Ion Ariton, ministrul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri s-a intanit in data de 7 octombrie 2010 cu E.S. Valentin Radomirski, Ambasadorul Republicii Bulgaria la Bucuresti. Ministrul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri si ambasadorul Republicii Bulgaria la Bucuresti au apreciat evolutia semnificativa a schimburilor comerciale bilaterale, volumul acestora fiind de aproximativ 2 mld. euro in anul 2009. Romania reprezinta pentru Bulgaria al patrulea partener comercial. E.S. Valentin Radomirski a evidentiat colaborarea foarte buna la nivel politic, confirmata si prin vizitele la nivel inalt ce au avut loc in anul 2010. Ministrul Ariton a subliniat necesitatea stransei colaborari intre Romania si Bulgaria, precum si implementarea cat mai rapida a doua proiecte comune pe Dunare, cu impact la nivel national si regional. La 30.06.2010 volumul schimburilor comerciale romano-bulgare a fost de 1170,52 mil. euro (A32,09% fata de aceeasi perioada a anului 2009), din care: export - 637,78 mil. euro (A48,66%); import - 532,74 mil. euro (A16,16%); soldul balantei comerciale este de 105,04 mil. euro in favoarea tarii noastre.
In data de 7 octombrie 2010 ministrul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri, Ion Ariton a avut o intrevedere cu ES doamna Ayse Sinirlioglu, Ambasadorul Republicii Turcia in Romania. Cei doi demnitari au evidentiat excelenta colaborare la nivel economic dintre Romania si Turcia, intrevederea fiind axata pe evaluarea schimburilor comerciale bilaterale. In cadrul relatiilor extracomunitare ale Romaniei, Turcia este cel mai important partener comercial, ocupand locul 1 la export (19,4% din total export) si locul 3 la import, dupa China, Federatia Rusa (cu 26,2% din totalul importului extracomunitar). In primele 7 luni ale anului 2010, deja s-a inregistrat o tendinta de relansare a comertului, fiind cu 48,8% mai ridicat decat in perioada similara a anului 2009. La 7 luni, comertul bilateral este de 2,4 miliarde euro, din care exportul spre Turcia de 1,4 miliarde euro. La data de 31 iulie 2010, erau inregistrate in Romania 11.794 societati cu capital turcesc (locul 3 dupa numarul de societati), cu un capital total investit de 426,6 mil. euro (locul 15).
Fotoclubul Orizont invita pasionatii de fotografie sa se inscrie la competitia fotografica internationala ocazionata de cea de-a XIV-a editie a Salonului International de Arta Fotografica, Sibiu 2010. Fotoclubul ORIZONT a furnizat neincetat din 1973 pana in prezent cultura si arta nu numai pentru Sibiu ci si intregii lumi. Pasiunea primilor organizatori impletita cu perseverenta si seriozitatea actualei echipe a facut din Salonul International de Arta Fotografica de la Sibiu un creator de imagine pentru tara noastra in intreaga lume. In acest an Salonul International de Arta Fotografica se va organiza sub cele mai inalte patronaje de specialitate din lume: cel al Federatiei Internationale de Arta Fotografica (FIAP), Photographic Society of America (PSA), Image Sans Frontiere (ISF) si al Asociatiei Artistilor Fotografi din Romania (AAFR). Temele din acest an sunt NOCTURNA si o tema LIBERA. Formularele de inscriere se pot descarca de pe site-ul fotoclubului: www.orizontfoto.ro. Data limita de inscriere este 25 octombrie 2010. "Competitia fotografica din acest an se anunta deosebit de stansa. Valoarea medaliilor ce vor fi acordate de catre institutiile ce patroneaza evenimentul au starnit interesul artistilor fotografi din toate colturile lumii. Imaginile de o reala valoare inscrise pana in prezent in concurs, ne dau certitudinea ca editia din acest an va fi una dintre cele mai bine cotate din istoria Salonului", declara Liliana Popescu - Managerul Salonului. Fotoclubul ORIZONT
