monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Contraoferta pentru Piti

 Comitetul Executiv al FRF a decis, ieri, sa îi propuna selectionerului Victor Piturca suma de 300.000 de euro pentru rezilierea contractului, cu 50.000 de euro mai mult decât ultima oferta facuta de oficialii FRF, a declarat ieri presedintele Mircea Sandu. „S-a ridicat problema cu Victor Piturca în timpul Comitetului Executiv, iar Lupescu ne-a transmis ca ultima oferta este de 300.000 de euro. Propunerea a fost acceptat, s-a votat si doar doi membrii s-au abtinut. Daca selectionerul nu va fi de acord nici cu aceasta propunere, ne vom judeca“, a declarat Mircea Sandu. Trateaza cu LucescuPresedintele FRF a mai spus ca directorul general al FRF, Ionut Lupescu, a plecat în Franta, la meciul dintre Olympique Marseille si Sahtior Donetk, pentru a discuta cu Mircea Lucescu preluarea echipei nationale a României. „Lupescu va discuta cu Mircea Lucescu despre nationala. La 64 de ani cât are el, cred ca a obtinut o satisfactie majora din toate punctele de vedere, bani, rezultare, performante si asa mai departe. Ar putea sa se întoarca la nationala, dar sa vedem ce planuri are“, a conchis Sandu. Au marit sumaVictor Piturca a fost demis joia trecuta de la echipa nationala, în urma sedintei Comitetului Executiv al FRF, din cauza faptului ca sansele de calificare la turneul final din 2010 sunt foarte mici. Comitetul Executiv al FRF l-a mandatat pe directorul general al FRF, Ionut Lupescu, sa se ocupe de rezilierea contractului cu selectionerul Victor Piturca. Oficialul Federatiei a declarat ca îi va propune acestuia suma de 250.000 de euro pentru a termina întelegerea care expira la finalul preliminariilor pentru Campionatul Mondial din 2010, clauza de reziliere a contractului fiind de 500.000 de euro.

Asaltul spre titlu

Dupa un campionat in care au avut evolutii oscilante, baschetbalistii de la CSU Atlassib pornesc, astazi, pe drumul anevoios al play-off-ului. La fel cum s-a intamplat in ultimii ani, sibienii vor trebui sa treaca de U Mobitelco Cluj. De aceasta data, sibienii pleaca cu prima sansa, intrucat, din cele trei meciuri programate, doua vor avea loc la Sibiu. Aceasta, in cazul in care nici una dintre echipe nu va reusi sa se impuna dupa primele doua jocuri disputate, cate unul pe terenul fiecarei formatii. Meci echilibratCu mici exceptii, jocurile dintre CSU Atlassib si U Mobitelco s-au desfasurat pe muchie de cutit. Cu atat mai mult, atunci cand au avut caracter decisiv. Tocmai de aceea, Mircea Vulc, directorul clubului sibian, se asteapta la o confruntare dificila. „Este un meci greu, pentru ca indiferent pe ce loc s-ar afla Clujul, reprezinta o forta, care a dovedit de fiecare data ca este o echipa puternica. Va fi o confruntare intre doua echipe sensibil egale. Evident, vom incerca sa fructificam avantajul terenului propriu, care ni l-a oferit Gaz Metan Medias, pentru ca, sincer vorbind, nu credeam ca mai ajungem sa terminam pe patru“, spune Vulc. Increzator in echipaDesi, in ultima parte a campionatului, echipa sibiana n-a izbutit meciuri prea grozave, mai ales in deplasari, Vulc spera ca echipa sa-si revina si sa faca un meci bun. Forma foarte buna a unor jucatori poate decide confruntarea. „Sincer, singurul lucru de care ma tem este sa nu jucam prost. Este evident ca noi nu suntem pregatiti fizic, dar acest lucru sper sa nu se simta in acest joc. Daca pana acum opinam ca echipa poate face diferenta intr-un asemenea meci, acum cred ca exista totusi unii jucatori care pot inclina balanta de o parte sau de cealalta. Spre exemplu, de la noi, Johnson sau Matthews, in cazul unei evolutii foarte bune, pot sa incline de partea noastra valoarea. Nici ei nu au o echipa deloc rea. As putea spune ca poate chiar mai buna decat a noastra. Au jucatori foarte buni, precum conducatorul de joc, pe Cuic, sau pe Silvasan, care am vazut ca este in forma, mai ales ca a castigat concursul de aruncari de la trei puncte in cadrul All-Star Game“, sustine Vulc. Coregrafie specialaPentru a impulsiona cat mai mult jucatorii si in speranta ca-i vor purta spre victorie, fanii echipei sibiene s-au pregatit exemplar. Nu doar si-au dotat arsenalul din vigoare cu toate trebuincioase, dar au dat o mana de ajutor in promovarea meciului, prin distribuirea de afise si pliante. Prezent la conferinta de presa care a prefatat disputa din aceasta seara, Claudiu Hila, liderul galeriei sibiene, spera ca spectacolul sa fie total. „Noi ne-am pregatit asa cum se cuvine, dar nu putem sa deconspiram care vor fi surprizele. Ne-a facut placere sa ne aducem aportul la promovarea acestui meci si speram sa se incheie cu o victorie a noastra. Cu siguranta, va fi spectacol nu doar pe parchet ci si in tribune. Am vorbit si cu liderii galeriei din Cluj si speram ca toata lumea sa se comporte civilizat si sa putem spune ca a fost un spectacol reusit“, a marturisit Hila. Pelger, optiunea unuDesi echipa este doar la inceput de play-off, conducerea formatiei sibiene se gandeste, deja la sezonul urmator. Atat in ceea ce priveste lotul de jucatori, cat si numele viitorului antrenor totul se discuta de pe acum. In ceea ce priveste viitorul antrenor acesta nu va fi cu siguranta Peter Schomers, iar prima optiune este fostul jucator de glorie, Beni Pelger. „Schomers nu mai poate ramane la noi, indiferent pe ce loc va termina echipa. el a spus ca nu vrea sa lucreze cu alti jucatori decat americanii. Cum la anul noi avem voie cu maxim doi extracomunitari, va trebui sa ne gandim la altcineva. Am spus si o repetam ca noi ne dorim foarte tare ca Beni Pelger sa preia echipa. Totul depinde daca va si reusi sa convinga familia sa revina la Sibiu“, sustine Vulc.Cata e taticIncepand de ieri, Catalin Vulc, secundul lui Schomers a devenit pentru a doua oara tatic, dupa ce sotia sa Nicoleta a adus pe lume un nou baietel. Acesta se va numi Andrei. Micutul s-a nascut in jurul amiezii si a cantarit 3.900 de grame. „Dupa doi feciori, astept acum, in vara, sa vina si nepotica“, a declarat fericit, proaspatul bunic, Mircea Vulc.

Epidemie de TBC in fostul URSS

Analiza, prezentata de AFP si citata de NewsIn, arata ca, in 2007, au fost in total 9,27 de milioane de noi cazuri de tuberculoza, dintre care 1,4 milioane in randul persoanelor seropozitive, fata de 600.000 in 2006. Studiul a fost realizat in 83 de tari, pe un esantion de peste 90.000 de pacienti.Record in 13 aniPotrivit informatiilor publicate in revista britanica „The Lancet“, in cazul fiecarei noi imbolnaviri, cel putin un tratament impotriva tuberculozei nu da rezultate. Ratele de multirezistenta (rezistenta la cel putin doua medicamente de baza) se situeaza intre 7% si 22% in noua dintre tarile fostei URSS, fiind de 19% in Republica Moldova si 22% la Baku, capitala Azerbaidjanului. „Tarile din fosta Uniune Sovietica se confrunta cu o epidemie severa si larg raspandita, cu cel mai mare grad de incidenta a tuberculozei multirezistente inregistrat vreodata in ultimii 13 ani, de cand se inregistreaza date“ de acest gen, subliniaza studiul.In majoritatea tarilor dezvoltate, printre care Franta, Marea Britanie, Olanda si Noua Zeelanda, incidenta tuberculozei multirezistente este de maxim 1%.Pericol: tulpini noiIn total, peste o jumatate de milion de cazuri de tuberculoza multirezistenta au aparut din 2006, dintre care jumatate in China si India. Formele cele mai comune ale acestei boli pot fi tratate cu medicamente in valoare de zece euro, daca bolnavii sunt diagnosticati din timp, insa au aparut tulpini noi cu rezistenta sporita la antibioticele de baza, ajungandu-se astfel la tratamente de mii de euro, potrivit autorilor studiului.Rata de infectare cu tulpini deosebit de virulente a crescut in 13 ani in mai multe state, ajungand, spre exemplu, de la 1,6% in 1994 la 2,7% in 2007 in cazul bolnavilor din Coreea de Sud. In plus, in unele regiuni din Rusia, rata a crescut de doua ori sau chiar de patru ori.Pe de alta parte, o forma aproape incurabila a bolii, denumita intensiv rezistenta, s-a dezvoltat in 37 de tari, dintre care cinci foste republici sovietice: Azerbaidjan, Estonia, Letonia, Lituania si Rusia.

Oameni ai nimanui

 59 de refugiati palestinieni, din care 15 copii, vor fi gazduiti de Centrul de Tranzit în Regim de Urgenta din Timisoara, dupa ce, au fost adusi, ieri dimineata, din Irak, pe Aeroportul „Traian Vuia“ Timisoara. „Grupul soseste de la frontiera cu Siria. Înainte, grupurile de sudanezi au fost din nordul Irakului, de pe frontiera cu Iordania. Acestia sunt palestinieni din Irak. Majoritatea sunt cazuri de urgenta, sunt copii, femei, oameni bolnavi, oameni batrâni“, a declarat Florentina Chiu, ofiter de relocare UNHCR. Pentru maximum sase luni, refugiatii vor avea parte de îngrijiri medicale si vor putea învata în centrul de la Timisoara. Apoi, vor fi triati si relocati catre destinatii unde se vor stabili definitiv.

Mitrea - paste fericit

Amanarea se datoreaza faptului ca Irina Jianu, inculpata in acest dosar, a cerut termen pentru a-si angaja avocat. De asemenea, instanta suprema a amanat procesul din lipsa de procedura in cazul lui Nicolae Popescu, arhitect sef al orasului Voluntari, de asemenea invinuit in prezenta cauza.Mita pentru numireMiron Mitrea a fost trimis in judecata, pe 5 martie, de procurorii anticoruptie, pentru ca ar fi primit de la Irina Paula Jianu foloase necuvenite in schimbul numirii si mentinerii acesteia in functia de inspector sef adjunct al Inspectoratul de Stat in Constructii (ISC), suma reprezentand contravaloarea lucrarilor la casa mamei senatorului. Potrivit unui comunicat al DNA, fostul ministru in cadrul Ministerului Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei (M.L.P.T.L.), in perioada 2000-2004, este acuzat de luare de mita, instigare la fals material in inscrisuri oficiale, in legatura directa cu infractiunea de coruptie, si  uz de fals, in legatura directa cu infractiunea de coruptie. In judecata a mai fost trimisa si Irina Paula Jianu, fost inspector de stat sef adjunct la I.S.C., ulterior inspector general de stat in constructii la I.S.C. A mai fost deferit justitiei si Nicolae Popescu, fost arhitect sef in cadrul Primariei Voluntari.Firme implicatePotrivit DNA, spaga lui Mitrea reprezinta contravaloarea lucrarilor de constructii, amenajare si dotare efectuate, cu titlu gratuit si in lipsa unor contracte de antrepriza sau subantrepriza, de S.C. Conimpuls S.A. Bacau, S.C. Vertcon S.A. Bacau, S.C. Durimpuls S.R.L. Bacau si S.C. Regal Glass S.R.L. Bacau la un imobil din judetul Ilfov, proprietatea mamei lui Miron Tudor Mitrea. La momentul numirii in functia publica, Irina Paula Jianu avea calitatea de vicepresedinte, respectiv actionar la aceste societati comerciale. Lucrarile astfel efectuate au fost evaluate la suma de 9.274.202.542 ROL. Pana in prezent, doar S.C. Vertcon S.A. Bacau a recuperat suma de 3,5 miliarde ROL (din care 1.584.886.000 ROL de la Irina Paula Jianu si 1.915.114.000 ROL de la Miron Tudor Mitrea).Cu mainile murdareProcurorii mai arata ca, pentru a nu fi evidentiate in contabilitate cheltuielile efectuate pentru executarea lucrarilor, in perioada 2001 - 2006, Irina Paula Jianu i-a determinat pe administratorii si pe unii angajati ai S.C. Conimpuls S.A. Bacau, S.C. Vertcon S.A. Bacau si S.C. Regal Glass S.R.L. Bacau sa opereze inregistrari inexacte in contabilitate, sa omita efectuarea unor asemenea inregistrari, sa falsifice documente contabile (situatii de lucrari, devize oferta, devize generale, chitante de incasare, dispozitii de incasare si facturi fiscale) si sa le depuna, ulterior, la compartimentele de specialitate. La inceputul anului 2004, precizeaza DNA, pentru a elimina orice dovezi privind foloasele necuvenite date lui Miron Tudor Mitrea, Irina Paula Jianu a dat dispozitie administratorilor S.C. Vertcon S.A si S.C. Conimpuls S.A. sa stearga inregistrarile din evidenta contabila informatizata, sa instraineze calculatoarele pe care fusesera implementate si sa distruga toate documentele financiare si tehnice.Totodata, anchetatorii precizeaza ca, in cursul anului 2006, Nicolae Popescu, in calitate de arhitect sef al orasului Voluntari, ar fi falsificat autorizatia de construire emisa in 2001 de Primarie, iar Mitrea ar fi predat inscrusul fals organelor de urmarire penala.Rechizitoriu9,2miliarde de lei vechi ar fi fost mita primita de fostul ministru

Gazele ar trebui sa se ieftineasca

 Pretul gazelor livrate populatiei ar trebui sa scada cu 8%, de la 1 iulie, întrucât la acea data se va înregistra cel mai scazut pret de import, a declarat agentiei NewsIn fostul director general al Departamentului de Preturi si Tarife în domeniul gazelor naturale, din cadrul ANRE, Gabriel Sârbu. La rândul sau, presedintele Institutului National Român pentru Studiul Amenajarii si Folosirii Izvoarelor de Energie, Jean Constantinescu, a declarat ca nu a fost facuta o analiza serioasa asupra acestor preturi si ca sunt modificate în functie de factorul politic. ANRE reanalizeaza, în prezent, posibilitatea ca pretul final al gazelor livrate populatiei sa scada, dupa ce va primi datele tehnice solicitate operatorilor din domeniu.

"Invierea Domnului si suferintele lumii noastre"

† LaurentiuDin mila lui Dumnezeu,Arhiepiscop al Sibiului si Mitropolit al ArdealuluiHRISTOS A INVIAT!Iubitii mei fii sufletesti,Imnele inaltatoare ale Canonului Invierii Domnului ne umplu inimile de bucurie sfanta in aceasta noapte de taina plina de lumina a Sfintelor Pasti. Ele sunt inspirate din cuvantul sfant al Evangheliei, care ne impartaseste peste veacuri marea bucurie a Invierii Domnului. Cand se lumina de ziua intai a saptamanii, un inger ca un fulger de lumina s-a aratat femeilor mironosite venite la mormantul Mantuitorului sa-I unga trupul cu miresme. Poruncindu-le sa nu se teama, glasul sau le-a adus vestea plina de nadejde ca Iisus cel rastignit pe care-L cautau nu Se mai afla acolo, ci S-a sculat din morti. Si pe cand alergau ele cu frica si emotie de la mormant ca sa duca aceasta veste apostolilor si ucenicilor, Insusi Iisus cel Inviat le-a intampinat, zicandu-le: „Bucurati-va!” (Mt. 28, 1-9). Dupa aceea, aratandu-Se si apostolilor Sai, i-a incredintat pe ei, si prin ei pe noi, pe toti, prin cuvantul cel plin de mangaiere si nadejde: „Iata, Eu cu voi sunt in toate zilele pana la sfarsitul veacurilor” (Mt. 28, 20).Si intr-adevar, Hristos Domnul cel Inviat este prezent cu noi cei adunati la acest praznic dumnezeiesc. Ridicat din groapa mormantului de puterea iubirii Sale fata de Tatal si a Tatalui fata de El, Hristos sta in mijlocul nostru, al crestinilor, cu duhul, adevarul si puterea cereasca a Evangheliei Lui, in care se cuprind cuvintele vietii vesnice. Aceasta prezenta a Sa iubitoare, prin cuvantul mantuitor, ne pregateste pentru primirea prezentei Sale daruitoare din Jertfa Euharistica, prin impartasirea cu Sfantul Trup si Scumpul Sau Sange. Noi, cei din Biserica, suntem fericiti ca putem primi aceasta prezenta si traim in si din puterea Invierii Domnului. Ea ne arata ca, desi in lume este mult rau, multa durere, suferinta, ura, nedreptate si moarte, totusi binele, iubirea, dreptatea, bucuria si viata sunt cele ce vor avea ultimul cuvant, prin Dumnezeu. Stim ca din vointa lui Dumnezeu, manifestata intai in creatie, aceasta lume e menita sa fie o lume a vietii si a luminii, nu a mortii si a intunericului. Prin Iisus Hristos cel Inviat stim ca Dumnezeu - Tatal, Fiul si Duhul Sfant este Viata, Iubire si Lumina (1 In 1, 8; 4, 8 si 1, 5). Tot praznicul Invierii ne invata, prin Evanghelia de la Sfanta Liturghie, ca Viata noastra era din veci in Cuvantul cel vesnic al lui Dumnezeu, Care era dintru inceput la Dumnezeu. Aceasta viata era „lumina oamenilor”; ea s-a aratat in Iisus Hristos, Cuvantul lui Dumnezeu intrupat, si ni se arata, prin Biserica, de atunci, ca „Lumina care lumineaza in intuneric”, fara ca intunericul s-o poata cuprinde si stinge (In 1, 4-5). Desi „Lumina a venit in lume”, totusi prin faptele rele ale necredintei „oamenii au iubit” si iubesc „mai mult intunericul decat Lumina”. „Iar aceasta este judecata” (In 3, 19) lor, „caci cel ce crede in El nu mai este judecat, iar cel ce nu crede a si fost judecat, fiindca nu a crezut” (In 3, 18).Iubiti credinciosi,Sa nu uitam ca primul raspuns al majoritatii contemporanilor lui Iisus la vestea cea buna a iubirii si vietii noi, dumnezeiesti, pe care Acesta le-a adus-o a fost acela al necredintei si urii, care au culminat in rastignirea Sa pe crucea ridicata pe dealul Capatanii. Asa cum le-a spus dinainte Iisus oamenilor carora le-a incredintat „via” acestei lumi, Dumnezeu - Tatal L-a trimis la urma pe Fiul Sau, zicand: „Se vor rusina de Fiul Meu!”. Dar lucratorii viei, vazandu-L pe Fiul, si-au zis intre ei: Acesta e mostenitorul. Veniti sa-L omoram si sa avem noi mostenirea Lui. Si punand mana pe El, l-au scos afara din vie si l-au omorat.” (Mt. 21, 37-39). Dar, desi omorat pe cruce cu moartea cea mai cumplita, Fiul a murit iubindu-i fara margini, atat pe cei care-L batjocoreau si ucideau, cat si pe Tatal Sau, Care L-a trimis in lume. Iar raspunsul Tatalui la dragostea Fiului Sau pe Cruce a fost Invierea Lui din morti si in El invierea noastra. Crucea si Invierea lui Hristos arata cat de mult a iubit si iubeste Dumnezeu lumea (In 3, 16), dar si cat de mult se poate darui prin iubire omul lui Dumnezeu.Din puterea Invierii s-a ivit si a crescut in lume Biserica lui Hristos, alcatuita din martorii Invierii Domnului grupati in jurul Apostolilor, al Maicii Domnului, al mironositelor si al celorlalti ucenici ai Mantuitorului. Neinfricosati de dusmania si persecutiile iudeilor, grecilor sau romanilor, crestinii, odata cu Inaltarea la cer a Mantuitorului si cu venirea Sfantului Duh, au descoperit o viata noua, uimitoare, al carei secret era trairea plina de ravna si bucurie in duhul Invierii Domnului. Asa cum ne arata cartea Faptele Apostolilor: „Apostolii marturiseau cu mare putere invierea Domnului Iisus Hristos si mare har era peste ei toti” (Fapte 4, 33). Expresia credintei in Inviere a primilor crestini era iubirea, iar iubirea se manifesta printr-o deplina libertate, egalitate si fratietate: „inima si sufletul multimilor celor ce credeau erau una si nici unul nu zicea ca e al sau ceva si toate ale lor le erau de obste” (Fapte 4, 32). Toti cei care primisera in Ierusalim cuvantul Apostolilor: „staruiau in invatatura Apostolilor, in comuniune, in frangerea painii si in rugaciune” (Fapte 2, 41). Bucuria Invierii ii facea, asadar, pe primii crestini sa duca in Biserica o viata noua, de iubire deplina fata de Dumnezeu si fata de aproapele, aratate intr-o comuniune desavarsita intru toate cele ale vietii lor, atat spirituale, cat si materiale. Viata si iubirea crestinilor pana la sacrificiu era o lumina a lumii, pentru ca izvora din iubirea lui Dumnezeu, dusa pana la jertfa. De aproape doua mii de ani aceasta lumina a iubirii jertfitoare lumineaza in intunericul istoriei, care incearca mereu s-o cuprinda.Iubiti credinciosi,Dupa sangeroasele prigoane ale Imperiului roman, care au durat sute de ani, lumea Europei a dorit sa primeasca, pentru o mie de ani, lumina lui Hristos. Dupa aceea, insa, oamenii au inceput sa uite de Hristos si sa se departeze de Biserica; au inceput sa-si organizeze cunoasterea si viata sociala si individuala in afara lui Hristos. In ultimele veacuri s-a ivit astfel o stiinta, o cultura, o politica si o economie fara Dumnezeu. Calauzite de poftele curiozitatii, ale controlului si ale dominatiei lacomiei fara nici un fel de oprelisti, ele s-au ridicat nu numai impotriva lui Dumnezeu, pe Care au incercat si incearca sa-L scoata din mintile si inimile oamenilor, ci s-au ridicat cu tot mai multa violenta chiar impotriva oamenilor, a libertatii si demnitatii lor.Nici noi, romanii, n-am fost scutiti in ultimul veac de aceste incercari cumplite, care, in razboaie mondiale si dictaturi totalitare si ateiste au secerat sute de mii de vieti omenesti si au mutilat destinele a zeci de milioane.Anul acesta se implinesc douazeci de ani de la prabusirea in sange a regimului dictatorial comunist, care a stapanit Romania timp de patru decenii. Comunismul a vrut sa impuna prin teroare si violenta un model de societate bazat pe egalitatea fortata a oamenilor. Din mijlocul oamenilor a vrut sa-L scoata pe Dumnezeu si traditiile crestine, pentru a le inlocui cu ideologia si politica unui partid absolutist. Rezultatul a fost doar umilirea oamenilor prin frica si saracie. Puterea credintei in Hristos cel Inviat din inimile oamenilor, mai ales ale tinerilor, s-a vazut insa in Revolutia din Decembrie 1989. Am crezut atunci ca Romania isi va regasi repede demnitatea si identitatea reprimate de comunism. Privind in urma, vedem ca in Romania ultimelor doua decenii s-au produs schimbari importante si pozitive in multe privinte: suntem o tara europeana si o societate mai prospera decat in 1989. Nu putem trece, insa, cu vederea faptul ca noul tip de societate, bazat pe libertatea deplina a oamenilor, pune tot mai evident in locul lui Dumnezeu goana nestavilita dupa bani, placeri si distractii. In acelasi timp, se restrange libertatea adevarata a omului prin aservirea lui poftelor lumii acesteia. Intr-o societate consumista care ademeneste, dar si constrange in acelasi timp, crestinul zilelor noastre este tot mai mult izolat de adevarata viata, de adevarata bucurie. Fiind legat si dependent de informatia mass-media, dezorientat si stresat de avalansa de incercari care vin asupra lui, rupt astfel de legatura sa cu Dumnezeu, omul contemporan tot mai greu gaseste un sens al existentei sale. Mutilarea sufleteasca a oamenilor, mai ales a tinerilor, prin uitarea credintei crestine, a traditiilor romanesti si a valorilor noastre spirituale este un semn al unei decadente primejdioase, care poate aduce o interventie aspra a lui Dumnezeu in istoria neamului nostru.Spunem aceasta fiindca in acest an si in cei ce urmeaza Romania intra si ea, impreuna cu intreaga lume, intr-o perioada de cumpana. Timpurile care ne asteapta vor fi grele. Vor fi timpurile unei cerneri, ale unei lamuriri spirituale. Poporul nostru a trait vremuri de criza in decursul istoriei lui, in care a fost privat de bunuri materiale dar si spirituale, insa a putut trece peste toate fiindca a stiut sa isi indrepte cu totul nadejdea spre Dumnezeu, Singurul care poate face lucruri mari si minunate tuturor celor care cu dragoste sincera pazesc poruncile Lui.Lipsurile economice sunt o judecata asupra vietii noastre, a tuturor. A sosit, poate, vremea ca, inainte de a fi prea tarziu, sa ne intoarcem la Dumnezeu, sa devenim crestini adevarati si nu doar de circumstanta, sa pazim poruncile Stapanului, sa pazim toate posturile, sa-L cautam pe Dumnezeu in smerenie, simplitate si milostenie, sa cautam viata simpla si curata a parintilor si stramosilor nostri ale carei roade sunt dragostea, bucuria, indelunga rabdarea, discernamantul, trezvia si nadejdea.Daca vom fi mai saraci in cele materiale, vom invata, poate, sa fim mai bogati in Dumnezeu, in iubirea jertfelnica de aproapele. Toate acestea sunt, insa, cu neputinta fara credinta, dar sunt cu putinta celor ce cred in Hristos si in Invierea Lui. Noi, crestinii, va trebui sa reinvatam noi insine si sa-i invatam pe cei din jurul nostru virtutile comunitare practice ale iubirii ce izvoraste din credinta in Invierea lui Hristos si in invierea noastra. Fiindca, „precum Hristos a inviat din morti prin slava Tatalui, asa si noi trebuie sa umblam intru invierea vietii” (Rom. 6, 4). Si Dumnezeu nu ne va lasa, va fi langa noi, daca nici noi nu vom uita sa fim langa El si cu El in toate zilele vietii noastre, prin credinta, nadejde si iubire (1 Co 13, 13).Iubiti frati crestini,Aceasta e noaptea si ziua Invierii Domnului, ziua vesnica pe care a facut-o Domnul ca sa ne bucuram si sa ne veselim intr-insa.Vor urma zile, luni si ani, pe care Dumnezeu, in intelepciunea Sa, ni-i va harazi si care nu vor trece deloc asa usor, cum am vrea sa credem, daca nu vom sti sa ii transformam intr-o noua sansa de a-L gasi pe Dumnezeu si de a ne regasi pe noi insine, in Biserica lui Hristos cel Inviat, Domnul Vietii.Cu parinteasca dragoste, Va chemam pe toti, fii ai Sfintei noastre Biserici, la inviere sufleteasca, din care sa izvorasca faptele unei noi vieti, de fratietate si solidaritate, prin care sa rascumparam „vremea crizei” si toate problemele ei.Hristos Cel Inviat e cu noi toti! Nu va temeti! Nu deznadajduiti! Pentru aceasta, va adresam tuturor indemnul Sfantului Apostol Pavel, care sa ne insoteasca mereu:„Privegheati! Stati tari in credinta!Imbarbatati-va! Intariti-va!Toate ale voastre in dragoste sa se faca!“ (1 Co 16, 13)Hristos a inviat!Sarbatori Fericite! La multi si fericiti ani!Al vostru al tuturor,de tot binele voitor si pururea rugator catre Hristos, Invierea noastra,†LaurentiuMitropolitul Ardealului

Mesajul primarului Klaus Iohannis cu ocazia sarbatorii Pastelui

 Mai sunt câteva zile si crestinii ortodocsi vor fi chemati pentru a primi lumina în Noaptea Învierii. Pregatirile de Paste sunt în toi si fiecare ne pregatim asa cum credem de cuviinta pentru a întâmpina Învierea Domnului.Va doresc sa aveti un Paste linistit alaturi de cei dragi, iar aceasta sarbatoare sa va aduca speranta, sanatate si putere de munca pentru a va realiza toate dorintele.Paste Fericit!Frohe Ostern!Kellemes boldog husveti unnepeket!

