monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Incepe asfaltarea la al doilea tronson al autostrazii

Angajatii companiei Bechtel vor turna astazi prima tona de asfalt pe al doilea tronson al Autostrazii Transilvania, cel dintre Turda si Cîmpia Turzii.„Obiectivul este ca, pîna pe 15 septembrie, sa dam în folosinta tronsonul si sa finalizam si nodul rutier, astfel încît sa renuntam la sensul giratoriu de la Turda“, a declarat directorul Regiei de Drumuri si Poduri Cluj, Ioan Pantelimon. Tronsonul dintre Turda si Cîmpia Turzii are o lungime de 10,5 kilometri, iar, dupa terminarea acestuia, Autostrada Transilvania va avea finalizati 52 de kilometri, din 415.     La începutul lunii decembrie 2009, premierul Emil Boc a inaugurat, împreuna cu ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, primul tronson, Gilau-Turda, care masoara 42 de kilometri.

Salarii mai mari, dar si mai multi someri

Cîstigul salarial mediu brut realizat în judetul Cluj în luna mai 2010 a fost de 1.970 de lei, iar cel net de 1.440 de lei, în crestere cu 1,7% fata de luna mai a anului trecut, arata datele Directiei Regionale de Statistica Cluj.     Pe de alta parte, însa, numarul somerilor înregistrati la sfîrsitul lunii mai era de 21.366 de persoane, iar rata somajului, calculata fata de populatia activa, reprezenta 6,2%, cu 1,6% mai mare fata de rata somajului înregistrata în luna mai din anul 2009. Din numarul total al somerilor, 43,5% sînt femei si 66,8% reprezinta muncitori, mai arata datele Statisticii.     La nivel national, datele Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca indicau pentru luna iunie o rata a somajului de 7,44%, usor în scadere fata de luna mai, numarul total al somerilor înregistrati fiind de 680.782.

Doi directori de licee, arestati pentru fraudarea Bacului

Ioan Rus, directorul Grupului Scolar „Alexandru Borza“, si Ioan Vaidahazan, directorul adjunct al Liceului „Edmond Nicolau“, ambele scoli din Cluj-Napoca, au fost arestati preventiv pentru fraudarea Bacalaureatului. Potrivit unui comunicat al DNA, Tribunalul Cluj a hotarît ieri arestarea preventiva a lui Ioan Rus pentru 29 de zile si a lui Ioan Vaidahazan pentru 20 de zile. Rus e cercetat, printre altele, pentru trafic de influenta si fals material în înscrisuri oficiale, în timp ce Vaidahazan e cercetat pentru luare de mita. Potrivit procurorilor, în cursul lunii iunie, cu ocazia sesiunii iunie-iulie 2010 a examenului de Bacalaureat, Rus a pretins de la mai multi candidati sume cuprinse între 1.000 si 1.300 de euro, totalizînd 14.100 de euro, din care a primit efectiv suma de 10.600 de euro, promitînd ca, în schimbul acestor bani, va interveni pe lînga membrii Comisiei de Bacalaureat, în vederea asigurarii promovarii a probei de Limba si literatura româna. La rîndul sau, inculpatul Vaidahazan a primit de la un candidat 400 de euro pentru a-l ajuta sa promoveze probele scrise la examen.

Aproape 450 de firme intrate in insolventa, la Cluj

443 de firme din Cluj au intrat în insolventa în primele 6 luni ale anului, arata datele Oficiului National al Registrului Comertului (ONRC). De asemenea, în prima jumatate de an au fost dizolvate 94 de companii clujene, cu 22,08% mai multe fata de perioada similara din 2009. Cea mai impresionanta crestere au înregistrat-o, însa, radierile voluntare, cu 948% în comparatie cu aceeasi perioada a anului trecut, de la 731 de firme radiate anul trecut la 7.663 anul acesta.     Pe de alta parte, pe segmentul suspendarilor de activitate s-a înregistrat o îmbunatatire a situatiei fata de anul trecut. Mai exact, în perioada ianuarie-iunie au fost suspendate 2.058 de firme, fata de 4.945 anul trecut. În prezent, în Cluj functioneaza 41.284 de comercianti, dintre care 11.984 ca persoane fizice autorizate, iar alte 29.300 ca persoane juridice.     La nivel national, în primele 6 luni ale anului au intrat sub incidenta Legii 85/2006 privind insolventa 11.221 de firme, majoriattea din sectorul comertului cu ridicata.

Obezitatea, infruntata cu bani norvegieni

Unul din dezavantajele mincarurilor de la fast-food-uri este ca ingrasa la fel de repede cum se preparaObezitatea a ajuns o problema de sanatate publica in tara noastra. Din acest motiv, autoritatile au inceput sa desfasoare diverse proiecte pentru educarea copiilor si tinerilor, care trebuie sa invete sa manince sanatos.Copiii obezi au sanse foarte mari ca la maturitate sa sufere de diabet, hipertensiune arteriala sau cancer, iar speranta lor de viata este mult mai redusa, spun medicii. Cresterea de la an la an a numarului de tineri care sufera de obezitate sau sint supraponderali a determinat autoritatile sanitare sa puna in practica proiecte prin care tinerii sa fie educati intr-un stil de viata sanatos. Astfel, Guvernul Norvegiei si Ministerul Sanatatii au finantat un proiect prin care toti copiii din Romania, cu virste intre 3 si 19 ani, vor fi invatati ce sa nu manince pentru a evita kilogramele in plus, dar si sa faca miscare. Proiectul se desfasoara in scoli si gradinite pina in aprilie 2011.    30% din populatie este obeza Potrivit datelor furnizate de Directia de Sanatate Publica (DSP) Cluj, in judet erau inregistrati anul trecut 1.985 de tineri pina in 18 ani care sufereau de obezitate din cauze neendocrine. Mai mult, 30% din populatia tarii noastre sufera de obezitate, iar 20% este supraponderala, arata datele DRS Cluj. In ceea ce priveste numarul copiilor supraponderali, acesta a crescut cu 18% in ultimii 10 ani.     La nivel mondial, in 2009 existau aproximativ un miliard de persoane cu exces ponderal si 22 de milioane de copii sub 5 ani in aceasta situatie.     Obezii de azi, bolnavii de diabet de miineSpecialistii din cadrul DSP Cluj atrag atentia ca obezitatea si lipsa miscarii se afla la originea unei serii de boli cronice care apar la maturitate: diabet, diverse tipuri de cancer si boli cardiace. „Necesarul de calorii in vederea activitatii cotidiene este astazi mult mai mic decit in trecut, cind activitatea fizica era predominanta. Obiceiurile alimentare au ramas insa cele vechi, in timp ce stilul de viata actual este dominat de sedentarism, de munca la birou sau la calculator, in paralel cu prea putina activitate fizica“, e explicat  Dorina Duma, directorul DSP Cluj.    400 de kilograme – cel mai gras romanRecent, presa centrala a relatat cazul celui mai gras roman, care ajunsese la virsta de 54 de ani la 400 de kilograme. Pe linga obezitate, barbatul suferea de multiple boli, fiindu-i afectate inima, rinichii si ficatul. Barbatul urma sa fie operat saptamina aceasta pentru micsorarea stomacului, insa a decedat inainte de a i se face operatia, din cauza gravelor probleme de sanatate.

Functionari sau politicieni in conducerea spitalelor?

