni, propunerile albaiulienilor vor fi din nou avute in vedere. Urmeaza, insa, ca administratia sa gaseasca resursele necesare pentru sustinerea financiara a sarbatorii programate la sfirsitul lunii mai. Aproximativ doua luniCu putin peste doua luni ramase pina la editia din acest an a Zilelor Orasului, propunerile pentru organizatori sint din ce in ce mai multe si mai variate. “Ar trebui ca in acest an sa fie folosite si zonele din celelate aripi ale cetatii. In primul rind nu s-ar mai crea o inghesuiala atit de mare si apoi, turistii ar aprecia intreaga cetate. Sper sa nu fie probleme din cauza banilor pentru ca deja a devenit o traditie”, spune Cristina Andreescu, intr-un mesaj postat pe un forum de profil. Alessandar Cornea posteaza chiar in guestbook-ul administratiei cerind organizatorilor sa invite “Animal X si ZERO la Alba Iulia de Zilele Orasului”, in vreme ce pe adresa e-mail astfel de dorinte sint in numar mult mai mare. “Poate ca ar fi interesant sa se gaseasca o solutie de a atrage turistii care sa petreaca mai multe zile la Alba Iulia. Cum era pe vremuri la Sighisoara. Nu vine nimeni sa stea la hotel, sau acestia sint prea putini. Poate ca s-ar putea amenaja un camping in zonele cu iarba din cetate”, crede Marian Petrean, unul dintre localnicii plecati la munca in Spania. Cert este ca deja propunerile sint multe, iar planurile si mai multe, astfel ca editia din acest an are toate sansele sa se bucure de o atractie crescuta din partea turistilor.

Mita l-a dus la pirnaie

Ofiterii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Politie al Judetului Alba, cu sprijinul ofiterilor Directiei Generale de Informatii si Protectie Interna, sub coordonarea Parchetului de pe linga Curtea de Apel Alba Iulia, au procedat la documentarea activitatii infractionale a lui B. Dorin, de 30 de ani, domiciliat în municipiul Alba Iulia, sub aspectul savirsirii infractiunii de luare de mita. Functionarul a acceptat si primit de la terte persoane fizice, sume cuprinse intre 150 si 400 de euro, in functie de capacitatea autovehiculelor, pentru a le facilita programarea autoturismelor, in vederea efectuarii operatiunii de identificare si eliberare a certificatului de omologare. Învinuitul a fost prezentat, ieri, Parchetului de pe linga Curtea de Apel Alba Iulia, cu propunerea de arestare preventiva, care a emis pe numele acestuia ordonanta de retinere pentru o perioada de 24 ore.Barbatul a fost prezentat, ieri, Tribunalului Alba, cu propunere de arestare preventiva. Instanta de judecata si-a însusit propunerea si a emis pe numele acestuia, mandat de arestare preventiva pe o perioada de 29 zile, pentru comiterea infractiunii de luare de mita. Cercetarile continua pentru stabilirea întregii activitati infractionale.

Ei pentru ei, noi cu cetatenii din CUGIR

 Bugetul pe anul 2009, aprobat de Consiliului Judetean demonstreaza clar ca orasul Cugir nu se afla pe lista preocuparilor coalitiei FSN (PDL-PSD). Promisiunile electorale facute de cele doua partide locuitorilor acestui oras au fost deja uitate, inclusiv de cugirenii trimisi in forul legislativ al judetului pentru a sustine interesele localitatii din care provin. Ne referim la consilierul PDL Truta Nicolae care, nu doar ca nu a înaintat nici un proiect pentru Cugir, ci a votat împotriva Cugirului, respingind amendamentele depuse pentru acest oras de concetateanul lui, liberalul Mihai Nicusor si echipa PNL. Liberalii au solicitat alocarea de fonduri necesare modernizarii drumului Sibot-Vinerea, a drumului Tartaria-Salistea-Salistea Deal si a drumului care leaga Vinerea de localitatea Salistea. Din pacate masina de vot FSN ( PSD si PDL) a respins toate aceste amendamente, precum si, propunerea înfiintarii unui post de salvamont în Cugir, pentru Muntii Sureanu, cu toate ca, crearea acestuia face parte din strategia judeteana de amenajare a turismului în zona. Tot liberalii au solicitat si fonduri suplimentare pentru reabilitarea drumului judetean Vinerea-Cugir-Surianu, pe cele doua tronsoane, însa, s-au aprobat doar banii pentru studiile de fezabilitate, ceea ce înseamna ca lucrarile nu vor fi demarate în acest an. De asemenea, consilierul liberal Mihai Nicusor a propus premierea sportivului Bogdan Borza, campion national la tenis de cimp, o mindrie a localitatii Cugir, precum si, alocarea de fonduri suplimentare pentru Rugby Club Cugir. Ambele propuneri au fost aminate de catre coalitia PDL - PSD, urmind a se mai discuta pe marginea lor.Partidul National Liberal considera ca atitudinea celor doa partide, care pun interesele politice mai presus de cele ale cetatenilor, va produce mari deservicii comunitatii locale, mai ales în aceasta perioada de criza generala. Din punctul de vedere al liberalilor cele mai bune masuri anti-criza sunt investitiile în infrastructura, pastrarea locurilor de munca actuale si crearea de noi locuri de munca. Amendamentele propuse de PNL pentru orasul Cugir, nu doar ca ar fi dezvoltat aceasta zona, crescindu-i atractivitatea economica si turistica, dar prin demararea lor ar fi fost create noi locuri de munca, care ar fi însemnat si venituri mai mari catre bugetul local. Din pacate, coalitia PDL-PSD, nu întelege ca prin majorarea impozitelor si taxelor nu se suplimenteaza fondurile bugetare. Acestea nu vor face decit sa “sugrume” încet, dar sigur pe micii întreprinzatori, care în final vor fi sacrificati de politica paguboasa a celor doua partide.Atitudinea coalitiei de guvernamint de la nivelul judetului nu ne mai mira, fiind deja obisnuiti ca promisiunile electorale de la nivel central privind majorarile de salarii si pensii, sa se transforme în mesaje în care se cere cetatenilor sa stringa cureaua, sa accepte salarii înghetate si impozite mai mari. Consecvent cu principiile liberale si cu promisiunile realiste facute catre cetateni, PNL CUGIR isi reafirma intentia de a contribui la dezvoltarea economica a Cugirului, si solicita coalitiei FSN (PD-L, PSD ), sa nu uite ca au fost votati si de o parte din concetatenii nostri asa ca trebuie sa-si respecte promisiunile facute .Nu vom admite ca sub masca unei crize economice, coalitia FSN (PSD, PD) sa incerce marirea taxelor si impozitelor doar datorita unor promisiuni mincinoase pe care acum nu le pot respecta.Vom monitoriza atent respectarea fiecarei promisiuni si vom arata cetatenilor orasului Cugir, cine e cu ei .Biroul de presa PNL Cugir