Pe 9 octombrie Romania comemoreaza Ziuah Holocaustului. La aceasta data in anul 1941 a inceput deportarea evreilor din Bucovina de Sud. Potrivit concluziilor unei comisii internationale pentru studierea Holocaustului, conduse de laureatul Premiului Nobel pentru Pace, Elie Wiesel, in Romania si in teritoriile aflate sub control romanesc au murit in cel de-al doilea razboi mondial intre 280.000 si 380.000 de evrei romani si ucraineni. Manifestarile organizate cu acest prilej comemorativ, printre care se inscrie si spectacolul cu aceasta tema - SHOAH - al Teatrului National "Radu Stanca" reprezinta nu numai un act de cultura, dar in mod special de educatie, mai ales a tinerei generatii,care trebuie sa stie, sa inteleaga si sa militeze pentru ca pe viitor asemenea act de barbarie si genocid sa nu se mai repete cu nimeni, a declarat Otto Deutsch - presedintele comunitatii evreiesti din Sibiu. Shoah este un cuvant ebraic cu sensul de dezolare/ distrugere totala. Cercetatorii evrei au inceput sa prefere acest termen celui de Holocaust deoarece acesta si-a pierdut din semnificatie prin utilizarea excesiva. Primo Levi (1919 - 1987) este un chimist italian nascut la Torino intr-o familie evreiasca liberala. Pentru ca era evreu a fost trimis intr-un lagar de langa Modena, ai carui prizonieri au fost transportati la Auschwitz in februarie 1944; din cei 650 de evrei italieni din grupul lui, doar 20 mai traiau 11 luni mai tarziu, cand lagarul a fost eliberat de Armata Rosie. Dupa eliberare, ca sa ajunga inapoi la Turin, Levi a trebuit sa calatoreasca prin Rusia, Romania, Ungaria, Austria si Germania. A inceput sa scrie imediat dupa intoarcerea in Italia. Lagarul "m-a transformat in scriitor" spune el: "Aveam o nevoie stringenta sa scriu. Nu doar ca o datorie morala, ci ca nevoie psihologica". Primo Levi a murit, cel mai probabil, sinucigandu-se, din cauza depresiei de care suferea si a spaimei de a-si pierde memoria. Levi nu si-a indepartat niciodata de pe brat numerele tatuate la Auschwitz. Dupa moarte, aceleasi cifre 174517 i-au fost gravate pe piatra de pe mormant. Spectacolul de la Sibiu este o productie dupa un scenariu dramatic de Mihai Maniutiu dupa interviuri cu Primo Levi. Din distributia spectacolului fac parte actorii Marian Ralea, Mariana Mihu, Gelu Potzolli, Diana Fufezan, Pali Vecsei, Codruta Vasiu, Cristina Stoleriu, Maria Anusca, Irina Deak, Laura Ilea, Dana Maria Lazarescu, Gabriela Neagu, Veronica Popescu, Cristina Ragos, Dana Talos, Mihai Coman, Florin Cosulet, Adrian Matioc, Adrian Neacsu, Catalin Neghina, Eduard Patrascu, Catalin Patru si Viorel Rata. Decorul: Valentin Codoiu Costumele: Carmencita Brojboiu Coregrafia: Vava Stefanescu "Shoah" se desfasoara cu numai 46 de spectatori, care iau loc pe scena, intr-un singur sir de scaune, de jur-imprejurul spatiului de joc inchis precum o camera. Aceasta productie de teatru a fost montata cu prilejul Sibiu 2007 - Capitala Culturala Europeana 2007 in cadrul proiectul Trilogia Evreiasca. Spectacolul are o durata de o ora. Pretul unui bilet este de 10 lei, tarif unic.