Vocile Sibiului

 De la 1 Mai, pretul gazelor se va micsora cu 3 la suta. Parerea sibienilor în legatura cu acest subiect o puteti afla din rubrica de mai jos.Cismas Catalin, 36 ani, instrumentistMa bucura o astfel de veste dar era mult mai bine daca se ieftineau de azi iarna. Acum nu vom simti foarte mult aceasta ieftinire.Elena Unchesel, 64 ani, pensionaraFoarte bine ar fi ca acest lucru sa se si întâmple. Orice ieftinire ne bucura în momentul acesta mai ales ca pe toti ne-a afectat criza. Într-o masura mai mare sau mai mica.Elena C., 73 ani, pensionaraNu cred ca acest lucru se va întâmpla în realitate dar ar fi bine sa existe totusi. Pensiile sunt foarte mici si astfel de rediuceri ne-ar bucura pe toti. Chiar daca acest lucru ne prindea mai bine iarna decât acum.Carmen Gorita, 42 ani, economistStiti vorba aceea a românului... ne arde iarna în buzunare...asa ca atunci era bine sa aiba loc aceasta ieftinire. Care oricum e mica dat fiind faptul ca parca gazul a fost scumpit cu 8 la suta.

CAPRIOARA

Stând asa cu urechea lipita de copac, mai întâi îi fuse frig, pentru ca scoarta era rece dar apoi începu sa se încalzeasca si parca sa fie mai bine, auzi o zbatere, ca un puls , ca o zvâcnire în trunchiul copacului, parca ceva urca de jos în sus si voia sa tâsneasca în vârtejuri de neînteles si îsi auzi, îsi simti cum inima îi bate foarte tare. O emotie a cuprins-o, simtea cum ceva de nepatruns în aceasta lume trece prin tot ceea ce înseamna copac, zapada, zi , noapte, soare, luna.  Prinse copacul în brate, copacul acesta era la fel de singur ca si ea, în aceasta padure plina de copaci. Si ea traia într-o lume plina de oameni si în felul acesta singuratatea îi era pe zi ce trece si mai mare. De ce, pentru ce ? Voia atunci sa fie asa ca si copacul acesta pe care îl luase în brate, apoi se sprijini de el, se lasa sa alunece pâna ce se rostogoli în zapada si statu asa cu fata în sus sa priveasca cerul în noapte,  luna si stelele cum se rostogolesc pe el într-o miscare statica. Dar pentru ea toate astea erau într-un dans, pentru ca toate în felul lor încercau sa straluceasca mai tare pentru Cel Care le-au creat si le-a facut asa de frumoase. Va dati seama, în noaptea asta de Craciun ceva miraculos se întâmpla pentru toata aceasta ordine, pentru toata aceasta maretie pe care eu nu o pot întelege". Zapada era asa de moale , dar pe Ilinca o prinse frigul si simti nevoia sa se scoale de jos, se rezema din nou de tulpina copacului care o primise asa de tacut, sa mediteze lânga el si-si zise:" aici este starea mea cea mai înalta, în forma asta eu pot sa înteleg ce este acest miracol al lumii care-l cupride în marginirea ei pe Cel Care a creat aceasta lume". Ilinca se uita din nou la cer si la stele si i se paru ca o stea este si mai mare si mai mare si mai aproape de ea , parca vine spre ea, îi veni sâ râda de propria ei  închipuire pentru ca ea îsi întredeschise ochii intentionat ca sa poata sa simta aceasta iluzie si cum se juca asa cu aceasta lumina tainica a noptii si a stelelor, si a zapezii, deodata auzi un fosnet deosebit de lin. O tresarire si un înghet o electrocutara de sus pâna jos si un gând o facu sa se cutremure:"un om!!" Parca cineva îi patrunse taina, îi intrase cu brutalitate în sanctuarul ei, în labirintul ei, în ceea ce ea avea mai bun si mai sfânt pe lumea asta, în taina asta în care ea cugeta la ceea ce este cel mai greu de înteles, si de neînteles pe aceasta lume, nasterea Lui, nasterea Lui care este asa de tacut, asa de trist, asa de maret, asa de magnific, asaaa de …nu întoarse capul, statea lipita de copac, parca ar fi vrut sa se faca mica, mica de tot, sa nu fie vazuta, sa nu fie simtita, îi era frica, fosnetul acela se mai auzi înca o data asa de lin în singuratatea ei mare, apoi tacere, si înca o data…Ilinca privi înainte fara sa clipeasca si o vazu…cu capul înclinat spre ea, cu urechile mici, cu picioarele zvelte, cu trupul unduindu-se , cu blana perfecta, caprioara…se uita la Ilinca, si Ilinca se uita la ea, erau amândoua la fel de speriate, si la fel de libere, la fel de libereeeee…sa primeasca si sa priveasca frumusetea padurii, frumusetea lui Dumnezeu. Ilinca nu mai putea nici macar sa respire …nu voia sa se miste ca sa o faca pe caprioara sa se sperie, si sa fuga.…mai durara câteva secunde în care Ilincai îi era frica sa faca un singur gest, caprioara întoarse capul în directia opusa, facu un pas, mai facu unul, si înca unul, dupa care disparu printre copaci tot asa de repede cum aparu. Ilinca putu în sfârsit sa traga aer în piept si ramase muta de bucurie si de atâta frumusete. Statu asa un timp fara sa se gândeasca la nimic, voia pur si simplu sa fie la fel ca zapada, urmele lasate de caprioara, copacul de care statea rezemata, frunzele care nu mai cazusera si erau acoperite de albul acela proaspat nins, ca stelele si luna , ca ninsoarea care cadea peste ea asa de lin, ca acest frig, ca aceasta caldura pe care o traia, ca acaeasta noapte, ca acest firesc care se naste, care exista, în aceasta frumusete a Lui, care a creat tot si în care El a venit sa existe la fel cu noi. Ilinca voia sa fuga dupa caprioara aceea, voia sa ia cu ea si zapada, si stelele si tot, tot, si le lua, pentru ca atunci în noaptea aceea a înteles ca frumusetea aceasta de aici si de acum nu va putea fi nicodata distrusa, si daca sufletul poate sa cuprinda în el aceasta frumusete si daca El, cel nespus de minunat, a venit sa locuiasca în aceasta minune a creatiei sale, noi avem în noi ceva atât de maret, încât maretia aceasta trebuie cautata de-a pururi pentru ca este vesnica.  Repeta asa , într-una:"Dumnezeule, esti maret!"asta îi venea sa spuna mereu, mereu, si pentru ca statuse atât de mult în ninsoare, în noapte, o cuprinse dintr-o data frigul si cu aceste cuvinte în gând se îndrepta catre interiorul manastiri cu fericirea ca traise un înteles asa de mare, încât avea sa se hraneasca din el toata viata. Stia ca frumusetea aceasta nu va putea sa o uite nicodata. Ilinca zbura cu sufletul si plutea cu trupul prin zapada care îi îmbraca pasii si gândurile în  culorile ei transparente, spre manastirea de unde venise.  Intra în biserica în haina de nunta, pentru ca începuse vecernia.

Copilul zilei

Salutare! Numele meu este Georgiana Paraschiva Lungoci si sunt o dulceata de fetita. Toata lumea ma iubeste pentru ca sunt foarte cuminte si mereu ascultatoare. Imi place mult de tot sa merg cu bunica la biserica si sa ma plimb cu tati prin parc, atunci cand are si el timp, normal. Mami m-a invatat sa scriu si sa spun poezii dar, parca tot mai mult imi place sa ma uit la desenele animate cu printese. Pentru ca isi fac timp pentru mine ii iubesc foarte mult si stiu ca si mami si tati ma iubesc pe mine. Va pup!

Din culisele unui festival

Prezenti la cea de-a XII-a editie a Festivalului International si Universitar din Arras,  tinerii actori sibieni au facut o impresie buna francezilor si invitatilor din alte tari la unul dintre cele mai mari festivaluri internationale destinante studentilor.Repoter: Cum v-ati simtit in Arras si cum ati fost intampinati de gazde?Catalin Grigoras: Ne-am bucurat foarte mult atunci cand am primit invitatia de la Universitatea D'Artois pentru a participa la cel mai mare festival studentesc din Franta si anul acesta. Festivalul a inceput pe 1 aprilie si s-a incheiat pe 8 aprilie. Nu pot sa zic decat ca a fost minunat.Alexandru Verzescu: Noi am ajuns cu doua ore mai tarziu decat fusese stabilit initial si cand am ajuns in gara nu ne mai astepta nimeni. Pentru ca eram in Arras pentru a doua oara, nu prea cunosteam orasul. O studenta din campus ne-a spus initial ca nu se mai tine festivalul, dar intr-un final am ajuns la teatru, acolo unde deja se faceau repetitii.Rep.: Ce ati pregatit pentru francezi? Care a fost punctul vostru forte in comparatie cu celelalte tari participante?C. G.: Pe partea de management cultural, festivalul a fost impecabil. Ei sunt sprijiniti de toate institutiile culturale, atat la promovarea festivalului, cat si cu spatiile care le-au fost puse la dispozitie. Am ales spectacolul „Trei povestiri care merita sa fie povestite“, adaptare scenica dupa textele lui Osvaldo Dragun, in regia lui Dan Glasu. Sunt trei povestiri care vorbesc despre viata, despre durere, despre bucurie, despre nepasarea celor din jur in raport cu cel care sufera.A. V.: Emotii prea mari nu am avut pentru spectacol, era asezat in scena, il jucam de mult timp. Nu stiam insa care va fi reactia lor la seara internationala traditionala. Aceasta era in programul festivalului exact in 2 aprilie si noi pregatisem ceva special care la final s-a dovedit ca a fost punctul nostru forte.Rep.: Cum s-a desfasurat aceasta seara traditionala?C. G.: Nu stiam cat de receptivi voi fi francezii la elementele noastre traditionale. Am adus din Romania special tuica, slanina, zacusca, fasole batuta, chiar si oua rosii, care la ei erau doar pe post de ornament prin magazine. Pana la urma, seara a fost numita „Seara traditionala romaneasca“. Acest eveniment a fost amanat pentru 3 aprilie, pentru ca celelalte tari participante sa organizeze ceva specific lor. E vorba de  Canada, Polonia si Spania, care nu erau pregatite atat de bine. Chiar si cu aceste pregatiri, toti au recunoscut ca noi am fost cel mai bine pregatiti, cei mai originali. Am reusit sa imbinam gatitul cu artisticul si a iesit un spectacol.A. V.: Un spectacol interactiv, am putea spune, care a fost cel mai apreciat. Originalitatea s-a putut vedea si la „statuia taranului roman“. Fiecare aveam o tava cu diferite bucate traditionale, iar daca cineva venea si gusta tuica, de exemplu, statuia prindea viata si incepea sa danseze. Merita felicitarile noastre Mihai Alexandru, care e un dansator extraordinar. Si slanina au gustat-o, cred ca le-a placut.Rep.: Daca seara traditionala a fost un adevarat succes, cum a fost primit spectacolul vostru?C. G.: Am avut onoarea sa incheiem festivalul chiar noi cu aceasta piesa. Francezii deja vazusera DVD-ul cu piesa cu cateva zile inainte si au hotarat ca noi sa incheiem ultima seara. Mai tarziu ne-au spus ca acest lucru este foarte important si asta inseamna ca piesa a fost apreciata. Fata de romani, publicul francez este mult mai receptiv la evenimentele culturale. A.V.: Nu am avut probleme la spectacol, totul a decurs asa cum era de asteptat. Pe tot parcursul festivalului au avut loc reprezentatii in mai multe locatii, iar prezentarea era atat in engleza, cat si in romana. Iar daca ar fi sa tragem linie, putem spune ca ne-am creat cateva legaturi cu tineri actori din Canada, unde se pare ca vom fi invitati anul viitor.Alexandru Verzescu l actor„La festivalul de teatru vom avea si un invitat special, este vorba de o tanara din Japonia, cu care ne-am imprietenit in Franta si care va sustine in cadrul festivalului un workshop“

Mii de falimente

Declaratia a fost facuta de avocatul Arin Stanescu, presedintele Uniunii Nationale a Practicienilor in Insolventa din Romania (UNPIR), intr-un interviu acordat agentiei NewsIn. „Daca ne referim la dosarele noi deschise in 2007, acestea au fost circa 8.200, in 2008 au fost aproximativ 14.500, iar in 2009 avem aproape 1.800 in luna martie si aproximativ 5.000 de dosare in primele trei luni ale anului. Este enorm. S-ar putea sa ajungem pana la sfarsitul anului la peste 20.000 de dosare, daca lucrurile merg in continuare asa“, a apreciat Stanescu.In picaj: comertul, constructiile si industriaAcesta a spus ca cele mai multe firme implicate in procedura de insolventa sunt din domeniile comertului, constructiilor si productiei industriale. „Avem o statistica foarte clara de la Registrul Comertului pe ramuri de activitate. Majoritatea societatilor implicate in procedura de insolventa, din cauza scaderii consumului si a exportului, activeaza in comert (peste 50%), in constructii, dar si in productie industriala", a subliniat presedintele UNPIR. Arin Stanescu considera ca firmele care au dificultati financiare majore si sunt in situatia de incapacitate de plata trebuie sa ceara intrarea in insolventa, pentru a se proteja de toate pretentiile pe care creditorii le emit.Actiune provocatorieIn multe cazuri, insolventa este folosita si ca o actiune provocatorie de catre unii creditori cu scopul de a-si recupera mai repede unele datorii. „Aceasta actiune este folosita si ca o actiune provocatorie. Adica, daca ai de recuperat o creanta de la o firma, in loc sa te duci intr-o actiune de pretentii, care are fond, apel, recurs si poti sa ajungi si pana la Inalta Curte de Casatie si Justitie, sa dureze vreo doi ani procesul, poti sa introduci o actiune de acest gen si sa faci o presiune asupra debitorului respectiv care, in mod normal, poate prefera sa plateasca“, a exemplificat presedintele UNPIR. Acesta a adaugat ca acest gen de actiune este mai rapid pentru ca este o chestiune care incepe la Tribunal si se termina la Curtea de Apel. „Au fost situatii in care societati foarte mari s-au trezit intr-o astfel de situatie pentru ca s-au ambitionat sa se judece. Din pacate, multi avocati care se angreneaza in asemenea dosare nu au legatura cu procedura de insolventa si nu stiu exact ce trebuie sa faca intr-o astfel de situatie. De fapt, trebuie sa demonstrezi un singur lucru, sa faci dovada ca poti plati creanta respectiva cu banii disponibili in conturi“, a mai spus Stanescu.Acesta a adaugat ca, din momentul in care demonstrezi ca detii banii necesari pentru plata datoriei, instanta este obligata sa respinga cererea, iar creditorul va merge pe calea dreptului comun si va solicita ca debitorul sa fie obligat la plata sumei respective. „De multe ori acest lucru este uitat de catre cei care se prezinta in dosarele respective, cei care reprezinta debitori, si se ajunge la deschiderea procedurii“, a completat Stanescu.Evolutie pe luniPotrivit datelor puse la dispozitie de UNPIR, in luna ianuarie, numarul dosarelor de insolventa a crescut cu 68,63%, fata de ianuarie 2008, in luna februarie numarul acestora s-a majorat cu 35,63 de procente, iar in luna martie, comparativ cu perioada similara a anului trecut, numarul dosarelor a inregistrat o crestere de 51,69%.Arin Stanescu l presedinte UNPIR„Societatile ajung in stare de insolventa din diverse motive. Poate sa fie de vina caderea pietei, fara niciun fel de vina din partea managementului. Ne aflam in criza si nu se mai exporta in Uniunea Europeana. Sunt extraordinar de multe motive, insa, din pacate, de cele mai multe ori societatile ajung in stare de insolventa din cauza unui management defectuos“

Noi strazi in lucru

Municipalitatea a organizat, în aceasta perioada, o serie de proceduri de achizitie a studiilor de fezabilitate pentru un numar de unsprezece strazi din Sibiu. „Ne pregatim sa demaram noile investitii, iar pentru aceasta am decis accelerarea procedurilor de achizitie pentru studiile de fezabilitate si proiectele tehnice pentru strazile care vor intra în lucru în a doua jumatate a anului“, motiveaza primarul Klaus Johannis. Strazile pentru care procedura a avut deja loc sunt: Closca, Horia, Anghel Salygni, Sturza, Arghezi, I. L. Caragiale, Prejbei si Brazilor. Pentru acestea, comisia de evaluare a ofertelor a decis câstigatorii, urmând ca dupa trecerea perioadei legale de cinci zile, destinata eventualelor contestatii, sa se treaca la semnarea contractelor. Valoarea totala a celor opt oferte câstigatoare este de peste 20.000 de euro. Alte trei proceduri de achizitie vor mai avea loc în 22 si 23 aprilie pentru strazile Ion Sion, Bastiliei si Martin Hochmeister. Toate aceste strazi au fost incluse pe lista de investitii pentru anul 2009 ca lucrari noi. Se misca mai repedeJohannis a tinut sa comenteze faptul ca, „impulsionate“ de criza economica, firmele de constructii par mult mai interesate sa obtina contracte. „Este un efect pozitiv al concurentei mai puternice pe piata constructiile: studiile de fezabilitate se fac mai repede decât anul trecut“, a constatat edilul-sef.

Somatie catre Finante

 Partidul Conservator apreciaza ca foarte grav faptul ca ministrul Finantelor nu a definitivat înca politica fiscala a României, nici la finalul primului trimestru din anul 2009. „Problemele tot mai grave aparute la nivel economic sunt generate în primul rând ca urmare a lipsei de coerenta si actiune a ministrului Finantelor, care are obligatia de a concepe politici fiscale care sa tina cont de politica monetara a BNR, dar mai ales de situatia concreta a economiei românesti“, a comentat, într-o conferinta de presa, Ioan Mot, vicepresedintele filialei judetene Sibiu a Partidului Conservator. În acest sens, Partidul Conservator solicita imperativ dezbaterea publica de urgenta a Codului Fiscal si a întregii politici fiscale a României. PC Sibiu solicita Ministerului de Finante sa îsi asume trei prioritati pentru politica fiscala: splicarea neimpozitarii profitului reinvestit începand cu trimestrul II al anului 2009, achitarea urgenta a tuturor datoriilor statului fata de companii si reducerea contributiilor la bugetul de stat cu 50% pentru fiecare loc de munca nou creat. „Partidul Conservator sustine si rezolvarea urgenta a procedurii de rambursare a TVA. De asemenea, solicitam deducerea cheltuielilor de cercetare-dezvoltare de produse industriale, deducerea cheltuielilor cu investitiile în reabilitarea cladirilor si modernizarea lor, stimularea investitiilor în parcuri industriale, acordarea IMM-urilor de credite cu dobanda egala cu media dobânzilor din UE, excluderea impozitului forfetar pentru firmele cu cifra de afaceri mai mica de 50.000 lei; reducerea în semestrul II a costului fortei de munca cu 3 puncte procentual“, a adaugat Mot.

Fortele de ordine se mobilizeaza

 De Pasti, politistii si jandarmii se vor afla la datorie. Astfel, în perioada 15-21 aprilie, vor fi mobilizati un numar de 687 de politisti, iar o treime din efective, precum si Detasamentul Politiei de Interventie Rapida, sunt pregatiti sa intervina în orice moment. În aceasta perioada se va acorda o atentie sporita locurilor cu mare fluenta de public, în care urmeaza a se desfasura slujbe religioase si activitati culturale, sportive, de agrement sau discoteci, pentru mentinerea unui climat corespunzator de siguranta, prevenirii infractiunilor cu violenta si furturilor“, detaliaza inspectorul Luciana Baltes, purtatoare de cuvânt în cadrul IPJ Sibiu. Strazi sigureSi efectivele politiei rutiere vor fi prezente pe principalele artere din zonele turistice, precum si pe traseele de acces catre aceste zone, pentru combaterea excesului de viteza, prevenirea accidentelor si ambuteiajelor rutiere, fluidizarea si controlul circulatiei în orase si pe principalele cai de comunicatie spre statiunile turistice montane. De asemenea vor fi organizate patrule mixte cu celelalte institutii cu atributii în domeniu. La nivel national, vor fi cu ochii în patru, de Pasti, peste 25.000 de politisti.  Jandarmii, pe baricadeCu prilejul Sfintelor Sarbatori de Pasti, Inspectoratul de Jandarmi Judetean Sibiu va asigura ordinea publica în zona a lapte lacasuri de cult din Sibiu, unul din Medias si unul din statiunea Paltinis, adoptând patrule de ordine publica pedestre si auto, prin implicarea unui numar de aproximativ 30 de jandarmi din Detasamentul Mobil. „Jandarmii vor fi prezenti în mijlocul cetatenilor, pentru siguranta acestora vineri, între orele 18-21, respectiv sâmbata, între orele 23-5. Cu ocazia «marsului Învierii», care se va desfasura duminica, între orele 13-16, aproximativ 25 de jandarmi vor asigura atât masurile de ordine si siguranta publica, cât si însotirea coloanei de credinciosi pe traseul: Catedrala Mitropoliei, Piata Mare, b-dul Nicolae Balcescu, Parcul Astra“, explica locotenentul Alexandru Costea, ofiter de relatii publice în cadrul IJJ Sibiu.

O masa de Pasti pentru saracii Sibiului

 Cantina municipiului Sibiu pregateste si în acest an o masa speciala de Paste, ce va fi oferita asistatilor social. Masa le va fi servita celor 135 de asistati astazi, între orele 11.30 si 14.30, si va consta din bucate traditionale. De asemenea, beneficiarii cantinei sociale vor primi hrana rece, la pachet, din care sa guste în zilele urmatoare, când sibienii mai norocosi se vor bucura de sarbatorile pascale. Fiecare dintre asistati va primi câte un pachet de Pasti, în care se vor gasi cozonac, oua, un litru de ulei si doua kilograme de zahar. Alimentele provin din economiile realizate de cantina municipiului, precizeaza un comunicat de presa al Primariei.Cantina sociala a fost înfiintata în anul 1996 si a deservit, în fiecare luna, între 135 si 320 de asistati. În prezent, alocatia zilnica de hrana pentru asistati este de sase lei pentru doua mese.

Stop la "catelit"

In conditiile in care constructia adapostului pentru caini nu se va putea face nici anul acesta, sibienii au, cel putin, promisiunea ca animalele fara stapan nu se vor mai inmulti necontrolat. Fundatia pentru protectia animalelor „Vier Pfoten“, in colaborare cu Primaria Sibiu, demareaza in data de 6 mai o actiune generala de sterilizare a cainilor comunitari la nivelul intregului municipiu, a anuntat, ieri, primarul Klaus Johannis.Conditiile colaborariiPrin intermediul Fundatiei „Sfantul Francisc“, Primaria Sibiu a luat legatura cu fundatia „Vier Pfoten“ din Austria si a pus la punct un proiect care se va intinde pe o perioada de aproximativ doua luni, a apreciat Johannis. „In lunile mai - iunie, vor fi in vizita opt persoane, care se vor ocupa de sterilizarea cainilor comunitari din oras. Dumnealor vor presta gratis serviciile veterinare, iar noi le vom pune la dispozitie locatia si ii vom gazdui pe musafiri“, precizeaza edilul-sef. Echipa care va participa la aceasta actiune va fi formata din medici veterinari, tehnicieni, hingheri si soferi. Acestora li se va adauga un lucrator al municipalitatii. Cel tarziu pe 28 aprilie, va sosi la Sibiu un medic, din partea fundatiei, pentru a analiza conditiile si locatia in care se va desfasura activitatea - o cladire dezafectata a Serviciului Administrarea Domeniului Public si Privat - si pentru a discuta cu reprezentantii Directiei Sanitar-Veterinare. 30 pe ziReprezentantii fundatiei vor avea la dispozitie o locatie cu doua camere, una destinata operatiilor, iar alta post-operatorie. Din experienta, specialistii austrieci estimeaza un numar de 30 de interventii chirurgicale pe zi. Dupa perioada post-operatorie, cainii comunitari vor fi returnati in locul din care au fost luati. Populatia canina trebuie tinuta sub control, iar din acest motiv se impune adoptarea proiectului de sterilizare, deparazitare, vaccinare si microcipare a animalelor, fiind foarte important de stiut cand au fost vaccinate animalele si de unde provin ele, explica specialistii.Incepand cu data de 6 mai si pana la finalizarea actiunii de sterilizare a cainilor comunitari, in Piata Mare va fi amplasat un cort promotional, de noua metri patrati si un banner de 5 metri, pentru a informa cetatenii despre aceasta actiune.Masuri concreteEdilul-sef a apreciat ca initiativa demarata impreuna cu fundatiile „Sfantul Francisc“ si „Vier Pfoten“ marcheaza inceputul unei colaborari concrete cu ONG-urile, pentru ca, pana acum, ea era „relativ formala“. „Credem ca aceste colaborari vor merge mai departe si vom reusi sa rezolvam destul de repede problema cainilor comunitari“, si-a exprimat speranta Klaus Johannis.Incapator200de patrupede va putea gazdui adapostul nou, din Dealul Gusteritei

Din nou fruntasi

 Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu s-a clasat pentru a doua oara în fruntea clasamentului  traditionalei competitii „Hexagon“. În competitia care se desfasoara de aproape 40 de ani s-au întrecut studentii celor mai bune sase universitati din România: Bucuresti, Cluj- Napoca, Craiova, Iasi, Sibiu si Timisoara. Studentii au trebuit sa îsi demonstreze cunostintele în domeniul stiintific, sportiv si cultural. astfel, ULBS si-a adjudecat locul I la proba de Drept penal, locul IV la Drept civil, locul III la turenul de sah, locul V la baschet si locul IV la tenis de masa. „Acest rezultat deosebit demonstreaza capacitatea studentilor si a profesorilor Facultatii de Drept «Simion Barnutiu» de a se impune în spatiul universitar românesc cu performante remarcabile“, este de parere decanul Ioan Les.

"Vacuta" cu fise

Ioan Ienciu este sibianul care s-a gandit sa iasa din criza economica deschizandu-si o mica afacere... ecologica. Sibianul a pus in functiune un dozator de lapte. Dorinta de a le oferi clientilor produse de buna calitate l-a determinat sa aduca in orasul natal un concept nou de distributie a laptelui. „Mereu am fost adeptul unei alimentatii sanatoase si de calitate, mai ales in ceea ce priveste alimentatia copiilor. Prin intermediul acestui  automat vom distribui doar lapte proapat“, a promis proprietarul automatului care le da sibienilor lapte proaspat si sanatos. Dozatorul de lapte a fost amplasat pe strada Semaforului, la cererea lui Ienciu. „Am dorit sa amplasez automatul pe aceasta strada, deoarece este una foarte populata si astfel va avea acces la el mai multa lume“, explica „laptarul“.Din propria fermaAfacerea cu lapte pare a dat deja roade, daca tinem cont de faptul ca, desi a fost pus in functiune de doar doua zile, automatul fost deja folosit de aproape o suta de sibieni. De altfel si pretul este pe placul tuturor. Pentru un litru de lapte, sibienii trebuie sa scoata din buzunar 2,5 lei. Mai mult, Ienciu spune ca automatul este deschis non-stop si da chiar si rest. Cheltuielile proprietarului pentru acest aparat nu sunt foarte mari, dat fiind faptul ca laptele provine de la animalele pe care acesta le-a crescut in ferma proprie. „Am peste 100 de capete in ferma, insa nu toate dau lapte. Unele sunt prea tinere, iar altele sunt de carne, insa ceea ce este foarte important sa stie cumparatorul este faptul ca laptele este mereu proaspat. Cantitatea care ramane de pe o zi pe alta in aparat este dusa inapoi la ferma si folosita pentru obtinerea branzei“, a dat asigurari producatorul. Afacerea merge, deja, atat de bine, incat Ioan Ienciu crede ca va instala in oras, cat de curand, si alte asemenea automate. Urmatorul ar putea aparea in cartierul Hipodrom.      Natural2,5 leicosta un litru de lapte la automatul de pe Semaforului

Masina in flacari

 Masina unui satean din Jina s-a facut scrum, ieri dimineata. Ea fusese lasata pe DJ 106 E, la aproximativ 100 de metri de intrarea în comunp. Din cauze înca necunoscute, la prima ora a diminetii, autoturismul a fost cuprins de flacari. Pâna când oamenii au observat incendiul si au apucat sa sune la pompieri, masina s-a facut scrum, asa ca au sunat direct la politie. La fata locului s-au deplasat politistii din cadrul Politiei orasului Saliste, care l-au gasit în scurt timp si pe proprietarul autoturismului. Oamenii legii au cerut sprijinul colegilor din cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Sibiu pentru stabilirea cauzei incendiului. Cercetarile în acest caz continua.