Primari mai pregatiti sa ia banii europeni

Ieri, la sediul Consiliului Judetean Alba a avut loc ultima intilnire din seria celor dedicate discutarii problemelor legate de accesarea fondurilor europene, in special Masura 3.2.2, la nivelul judetului. La discutii au participat firmele de consultanta, proiectantii, administratiile locale din zona oraselor Alba Iulia, Sebes si Cugir, reprezentantii Centrului Regional de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit Alba Iulia si reprezentantii Consiliului Judetean Alba si prefectul judetului Alba, Stefan Bardan. “Am realizat aceste intilniri, pentru a preintimpina sa mai apara probleme la accesarea acestor fonduri. Nu este posibil sa faci proiecte doar de dragul de a face si apoi primariile sa ramina cu hirtiile in dulap pentru ca proiectele sint prost facute. Am considerat ca este necesar sa stam toti la aceeasi masa si sa vedem ce avem de facut. Toate chestiunile care au reiesit din aceste discutii le inaintam mai departe Guvernului si speram sa se gaseasca solutii de rezolvare. Am mai transmis deja un set de propuneri Ministerului Agriculturii”, a declarat Ion Dumitrel, presedintele Consiliului Judetean Alba.Probleme semnalatePotrivit purtatorului de cuvint al institutiei judetene, George Sinca, principalele probleme semnalate in cadrul acestor intilniri se refera la subevaluarea sau supraevaluarea costurilor unor lucrari cuprinse in cererea de finantare, cuprinderea in proiecte a unor sume neeligibile foarte mari, precum si, alegerea unor solutii tehnice de realizare a lucrarilor care afecteaza drumurile judetene pe care s-au realizat de curind lucrari importante de refacere. De asemenea, o alta mare problema o reprezinta clasificarea localitatilor in functie de gradul de saracie. “In acest moment Transilvania este considerata ca avind un grad de saracie mediu, in timp ce localitatile din Oltenia si Moldova sint considerate ca avind grad mare de saracie. Astfel, acestea din urma obtin din start un punctaj mai mare la evaluarea ce se face la nivel national”, a explicat George Sinca.Acesta a mentionat ca, in ceea ce priveste experientele neplacute pe care administratiile locale le-au avut cu firme de consultanta sau de proiectare, s-a insistat pe nevoia unei mai bune comunicari intre administratiile locale: “Consiliul Judetean Alba le poate oferi primarilor un minim de consultanta si de sprijin tehnic si este foarte important ca ei sa ne solicite acest sprijin. La fel de important este, insa, ca primarii, prin intermediul Asciatei Comunelor din judet sa colaboreze mai strins si sa isi anunte unii altora firmele neserioase, care umbla doar sa puna mina pe banii, dar si acele firme care lucreaza cu responsabilitate si fac lucrari de calitate”, a adaugat Ion Dumitrel.

Problemele romilor dezbatute de autoritatile judetene

Proiectul judetean intitulat “Am acte, deci exist”, a fost principalul subiect de pe ordinea de zi a sedintei Grupului de Lucru Mixt pentru romi, ce a avut loc zilele trecute, la sediul Institutiei Prefectului judetul Alba. La sedinta de informare privind rezultatele raportului final al activitatilor realizate în cadrul proiectului amintit a participat si prefectul Stefan Bardan. Din acest raport rezulta ca au intrat in legalitate un numar de 334 persoane din care 228 pentru acte de identitate si de stare civila. Un numar 106 familii au fost vizate pentru acte de proprietate.Experti locali de etnie romaIn cadrul sedintei a fost facuta si o Informare privind proiectul strategic “Reteaua nationala a expertilor locali romi, mecanism de sprijin în implementarea masurilor de incluziune sociala a romilor, grup vulnerabil supus excluziunii sociale” proiect finantat de catre U.E prin Fondul Social European. In prima faza au fost propuse 10 localitati urmind ca, in urma criteriului de preselectie doar 5 dintre ele sa fie acceptate ca si comunitati beneficiare ale proiectului unde timp de 2 ani de zile expertii locali vor fi angajati si platiti din bugetul proiectului urmind ca dupa terminarea finantarii sa fie preluati de catre consiliile locale. Burse pentru studentii romiUn alt punct pe ordinea de zi a fost: Programul Universitar de Burse Medicale pentru Romi “Roma Health Scholarship Program” (RHSP), Programul de Burse Universitare “Roma Memorial” anul academic 2009 – 2010 destinat studentilor romi si Concurs national - burse de studiu pentru semestrul -II- al anului scolar 2008 – 2009 adresat elevilor de etnie roma din clasele VII-VIII si IX-XII din cadrul Proiectului “Educatia copiilor romi – calea spre un loc de munca stabil”. Ultimul punct aflat pe ordinea de zi a fost: Propuneri obiective si activitatati pentru anul 2009, a Biroului Judetean pentru Romi din cadrul Institutiei Prefectului care vizeaza masurile ce vor fi întreprinse în vederea îmbunatatirii conditiilor de viata ale populatiei de etnie roma. Reprezentantii Institutiei Prefectului au declarat ca vor monitoriza trimestrial gradul de realizare al actiunilor prevazute în Plan si rezultatele concrete obtinute, în urma aplicarii acestor recomandari.

Masuri preventive impotriva inundatiilor in judet

 Fenomenele meteorologice din aceasta perioada si experienta din anii anteriori privind blocarea albiilor riurilor cu diverse reziduri si producerea de inundatii repetate, i-au determinat in ultima perioada pe specialistii din cadrul Institutiei Prefectului, Inspectoratului Judetean pentru Situatii de Urgenta si Sistemului de Gospodarire a Apelor sa elaboreze un plan de masuri pentru prevenirea si reducerea riscului de inundatii, care a fost supus spre aprobare Colegiului Prefectural. Prefectul judetului Alba, Stefan Bardan a precizat, in cadrul unei conferinte de presa ca în cursul acestei luni reprezentanti ai Institutiei Prefectului, Sistemului de Gospodarire a Apelor si Garzii de Mediu vor efectua o verificare privind starea de salubrizare a cursurilor de apa din judet, iar în functie de cele constatate la fata locului, vor fi dispuse masuri cu termene si responsabilitati concrete.        

Doar un inceput

 Deocamdata, conducerea Primariei Metes pare a fi cea mai hotarita sa acorde o importanta deosebita energiilor alternative, lucru confirmat si prin solicitarea de a deveni membru ALEA. “Primaria Metes a venit la propriu linga noi. In adunarea noastra generala de inceput de an, am aprobat cerea dinsilor de a deveni membrii ai asociatiei ALEA. Asta sigur le da si drepturi, le da si obligatii, noi mizam in primul rind pe colaborare si, asa cum zicea domnul primar, pe linga acest proiect concret mergem linga dinsii - tocmai pentru ca ii simtim aproape - si pe un management energetic. O sa vedeti, va fi un lucru de mare impact in viitorul apropiat. Sint programe de la nivel european pe care trebuie neaparat sa le aplicam, sa ne stim gestiona consumurile energetice. Vrem sa le dam consultanta necesara si dinsul deja a inteles, a facut acele studii preliminare si va fi numai in avantajul dinsului sa isi reduca costurile cu energia”, a declarat Florin Andronescu. Va urma“Urmatorul pas ar fi sa gasim o microhidrocentrala mai mare si care sa injecteze enegia produsa in reteaua de distributie. Sa devina dinsii producatori autorizati, pentru ca atunci pot, cind produc, sa-si valorifice (...) Probabil ca in viitor va fi contacta si Ampoita, dar acolo trebuie sa fie o alta aplicatie locala, pentru ca nu sint foarte apropiate. Si pe Ampoita este resursa hidro foarte buna si trebuie sa vedem in ce masura putem exploata eficient”, a declarat directorul ALEA. “Acolo, in Ampoita, debitul este mai mare, pentru ca se colecteaza mai multe piraie, dar diferenta de nivel nu este asa de mare. Acesta a fost si motivul pentru care am ales Lunca Ampoitiei pentru acest proiect”, a completat primarul Traian Ursales.Responsabili energeticiDirectorul Agentiei Locale, a Energiei Alba, a subliniat si faptul ca, atit Primaria Metes - pentru a gestiona aceasta microhidrocentrala si pentru a dezvolta noi proiecte - cit si celelalte primarii din judet trebuie sa ia serios in calcul angajarea de responsabili energetici, deoarece, acestia ii pot ajuta la reducerea semnificativa a unor cheltuieli. “Vor avea nevoie de un responsabil pe parte de energie (...) Si alte primarii simt nevoia, si o sa-i ajutam pentru a avea un responsabil pe partea energetica, care sa stie sa citeasca niste facturi, sa vada niste inregistrari fie pe curent, fie pe gaz, pentru ca multe probleme pleaca din hirtii, dupa cum am constatat. Este vorba despre modul in care sint facute contractele, modul in care sint facute contorizarile... au nevoie de consiliere. Va fi un om cit, de cit pregatit de la dinsii, pe care il vom pregati si noi, ori de cite ori este nevoie, pentru ca in felul acesta dinsii isi reduc cheltuielile”, a conchis Florin Andronescu.