"Nu acceptam jocul murdar al PDL, prin care o frauda se acopera cu o alta frauda. Ce dorim noi ca parlamentari aflati la primul mandat este sa respectam legea, sa ne respectam pe noi si sa ne respectam alegatorii", a spus liderul PNL Sibiu. Acesta a mai afirmat ca gestul presedintelui Traian Basescu prin care a trimis inapoi la Parlament, Legea Pensiilor arata doar temerea acestuia de a nu fi suspendat. "Traian Basescu se teme de suspendare. Lui Traian Basescu ii e frica sa se intoarca la popor. Cred ca daca se va ajunge la referendum, Traian Basescu are toate sansele sa fie suspendat", a explicat deputatul Mircea Cazan. Presedintele PNL Sibiu a tinut sa precizeze, ca Organizatia Judeteana a PNL Sibiu dezaproba jignirile aduse recent liberalilor, in mod public, de vicepresedintele PDL, deputata de Sibiu, Raluca Turcan. Referitor la o alta apreciere a acesteia, deputatul Mircea Cazan a atras atentia ca vicepresedintele PDL a lipsit de la ultimele sedinte ale Comisiei pentru Cultura din Camera Deputatilor, Comisie a carei presedinta este. "Eu sper ca Traian Basescu cu PD sa nu duca aceasta tara cu 50 de ani in urma, sa ne intoarcem la un regim dictatorial. La modul cum ni se pune pumnul in gura, cum ne fac de la alcoolici, la suspendaci, cred ca ajungem intr-o perioada de teroare post stalinista. (...) PNL este un partid unit nu vom permite acestei gasti a PDL-ului sa ne jigneasca ca persoane sau ca partid", a aratat deputatul Mircea Cazan. Si doamna senator PNL, Minerva Boitan a spus vineri, in cadrul aceleiasi conferinte de presa ca nu a avut nici un conflict cu deputata PLD, Raluca Turcan, dar ca nu accepta ca aceasta sa jigneasca PNL-ul. " Eu nu am avut o disputa personala si nu vreau sa am cu un politician. Mi s-a parut un atac la adresa partidului si a presedintelui, la care am simtit nevoia sa reactionez. A fi facuti alcoolici anonimi de o persoana care nu are cunostinte medicale absolut deloc si nu stie ce inseamna sa suferi de o boala cronica, am simtit sa iau atitudine", a spus senatoarea Minerva Boitan. Aceasta a anuntat ca incepand de vineri, 15 octombrie, va sustine de la ora 14.00, audiente la sediul PNL Sibiu, in special pentru pensionarii pe caz de boala, dar si pentru sibienii care nu si-au redobandit inca dreptul de proprietate. Senatoarea Minerva Boitan a atras atentia si asupra altor aspecte, spunand ca principala problema a Legii Pensiilor, este valoarea punctului de pensie. De asemenea, doamna Boitan a avertizat asupra unui ordin al Ministerului Sanatatii, prin care se pregateste desfiintarea spitalelor mici, cu capacitate de sub o suta de paturi, in cazul judetului Sibiu fiind vorba de spitalul din Cisnadie si de cel din Agnita, oras unde Primaria a facut deja cinci locuinte pentru medici. Referitor la Ministerul Sanatatii, senatoarea Minerva Boitan sustine ca se intentioneaza desfiintarea Agentiei Nationale a Persoanelor cu Handicap, institutie care exista in toate tarile membre UE. In calitate de parlamentar, Minerva Boitan a reclamat un fapt deosebit de ingrijorator, aceasta acuzand ca in Parlamentul Romaniei, nu doar ca se fura la vot, dar se fura si initiativele legislative. Senatoarea PNL de Sibiu a explicat cum o initiativa de a ei a fost copiata de cei de la UDMR, iar o alta modificare legislativa a fost preluata de cei de la PDL. Legat de acest aspect, senatoarea PNL sustine ca, " nu trece nicio initiativa care vine de la Opozitie. " Departamentul de Comunicare al PNL Sibiu Vineri, 08 octombrie 2010
Parcul de pe strada Baznei numarul 1 a fost vandalizat la sfarsitul saptamanii trecute. Persoane necunoscute au distrus masa de sah facuta dintr-un amestec de piatra, marmura si mozaic, dar si mai multe cosuri de gunoi. Incidentul nu este unul singular, iar distrugerile pe domeniul public se repeta periodic. Pana la ora actuala, municipalitatea a cheltuit circa 30.000 lei pentru inlocuirea obiectelor distruse pe domeniul public. Din pacate insa, inlocuirea se face tot din bani publici. „Anul acesta distrugerile pe de domeniul public au atins un nivel ridicat. Obiecte de mobilier stradal in valoare de peste 30.000 trebuie inlocuite pentru ca au fost distruse. Aici ma refer la cele 31 de cosuri de gunoi vandalizate, 6 panouri publicitare si 2 statii de autobuz, 120 de stalpi de protectie trotuar, dar nici bancile, mesele de sah, aparatele de joaca si indicatoarele denumire strazi nu au fost ocolite de catre cei care au dorit sa le distruga. La acestea se adauga si distrugerile suferite de operatorul de salubritate, este vorba de pubele si containere” spune Alina Stefan, purtatorul de cuvant al Primariei Medias. Degradarea mobilierului urban si a dotarilor stradale se sanctioneaza cu amenda de la 1.000 la 1.500 de lei potrivit Hotararii Consiliului Local 167/2009. A. P.