Presedintele CJ Cluj, Alin Tise, i-a anuntat ieri pe consilierii judeteni ca, pîna la mijlocul lunii august, forul judetean trebuie sa-si desemneze cîte doi reprezentanti în consiliile de administratie ale fiecarui spital preluat în subordine. „Trebuie sa luam împreuna o decizie, sa vedem daca mergem pe varianta unor persoane cu apartenenta politica sau daca o sa numim oameni din aparatul nostru de specialitate. Eu, personal, as merge pe varianta membrilor partidelor politice pentru ca, în acest fel, fiecare dintre dumneavoastra veti putea obtine informatii direct de la sursa“, le-a spus Tise alesilor judeteni. Astfel, în perioada urmatoare, Tise se va întîlni cu liderii de grup ai partidelor politice din CJ pentru a stabili detaliile legate de reprezentarea în consiliile de administratie ale celor cinci spitale preluate. Acestea sînt Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello“, Spitalul Clinic de Boli Infectioase, Spitalul Clinic de Recuperare si Spitalul de Boli Psihice Cronice Borsa.    M. O.

Doua regii ale judetului se cearta intre ele

Dupa votarea rapida a tuturor proiectelor aflate pe ordinea de zi, consilierii judeteni s-au concentrat ieri pe o discutie privind un conflict aparut intre doua regii subordonate forului judetean.     E vorba de Regia Autonoma a Drumurilor Judetene (RADJ) si Regia Autonoma de Administrare a Domeniului Public si Privat (RAADPP) din judetul Cluj. Discutiile au pornit de la interventia consilierului PSD Mihaela Rozor, care a spus ca „nu mi se pare normal ca doua regii ale noastre sa se judece intre ele, asa cum se intimpla acum cu RADJ si RAADPP“. La rindul sau, presedintele Consiliului Judetean, Alin Tise, a mentionat ca nu este vorba despre un proces propriu-zis, ci despre o contestatie depusa de RADJ in urma unei licitatii organizate de RAADPP.      Tise: „RADJ practica preturi mai mari“„In urma licitatiei, Regia de Drumuri nu s-a clasat printre cistigatori. A fost scoasa din ecuatie pentru ca a practicat preturi cu 20% mai mari. Cred ca ar trebui sa avem o discutie si sa decidem daca ar fi mai bine sa incredintam direct o parte dintre oferte si pe care le externalizam“, a explicat Alin Tise.     Consilierii PSD au tinut sa ia cuvintul si sa ia partea Regiei de Drumuri, subliniind ca regiile proprii trebuie incurajate si ca nu intotdeauna se poate avea incredere deplina in firmele private, care ar putea sa dea si faliment. „In tarile din Occident se merge dupa un principiu conform caruia banii mei se intorc la mine. Vorbim aici despre banii clujenilor, care trebuie sa se intoarca tot in buzunarul lor. Mai intervine si problema sociala, pentru ca in cadrul RADJ lucreaza foarte multi oameni si ma intreb daca ne permitem sa ii dam afara. Daca regia participa la o licitatie si sare prea sus cu preturile, atunci conducerea Consiliului Judetean ar trebui sa ii atraga atentia si sa ii impuna mentinerea unui pret“, a afirmat social-democratul Danut Canta. Si colegul sau de partid Liviu Medrea a luat partea celor de la RADJ, considerind ca „este interesul nostru ca aceasta regie sa functioneze“.     Conflictul dintre cele doua regii a pornit de la licitatia pentru lucrarile de intretinere pe timp de vara a drumurilor din judet, lucrari efectuate pina acum de RADJ. La licitatia organizata in luna mai de catre RAADPP, cei de la RADJ nu au cistigat nici unul dintre cele cinci loturi licitate, desi a depus oferte pentru toate. In total, au participat 21 de ofertanti, 5 fiind declarati cistigatori. Contestatia depusa de RADJ a fost respinsa de Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor.    Parcurile industriale din Feleacu, sub semnul intrebariiTot in aceeasi sedinta, presedintele Consiliului Judetean a anuntat ca asocierea cu comuna Feleacu pentru realizarea, pe doua suprafete de teren apartinind primariei din localitate, a doua noi parcuri industriale Tetarom este pusa sub semnul intrebarii. „Din pacate, cei din Feleacu nu au luat inca o decizie finala privind cedarea acestor terenuri pentru parcurile industriale. Se pare ca sentimentul de apartenenta la comuna a acestor terenuri ii face sa nu renunte usor la ele“, a precizat Tise.

Reducerile de personal de la Cluj, trimise la Bucuresti

Ordonanta a intrat in vigoare in data de 6 iulie, iar prefectii au comunicat fiecarui primar si presedinte de consiliu judetean numarul maxim de posturi pe fiecare unitate administrativ-teritoriala. De asemenea, Institutia Prefectului Judetului Cluj a transmis Ministerului Administratiei si Internelor, Agentiei Nationale a Functionarilor Publici si Directiei Generale de Finante comunicarile cu toate aceste date, calculate pentru fiecare unitate administrativ-teritoriala de la nivelul judetului Cluj, in functie de numarul locuitorilor la data de 31 decembrie 2009.     Potrivit declaratiilor ministrului Administratiei si Internelor, Vasile Blaga, facute in videoconferinta de marti cu prefectii, autoritatile administratiei publice locale au obligatia ca pina cel tirziu la data de 16 august sa aprobe noi organigrame si sa isi rectifice bugetele de venituri si cheltuieli, atit ale aparatului propriu, cit si ale institutiilor publice din subordine, indiferent de modul de finantare, pentru a se incadra in numarul maxim de posturi.     Reprezentantii Prefecturii au mai aratat ca, la nivelul judetului Cluj, se va verifica legalitatea hotaririlor de consiliu local, respectiv judetean, astfel incit sa fie respectate prevederile OUG 63/2010, iar Directia Generala de Finante Publice va monitoriza si va raporta trimestrial Ministerului Finantelor, respectiv MAI, incadrarea in maximum de personal si in nivelul cheltuielilor de personal ce vor fi aprobate. In cazul nerespectarii incadrarii in numarul maxim de posturi sau al depasirii plafonului de cheltuieli de personal, directiile generale ale finantelor vor sista alimentarea bugetelor locale (cu sumele ce le revin de la bugetul de stat), pina la reincadrarea in limitele prevazute de actul normativ.

Expozitia ?Arhetipuri? ajunge miine la Cluj

Prima etapa a concursului s-a incheiat in data de 27 iunie, in total fiind inscrise 219 proiecte, dintre care 26 au fost selectate in prima faza a jurizarii, pentru ca apoi cele mai valoroase opt lucrari sa fie desemnate finaliste.     Cele opt lucrari finaliste, alaturi de celelalte 18 proiecte considerate relevante de juriu, vor fi expuse la Cluj-Napoca intre 16 si 18 iulie. In urma rezultatelor primei etape, in concurs au ramas doar patru orase: Bucuresti, Cluj-Napoca, Ploiesti si Sibiu. Echipele cu lucrari finaliste vor intra in a doua etapa a competitiei, concurind pentru cistigarea premiilor in valoare totala de peste 30.000 de euro. Marele premiu este in valoare de 11.500 de euro. Clujul este prezent in finala concursului „Arhetipuri“ cu un proiect realizat de echipa biroului MCUB pentru Parcul „Ion Luca Caragiale“.     „Arhetipuri“ este cel mai important concurs de ahitectura pentru spatiul public urban, la nivel national. Acesta s-a desfasurat pe o perioada de 4 luni. In total, au participat proiecte din noua orase. In data de 30 iulie, juriul international se va intruni din nou pentru a stabili cistigatorul marelui premiu, care va fi anuntat pe data de 7 august.