Cadouri pentru copii

Copiii din cadrul Centrului de Plasament din Agârbiciu au primit, ieri, cadouri de la fundatia CON-A. Angajati ai Grupului si elevii si studentii sprijiniti în continuarea studiilor de catre fundatie în cadrul proiectului „Prim-plan“ le-au facut o vizita copiilor internati în acest centru, pentru a le oferi cadouri cu ocazia sarbatorilor de Pasti. Marea surpriza a fost concertul sustinut de de Corala Allegretto, din Sibiu, care i-a însotit pe membrii fundatiei.Actiunea s-a desfasurat în colaborare cu Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Sibiu.  

Fara bani, fara griji

Klaus Johannis a recunoscut ca a aflat din presa locala despre „taierea“ fondurilor, insa i-a criticat, indirect, pe prefectul Constantin Trihenea si pe parlamentarii PD-L de Sibiu, printre care se numara si Ion Ariton, presedintele comisiei de buget-finante a Senatului. Johannis ar fi dorit sa fie informat de operatia bugetara care dezavantajeaza enorm Sibiul. „Cred ca si cei mentionati tot din presa au aflat. Ar fi fost bine ca alesii sau numitii nostri sa ne fi informat sau macar sa se fi informat. Mi se pare putin neobisnuit ca si parlamentarii puterii si numitii puterii sa dea in balbaiala cand sunt intrebati de un proiect eminamente al Sibiului“, a punctat primarul (foto).N-au disparut banii?Totusi, el nu se declara ingrijorat de realocarea banilor, afirmand ca, fiind un proiect ISPA, constructia centurii Sibiului are studiul de fezabilitate si finantarea aprobate prin lege, ceea ce le face greu de schimbat. „Nu mi se pare ceva nici deosebit, nici problematic. Au ramas sumele alocate in continuare, care ar cam acoperi ce se va lucra in acest an. Nu am cunostinta ca s-ar fi umblat la termenii de referinta ai lucrarii. Pot sa va spun o teorie de-a mea, pe care n-am discutat-o nici cu ministrul Berceanu, nici cu CNADR. Este vorba despre o rectificare bugetara operativa, care se refera la exercitiul financiar 2009. O anume valoare din suma este alocata dintr-un loc in altul. In esenta, nu-i o mare filosofie. Si noi facem acelasi lucru“, a comentat Johannis.In opinia sa, sectiunea I a soselei de centura nu va fi gata mai devreme de 2011. Johannis s-a referit nu doar la constructie, ci si la deconturi. In ceea ce priveste sectiunea II, primarul spune ca, daca Ministerul Transporturilor ar incepe formalitatile anul acesta, ar fi sanse ca si aceasta sa se incheie peste aproximativ doi ani.

Accidente de sarbatori

 Doua accidente usoare, soldate cu doi raniti, s-au petrecut miercuri în municipiul Sibiu. Un sofer grabit a intrat într-o depasire riscanta pe Aleea Filozofilor, iar când a intrat pe contrasens, a intrat în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar. În urma impactului, un pasager din autoturismul care circula regulamentar a fost ranit usor. Un alt evenient s-a produs pe Calea Poplacii, unde un barbat de 48 de ani, care se deplasa cu bicicleta, fiind în stare de ebrietate, s-a dezechilibrat si a cazut pe carosabil. În urma cazaturii, a suferit câteva rani usoare, fiind internat la Spitalul Clinic Judetean Sibiu. El avea o alcoolemie de 0,29 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Concert cu casa inchisa

 Orchestra YouTube, din care face parte si un violonist român, va cânta cu casa închisa la New York. Violonistul român Titus Flueras, care va cânta, marti noaptea, în orchestra YouTube, la Carnegie Hall din New York, a declarat, pentru NewsIn, ca toate cele 2.800 de bilete pentru concert au fost vândute, la preturi începând cu 50 de dolari. Flueras, care preda la Academia de Muzica din Cluj-Napoca, a fost ales în urma unei auditii online organizata de site-ului de video sharing YouTube, alaturi de alti 90 de muzicieni din 30 de tari. Violonistul are doctorat în muzica si titlul universitar de lector. „De la selectarea mea în orchestra YouTube, am primit mai multe oferte din partea unor impresari straini, dar nu am avut timpul necesar pentru a le analiza. Principalul obiectiv pentru moment este concertul de la Carnegie Hall“, a mai spus Flueras. Candidatii pentru un loc în orchestra YouTube s-au înregistrat cântând si au trimis materialele pentru selectie pâna pe 28 ianuarie. Comunitatea YouTube si dirijorul Michael Tilson Thomas au ales componentii orchestrei dintr-un grup de 200 de finalisti. Proba pe care au dat-o finalistii a constat în interpretarea unei piese compuse de celebrul Tan Dun - realizatorul coloanelor sonore pentru filmele „Crounching Tiger Hidden Dragon“ si „Hero“.

Reputatie disputata

 Cel mai mare producator de vestimentatie din SUA sustine ca Woody Allen, care a dat în judecata compania pe motiv ca i-ar fi stricat reputatia, si-a sifonat singur imaginea, în special prin relatia cu Soon-Yi Previn, fiica adoptiva a actritei Mia Farrow, scrie Daily Mail. Replica vine dupa ce Woody Allen a dat în judecata lantul American Apparel, cerând daune de 10 milioane de dolari pe motiv ca producatorul de haine i-a distrus reputatia printr-o campanie publicitara outdoor si online, în care imaginea celebrului cineast a fost utilizata fara acordul sau. Nu vor sa cada la pacePrimul termen la tribunal a fost fixat pentru data de 18 mai. Avocatul companiei neaga posibilitatea unei întelegeri, precizând ca reprezentantii American Apparel si-au cerut scuze pentru utilizarea imaginii lui Allen. Woody Allen, în vârsta de 73 de ani, s-a casatorit cu Soon-Yi Previn în 1997, cei doi având împreuna doi copii. Originara din Coreea de Sud, Soon-Yi Previn are 35 de ani si a fost adoptata de Mia Farrow în timpul casatoriei cu André Previn.

Sotii Minculescu, externati

 „S-ar putea sa iasa din spital in cursul saptamanii viitoare, adica mai devreme de termenul estimat de medici. Este dorinta lui Cristi, insa, desigur, va tine cont de ceea ce spun medicii, care se arata multumiti de evolutia pacientilor. Daca totul decurge ca si pana acum, este posibil ca amandoi sa plece acasa chiar luni“, a spus Dumitrescu. Sotii Minculescu au fost vizitati, weekendul trecut, de colegii din trupa Iris, alaturi de care au iesit la plimbare si au luat masa impreuna. „Am fost toti membrii trupei, cu familiile, sa-l vedem pe Cristi. E totul in ordine, a castigat deja trei kilograme si jumatate in greutate, ficatul i-a crescut si face exercitii de recuperare, ca sa puna si masa musculara pe el. E vesel, glumeste, duminica am iesit cu el, la localul din curtea spitalului, am mancat o pizza impreuna. Isi doreste sa iasa din clinica“, a povestit bateristul trupei.Cu gandul la muncaImpresarul trupei, Cosmin Nicoara, a confirmat ca starea lui Minculescu este din ce in ce mai buna. „Se recupereaza bine, dar medicii nu au spus nimic, deocamdata, despre o eventuala iesire din spital, mai devreme de termenul estimat initial. Vorbeste, merge, insa ceea ce este important acum este sa ia in greutate“, a precizat Nicoara.  In privinta planurilor Iris din acest an, Nelu Dumitrescu a mentionat lansarea unui DVD cu piese de pe cele mai recente albume, precum si lucrul la un nou material discografic, pe care Cristi Minculescu este nerabdator sa il inceapa cat mai curand.Ajutat de sotiePe 24 martie, la clinica universitara din orasul german Regensburg, langa Munchen, solistului trupei Iris, Cristi Minculescu, i-a fost transplantata o parte din ficatul sotiei sale. Minculescu sufera de o afectiune genetica, boala polichistica hepato-renala, iar sotia artistului si-a dat acordul sa doneze o parte din ficat. Cristi Minculescu, in varsta de 50 de ani, canta in Iris din anul 1980 si este considerat unul dintre simbolurile rock-ului autohton. In 2007, la implinirea a 30 de ani de activitate a trupei, Minculescu si colegii sai au fost decorati de presedintele Traian Basescu.  

Horoscopul zilei

BerbecS-ar putea sa înregistrati un esec în afaceri sau sa pierdeti o suma importanta.  Daca nu va stapâniti nervozitatea, riscati sa aveti probleme cu colegii de serviciu si cu persoana iubita.  Evitati cu orice pret o cearta cu partenerul de viata.TaurSefii va reproseaza ca nu acordati destula atentie sarcinilor de serviciu.  Pe plan sentimental, este posibil ca atmosfera tensionata din ultimele zile sa se accentueze.  Nu va descurajati! Cu rabdare si tact, puteti trece cu bine peste toate dificultatile. GemeniSe pare ca va concentrati mai greu, din cauza neîntelegerilor cu persoana iubita. De aceea, si dificultatile de la serviciu vi se par mai mari decât de obicei.  Puteti câstiga bani cu usurinta, cu conditia sa nu va fortati norocul.  Va recomandam sa fiti mai atent cu cei din jur. Ascultati sfaturile celor care va iubesc! RacAstazi aveti succes în afaceri. Ori încheiati un contract, ori va gasiti un al doilea serviciu.  Va recomandam sa evitati discutiile în contradictoriu. Nu refuzati sfaturile unei persoane mai în vârsta din familie! Leu Dimineata s-ar putea sa amânati o calatorie în interes de familie, din cauza banilor.  Este momentul sa va concentrati asupra proiectelor ambitioase, pe termen lung.  Spre seara, s-ar putea sa fiti invitat la o petrecere. Va sfatuim sa refuzati, este mai bine sa ramâneti acasa. FecioaraDimineata sunteti inhibat si nu va exprimati prea clar. Va recomandam sa evitati întâlnirile cu prietenii, pentru ca s-ar putea sa fiti înteles gresit, din cauza problemelor de comunicare. Nu faceti investitii si nu cumparati obiecte de valoare! BalantaÎn cursul diminetii, va indispune o problema minora de sanatate. Nu sunteti prea sociabil si preferati sa fiti singur.  Va sfatuim sa nu refuzati dialogul cu prietenii sau cu partenerul de viata. Spre seara, o ruda apropiata reuseste sa va redea buna dispozitie. ScorpionAstazi nu va recomandam sa calatoriti si nici sa urmariti câstiguri financiare. Sunteti prea putin sociabil si puteti pierde în afaceri. Nu sunt excluse nici deziluziile pe plan social.  Relatiile sentimentale nu au de suferit, cu conditia sa fiti mai atent la problemele partenerului de viata. SagetatorSe pare ca sunteti inhibat si irascibil. Fiti prudent si evitati cearta cu colegii de seviciu! Puteti sa va ascultati intuitia. Implicati-vaamai mult în problemele casei! Capricorn Dimineata nu aveti chef sa discutati cu nimeni si nici macar sa rezolvati problemele care va privesc în mod direct. Fiti atent, pentru ca va puteti izola la serviciu! Va recomandam sa fiti mai sociabil. Problemele care va framânta nu sunt chiar atât de grave. VarsatorLa serviciu, sunteti foarte bine dispus si munciti cu tragere de inima. Aveti însa grija, pentru ca sunt colegi care va sapa!  Astazi nu aveti cum sa câstigati multi bani. Va sfatuim sa acordati mai multa atentie partenerului de viata. Puteti face împreuna planuri pentru camin. PestiDimineata simtiti nevoia sa vorbiti cu cineva despre problemele sentimentale. Aveti impresia ca sunteti neglijat. Va sfatuim sa nu va lasati prada sentimentelor, întrucât riscati sa deveniti melancolic. Nu fiti morocanos! O asemenea atitudine poate accentua neîntelegerile cu persoana iubita.  

Cu primarii la CNI

 Deputatul PD-L Gheorghe Roman va merge la începutul lunii mai alaturi de toti primarii din zona de nord a judetului Sibiu, la Compania Nationala de Investitii din cadrul Ministerului Dezvoltarii Regionale si Locuintei. Întâlnirea reprezinta o premiera pentru judetul Sibiu, iar discutiile se vor axa pe programele derulate de companie la nivel national. Gheorghe Roman a explicat  în cadrul unei conferinte de presa ca este interesat de toate investitiile care se fac în zona de nord a judetului Sibiu. Din acest motiv, pe 5 mai va avea loc în premiera o întâlnire la Bucuresti, la sediul Companiei Nationale de Investitii cu toti primarii din zona de nord a judetului Sibiu. „Doresc ca în perioada urmatoare sa se produca cât mai multe investitii în aceasta zona. În acest sens am stabilit o întâlnire pentru data de 5 mai cu directorul Companiei Nationale de Investitii, companie care se afla în subordinea Ministerului Dezvoltarii Regionale si Locuintei. La aceasta întâlnire o sa îi invit pe toti primarii din colegiul meu si zona de nord, indiferent de coloratura politica. Cu acest prilej, primarii pot sa îsi exprime interesul pentru programele pe care le dureaza Compania Nationala de Investitii” a explicat Gheorghe Roman. Initiativa deputatului PD-L reprezinta o premiera pentru judetul Sibiu.

Cadouri de Paste

101 medieseni octogenari au fost felicitati, marti, la Primaria Medias. Consiliul Local le-a oferit o diploma si un premiu în bani, în cadrul unei ceremonii desfasurate în sala mare a Primariei Medias. Conform hotarârii de Consiliu Local, mediesenii care împlinesc 80 de ani pâna în 30 aprilie sunt premiati înainte de Pasti, iar octogenarii sarbatoriti în a doua parte a anului sunt premiati înainte de Craciun. „Aceasta decizie pe care am luat împreuna cu consilierii locali, de a celebra persoanele care au venerabila vârsta de 80 de ani, reprezinta semnul nostru de respect pentru oamenii care traiesc în acest oras si care ofera un model generatiilor tinere” a explicat viceprimarul Teodor Neamtu. Premii consistenteMiercuri, 42 de cupluri care au aniversat anul acesta 50 de ani de casatorie au fost invitate la Casa Casatoriilor din cadrul Serviciului Public Comunitar Local de Evidenta Persoanei. Cu totii au primit câte o diploma de excelenta, si un premiu în valoare de 600 lei. Actiunea municipalitatii s-a dorit a fi o dovada de pretuire pentru acestia si un semn de respect. „Suntem onorati sa fim în prezenta acestor persoane care au ajuns pâna în aceasta perioada a vietii împreuna. Primaria Medias, Consiliul Local, cel care a luat aceasta hotarâre prin care aceste persoane sunt premiate, considera ca locuitorii municipiului Medias apreciaza aceasta decizie a municipalitatii”spune Maria Minea, directorul Directiei de Asistenta Sociala Medias. 

Economii la impozite

Peste 7.200 de medieseni si-au achitat integral impozitele si taxele locale pâna pe 31 martie. În aceste conditii, ei au beneficiat de o bonificatie în valore de 7% la impozitul pe teren si cladiri. Cifra este mai mare cu peste 100 de persoane fata decât anul trecut, semn ca mediesenii se uita la fiecare leu pe care trebuie sa îl plateasca. „7.203 persoane si-au platit deja integral taxele locale, si au beneficiat de bonificatii în valoare de circa 76.000 lei. Fata de anul trecut, mai multi medieseni s-au grabit sa plateasca în primul trimestru, pentru a beneficia de bonificatia aprobata de Consiliul Local” precizeaza Alina Streza, purtatorul de cuvânt al Primariei Medias.

Hoti melomani

 Mai multi tineri din municipiul Medias au furat instrumente muzicale în valoare de 2.000 Euro. Spargerea a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbata la Cercul Militar Medias. Hotii au patruns în incinta institutiei de pe strada Mihai Viteazul, si au sustras mai multe instrumente muzicale. Nu au apucat însa sa se bucure de prada, fiind depistati rapid de politisti. „S-a constatat ca pe timpul noptii a fost legitimat un tânar în vârsta de 17 ani care locuieste în apropierea Cercului Militar. În urma verificarilor a rezultat faptul ca acesta este unul dintre hoti. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate si predat unitatii pagubite” explica comisarul sef Ion Cimpoeru, comandantul Politiei Medias.

Supervizati de italieni

Directorul general al operatorului de apa canal „Apa Tarnavei Mari“, Virgil Bucse si reprezentantii firmei italiene Di Giuseppe Ingegneri Associati, au semnat, zilele trecute, la Medias, contractul de supervizare al lucrarilor in cadrul proiectului de reabilitare al sistemului de alimentare cu apa si canalizare. Acesta are o valoare de 7,5 milioane de Euro si se intinde pe o perioada de 48 luni. „Am semnat primul contract din cadrul proiectului major de reabilitare a sistemului de alimentare cu apa si apa uzata din zona de nord a judetului Sibiu. Este vorba de contractul pentru supervizarea lucrarilor, care a fost atribuit prin licitatie societatii italiene Di Giuseppe Ingegneri Associati. Contractul se va derula pe o perioada de 48 luni, pana la finalul lucrarilor. Este un contract foarte important, pentru ca aceasta asistenta tehnica va realiza supervizarea tuturor contractelor de lucrari din cadrul proiectului” explica Virgil Bucse. Proiect de 92 milioane Proiectul de reabilitare al sistemului de apa-canal din zona de nord se ridica la 92 milioane de euro. Banii vor fi folositi pentru reabilitarea infrastructurii de apa-canal, statiile de tratare, si statiile de epurare a apei menajere si a apei uzate. 80,8% din banii alocati acestui proiect vin de la Comisia Europeana, 12,4% de la bugetul de stat, iar 5% trebuie sa fie asigurati de operatorul regional. Cele trei municipalitati din Medias, Agnita si Dumbraveni vor asigura 1,9% din valoarea investitiilor. Proiectul de reabilitare al retelei de alimentare cu apa si canalizare din municipiul Medias este unul de 62 milioane de Euro. Practic, pana in 2012 Mediasul va avea 70 kilometri conducte de apa noi si 42 kilometri retele de canalizare.Apa Tirnavei MariIn 2003, Mediasul, Agnita, Dumbraveni si Copsa Mica au pus bazele Asociatiei Apa Tarnavei Mari. Scopul comun al celor patru orase era rezolvarea regionala a problemei alimentarii cu apa potabila si a celei menajere. In luna decembrie 2006, a fost infiintata societatea Apa Tarnavei Mari ca si operator regional unic pentru Medias, Agnita, Dumbraveni si Copsa Mica. Ulterior s-a infiintat si asociatia de dezvoltare intercomunitara Apa Tarnavei Mari, iar statutul acesteia s-a modificat, si s-au primit noi membri, fiind cooptate si comunele din zona Mediasului. Extinderea s-a impus datorita necesitatii realizarii cerintelor europene cu privire la regionalizarea sistemului de apa si canalizare.

Traditie costisitoare

Apropierea sarbatorilor pascale a facut ca crescatorii de miei sa isi faca aparitia in piata industriala din municipiul Medias. Oferta nu foarte bogata, pretul de 7-8 lei kilogramul, au dus la un numar scazut de cumparatori. Asta, bineinteles la mieii vii. „Ar fi bine daca ar merge la 7 lei pretul, daca nu, nu ne prea iasa necazul. Cumparatorii sunt putini, nu au bani, mai bine merg si cumpara cate un kilogram, doua din hala de carne. Anul trecut s-a mers cu 6-7 lei, acum, tot cu 7 lei kilogramul. Tot atat platesc si firmele din Sibiu, care vin si iau o cantitate mai mare cu banii jos” spune unul dintre comerciantii de miei. Interes scazutNici iezii nu sunt la prea mare cautare anul acesta. Un crescator sibian de pe Valea Buii, venit cu cincisprezece iezi a vandut, miercuri, doar patru, la pretul de 6 lei kilogramul. „Sa stiti ca nu prea merge, am stat de azi dimineata si e foarte slab. Unii nu au bani, altora nu le place carnea de ied. Nu am cerut exagerat la pret, e 6 lei kilogramul. Azi am vandut patru iezi din cincisprezece, asa ca nu prea renteaza, mai bine ne apucam de altceva” spune suparat crescatorul. 17 lei in hala de carneCeva mai multa lume a fost in hala de carne din incinta pietei agroalimentare, acolo unde carcasa de miel se vinde cu 17 lei kilogramul. Nici aici insa vanzarile nu s-au ridicat la nivelul asteptarilor comerciantilor. Cu toate acestea crescatorii sunt optimisti si spera ca vor reusi totusi sa isi vanda marfa. Credinciosii care vor sa respecte traditia mai au putin timp pentru a-si achizitiona mielul de Paste. In conditiile in care vanzarile nu vor creste, crescatorii spun ca vor fi obligati sa mai lase din pret pentru a-si putea vinde marfa. Masa indestulataPe langa carnea de miel, lista de cumparaturi pentru Pasti trebuie sa cuprinda o sumedenie de alte produse. Indispensabile sunt si ouale, iar un cofraj costa intre 13 si 15 lei. Plicurile de vopsea le veti gasi in magazine, la preturi intre 1 si 8 lei. De pe masa nu pot lipsi rosiile, castravetii, ceapa verde, ridichile, salata verde sau maslinele care asezoneaza bucatele. In magazine, un kilogram de masline costa intre 11 si 13 lei, dar ne putem multumi si cu o jumatate de kilogram, legatura de ceapa si cea de ridichi costa cate un leu, salata se gaseste 2,5 si 3 lei capatana, rosiile se pot cumpara cu 6 lei kilogramul, iar castravetii, cu 5, pana la 8 lei kilogramul. Tot in piata, puteti gasi lapte, la 2 - 2,5 lei litrul. Nelipsit de pe masa de Pasti este si cozonacul, iar unul gata facut, cu nuca sau rahat, costa intre 8 si 14 lei, in functie de producator. Pe langa aceste bucate de baza, bauturile sunt si ele importante: o sticla de vin - pe care puteti fi ajutat sa o alegeti, la supermarketuri, un bax de bere, o apa minerala si o sticla de suc va vor scoate din buzunar in jur de 50 de lei. Daca mai luati in calcul mezelurile, branzeturile, faina (1,8 - 3,5 lei), zaharul, uleiul, smantana (8 lei, la piata), condimentele si toate celelalte „maruntisuri“, se anunta o suma „frumusica“.

80 de tone de gunoi

In perioada 16 martie - 11 aprilie, in Medias, s-a desfasurat campania „Curatenia de primavara”. Aceasta s-a realizat cu angajatii Serviciului Public de Ecologizare si cu sprijinul asociatilor de proprietari. Sub sloganul „Mediesenii tin la curatenie”, timp de aproximativ o luna, fiecare strada din municipiu a fost igienizata, mobilierul stradal a fost inlocuit sau reparat, parcurile au fost curatate, iar deseurile vegetale au fost ridicate.Mobilizare generalaCampania „Curatenia de primavara” a mobilizat toate categoriile de cetateni. Rezultatul: s-au strans peste 82 de tone deseuri menajere si peste 460 metri cubi deseuri vegetale. Pentru prima oara, dupa cinci ani, la aceasta actiune au participat si o serie de societati comerciale din municipiu. „Aceste actiuni au fost benefice pentru mediul inconjurator in care traim. In acest scop este nevoie in continuare de eforturile tuturor. Asadar, facem in continuare apel la constiinta si buna-vointa cetatenilor de a participa la mentinerea curateniei in municipiului Medias” a explicat viceprimarul Teodor Neamtu.

Premiati in cadru festiv

Echipa de minivolei a Clubului Sportiv Scolar Blaj, devenita recent campioana nationala, si profesorul de sport, Paul Ciuca, de la scoala din Daia Romana, au primit, ieri, premii din partea CJ Alba, in cadru festiv si in aplauzele consilierilor judeteni. Aceste premii au venit ca o recunoastere a rezultatelor deosebite inregistrate in competitiile sportive. Micutele campioane nationale au primit cite un echipament sportiv complet si cinci mingi de volei, omologate de federatia de profil. Presedintele Consiliului Judetean Alba, Ion Dumitrel, le-a felicitat pe sportive si a promis ca, daca rezultatele lor vor fi la fel de bune si pe viitor, va propune consilierilor judeteni ca echipa sa fie ajutata si financiar de institutie, in acelasi sistem in care este sustinut si clubul de rugby de la Cugir. Echipa de minivolei de la Clubul Sportiv Scolar Blaj, a cistigat Campionatul National de Minivolei organizat la Blaj in perioada 3-5 aprilie. Pina la aceasta victorie, echipa din Blaj a mai participat la 3 turnee nationale si a disputat 12 partide, din care 10 au fost victorii.Fetele care au obtinut aceasta performanta sint: Madalina Sirbu, Ribiana Balas, Maria Nicoara, Sara Barbulet, Raluca Rotar, Camelia Gherman, Ramona Rus, Oana Simu, Diana Popa si Laura Bogdan. Un profesor meritoriuTot ieri, a fost premiat si profesorul Paul Ioan Ciuca de la scoala din Daia Romana, care s-a remarcat prin activitatea depusa pina acum. El a reusi ca, in perioada 2003-2009, sa obtina cu elevii pe care ii antreneaza 12 titluri de campion national si multiple titluri de campion zonal la diferite discipline sportive precum cros, handbal, tenis de masa, fotbal si tetratlon. De asemenea, elevii antrenati de profesorul Ciuca au ajuns si in 6 finale nationale si 6 semifinale nationale, obtinind locuri fruntase. Ion Dumitrel a avut numai cuvinte de lauda pentru acest profesor de sport, care in opinia lui ar trebui sa fie un exemplu si pentru alti profesori, unii mai in virsta si mai blazati. El a subliniat ca acest profesor face toata aceasta munca, cu siguranta suplimentara pentru a obtine astfel de performante, fara a primi nici un ban in plus. De aceea, a decis ca premiul pentru el sa fie si unul financiar, respectiv 1.500 lei, pe linga diploma de excelenta inminata. Totodata, presedintele CJ Alba a promis ca, in momentul in care se va decide construirea de noi sali de sport in judet, va sustine ca una dintre acestea sa fie la Daia Romana. “In cazul acesta, eu voi fi tot timpul in sala de sport”, a replicat Paul Ciuca. Vizibil emotionat, el a multumit pentru premiu si pentru recunoasterea primita, dar a subliniat ca nu si-a imaginat niciodata ca va ajunge sa primeasca un astfel de premiu in cadru festiv. Modest, el a spus ca premiul se cuvine fiecarui elev cu care a lucrat si care a obtinut performante prin propria munca.

Victorie pentru un Paste fericit!