La perchezitie politistii sibieni au descoperit un arsenal impresionant de armeLegea pare sa nu nu mai aiba același ințeles pentru poliție și pentru magistrați. Cel puțin asta reiese dupa ce judecatorii de la Curtea de Apel Alba Iulia au dispus eliberarea sub control judiciar a unei parți din gruparea infracționala, anihilata saptamana trecuta de polițiștii sibieni și medieșeni. Eliberarea a venit dupa ce judecatorii acestei instante au admis recursul formulat de patru din cele sase persoane cercetate in stare de arest preventiv pentru trafic de droguri. "Judecatorii au inlocuit, in cazul a patru dintre cei sase inculpati, masura arestarii preventive cu interdictia de a parasi tara. Inculpatii au, de asemenea, si alte obligatii, iar nerespectarea acestora poate duce din nou la instituirea arestului preventiv. Acestia sunt in continuare cercetati, dar in stare de libertate", a declarat Cosmin Muntean, purtatorul de cuvant al Curții de Apel Alba Iulia. Frustrare printre polițiștiVestea eliberarii traficanților de droguri i-a șocat pe polițiștii din județul Sibiu care au anchetat cazul de la Mediaș. Șeful Serviciului pentru Combaterea Crimei Organizate Sibiu, Sebastian Veștemean considera ca punerea in libertare a celor patru acuzați de trafic de droguri nu este altceva decat o bataie de joc la adresa polițiștilor care au muncit luni in șir la intrumentarea cazului, dar și o risipa a resurselor utilizate in timpul anchetei. ”Este nevoie de foarte multa logistica in monitorizarea lor așa cum a fost nevoie și inainte de a se lua decizia arestarii și destructurarii lor, atat a poliției cat și a jandarmeriei. Serviciul de Crima Organizata, Inspectoratul și Jandarmeria au consumat resurse fantastice pentru anihilarea gruprii respective. Au fost cheltuite sume fantastice pentru interceptarile telefonice, pentru filaje, cat și pentru activitațile de supraveghere... pentru activitațile de percheziție a lor, pentru incarcerarea lor, pentru transportul lor, pentru detenție...”, a declarat Sebastian Veștemean, șeful SCCO Sibiu. Eliberare periculoasaVeștemean a facut chiar un profil al gruparii infracționale destructurate la Mediaș. ”Membrii gruparii sunt deosebit de periculoși. Din activitațile pe care le-am desfașurat, am stabilit ca liderul gruparii iși antrena oamenii in zone din apropierea municipiului Sibiu și Mediaș, in paduri. Efectiv, faceau trageri cu armamentul, instruiri de lupta corp la corp, instruiri de lupta in condiții deosebite, chiar organizasera o tabara militara la o ferma pe care o deținea liderul gruparii”, a mai spus Veștemean. Gruparea infractionala era specializata in trafic de droguri, care functiona dupa principiile unei structuri paramilitare. Inculpatii au cultivat, preparat, detinut, transportat si comercializat in judetele Sibiu si Mures cantitati mari de cannabis, obtinand din acestea venituri importante. Plantele de cannabis erau cultivate la o ferma agricola din comuna Zagar, judetul Mures, apartinand unei societati comerciale din Medias si avandu-l ca asociat pe liderul gruparii, Horatiu Potra, cu dubla cetatenie, romana si franceza. In cadrul fermei era amenajat un laborator clandestin de cultivare si preparare a canabisului. Fost ofițer in legiunea strainaPotrivit unor surse judiciare, liderul gruparii de traficanti de droguri din judetul Sibiu, Horatiu Potra, este fost ofiter in Legiunea Straina Franceza, la perchezitii acesta fiind gasit dormind cu un pistol cu glont sub perna. In urma actiunii, polițiștii au confiscat hasis, un kilogram de cannabis, instrumente de cantarire si portionare si o instalatie artizanala pentru crestere artificiala a canabisului. De asemenea, anchetatorii au mai ridicat diferite arme de foc, arme albe, dar si echipament militar.