La Cluj, bolnavii sint la plimbare, iar saracii nu vor la munca

Conducerea ITM crede ca saracii lenevesc pe banii statului, la fel ca angajatii unor primarii clujeneDirectorul coordonator al Inspectoratului Teritorial de Munca (ITM) Cluj, Emilian Rosca, a anuntat ieri, in cadrul unei conferinte de presa, rezultatele unei anchete desfasurate intre 10 iunie si 9 iulie in domeniul protectiei sociale.     In atentia inspectorilor au intrat dosarele acceptate la Cluj pentru plata venitului minim garantat, in virtutea Legii 416/2001. Astfel, romanii au dreptul, potrivit legii amintite, la un venit minim garantat, in virtutea principiului „solidaritatii sociale si al echitatii in utilizarea banului public si in nici un caz ca forma de extorcare a bugetului“, dupa cum a precizat Emilian Rosca, directorul ITM Cluj.    Delasarea autoritatilor incurajeaza lenea asistatilorIn timpul actiunilor au fost verificate 3.794 de dosare de ajutor social, din cinci municipii, un oras si 75 de comune din judet, iar in 321 de cazuri s-a decis suspendarea din plata, astfel incit peste 53.000 de lei au fost „salvati din cornul risipei“, dupa cum a precizat directorul coordonator al ITM. Mai ingrijoratoare sint, insa, concluziile inspectorilor legate de interesul autoritatilor locale pentru dosarele aprobate. „La nivelul autoritatilor locale este insuficienta preocuparea pentru actualizarea, conform termenelor prevazute de lege, a tuturor informatiilor care concura la crearea justificarii legale pentru acordarea sumelor de bani familiilor beneficiare. Anchetelor sociale nu le este acordata importanta cuvenita“, au subliniat reprezentantii ITM Cluj. Ei au precizat ca anchetele nu sint efectuate cu profesionalism si, dupa aprobarea dosarelor, cazurile nu sint monitorizate, asa cum o cere legea. Cu alte cuvinte, cu toate ca ar trebuie efectuate controale in familiile care beneficiaza de acest tip de ajutor social o data la 6 luni, reprezentantii unora dintre aceste primarii „uita“ sa se intoarca pe teren periodic, pentru a verifica cazurile in lucru. De asemenea, exista unele primarii care „nu se preocupa in mod constant cu urmarirea efectuarii orelor de munca in beneficiul comunitatii, primarii care nu utilizeaza in mod eficient pirghiile legale de care dispun, permitind astfel unei parti dintre beneficiarii de ajutoare privind venitul minim garantat sa se sustraga de la orele de munca impuse de lege“, dupa cum se arata in materialul de presa transmis de catre reprezentantii Inspectoratului.    Prea bolnav pentru a munci in Cluj, sanatos pentru ItaliaIn paralel, reprezentantii institutiilor subordonate Ministerului Muncii din judetul Cluj au efectuat, la foc incrucisat, verificari ale dosarelor care au intrat in plata pentru ajutoare de handicap. Surpriza inspectorilor pe teren a fost totala in anumite cazuri, in care au decoperit ca cei care beneficiaza de aceste forme de sprijin nu erau acasa, iar vecinii, singurii chestionati, si-au amintit ca „bolnavii“ se simt foarte bine. Mai mult, inspectorii au aflat ca unul dintre cei care primeau bani „la domiciliu“ din cauza starii precare a sanatatii este plecat de aproape 7 ani la munca, in Italia.     In timpul controalelor au fost verificate 116 cazuri la domiciliu si s-a dispus reevaluarea a 46 dintre acestea. S-a mai constatat ca in 30% dintre cazurile analizate starea clinica a persoanelor nu confirma stadiul bolii din acte, iar jumatate dintre cei care apareau in documente ca „imobilizati la pat“ nu erau acasa in timpul controalelor.

Groupama plateste 460.000 de euro despagubiri pentru inundatii

Groupama Asigurari va plati despagubiri în valoare estimata de aproape 2 milioane de lei, echivalentul a 461.000 de euro, în urma inundatiilor care au afectat în aceasta perioada o mare parte a României. Pîna la aceasta data, numarul dosarelor de dauna deschise de companie este de 234. „Regiunile afectate de inundatii sînt importante pentru Groupama Asigurari, întrucît avem aici un numar mare de asigurati care se confrunta în aceasta perioada cu situatii extrem de dificile“, a declarat Denis Rousset, director general al Groupama Asigurari. Compania va acorda si ajutoare în produse comunitatilor din cîteva judete serios afectate de inundatii.    G. D.

Bugetul Clujul va scadea cu aproape 7 milioane de lei

Consilierii locali vor analiza în sedinta de astazi o rectificare a bugetului, în urma aparitiei Ordonantei de Urgenta a Guvernului privind reducerea unor cheltuieli legate de bunuri si servicii.     „Aceasta rectificare bugetara este necesara pentru a ne încadra în limitele impuse privind cheltuielile în ceea ce priveste bunurile si serviciile. Astfel, vor fi reduse cheltuielile de functionare a institutiei pentru sanatate, învatamînt, asistenta sociala, întretinerea spatiilor verzi, a iluminatului, cimitirelor, reparatii imobile, paza, casierii si muzee. Aceste chetuieli vor fi reduse cu 20% din banii prinsi initial în buget. Astfel, bugetul municipiului scade cu 6,9 milioane de lei“, a explicat primarul Sorin Apostu într-o conferinta de presa. Edilul-sef al Clujului a mai aratat ca trebuie rectificat si bugetul de salarii al institutiei. „Cheltuielile cu personalul au fost reduse cu 25%, iar bugetul de salarii cu înca 9%“, a specificat primarul.     Totusi, în cadrul sedintei de Consiliu Local, la proiectul privind rectificarea bugetara, se vor opera si suplimentari de sume. Prin urmare, primarul Sorin Apostu a explicat ca aproximativ 3,9 milioane de lei se vor adauga la capitolul salarizare în învatamînt, ca urmare a cresterii costurilor pentru pregatirea unui elev în cadrul învatamîntului de tip vocational.

O noua cantina, pe strada Memorandumului

Doua dintre serviciile care aduc venituri constante Primariei sint parcarile publice si Cantina de ajutor social si pensiune.     Potrivit primarului, in primele 6 luni ale anului 2009 s-au incasat aproximativ 4,5 milioane de lei din parcari, adica „mai mult decit in perioada anilor 2001-2007 la un loc“. De asemenea, incasarile la bugetul local din activitatile desfasurate de Cantina de ajutor social si pensiune in primul semestru din 2010 au crescut cu aproximativ 30% fata de aceeasi perioada a lui 2009. Veniturile au rezultat din vinzarile realizate la cantina din strada Emile Zola nr. 5, la cantina din incinta Primariei, la sala de mese din Someseni si de la cafeneaua de la Turnul Croitorilor, dar si din organizarea de servicii de catering.    Peste 800.000 de lei doar de la cantinaDaca pe primele 6 luni ale anului trecut municipalitatea a incasat de pe urma Cantinei suma de 636.000 de lei, la finalul lunii iunie a anului in curs au fost incasati 816.000 de lei. Incasarile totale pentru anul 2009 au fost de peste 1,3 milioane de lei, iar estimarile pentru 2010 ajung la peste 1,6 milioane de lei.     Astfel, nu e de mirare ca, in sedinta de astazi, consilierii locali vor analiza o propunere de atribuire in folosinta gratuita a unui spatiu in suprafata de 270 de metri patrati, situat pe strada Memorandumului, in locul fostei cofetarii Caprice, in scopul de a amenaja un nou spatiu de comercializare pentru Cantina de ajutor social si pensiune. „Motivul pentru care s-a facut aceasta propunere este ca toate veniturile Cantinei revin la bugetul local, iar activitatea de alimentatie publica este una dintre cele mai dinamice in zona centrala a Clujului. Consideram ca atribuirea acestui spatiu Cantinei este modalitatea cea mai eficienta de valorificare a acestuia in acest moment. Spatiul necesita o serie de renovari, dupa care va fi amenajat un restaurant“, a precizat primarul.     In ceea ce priveste gratuitatile acordate la Cantina Primariei, 462 de persoane beneficiaza de astfel de servicii, care fac parte din doua categorii de asistati sociali, in functie de venitul minim pe membru de familie. In urma verificarilor efectuate de autoritati, numarul asistatilor social a scazut in prima parte a anului cu 94 de persoane fata de anul trecut.