Uniristii vor juca in Simbata Mare, pe “Cetate” cu Liberty Oradea, ocupanta locului 8 in clasamentul seriei a II-a, o echipa lipsita de griji, care se mobilizeaza exemplar cind joaca in compania echipelor aflate in lupta pentru promovare. Singura alternativa a jucatorilor preluati, in urma cu o saptamina, de Adrian Falub pentru mentinerea in cursa promovarii este victoria si implicit perpetuarea traditiei favorabile, conform careia, din anul 2000, albaiulienii au inregistrat mereu rezultate pozitive in partidele disputate in preajma Sarbatorilor Pascale.Din garnitura albaiulienilor va absenta, la fel ca in resatanta disputata, marti, la Pitesti, acelasi trio, compus din M. Rus, Foro si Zagrean – probleme medicale. In tur, FC Unirea a fost invinsa cu 4-1, la Salonta, de Liberty, unicul gol al albaiulienilor fiind realizat de Dalbea, din penalty. “Alb-negrii” vor avea o misunea grea si doar printr-o mobilizare exemplara vor reusi sa cistige toate punctele puse in joc si astfel sa le ofere suporterilor victoria mult asteptata, un succes care ne va face tuturor uniristilor adevarati un Paste Fericit. Echipa probabila: Rotaru – Balan, Poverlovici, Bumbac, Bucurica – Sg. Costea (Selagea), Dalbea-cpt, Fl. Dan, C. Cristea – Verdes, G. Grozav. Arbitrii: Tarcea Sorin (Timisoara) - Dan Gabriel (Timisoara) si Bochis Claudiu Horia (Cluj-Napoca - Cluj), rezerva: Monea Dan (Cluj-Napoca - Cluj). Observator FRF: Farcas Gheorghe (Bucuresti).DECLARATII INAINTE DE MECI:Ciprian Selagea, mijlocas FC Unirea: “Este un meci important, crucial si trebuie sa cistigam ca sa ne mentinem in plutonul fruntas. Sint convins ca suporterii vor veni tot in numar mare la stadion, si, cum meciul este inainte de Sarbatori, sa speram ca vom avea un Paste fericit. Trebuie sa bifam inca o victorie la cele 12 de pina acum. Liberty poate fi invinsa! “Bobi Verdes, atacant FC Unirea: “Daca vrem sa promovam nu mai avem voie sa facem pasi gresiti acasa. Vom face tot posibilul sa cistigam, ca sa abordam cu incredere urmatoarele meciuri. Consider ca o victorie ne-ar descatusa, sintem acolo sus in clasament si cu cred ca vom ramine pina la final in lupta pentru promovare. Trebuie sa fim mai concentrati, mai profesionisti, mai dornici de a cistiga, pentru ca oricine isi doreste sa ajunga in prima liga. Eu am mai jucat in Liga 1, iar diferenta este foarte mare.”Adrian Falub, antrenor FC Unirea: “Ne asteapta un meci greu, in compania unui adversar bine organizat, o echipa buna care se mobilizeaza exemplar in compania echipelor aflate in lupta pentru promovare. Sper ca infingerea neasteptata din jocul de la Pitesti sa nu lase urme foarte mari asupra moralului jucatorilor. Abordam acest meci la victorie. Cred ca avem puterea si valoarea sa batem pe Liberty. Avem mare nevoie de cele trei puncte si cred ca lupta pentru promovare de abia acum incepe, in aceste ultime zece meciuri. Sper sa fiu primit bine de catre suporteri, asa cum am mai spus, nu este important cine este antrenor la Unirea sau ce jucatori sint, importanta e echipa, care are un obiectiv foarte serios promovarea. O promovare nu se obtine cu poezie, cu multe povesti, ci cu multa munca si seriozitate.”ETAPA A 25-ACFR Timisoara - Universitatea Cluj (in tur 4-0)FC UNIREA ALBA IULIA - Liberty Salonta (1-4)CSM Rm Vilcea – International Pitesti (0-0)ACU Arad - UTA Arad (0-2)Dacia Mioveni - Drobeta Turnu Severin (0-2)Minerul Lupeni – Muresul Deva (2-4)FCM Tg Mures - Mechel Cimpia Turzii (3-0)FCM Tirgoviste - Jiul Petrosani (0-3)Ariesul Turda - FC Bihor (0-0)

Horoscop zilnic

Berbec Aveti tendinta sa va enervati fara motiv, ceea ce va poate pune in situatii neplacute.Va recomandam sa evitati activitatile sociale si afacerile, pentru ca aveti prea putine sanse de reusita.Pastrati- va calmul! Taur Se pare ca aveti dificultati de concentrare. Va sfatuim sa nu va ocupati de mai multe lucruri in acelasi timp, pentru ca riscati sa aveti surprize neplacute.Limitati-va la activitati de rutina si nu refuzati ajutorul colegilor!Spre seara, aveti musafiri care nu va fac nici o placere. Gemeni Un prieten va reda buna dispozitie si optimismul propunindu-va o colaborare.Va recomandam sa terminati ce ati inceput si sa nu neglijati problemele familiale. Ascultati cu rabdare propunerile partenerului de viata!Dupa-amiaza, s-ar putea sa aveti o neintelegere cu un vecin. Rac Dimineata sinteti predispus la exagerari.O discutie banala cu un coleg de serviciu poate sa degenereze intr-o cearta serioasa. Puteti evita divergentele daca nu incercati sa va impuneti punctul de vedere.Va sfatuim sa va aminati calatoriile de afaceri si intilnirile cu prietenii. Evitati activitatile stresante! Leu Se pare ca sinteti nemultumit de tot ce se petrece in jur si va iesiti usor din fire.Va sfatuim sa nu exagerati si sa va controlati reactiile.Evitati discutiile aprinse cu persoana iubita! Fecioara Se pare ca astazi aveti un spirit critic iesit din comun si aveti tendinta sa faceti o tragedie din orice maruntis.Dupa-amiaza va pregatiti pentru o calatorie in interes personal.Reusiti sa va linistiti abia spre seara. Balanta Dimineata se pare ca reusiti sa va dezamagiti un prieten apropiat. Sinteti predispus la gafe.Va sfatuim nu ii cautati nod in papura partenerului de viata.Ar fi bine sa ascultati o persoana mai in virsta din familie, chiar daca nu va convine ce spune. Scorpion S-ar putea sa fiti nelinistit din cauza unor probleme financiare minore. Nu este cazul sa va faceti probleme.Dupa-amiaza, o ruda apropiata va imprumuta o suma importanta sau va propune o colaborare de pe urma careia puteti cistiga bine.Va sfatuim sa aveti rabdare si sa va ascultati intuitia. Sagetator Aveti tendinta de a deveni prea insistent cu cei din jur si chiar siciitor.Neintelegerile cu un prieten apropiat va pun pe ginduri. Intrebati-va daca nu cumva exagerati!Va sfatuim sa fiti calm si prudent, ca sa evitati discutiile inutile. Capricorn Se pare ca acordati prea multa importanta unor probleme marunte si ca sinteti tentat sa exagerati! Grijile nejustificate ar putea sa va afecteze sanatatea.Ar fi bine sa va relaxati. Daca vi se ofera ocazia sa iesiti in aer liber impreuna cu persoana iubita, nu ezitati! Varsator Faceti citeva drumuri scurte, in care reusiti sa imbinati interesele profesionale cu cele personale. S-ar putea, insa, ca partenerul de viata sa nu fie de acord sa cumparati un obiect de valoare.Resimtiti o stare de nervozitate accentuata si sinteti tentat sa exagerati.Va recomandam sa evitati discutiile in contradictoriu si sa tineti cont de sfaturile unei femei mai in virsta. Pesti Din cauza oboselii, este posibil sa fiti din cale afara de nervos si sa va controlati cu mare greutate. Nu este exclus sa va certati cu cei din jur.Va sfatuim sa va stapiniti agresivitatea, ca sa nu va faceti dusmani.Dupa-amiaza ar fi bine sa stati acasa, in mijlocul familiei. Nascuti pe 17 aprilie - Ziua Obiectivelor MajoreCei nascuti pe 17 aprilie sint patrunsi de un simt profund al propriei puteri, simultan afisind un spirit de aventurier si calitati de conducator. Acesti oameni fac parte din categoria celor care asteapta sa fie ascultati atunci cind au ceva de spus. Ei nu suporta sub nici o forma sa fie ignorati atunci cind isi exprima opiniile. Sint constienti de importanta scopului lor si adesea asteapta ca ceilalti sa ii respecte si sa ii urmeze pina la capat.Unele dintre persoanele nascute astazi fac o impresie buna pentru inceput. Totusi, exista persoane care pot ghici sfortarile facute de acestia pentru a nu-si dezvalui adevarata fata. Daca o persoana nascuta pe 17 aprilie nu este constienta de dorinta de putere ce o caracterizeaza, nu va mai fi decit o chestiune de timp pina ce un incident crucial va face ca aceasta dorinta sa iasa la lumina.Nativii acestei zile pot fi foarte interesati de filozofie si religie, mai ales, pentru ca ideile marete atrag intotdeauna oamenii puternici. De asemenea, ei vor tinde sa se alieze cu indivizi puternici sau institutii puternice. Pentru ei, tot ce este de natura sociala trebuie sa fie aparat si servit la maximum. In acelasi timp, ei dispretuiesc incapabilii si vor face tot posibilul sa ii destituie pe cei care abuzeaza de privilegii si functii. Indiferent de pozitia ocupata in prezent, nativii care provin din medii umile nu isi vor uita niciodata radacinile.Mai presus de toate, persoanele nascute pe 17 aprilie vor pune pret pe puterea vointei si pe mintile ascutite. Ei sint inzestrati cu agerime si dexteritate care ii vor ajuta sa iasa din orice situatie dificila. Trebuie sa fie atenti sa nu-si transmita energiile celor lipsiti de scrupule si profitorilor care li se vor alatura, indiferent cit de mare este miza jocului.Nativii mult mai evoluati isi concentreaza fortele pentru a-i servi pe ceilalti. Aceasta se intimpla in special, in cazul celor mai slabi si mai vulnerabili ce nu se pot apara singuri. Cei mai putin evoluati o pot lua pe cai gresite datorita egocentrismului si lacomiei lor. In cazul unor persoane nascute astazi, placerile mintii, cit si ale corpului pot deveni bunuri de larg consum. Nativii trebuie sa invete sa fie mai putin posesivi cu bunurile materiale. De fapt, orice individ nascut astazi trebuie sa-si controleze egoismul, mai ales in familie. In acest cadru este vorba de responsabilitatea filiala sau parentala. Acesti indivizi pot realiza ca fac parte dintr-o familie, asumindu-si rolul de sprijin real in scopul binelui comun.Uneori, nativii zilei de 17 aprilie se iau prea in serios pe ei insisi. Trebuie sa-si aminteasca sa mai si rida din cind in cind – sa descopere adevarata fata a vietii, sa se bucure de clipele placute ale vietii. De asemenea, trebuie sa incerce sa fie mai putin moralisti. Este foarte important sa traiasca cu adevarat si sa-i lase si pe altii sa traiasca. SFATURI: Incearca sa-i critici cit mai putin pe ceilalti. De asemenea, incearca sa nu devii dependent de aprobarea lor. Cauta-ti atit activitati de ordin spiritual cit si de ordin fizic. Invioreaza-te. Nu uita sa te distrezi. Stabileste-ti atit sarcini usoare, cit si sarcini dificile.PUNCTE FORTE:  Realist Incapatinat ResponsabilPUNCTE SLABE:  Exagerat de critic Moralist Mohorit   Nascuti pe 18 aprilie - Ziua Apararii Temeinice     Cei nascuti pe 18 aprilie sunt aparatori destoinici ai sortii. Ei nu isi protejeaza numai propriile interese, ci si pe cele ale persoanelor mai putin norocoase. Adesea, situatiile in care exceleaza acestia si ideile pe care cauta sa le implementeze sunt corecte. Nativii acestei zile sunt adesea ganditori progresisti aflati intr-o permanenta lupta pentru a-si indeplini crezul. Totusi, ei nu sunt radicali. In sufletul lor sunt niste traditionalisti ce doresc sa-si puna in aplicare experienta. Prin cunostintele lor vor sa readuca trecutul in lumina prezentului. Cei nascuti astazi sunt constienti de infatisarea lor si de imaginea lor publica. Pentru ei este foarte important felul in care sunt perceputi de ceilalti in viata de zi cu zi. In consecinta, ei vor incerca intotdeauna sa nu se faca de ras in public. Astfel, ei vor avea grija sa se prezinte asociatilor sau colaboratorilor de serviciu ca persoane sobre, intr-o lumina corespunzatoare. De asemenea, pentru ei este foarte important ca familia sa ii iubeasca si sa ii respecte. Toti nativii zilei de 18 aprilie au o anumita caracteristica nobila. Daca aceasta aura de nobilism si onoare va fi patata in vreun fel, ei vor suferi profund si vor face tot ce le sta in putere sa indrepte acest lucru. Totusi, in timpul acestei perioade de suferinta pot cadea intr-o depresie adanca. Va trece multa vreme pana cand isi vor reveni in totalitate si isi vor recapata energia necesara pentru a actiona. Cei nascuti astazi au un simt bine dezvoltat al loialitatii si instinctele lor defensive ii afecteaza nu numai pe prieteni si pe cei din famile, dar si pe colegii de serviciu si pe clienti. Trebuie sa fie atenti ca prin aceasta abordare sa nu-si faca dusmani. Uneori ei trebuie sa permita celorlalti sa isi poarte singuri bataliile. Adesea, persoanele nascute pe 18 aprilie au o legatura emotionala profunda si complexa cu unul din parintii lor (de obicei un baiat este legat de mama lui si o fata de tatal ei). Intr-adevar, ei pot depinde foarte mult de sprijinul moral si de aprobarea acestui parinte. In copilarie, aceasta legatura este foate importanta pentru dezvoltarea persoanei respective. Deseori, relatia cu acest parinte poate fi considerata dificila si furtunoasa. Cei nascuti astazi vor putea trai in liniste daca vor reusi sa evite un blocaj psihologic. Un pas important in formarea nativilor consta in deblocarea pe cat posibil a zonei intime, de afectiune si dragoste. Daca dragostea este neimpartasita, va rezulta o personalitate sumbra. Ei vor poza mereu in victime si vor percepe totul prin perspectiva sfarsitului. Pe de alta parte, daca dragostea si afectiunea sunt usor exprimate, energia pozitiva pe care nativii zilei de 18 aprilie o vor degaja asupra celorlalti va fi nemarginita.     SFATURI: Nu fi prea defensiv. Nu fi nerabdator sa finalizezi anumite lucruri. Fii mai relaxat si mai increzator. Fii mai ingaduitor cu ceilalti. In cazul in care acestia nu te deranjeaza cu nimic, lasa-i pur si simplu in pace. Stapaneste-ti mania.  PUNCTE FORTE:  Onorabil  Temeinic  Corect PUNCTE SLABE:  Cu capul in nori  Aspru  Instabil emotional Nascuti pe 19 aprilie - Ziua Controlului Temeinic     Persoanele nascute pe 19 aprilie incearca sa-si exercite controlul temeinic in tot ceea ce fac. Dispun adesea de calitati exceptionale, in primul rand putere, rezistenta si stabilitate. Obiectivele concrete pe care si le stabilesc pot parea celor din jur greu de atins, insa, pentru nativii acestei zile va fi doar o chestinue de timp. Principiul lor de baza este sa controlezi, nu neaparat sa detii conducerea. Cea mai mare bucurie a celor nascuti pe 19 aprilie este sa aiba o cariera bine clasata pe scara sociala. De asemenea, ei doresc sa intemeieze o familie sau un sistem si in acelasi timp sa stabileasca clar cine conduce. Intr-adevar, nativii acestei zile sunt atrasi de toate formele de manifestare ale puterii. Sunt capabili sa dea forma, sa faca materia prima sa straluceasca si sa o transforme in produse finite. Ei sunt adeptii finalizarii actiunilor incepute. Astfel, pentru nativii zilei de 19 aprilie este foarte important sa produca ceva. Un lucru are semnificatie pentru ei doar daca exista efectiv sau daca este rezultatul creatiei lor. Ei vor lucra cu multa placere si la imbunatatirea produsului altei persoane. Ei ii voi conferi astfel o noua forma sau vor face respectivul obiect mult mai atractiv. Cei nascuti pe 19 aprilie sunt puternic atrasi de idei marete si oameni puternici. Pericolul intervine atunci cand, din admiratie pentru ceilalti, uita sa-si dezvolte potentialul latent din ei insisi. Asadar, ei vor excela in ceea ce fac in cazul in care vor descoperi de timpuriu care sunt punctele lor forte si daca le vor cultiva din timp. In aceste conditii, ei vor fi capabili sa ajunga foarte usor in pozitii superioare in cadrul locului lor de munca. Nativii trebuie sa invete sa ii asculte pe asociatii lor si sa recunoasca atat avantajele cat si dezavantajele greselilor lor. Doar asa vor fi capabili sa urce pe scara sociala. In cazul in care nu reusesc acest lucru, ei vor fi condamnati la o viata profesionala plictisitoare. Pentru cei nascuti pe 19 aprilie este foarte important sa accepte schimbarea si sa nu rateze singura oportunitate ce apare la un moment dat in viata lor, adesea in jurul varstei de 20 de ani. Ei vor incerca sa gaseasca orice motivatie pentru a nu accepta acest lucru, dar este posibil ca aceasta sansa sa nu mai apara niciodata si ar fi pacat sa o rateze. In plus, cumpenele din viata celor nascuti pe 19 aprilie se afla de obicei in jurul varstei de patruzeci si doi de ani (sau putin mai devreme in cazul femeilor). Daca vor lua deciziile corecte vor avea parte de o viata plina de succese si fericire. Daca iau decizia gresita, este posibil sa fie respinsi si sa nu se bucure de apreciere. De asemenea, nu trebuie sa se lase atrasi atrasi de ispite stralucitoare si castiguri banesti pe termen scurt. Procedand astfel, ei se vor abate de la obiectivul lor initial. Acest lucru poate implica renuntarea sau negarea acestor angajamente. Pentru cei nascuti astazi, evolutia spirituala ar putea fi piesa de rezistenta in ceea ce priveste controlul fiecarei situaii personale in care sunt implicati. Nu este cazul sa ii priveze pe ceilalti de dreptul lor de a face greseli din cand in cand. Din dorinta de a ocroti si proteja pot dovedi ca neaga experienta celor apropiati lor, desi sunt bine intentionati.   SFATURI: Nu controla chiar tot. Putina spontaneitate nu strica. Evita sa fii prea rigid. Invata sa asculti. Accepta schimbarea. Prinde trenul vietii pana nu este prea tarziu. Lasa-i pe cei din jurul tau sa hotarasca singuri. PUNCTE FORTE:  Controlat Rezistent  Priceput PUNCTE SLABE:  Arogant Pisalog Obsedat   

Politistul comunitar din Blaj ramine in libertate

 Curtea de Apel Alba Iulia a respins, ieri, ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe linga Curtea de Apel Alba Iulia in cazul cunoscut opiniei publice al “Politistului comunitar din Blaj retinut pentru luare de mita si trafic de influenta”, impotriva incheierii pronuntata de Tribunalul Alba in data de 13.04.2009 prin care a fost respinsa propunerea Parchetului de arestare preventiva a inculpatului P. M. I. si s-a dispus masura obligarii inculpatului de a nu parasi localitatea Blaj pe o durata de 30 de zile. Anuntul a fost facut, ieri, de purtatorul de cuvint al Curtii de Apel Alba Iulia, Cosmin Muntean.Acesta a precizat ca decizia Curtii de Apel Alba Iulia este definitiva, iar inculpatul va fi cercetat in continuare in stare de libertate cu conditia respectarii masurii de a nu parasi localitatea Blaj si a celorlalte obligatii dispuse prin hotarirea pronuntata de Tribunalul Alba in acest caz.

?Déjà vu? la DSP Alba

Adrian Teodoru a mai fost director al DSP Alba, in perioada 2000-2004. De data aceasta a fost numit pe o perioada de sase luni pina cind va fi organizat concurs pentru acest post.Perioada de restructurareInstitutia pe care de acum inainte o va conduce medicul Adrian Teodoru este in plina restructurare. La inceputul anului a fost schimbat numele acestei institutii, care din Autoritatea de Sanatate Publica a devenit Directie de Sanatate Publica, iar la acest moment o parte dintre birourile care functionau in spatiul alocat acestei directii, in Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Judetean de Urgenta Alba, de pe strada Musetelului, vor fi mutate la sediul DSP din cladirea alaturata spitalului albaiulian. Conform spuselor noului director al DSP Alba nu vor fi schimbari semnificative in componenta echipei acestei directii.Munca in echipaCu ocazia numirii in functie, medicul Adrian Teodoru a precizat si care sint intentiile sale in viitor si care sint obiectivele pe care si le propune. Noul director al DSP Alba a explicat ca vor fi derulate si de acum inainte campanii de informare si, de asemenea, de preventie, in opinia acestuia preventia fiind cu mult mai benefica, deoarece, este un fapt stiut, este mai usor sa previi decit sa tratezi o afectiune. “Imi doresc sa gasim conditiile si facilitatile necesare pentru a atrage spre noi medicii si specialistii tineri, cadrele medicale tinere, deoarece, generatia trebuie schimbata din mers pentru a nu crea un hiatus. Sint probleme destul de mari cu migrarea specialistilor din tara, oameni gata pregatiti de a caror servicii se pot bucura angajatori care nu au investit in specialisti. Eu sper sa reusim in aceste eforturi. Colectivul Directiei Sanitare este unul deosebit, iar medicii din tot judetul asigura un act medical de calitate. Eforturile trebuie sa fie comune, deoarece, in sanatate doar munca in echipa da roade, pentru a face fata necesitatilor actuale”, a declarat noul director al Directiei de Sanatate Publica Alba, Adrian Teodoru.

Program pentru iubitorii folclorului

 Ansamblul Folcloric al Centrului de Cultura “Augustin Bena” Alba va fi prezent luni, 20 aprilie, in a doua zi de Pasti pe scena emisiunii “Tezaur Folcloric” realizata de Marioara Morarescu. Iubitorii de folclor din judetul Alba vor putea urmari emisiunea si in reluare in data de 2 mai. Toti cei care apreciaza muzica populara si ansamblul “Augustin Bena” Alba, care in data de 9 mai implineste un an de viata, vor putea sa-i urmareasca cu aceasta ocazie pe solistii: Leontina Farcas, Maria Filimon, Dorina Narita, Roxana Reche, Floricica Moga, Catalin Hasa ca si pe alti doi îndragiti interpreti de folclor ai judetului Alba, Ancuta Matei si Florin Mircea Tirziu.

Donatii ?politiste?

 Ca si in anii precedenti, premergator Sarbatorilor de Paste, in saptamina Patimilor, Inspectoratul de Politie al Judetului Alba a initiat o serie de actiuni umanitare, din donatiile benevole ale politistilor, venind astfel in sprijinul mai multor categorii de persoane cu nevoi speciale, au anuntat, ieri, reprezentantii IPJ Alba. “Actiunile au vizat, in special, sa aduca o farima de bucurie copiilor care provin din familii cu posibilitati materiale limitate, dar nu au fost uitate nici persoanele din a treia categorie de virsta, carora politistii le-au acordat atentia si sprijinul necesar pentru a intimpina sarbatorile asa cum se cuvine”, se arata intr-un comunicat al institutiei. In cursul zilei de ieri, politistii au impartit cadouri constind in alimente si obiecte de imbracaminte, copiilor aflati in grija Asociatiei Mundo 2008 din municipiul Alba Iulia. “Impresionati fiind de situatia materiala precara a doua familii din municipiul resedinta de judet, politistii s-au deplasat la domiciliul acestora si le-au oferit, pe linga mici cadouri copiilor, si traditionalul miel, pentru a sarbatori Pastele asa cum se cuvine. A fost emotionant sa privim bucuria si zimbetul intiparite pe fata copiilor, pentru care viata nu a fost destul de generoasa, aceasta fiind cea mai mare multumire pentru gestul umanitar al politistilor”, se mai precizeaza in comunicat Biroului de presa al IPJ Alba.

Situatii de urgenta... umanitare

 Cu prilejul Sarbatorilor de Paste, personalul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta “Unirea” al judetului Alba, este din nou aproape de semenii sai afectati de greutatile vietii, de aceasta data, altele decit situatiile de urgenta. Cadrele inspectoratului au asigurat alimente pentru masa de Paste, dulciuri si jucarii pentru Asezamintul Social “Sfintul Gheorghe” din Sebes, Casa de tip familial “Buna Vestire” din Almasu Mare, 2 familii din municipiul Blaj, 2 familii din municipiul Aiud si 1 familie din satul Telna. “Inainte, si pe timpul Sfintelor Sarbatori de Pasti, efective din cadrul inspectoratului sint angrenate într-o serie de activitati ce au drept scop asigurarea protectiei si sigurantei cetatenilor si evitarea producerii unor evenimente neplacute. Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta “Unirea” al judetului Alba, ureaza tuturor cetatenilor, ca Sfinta Sarbatoare a Învierii Domnului sa le aduca sanatate, lumina în suflet si numai bucurii”, a transmis in cursul zilei, de ieri, purtatorul de cuvint al ISU Alba, cpt. Florin Zecheru.

?Ziua Invierii, popoare, sa ne luminam! Pastile Domnului, Pastile!