Dascalii trimit in pauza negocierile cu Guvernul

Profesorii de peste 35 de ani ar urma sa nu mai primeasca cei 100 de euro de care beneficiaza anual pentru achizitionarea materialelor didactice, din cauza unor reduceri bugetare incluse intr-un proiect de ordonanta, obtinut de NewsIn. Printre propunerile de reducere a cheltuielilor din sistemul educativ se mai numara si reducerea cheltuielilor la decontarile de transport pentru elevi, studenti si profesori, precum si reducerea fondurilor pentru stagiile de practica ale acestora.      Ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu, a declarat ca banii pentru carti vor ajunge la dascali abia dupa prima rectificare de buget. Andronescu a dat asigurari ca profesorii vor primi toate sporurile salariale cerute.     "Nu avem înca cei 26 de milioane de euro pentru finantarea programului prin care se acorda fiecarui profesor 100 de euro pentru achizitionarea de materiale educative, dar la prima rectificare de buget vom putea da banii tuturor cadrelor didactice", a precizat ministrul Educatiei, potrivit NewsIn.      Sindicalistii sustin ca vor relua negocierile cind vor fi retrase prevederile proiectului de ordonanta care afecteaza atit drepturile profesorilor, cit si ale elevilor si studentilor.

Martisorul, sarbatorit in America

La evenimentul organizat de Comitetul pentru orase infratite au participat peste 200 de oameni.      Este vorba despre o stringere de fonduri pentru promovarea relatiei de infratire dintre Cluj-Napoca si Rockford, locul de desfasurare fiind Colegiul de Medicina din orasul american. Printre romanii care au participat la evenimentul desfasurat in 28 februarie se numara Ana-Maria Soleanicov, profesor si doctor in cadrul Colegiului de Medicina, si responsabilul de relatia cu municipiul Cluj-Napoca, Ramona Cornea, iar in deschiderea evenimentului a fost invitat sa ia cuvintul primarul Rockfordului, Lawrence Morrissey.      Toti participantii au primit in dar martisoare trimise de municipalitatea clujeana, alaturi de diverse materiale de promovare turistica a municipiului. De asemenea, cei prezenti la eveniment au ciocnit cite un pahar de vin romanesc si au avut ocazia sa guste din preparatele culinare romanesti - varza a la Cluj, fasole cu ciolan, mamaliga cu brinza - pregatite de echipa de organizare formata atit din romani, cit si din voluntari de la Primaria din Rockford. Atmosfera a fost intretinuta de dansatorii mai multor ansambluri folclorice romanesti din Cluj si din zona Oasului.      Protocolul de infratire dintre Cluj-Napoca si Rockford a fost incheiat in luna septembrie a anului 2005, iar principalele domenii de colaborare dintre cele doua orase vizeaza relatiile economice, turismul, cultura, infrastructura, dar si schimburile universitare.      In Parcul Pacii din Rockford a fost inaugurat in urma cu 2 ani un loc dedicat special relatiei de infratire cu Clujul, iar in viitorul apropiat vor fi puse bazele unei colaborari dintre Academia de Muzica din Cluj si Filarmonica din Rockford.

Bugetul Consiliului Judetean, finalizat

Cea mai mare parte din bani, 116.300.000 de lei, este destinata sistemului de asistenta sociala, iar pentru partea de invatamint special a fost alocata suma de 44.319.000 de lei.      De asemenea, Aeroportul International din Cluj-Napoca va primi anul acesta suma de 44.500.000 de lei, cea mai mare parte a acestora fiind prevazuti pentru proiectele de investitii.      Sanatatea a primit suma de 9.649.000 de lei, iar serviciile si dezvoltarea publica 20.531.000 de lei.      Nu au fost uitate nici proiectele primariilor din judet, care vor fi cofinantate din bugetul Judetului cu 10.000.000 de lei.      Cultura, religia si sportul au la dispozitie 32.700.000 de lei, iar transporturile primesc 89.000.000 de lei.      Cei mai putini bani sint alocati apararii, ordinii publicii si sigurantei nationale, care primesc doar 489.000 de lei, iar agricultura si silvicultura au la dispozitie 1.100.000 de lei.      Bugetul urmeaza sa fie analizat de comisiile de specialitate ale institutiei, iar ulterior aprobat in plenul Consiliului Judetean.    M. O.

Pe scurt

Cultura in stradaUniunea Sindicatelor din ramura Cultura, Federatia Artistilor Interpreti din România, Uniunea Sindicatelor din Institutiile de Spectacole si Federatia Sindicatelor din Bibliotecile din România au anuntat demararea protestelor incepind de saptamina viitoare. Sindicalistii solicita suspendarea în regim de urgenta a unei Hotariri de Guvern care le afecteaza drepturile salariale, promovarea proiectului agreat de Ministerul Culturii cu partenerii sociali si solutionarea problemelor majore cu care se confrunta Biblioteca Nationala a României. In 10 martie, artistii vor picheta sediile tuturor prefecturilor din tara. In Capitala, manifestarile de protest vor avea loc in fata Guvernului si a Ministerului Culturii.    A.-D. S.Gherleni prinsi cu "gherle" financiareDoi administratori de firme din Gherla sint cercetati penal de politisti pentru inselaciune. Stefan F., de 39 de ani, si Tibor Ianos G. K. sint acuzati ca au prejudiciat doua firme, una din Cluj-Napoca si una din Oradea, cu sume care depasesc 14.000 de lei. Primul a obtinut materiale de constructii in interes personal de la o firma pentru care a emis un cec de 3.560,84 de lei, desi stia ca nu dispune de bani in cont. Al doilea a emis o fila cec de 10.885,26 de lei tot pentru materiale de constructii, fara a detine aceasta suma in banca. Ambii sint cercetati in libertate.    A. D.Minor accidentat pe zebraUn tinar de 15 ani din comuna Apahida a fost ranit grav marti intr-un accident de circulatie produs in Cimpia Turzii. Adolescentul a incercat sa traverseze strada 1 Decembrie in fuga prin loc marcat cu indicatoare si marcaje, dar a fost lovit de un autoturism condus de Vasile C., de 41 de ani, din Satu Mare. Soferul a declarat anchetatorilor ca l-a observat prea tirziu pe baiat si nu a mai putut opri la timp. Politistii il cerceteaza acum pentru vatamare corporala din culpa. Tinarul accidentat a fost transportat la spital, unde i s-a acordat primul ajutor.    A. D.