A expirat ultimul termen de plata al taxelor si impozitelor locale in conformitate cu prevederile Codului Fiscal. Circa 60% dintre medieseni persoane fizice si-au achitat obligatiile catre bugetul local pana pe 30 septembrie. Restul, adica aproape 10.000 persoane vor plati impozitele majorate cu penalitati de 2% pe luna si fractiune de luna. La persoane juridice lucrurile stau ceva mai bine, peste 70% din contribuabili achitandu-si darile la termen. Impozite mai mari30 septembrie a fost ultimul termen pentru achitarea taxelor si impozitelor locale pe anul curs. „Pana in acest moment, 15.147 de contribuabili persoane fizice si-au platit impozitul pe cladire, pe mijloacele auto, teren construit sau teren agricol, suma totala incasata fiind 4,1 milioane de lei, mai mult fata de aceeasi perioada a anului trecut cand incasarile au fost de 3,6 milioane de lei. In ceea ce priveste persoanele juridice suma totala incasata din plata taxelor si impozitelor locale a fost de 12,7 milioane de lei, mai mult cu 20% fata de aceeasi perioada a anului trecut. Din numarul total de persoane juridice si-au platit taxele si impozitele peste 70% dintre contribuabili” explica Alina Stefan, purtatorul de cuvant al Primariei Medias. Vor fi somatiContribuabilii care nu si-au achitat impozitele si taxele locale in termenul legal, vor plati penalitati. Practic, pentru fiecare zi de intarziere, ei vor trebui sa scoata mai multi bani din buzunar. Majorarile percepute sunt de 2% pe luna si fractiune de luna „In aceasta perioada reprezentantii Directiei Fiscale Locale emit somatii si titluri executorii pentru contribuabilii care inregistreaza restante la plata taxelor si impozitelor locale, fiind demarata astfel procedura de executare silita. Este vorba despre 9.871 persoane fizice si 391 persoane juridice. Pentru debitele neachitate se percep majorari de 2%, conform legislatiei in vigoare, pe luna si fractiune de luna” mai spune Alina Stefan.
Dupa patru ani de asteptare, elevii Scolii Maghiare „Istvan Bathory” vor reveni într-o scoala noua. Pe 15 octombrie scoala îsi va deschide portile în noua cladire construita pe strada Mihai Viteazul. La manifestare este invitat sa participe Ministrul Educatiei, Daniel Funeriu. Acesta a fost invitat de catre autoritatile locale sa participe la acest eveniment. „Scoala Istvan Bathory este o scoala complet noua, ridicata din temelii. În aceasta perioada se lucreaza la amenajarile exterioare. Vreau sa va spun ca am programat festivitatea de inaugurare a scolii în data de 15 octombrie si l-am invitat la eveniment si pe domnul ministru Daniel Funeriu, care mi-a confirmat ca va fi prezent” a explicat primarul Teodor Neamtu. Imobilul scolii maghiare va fi dat în folosinta cu o întârziere de aproape doi ani si jumatate. Dupa o serie întreaga de probleme care au blocat santierul, si au întârziat receptionarea lucrarii, noua cladire va fi în sfârsit gata. A. P.
Municipiul de pe Târnava Mare marcheaza pentru prima data anul acesta „Saptamâna europeana a Democratiei Locale“. Scopul acestui eveniment este de a stimula cunoasterea democratiei locale si de a promova ideea de participare democratica la nivel local. „În Medias, Primaria coordoneaza toate activitatile prilejuite de aceasta ocazie. Ni s-au alaturat în acest proiect societatile Meditur, ECO-SAL, Apa Târnavei Mari, Centrul de Documentare si Informare în Domeniul Gazelor Naturale, si Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara ECO-NORD. Cele 5 domenii în care se vor organiza actiuni sunt: mobilitate si transport, reciclarea materialelor care compun deseurile, folosirea energiei regenerabile), activitati legate de economia apei, biodiversitate. Ne-am implicat în acest proiect pentru ca la nivelul municipiului Medias punem un accent deosebit pe participarea democratica prin dialogul permanent pe care îl avem cu cetatenii, fie prin întâlnirile cetatenesti, prin asociatiile de pensionari, prin Consiliul Local al Tinerilor sau consiliile cetatenesti de cartier“, a declarat primarul municipiului Medias, Teodor Neamtu. Proiectul este o initiativa a Consiliului Europei, iar saptamâna 11-15 octombrie a fost aleasa conform Cartii Europene a Autonomiei Locale pentru a se organiza diverse actiuni care îsi propun sa atraga atentia asupra importantei democratiei participative. România participa la acest proiect începând din anul 2007, alaturi de tari precum Belgia, Franta, Grecia, Italia, Lituania, Spania, Regatul Unit al Marii Britanii. Evenimentul organizat de Primaria Municipiului Medias se va încheia vineri, 15 octombrie, cu un simpozion în care vor fi prezentate rezultatele actiunilor desfasurate pe parcursul întregii saptamâni. A. P.