 Ca din moarte la viata si de pe pamint la cer, Cristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce cintam cintare de biruinta.” (Irmosul primei Cintari a Canonului Învierii)Dupa ce l-am însotit pe Isus spre patima si moarte, în Joia si Vinerea Mare, anticipate de El la Cina cea de Taina si dupa ce tacuti si miscati sufleteste L-am însotit pina la mormint, astazi ne regasim toti credinciosii împreuna pentru a celebra marita Lui Înviere din morti, Sarbatoarea tuturor sarbatorilor.Vestea cea buna a Învierii lui Cristos, adusa de Îngerul Domnului femeilor mironosite, pe care am ascultat-o si noi în slujba Învierii, ne umple sufletele de bucurie si ne aminteste de toate celelalte bune vestiri de la Întrupare, la Nasterea Domnului, întarindu-ne în speranta si înseninindu-ne în bucurie.  Biserica stie cit sintem de distanti si uneori confuzi în fata misterului Învierii, tocmai pentru ca adesea sintem apasati si îngreunati de grijile si nevoile inerente ale vietii, mai ales în ultima vreme cind vestile negative si nevoile reale îsi fac tot mai simtita prezenta. De aceea, perioada Postului Mare se constituie într-o pregatire progresiva spre aceasta sfinta zi. Lecturile biblice care ne-au însotit, în mod special cele din Vechiul Testament, ne-au facut sa exaltam sufleteste, vazind minunile pe care Dumnezeu le-a împlinit în istoria mintuirii. Ele ne-au reamintit lungul parcurs pe care Dumnezeu îl face cu omenirea de la crearea lumii, în mod particular cu poporul ales, însotindu-l prin evenimentele istoriei, spre realizarea planului Sau, Învierea lui Cristos din morti, în care omenirea redevine una.În lumina acestui plan al lui Dumnezeu întelegem sensul creatiei, jertfa lui Avraam, exodul poporului din Egipt si al trecerii prin Marea Rosie; întelegem sensul vechilor cuvinte profetice si legatura lor profunda cu viata fiecaruia dintre noi. Fiecare cuvint sau eveniment tinde sa exprime dragostea lui Dumnezeu cel Milostiv pentru omenirea întreaga si dorinta Sa de a ne face pe fiecare dintre noi partasi vietii Fiului Sau, facindu-ne sa trecem de la întuneric si moarte la lumina si viata.Atunci cind Avraam urca muntele Moria pentru a aduce jertfa Domnului pe unicul sau fiu, Isaac, era noapte, cum, de asemenea, era întuneric atunci cind evreii jertfeau mielul pascal în Egipt. Întuneric si frica mare era în sufletul lor, înainte de trecerea prin marea Rosie, cind egiptenii îi urmareau cu gindul de a-i pierde; noapte si întuneric era în mormintul lui Isus dupa ce lespedea de piatra a acoperit si pecetluit intrarea, dar Dumnezeu veghea în toate aceste momente. Din întunericul mormintului, lumina Domnului a stralucit dintr-o data, alungind orice forma de noapte si moarte din sufletul omului. Mesagerul Domnului vesteste mereu peste timp prin cuvintul Scripturii: Cristos a Înviat! Si noi, primind cuvintul lui, cintam azi împreuna: Cristos a Înviat din morti, cu moartea pe moarte calcind si celor din morminte, viata daruindu-le!Întuneric este si în jurul nostru în momentele triste ale vietii, cind moartea îi atinge pe cei dragi, cind perspectiva viitorului ne înspaiminta din cauza cresterii violentei si extinde noaptea în sufletul parintilor care sufera pentru copiii lor vazindu-i pierduti, prin alegerile lor gresite, cind nedreptatea persista si drepturile personale si colective par imposibil de dobindit, cind surprindem egoism si insensibilitate chiar si în cei mai apropiati ai nostri. Toate acestea sint înecate azi în bucuria victoriei lui Cristos asupra mortii si a sperantei noastre în puterea lui Dumnezeu.În noaptea sfinta am primit lumina care a fost distribuita tuturor oamenilor. Toti ne-am facut partasi luminii lui Cristos care ne lumineaza mereu calea si avem certitudinea ca viata noastra poate sa se reînnoiasca  si sa creasca în iubire.În cuvintul sau de învatatura, rostit cu ocazia luminatei sarbatori a Pastelui, sfintul Ioan Gura de Aur ne îndeamna pe toti sa gustam din bucuria credintei: „Ospatati-va toti..., nimeni sa nu iasa flamind. Gustati toti din ospatul credintei; împartasiti-va toti din bogatia bunatatii. Sa nu se plinga nimeni de lipsa, ca s-a aratat Împaratia cea de obste. Nimeni sa nu se tinguiasca pentru pacate, ca din mormint iertare a rasarit. Nimeni sa nu se teama de moarte, ca ne-a izbavit pe noi moartea Mintuitorului”. Luminarea aprinsa este semnul credintei din suflet de care ne facem partasi si purtatori. Lumina si credinta devin sinonime si amindoua sint realitati interioare ale vietii noastre. O viata traita în credinta devine luminoasa si frumoasa pentru fiecare persoana în orice timp si împrejurari ale istoriei.Iubiti credinciosi,Isus cel Înviat s-a aratat de mai multe ori si în diferite momente, apostolilor si altor multor persoane. „S-a înfatisat pe Sine viu dupa patima Sa prin multe semne doveditoare, aratindu-li-Se timp de patruzeci de zile si vorbind cele despre Împaratia lui Dumnezeu” (Faptele Apostolilor 1,3). Apostolul Pavel ne spune ca Isus „I-a aparut lui Chefa si celor Doisprezece. Mai apoi s-a aratat la mai mult de cinci sute de frati odata”. Evanghelistul Ioan povesteste de aratarea lui Isus, Mariei Magdalena (Ioan 20,1-18). El se arata pentru a reconstitui o serie de raporturi fie cu singure persoane, fie cu grupuri de persoane, pentru a darui tuturor acea putere a învierii pe care El o traieste si care este punctul central al istoriei. Între persoanele pe care Isus le întilneste sintem si noi, pentru ca fiecare dintre noi este întilnit de catre El, atit personal, cit si comunitar, în Biserica.Întilnirea descrisa mai pe larg de catre sfintul evanghelist Ioan, cea dintre Isus si Maria Magdalena, unde Maria ne reprezinta în cautarea fiecaruia dintre noi a lui Isus cel Înviat, a sensului deplin si definitiv al vietii, a prieteniei care nu se sfirseste si a plinatatii vietii în Dumnezeu, singura care poate umple pe deplin sufletul omenesc.Fiecare dintre noi, ca si Maria, aproape ca se lasa prins de nelinistea unei asemenea cautari, ajunge sa plinga în cautarea semnelor de speranta, a acelor semne ale prezentei lui Dumnezeu; cautare care devine tulburatoare atunci cind semnele par sa deceptioneze, sau cind nu gasim raspuns imediat si ni se pare ca întilnim doar tacere. Maria Îl cauta pe Isus în mormint, adica în zona lucrurilor lumesti, în experienta cotidiana cu care ea este obisnuita si în felul acesta nu-I permite Domnului sa-i vina în întimpinare din afara unei astfel de experiente, de dincolo de ea.Isus Înviat i se arata Mariei într-o prezenta discreta, care este un apel facut libertatii si o cheama pe nume – Maria! in asa fel încit sa se simta interpelata în suflet. Maria, care nu L-a putut recunoaste cu ochii, Îl recunoaste dupa voce, pentru ca vocea exprima mai bine interioritatea persoanei. si noi, iubiti fii sufletesti, putem sa-L ascultam si sa-L descoperim în inima pe Dumnezeu care ne iubeste. În profunzimea sufletului putem sa ne simtim chemati si restituiti identitatii noastre si vocatiei noastre de fii. Cind vocea lui Isus ne atinge sufletul, atunci si ochii ni se deschid si putem sa spunem: „L-am vazut pe Domnul!” Rugaciunea ramine dialogul nostru tainic si personal cu Dumnezeu unde sufletul îsi regaseste pacea si speranta se reînnoieste. În scrisoarea circulara din luna ianuarie pe care am adresat-o întregului cler si tuturor credinciosilor Bisericii noastre am invitat pe fiecare la rugaciune atit pentru sine cit si pentru Biserica. În momente mai dificile, sau în cele pasnice, rugaciunea ramine cuvintul nostru pe care îl spunem Domnului si prin care ne vine raspunsul de ajutor.„Din moarte la viata si de pe pamint la cer Cristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi”Iubiti fii sufletesti,Continuam în anul acesta sa privim spre sfintul apostol Pavel, figura proeminenta a crestinismului, apostol al neamurilor si model al preotilor si credinciosilor. Biserica ne recomanda sa aprofundam personalitatea si operele lui atit pentru a marca cei doua mii de ani de la nasterea sa, cit si pentru a ne inspira si îmbogati din zelul sau misionar si mai ales din dragostea lui pentru Cristos si pentru Biserica. Într-o societate marcata de profunde schimbari, pe fondul unui context general caracterizat de eclipsa valorilor crestine, pentru noi credinciosii, înnoirea vietii sufletesti prin convertire personala si statornicie în credinta, devine o necesitate, pentru a fi semn de speranta pentru altii, iar pentru noi însine lumina si bucurie în dimensiunea crucii.Din rivnitor zelos al datinilor si obiceiurilor stramosesti si persecutor al crestinilor, Saul de altadata devine apostolul Pavel, dupa ce Isus cel Înviat i se arata pe calea spre Damasc. O lumina din cer mai puternica decit stralucirea soarelui, stralucind împrejurul lui îl învaluie si un glas îl întreaba: „Saule, de ce Ma prigonesti?” (Fapte 26,13-14). Era Isus Domnul care îi atinge inima si constiinta, interpelindu-l si schimbindu-i modul de a gindi si a vedea. Lumina Învierii patrunde adinc în sufletul lui, pentru moment devine orb si tezaurul valorilor personale de pina atunci este redimensionat. Constiinta lui se lumineaza si inima se înflacareaza, de acum îl cunoaste pe Domnul, a fost întilnit de El si viata lui s-a schimbat radical. El însusi spune: „cele ce îmi erau mie cistig, acestea le-am socotit pentru Cristos paguba, ba mai mult: eu pe toate le socotesc ca sint paguba, fata de înaltimea cunoasterii lui Cristos Isus Domnul meu, pentru Care m-am lipsit de toate si le privesc drept gunoaie, ca pe Cristos sa-L dobindesc si sa ma aflu întru El, nu avind dreptatea mea (…) ci pe aceea care este prin credinta în Cristos, dreptatea cea de la Dumnezeu, pe temeiul credintei”. (Filipeni 3,7-9)Persecutind crestinii si Biserica primara, Saul Îl persecuta pe Însusi Isus cel Înviat care se identifica cu fiecare dintre ei. Cit de aproape este Domnul de noi crestinii si în special de cei persecutati si nedreptatiti pentru credinta si pentru valorile lor morale! „Fericiti cei prigoniti pentru dreptate, ca a acelora este împaratia cerurilor” (Mt.5,10).Facem mereu recurs, iubiti credinciosi, la memoria istorica, nu pentru a ne însusi meritele înaintasilor, ci pentru a le urma exemplul. Harul lui Dumnezeu este izvor de lumina sufleteasca si însoteste fiecare suflet care se lasa gasit. Contextul politic, social si economic actual poate fi îmbunatatit de fiecare dintre noi în masura în care participam la el reînnoiti de har si privim si traim realitatea în lumina credintei. Convertirea personala este un proces continuu si se realizeaza prin adeziunea noastra la valorile perene ale credintei mostenite si propuse de catre Biserica. Din mila Bunului Dumnezeu, Biserica noastra continua drumul si misiunea ei în sinul poporului si priveste încrezatoare spre viitor. Comunitatile crestine ale primului secol, a caror paternitate si-o revendica apostolul Pavel, nu erau numeroase, nici favorizate de puterea politica de atunci, si totusi au fost saminta cea buna a Bisericii de mai tirziu care a crescut si tinde sa ajunga la toate popoarele. Forta unei comunitati, a unei parohii, si prin extensie a Bisericii sta în legatura puternica de iubire a credinciosilor între ei, manifestata în respectul fata de toti oamenii, indiferent de crezul si apartenenta lor. Iubirea lui Dumnezeu fata de noi, manifestata în Învierea lui Isus din morti, este forta care-l atrage pe om. Aratindu-se apostolilor, dupa Înviere (Ioan 21,15-17), Isus îl întreaba pe sfintul Petru de trei ori: „Ma iubesti mai mult decit acestia?” pentru a ne aminti ca viata de credinta este în principal iubire fata de Domnul care se manifesta în mod concret în iubirea fata de fiecare semen de-al nostru. În dialogul dintre cei doi se face aluzie si la modul în care Isus este centrul comunitatii crestine: Biserica fiind comunitatea celor care Îl pun pe Cristos în centrul dragostei lor, asa cum face apostolul prin întreitul raspuns pe care îl da: „Doamne Tu sti ca Te iubesc!”. Iubiti credinciosi,Ca în fiecare an, întimpinam Sarbatoarea Învierii cu fata senina, îmbracati în haina luminata si cu sufletul curatat de pacate. Ne pregatim cit de bine putem pentru ca bucuria sarbatorii sa fie deplina si nu ar fi asa daca grija pentru cele spirituale nu ar avea întiietate în preocuparile noastre. Învierea lui Isus din morti deschide calea vietii vesnice pentru fiecare om si este izvor de lumina si reînnoire sufleteasca: „Înviind a treia zi, si cale facind pentru tot trupul spre învierea din morti, pentru ca nu era cu putinta a se tine sub stricaciune Stapinul vietii, s-a facut început a celor adormiti, Cel întii-nascut din morti, ca Însusi sa fie începatorul tuturor, întru toate” (Liturghia sfintului Vasile cel Mare).Viata cea noua pe care ne-a adus-o Isus cel Înviat la care participam si noi crestinii prin Botez, are doua dimensiuni: una prezenta, statutul pe care îl avem de fii adoptivi ai lui Dumnezeu, si una viitoare, învierea de apoi, însa, aceasta din urma depinde de cea dintii. Viata cea noua consta, mai întii, în posibilitatea înnoirii vietii personale prin primirea sfintelor Taine, semne ale harului. O primire cit mai deasa si o traire a lor în sensul autentic pe care îl propun, ne asigura o legatura tainica, dar puternica cu Dumnezeu si ne transforma treptat viata. Drumul sfinteniei nu este o sintagma, un fel de-a spune, ci este realitate vie si concreta a unei vieti care se lasa condusa de har, iar mijloacele privilegiate ale harului sint sfintele Taine.Itinerarul educativ natural al unei persoane cuprinde un început – nasterea, un punct culminant – maturitatea traita în comuniune cu altii si etape intermediare – depasirea caderii, experienta limitei proprii si a mortii. În acelasi fel itinerarul educativ al Sarbatorii Învierii se împlineste în economia sfintelor Taine: începutul vietii harice este dat de Botez care ne deschide perspectiva vietii vesnice si ne ofera posibilitatea unui parcurs spiritual prin care sa dobindim viata vesnica. Taina sfintei Euharistii constituie punctul culminant al vietii crestine. Prin ea traim plinatatea comuniunii cu Dumnezeu si cu semenii nostri. Etapele intermediare ale vietii sint sustinute de celelalte sfinte Taine; Prin Marturisire omul îsi recunoaste limitele si odata cu ele greselile si pacatele comise. Cine nu primeste aceasta sfinta Taina nu se recunoaste pe sine nevoias de harul si ajutorul lui Dumnezeu, ci se considera pe sine mereu justificat si îndreptatit, cauza raului vazind-o mereu în altul. Omul nu poate sa renasca la viata cea noua, daca nu îsi marturiseste pacatele si nu îsi propune evitarea lor pe viitor, recunoscindu-le ca fiind parte a vietii vechi. Prin sfinta Taina a Casatoriei, barbatul si femeia traiesc comuniunea de iubire dintre ei ca parte a aliantei dintre ei si Dumnezeu. Familia este binecuvintata si parcursul vietii sta sub semnul iubirii jertfelnice care se reînnoieste prin har.Înnoirea vietii este, asadar, chemare si exigenta interioara a sufletului, precum si rod al vointei si al straduintei omului. Numai o schimbare permanenta a mintii si o crestere progresiva a dragostei dintre oameni poate sa aduca si o schimbare majora a societatii si o îmbunatatire calitativa a vietii. Sfintul apostol Pavel ne îndeamna prin Epistola catre Romani: „nu va potriviti cu acest veac, ci sa va schimbati prin înnoirea mintii, ca sa deosebiti care este voia lui Dumnezeu, ce este bun si placut si desavirsit” (Rom 12,2). În contextul cultural actual al amestecului de doctrine si învataturi, pe fondul unui subiectivism accentuat care nu diferentiaza binele de rau ci îl considera ca atare, bine, întrucit îl identifica cu placerea, devine un imperativ pentru crestin de a discerne si deosebi spiritele, învataturile si mentalitatile care le sustin. Schimbarea mentalitatii colective nu poate fi decit rodul convertirii personale a fiecaruia dintre noi si a marturiei comune pe care sa o dam ca si credinciosi acolo unde ne aflam. Se vorbeste mereu, în toate domeniile, de la cel politic, la cel social si institutional, de nevoia schimbarii si a reformarii, de nevoia înnoirii. Orice schimbare autentica în bine a institutiilor si chiar a societatii nu poate sa porneasca decit de la schimbarea personala a omului, de la convertirea inimii si trairea în credinta. Viata morala este rodul unui crez personal, fiind o oglinda care reflecta viata crestina.Biserica ramine pe mai departe prin învatatura ei mostenita de la însusi Domnul Cristos sustinatoarea si aparatoarea noastra pe drumul vietii de credinta. Cu aceste ginduri, iubiti fii sufletesti, va însotesc în rugaciune pe fiecare dintre dumneavoastra, familiile si pe cei dragi ai Dumneavoastra. Privesc cu încredere la tineri, îndemnindu-i sa nu se îndeparteze de Biserica, ci cu rabdare sa-L caute pe Isus cel Înviat, speranta lor si a lumii întregi, care nu îi va deceptiona, ci dimpotriva le va lumina calea si le va împlini dorinta cea mai tainica a inimii. Va dorim tuturor Sarbatori Sfinte si binecuvintate, alese haruri ceresti si bucurie deplina în Domnul Isus cel Înviat din morti!Cristos a Înviat!† LUCIANArhiepiscop si Mitropolit al Arhieparhiei de Alba Iulia si Fagaras - BlajArhiepiscop Major al Bisericii Romane Unita cu Roma, Greco-Catolica

Simboluri de Paste

In credinta veche ouale rosii simbolizau credinta totala, inceputul si sfirsitul, cerul si pamintul unite pentru a crea viata. In mitologie, ouale reprezinta simboluri ale vietii si fertilitatii, iar ouale colorate dateaza inca de pe vremea romanilor. Cum este si normal, metodele de vopsire si ornamentare a oualor difera de la o tara la alta, insa, in ultimii ani romanii si-au cam pierdut traditiile. Putini mai stiu cum sa foloseasca foile de ceapa, galbenelele sau papadiile pentru a colora coaja oualor in diferite nuante. Si mai putini cunosc insemnatatea diferitelor simboluri pictate pe oua sau a culorilor aranjate intr-un anume fel in cosul de Paste. Traditii uitateMetodele traditionale folosite de taranii romani, erau legate de vopsirea oualor exclusiv cu produse naturale si aplicarea diverselor frunze pe coaja inainte de a fi fierte, pentru obtinerea unor forme naturale. In zona actualei Romanii, in Evul Mediu stapinii daruiau slugilor, ouale colorate cu ocazia Pastelor. Obiceiul era ca ouale sa fie vopsite exclusiv in rosu, amintind astfel de singele lui Iisus. Mai tirziu, odata cu influenta popoarelor slave, romanii incep sa foloseasca metode mai speciale, vopsind ouale in auriu si argintiu. Mai mult decit atit, in traditia populara romaneasca ouale de Paste erau purtatoare de puteri miraculoase, vindecind boli si protejind animale si oameni. Si culorile folosite la vopsitul oualor corespundeau anumitor simboluri. Spre exemplu, culoarea rosie era simbol al focului purificator, iar o credinta aparuta in zona Bucovinei afirma ca oul rosu este aparator de diavol. Rosul mai simboliza soarele, focul, dragostea si bucuria vietii. SimbolismeUn obicei care astazi a fost uitat cu totul este vopsirea oualor in negru. Aceste oua erau doar 4 sau 6 la numar in fiecare casa si reprezentau absolutismul, statornicia si eternitatea. Gospodarii obisnuiau sa munceasca mult pentru obtinerea unui pigment galben auriu, care pus pe ouale de Paste reprezenta lumina, tineretea, fericirea, belsugul si ospitalitatea. Tot natura oferea crestinilor si posibilitatea de a vopsi ouale in verde, o culoare ce insemna reinnoirea naturii, prospetime, rodnicie sau speranta. In traditia veche albastrul era o culoare a oualor care aduceau sanatate si vitalitate, iar violetul atragea stapinire de sine, rabdare, incredere si dreptate. Niciodata, insa, gospodarii nu vopseau in acelasi an oua in mai mult de doua culori. Daca se intimpla asta, sau daca erau folosite substante chimice pentru colorarea oualor era semn rau pentru acea casa. Dupa posibilitatiCulorile vegetale erau preparate dupa retete stravechi, transmise din generatie in generatie, cu o mare varietate de procedee si tehnici. Plantele ofereau o gama extrem de variata de nuante, in functie de momentul in care erau recoltate, de timpul de uscare sau de modul in care erau combinate. La fel de diversificate si ingenioase erau si materialele si instrumentele folosite la decorarea oualor. In functie de regiunile tarii, existau procedee specifice pentru realizarea oualor decorative. Tot in functie de regiuni erau folosite oua fierte sau cele golite de continut. Chiar si ouale pictate cu diferite forme au simboluri bine stabilite si cunoscute doar de catre mesterii care au mostenit aceasta meserie. Astfel, simbolurile geometrice, vegetale, animale, antropomorfe sau religioase sint foarte minutios imbinate pentru a spune o «poveste». Simbolurile pot descrie viitorul pentru cel care dobindeste oul respectiv. Spre exemplu, o linie dreapta verticala reprezinta viata, iar una orizontala moartea. Eternitatea este reprezentata de linia dubla dreapta, iar linia cu dreptunghiuri este linia gindirii si cunoasterii. In fine, spirala este simbolul eternitatii, iar dubla spirala este legatura dintre viata si moarte. Nici una dintre aceste insemnatati nu se mai pastreaza, insa, in prezent, iar culorile si simbolurile au ajuns sa fie doar motive de concurs intre copii si poate gospodine.

Intre «Ziua Invierii» si «Noaptea de Colinda»

 Iubiti frati si surori,Ni se reproseaza, uneori, faptul ca marea masa a credinciosilor nostri ar practica un crestinism folcloric, insuficient de întemeiat doctrinar. Este adevarat! Numai ca aceasta nu-i un lucru rau. Nu-i suficient, dar nu-i rau. “Adinca patrundere a lui Hristos si a Maicii Domnului în legendele populare este o dovada limpede ca crestinismul nostru e nu numai stravechi, dar are si o coloratura locala, adica originala, ca urmare a unei lungi elaborari sufletesti.”1Viata crestinului nostru are un ritm liturgic, desfasurindu-se între Pasti si Craciun. Marile praznice sint repere esentiale, în functie de care crestinul îsi orinduieste pelerinajul terestru al vietii. “Si zilele si noptile la rind / Trec si se sting usor ca o faclie. / Si iarasi Pastile împaratesti / Ne umplu inima de bucurie. / Cind vitele si caii si turmele de oi / Si holdele si apa din fintâna / Învie în lumina si sarutam pe bot / Toti mieii si copacii din gradina.”2Pentru aceste praznice se pregateste cu rigurozitate, purificindu-se prin rugaciune, post si nevointa, curatindu-si sufletul printr-o buna spovedanie. Desi Mintuitorul S-a nascut la Bethleem si a Inviat la Ierusalim, dupa imaginatia populara parca “S-ar fi nascut în vreun sat de pastori români, în Carpati, la poalele codrului, sub aripa cerului”3 si ar fi înviat într-o gradina minunata a unei bisericute de lemn, contemporana cu neamul.De la bucuria Pastilor, care presupune participarea la Slujba Învierii, nu poate lipsi mielul, ouale rosii, cozonacul si alte bunatati; iar la Craciunul împodobit cu dalbe datini, ospatul presupune rasfatarea cu cirnati si alte specialitati.Mai bine decit oricine, Ioan Alexandru a rezumat în citeva versuri spiritualitatea satului transilvan, si nu numai, pentru ca cei mai multi oraseni îsi au radacinile la tara: “Sat transilvan, casuta de pamint / Muscate la fereastra, busuioc la grinda / Stergar curat, icoane pe pereti / Ziua Invierii si Noaptea de Colinda. / Rusalii, Boboteaza si postul catre Pasti / Si Maica Domnului în plina vara. / Holdele-s coapte, seceratori putini / Viata noastra, tara milenara.”4Viata noastra duhovniceasca îsi are radacinile la sat, pentru ca acolo, dupa afirmatia lui Lucian Blaga, s-a nascut vesnicia. Tocmai de aceea acum, cind satul românesc este în deriva, trebuie sa facem ceva pentru el. Ne doare sufletul cind constatam îmbatrinirea si distrugerea multor sate care odinioara erau prospere si pline de viata. Nu ma opresc la cauze, ele sint multe, ci doresc doar sa pun problema pentru cei ce mai pot face cite ceva. Nu credeti ca ar trebui sa facem ceva pentru a ne salva satele în care îsi are leaganul spiritualitatea noastra?Iubiti credinciosi,Spuneam ca modul acesta popular de a întelege crestinismul nu-i rau, dar nu-i suficient. De aceea preocuparea Parintelui Patriarh Daniel de a pune în practica un proiect catehetic serios este binevenita. Am rezistat în perioadele de restriste cu crestinismul nostru popular, dar în fata secularizarii si a materialismului practic este nevoie de aprofundarea credintei.Trebuie sa ne raspundem la întrebarea: De ce oare cele doua repere “Ziua Invierii” si “Noaptea de Colinda” sint asa de importante? Iata de ce: Domnul Hristos nascindu-Se din Fecioara Maria, devine frate cu toti cei nascuti din Adam5, protoparintele nostru, în acest veac prezent. Iar pe noi ne face fii ai lui Dumnezeu: “Iar cind a venit plinirea vremii, spune Sfintul Pavel, Dumnezeu a trimis pe Fiul Sau, nascut din femeie, nascut sub Lege, ca pe cei de sub Lege sa-i rascumpere… Astfel, dar, nu mai esti rob, ci fiu; iar de esti fiu, esti si mostenitor al lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos” (Galateni 4, 4-7).Iar, Inviind din morti, din trupul Lui Inviat iradiaza o putere care-i conduce pe toti cei ce se împartasesc din El la Inviere. “Odata ce, prin Înviere, trupul Sau mort si l-a facut duhovnicesc si ni-L ofera noua spre mincare, sadeste si în noi prin El puterea vivificarii spre învierea dupa moarte; prin aceasta ne-a devenit cauza a unei astfel de firi duhovnicesti în veacul viitor si a unei stari nemuritoare si incoruptibile a trupurilor noastre stricacioase de acum…”.6 Domnul Hristos ne spune: “Eu sint piinea cea vie, care S-a pogorit din cer. Cine maninca din piinea aceasta viu va fi în veci. Iar piinea pe care Eu o voi da pentru viata lumii este trupul Meu” (Ioan 6, 51).De aceea, în rugaciunea de dupa cuminecare zicem: “Trupul Tau cel sfint, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, sa-mi fie mie spre viata de veci, si Singele Tau cel scump, spre iertarea pacatelor. Si sa-mi fie mie Euharistia aceasta spre bucurie, spre sanatate si spre veselie. Si, la înfricosatoarea si a doua venire a Ta, învredniceste-ma pe mine pacatosul sa stau de-a dreapta slavei Tale, pentru rugaciunile Preacuratei Maicii Tale si ale tuturor sfintilor Tai”.7În acest sens slujba Învierii ne îndeamna: “Veniti sa bem bautura noua, nu din piatra stearpa, facuta cu minuni, ci din izvorul nestricaciunii, cel izvorit din mormintul lui Hristos, întru care ne întarim”.8Parintele Staniloae ne asigura ca “prin Inviere, prin faptul ca trupul Lui transparent, iradiant de iubire, ne penetreaza, Însusi El ne-a devenit propriu împreuna cu sufletul si cu dumnezeirea din El. Iar noi, înduhovnicindu-ne, am devenit proprii lui Hristos, întrucit ne-am deschis Lui prin credinta“.9În perspectiva Invierii noastre din morti ne da puterea sa ducem lupta cu patimile si sa ne deschidem înspre comuniune si transparenta, ajutati fiind de harul ce se revarsa din Hristos Cel Inviat.Domnul Hristos Cel Inviat din morti restaureaza pentru noi întreaga creatie, întreg cosmosul. “Caci pentru noi, pe care ne va invia în trupuri duhovnicesti, va restabili întru nestricaciune si corpurile din jurul nostru, corespunzatoare celor ce locuiesc, umbla, vietuiesc si petrec întru ele, pentru ca si creatia însasi se va elibera din robia stricaciunii, spre slava libertatii fiilor lui Dumnezeu, Care S-a facut om si frate si parinte al nostru si spune: «Iata eu si copiii pe care Mi i-a dat Dumnezeu»”.10 Toate aceste adevaruri de credinta nu mai sint folclor pios si emotional legat de Pastile si Craciunul copilariei noastre, ci sint descoperiri pe care ni le face Sfinta Scriptura si învatatura de credinta a Bisericii. Ele dau sens trecatoarei noastre vieti pamintesti.Dreptmaritori crestini,Daca nu ne punem aceste probleme existentiale este pentru ca, nu numai din punct de vedere economic, dar si din punct de vedere duhovnicesc, am intrat în criza. Si poate ca aceasta criza spirituala si morala este si mai grava decit cea economica.Pe buna dreptate ne avertiza Proorocul Amos ca “vin zile, zice Domnul Dumnezeu, în care voi trimite foamete pe pimânt, nu foamete de piine si nu sete de apa, ci de auzit cuvintele Domnului” (Amos 8, 11). Oamenii societatii informationale stiu foarte multe lucruri, dar nu cunosc esentialul: nu-L cunosc pe Dumnezeu, nu cunosc învataturile Domnului Iisus Hristos. Or, marele nostru om de cultura, Simion Mehedinti, tine sa sublinieze ca “un popor, ca si orice om în parte, atit pretuieste cit a înteles din Evanghelie si cit poate sa urmeze învataturii lui Hristos”.11S-ar putea ca aceasta ignoranta sa fie obiectiva. Atunci sa încercam sa-i gasim cauza. Ne-o spune Sfintul Pavel: “Iar daca Evanghelia noastra este înca acoperita, este pentru cei pierduti, în care dumnezeul veacului acestuia (diavolul) a orbit mintile necredinciosilor, ca sa nu le lumineze lumina Evangheliei slavei lui Hristos” (2 Corinteni 4, 3-4).Ce-i de facut? Care-i solutia? O aflam din slujba Învierii: “Sa ne curatim simtirile si sa vedem pe Hristos stralucind, cu neapropiata lumina a Învierii. Si, cintindu-I cintare de biruinta, luminat sa-L auzim zicind: «Bucurati-va!»“12. Adica sa ne luminam mintea, sa ne curatim inima si sa ne întarim vointa zbuciumindu-ne pentru a-L gasi pe Dumnezeu. Ne luminam mintea, ne curatim inima si ne fortificam vointa folosindu-ne de mijloacele ce le avem la îndemâna: rugaciunea, postul, lectura duhovniceasca si – mai ales – spovedania. Omul nostru interior devine astfel curat. Atunci si Pastile si Craciunul vor avea un înteles profund, nu numai unul traditional si folcloric.Ziua de Pasti este ziua în care ne lumineaza lumina Învierii lui Hristos. Ce presupune aceasta luminare? Aflam de la slujba: “Ziua Învierii! Si sa ne luminam cu praznuirea, si unul pe altul sa ne îmbratisam. Sa zicem «fratilor» si celor ce ne urasc pe noi; sa iertam toate pentru Înviere. Si asa sa strigam: «Hristos a înviat din morti, cu moartea pe moarte calcind, si celor din morminte viata daruindu-le»“.13Ziua de Pasti va fi ziua comuniunii. Hristos doreste ca toti sa fim una cu El. „Daca nu sintem una între noi, nu putem fi una nici cu El. Hristos a venit sa refaca unitatea. Unde nu e unitate, unde e egoism, acolo e pacat. Pacatul e dezbinare, despartire produsa de mindrie, de lacomie, de slava desarta”.14 Ziua de Pasti, pentru crestinul adevarat, e atit de plina de dragoste si de bucurie încit e gata sa “sarute pe bot, toti mieii si copacii din gradina“.Iubiti credinciosi,Daca am accentuat faptul ca noi adesea sarbatorim Pastile si Craciunul oprindu-ne la aspectul lor folcloric, neglijind importanta lor doctrinara si determinanta pentru destinul nostru vesnic, nu înseamna ca nu admiram traditiile sfinte care însotesc aceste sarbatori.Amintiri sfinte ne duc pe aripi de gind în satele noastre minunate de odinioara si parca-l vedem pe harismaticul preot batrin, îmbracat în alb, gata de a începe slujba de Înviere. Îl vedem departe, în noptile copilariei noastre, copilarie suflata cu aur si cu flori. Într-o bisericuta mica si curata, asezata între meri înfloriti. Îl vedem iluminat, cu miinile tremurinde, deschizind usile altarului si întinzindu-ne luminarea pascala însotita de cuvintele consacrate: “Veniti de luati lumina!”Norodul din bisericuta se misca. E freamat. E ca un codru trezit de vint. Bratele istovite de munca se întind ca sa-si aprinda luminarile din lumina lui. Toti cei necajiti si împovarati prind nadejde pentru ca “Hristos a înviat!”Sufletele se deschid ca mugurii florilor în aprilie. Se deschid si constiintele pentru ca moartea a fost biruita de viata, pentru ca “Inviind Hristos, nici un mort nu mai este în morminte”.15Nu-i de mirare ca aceasta atmosfera îl fascina si pe George Cosbuc: “Si cit e de frumos în sat / Crestinii vin tacuti din vale / Si doi de se-ntilnesc în cale / Îsi zic: «Hristos a înviat!» / Si ride-atita sarbatoare / Din chipul lor cel ars de soare”.16Aceste valori, daca le pierdem, intram într-o criza spirituala catastrofala, mult mai periculoasa decit criza economica pe care nadajduim sa o depasim, si ajungem înghititi de valul vremelniciei.Cu speranta ca Dumnezeu ne va ajuta sa depasim atit anemia spirituala cit si criza materiala, va îmbratisam cu drag si va zicem sarbatoreste: «Hristos a înviat!»† A N D R E I ,Arhiepiscop al Alba Iuliei