Gheorgheni, Grigorescu si Manastur, in top la donatii

Campania „Clujenii – aproape de sinistrati“ s-a desfasurat in perioada 2-7 iulie, la initiativa Primariei Cluj-Napoca, Prefecturii Cluj si Societatii Nationale de Cruce Rosie – filiala Cluj.     La centrele de colectare amenajate in cadrul primariilor de cartier clujenii au putut aduce donatii constind in alimente, medicamente, haine, dar si aparatura electrocasnica, mobilier, covoare sau obiecte necesare in casa.„Clujenii au donat peste 1.000 de saci de imbracaminte, sute de aparate electrocasnice, peste 20 de transporturi de mobilier, dar si bani, in contul Crucii Rosii. In perioada campaniei au fost depusi 3.222 de lei, suma fiind incasata de la 22 de persoane. Cea mai mare donatie a fost de 700 de lei, oferita de Boiangiu Alexandru“, a aratat primarul Sorin Apostu.     In total, 1.509 persoane au facut donatii la centrele din cartiere, dintre care 288 au dorit ca donatia lor sa fie publica, numele lor urmind sa fie mentionat pe site-ul Primariei si in „Jurnalul municipal“. Intr-un clasament pe cartiere, cele mai multe donatii s-au facut in Gheorgheni, Grigorescu si Manastur.     Conserve si incaltaminte de la companiiDonatii semnificative au venit si din partea unor companii din Cluj-Napoca. Cea mai importanta donatie a venit din partea companiei Terapia Ranbaxy, care a donat o cantitate record de medicamente de prima necesitate, in valoare de 700.000 de lei.     Un alt donator a fost compania CD Bons, care a dat peste 300 de perechi de incaltaminte noua, 300 de pachete de haine noi, precum si cantitati insemnate de zahar, ulei, conserve sau faina. Firma a mai oferit si citeva zeci de cutii cu jucarii.     De asemenea, producatorul de conserve Arovit a facut o donatie de peste 5.000 de conserve cu mincare gatita si legume. Reprezentantii Primariei au amintit si alte companii sau asociatii care au ajutat cu diverse donatii necesare organizarii transporturilor: Uniunea Transportatorilor Publici din Romania, prin Liviu Neag, presedintele acesteia, care a pus la dispozitie doua tiruri pentru cele doua transporturi realizate deja, Napochim, pentru ambalajele ajutoarelor, Brantner-Veres sau Coca Cola. Primarul a anuntat ca saptamina viitoare va fi organizat un ultim transport de alimente si haine catre sinistrati.

Clujenii ii pot concedia pe functionari

Primarul Sorin Apostu a fost primul care a "notat" atitudinea unei angajate a Centrului de Informare pentru CetateniGhiseele de relatii cu publicul din cadrul Centrului de Informare pentru Cetateni (CIC), de pe strada Motilor nr. 7, au fost dotate, incepind de ieri, cu un sistem electronic numit „Controlor de opinie“.     Primarul Sorin Apostu a explicat ca sistemul este format dintr-un dispozitiv electronic care va fi montat pe biroul fiecarui angajat de la CIC. Acesta contine o fotografie, numele complet al angajatului, precum si trei butoane marcate cu „Nesatisfacator“, „Bine“ si „Foarte bine“.     „Dispozitivul este electronic si transmite datele unei statii centrale care inregistreaza ora, statia si mesajul transmis. In acest fel, fiecare cetatean care intra in legatura cu functionarii de la CIC va putea, la finalul intrevederii, sa dea o nota si sa aprecieze in aceasta marja calitatea serviciului de care a beneficiat. La finalul lunii, acest experiment va fi evaluat si vom stabili daca vom continua sau nu utilizarea sistemului. In plus, testul ne va permite sa realizam o evaluare a perceptiei cetatenilor asupra calitatii serviciilor primite si sa imbunatatim, acolo unde este cazul, aceste servicii“, a tinut sa explice primarul Clujului.     Sistemul permite obtinerea de date comparative pe anumite perioade pe aceeasi statie. Asadar, se va putea vedea daca randamentul angajatilor scade sau creste in functie de anumite conditionari. Se pot obtine astfel statistici zilnice, saptaminale, lunare sau chiar anuale, pe angajati, pe ghisee sau pe servicii.     Primaria va avea „angajatul lunii“De asemenea, din evaluari se vor putea obtine si indicatori cu privire la cel mai apreciat functionar de catre cetateni, care va putea primi titlul de „angajatul lunii“.     „Acesti controlori de opinie sint extrem de utili pentru cetateni, dar si pentru mine, ca primar, pentru a avea o evaluare corecta si concreta a angajatilor Primariei. Este posibil ca, in urma colectarii acestor date, sa propunem un panou cu angajatul lunii“, a spus Apostu. In cazul in care un angajat primeste calificativul necorespunzator mai multe luni la rind, risca sa i se diminueze salariul sau chiar sa fie dat afara.     Primarul a precizat ca deocamdata nu s-a platit nimic pentru acest sistem, urmind ca, dupa expirarea perioadei de testare gratuita, sa se stabileasca pretul in functie de complexitatea optiunilor dorite, in regim de abonament lunar. Programe similare au mai fost implementate in orase precum Paris sau Köln, dar este o premiera pentru tara noastra.     8.000 de clujeni, fata in fata cu functionariiCentrul de Informare pentru Cetateni este unul dintre cele mai solicitate ghisee de relatii cu publicul din municipiu, potrivit primarului. „Saptamina trecuta au apelat la serviciile CIC 8.106 persoane. Anul trecut, am avut in total 196.079 de persoane, dar anul acesta vom depasi cu siguranta aceasta cifra, pentru ca avem ghisee in plus fata de anul trecut – Registrul agricol si Serviciul de Parcari – dar si pentru ca in Primarie nu se mai circula ca inainte, ci dupa un orar bine stabilit“, a mai afirmat Sorin Apostu. In cadrul Centrului de Informare pentru Cetateni se afla 25 de ghisee la care lucreaza angajati ai mai multor directii si servicii din Primarie, prin rotatie.

Preturi mari pentru afaceri ?pe moarte?