Pe scurt

Au cistigat la "mustata"In sfirsit, "U" Trustul CRE a reusit sa depaseasca pasa proasta in care se afla in ultimul timp, cu o victorie "de infarct" in deplasarea de la Poli Iasi. Revenirea Svetlanei Dragusin in tricoul "studentelor" a avut, se pare, efectul scontat, baschetbalistele pregatite de Calin Pop impunindu-se cu 65-64 (12-20, 26-10, 9-20, 18-14). Acum, "studentele" se pregatesc pentru partida dificila de simbata, in care vor primi vizita liderului MCM Tirgoviste.    D. S. Petrache vrea sefia rugbiuluiFostul capitan al nationalei de rugbi, Alin Petrache, si-a lansat oficial candidatura pentru presedintia Federatiei Române de Rugbi. Petrache a fost capitanul primei reprezentative în multe din cele peste 50 de meciuri oficiale jucate sub tricolor, inclusiv în partida pe care România a cistigat-o în 2004 cu Italia, victorie considerata una dintre cele mai importante ale echipei nationale din ultimii 20 de ani. De-a lungul carierei, Alin Petrache a jucat, printre altele, la Dinamo, RC Paris, Bordeaux Begles, RC Toulon si Beziers. Fostul rugbist si-a depus candidatura pentru presedintia FRR dupa ce, în trecut, a mai detinut functiile de secretar general adjunct al Comitetului Olimpic Sportiv Român si director general adjunct al Complexului Sportiv National "Lia Manoliu" din Bucuresti. O data cu acest eveniment, Alin Petrache a anuntat si prioritatile sale pentru rugbiul românesc: dezvoltarea centrelor pentru copii si juniori si participarea României la Cupa Mondiala din 2011.Infarct la antrenamentAntrenorul secund al echipei FC Brasov, Cristian Petre, a facut infarct la antrenamentul de miercuri si a fost transportat la spital, unde a fost operat, iar acum se afla în afara oricarui pericol.     Tehnicianului i s-a facut rau si, dupa ce i-a fost acordat primul ajutor de medicul echipei, a fost transportat la spital. Medicul lui FC Brasov, Gheorghe Popa, a explicat ca acestuia i-a fost implantat un stent, printr-o interventie chirurgicala, si va necesita 7 zile de spitalizare: "Petre Cristian a suferit un infarct miocardic acut. Medicii de la Spitalul Judetean au intervenit prompt, acordindu-i primele ingrijiri vitale, ulterior fiind tranportat la o clinica de chirurgie cardio-vasculara. S-a intervenit chirurgical si i s-a implantat un stent. Acum se afla în afara oricarui pericol si va ramine in spital circa 7 zile".Antrenorul secund Cristian Petre a venit la FC Brasov in urma cu 1 an si jumatate, o data cu tehnicianul Razvan Lucescu.    NewsIn160.000 de euro pentru meciul cu RusiaSuma necesara pentru organizarea meciului din turul I al Grupei Mondiale a Cupei Davis dintre Romania si Rusia se ridica la 160.000 de euro, se arata intr-un comunicat al Federatiei Române de Tenis.     În acelasi comunicat este prezentata situatia biletelor pentru acest meci: 1.200 de invitatii pentru sponsorii locali, sponsorii ITF, dar si pentru echipele României si Rusiei, de asemenea, 300 pentru Federatia Romana de Tenis si 300 pentru cluburile afiliate.Tragerea la sorti a meciurilor va avea loc joi la Sala "Thalia", începind cu ora 13, în timp ce dineul oficial este programat joi seara de la ora 20, intr-unul din saloanele hotelului Împaratul Romanilor.    NewsInMultescu, la ProgresulFostul antrenor al Universitatii Cluj, Gheorghe Multescu, va pregati formatia Progresul pina la sfirsitul actualei editii a Ligii 2: "Domnul Gheorghe Multescu este noul antrenor al echipei, el urmind sa pregateasca formatia noastra pina in vara. Deocamdata am rezolvat si problemele financiare, astfel încit vom fi programati în campionat în meciul din etapa a XIX-a", a declarat Marian Dodu, un oficial al Progresului, pentru NewsIn. Gheorghe Multescu il înlocuieste în functie pe Marius Sumudica, antrenor care a plecat la o alta grupare din liga secunda, FC Ploiesti. Multescu a mai pregatit in cariera sa echipe precum Sportul Studentesc, Dinamo, Astra Ploiesti, Universitatea Cluj, dar si mai multe grupari din Turcia.     Progresul Bucuresti se afla pe locul doi în clasamentul Seriei I a Ligii 2, cu 33 de puncte, la 5 puncte distanta de liderul Ceahlaul Piatra Neamt. Bucurestenii nu au fost programati in prima etapa a returului, in partida cu Dunarea Galati, pe care au pierdut-o la masa verde, scor 3-0, dar in etapa a XIX-a vor juca meciul cu FC Snagov, dupa ce au platit datoriile pe care le aveau.    NewsInAmical de 1 milionAC Milan a cistigat, miercuri seara, cu scorul de 2-1 partida de verificare pe care a disputat-o în compania gruparii din Qatar, Al Sadd, informeaza "Gazzetta dello Sport".     Golurile echipei rossonere au fost marcate de atacantul brazilian Alexandre Pato (27) si de fundasul Luca Antonini (38), în timp ce pentru gazde a punctat Mohammed Gholam (37). Pentru ca a onorat invitatia la acest amical, AC Milan a fost recompensata cu 1 milion de euro de catre patronii lui Al Sadd.    NewsIn

Click

Foto Diana SandorLegendara formatie Celelalte Cuvinte revine la Cluj cu un nou concert, de aceasta data pe scena clubului My Way, in aceasta seara, de la ora 22.30. Trupa a mai cintat la Cluj, in cursul anului trecut, la casa de Cultura a Studentilor si in Janis Pub, lansindu-si astfel cel mai recent album. Biletele costa 30 de lei sau 25 de lei cu legitimatie Janis Pub.

Piticii asteapta primavara la sezatoare

Click pentru imagine maritaCopiii de la sectia de limba romana si-au invitat colegii de la sectia de limba maghiara la sezatoareCopiii din grupa de limba romana i-au invitat pe colegii lor de la grupa de limba maghiara la sezatoare. Piticii au recitat poezii, au dansat dansuri populare si au cintat. In plus, imbracati in straie populare, au istorisit povestioare si au dezlegat ghicitori, in timp ce fetele isi incercau indeminarea cu un caier si un fus. Actiunea va fi reluata an de an de acum incolo, promite directoarea gradinitei, Victoria Ghiulai. Anul trecut, cei mici s-au distrat la "Farsang", petrecere organizata de grupa de limba maghiara a Gradinitei "Steluta Fermecata".     "Intrucit anul trecut cei din grupa de limba maghiara ne-au invitat la «Carnavalul veseliei», adica la «Farsang», anul acesta i-am avut ca invitati la sezatoare. Am ales o tema folclorica din dorinta de a-i familiariza pe copii cu traditiile si obiceiurile specifice celor doua nationalitati", a explicat Adina Radu, una din educatoarele grupei "Stelutelor".      Evenimentul s-a derulat la Casa Radio, la inceput de primavara, sub indrumarea educatoarelor de la grupa de limba romana a "Stelutelor" - Adina Radu si Liana Rus, in colaborare cu coordonatoarele grupei de limba maghiare "Curcubeu" - Nemeth Melinda si Bika Elisabeta.Click pentru imagine maritaClick pentru imagine marita

Rezidentii mai asteapta 15 zile pina la al 13-lea salariu

"Am avut suficiente argumente pentru a-mi convinge colegii sa pastram sporurile angajatilor din spitale. Vreau sa informez medicii rezidenti ca, în 15 zile, vor primi si cel de-al 13-lea salariu, deoarece a fost aprobat bugetul de stat", a anuntat ieri Bazac.      "Un rezident are un salariu de baza care difera de la un an la altul, între 1.019 lei si 2.764 de lei, la care se adauga o serie importanta de sporuri, în functie de specialitate. În plus, fiecare rezident primeste, anual, doua prime de stabilitate la nivelul a doua salarii de baza si, lunar, sporul de preventie de 11%. Din anul trei de rezidentiat, fiecare medic poate sa îsi majoreze veniturile prin efectuarea garzilor, care sint platite", a completat Bazac.      Ministrul Sanatatii a facut un apel catre medicii tineri: "Îi rog pe medicii rezidenti sa îmi semnaleze daca exista spitale care nu respecta legea si nu acorda toate sporurile la care au dreptul".    A.-D. S.

Inca nu e pericol de inundatii!

Totusi, directorul tehnic al DAST, Radu Farcas, a declarat ca situatia s-ar putea schimba o data cu intrarea in vigoare a avertizarii de Cod Galben in judetul Cluj.     "Deocamdata nu s-a semnalat nici o depasire a cotelor de atentie in arealul acoperit de Directia Apelor Somes-Tisa in judetul Cluj. Indicatiile se pot schimba, insa, o data cu Codul Galben", a declarat ieri, la prinz, directorul tehnic al DAST, Radu Farcas.     Codul Galben in judetul Cluj este valabil de ieri, de la orele amiezei, pina vineri, 6 martie, la ora 16. Potrivit avertizarii, in acest interval sint prognozate ploi torentiale insotite de descarcari electrice si vinturi puternice, dar si topiri masive ale stratului de zapada. Acestea, sustin specialistii, vor duce la depasirea cotelor de aparare ale riurilor. De asemenea, scurgerile de pe versanti, torentii si piraiele vor putea provoca inundatii in zona Crisului Repede si a afluentilor acestuia.    A.-D. S.

Turneu de baschet intre echipe scolare

"Crucea Rosie Basketball Tour" se va desfasura din 6 pina in 8 martie si este destinat elevilor din toate liceele din Cluj-Napoca. "Acest turneu este prins in cadrul programului de promovare a sanatatii prin sport, activitate pe care Filiala Cluj isi propune sa o desfasoare in fiecare an", promit organizatorii.      In 6-7 martie meciurile vor avea loc intre orele 11-15. Concursurile se vor desfasura la Colegiul Tehnic Energetic din Cluj-Napoca. Semifinalele si finala campionatului din 8 martie sint programate in acelasi interval orar, la Sala Sporturilor "Horia Demian".      Crucea Rosie din Cluj a derulat, de-a lungul anilor, numeroase proiecte cu implicare sociala de pregatire si interventie in caz de dezastre, privitoare la asistenta sociala a persoanelor vulnerabile si de promovare a sanatatii in comunitate.    A.-D. S.