Primarul Mediasului a implinit 56 de aniPentru primarul Teodor Neamtu, ziua de 5 octombrie are o semnificatie speciala. Edilul-sef al municipiului a aniversat marti varsta de 56 ani. Ziua a fost una obisnuita de munca, cu probleme si diverse intalniri. „A fost o zi obisnuita de lucru. Pentru mine nu este nicio bucurie sa implinesc inca un an in plus, pentru ca, cu fiecare zi care trece ne indreptam spre alte limite. Pentru mine multumirea este de fapt la aceasta varsta sa vad ca ceea ce imi propun sa fac si reusesc sa fac. Nu as vrea sa spun vorbe mari, dar multumirea cea mai mare este atunci cand ma opreste un cetatean pe strada si confirma ca ceea ce fac este bine” a explicat primarul Teodor Neamtu. La prima oraZiua de munca a edilului-sef al Mediasului a inceput insa cu o surpriza. La prima ora, angajatii municipalitatii l-au asteptat in grup pentru a-l felicita, si pentru a-i ura traditionalul „La Multi Ani”. „Mi-au facut o surpriza foarte placuta colegii din Primarie. M-au asteptat la ora 8 dimineata in corpore sa-mi ureze La Multi Ani. Efectiv, a fost un moment emotionant, a fost un moment in care mi-am dat seama ca sunt langa mine, si fiind langa mine sunt langa cetatenii din municipiul Medias” mai spune Neamtu. Munca in echipa Ca la orice aniversare, primarul Teodor Neamtu si-a pus si cateva dorinte. Cea mai importanta, sa fie sanatos pentru a putea duce la bun sfarsit ceea ce si-a propus. „Ca intotdeauna pentru mine imi doresc sanatate, sa am putere de munca sa imi duc la bun sfarsit ceea ce mi-am propus si ceea ce ne-am propus cu totii, pentru ca eu nu consider ca sunt singur, consider ca sunt intr-o echipa, alaturi de conducerea Primariei, sunt intr-o echipa cu Consiliul Local si sunt intr-o echipa cu toti cetatenii municipiului Medias” sustine primarul Mediasului. Printre medieseniIntre 6 octombrie și 11 noiembrie, primarul municipiului Medias isi va relua seria de intalniri cu cetatenii. Practic acesta va face un periplu prin toate cartierele mediesene, pentru a afla direct din gura oamenilor cu ce probleme se confrunta acestia. Saptamana aceasta, miercuri si joi, Teodor Neamtu s-a intalnit cu mediesenii din zona Stadionului, si cu cei din cartierul Gura-Campului. „Scopul acestui demers este de a afla de la medieseni care este impactul proiectelor pe care le desfasuram, si totodata vom discuta despre investitiile, lucrarile pe care le avem in derulare” explica edilul-sef al municipiului de pe Tarnava Mare. Intalniri importanteLa intalnirile cu mediesenii vor participa si reprezentanti ai operatorilor de salubritate, apa si apa uzata, respectiv drumuri. Practic, municipalitatea isi doreste ca in acest fel sa creeze un cadru de dialog intre cetateni si factorii de decizie din diferite domenii de activitate. „Consideram ca este foarte important sa cream un cadru de dialog, in care fiecare dintre partile implicate sa isi poata expune problemele sau nemultumirile, si in care raspunsurile sa vina direct de la factorii responsabili. Implicarea cetatenilor in deciziile administratiei publice locale a stat si va sta la baza crearii unor politici locale eficiente” mai spune Teodor Neamtu.