Vila Europa este de vinzare de 2 ani, dar nu isi gaseste cumparatoriUn studiu realizat de portalul imobiliare.ro arata ca, in primul semestru al acestui an, in Cluj au fost scoase la vinzare 13 hoteluri. In plus, potrivit site-ului ro-imobile.ro, in Cluj sint in prezent de vinzare 10 pensiuni.     Aceasta in contextul in care numarul hotelurilor si pensiunilor scoase la vinzare in toata tara a crescut cu aproape 60% in primele 6 luni.     Totusi, in Cluj, fata de alte orase, numarul unitatilor hoteliere scoase la vinzare a stagnat, potrivit analizei mentionate. Ceea ce e si bine, deoarece inseamna ca numarul hotelurilor cu probleme nu a crescut, dar e si rau, mai ales pentru managerii unitatilor, care nu au reusit sa gaseasca cumparatori pentru acestea. Un exemplu in acest sens este Vila Europa, din cartierul Grigorescu, care e de vinzare de mai bine de un an. Pe lista hotelurilor „disponibile“ mai apare o pensiune din Izvorul Crisului, evaluata la circa 700.000 de euro, care a fost scoasa la mezat inca din iunie 2008. De asemenea, pe lista celor 13 e trecuta si o pensiune din Valea Ierii, cu 70 de locuri de cazare, apreciata la 2,5 milioane de euro, dar si un hotel cu baza de agrement linga Turda, pentru care se cer 850.000 de euro.    Investitii ratate scoase la vinzareCea mai spectaculoasa evolutie a fost, potrivit imobiliare.ro, cea a numarului de oferte de pe Valea Prahovei unde, in primele luni ale anului, numarul unitatilor turistice de vinzare a ajuns la 52, suferind astfel o majorare cu 940%. In Busteni, numarul hotelurilor si pensiunilor ofertate a ajuns la 35 la sfirsitul lunii iunie, iar in Azuga si Sinaia numarul pensiunilor care nu mai sint dorite de catre actualii proprietari a ajuns la 10.     Analistii imobiliari explica acest fenomen prin prisma faptului ca, in ultimii ani, au fost finalizate zeci de hoteluri si pensiuni in toate zonele cu potential turistic din tara, in timp ce numarul turistilor nu a crescut spectaculos, astfel ca in prezent oferta este foarte variata.    Turismul, la limita supravietuiriiO alta explicatie pentru intentia de vinzare a celor 13 hoteluri si 10 pensiuni din judet este situatia dificila in care se afla turismul local. Gabriel Predescu, vicepresedintele Asociatiei Hotelierilor Clujeni (AHC), a explicat pentru monitorul ca explozia de oferte din tara se simte si la Cluj, unde mai multe unitati turistice sint de vinzare. „Acum citiva ani s-a incetatenit ideea ca orice este de vinzare, orice se poate cumpara in domeniu. Totusi, in majoritatea cazurilor in care hotelurile sint scoase pe piata, eu cred ca studiile de piata care au aratat ca ar putea fi profitabile s-au dovedit eronate“, a explicat Predescu. El a mentionat, totusi, ca o parte din hotelurile scoase la vinzare isi vor gasi in cele din urma cumparatori. „Vor profita de preturi si de oferte cei care dispun de lichiditati si care vor ca, peste un an-doi, sa profite de ele“, a afirmat vicepresedintele AHC. Totusi, in acest moment, nici un hotel din Cluj nu are profit, iar administraorii unitatilor din industria hoteliera abia reusesc sa-si tina afacerile pe linia de plutire, a mai declarat Predescu.     Un oras prea scump pentru investitii in turismPresedintele Uniunii Nationale a Agentiilor Imobiliare (UNAI), Sanda Moldovan, spune ca timpul de vinzare al unei unitati hotelioare poate ajunge si la citiva ani. „Cind vine vorba de vinzarea unui hotel, se pune problema vinzarii unei afaceri si trebuie calculate atent cheltuielile. In acest moment, in Cluj sint in curs de finalizare citeva hoteluri care vor fi afiliate unor mari lanturi hoteliere. Pentru acestea, problemele se vor pune diferit, dar micile hoteluri din zona isi vor pierde clientii“, a declarat Moldovan.      Paradoxal, preturile unor unitati de acelasi fel din alte state europene sint mult mai mici decit cele din zona Clujului, un boutique-hotel pe litoralul Marii Mediteraneene fiind scos spre vinzare cu doar 1 milion de euro, fata de cele 2,5 milioane de euro cerute pe pensiunea din Valea Ierii.

25-ul nu mai circula noaptea

O data cu plecarea studentilor în vacanta, Primaria Cluj-Napoca si RATUC anunta suspendarea, începînd cu data de 17 iulie, a programului de transport prelungit pe linia 25N (între orele 23 si 0.30). Transportul de noapte se va relua de la 1 octombrie, la  începerea anului universitar.

Dupa lapte, CJ liciteaza si cornul elevilor

Consiliul Judetean a scos la licitatie atribuirea contractului de servicii pentru acordarea de produse de panificatie pentru elevii din clasele I-VIII si prescolarii din gradinitele cu program normal de 4 ore, din învatamîntul de stat si privat. Principalul criteriu de atribuire a contractului va fi pretul cel mai scazut, urmînd ca, la finalul procedurii, sa fie încheiat un acord-cadru, pe o perioada de 3 ani începînd de la data atribuirii contractului, cu un singur agent economic pentru fiecare lot. Acesta va avea în vedere atribuirea de contracte subsecvente de furnizare, o prima etapa fiind în acest an scolar (2010-2011), a doua etapa în anul scolar 2011-2012 si a treia etapa în anul 2012-2013. Cele trei loturi sînt împartite dupa zonele în care produsele de panificatie vor fi livrate pe teritoriul judetului Cluj: zona 1 – Cluj-Napoca, Huedin si comunele arondate, zona 2 – Turda, Cîmpia Turzii si comunele arondate si zona 3 – Gherla, Dej si comunele arondate.     Termenul limita de depunere a ofertelor este data de 10 august. Valoarea  estimativa a contractului pentru toate cele 3 loturi este de 9,4 milioane de lei, fara TVA.    M. O.

E.ON Gaz intra pe piata centralelor termice

E.ON Gaz România a creat produsul special E.ON Plus, adresat clientilor, care include atît oferte de centrale termice la preturi speciale, cît si consultanta gratuita de specialitate pentru alegerea celei mai potrivite solutii tehnice pentru locuinta. De asemenea, potrivit reprezentantilor E.ON Gaz, este asigurat si accesul la finantare pentru achizitionarea centralelor termice si instalarea sistemelor de încalzire, prin rate fixe, comision de acordare 0% si 3 luni perioada de gratie la plata primei rate. „E.ON Plus aduce solutii personalizate pentru un confort sporit în conditii de eficienta si, nu în ultimul rînd, posibilitatea controlului costurilor pentru încalzire“, a declarat Dan Morari, director general al E.ON Gaz România.    G. D.

BT ii ajuta pe sinistrati

Banca Transilvania a anuntat ca a fost deschis un cont destinat celor care doresc sa faca donatii, cu numerar sau prin ordin de plata, pentru ajutorarea celor care au fost afectati de inundatiile din ultimele saptamîni. Banii vor fi directionati, prin intermediul Fundatiei Transilvania, catre cazuri cu adevarat grave sau pe care autoritatile le vor identifica a fi prioritare, se arata într-un comunicat al bancii. Cei care doresc sa doneze o pot face în contul RO24 BTRL 0130 1205 9640 2400. De asemenea, Banca Transilvania si-a aratat disponibilitatea de a sprijini Guvernul pentru ajutorarea sinistratilor din zonele afectate de ape.    L. P.

Un profesor de Sport si un educator, prinsi cu ?copiute?