Tenisul juvenil clujean o duce bine

Foto www.winners-tennis.roTurneul national de tenis de cimp WINNERS CUP 2009, destinat copiilor intre 8 si 16 ani, a fost dominat de sportivii din Cluj.      Desfasurata la finele saptaminii trecute in Parcul Rozelor, intrecerea a reunit 112 sportivi din intreaga tara, care s-au duelat atit in probele de simplu, cit si in cele de dublu. Concursul a fost unul de categoria a III-a, adica primul ca importanta dupa Campionatul National, si a consemnat o serie de performante remarcabile ale jucatorilor clujeni, dintre care ii amintim pe Ilka Csoregi, multipla campioana nationala, Patrick Ciorcila, Taica Radu si Alex Muresan Alex. La final, cistigatorii au fost premiati cu diplome si cupe, dar si cu echipament sportiv oferit de firma Ancada.      Sportivii clujeni premiati la WINNERS CUP:Simplu: Categoria 8-10 ani baieti: Taica Radu (TC Cluj. locul 1), Abrudan Dan (TC Cluj, locul 2), Naidin George (TC Cluj, locul 3); Categoria 8-10 ani fete, Ciorcila Carla (Winners Tennis Club Cluj, locul 2), Farcas Iulia (Winners Tennis Club Cluj, locul 3), Bold Ioana (TC Cluj, locul 4); Categoria 11-12 ani baieti: Muresan Alex  (TC Cluj, locul 1), Turcu Mihnea (Tom Tennis Cluj, locul 2); Categoria 11-12 ani fete: Baican Miruna (Winners Tennis Club Cluj, locul 2); Categoria 13-14 ani baieti: Ciorcila Patrick (Winners Tennis Club Cluj, locul 1), Huber Bogdan (TC Cluj, locul 2), Categoria 15-16 ani baieti: Nechita Victor (Winners Tennis Club Cluj, locul 2); Categoria 15-16 ani fete: Csoregi Ilka (Winners Tennis Club Cluj, locul 1). Dublu: Categoria 11-12 ani fete: Ciorcila Carla (locul 1), Baican Miruna (locul 2); Categoria 13-14 ani baieti: Ciorcila Patrick (locul 1); Categoria 15-16 ani baieti: Szekely Andras, Stoia Alexandru (ambii TC Cluj, locul 2), Nechita Victor (locul 3).    D. S.

Magda Puskas aduce primavara

Clubul Autograf isi deschide o noua serie de cintari - "Anotimp mirific, primavara" cu un recital al cantautoarei Magda Puskas. Artista va cinta in aceasta seara de la ora 22 pe scena localului clujean (situat pe strada Memorandumului, numarul 23) alaturi de colegul ei Valentin Moldovan. Stabilita la Cluj din toamna anului trecut, Magda Puskas a facut parte din grupurile folk Ecou si Parta, cu care a lansat pe piata muzicala a vremii piese celebre precum "La o cana cu vin", "Taina", "Partaj", "Creion", "Din copilarie" sau "Lumina", fredonate de-a lungul anilor de generatii intregi. Clujenii prezenti la concert vor avea parte de piese mai noi ("Sarutul proscris", "Balada de-nourare" sau "Urme") si mai vechi, hituri lansate in Cenaclul Flacara, dar si muzica in maghiara ("Viragom, viragom" sau "A Donath utonn") in aromana sau in engleza. Biletul de intrare costa 15 lei, iar pentru studenti va fi de 10 lei.    F. T.

Sediu USAMV in Italia

Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara (USAMV) Cluj-Napoca a lansat de curind un proiect de deschidere a unui sediu permanent în cadrul Centrului Cultural Viterbo (Italia). Noua extensie va functiona intr-un spatiu pus la dispozitie de fundatia italiana Omnia si va avea o suprafata de aproximativ 1.400 de metri patrati. Proiectul a fost structurat pe trei niveluri: învatamint la distanta, departament de cercetare si un centru cultural român. "Locatia a fost aleasa pentru ca universitatea noastra are o colaborare fructuoasa de aproape 10 ani cu Universitatea Tuscia din Viterbo, iar al doilea motiv ar fi comunitatea de aproape 6.000 de romani din Viterbo (si de aproape 200.000 din regiunea Lazio)", explica oficialii USAMV Cluj.    F. T.

Parc eolian la Jina

Proiectul apartine unei firme clujene, care cauta cit mai multe locatii în care puterea vintului poate produce energie electrica si, in consecinta, bani frumosi.      În prezent, înca un an de acum încolo, se vor face masuratorile preliminare. Un parc eolian ar aduce cistiguri semnificative pentru judetul Sibiu. SC Ramina Company, investitorii din Cluj, sint hotariti sa puna pe picioare primul parc eolian adevarat din tara, iar vecinatatea comunei Jina pare a fi locatia ideala. Daca masuratorile vor fi favorabile, parcul eolian va fi amenajat la peste 30 de km de comuna, linga Valea Frumoasei, zona Oasa, pe un deal. Înainte de începerea investitiei, firma din Cluj trebuie sa se asigure ca puterea vintului este suficient de mare, iar verificarile dureaza un an. Apoi, daca natura tine cu investitorii, în Jina vor fi montate instalatii de ultima generatie, care vor capta puterea eoliana, urmind sa o transforme în energie electrica.     Pentru toata taraDe produsul generat va beneficia atit Jina, cit si alte zone din tara, deoarece energia va fi vinduta catre Sistemul Energetic National. „Nimeni nu investeste bani într-un deal, daca stie ca are de pierdut. Noi vrem sa facem o investitie profitabila, pentru care trebuie sa ne luam masuri de precautie. Timp de un an vom masura vintul, fiind vital sa facem impactul de mediu si studiul de vint, pentru a vedea daca merita sau nu sa facem acest proiect. Dupa cum arata situatia, noi zicem ca vom avea primul parc eolian din tara în Jina“, a declarat Ioan Bradu, administratorul firmei Ramina Company, din Cluj. De asemenea, autoritatile locale din Jina sint foarte receptive la propunerea investitorilor clujeni si spun ca le vor pune la dispozitie terenul cerut, în cel mai scurt timp.

Puterea exemplului personal

Natura are nevoie de noi la fel cum avem noi nevoie de ea. Vorbim de exemplu personal, stim bine ca valoreaza mult, cintareste greu. Putem face multe lucruri bune fara a ne lauda. Dar cind e vorba de mediu putem spune peste tot ce facem noi. Pentru ca mediul inconjurator nu are granite. Daca eu poluez imens in Ucraina, in vreun fel va fi afectata si o mare zona aferenta. Daca tarile vestice se apuca masiv de plantat arbori (ceea ce unele si fac), atunci si noi, in România, vom fi cistigati. Aerul circula. Granite sint in viata omeneasca.      Ne gindim ca nu are rost sa facem ceva, asteptam ca altii sa ia initiativa. Dar de ce nu oferim noi un exemplu? Chiar daca, spun unii, oamenii sint rai, nu merita, sa ne gindim in primul rind la noi. Impartim aceasta planeta cu alte milioane de specii. Ele nu au nici o vina.      Asa ca, daca plantam 5 copaci, putem considera ca oxigenul pe care îl vor face va fi pentru noi, sau pentru ceea ce am poluat noi (fiecare avem o amprenta asupra mediului). Sau, daca reciclam macar hirtia, vom scapa de la taiat citiva copaci, pentru care la fel, restul vietuitoarelor nu vor mai plinge. Nu trebuie sa ne asteptam linistiti scadenta fata de natura. Poate ca ea a venit! Cu fiecare metru patrat de beton mai dispare un microecosistem si cu fiecare masina noua iesita pe autostrada cantitatea de CO2 creste.      Atunci cind omul simte ca i-a luat-o timpul înainte, se întoarce la radacini, la traditii, la natura si poate tot timpul va da oameni care sa se ocupe serios de mediu. In tarile nordice se intampla acest lucru.      Sintem mai fragili cu fiecare anotimp ce trece. Asa ca, sa facem primii pasi si sa ne bucuram de un nou început. Sa ne bucuram de fiecare copac.      Încercati sa economisiti energia electrica, benzina, hirtia, sa participati la actiuni de plantare, sa nu aruncati deseuri peste tot, sa respectati natura.     Haideti sa facem ceva concret cu impact vizibil! Ne vom simti mai bine, vom fi mai cistigati. Plus ca exista si oameni care merita! Poate chiar ei ne vor urma exemplul!