In dilema

 Sint atit de multe evenimente care se intimpla chiar in aceste momente, sau care s-au intimplat de curind, incit imi este foarte dificil sa ma decid despre care anume ar trebui sa scriu astazi. Am chiar un impuls de a renunta sa-mi mai astern pe hirtie gindurile, lucru pentru care, probabil, mi-ar multumi unii dintre voi. Nu dau, insa, curs acestui impuls dintr-un motiv foarte simplu – sintem in pragul unui colaps economic, psihologic si moral. Despre dificultatile economice stim cu totii, insa, in celelalte directii, prea putini ne permitem sa privim tocmai acum. Sa o luam cu inceputul si sa detaliem. 1. Este primul an, de dupa Revolutie, in care Sarbatorile Pascale au un miros acru si intepator de ura si disperare. Poate ca tot din cauza crizei economice sau poate din alte motive, insa un lucru este cert – daca privesti in jur vezi priviri invidioase, priviri dure care sticlesc. Nu am nici un moment de ratacire. Nu fac altceva decit sa expun senzatia generala a celor cu care vorbesc zi de zi si care se simt vinati de semeni si de soarta. Pe masura ce privesc inteleg ca este adevarat si incerc sa ma ascund. Poate daca stau de ajuns de pitit o sa scap. Incep sa cred ca psihic vorbind mai am destul de putin pina la marginea prapastiei. 2. Dupa multi ani in care am privit impasibili la bogatii Romaniei, i-am invidiat si condamnat in acelasi timp, ii vedem acum pe condamnatii Romaniei. Ce-i drept, justitia nu s-a pronuntat nici in cazul lui Becali, nici in privinta lui Nastase si nici in cazul sefilor din fotbal, dar condamnarile au fost pronuntate deja. Ei au decazut de la statutul de “invidiati” la cel de audiati. Eu cred ca ajunge sa il vezi pe “marele Gigi” cu capul plecat si cu privirea disperata cautind mila unei judecatoare ca sa intelegi ca ceva se schimba in tara aceasta.3. Desi romanii par sa sustina aceasta miscare, inscrierea principelui Radu de Hohenzollern in cursa pentru Cotroceni mi se pare parte a circului general. In situatia utopica in care se va intimpla ca reprezentantul Casei Regale sa acceada la functia de presedinte o sa avem parte de un monarh in fruntea unei republici si de o persoana supusa protocolului rigid al unei case regale, dar deopotriva gurii slobode a romanului de rind si presei. Cu iertare sa imi fie, dar cred ca imaginea este numai buna pentru panoul cu “Asa Nu!”. 4. De ceva timp incerc sa invat cum e sa spui NU cind evidenta spune ca DA. Niciodata pina acum vreun politician, om de fotbal, om de afaceri sau roman de rind, nu a catadicsit sa-si recunoasca greseala atita timp cit inca se putea spune altceva. Este o realitate intarita de exceptiile rare ale unora dintre conationali. Cred ca nu are rost sa continui. Sinteti probabil de acord ca sintem pe marginea prapastiei si ca nu are nici un rost sa continuam sa ne ascundem dupa deget. In concluzie: Sarbatori Fericite si mai ales Linistite. Avem nevoie de o pauza, inainte de a o lua de la capat.

Doar o farmacie deschisa

 Duminica, in ziua de Pasti o singura farmacie din Alba Iulia va fi deschisa. Conform spuselor presedintelui Colegiului Farmacistilor din judetul Alba, Clara Bicu, farmaciile din tot judetul vor fi inchise duminica, dar aproape toate vor functiona in regim normal luni, in a doua zi de Pasti. “In Alba Iulia farmacia Remedia din Centru va asigura un program non-stop. Celelalte farmacii au anuntat, aproape toate, ca luni vor functiona”, a specificat Clara Bicu.

Scandal intre florarese

 Doua femei au fost sanctionate în urma unui scandal provocat în piata agroalimentara, situata pe strada Iuliu Maniu din municipiul Aiud. Totul s-a intimplat, miercuri, în jurul orei 11.30, iar imediat dupa aceea la sediul Sectiei de Jandarmi Aiud s-a înregistrat un apel telefonic prin care o persoana solicita interventia oamenilor legii pentru aplanarea unui conflict spontan izbucnit între doua comerciante de flori. La fata locului s-a deplasat de urgenta un echipaj format dintr-un jandarm si un politist, constatind adeverirea celor semnalate telefonic. La interventia jandarmilor, cele doua femei se aflau înca în plin “razboi”, rasturnindu-si una la alta marfa expusa, adresindu-si in acelasi timp cuvinte grele. Oamenii legii au intervenit prompt, punind capat conflictului. Din verificarile efectuate la fata locului a rezultat faptul ca scandalul a izbucnit din cauza ca numita S. M., invidioasa ca vecina sa de “stand”- numita M. A. avea vinzari mult mai mari decit ea, a hotarit sa-i ocupe locul. Bineînteles ca M. A. nu a fost de acord cu cedarea de buna voie a “vadului” mai bun, iar de aici si pina la izbucnirea “circului” nu a mai fost decit un pas, din pacate, facut de cele doua. Cele doua au fost sanctionate contraventional cu amenda în valoare totala de 500 lei si îndrumate sa evite pe viitor acest gen de comportament neagreat de societate.

Mediatori scolari premiati

 Cu aceasta ocazie mediatorii care la rindul lor provin din aceasta comunitate au prezentat atit realizarile lor cit si problemele cele mai frecvente cu care se confrunta.Rezultate bune dupa mediereJudetul Alba a fost primul din tara care a derulat proiecte mai ample de incluziune sociala pentru comunitatile de romi. Rolul mediatorilor scolari este acela de a face cunoscute beneficiile pe care le pot avea copiii de etnie roma daca urmeaza cursurile scolare. Toti mediatorii care au fost premiati cu o suma simbolica de 100 de lei din partea OF PD-L au subliniat faptul ca in comunitatile in care la acest moment activeaza, rezultatele au inceput sa devina vizibile, rata abandonului scolar a scazut, iar unii dintre elevi au inceput sa obtina rezultate foarte bune la invatatura. Munca merita premiataRodica Andronescu, presedintele OF PD-L Alba, a fost cea care a considerat binevenita si pe deplin meritata aceasta premiere. “La nivelul judetului au fost demarate actiuni prin care am incercat sa aducem in scoala toti copii de etnie roma, din diferitele comunitati ale judetului. Am reusit sa sensibilizam comunele, orasele din care provin mediatorii, sa inteleaga cit de important este ca toti copiii sa mearga la scoala, sa aiba manuale, rechizite, hainute, toate conditiile care sint necesare pentru a invata, iar scoala sa fie una primitoare. Dincolo de aceste actiuni pe care le-am desfasurat in calitate de inspector scolar impreuna cu acesti mediatori, de mai bine de trei ani, impreuna cu colegele mele din Partidul Democrat Liberal, am incercat sa fim mereu aproape de oamenii care se implica in viata comunitatilor in care traiesc, aproape de oamenii care fac ceva pentru comunitate. Ceea ce fac mediatorii in fiecare scoala este un lucru minunat si exemplul trebuie urmat. Aceste femei nu numai ca i-au adus pe copii in scoala, dar i-au convins si pe parinti sa urmeze programul <<A doua sansa>> si au convins ca sint o comunitate importanta care poate sa aduca schimbari atit in mentalitatea oamenilor cit si in nivelul de trai. Munca acestor femei a fost exemplara si pentru a arata acest lucru si a demonstra ca OF PD-L este mereu aproape de aceste actiuni am decis sa oferim acest cadou simbolic inainte de Pasti acestor femei”, a explicat Rodica Andronescu.

Pastorala Inalt Prea Sfintitului Bartolomeu

Iubitii mei fii sufletesti,    Hristos a inviat!    (Adevarat, a inviat!)Daca aruncam o privire panoramica asupra istoriei universale, vom observa ca, inca de la inceput, omenirea a fost atrasa mai putin de dimensiunea pozitiva a existentei si mai mult de cea negativa.      Primii oameni, Adam si Eva, au avut de ales intre binecuvantare si blestem; l-au preferat pe ultimul.      Aceasta preferinta s’a perpetuat de-a lungul veacurilor, atat la eroii de pe scena, cat si la spectatori.     In vremea noastra, programele de televiziune se intocmesc in functie de preferintele spectatorilor. Micile ecrane ofera din abundenta lupte sangeroase, scene de cruzime, batai, violuri, crime, dezastre naturale sau provocate. Uneori, astfel de emisiuni au efecte sociale; intr’o pivnita, un copil si-a ucis prietenul izbindu-i capul de perete; intrebat de ce a facut-o, a raspuns ca asa a vazut el la televizor... Pana si programele presupuse a fi instructive, cum sunt cele referitoare la viata animalelor salbatice, cad in acelasi pacat; scenele de tandrete materna sunt raritati, in timp ce ni se ofera scene cu fiare care se sfasie intre ele.      Sa intram insa intr-un stadion. El este expresia moderna a vechilor arene romane, unde doi gladiatori se bateau intre ei cu spada, pe viata si pe moarte, in vazul a mii de spectatori, dornici de sange. Cu vremea, spada a fost inlocuita cu o minge, iar crima inlocuita cu patrunderea acesteia in poarta. Nimic mai pasnic, nimic mai frumos, nimic mai civilizat. La sfarsit, invingatorii se imbratiseaza, invinsii se astern, tacuti, pe iarba. Ce ne facem insa cu suporterii? Invinsii se napustesc asupra unor oameni din aceeasi tribuna, care insa nu au alta vina decat ca si-au incurajat echipa, si totul se transforma intr-o uriasa scena de salbaticie, cu vanatai pe fete si capete sparte. Se mai cheama asta civilizatie? Ca de cultura nu putem vorbi.       Adevarul e ca ne-am dezobisnuit sa vedem viata in desfasurarea ei, ci ne oprim la segmente, refuzand sa anticipam urmarile sau sa evaluam intregul. E adevarat ca, pe vreme de furtuna, fulgerul poate ucide un om, dar tot el este cel care fertilizeaza ploaia si, prin ea, pamantul. E adevarat ca o corabie se poate scufunda in apa oceanului, dar nu e mai putin adevarat ca una ca ea a descoperit America. E adevarat ca pe campul de lupta cad soldati in batalie, dar tot atat de adevarat este ca supravietuitorii asigura victoria.     De ce ne poticnim noi la mijloc, unde se petrece impasul, si nu anticipam capatul drumului? Ucenicii Domnului se aflau noaptea in corabie, cand Iisus li S’a aratat umbland pe apa. Spre a se convinge ca nu vede o naluca, ci pe Insusi Invatatorul sau, Petru ii cere Acestuia puterea de a merge la El umbland pe apa. Primeste incuviintarea, dar pe la mijlocul drumului, uitandu-se in jos si vazand valurile amenintatoare imprejuru-i, incepe sa se scufunde si striga dupa ajutor. Iisus il salveaza. De aici tragem concluzia ca niciodata nu trebuie sa te sperii de dificultatea drumului, ci s-o depasesti pastrandu-ti privirea spre tinta finala.      Sfantul Evanghelist Matei ne istoriseste ca, la un moment dat, aflandu-se Iisus laolalta cu ucenicii Sai, le-a facut urmatoarea marturisire despre Sine: „Fiul Omului va sa fie dat in mainile oamenilor si-L vor omori si a treia zi va invia“. In final, Evanghelistul adauga: „Si ei foarte s’au intristat“. Se naste intrebarea: De ce oare s’au intristat, de vreme ce Iisus le vestea invierea? Normal ar fi fost ca, auzind vestea uciderii, pentru o clipa sa li taie respiratia, pentru ca imediat dupa aceea, la vestea invierii, sa rasufle usurati. Iata insa ca ei au ramas incremeniti in spatiul tenebros al evenimentului, incapabili sa vada mai departe.     In alta parte, acelasi Evanghelist Matei ne relateaza o alta convorbire dintre Iisus si ucenicii Sai, in cursul careia le-a vestit ca „El trebuie sa mearga la Ierusalim si sa patimeasca multe de la batrani si de la arhierei si de la carturari si sa fie omorat si a treia zi sa invie. Si Petru, luandu-L de-o parte, a inceput sa-L dojeneasca zicandu-i: Fie-Ti mila de Tine, Doamne, asta sa nu Ti se intample! Iar El, intorcandu-Se, i-a zis lui Petru: Mergi inapoia Mea, Satano!; piatra de poticnire-Mi esti, ca nu le cugeti pe cele ale lui Dumnezeu, ci pe cele ale oamenilor!“ Asadar, exista o mare diferenta – uneori o prapastie – intre gandirea omeneasca si cea dumnezeiasca.     Dragii mei, a porni la drum inseamna a avea o tinta, ceea ce denota existenta unui scop. De cele mai multe ori, intre tine si tinta se interpun unul sau mai multe obstacole, numarul acestora depinzand de distanta dintre punctul de pornire si cel la care vrei sa ajungi. Orice obstacol e un punct de poticnire; daca el e masiv, inalt, puternic, te poate descuraja. Stiti care e cheia succesului?: sa faci din el un obstacol transparent, adica sa vezi prin el sau pe deasupra lui ceea ce e dincolo. Obstacolul poate fi negura, intunericul, necunoscutul. Tinta poate fi sigura sau nesigura, ipotetica, dar intotdeauna revelatoare.      Sa ne amintim de experienta poporului lui Israel. Dupa ce au fost eliberati din robia egipteana si au trecut de Marea Rosie, au luat drumul prin pustia Sinai, o calatorie care a durat nu mai putin de patruzeci de ani, in cursul careia pribegii au intampinat numeroase obstacole, precum zaduful zilei, frigul noptii, furtunile de praf, foamea, setea, oboseala, disperarea, nervozitatea, rascoalele, certurile interne, amintirea mortilor cazuti pe drum. Pe toate insa le-au biruit, datorita faptului ca aveau in minte un singur scop: sa ajunga in Tara Fagaduintei. Si au ajuns.      Si istoria profana ne ofera destule exemple. Ati auzit, desigur, de spaniolul Cristofor Columb, care in anul 1492 a pornit spre vestul Oceanului Atlantic, crezand ca acesta e drumul spre India. Calatorie de durata, ziua si noaptea, pe vreme buna sau bantuita de furtuni, inaintand spre necunoscut. Pe vremea aceea, multi credeau ca oceanul se termina undeva intr-o prapastie fara fund, ceea ce i-a facut pe oamenii sai de pe corabie sa se rascoale, bantuiti de frica unei morti napraznice. Columb insa nu s-a clintit, el avea un tel, sa ajunga undeva. Si, pana la urma, a ajuns pe tarmul unui continent necunoscut, descoperind America.      Peste trei secole, americanul Robert Peary si-a propus sa descopere Polul Nord. L-a atins de abia la 6 aprilile 1909, dupa 17 ani de calcule, exercitii si tatonari, in cursul carora a traversat pe jos Nordul Groendlandei pe o distanta de 800 de kilometri, invingand nenumarate obstacole.     Peste numai doi ani, Roald Amundsen a infipt steagul norvegian in gheata Polului Sud, dupa o calatorie de trei luni si jumatate, in cursul careia el si echipajul sau au infruntat ceturi, viscole si temperaturi de minus 50 de grade Celsius, avand de parcurs cate 25 de kilometri pe zi.     Ati observat, desigur, ca la capatul fiecarei incercari se inscrie o victorie.In zilele noastre se afirma tot mai des ca traim „vremuri apocaliptice“. Pentru evocarea acestora nu voi deschide Cartea Apocalipsei, ci un fragment dintr-o cuvantare a lui Iisus consemnata in Evanghelia dupa Matei: „Luati aminte sa nu va amageasca cineva. Ca multi vor veni in numele Meu, zicand: Eu sunt Hristos!, si pe multi ii vor amagi. Si veti auzi de razboaie si de zvonuri de razboaie; luati seama sa nu va’nspaimantati, caci toate trebuie sa fie, dar inca nu-i sfarsitul. Ca neam peste neam se va ridica si’mparatie peste’mparatie, si va fi foamete si ciuma si cutremur mare pe-alocuri. Dar toate acestea sunt doar inceputul durerilor nasterii. Atunci va vor da pe voi la chinuri si va vor ucide si veti fi urati de toate neamurile din pricina numelui meu. Atunci multi se vor poticni si unii pe altii se vor vinde si unii pe altii se vor uri. Si multi profeti mincinosi se vor scula si pe multi ii vor amagi. Iar din pricina inmultirii faradelegii, iubirea multora se va raci. Dar cel ce va rabda pana la sfarsit, acela se va mantui“.     In vremea noastra, nu putini sunt tinerii curati la suflet, bine intentionati si dornici sa se initieze in tainele vietii religioase, dar care nu merg direct la izvoare, adica la literatura de specialitate sau la duhovnici cu experienta, bine pregatiti si gata sa-i asiste pe cei neajutorati, ci prefera sa se cultive prin Internet sau televizor, unde nu de putine ori apar profeti improvizati, cu o evidenta pofta de publicitate sau stapaniti de un duh al cabotinajului stilizat. Unii cer organizarea unor rugaciuni generale, colective, cu mare rasunet in popor, pentru evitarea apocalipsei care mijeste de pe o zi pe alta, uitand ca apocalipsa va veni oricum, ea facand parte din iconomia divina, si ca grija noastra nu este aceea de a o evita, ci de a o traversa nevatamati de propriile noastre pacate. De obicei, o furtuna se anunta prin intetirea vantului, prin fulgere la orizont, prin spulbere de praf, prin disparitia luminii soarelui in spatele norilor negri, prin tot ceea ce poate produce panica si spaima. Asa se anunta si vremurile apocaliptice. Eu nu stiu daca ele mijesc sau vor pieri inainte de a se naste, dar stiu sigur ca noi nu impotriva apocalipsei trebuie sa luptam (caci ea va veni oricum), ci pentru capacitatea noastra, a fiecaruia, de a o traversa fara vatamari sufletesti, fara vina fratilor de a-si fi vandut fratele, asa cum s-a intamplat in istoria lui Iosif.     Or, pentru aceasta exista o singura arma: rabdarea.     Rabdarea insa trebuie insotita, neaparat, de constiinta ca tot inceputul are un sfarsit, si ca acesta nu poate fi decat luminos. Cartea Apocalipsei e infioratoare, dar ea se termina anuntand Cerul cel nou si pamantul cel Nou; si, in final, Noul Ierusalim. Iubitii mei ascultatori,In viata noastra bisericeasca, Postul cel Mare poate fi pentru unii o piatra de poticnire, mai ales prin rigoarea de a nu permite alimentarea cu bucate de dulce sau abateri grave de la conduita morala. Dar, asa cum va spuneam, important este sa traversam totul cu bine si sa ajungem la capatul incercarilor.      Iata ca Dumnezeu ne-a ajutat sa praznuim luminata inviere a Fiului Sau, in numele Caruia va impartasesc, tuturor, arhieresti binecuvantari, adresandu-va traditionala salutare: Hristos a inviat!

Pe scurt

Futsalistii dau piept cu UnitedEchipa de futsal Clujana joaca azi de la ora 17 la Galati contra gazdelor de la United, intr-un meci din cadrul etapei a XI-a a playoff-ului. Jocul este foarte important pentru adjudecarea locului 5. Din pacate, alaturi de mai vechii accidentati Gabor si Craciun, antrenorul Marius Fesnic nu va putea conta pe Albu si Moga, retinuti la Cluj de unele probleme personale. In meciul tur, Clujana s-a impus cu 3-0.    D. S.Button spera la hat-trickDupa o saptamina extrem de agitata a tuturor echipelor care iau parte la Marele Circ, atentia tuturor este indreptata in aceste zile asupra Chinei, acolo unde duminica motoarele vor rasuna din nou pe unul dintre circuitele preferate ale lui Michael Schumacher, pilot care detine recordul turului de pista. Cei de la Ferrari spera sa obtina primele puncte in campionat, intreaga conducere a scuderiei "Calutului Cabrat" fiind schimbata in aceasta saptamina, noul boss devenind Chris Dyer, fostul inginer al lui Schumi. Si din partea McLaren se asteapta minuni, mai ales ca anul trecut Hamilton trecea finish-ul de la Shanghai in fruntea plutonului. Britanicii au promis schimbari majore ale monopostului in prima cursa de dupa retragerea briliantului Ron Dennis din orice activitate ce are de-a face cu F1, dupa mai bine de 30 de ani, timp in care din mecanic a devenit una dintre cele mai apreciate minti in domeniul managementului unei echipe de curse. Chiar si asa, duminica favoritii se numesc Rubens Barrichello, dar mai ales Jenson Button, ale caror monoposturi Brawn au confirmat in primele doua curse.    A. D.