La nivelul judetului Cluj, proba s-a desfasurat in trei centre de examinare, la Grupul Scolar „Alexandru Borza“, la Liceul Energetic si la Liceul „Lucian Blaga“. Examenul a durat 4 ore, iar pe parcursul acestuia nu au fost inregistrate probleme deosebite. „Am avut doi candidati eliminati din examen, unul de la Educatie fizica, care a fost prins cu telefonul mobil cu casti, si unul de la educatori, care avea fituici. In rest, nu au fost alte probleme“, a declarat purtatorul de cuvint al Inspectoratului Scolar Judetean Cluj, Horia Corches.     Numarul de posturi titularizabile din invatamintul clujean este de 142, cu mult redus fata de anul trecut, cind au existat 400 de posturi titularizabile. Dintre posturile vacante in acest an, cele mai multe, adica 45, sint pentru educatoare in limba romana, urmate de posturile de profesor de Limba si literatura romana, respectiv 10 posturi, si cele de profesor de Limba franceza, respectiv 8 posturi. „Cele mai solicitate discipline au fost cele de educator, invatator si profesor de Limba romana“, a mai spus reprezentantul ISJ Cluj.    Peste 5.000 de posturi disponibile in taraLa nivel national, concursul de titularizare s-a desfasurat in 93 de centre de examinare si au fost disponibile 5.278 de posturi titularizabile. Spre deosebire de anul trecut, subiectele si baremele de evaluare au fost elaborate de Centrul National de Evaluare si Examinare. Pentru evaluarea lucrarilor scrise s-au constituit, la nivel national, 11 centre zonale de evaluare pe discipline in care functioneaza comisia de evaluare a lucrarilor scrise. Securizarea lucrarilor, in vederea corectarii acestora, s-a facut prin cod de bare specific fiecarui candidat. Rezultatele concursului vor fi afisate miine la sediul institutiei de invatamint unde s-a desfasurat concursul. Inregistrarea contestatiilor si transmiterea acestora comisiei trebuie facute in cel mult 48 de ore de la afisarea rezultatelor, deci pina in 18 iulie, iar afisarea rezultatelor finale obtinute de candidati va avea loc in data de 20 iulie.

Portrete din ceramica pentru ajutorarea copiilor cu diabet

Statuetele create de clujean vor "c?nta" timp de 2 zile ?n Piata Unirii„Concertul“ este dat de „Corul Inocentilor“, format din 7.000 de portrete din ceramica. Practic, este vorba despre o expozitie cu vinzare a portretelor realizate de Andrei Pandea-Antonescu. Evenimentul va avea loc in centrul orasului, in Piata Unirii.    Lucreaza inca din luna mai„In luna mai am inceput modelajul portretelor si va dura pina la sfirsitul lunii octombrie, fiind o munca titanica. Un portret este facut in 7 minute si lucrez cam 14 ore pe zi“, a afirmat Andrei Pandea-Antonescu.      Criticul de arta Vasile Duda apreciaza ca prin intermediul portretelor din ceramica „problematica copiilor cu dizabilitati, cu leucemie, diabet sau alte tare ale degradarii fizice umane dinainte de vreme primesc o forma vizibila linga noi, plasmuite dintr-o multitudine de particule, care fiecare in sine sint o entitate ce se poate si merita sa fie salvata“.    Banii ajung la copiii cu diabetArtistul a conceput acest proiect dupa ce a aflat ca fiul lui sufera de diabet de tip 1, insulino-dependent. Toti banii adunati din vinzarea portretelor vor fi donati Asociatiei Copiilor si Tinerilor cu Diabet (ACTD) din judetul Cluj. „Fiul meu, Serban, a fost diagnosticat in luna octombrie 2009 cu Diabet Zaharat de tip 1 insulino-depentent. El este motivul pentru care am initiat acest proiect“, a declarat artistul clujean.      Fiul lui Andrei Pandea-Antonescu este inscris in ACTD Cluj, care numara 65 de membri, copii si tineri cu virsta cuprinsa intre 10 luni si 30 de ani. Daniela Martis, presedinta ACTD Cluj spune ca toti copiii din asociatie sint insulino dependenti, iar costurile pentru a tine sub control aceasta boala sint foarte mari. „Banii care ni se ofera prin Programul National de Diabet sint foarte putini. Un copil foloseste pentru masurarea glicemiei intre 4 si 10 bandelete pe zi, iar statul ne ofera gratuit 100 de bandelete pe luna“, a declarat Daniela Martis.       Conducerea asociatiei subliniaza ca multe familii au venituri modeste, iar mentinerea sub control a bolii necesita cheltuieli mari.

?Fata cu parul de foc? s-a stins din viata

Madalina Manole a murit ieri dimineata, chiar în ziua în care împlinea 43 de ani. Potrivit informatiilor transmise de Parchetul de pe lînga Tribunalul Bucuresti, Madalina Manole ar fi ingerat în mod voluntar o substanta toxica, dar cauza exacta a mortii urmeaza a fi stabilita în urma autopsiei ce va fi efectuata în cursul zilei de azi. Deocamdata, ceea ce se stie este ca anchetatorii au gasit lînga corpul Madalinei Manole un recipient cu insecticid si un pahar.     Potrivit purtatorului de cuvînt al IPJ Ilfov, Claudia Burada, Madalina i-ar fi lasat un mesaj de adio sotului, Mircea Petru, pe telefonul mobil, în care îi spunea acestuia ca regreta gestul pe care îl face, pentru ca stie ca toata lumea o iubeste.     Managerul Serviciului de Ambulanta, dr. Alice Grasu, a declarat pentru Agerpres ca Ambulanta a ajuns acasa la artista în jurul orei 5.45, unde asistenta medicala a constatat ca Madalina Manole se afla în stop cardiorespirator si a solicitat medic. Doctorul a ajuns la ora 6.01, dar din pacate nu a mai putut face nimic.     Cîntareata Madalina Manole nu se afla la prima sa tentativa de sinucidere. Potrivit unor surse citate de Mediafax, Madalina Manole ar fi avut, acum 3 saptamîni, o tentativa de sinucidere, cu ibuprofen si paracetamol. În urma cu 2 luni, interpreta Madalina Manole a amînat lansarea ultimului album, invocînd probleme de sanatate. Ea a fost atunci internata în spital.

Termen limita pentru depunerea trimestriala a cererilor de motorina

Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) anunta ca beneficiarii pentru care a fost emis acordul prealabil pentru motorina cu acciza redusa trebuie sa depuna la Centrele Judetene APIA cererea trimestriala, pâna la data de 31 iulie 2010. Cererea se depune pâna la finele lunii urmatoare trimestrului pentru care se solicita rambursarea si este însotita de o situatie centralizatoare privind cantitatile de motorina achizitionate în trimestrul respectiv, precum si documentele prevazute de Ordinul 126/2010 cu modificarile si completarile ulterioare. Astfel, alaturi de situatia centralizatoare, cererea trimestriala trebuie sa fie însotita de cópii ale facturilor de cumparare a motorinei, cu precizarea ca, pentru acest an, facturile de achizitionare a motorinei trebuie sa fie emise începând cu data de 27 mai 2010. Totodata, beneficiarii trebuie sa depuna dovada ca detin cont la Trezorerie.     În plus, beneficiarii din sectorul îmbunatatiri funciare trebuie sa prezinte situatia cantitatilor de apa pentru irigatii, copii ale facturilor de apa din care sa reiasa volumul consumat, situatia suprafetelor irigate, pe structuri de culturi, aferenta trimestrului pentru care se solicita ajutorul de stat, precum si copie de pe contractul de irigatii/furnizare a apei.     Informatii suplimentare privind documentele care însotesc cererea trimestriala se gasesc în Ghidul Fermierului, postat pe pagina web APIA, respectiv www.apia.org.ro.

La toamna vom manca o paine mai proasta

Pâinea va fi de proasta calitate la toamna, sustin cultivatorii de cereale. Iar aceasta deoarece agricultorii nu pot recolta grâul din cauza ploilor, iar grâul a încoltit în spic. Agricultorii spun ca o astfel de situatie nu a mai fost de peste 25 de ani si se tem ca nu vor putea recolta nici macar cât sa aiba de samânta la toamna. „Daca unora le lipseste ceva, noi agricultorii le avem pe toate. Avem ploi, avem furtuni, avem grindina, Astfel, calitatea grâului este depreciata, iar asta înseamna ca vom avea o paine de proasta calitate“, a declarat, pentru Realitatea TV, Constantin Bazon, presedintele Asociatiei Cultivatorilor de Cereale. Pe de alta parte, Mihail Dumitru, Ministrul Agriculturii, afirma în urma cu o saptamîna ca situatia suprafetelor agricole din zonele cu inundatii nu este atât de grava precum o prezinta producatorii. Mai mult, ministrul a infirmat faptul ca preturile produselor agricole ar putea creste cu pâna la 8% din cauza inundatiilor.