Alba Iulia mizeaza pe soare

Primarul municipiului Alba Iulia, Mircea HavaAutoritatile spera sa faca o economie anuala de aproximativ 50.000 de euro, adica peste 2 miliarde de lei vechi, bani platiti pentru energie electrica, dupa ce vor monta panouri fotovoltaice la patru cladiri publice din municipiu.      Imobilele in care functioneaza Colegiul Tehnic „Dorin Pavel“, Caminul pentru Persoane Virstnice, Centrul de Zi pentru Virstnici si Directia Programe din subordinea Consiliului Local al municipiului Alba Iulia au fost incluse intr-un proiect care ar urma sa le asigure independenta din punctul de vedere al energiei electrice. Proiectul a fost depus spre finantare in cadrul Programului Operational Sectorial, pe domeniul de interventie „Valorificarea resurselor regenerabile de energie pentru producerea energiei verzi“. Acesta se afla in ultima faza a evaluarii, trecind cu brio de primele etape, raspunsul final referitor la acceptarea spre finantare urmind sa fie dat in cursul lunii viitoare. Proiectul are o valoare totala de peste 8,8 milioane de lei si presupune amplasarea a peste 1.700 de panouri fotovoltaice, care vor produce cel putin 257 Kw energie electrica, suficienta pentru buna functionare a celor patru imobile.     Primaria e increzatoareInteresant este ca Primaria Alba Iulia a reusit sa plateasca o suma foarte mica si pentru elaborarea studiilor de fezabilitate si a proiectelor tehnice, acestea fiind realizate in cadrul altui proiect cu finantare europeana, „Dobindirea sustenabilitatii energetice a regiunilor periferice din Europa – ASPIRE“, proiect care a inclus 9 comunitati locale din 9 tari (Marea Britanie, Suedia, Finlanda, Italia, Republica Ceha, Spania, Estonia, Letonia, Romania). Municipiul Alba Iulia a platit, ca si cofinantare in acest proiect, mai putin de 12.800 de euro, suma contra careia „s-a ales“ cu documentatiile tehnico-economice pe baza carora a aplicat pentru noul proiect, dar si cu mai multa expertiza in urma intilnirilor cu ceilalti parteneri ai proiectului.      Seful Serviciului Elaborare Proiecte Comunitate din cadrul Primariei Alba Iulia, Nicolaie Moldovan, s-a declarat increzator ca proiectul depus pe POS va fi cistigat, experienta acestui serviciu in cistigarea de proiecte europene indreptatindu-l sa fie optimist. „Daca totul merge bine, pe termene, in iunie deja putem sa implementam proiectul. Dupa ce facem licitatiile, in toamna putem deja sa incepem montarea panourilor, insa pentru toate cladirile vor fi functionale in cursul anului viitor“, a sintetizat Nicolaie Moldovan pasii urmatori ai proiectului.      Primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, a declarat ca, pornind de la acest proiect si de la ceea ce specialistii primariei au invatat in cadrul proiectului ASPIRE, va fi demarata elaborarea unei strategii in domeniul energiei la nivelul judetului, in colaborare cu Consiliul Judetean si Agentia Locala a Energiei Alba.

Primavara in haine ecologice

Click pentru imagine maritaExpozitia copiilor va ramine deschisa timp de o lunaExpozitia, ce va fi deschisa timp de o luna, face parte din proiectul „Educatia ecologica, intre necesitate si realitate“, initiat de educatoarea Adriana Pacurariu.     Martisoarele expuse la Mu-zeul de Istorie Naturala au fost realizate de prescolarii din mediul rural ale caror educatoare au participat la proiectul educational. Materialele reciclabile, care de cele mai multe ori ajung la gunoi sub forma de deseuri, au fost folosite acum pentru a realiza martisoarele. Astfel, semintele, simburii, pet-urile sau pastele fainoase au fost materiile prime pentru realizarea acestei expozitii, coordonata de Rodica Ciobanu. „Ne-am gindit ca educatoarele sint primele care fac parte dintr-un lung ciclu educational in Romania, iar viitorul planetei sta in miinile lor. Fiind la cea de-a doua expozitie de acest fel, putem observa o evolutie a calitatii si inventivitatii produselor realizate. La anul ne propunem sa realizam un tirg de martisoare cu vinzare, iar banii strinsi vor fi folositi tot pentru copii“, a precizat coordonatoarea. In unele gradinite, alaturi de copii, la confectionarea martisoarelor au participat si parintii sau bunicii. Expozitia este o continuare a proiectului educational „Ecologie, intre necesitate si realitate“, care a debutat anul trecut si s-a desfasurat in doua parti. Astfel, in prima parte a proiectului, decembrie 2007 – aprilie 2008, au fost implicate educatoarele din Sibiu, iar in cea de-a doua parte, aflata in derulare, educatoarele din mediul rural. „Muzeul National Brukenthal, partener in acest proiect, prin personalul de specialitate, a asigurat logistica necesara desfasurarii activitatilor incluse in proiect si doreste sa contribuie nu numai la educatia copiilor, ci si la formarea gustului comunitatii“, a mai adaugat Rodica Ciobanu.    Martisoare cu traditieClick pentru imagine maritaMicutii si-au dat silinta sa confectioneze cele mai dragute martisoareTotodata, muzeul Astra a convins primavara sa vina mai devreme, oferindu-i ca salas Galeria Anotimpurilor, din incinta Casei Artelor. Astfel, toate artefactele regasite in acest cadru creeaza o atmosfera de poveste primavaratica, o lume mitica, in care Dragobetele, Baba Dochia si Martisorul isi fac simtita prezenta si te indeamna sa-ti lepezi cojoacele si sa revii la viata. Martisorul, simbolicul calendar alb ros care impleteste zilele anului, este reprezentat sub diferite forme traditionale: nelipsitul cosar sau trifoiul cu patru foi, aducatoare de noroc si sanatate celor ce le poarta, dar si sub forma altor simboluri ale primaverii, precum ghiocei sculptati in lemn, cosulete impletite din fibre vegetale, pline cu flori multicolore sau alte obiecte traditionale confectionate din materiale ecologice.    Rodica Ciobanu * Coordonator expozitie„Ne-am gindit ca educatoarele sint primele care fac parte dintr-un lung ciclu educational in Romania, iar viitorul planetei sta in miinile lor. La anul ne propunem sa realizam un tirg de martisoare cu vinzare, iar banii strinsi vor fi folositi tot pentru copii.“

Milioanele din taxa de timbru ramin la Cluj

Taxele judiciare de timbru nu vor mai fi incasate la bugetul national, ci la cel local, au dispus ieri parlamentarii din cadrul Comisiei juridice, de disciplina si imunitati.      Prin masura luata se revine, astfel, la prevederile anterioare adoptarii Ordonantei Guvernamentale 52 din 2008, act care ar fi dispus directionarea sumelor catre Centru, la solicitarea magistratilor. Administratia locala clujeana, condusa la acea vreme de actualul premier, Emil Boc, a protestat pentru faptul ca banii respectivi - peste 10 milioane de euro - ar fi putut fi folositi in Cluj-Napoca pentru o serie de proiecte.     "Trecerea taxelor judiciare de timbru in forma adoptata de Guvernul anterior a vaduvit bugetele locale de importante sume de bani si a fost una dintre masurile nefericite prin care acesta a incalcat principiul descentralizarii si autonomiei locale", a declarat deputatul clujean Daniel Buda, presedintele Comisiei juridice.     Vara trecuta, primarul Emil Boc solicita Guvernului sa renunte la incasarea totala a taxei pe tranzactii imobiliare si a celei de timbru judiciar, motivind ca municipiul pierde sume importante din aceasta cauza. Edilul a cerut la acea vreme abrogarea ordonantelor si modificarea lor in asa fel incit banii sa ramina in localitatile care ii produc si a mai spus ca suma pe care "a pierdut-o" Cluj-Napoca este echivalenta cu investitia facuta in reinnoirea parcului de autobuze si troleibuze al RATUC. Regia achizitionase 50 de autobuze noi.