Miercuri, in cartierul Gura Campului a fost inaugurata cea de-a doua cresa din municipiuMunicipalitatea a deschis o cresa in cartierul Gura-Campului. Aceasta are o capacitate de 30 locuri, ocupata deja in totalitate. Cresa de pe strada 1 Decembrie, a doua din municipiu, a fost inaugurata oficial miercuri dimineata. „Am avut deosebita satisfactie de a inaugura o cresa in cartierul Gura-Campului. Este o cresa care vine in sprijinul familiilor tinere in principal, si am observat ca a crescut numarul de copii in cartierele municipiului. Intentionam sa deschidem si in cartierul Vitrometan un asemenea asezamant” a explicat primarul Teodor Neamtu. Proiect de 271.000 leiCresa din cartierul Gura-Campului functioneaza in locatia in care si-a desfasurat activitatea Centrul de Sprijin Familial Sinergii. Cladirea a fost renovata de municipalitate, si adaptata cerintelor unei institutii sociale cum este cresa. Valoarea investitiei facute de la bugetul local este de 271.000 lei. „Lucrarile la cresa din cartierul Gura Campului s-au desfasurat conform graficului, astfel ca s-a reusit ca beneficiarii sa fie primiti intr-un imobil complet renovat, si care ofera conditii moderne. Astfel, au fost montate geamuri termopan, parchetul, a fost amenajata bucataria, s-a zugravit si s-a mobilat unitatea. Pentru mobilier am apelat la Asociatia Phoenix-Speranta, practic am dat de lucru beneficiarilor sai. Intre timp am organizat si un concurs pentru ocuparea a cinci posturi care deserveasc activitatea cresei” mai spune Teodor Neamtu. Interes mareImobilul in care functioneaza cresa din cartierul Gura-Campului are un etaj. Astfel exista posibilitatea de marire a capacitatii cu inca 30 locuri. Daca tendinta de crestere a natalitatii se va mentine la nivelul municipiului, se va lua in calcul extinderea cresei cu inca 30 de locuri la etajul 1 al cladirii. Doar unaIn 1990, in municipiul Medias functionau crese in fiecare cartier. Ulterior acestea s-au desfintat una cate una, astfel ca in prezent mai exista doar una singura in cartierul Gloria. Capacitatea singurei crese, de 30 locuri, este ocupata in totalitate. Copii sunt ingrijiti de un personal specializat, iar programul cresei este de luni pina vineri intre orele 6-16. Parintii care isi aduc copiii la cresa, platesc o taxa de 6 lei pe zi. Program diversificatCentrul Financiar Crese este singura institutie din municipiu care se ocupa de copiii cu varste cuprinse intre 1-3 ani. Cresa inseamna pentru copii un program, inseamna socializare, e un loc in care invata ca mai sunt si alti copii in afara de ei. La cresa exista si o serie intreaga de activitati, care formeaza personalitatea copiilor. „Programul este de la sase dimineata si pana la ora patru dupa-amiaza. In acest interval de timp avem program de masa, program de joaca, program de sport si program de somn pentru copii. In conditiile in care numarul de locuri este limitat, exista si o lista de asteptare, iar in cazul in care renunta cineva din cei inscrisi, luam lista in continuare” explica Alina Stefan, purtatorul de cuvant al Primariei Medias.
Artistul plastic, Adrian Matei expune din nou pe simezele Centrului Cultural ”Casa Schuller”. Expozitia de arta plastica intitulata „Simbol si esoterism”, a fost vernisata la sfârsitul saptamânii trecute. Dupa o perioada în care a fost activ în domeniul scrisului, Adrian Matei a revenit pe simeze. „Este un cuptor în care se creaza sa spunem partea spirituala. Imaginati-va ca ceea ce puteti vedea pe simeze, puteti vedea de sus acest labirint. Este o punte pe care o puteti realiza fiecare dintre dumneavoastra între lucrare si propria imaginatie, facând apel la informatiile proprii, la cumulul de cunostiinte pe care îl aveti si la interpretarea fiecarui simbol în parte” a explicat artistul plastic Adrian Matei. Expozitia artistului plastic mediesean poate fi vizitata pâna la sfârsitul acestei saptamâni la Centrul Cultural Casa Schuller. A. P.