1 milion euro pentru sistemul de irigatii, imposibil de obtinut

Sistemul de irigatii din zona Mihai Viteazu-Moldovenesti-Calarasi este departe de a deveni functional in acest an. Relizarea unui sistem modern depinde de in milion euro, dar banii nu pot fi accesati deoarece conditiile prevazute pentru accesarea de fonduri europene sunt imposibil de indeplinit pentru aceasta zona.     Sistemul de irigatii din zona localitatilor Mihai Viteazu-Moldovenesti-Calarasi nu a mai fost utilizat de 5 ani, iar asociatia care se ocupa de sistemele de irigatii din zona nu a mai facut nici o solicitare de apa catre Administratia Nationala a Imbunatatirilor Funciare (ANIF) Cluj in ultimii 5 ani.     Maria Urcan, directoarea ANIF Cluj, spune ca institutia pe care o conduce este responsabila cu furnizarea apei pentru sistemul de irigatii. „Noi avem statia de pompare de baza cu care preluam apa din Aries. Statia noastra este functionala si daca ei solicita apa, noi suntem obligati sa le-o furnizam“, explica Maria Urcan.     Pina anul acesta, sistemul de irigatii din zona Turda era administrat de Asociatia Utilizatorilor de Apa pentru Irigatii Mihai-Viteazu, Moldovenesti, Calarasi. Din luna februarie, insa, asociatia s-a reorganizat sub forma Organizatiei Utilizatorilor de Apa Pentru Irigatii (OUAI), ca urmare a unui ordin al Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale.     Fondurile europene se pot accesa doar in teorie La momentul constituirii OUAI, printr-un comunicat de presa al Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala (DADR) Cluj se arata ca „prin aceasta reorganizare apar diverse avantaje, dintre care mentionam accesarea Masurii 125 – Imbunatatirea si dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea si adaptarea agriculturii si silviculturii cu nivel de finantare de 100% din nivelul cheltuielilor eligibile cu posibilitaea achizitionarii de utilaje si echipamente pentru irigatii, performante si mai putin energofage raportat la echipamentele existente“.     Acest lucru este, insa, contrazis de incercarile de accesare de fonduri europene facute de conducerea OUAI. Emil Turdeanu, presedintele organizatiei, spune ca s-a lovit de dificultati majore cind a dorit sa depuna proiectul pentru Masura 125. „Nu am putut accesa pentru ca ghidul masurii este intocmit gresit. Se pare ca este gindit numai pentru sudul tarii, fara sa se tina cont si de celelalte zone agricole din tara“, a explicat Emil Turdeanu.     1 milion de euro pierduti anul acestaIn luna aprilie, conducerea asociatiei a trimis o nota catre Ministerul Agriculturii prin care au cerut sa se modifice ghidul in cauza, astfel incat sa aiba o sansa de accesare de fonduri si zona Turda. Nici pina la ora actuala, insa, conducerea OUAI nu a primit vreun raspuns.      Practic, OUAI a pierdut in acest an sansa de a obtine 1 milion euro pentru modernizarea sistemului de irigatii. Iar din vechiul sistem se mai poate folosi doar 30%, deci este nevoie de reabilitarea acestuia. Potrivit reprezentantilor DADR Cluj, vechiul sistem de irigatii – amenajat cu canal principal, statii de pompare si conducte ingropate cu hidranti – este unul invechit si energofag.      De altfel, potrivit lui Grigore Onaciu, directorul DADR Cluj, in anii 2003-2004 sistemul de irigatii nu a mai fost ingrijit deloc si in acea perioada s-au furat o parte din utilaje. Pentru modernizarea sistemului, Onaciu spune ca ar fi nevoie de refacerea canalului de 17 kilometri, inclusiv a stavilarelor.      Suprafata irigabila administrata de OUAI este de aproximativ 2.000 de hectare. Deocamdata, in lipsa unei solutii din partea Minsiterului Agriculturii, Emil Turdeanu spune ca OUAI s-a orientat spre statii mobile cu tunuri mari de apa.

Camin cultural modern in Frata si apa mai buna in zona Livada-Dej

Presedintele Consiliului Judetean, Alin Tise, a eliberat o serie de autorizatii de construire necesare pentru realizarea unor lucrari in comunele clujene. Astfel, a fost eliberata autorizatia pentru executarea lucrarilor de construire in vederea reabilitarii si extinderii unui camin cultural in comuna Frata, satul Frata.     In prezent, pe terenul in cauza se afla o cladire cu regimul de inaltime de parter si etaj, in care la parter functioneaza un camin cultural, iar la etaj o biblioteca si un centru de informare. De asemenea, in momentul de fata, nu exista grup social care sa respecte normativele in vigoare, acesta aflandu-se in exteriorul cladirii. Proiectul propune reabilitarea termica si structurala a cladirii, precum si extinderea ei spre partea estica, in vederea adapostirii unui grup social adaptat inclusiv nevoilor persoanelor cu dizabilitati, precum si a unei incaperi ce va gazdui noua centrala termica alimentata cu lemne.    Bani europeni pentru apa mai bunaDe asemenea, presedintele Consiliului Judetean a eliberat si autorizatia pentru executarea lucrarilor de construire pentru conducta de aductiune apa potabila in zona Livada-Dej. Aceasta face parte din cadrul proiectului „Extinderea si reabilitarea sistemelor de alimentare cu apa si apa uzata din judetele Cluj-Salaj – Imbunatatirea sistemelor de apa potabila, canalizare si epurare in zona Cluj-Salaj“, finantat prin programul operational sectorial de mediu 2007-2013, axa prioritara 1.     „Eliberarea acestor autorizatii de construire reprezinta o etapa necesara in vederea continuarii demersurilor care vizeaza cresterea calitatii vietii in mediul rural prin crearea unor conditii favorabile desfasurarii activitatilor culturale, dar si prin introducerea sau modernizarea unor elemente de infrastructura absolut necesare legate de alimentarea cu apa a intregului judet“, a precizat presedintele Consiliului Judetean Cluj, Alin Tise.

Taranii nu vor sa devina ?persoane juridice?

Reprezentantii Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala (DADR) Cluj spun ca micii fermieri, cei care detin parcele medii de teren în judet si un numar redus de animale, sunt reticenti fata de posibilitatea de a accesa fonduri europene nerambursabile.     Motivul invocat de tarani este legat de conditia necesara de a deveni „persoane juridice“, dupa cum a sustinut deputatul clujean Daniel Buda în Parlamentul României. O alta problema destul de delicata care sta între fondurile europene nerambursabile si micii fermieri este nevoia de garantii, mai ales în conditiile în care situatia materiala a oamenilor care locuiesc în satele din judetul Cluj nu este una foarte buna, dupa cum afirma parlamentarul clujean.     Un alt motiv pentru care banii ramân în bugetul European este îmbatrânirea din ce în ce mai accentuata a populatiei din mediul rural românesc, oamenii trecuti de o anumita vârsta nemafiind receptivi la posibilitatea de a se instrui si de a face fata unor provocari atât de complexe precum accesarile de fonduri. De asemenea, e putin probabil ca cei trecuti de o anumita vârsta sa aiba notiunile necesare elaborarii unui plan de afaceri, asa cum prevede legea.    Nici tinerii nu par mai interesatiPe de alta parte, nici macar tinerii nu par mai încântati sa ia birocratia în piept si sa ceara bani din fonduri europene. De exemplu, numarul fermierilor care au depus cereri de finantare nerambursabila pentru sesiunea de depunere din iunie pentru masura 112, „Cresterea valorii adaugate a produselor agricole si forestiere“, din Programul National de Dezvoltare Rurala (PNDR) a fost cu mult mai mic decât cel asteptat de catre autoritati.      În acest sens, trebuie mentionat ca special pentru tinerii de la sate care îsi doreau bani pentru afaceri a fost propusa o linie de sprijin financiar nerambursabil prin masura 112. Una dintre conditiie necesare era ca cei care aplicau sa nu fi împlinit 40 de ani pâna la data depunerii actelor si sa detina o exploatatie agricola cuprinsa între 6 si 40 UDE (unitati de dimeniune economica), înregistrata în Registrul fermelor si Registrul agricol.     Astfel, având în vedere motivele enumerate mai sus, nu e de mirare ca doar un sfert din banii pe care oficialii UE de la Bruxelles i-au propus României pentru sprijinirea agriculturii au fost injectati în proiecte încheiate de catre fermierii români si Ministerul Agriculturii, în ultima perioada.