Controale la penitenciare

Mai multe penitenciare din tara urmeaza sa fie verificate de catre Comisia pentru drepturile omului din Camera Deputatilor, în urma sesizarilor primite, în ultimele luni, de la familiile unor detinuti. "În cursul saptaminii acesteia voi stabili, împreuna cu colegii mei, care sint penitenciarele pe care noi le vizam, pentru a le parcurge împreuna cu dumneavoastra. Ulterior, vom avea un raport, în aceasta sesiune parlamentara, despre situatia actuala si reala a sistemului penitenciar", i-a spus seful Comisiei, Nicolae Paun, directorului ANP, Ioan Bala, citat de NewsIn.     Potrivit lui Paun, în ultimele 6 luni, au fost înregistrate foarte multe reclamatii de la familiile persoanelor care executa pedepse definitive, "în custodie", acestea fiind nemultumite de felul în care sint tratati detinutii. In judetul nostru functioneaza un singur penitenciar, respectiv Penitenciarul de maxima siguranta din Gherla.    A. M. P.

Penalizari pentru Romania

Comisia Europeana a calculat, în conformitate cu prevederile comunitare, penalizari de 8.409.938 de euro pentru depasirea termenului de 30 iunie 2008 de acordare a platilor la hectar pentru anul 2007.     Romania trebuie sa-si exprime punctul de vedere privind modul în care a fost calculata suma pina la 10 martie 2009, se arata într-un comunicat al Agentiei de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA). Totodata, în comunicat se explica faptul ca, pentru a nu fi penalizate, statele membre trebuie sa efectueze platile directe catre fermieri pina la 30 iunie. În cazul în care restantele de plata depasesc 4% din totalul subventiilor comunitare, penalizarea aplicata e graduala pentru fiecare luna de depasire a termenului, pentru sumele ce depasesc acest procent.     Fermierii nu vor fi afectatiPotrivit Regulamentului european, toate cheltuielile suplimentare efectuate fata de marja de 4% se reduc cu urmatoarele procente: cu 10% pentru o întirziere de pina la o luna, cu 25% pentru o întirziere de pina la 2 luni, cu 45% pentru 3 luni, cu 70% pentru 4 luni, iar pentru o întirziere de mai mult de 4 luni, cheltuielile se reduc cu 100%, explica reprezentantii APIA.     În plus, APIA mentioneaza ca CE a anuntat mai multe state membre ca vor trebui sa returneze suma de 410,3 milioane de euro, fonduri cheltuite necorespunzator prin acordarea platilor la hectar.      "Trebuie subliniat ca fermierii care au beneficiat de sprijin financiar nu sint afectati de aceste corectii financiare, suma fiind suporatata de la bugetul statului membru în cauza", se mai mentioneaza în comunicatul agentiei.

Bani de la FMI sau mentinerea taxelor?

FMI va impune o serie de conditii in cazul in care va imprumuta bani RomanieiSurse guvernamentale au declarat ieri pentru Mediafax ca expertii FMI s-au referit la o serie de conditii, printre care si promovarea unei politici fiscale si bugetare prudente. In acest moment, o delegatie din care fac parte viceguvernatorul BNR - Cristian Popa si secretarul de stat in Ministerul Finantelor Publice - Bogdan Dragoi se afla la Washington, unde poarta discutii cu reprezentantii FMI privind un eventual acord. La sfirsitul saptaminii trecute, cei doi au fost la Bruxelles, pentru discutii preliminare cu reprezentantii Comisiei Europene privind un ajutor financiar pentru Romania.    Majorarea taxelor, privita cu indoialaTotusi, imprumutul de la FMI s-ar putea sa nu se materializeze, scrie NewsIn, citind reprezentanti ai Guvernului, daca acest lucru va presupune majorarea cotei unice sau cresterea taxei pe valoarea adaugata (TVA) in 2009.      "Daca ni se va cere, in schimbul incheierii unui acord cu Fondul, sa majoram taxele in acest an, s-ar putea sa nu-l mai facem deloc. Nu dorim sa ajungem in situatia Ungariei, care a fost nevoita sa creasca TVA-ul de la 20% la 23%, pentru a-si majora incasarile la buget, in urma acordului de imprumut cu Fondul", au precizat sursele citate.     Mentionam ca Guvernul ungar a decis luna trecuta sa majoreze nivelul TVA-ului cu trei puncte procentuale, la 23%, in cadrul unui plan de relansare economica.    Raspunsuri vagiIntrebat de NewsIn daca Romania ar fi dispusa sa renunte la un acord cu Fondul daca acest lucru va presupune majorarea TVA, ministrul Finantelor, Gheorghe Pogea, a raspuns ca, desi e adevarat ca fondul impune anumite restrictii, incheierea unui acord cu FMI nu trebuie privit numai din punctul de vedere al majorarii taxelor. Unii analisti au avertizat ca majorarea taxelor in acest an ar putea avea ca efect adincirea crizei economice, in conditiile in care companiile se confrunta deja cu cereri tot mai scazute.     Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a declarat la sfirsitul saptaminii trecute ca un eventualul imprumut de la FMI ar avea ca destinatie protejarea rezervelor valutare, nu finantarea economiei, si a precizat ca un astfel de imprumut da posibilitatea de a majora rezervele valutare fara emisiune monetara, care ar pune presiuni pe inflatie.

Guvernul vrea impozit forfetar

Ministrul Finantelor Publice, Gheorghe Pogea, a declarat ieri ca doreste introducerea impozitului forfetar, renuntind la impozitul pe profit "pentru sutele de mii de firme care înregistreaza pierderi, unele de mai multi ani".     Totusi, Pogea a mentionat ca impozitul forfetar nu va fi introdus în domeniul constructiilor. "Nu am spus niciodata ca vom introduce impozit forfetar pe constructii. Categoric, nu ne vom duce în aceasta zona, pe care trebuie s-o stimulam", a declarat Pogea. Totodata, el a vorbit despre criticile avansate în privinta acestui tip de impozit, dar a explicat ca el nu va fi introdus decit dupa ce vor fi gasite cele mai bune solutii, în dialog cu specialisti si chiar cu alte state. Ministrul a mai explicat ca principalele domenii în care va fi introdus impozitul forfetar sint comertul cu ridicata si cu amanuntul, hoteluri si restaurante, pensiuni si serviciile de transport.    Mai putine taxe parafiscalePotrivit ministrului Finantelor, introducerea impozitului forfetar ar duce la un control mai bun al platii taxelor si impozitelor, dar si la reducerea birocratiei. "Daca platesti o cota fixa, sa zicem 5 lei, nu te întreaba nimeni nimic. Astfel, vom elimina birocratia si vom reduce controalele fiscale", a continuat Pogea. Introducerea impozitului forfetar este prevazuta deja în Programul de convergenta revizuit, pentru perioada 2008-2011, document pe care Guvernul urmeaza sa îl transmita Comisiei Europene. Pogea a mai spus ca Ministerul Finantelor Publice va prezenta in curind un memorandum privind reglementarea sistemului de taxe parafiscale din economie, in contextul in care în România exista peste 485 de taxe parafiscale.

Pe scurt

Mai putine spatii industrialeAnul acesta urmeaza sa fie finalizati aproximativ 250.000 de metri patrati de spatii industriale, în scadere cu 30.000 de metri patrati fata de perioada similara a anului trecut, cind au fost predati 280.000 de metri patrati, potrivit datelor companiei de consultanta imobiliara CBRE Eurisko. Totodata, potrivit reprezentantilor companiei, expansiunea pietei industriale dinspre Bucuresti spre restul Romaniei se va accentua anul acesta spre orase precum Clujul, dar si Constanta, Brasov, Timisoara, Pitesti, Arad si Ploiesti. Anul trecut, pe piata industriala din Romania, valoarea totala a investitiilor a însumat 112 milioane de euro. A. D.In top la finisajeNumarul locuintelor finisate în 2008 a crescut cu peste 17.000 de unitati fata de 2007, de la 47.299 la 64.414, a anuntat ieri Institutul National de Statistica (INS). Cele mai multe locuinte finisate anul trecut se gasesc în regiunea de Nord-Vest (13.472), urmata de Nord-Est (11.126), Bucuresti-Ilfov (8.326) si Sud-Est (7.873). Potrivit INS, în trimestrul IV din 2008 au fost terminate 27.751 de locuinte, în crestere cu 46% fata de trimestrul IV 2007, iar majoritatea locuintelor finalizate in 2008 se gasesc in mediul rural (52,4%). Datele INS mai arata ca, la 31 decembrie 2008, cele mai multe locuinte în curs de executie se aflau în stadiul de finisaj (38,4%), urmate de cele aflate în stadiul de executare a structurilor (34,1%).    A. D.