Pastorala Prea Sfintitului Florentin Crihalmeanu

    Invierea lui Saul si Invierea noastra    Florentin, prin harul si milostivirea Bunului Dumnezeu, Episcop de Cluj-Gherla, Onoratului cler impreuna slujitor si iubitor de Dumnezeu, cuvioaselor persoane consacrate impreuna rugatoare, iubitilor credinciosi greco-catolici si tuturor crestinilor iubitori de Dumnezeu,     Arhiereasca binecuvantare si crestineasca salutare: „HRISTOS A INVIAT!“     „Sa dam multumire lui Dumnezeu, care ne-a dat biruinta prin Domnul Isus Hristos!“ (I Cor 15,57).Iubiti credinciosi,Anul 2008-2009 a fost dedicat de catre Pontiful roman Benedict al XVI-lea memoriei Sf. Apostol Pavel, apostolul neamurilor, cu scopul de a „invata de la el credinta, a invata despre Hristos si a invata calea vietii drepte“. De aceea, va invit ca la marita sarbatoare a Invierii Domnului din acest an sa-l insotim pe Sf. Apostol Pavel in cateva momente semnificative din viata sa, care l-au transformat din persecutor al credintei crestine in Apostol al Invierii lui Hristos. Astfel, la lumina intalnirii cu Cel Inviat, sa putem aprofunda trairea noastra de credinta si viata crestina.      Ne vom lasa condusi in acest itinerar spiritual de catehezele Sf. Parinte, precum si de alte scrieri referitoare la Apostolul neamurilor.     Mai intai sa reluam cateva date despre Sf. apostol Pavel. In „Faptele apostolilor“ Pavel se prezinta iudeilor din Ierusalim ca fiind „iudeu, nascut in Tarsul Ciliciei si crescut in cetatea aceasta, invatand la picioarele lui Gamaliel“ (cf. Fapte 22,3). El primeste o riguroasa educatie religioasa iudaica, dar traieste intr-un mediu elenistic avand si cetatenie romana (cf. Fapte 22,25-28). Situat la granita a trei culturi – ebraica, greaca si romana – tanarul Saul va avea de mic o deschidere spre universalitate. Saul cunoaste si o meserie, aceea de a confectiona corturi, prin care poate sa-si asigure existenta (cf. Fapte 18,3). Educat ca fariseu zelos in respectarea Legii, Saul devine un mare prigonitor al primilor crestini, chiar si in afara cetatii Ierusalimului. Intr-o astfel de calatorie, in drum spre Damasc el are o revelatie personala cutremuratoare care schimba radical cursul vietii sale. Dupa ce va fi botezat, in scurt timp, va deveni „Apostol al lui Hristos“ cu misiunea de a evangheliza neamurile pagane. Apostolul Pavel este cel care inaugureaza misionarismul crestin, plecand din Antiohia Siriei, orasul in care a rasunat pentru intaia oara numele de „crestin“ (cf. Fapte 11,20.26), si insumand peste 30.000 de km parcursi in cele trei calatorii misionare si cea spre Roma. El a introdus prin Epistola catre Tesaloniceni, (prima scriere a Noului Testament, anii 51-55), stilul catehetic epistolar pentru a mentine legatura cu cei increstinati (compunand 13 asemenea epistole). Cu siguranta cel mai mare aport al Sf. Pavel a fost acela ca prin misiunile sale evanghelizatoare a avut o influenta decisiva pentru ca evlavioasa comunitate a primilor crestini din Ierusalim sa nu ramana doar o secta iudaica alaturi de celelalte (a fariseilor, saducheilor, esenienilor), ci sa devina o religie noua a credintei in Cel mort si inviat pentru indreptarea noastra (cf. Rom 4,24-25).    Pavel, Apostol al lui Hristos Inviat, mesager al Invierii lui Hristos„Va aduc aminte, fratilor, Evanghelia prin care sunteti mantuiti; Hristos a murit pentru pacatele noastre, a fost ingropat si a inviat a treia zi dupa Scripturi“ (cf. I Cor 15,1-2.4).     Intalnirea personala cu Hristos a transformat viata de credinta a lui Saul, dar a marcat totodata si inceputul misiunii sale de apostol. Cuvantul pe care el l-a primit de la Cel Inviat: „Mergi, ca Eu te voi trimite departe, la neamuri“ (cf. Fapte 22, 21), va ramane ca misiunea concreta a vietii sale. Astfel Pavel se considera pe drept apostol (trimis) al lui Hristos Inviat, dar in acelasi timp accepta cu smerenie ca este cronologic ultimul, „cel mai mic dintre apostoli“ (cf. I Cor 15,8-9) si „cel mai mic decat toti sfintii“ (cf. Ef 3,8).      Inainte de a porni in misiunea de evangelizare catre neamuri, Pavel a dorit sa se intalneasca mai intai cu cei trei apostoli, Petru, Iacob si Ioan, pe care ii considera «stalpi» ai Bisericii (cf. Gal 1,18-19; 2,9), sa cunoasca elementele esentiale ale traditiei crestine si apoi sa primeasca semnul de incuviintare a misiunii sale din partea apostolilor: „mi-au dat mie si lui Barnaba mana dreapta spre unire cu ei pentru ca noi sa binevestim la neamuri“ (cf. Gal 2,9). De aceea, in traditia iconografica a Bisericii crestine, Pavel apare mereu alaturi de apostoli si chiar adeseori dupa Sf. Petru, Corifeul apostolilor.     De-acum, Pavel se recomanda ca „serv al lui Isus Hristos, chemat de El, apostol, randuit pentru vestirea Evangheliei lui Dumnezeu“ (cf. Rom 1,1) sau „Pavel, apostol al lui Hristos Isus prin vointa lui Dumnezeu“ (cf. II Cor 1,1; Ef 1,1; Col 1.1). El va raporta totul la Isus Hristos, Cel care l-a chemat, si la Vointa divina, lasand de-o parte orice interes personal, pentru ca intalnirea de pe drumul Damascului a schimbat radical „scara valorilor vietii sale“: „eu pe toate le socotesc ca sunt paguba, fata de inaltimea cunoasterii lui Hristos Isus, Domnul meu, pentru care m-am lipsit de toate si le privesc drept gunoaie, ca pe Hristos sa-L dobandesc“ (cf. Fil 3,8).     Elanul si zelul pe care il pusese in persecutarea crestinilor, il va pune acum in slujba raspandirii credintei in Cel Inviat, in virtutea misiunii apostolice pe care a primit-o. Smerit, Pavel, va recunoaste mereu ca aceasta chemare, misiune si slujire reprezinta haruri primite si o putere ce nu vine de la el, ci de la Cel care l-a trimis (cf. Rom 1,5; Ef 3,8). Acestea il vor intari in calatoriile sale misionare atunci cand, impreuna cu insotitorii sai, va trece prin numeroase incercari, asa cum descrie corintenilor: „flamanzim si insetam; suntem goi si suntem palmuiti si pribegim, (…) am ajuns ca gunoiul lumii“ (cf. I Cor 4,11.13). Dar toate acestea le va indura cu bucurie si cu taria credintei ca atunci cand Dumnezeu este cu el, nimeni nu poate sta impotriva (cf. Rom 8,31) si ca nimeni si nimic nu l-ar putea separa de iubirea lui Hristos (cf. Rom 8, 35-39). „Aceasta este adevarata bogatie a vietii umane“ (Papa Benedict al XVI-lea).     Tot ca si o consecinta a intalnirii cu Cel Inviat pe drumul spre Damasc, mesajul central al predicarii apostolului Pavel este misterul Invierii: „Va aduc aminte, fratilor, Evanghelia pe care v-am binevestit-o, pe care ati primit-o, intru care si stati, prin care sunteti si mantuiti ca Hristos a murit pentru pacatele noastre dupa Scripturi, ca a fost ingropat si ca a inviat a treia zi, dupa Scripturi“ (cf. I Cor 15,1-2.4).      „Aici se afla cheia de bolta a cristologiei pauline: totul se invarte in jurul acestui centru gravitational“ (Papa Benedict al XVI-lea). Evenimentul Invierii din morti a Domnului nostru Isus Hristos, constituie fundamentul pe care apostolul Pavel isi edifica propria credinta, dar si baza mesajului evanghelizator catre neamuri, caci „daca Hristos n-a inviat, zadarnica este atunci propovaduirea noastra, zadarnica si credinta voastra. (…) Dar acum Hristos a inviat din morti, fiind inceputul invierii celor adormiti“ (cf. I Cor 15,14.20). Atunci cand Pavel este arestat si adus in fata Sinedriului la Ierusalim el va spune iudeilor: „Eu sunt judecat pentru speranta si invierea mortilor“, (cf. Fapte 23,6), iar in fata regelui Agripa va marturisi ca a predicat „la mic si la mare“ ca „Hristos avea sa patimeasca si sa fie cel dintai inviat din morti si sa vesteasca lumina poporului si neamurilor“ (cf. Fapte 26, 23). Romanilor, Apostolul neamurilor le scrie despre „Cel nascut din samanta lui David, dupa trup, care a fost randuit Fiu al lui Dumnezeu intru putere, dupa Spiritul sfinteniei, prin invierea Lui din morti, Isus Hristos, Domnul nostru“ (cf. Rom 1,4).      Misterul Invierii dezvaluie dragostea lui Dumnezeu fata de noi si adevarata identitate a lui Isus din Nazaret, aceea de Fiu al lui Dumnezeu, care a murit si inviat pentru mantuirea tuturor (cf. Rom 5,8-10). Prin acest mister noi toti am fost „indreptatiti“, am redobandit starea celui drept, iertarea pacatelor si mantuirea sufletelor (cf. Rom 4,24-25).      La lumina Invierii Pavel intelege limpede scopul vietii sale: „... sa-L cunosc pe El si puterea Invierii Lui si sa fiu primit partas la patimile Lui, facandu-ma asemenea cu El intru moartea Lui, ca, doar, sa pot ajunge la invierea cea din morti“ (cf. Fil 3,10). Este o afirmatie ce contine un program de viata exigent, dar care confera speranta vietii crestine si orienteaza viata crestinului, dincolo de moarte, spre invierea din moarte si viata vesnica „pentru ca de credem ca Isus a murit si a inviat, tot asa credem ca Dumnezeu, pe cei adormiti intru Isus, ii va aduce impreuna cu El“ (cf. I Tes 4,14). De aceea Botezul, ca trecere prin moarte spre viata, urmat de o viata la lumina credintei in Cel Inviat, devine pentru orice crestin garantia drumului spre inviere si viata, dupa cum scrie apostolul Pavel colosenilor: „Ingropati fiind impreuna cu El prin Botez, cu El ati si inviat prin credinta in lucrarea lui Dumnezeu Cel ce L-a inviat pe El din morti“ (cf. Col 2,12). Acesta trebuie sa constituie motivul „innoirii“ vietii crestinilor botezati, care „izbaviti fiind de pacat si slujitori facandu-va lui Dumnezeu, aveti roada voastra spre sfintire iar sfarsitul viata vesnica“ (cf. Rom 6,22).     Iata cum de fapt „in misiunea Sf. Pavel se implineste viziunea lui Stefan“, spune Sf. Parinte Papa Benedict al XVI-lea. Viziunea Diaconului Protomartir Stefan, cu Isus de-a dreapta lui Dumnezeu in gloria cereasca (cf. Fapte 7,55), devine idealul si speranta Sf. apostol Pavel. „Dar una fac: uitand cele ce sunt in urma mea si tinzand spre cele dinainte, alerg la tinta, la rasplata chemarii de sus a lui Dumnezeu, intru Hristos Isus“ (cf. Fil 3,14).     Astfel, viata crestinului botezat se dezvaluie ca un drum de slujire a lui Dumnezeu, un drum care cere sacrificii, tarie in incercari, perseverenta in credinta; o cale ce trebuie sa treaca prin moarte, dar care stim ca se indreapta spre inviere si viata; o calatorie luminata mereu de harul credintei si al sperantei invierii din moarte si al fericirii vesnice in lumina Celui Inviat. Iubiti credinciosi,Conform traditiei, stim ca Sf. apostol Pavel si-a incheiat firul calatoriei pamantesti cu marturia suprema pentru Hristos, in timpul persecutiilor lui Nero, (anii 64 sau 66-67), fiind omorat prin taierea capului langa Roma. Se spune ca decapitarea a avut loc la a treia piatra de hotar pe Via Ostiense in locul numit „Aquae Salviae“ si ca apoi a fost inmormantat pe locul unde se afla astazi Bazilica Sf. Pavel in afara zidurilor Romei. Sarcofagul cu relicvele sale se afla si astazi intact sub altarul principal al acestei Bazilici.      Traditia spune ca la moartea sa capul s-ar fi rostogolit de trei ori, facand sa tasneasca trei izvoare, simbolic apa vie care va continua sa curga din invataturile apostolului la toate neamurile pana la marginile pamantului (cf. PS. Bruno Forte).     Urmand drumul Damascului impreuna cu Saul, sa ne intalnim cu Hristos Inviat, sa ne lasam patrunsi de lumina Invierii Sale pentru ca Invierea lui Hristos sa devina centrul vietii noastre de credinta si motivul sperantei noastre, care sa confere un sens si un scop existentei noastre; astfel sa devenim si noi mesageri ai Invierii lui Hristos prin viata noastra! (cf. I Cor 15,14.20).      „Iar Dumnezeul pacii, Cel ce prin sangele unui testament vesnic, a inviat din morti pe Pastorul cel mare al oilor, pe Domnul nostru Isus, sa va intareasca in orice lucru bun, ca sa faceti voia Lui, si sa lucreze in noi ceea ce este bine placut in fata Lui, prin Isus Hristos, Caruia sa-i fie marirea in vecii vecilor. Amin!“ (cf. Evr 13,21).     Sarbatori pline de sfanta bucurie a Invierii din morti a Domnului nostru Isus Hristos, binecuvantate cu alese haruri ceresti!Hristos a Inviat!    † FLORENTIN    Episcop de Cluj-Gherla

Tot mai aproape de retrogradare

"Studentele" n-au gasit nici de aceasta data calea spre victorieBaimarencele au dominat partida inca din primele minute, profitind de lipsa de concentrare a jucatoarelor clujene.      De altfel, "U" Jolidon a marcat primul gol abia in minutul 7 al partidei, cind adversarele aveau deja patru reusite. Indicatiile de pe margine ale antrenorului Gheorghe Covaciu au fost zadarnice, echipa sa continuind sa piarda teren. Nici dupa un time-out, la scorul de 3-8 pentru Baia Mare, handbalistele de la "U" nu si-au revenit, incasind alte doua goluri. Oaspetele si-au vazut de joc, dar s-au relaxat in finalul primei reprize, permitindu-le gazdelor sa reduca din handicap, pina la 9-14, acesta fiind si scorul pauzei. In repriza secunda, Jolidon a dat semne de revenire, apropiindu-se in minutul 38 la doar un punct distanta de adversare (15-16). Baia Mare a apasat din nou acceleratia, desprinzindu-se pe tabela, chiar si la 8 goluri (19-27, min 51). "Studentele" au avut o noua tresarire de orgoliu, alergind dupa egalare. Au fost aproape, dar timpul s-a scurs in favoarea oaspetelor, care s-au impus in final cu 29-28. In urma acestui rezultat, "U" Jolidon simte tot mai mult apropierea retrogradarii. Adversara directa din lupta pentru supravietuire, CSM Ploiesti, a invins ieri pe HC Braila cu 27-24, a acumulat 11 puncte si s-a apropiat la doar doua lungimi de "U" Jolidon.     "Daca plec de la echipa, vreau sa iau o pauza mai lunga. Vom avea o sedinta in care vom discuta despre ce s-a intimplat in acest sezon. Nu ma gindesc la demisie", a anuntat antrenorul Gheorghe Covaciu, la finalul intilnirii cu Baia Mare.     Iata si celelalte rezultate ale etapei XXI: KZN Slatina - HC Otelul Galati 21-39, HC Zalau - HCM Roman 23-20, Cetate Deva - Tomis Constanta 24-21, Rapid - Rulmentul 34-46.     Tadici: "Nu inteleg atitudinea unor jucatoare"Fostul tehnician al echipei nationale a Romaniei, care antreneaza in prezent pe HC Zalau, a asistat la partida dintre "U" Jolidon si HCM Baia Mare. Tadici va intilni etapa urmatoare pe Baia Mare in deplasare si a venit la meci special sa spioneze urmatoarea adversara. Acesta a vorbit insa si de situatia de la "U" Jolidon, fiind surprins de atitudinea unor jucatoare: "Am urmarit meciul. Sincer, imi pare rau pentru Jolidon. Nu inteleg aceste rezultate, mai ales ca sint citeva handbaliste de valoare. Atitudinea unora a lasat mult de dorit. Stiu ca sint probleme financiare la echipa, probabil si acesta este un motiv pentru evolutia lui «U» Jolidon. Ar fi pacat sa retrogradeze, dar situatia este destul de grea. Succes pe mai departe celor de la Jolidon", a declarat pentru monitorul Gheorghe Tadici.

Sibiul gazduieste marele derbi

Primul meci din play-off pentru "U" Mobitelco se joaca astazi, in fieful marii rivale CSU Atlassib Sibiu.     Din cauza lejeritatii cu care au abordat ultima parte a campionatului, "studentii" s-au vazut deposedati de avantajul terenului propriu in disputa cu sibienii. Astazi, de la ora 19 si in direct pe Telesport, cei de la "U" Mobitelco vor incerca sa continue traditia ultimilor ani, in care s-au impus de fiecare data cind s-au intilnit cu Atlassib in aceasta faza (2005, 2006, 2008). "Sintem obligati sa invingem in primul meci, nu e un meci de «do or die», insa pentru noi ar fi ideal sa obtinem victoria in deplasare. Jucatorii sint conectati la importanta meciului, vor sa lupte si realizeaza ca e ultima sansa. Trebuie sa fim toti responsabili, nu mai e timp de relaxari in fata unei echipe periculoase ca Sibiul", a avertizat si antrenorul "Tab" Baldwin, al carui viitor la cirma clujenilor depinde in mare masura de rezultatul final al confruntarii cu rivala traditionala.     Ieri au avut loc primele trei partide din play-off: CSU Brasov - CS Otopeni 91-93; BCM Elba Timisoara - Energia Rovinari 96-81; CSU Ploiesti - BCMUS Pitesti s-a incheiat dupa inchiderea editiei.

Joaca pe 300 de euro

Ca de multe ori in acest sezon, "U" se confrunta cu probleme mari de efectiv. Astfel, Bus, Soporan si Borza sint suspendati, in timp ce Bundea, Budean si Cordos sint indisponibili din cauza problemelor medicale. Garnitura de start clujeana din acest joc ar putea arata astfel: Farcas - Ungurusan, Szilagyi, Marincau, Iuhas - Suciu, Ionescu, Dolha, Tene - Suteu, Sintejudean. Pentru a-i stimula inaintea partidei, conducerea clubului i-a anuntat pe fotbalisti ca vor primi fiecare cite 300 de euro in cazul in care vor invinge Timisoara. "Am decis sa-i stimulam, avem mare nevoie de victorie. Am fost personal si le-am transmis baietilor ca prima este de 300 de euro. Nu prea avem bani, dar vom face un sacrificiu. Sper sa cistigam, pentru ca situatia noastra din clasament este ingrijoratoare. Fotbalistii nu mai au nici o scuza daca nu inving. Au si salarii, si prima, si tot ce au nevoie", a explicat Teodor Pop, directorul general al Universitatii Cluj.

Dreptatea "caramizii"

Instanta a decis sa schimbe incadrarea penala pentru trei din cei patru tineri cercetati penal, din tentativa de omor deosebit de grav in ultraj, astfel incit pedeapsa maxima pe care o puteau lua suporterii batausi a fost mult redusa.     Paul Adrian Stanciu (18 ani) si Toja Tivadar (21 ani) au fost gasiti vinovati de ultraj, pentru care au primit cite 4 ani si 6 luni de inchisoare cu executare, in vreme ce pentru acuzatia de ultraj contra bunelor moravuri au primit cite 2 ani si 6 luni. Stanciu, care a implinit in arest 18 ani, a ispasit deja aproape 1 an din pedeapsa, el fiind cercetat in stare de arest preventiv din data de 8 mai 2008. Daca va da dovada de buna purtare, va mai sta dupa gratii inca 1 an. Toja Tivadar, condamnat si el la inchisoare cu executare, va fi reincarcerat in lipsa unui apel, el fiind cercetat in libertate de la inceputul lunii decembrie 2008, fiind cercetat in stare de arest preventiv pina la acel moment.      Cei doi au mai fost obligati sa achite 50.100 de lei partii vatamate, cameramanului Gabriel Osan, in vreme ce impreuna cu Tudorel Campan trebuie sa plateasca 982 de lei catre Spitalul Militar Cluj, aceasta suma reprezentind cheltuielile medicale.    Interdictie pe stadionMai mult, ceilalti doi tineri acuzati de ultraj in dosar, respectiv Horatiu Catalina (23 ani), cercetat in stare de libertate inca de la inceputul procesului, si Tudorel Campan (17 ani), au fost condamnati la 2 ani si 6 luni de inchisoare cu suspendare, ei avind un termen de 4 ani in care vor fi atent supravegheati. Cei doi au primit interdictie de a discuta, de a se vedea sau de a se intilni in cei patru ani de supraveghere, timp in care nu mai au voie sa calce pe nici un stadion din Romania. Gabriel Osan a declarat aseara pentru monitorul ca este decis sa atace cu apel decizia Tribunalului Cluj, pe care o considera absurda. "In ceea ce priveste suma care mi-a fost acordata, nu pot sa comentez acest lucru, mai ales ca nu se poate pune un pret pe viata unui om", a declarat Osan.

O noua victorie chinuita?

Aceasta deoarece echipa de pe litoral se afla in ingrata situatie de a iesi din zona retrogradarii, de care o despart doar 2 puncte. "Marinarii", antrenati acum de Lucian Marinof, au avut un parcurs dezastruos in retur, in care au cistigat doar un meci, mai exact prima etapa din acest an (2-0 cu Gloria Buzau - n.r.). Astfel ca orice punct obtinut miine va fi binevenit pentru Farul, decisa sa se agate de orice oportunitate ca sa nu ajunga la matineu. Desigur, nici CFR-istii nu mai sperie pe nimeni de o vreme. Exceptind meciul cu Vasluiul, "feroviarii" s-au chinuit serios in restul partidelor din campionat, scotindu-le peri albi atit sefilor din Gruia, cit si fanilor. Miine, CFR Cluj va incepe fara Tony, scos din circuitul competitional pentru aproximativ 3 saptamini, astfel ca pe flancul drept al defensivei isi va relua locul Viera. Iata cum ar putea arata primul "unsprezece" al campioanei: Stancioiu - Viera, Galiassi, Alcantara, Panin - Dani, Flores - Culio, Peralta, Pereira - Kone.      Program Liga 1 * Etapa XXVAstaziGaz Metan Medias - Steaua, ora 16, GSPTVGloria Buzau - FC Arges, ora 18.45, GSPTVUniversitatea Craiova - Unirea Urziceni, ora 20.45, Antena 1     MiineFarul Constanta - CFR Cluj, ora 14, GSPTVCS Otopeni - Pandurii Tirgu-Jiu, ora 15, netelevizatGloria Bistrita - Otelul Galati, ora 15, netelevizatPoli Iasi - Dinamo, ora 16, GSPTVFC Vaslui - FC Timisoara, ora 18.30, GSPTVRapid - FC Brasov, ora 20.30, GSPTV

Udvari Ana, pensionara, 65 de ani

    "N-au vreme de noi... ei se ocupa de Becali" Foto Andrei GadaleanAveti un credit la banca? Pentru ce l-ati facut?     Da, am. Am luat la inceput un imprumut mic, pentru niste electrocasnice. Apoi, cei de la banca ma tot sunau si imi ziceau sa mai iau credit, ca pot sa-mi mai dea. Si am mai luat, dar nu mult, iar in ianuarie, cind am intrebat cit am de plata pina termin imprumutul, mi-au spus ca am de platit 20 de milioane, eu luasem 15, si de atunci tot am platit in fiecare luna. Am ramas "paf".Daca anul trecut ati fi stiut ca va veni criza economica, ati mai fi facut creditul?     Cred ca da, fiindca atunci cind esti strins cu usa si mai ai si datorii pe deasupra, n-ai ce face! Tot as fi facut imprumutul, fiindca din pensie sa platesti numai la incalzire 5 milioane iarna... n-ai cum. Si sa stiti ca nici nu m-am lafait in cine-stie ce caldura, ca tot frig a fost!Devalorizarea leului v-a afectat rata la banca? Cu cit platiti mai mult? Credeti ca daca euro va creste in continuare o sa aveti de unde plati?     N-as sti sa va spun asta. Eu platesc lunar aceeasi suma, ei stiu cum calculeaza, eu nu ma pricep la calculele lor, pot sa-mi ia cit vor ei. Nu stiu ce o sa fac, dar oricum, e foarte rau. Si tot inspre mai rau merge. Sper sa nu ajung sa cersesc pe strazi. Va asteptati ca pe termen mediu si scurt (1-2 ani) sa va scada veniturile? Ce o sa faceti cu rata?     Ma astept la orice de la tara asta si de la cei ce ne conduc. Parca totul merge numai inspre rau, deloc inspre bine. Si sa stiti ca parca si oamenii sint mult mai rai. Sint pensionara, multumesc lui Dumnezeu, ca altfel nu stiu ce-as face, fiindca acum nu mai este siguranta cu serviciul, cum era pe vremea lui Ceausescu, pentru ca, orice ar zice lumea, eu, femeie singura cu doi copii, am reusit sa-mi cresc singura copiii, nu le-a lipsit nimic, si atunci nici n-am fost nevoita sa ma imprumut de la nimeni. Orice s-ar zice, era mai bine si in primul rind exista o siguranta. Atunci stiai ca nu te vor da afara din serviciu, si nici din casa, cum se intimpla acum. Nu stiu ce o sa mai fie cu pensiile, fiindca acuma ei (guvernantii - n.r.) n-au vreme de noi... ei se ocupa de Becali, asta e problema lor cea mai mare. Sa stiti ca nici chef sa mai traim nu mai avem, doar nepotii nostri ne mai bucura.Daca v-ar tenta sa va cumparati ceva, ati mai face un credit?     Nu, n-as mai face alt credit pentru nimic in lume. Cei de la banca sint tare parsivi. Asa de frumos mi-a vorbit o domnisoara de-acolo si atit de frumos m-a convins sa mai iau si mai mult credit... Degeaba, ca astia au o scoala in ei! Se vede ca sint instruiti! Dobinda pe care mi-o iau la credit e de 24%. Astia te jupoaie de viu! Dar n-am avut ce face, am fost nevoita sa iau bani, fiindca n-am avut de unde sa platesc. La gaz, la telefon, toate ei ni le calculeaza in euro. Da’ ce, eu iau pensia in euro?!

Fapte bune in prag de Paste

Mall-ul clujean isi propune sa aduca bucuria si in riandul celor mai putin norocosi dintre noi. Una din actiunile realizate de Iulius Mall s-a derulat marti, 14 aprilie, cind, in parteneriat cu Libraria Renasterea si cu Asociatia The Little People, a donat Caminului pentru seniori "Teodora", Fundatiei Crestine "Diakonia" si Centrului pentru Persoane Virstnice cu Handicap "Sfintul Kamill" mai multe obiecte religioase. Cele mai apreciate au fost icoanele pe lemn si ouale pictate manual. Cele trei centre ofera sprijin unui numar total de peste 200 de batrini. O alta actiune desfasurata in aceasta perioada este "Caravana Iepurasului", un proiect realizat de Revista "Wow". Este vorba de o campanie de stringere de fonduri pentru copiii de la sectia de Oncopediatrie, din cadrul clinicii de Pediatrie II. Clujenii au avut ocazia sa se implice si ei, duminica, 12 aprilie, cind au donat jucarii si produse de papetarie la standul amenajat in Iulius Mall.

Truda lanseaza clipul "Tara pupatorilor de moaste"

"Pentru multi dintre voi, clipul va fi socant, altora o sa li se para hilar, cert este ca se trateaza problema leneviei cronice, a disperarii si a timpeniei din societatea romaneasca", avertizeaza cei de la Truda in comunicatul in care anunta lansarea celui mai nou clip al lor. Momentul va avea loc chiar in seara de Inviere, simbata, 18 aprilie, de la ora 20.      Clipul piesei "Tara pupatorilor de moaste" a fost filmat simbata 4 aprilie, in doua locatii diferite linga Cluj. "Noul clip este realizat si cu ajutorul fanilor, care nu au ezitat sa iasa cu noi, pe cimp, la o bere... doua... trei... o lada... si niste jinars de prune, scaldindu-se in primele raze de soare din aprilie", anunta rockerii. Sint avertizati sa nu se uite la imagini "cei care sint convinsi ca tot weekendul in care au fost expuse moastele a fost vreme frumoasa datorita (numai si numai) lui Dumnezeu" sau "cei care de cite ori merg la vot spera ca de data asta se va schimba ceva". Cei care scuipa saminta la coltul blocului si asculta Guta de la telefon... sa nu se uite la clip... ca-s prea prosti ca sa priceapa ceva!", isi incheie componentii Truda demersul.

Titlurile BT, in crestere spectaculoasa pe bursa

Titlurile Bancii Transilvania au crescut în debutul sedintei bursiere de ieri cu 12%, în urma propunerii de eliminare a pragului de detinere de 5% din capitalul social, în timp ce piata crestea moderat pe ansamblu.     "Un grup de actionari a cerut consiliului de administratie sa fie propusa spre eliminare aceasta prevedere. Noi am procedat conform legii si am propus-o spre eliminare în AGA. Urmeaza sa vedem daca se aproba", a declarat miercuri Horia Ciorcila, presedintele Bancii Transilvania.     Ca urmare, ieri, actiunile bancii erau cele mai lichide din piata dupa primele 45 de minute ale sedintei, în urma unor schimburi de 1,04 milioane de lei, iar cotatia salta cu 12,26%, pina la 1,19 lei.

Programul RATUC de Paste

Primaria si RATUC au stabilit un program special pentru mijloacele de transport in comun in perioada sarbatorilor de Paste. Miine, circulatia se va desfasura intre orele 5.30-23, conform programului pentru zilele de simbata, in timp ce in zilele de 19 si 20 aprilie circulatia se va desfasura conform programului pentru zilele de duminica. Transportul de noapte va fi asigurat pe linia 25, dupa urmatorul program: plecari Bucium: 23.00-23.30-00.00-00.30, plecari Unirii: 23.00-23.30-00.00-00.30. De asemenea, a fost stabilit un program special de transport gratuit pentru Slujba de Inviere, in noaptea de 18 spre 19 aprilie, intre orele 23-2.30, pe liniile: 30, 32B, 25 si 46. Pe durata slujbei religioase, autobuzele vor stationa in zona Pietei Avram Iancu: liniile 32B si 46 - statia Opera, liniile 25 si 30 - statiile Regionala CFR. Liniile 25 si 30 vor avea provizoriu o statie de imbarcare pe Bulevardul 21 Decembrie, in dreptul magazinului Orange.    M. O.