Alegeri in iunie

Alegerile pentru Parlamentul European vor avea loc în data de 7 iunie, potrivit unei Hotariri de Guvern aprobate în sedinta de ieri a Executivului.     Potrivit noilor prevederi ale legii privind organizarea si desfasurarea alegerilor pentru PE, partidele, aliantele politice si organizatiile minoritatilor nationale se pot asocia numai la nivel national, în baza unui protocol, pentru constituirea unei aliante care sa participe la alegerile pentru Parlamentul European. O alianta electorala care a participat la alegerile anterioare - indiferent în ce scop au fost organizate acestea - are dreptul de a-si pastra denumirea numai în cazul în care nu si-a schimbat componenta. O alta prevedere interzice folosirea minorilor cu virsta sub 16 ani pentru distribuirea sau amplasarea de materiale de propaganda electorala.    NewsIn

Basescu merge in Polonia

Presedintele Traian Basescu va avea joi o întilnire oficiala cu omologul sau din Republica Polona, Lech Kaczynski, precum si cu presedintii Seimului si Senatului Republicii Polone si cu presedintele Consiliului de Ministri de la Varsovia.     Traian Basescu va efectua vizita in Polonia la invitatia presedintelui acestei tari, Lech Kaczynski.      Temele convorbirilor oficiale ale celor doi sefi de stat se refera la obiectivele cooperarii bilaterale în interiorul Uniunii Europene si în cadrul NATO, precum si la posibilitatile de crestere a comertului bilateral si a investitiilor reciproce.    NewsIn

Sediul Naftogaz, scotocit de mascati

Un grup format din 20 de persoane imbracate in costume de camuflaj si cu cagule au patruns in sediul companiei energetice ucrainene Naftogaz si, potrivit purtatorului de cuvint al companiei, "sint de la serviciul special Alfa din cadrul SBU, aflat în subordinea presedintelui Viktor Iuscenko". Un oficial de la departamentul juridic al Naftogaz a confirmat pentru Reuters ca anchetatorii au cerut contractul original incheiat in 19 ianuarie intre Gazprom si Naftogaz pentru reluarea livrarilor de gaze, document care a fost aprobat de premierul Timosenko. Presedintele, aflat în conflict deschis cu Timosenko, a apreciat ca prevederile contractuale sint contrare intereselor nationale. Mai mult, Iuscenko a amenintat la un moment ca, daca se va dovedi ca seful Naftogaz Oleg Dubina a fost supus la presiuni pentru a semna contractele, acestea vor fi anulate.    NewsIn

Cu 158 la 128, Nastase a fost trimis in instanta

Adrian Nastase va avea ocazia sa le explice judecatorilor daca este sau nu ruda cu "Matusa Tamara"158 de deputati au votat pentru cercetarea lui Nastase si 128 au votat pentru pastrarea imunitatii sale.     In sala au fost prezenti 288 de deputati la momentul votului. Doua voturi au fost anulate de comisia de numarare a voturilor, astfel incit numarul total al voturilor valabil exprimate a fost de 286.     Majoritatea deputatilor PSD a votat impotriva inceperii urmaririi penale a lui Adrian Nastase, alte voturi impotriva venind si de la citiva liberali, au declarat pentru NewsIn surse parlamentare.     Potrivit surselor citate, in sala erau in jur de 75, maxim 80 de pesedisti, dintr-un numar total de 113. Dintre cei prezenti, majoritatea a votat impotriva inceperii urmaririi penale. De asemenea, impotriva au votat si liberali, mai spun sursele citate. Deputatii PDL si majoritatea celor de la UDMR si din grupul minoritatilor s-au exprimat in favoarea inceperii urmaririi penale.In Camera Deputatilor, coalitia de guvernare PSD-PDL are 228 de voturi.    O decizie de "mare normalitate"Procurorul General al Romaniei, Laura Kovesi, a apreciat faptul ca deputatii s-au pronuntat in cazul lui Adrian Nastase, aratind ca procurorii DNA pot sa-si instrumenteze dosarele.     "Este foarte bine ca deputatii s-au pronuntat, pentru ca in acest mod DNA isi poate solutiona dosarele", a declarat pentru NewsIn procurorul general al Romaniei.     Directorul Transparency International Romania, Victor Alistar, a declarat pentru NewsIn ca urmeaza sa se afle daca procurorii au probe in dosarele lui Nastase.     "Nu mai exista explicatia ca nu se poate merge in justitie cu aceste dosare. Acum se poate vedea ce este in justitie", a spus Victor Alistar.Presedintele Asociatiei Magistratilor din Romania, Mona Pivniceru, a declarat la rindul sau ca votul pentru urmarirea penala a lui Adrian Nastase reprezinta o decizie de "mare normalitate", de pe urma aflarii adevarului avind de profitat inclusiv fostul premier.      "Intram si noi in normalitate. Inseamna ca exista o lege unica pentru toata lumea, indiferent daca este demnitar sau simplu cetatean, daca are sau nu are bani", a spus Pivniceru.    Geoana: "Tenta de vendeta politica"Presedintele PSD, Mircea Geoana, a declarat ca votul Camerei reflecta dorinta lui Nastase cu privire la trimiterea dosarului sau in instanta si a subliniat ca exista posibilitatea ca aceste dosare ale lui Nastase sa "fixeze un cliseu asupra unui lider si asupra unui partid".      "Este clar ca in ultimii 4 ani de zile, subiectul Adrian Nastase a reprezentat si inca reprezinta un subiect cu tenta de vendeta politica", a mai spus Mircea Geoana.     Presedintele PSD a criticat reforma in justitie facuta in Romania, spunind ca aceasta a batut pasul pe loc si ca sistemul judiciar din Romania este "neperformant si incet".

Acuzati pe nedrept!

Cetatenii romani Alexandru Loyos Isztoika si Karol Racz nu sint autorii violului din 14 februarie, de la Roma, a carui victima a fost o adolescenta de 14 ani.     Potrivit rezultatelor testelor ADN, relateaza "La Repubblica", politia cauta in prezent o a treia persoana.     Nici probele recoltate de pe corpul victimei, nici urmele de saliva de pe filtrele tigarilor fumate de agresori si recuperate de politie din parc nu corespund profilurilor genetice ale celor doi suspecti, care ar putea fi eliberati in curind.      Conform unor surse apropiate dosarului, insa, autorii atacului sint doi barbati adulti, posibil tot romani. "Mai devreme sau mai tirziu ii vom gasi pe cei care au acele profiluri genetice", a dat asigurari o sursa apropiata anchetei.      Potrivit "Il Messaggero", Politia Bucuresti a identificat o a treia persoana, cu antecedente penale, suspectata pentru acest viol. Barbatul se afla in prezent pe teritoriul tarii si sustine ca in 14 februarie se afla in Elvetia.      Cotidianul online "La Voce" afirma marti ca fratele lui Alexandru Loyos Isztoika ar putea fi implicat in viol.    NewsIn

Casa de schimb valutar pradata de hoti

Click pentru imagine maritaIn acest moment politistii se afla la fata locului - pe strada Iuliu Maniu - si ridica probe.      Suma furata din casa de schimb nu este cunoscuta deocamdata.      Patronul casei de schimb valutar, Iosif Botar, a declarat ca unitatea este dotata cu o camera de supraveghere si este conectata, de asemenea, la un sistem de alarma, dar care, din pacate, nu s-a declansat pentru ca autorii spargerii au taiat, probabil, firele.     "Nu stim cit s-a furat, dar marti seara in casa de schimb valutar era suma de 160.000 de lei", a spus Botar, potrivit www.mediafax.ro. Casa de schimb valutar este amplasata pe strada Iuliu Maniu (fosta 6 martie) si, din primele informatii, se pare ca nu avea angajat nici un paznic.      Politistii au declarat ca nu exista victime fiindca in momentul spargerii nu se afla nimeni in incinta unitatii.