Din nou, schimbari la Broker Cluj

Conducerea Broker Cluj a decis inlocuirea lui Ciprian Zah, care a fost ales miercuri in functia de director general adjunct al Broker, cu Darie Moldovan, seful de la tranzactionare, pentru a grabi procesul de autorizare a noii structuri executive la Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM).     Broker a anuntat ca autorizarea în functia de conducator a lui Ciprian Zah trebuia supusa unei sedinte a CNVM, care ar fi avut loc cel mai devreme în 27 aprilie, pentru clarificarea unor aspecte legate de studiile acestuia. Ca urmare, consiliul de administratie al Broker a decis ca functia de director adjunct sa fie asigurata de Darie Moldovan. Reamintim ca directorul general interimar al broker Cluj este, de miercuri, Florica Venter, fostul director pentru operatiuni cu firme al societatii. Broker Cluj a început deja demersurile pentru autorizarea la CNVM a functiilor executive, detinute de Moldovan si Venter.

BCU a "iertat" o amenda de 850 de lei

Astfel s-ar rezuma efectele campaniei "Zilele Indulgentei la BCU" demarate de Biblioteca Centrala Universitara (BCU) "Lucian Blaga" pina in 30 aprilie. Conducerea institutiei si-a propus ca prin aceasta actiune sa recupereze publicatiile nerestituite la termen de catre utilizatorii cu drept de împrumut de la biblioteca.      "Avind în vedere interesul exprimat fata de initiativa bibliotecii, conducerea a extins indulgenta si asupra utilizatorilor care au restituit cartile mai devreme, dar nu au achitat amenda si ca urmare le este blocat permisul de biblioteca (chiar si pentru consultare la sala de lectura)", au mai anuntat oficialii BCU. Mai mult, miercuri, 23 aprilie, de Ziua Bibliotecarului din Romania, institutia va elibera gratuit permisele de biblioteca si vizele anuale. "Oferta" este valabila atit la sediul central, cit si la bibliotecile BCU din facultati.    F. T.

Mentiuni pentru Cluj la Olimpiada de Istorie

Citiva elevi clujeni au fost ieri premiati cu mentiuni la Olimpiada Nationala de Istorie care s-a incheiat ieri cu o ceremonie la Facultatea de Studii Economice si Gestiunea Afacerilor din cadrul Universitatii "Babes-Bolyai" (UBB) din Cluj-Napoca.      Au urcat astfel pe podium Alina Ioana Lupsa (Colegiul National "Emil Racovita", clasa a VIII-a), Horatiu Moldovan (Colegiul National "Andrei Muresanu", clasa a IX-a), Dumitru Irimies (Colegiul National "George Cosbuc", clasa a IX-a), Ioana-Lucia Georgescu (Colegiul National "Emil Racovita", clasa a XI-a), Halgas Andrada-Nicoleta (Colegiul National "Mihai Viteazul", clasa a IX-a), Georgeta-Emanuela Ricean (Liceul "Emmanuel", clasa a XII-a) si Flavian-Catalin Pah (Colegiul National "Emil Racovita", clasa a XII-a). A luat parte pentru prima data la manifestare si o institutie de invatamint din mediul rural, mai precis Scoala "Mihai Voda" din comuna clujeana Mihai Viteazu.      In clasamentul pe judete, Clujul se afla pe locul 4, cu 83,80 de puncte. Locul I este ocupat de Arad, urmat de judetele Vaslui si Suceava.      Etapa nationala a concursului a avut loc la Cluj, intre 12 si 15 aprilie, dupa un deceniu de absenta. S-au intrecut in competitie 326 de elevi participanti, dintre care 15 clujeni.      Presedinte al Comisiei Nationale pentru Olimpiada de Istorie a fost prof. dr. Andrei Marga, rectorul UBB.

Daruieste speranta pe Internet

World Vision Romania a lansat in aprilie o campanie umanitara pe Internet pentru 160 de familii si 550 de copii din comunele Golesti si Vladeni din judetul Iasi. Pe site-ul www.worldvision.ro clujenii pot contribui activ la magazinul virtual lansat de World Vision si sa selecteze din lista produsul pe care vrea sa îl daruiasca, sa completeze citeva date de identificare si sa aleaga modalitatea preferata de plata. Cu 10 RON puteti oferi unui copil alimente pentru o zi, iar cu 30 RON un articol de imbracaminte sau incaltaminte. Cu 50 RON o familie poate primi un pachet de produse agricole, iar cu 100 RON va beneficia de produse pentru igiena timp de o luna. Tot cu 100 de RON puteti oferi unui copil vitamine pentru 2 luni. Cu 250 RON  o familie va primi animale vii si hrana pentru acestea. Cu 500 RON se pot asigura rechizitele scolare pentru o clasa întreaga dintr-o scoala din cele doua comunitati timp de o luna.    A. N.

Ghivece mestesugite expuse la Muzeul de Arta

Click pentru imagine maritaGhivecele si amforele realizate de Doina Stici costa intre 30 si 800 de euro si, fiind confectionate din samota, sint deosebit de rezistenteMuzeul de Arta din Cluj-Napoca gazduieste intr-un spatiu generos o expozitie de ceramica ambientala semnata de Doina Stici.      Artista este originara din Chisinau, absolventa a Universitatii de Arte si Design, stabilita la Cluj de 17 ani. Cele peste 100 de lucrari de toate dimensiunile, expuse pina in 30 mai la muzeu, au fost inspirate din diverse culturi vechi ale lumii, cu motive vegetale sau geometrice si au fost gindite pentru a sluji ca ghivece pentru flori.      "Materialul pe care l-am folosit se numeste samota, este ceva intre lut si portelan, insa mult mai rezistent. Se foloseste la fabricarea unor caramizi sau hornuri la cladiri. Am lucrat pentru ele intr-o fabrica ce a falimentat de curind, intr-un cuptor de 30 de metri, cu vagoneti", a explicat artista basarabeana pentru monitorul. Astfel, vasele pot fi asezate fara probleme chiar si afara, in locuri unde ploua si nu sint afectate nici de pamint sau de udarea florilor puse in ele.      Pretul unui exponat variaza intre 30 si 800 de euro, in functie de dimensiuni.      "Amforele, stilpii si vasele ovale, unele de proportii uriase, altele crosetate parca dintr-o dantela fragila, au menirea lor functionala de ghiveci clasic sau obiect decorativ. Vasele retin atentia prin robustetea lor si metodele aparte de tratare a suprafetelor, datorita carora capata o tenta de vechi si rusticitate", se arata pe site-ul artistei Doina Stici.

Sport sau scutire in loc de liturghie

"Cine crezi ca merge simbata si duminica la scoala sa faca Educatie?! De aceea e weekend ca sa mergem si noi la bunici, sa ne relaxam, nu sa mergem la scoala".     Aceasta e reactia unei eleve din clasa a IX-a de la Liceul "Ana Ipatescu" din Gherla la auzul propunerii ministrului Educatiei, Ecaterina Andronescu, lansata acum 2 zile, in cadrul audierii de la Comisia de Invatamint din Senat.      Andronescu a declarat atunci ca orele de Sport s-ar putea tine simbata si duminica, pentru ca acestea sa nu se mai intercaleze cu restul orelor, dar ca decizia va apartine profesorilor si conducerii scolilor.     "Majoritatea copiilor sint scutiti de parintii lor si pentru ca ora de Sport este intercalata intre celelalte ore. El vine cu treningul în sacosa si sigur ca este si incomod si, dupa ce s-a miscat, ramine transpirat", a explicat Ecaterina Andronescu, citata de Mediafax.     Ministrul Educatiei a mai spus ca la liceul de Matematica-Fizica pe care l-a absolvit profesorii de sport îi antrenau pe elevi în competitii simbata si duminica si "nu se supara nimeni".     "Nu stiu care din elevi ar fi de acord cu propunerea asta. Sa mergem de la liturghie, sa nu mergem duminica la biserica sa mergem la scoala sa facem sport", a continuat liceanca.     Roxana, eleva de clasa a VII-a, spune ca in cazul in care ar deveni obligatorii orele de Sport in weekend si-ar lua scutire: "Nu cred ca m-as duce la scoala. Poate vreau sa merg undeva. Cred ca mi-as lua scutire".

Pe scurt

Licitatie pentru curatirea "otravii"Depozitul de HCH DN1 amplasat pe aliniamentul Autostrazii Transilvania in comuna Mihai Viteazu urmeaza a fi indepartat de o firma al carui nume se va afla pina la sfirsitul lunii. Ministerul Transporturilor a demarat licitatia pentru realizarea proiectului tehnic si a lucrarilor de decontaminare a zonei. Suma estimativa cheltuita pentru aceste lucruri va fi de aproximativ 70 de milioane de lei, respectiv aproape 17 milioane de euro. Va fi decontaminata o suprafata de aproximativ 17.000 de metri patrati, situata la kilometrul 10 al autostrazii, si va fi indepartata o cantitate de circa 50.000 de tone de substanta toxica.    A. M. P.Dezbatere publica pentru noua pistaExtinderea pistei de aterizare-decolare a aeroportului la 3.500 de metri va intra in dezbatere publica la inceputul lunii iunie. Potrivit unui anunt al Consiliului Judetean, in data de 8 iunie, cu incepere de la ora 17, la sediul Consiliului Judetean va fi organizata o dezbatere publica asupra raportului privind studiul de evaluare a impactului asupra mediului. Pe linga reprezentanti ai Consiliului Judetean, la dezbaterea publica din luna iunie vor mai participa reprezentanti ai Prefecturii, ai Primariilor Cluj-Napoca si Apahida, ai autoritatilor de protectie a mediului, precum si vecinii amplasamentului, ONG-urile si mass-media.    M. O. Aminare la permiseCurtea de Apel Cluj a decis aminarea judecarii recursului celor trei inculpati in scandalul permiselor de la Cluj, dupa ce acestia au motivat cererea prin lipsa aparatorilor desemnati. Astfel, magistratii au aminat cauza pina pe 23 mai. Daniela Poputa, Cornel Ilea si Iacob Abrudan sint acuzati ca au pus la construit o retea de obtinere a permiselor de conducere contra unor sume de bani. Daca ultimii doi sint instructori auto, Poputa este acuzata de luare de mita in calitate de supraveghetor al examenului de obtinere a permisului auto.    A. D.

Cine va fi in comisia pentru stadion?

Reprezentatii Consiliului Judetean au stabilit componenta comisiei de licitatie care va analiza ofertele depuse in vederea executiei lucrarilor pentru noul stadion municipal. Comisia va fi condusa de vicepresedintele CJ, Radu Bica si ii va avea in calitate de membri pe: directorul general al RAADPP Cluj, Mircea Avream, directorul executiv al Directiei Tehnice a CJ, Alexandru Cretu, arhitectul Georgeta Floca de la Directia de Urbanism a Judetului, consilierul juridic de la Compartimentul Achizitii Publice, Sergiu Potra, sefa serviciului Buget Local si Venituri din cadrul CJ, Simona Tatomir si pe consilierul Serviciului Lucrari si Achizitii Publice, Marius Jucan. De asemenea, au fost desemnati si patru membri de rezerva: Angela Rotaru, Mariana Ratiu, Emil Suciu si Anca Oltean, toti angajati ai Consiliului Judetean. Valoarea estimativa a investitiei este de aproximativ 45 de milioane de euro, iar termenul stabilit pentru finalizarea lucrarilor este de 24 de luni.

S-a dat startul licitatiei pentru gunoaiele Clujului

Dupa ce caietul de sarcini a fost aprobat luna trecuta de consilierii locali, Primaria a demarat licitatia pentru delegarea gestiunii prin concesiune a serviciului public de salubrizare. Deschiderea ofertelor va avea loc in data de 4 iunie. Firmele care sint interesate de incheierea unui astfel de contract cu Primaria municipiului Cluj-Napoca trebuie sa stie ca printre atributiile pe care le vor avea se numara: sortarea deseurilor municipale, organizarea prelucrarii, neutralizarii si valorificarii materiale si energetice a deseurilor, colectarea cadavrelor animale de pe domeniul public si predarea acestora unitatilor de ecarisaj.      De asemenea, cei care vor concesiona acest serviciu se vor ocupa de colectarea, transportul, depozitarea si valorificarea deseurilor voluminoase provenite de la populatie, institutii publice si agenti economici, neasimilabile celor menajere (mobilier, deseuri de echipamente electrice si electronice). O alta conditie esentiala este introducerea colectarii selective a gunoaielor. Dupa modelul contractului pentru salubrizarea stradala si deszapezire, orasul va fi impartit in doua sectoare. Contractul cu firmele declarate cistigatoare va fi incheiat pe o perioada de 8 ani, iar valoarea minima a acestuia va fi de 50.000 de euro anual pe sector.

Profetii de la TV, infierati de Bartolomeu

Din motive medicale, IPS Bartolomeu, Mitropolitul Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, nu va oficia slujba de Inviere cu ocazia sarbatorilor de Pasti"De ce ne poticnim noi la mijloc, unde se petrece impasul, si nu anticipam capatul drumului?" se intreaba IPS Bartolomeu in mesajul sau catre credinciosi din preajma sarbatorii Invierii Domnului.      Pentru ca exista multe atentionari in ultima perioada ca traim "vremuri apocaliptice", inaltul prelat a adus in discutie un text din evanghelii in care Iisus avertizeaza tocmai asupra pericolului de a lua aminte la asemenea personaje si "profetii". "In vremea noastra, nu putini sint tinerii curati la suflet, bine intentionati si dornici sa se initieze in tainele vietii religioase, dar care nu merg direct la izvoare, adica la literatura de specialitate sau la duhovnici cu experienta, bine pregatiti si gata sa-i asiste pe cei neajutorati, ci prefera sa se cultive prin Internet sau televizor, unde nu de putine ori apar profeti improvizati, cu o evidenta pofta de publicitate sau stapiniti de un duh al cabotinajului stilizat", afirma mitropolitul.     Mai mult, IPS Bartolomeu condamna si practica de a indemna la "rugaciuni generale, colective, cu mare rasunet in popor, pentru evitarea apocalipsei". "Nu impotriva apocalipsei trebuie sa luptam (caci ea va veni oricum), ci pentru capacitatea noastra, a fiecaruia, de a o traversa fara vatamari sufletesti, fara vina fratilor de a-si fi vindut fratele, asa cum s-a intimplat in istoria lui Iosif", recomanda inaltul prelat.     Nu va sluji la InviereMitropolitul a ascultat de recomandarea medicilor si nu va oficia slujba de Inviere din noaptea de simbata spre duminica. IPS Bartolomeu va fi insa prezent a doua zi la sfinta liturghie de la Catedrala Mitropolitana.

Studiile pentru stadion, aprobate

Desi presedintele Alin Tise a subliniat importanta proiectului inca de la inceputul sedintei si le-a cerut consilierilor sa-l aprobe, o parte dintre reprezentantii UDMR au cerut aminarea acestuia pe motiv ca nu este respectata legea. Este vorba despre vicepresedintele CJ, Fekete Emoke, si despre Szedilek Lenke, care au considerat ca faptul de nu a fi fost intocmit un grafic concret de finantare este impotriva legii si, prin urmare, se impune aminarea si refacerea proiectului. In plus, potrivit lui Szedilek Lenke, proiectul stadionului nu respecta in totalitate standardele UEFA si FIFA. De asemenea, au existat discutii cu privire la experienta similara ce va fi ceruta participantilor la licitatie prin caietul de sarcini. In final, proiectul a fost votat cu 30 de voturi pentru, unul impotriva si o abtinere.    M. O.

Boicotarea BAC-ului nu e o solutie

Dascalii clujeni duc dorul mitingurilor mari si galagioase, doar-doar asa vor fi si ascultati, nu doar auzitiFederatia Sindicatelor Libere din Invatamint (FSLI) si Federatia "Spiru Haret" au anuntat la inceputul acestei saptamini ca, in cazul in care revendicarile profesorilor in legatura cu majorarile salariale nu vor fi solutionate favorabil, vor demara proteste care ar putea culmina cu boicotarea examenului de Bacalaureat.      In replica, ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu, a declarat ca o greva generala nu ar rezolva problemele din sistemul de educatie.     "Fara indoiala ca nu este aceasta o solutie asteptata de sistemul de invatamint. Eu cred ca trebuie sa gasim noi solutii pentru a rezolva asteptarile profesorilor", a spus Andronescu, citata de NewsIn, in timpul discutiilor pe care le-a avut in Senat cu membrii Comisiei pentru Invatamint.    Salariile dascalilor, o "obsesie" Ministrul Educatiei a declarat ca si in "situatii de criza" se pot gasi solutii pentru salariile profesorilor.      "Este importanta si atractivitatea profesiei, dar decizia nu tine neaparat de salariu, desi v-am marturisit ca salariul profesorilor e cea mai importanta obsesie a mea si poate ca vom reusi sa iesim din criza", a spus ministrul Ecaterina Andronescu, potrivit NewsIn.    80% din dascalii clujeni vor proteste de amploareIn judetul Cluj, 80% din dascali s-au pronuntat pentru organizarea unor greve de amploare. Ieri pe site-ul Sindicatului Liber pentru Invatamintul Preuniversitar Cluj (SLIPC) 67% din profesorii clujeni au optat, ca forma de protest, pentru declansarea grevei de avertisment in timpul tezelor cu subiect unic si 48% pentru boicotarea examenului de Bacalaureat. Rezultatele partiale ale referendumului printre membrii FSLI din 14 judete privind actiunile de protest arata ca aproximativ 80% dintre sindicalisti vor boicotarea examenelor nationale, iar 60% sustin declansarea grevei generale.

Prajituri cu biscuiti

Aceasta prajitura se face fara a folosi cuptorul, este foarte delicioasa pentru copii, este usor de facut, nu ia mult timp si este ieftina. Se poate consuma si calda, dar si rece, daca este tinuta mai mult timp la frigider.     Ingrediente: Crusta de biscuiti: 200 ml unt topit, 350 g biscuiti cu cacao      Se sfarma biscuitii marunt (ca pesmetul), se amesteca cu untul topit si se asaza intr-o tava, se niveleaza cu dosul miinii. Blatul: 1 budinca de cacao, 400 ml lapte, 4 linguri de zahar      Este de fapt o budinca de cacao care se face la rece, amestecind laptele cu zaharul si praful cu ajutorul mixerului pina se ajunge la o crema de consistenta solida. Topic: 1 budinca de vanilie, 400 ml lapte, 4 linguri zahar      Budinca de vanilie se face la fel ca cea de cacao      Peste crusta de biscuiti se asaza budinca de cacao, se netezeste cu un cutit, se asaza apoi budinca de vanilie, iar cu ajutorul unei lingurite, in loc sa se netezeasca, se ridica din loc in loc crema de budinca, ca sa fie ca o suprafata neneteda peste care se imprastie biscuiti sfarimati.      Se pune tava cu prajitura si se tine la frigider 2 ore pentru a se intari sau o jumatate de ora in congelator, apoi se taie in dreptunghiuri. Puteti folosi biscuiti de cacao ca cei folositi de mine (vezi poza).

Drob de miel

Ingrediente:* maruntaiele de la un miel (plamini, rinichi, ficat, inima etc.)     * un prapure de la miel     * o legatura mare de ceapa verde     * o legatura mare de usturoi verde     * 2 oua crude     * 5 oua fierte tare     * sare, piper, condimente speciale pentru drob     * o ceapa mare mare sau 2 mai mici     * 5-6 catei de usturoi     * o legatura de patrunjel     * o lingura de untura pentru uns tavaIntii si intii, spalam maruntaiele bine de tot, in mai multe ape. Desi multe retete spun ca maruntaiele se fierb, Buni m-a invatat ca drobul e mai bun din maruntaie crude, pentru ca fierberea le ia din savoare. Tocam maruntaiele, fie prin masina din tocat carne, fie cu blenderul, si la fel procedam si cu cozile de la ceapa si usturoiul verde si legatura de patrunjel. Adaugam verdeata peste maruntaie, apoi pisam usturoiul. Separat, calim ceapa tocata marunt impreuna cu partea alba de la usturoi si ceapa.Cind acestea sint aurii, se adauga peste maruntaie, se leaga compozitia cu cele 2 oua si doua felii de franzela inmuiate in apa si stoarse bine. Condimentam dupa gust si lasam compozitia sa se odihneasca. Tava, fie ea de chec, fie o cratita rotunda, trebuie unsa bine cu untura si tapetata cu prapurele. Prapurele trebuie asezat in jurul compozitiei deci trebui sa avem grija sa treaca bine peste marginile tavii. Asezam in tava primul strat de compozitie, apoi ouale fierte intregi. Peste oua asezam si al doilea strat de compozitie si inchidem prapurele peste el. Dam tava la cuptor cca 45 de minute - 1 ora. Pofta buna si Paste Fericit!Mai multe retete create de Teo gasiti pe http://gospodini.blogspot.com.

Clujul, in atentia investitorilor

Saptaminalul de afaceri "Bucharest Business Week" (BBW) va organiza marti, 28 aprilie, in Cluj-Napoca, o dezbatere economica adresata atit companiilor locale, cit si potentialilor investitori interesati de Cluj.     Astfel, in cadrul evenimentului se va incerca evidentierea atuurilor si a punctelor forte ale orasului si ale zonelor limitrofe. La dezbateri vor participa, alaturi de oamenii de afaceri locali si potentialii investitori interesasi de zona, si Stefan Versemann, manager general al Lufthansa German Airlines pentru Romania si Moldova, primarul Sorin Apostu si Florin Stamatian, prefectul Clujului, Claudiu Cosier, director ADR NV,  Stefan Dimitriu, presedintele CCI Cluj, si Alin Tise, presedintele CJ Cluj. Pentru companii, participarea este gratuita. Dupa acest eveniment, BBW va publica un reportaj special intitulat "BBW City Guide - Best in Business Cluj-Napoca Investment", care va prezenta succesele de afaceri si evolutia economica din Cluj. BBW va distribui astfel de exemplare atit in strainatate, cit si in tara - la ambasade, banci comerciale, fonduri de investitii etc.

Bilete de tren mai scumpe

Pretul biletelor de tren s-ar putea majora cu pina la 8% din toamna, potrivit unor surse din cadrul Ministerului Transporturilor si Infrastructurii. Acestea au precizat insa ca, pina la sfirsitul verii, preturile vor ramine neschimbate. Potrivit surselor, ajustarea trebuie facuta deoarece s-au majorat pretl combustibilului, al lubrifiantilor si al pieselor de schimb. Cea mai recenta scumpire a biletelor de tren, de 8,1%, a avut loc în septembrie 2007, dupa ce în luna iunie a aceluiasi an tarifele au urcat cu 7%. Reamintim ca Guvernul a emis în 2006 o ordonanta de urgenta care permitea companiei feroviare de calatori, CFR Calatori, sa majoreze trimestrial tarifele cu pina la 7% peste nivelul cumulat al inflatiei de la precedenta crestere a costurilor calatoriilor, insa ordonanta a fost respinsa în septembrie 2007.

Un Paste mai sarac in cozonaci

In acest an, in perioada Pastelui se vor produce cu 800.000 de cozonaci mai putin decit anul trecutScaderea productiei a fost determinata de diminuarea puterii de cumparare, explica Aurel Popescu, presedintele Patronatului Roman din Industria de Morarit si Panificatie (ROMPAN). "Noi am facut o estimare si, cu tot cu patiserii si cofetarii, se produc pentru perioada din acest an a Pastelui circa sapte milioane de cozonaci. Aceasta cifra reprezinta o scadere cu circa 800.000 de bucati comparativ cu Pastele din 2008, ca urmare a micsorarii cererii de cozonaci", a declarat Popescu pentru NewsIn.    Cozonaci de 30 de milioane de euroPopescu a mai mentionat ca preturile cozonacilor vor varia in aceasta perioada, in functie de gramaj si de compozitie, intre 4 lei si 20 de lei. Astfel, in perioada Pastelui se vor vinde cozoaci in valoare totala de 30 de milioane de euro.     Mai mult, Popescu spune ca, de acest Paste, romanii vor fi ceva mai conservatori. "Chiar daca va exista o oferta variata, producindu-se si cozonaci in forma de iepurasi, romanii vor consuma in continuare cozonacii traditionali, cu nuca si stafide", a explicat presedintele Rompan. "Oricum, romanii prefera cozonacii autohtoni, cei din import mergind in general pentru cadouri", a continuat acesta.    Scaderi de 50% la importPotrivit lui Aurel Popescu, anul acesta au scazut cu circa 50% si vinzarile la export, in principal in tarile unde sint romani, precum Italia, iar in paralel au scazut si importurile de cozonaci, romanii avind anul acesta la dispozitie circa 500.000 de cozonaci adusi din import, fata de un milion de cozonaci, anul trecut.     Presedintele Rompan a mentionat ca, alaturi de cozonaci, producatorii vor comercializa si alte produse specifice sarbatorilor de Paste, cum ar fi pasca. Popescu a explicat ca printre preferatele romanilor se regaseste pasca cu brinza, pasca cu smintina si cea cu ciocolata, acestea comercializindu-se in 2009 cu aproximativ 6 lei bucata.

Accesul pe net, filtrat de adulti

Orange Romania lanseaza in premiera un serviciu care le permite parintilor sa ingradeasca accesul copiilor la diverse site-uri. Astfel, parintii care achizitioneaza un abonament sau o cartela reîncarcabila pentru copiii lor au acum posibilitatea sa filtreze accesul acestora la site-urile WAP si Internet cu continut pentru adulti. Activarea si dezactivarea filtrului se poate face gratuit. Conform datelor furnizate de Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare în Comunicatii, la sfirsitul anului 2008, in tara existau 28,6 milioane de clienti de telefonie mobila si 5,21 de milioane de conexiuni de acces la Internet, Romania avind una dintre cele mai dinamice rate de crestere din Europa în ceea ce priveste accesul la Internet.

Ce taxe vor fi eliminate?

99 din cele 179 de taxe si tarife care vor fi reduse sau desfiintate în urma deciziei de miercuri a Guvernului sint impuse pentru eliberarea de autorizatii, in timp ce 30 sint taxe de mediu.     Totodata, potrivit unui document obtinut de NewsIn, din totalul taxelor si tarifelor vizate, 8 sint din domeniul comunicatiilor, 7 sint sanitar-veterinare, 7 din domeniul agricol al padurilor si fondului de vinatoare, 6 sint tarife si comisioane din domeniul muncii, cite 5 sint taxe si tarife cadastrale si din domeniul transporturilor, iar 4 sint impuse în domeniul calificarii profesionale. La acestea se adauga 3 taxe si tarife de natura juridica si medicina legala, alte 3 specifice Ministerului Internelor si 2 taxe si tarife din domeniul culturii.     În ceea ce priveste cele 99 de taxe de autorizare, 25 apartin de ANPM, 15 sint tarife de autorizare din domeniul activitatilor nucleare, 8 se refera la regimul armelor si munitiilor, iar 12 - din cadrul ISCIR. Cite 5 taxe si tarife se refera la eliberarea de autorizatii în domeniul sanatatii si în cel al energiei si gazelor, iar cite 4 - la eliberarea de autorizatii în domeniile gospodaririi apelor, agriculturii si dezvoltarii rurale si în cel sanitar-veterinar. În domeniul muncii sint vizate 3 tarife de eliberare a documentelor de catre casele teritoriale, 2 tarife pentru servicii în domeniul inspectiei muncii si un comision pentru efectuarea de retineri de pensii de catre casele teritoriale. În ceea ce priveste transporturile, pe lista se afla 5 tarife impuse pentru utilizarea drumurilor, podurilor si autostazilor de interes national. Pe lista se mai afla trei taxe si tarife privind cartile de identitate, pasapoartele si datele din Registrul de Evidenta a Persoanelor.