Cursuri gratuite in mediul rural pentru dezvoltarea afacerilor

Proiectul vizeaza îmbunatatirea calitatii resurselor umane în mediul rural, precum si asigurarea sustenabilitatii pe termen lung prin încurajarea înfiintarii sau dezvoltarii de întreprinderi non-agricole rentabile.      Mai exact, în cadrul acestui proiect vor fi organizate cursuri gratuite în urmatoarele domenii: înfiintarea societatilor comerciale, Bazele contabilitatii si gestiunea afacerilor, Bazele marketingului, Comunicare, Utilizarea calculatorului si Elaborarea planului de afaceri. Proiectul va fi lansat de Fundatia Civitas pentru Societatea Civila împreuna cu Centrul de Asistenta Rurala  (CAR), Fundatia EOS si Fundacion Abbant.     „Beneficiarii directi ai proiectului vor fi persoanele din mediul rural care vor participa la aceste cursuri gratuite organizate în 12 microregiuni. Cursantii vor fi selectati astfel încât la nivelul proiectului sa avem 72 de persoane ocupate în agricultura de semi-subzistenta, 36 de someri tineri interesati de înfiintare unei firme cu activitate non-agricola si 72 de manageri din mediul rural“, au explicat organizatorii.     Proiectul este finantat de Uniunea Europeana (Fondul Social European) – prin programul Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Fondurile europene, respectiv în jur de 3,6 milioane de lei, asigura în proportie de 97,9% finantarea proiectului.

Sf. Slavit Prooroc Ilie Tesviteanul

Sfantul si marele Profet Ilie, acest inger intrupat in carne ce a primit de la Dumnezeu puterea de a deschide si inchide cerurile, era de origine din Tesvi in Galaad. Traditia apocrifa, care a transmis aceste detalii despre nasterea Profetului, precizeaza ca el era din tribul lui Aaron si, deci, era Preot. Se spune ca la nasterea sa tatal sau a vazut oameni imbracati in alb invelindu-l in scutece de foc si, dandu-i numele, i-au dat sa manance o flacara, simbol al ravnei pentru Dumnezeu care l-a mistuit de-a lungul intregii sale vieti. Inca din copilarie, tinea strict toate poruncile Legii si se tinea in permanenta in fata lui Dumnezeu printr-o feciorie indiferenta, post neincetat si rugaciune arzatoare, care ii facura sufletul ca focul si facura din el modelul vietii manastiresti. Pe vremea cand Ahab a urcat pe tronul regatului din Nord, aflat in schisma inca din vremea lui Ieroboam, lipsa de piosenie si depravarea  predecesorilor sai ajunse la culme. Incurajat de sotia sa, respingatoarea Izabel, el ii persecuta pe Profeti si pe toti oamenii ramasi credinciosi lui Dumnezeu si se inchina idolilor Baal si Astarte. Profetul Ilie se duse atunci la rege si ii spuse : „Domnul e viu, Dumnezeul Armatelor, Dumnezeul lui Israel, in fata caruia stau astazi! Nu, nu va fi in acesti ani nici roua nici ploaie decat prin cuvant din gura mea!“. La cuvintele Profetului o seceta groaznica se abatu atunci, ca febra, asupra pamantului: totul fu secat, devastat, ars; barbatii, femeile, copiii, animalele domestice si animalele salbatice, toate mureau din lipsa hranei, izvoarele secau, plantele se ofileau si nimic nu scapa urgiei ingaduite de Dumnezeu, cu speranta ca foametea va face pe poporul lui Israel sa se caiasca si sa se intoarca la credinta. Dupa 15 ani de profetii, indeplinind misiunea pe care i-o incredintase Dumnezeu, Ilie se duse de la Galgalla Bethel, insotit de Elisei, care nu voia sa isi paraseasca invatatorul. De acolo se dusera la Ierihon. Ajuns pe malul Iordanului, Ilie isi lua haina din piele de oaie, o infasura si lovi apele, care se despartira pentru a-i lasa sa treaca pe uscat. Cand Elisei ii ceru sa primeasca indoita parte din harul sau profetic, Ilie ii raspunse: „Daca ma vei vedea pe cand voi fi inaltat la cer, asa ti se va da“. Si pe cand mergeau ei astfel prin pustiu taifasuind, un car de foc tras de cai scaparatori aparu intre ei. Ilie urca in car si fu „ca“ luat in cer intr-un rotocol, in timp ce Elisei striga: „Parinte, Parinte, carul lui Israel si caii sai!“. El lua haina Profetului care cazuse peste el si lovind apele de doua ori putu sa traverseze Iordanul, salutat de Fiii Profetului, care strigau: „Duhul lui Ilie s-a lasat asupra lui Elisei!“.     Astfel inaltat in inaltimi cu trupul, Profetul Ilie prefigura Inaltarea Domnului Nostru Iisus Hristos, iar prin trimiterea hainei sale peste discipolul sau, el vestea coborarea Sfantului Duh in ziua Rusaliilor. Reprezentant de vaza al ordinului profetic, ajuns prin ravna sa pe culmea cea mai de sus a virtutii, Ilie fu judecat demn de a vedea fata in fata slava Dumnezeului intrupat, alaturi de Moise si de cei trei Apostoli in ziua Schimbarii la fata, care anunta a doua venire a Domnului Nostru Iisus Hristos. Coborand de pe muntele Taborului, discipolii il intrebara pe Domnul daca Ilie trebuia sa vina inainte de invierea mortilor pentru a pune toate lucrurile inapoi cum au fost, dupa cum invata Profetii. Hristos le raspunse:     „Ilie a venit deja si ei nu l-au cunoscut, ci l-au tratat dupa cum au vrut ei“, facand aluzie la Sfantul Ioan Botezatorul, care venise sa pregateasca propria Lui venire, cu duhul si cu puterea lui Ilie. Asa cum Ioan fu Inaintemergatorul primei veniri in trup a Fiului lui Dumnezeu, astfel Ilie va fi, se crede, premergatorul celei de a doua veniri, la sfarsitul veacurilor.

53.500 de euro strinsi pentru copiii afectati de inundatii

Pîna ieri, prin campania derulata de asociatia Salvati Copiii România (SCR) au fost strînsi 53.500 de euro, potrivit Gabrielei Alexandrescu, presedinte executiv SCR.     Din fondurile astfel colectate, dintre care circa 10.000 de euro au fost o donatie a BCR, asociatia a asigurat interventia de urgenta în localitatile calamitate din judetele Suceava si Botosani. Astfel, echipele SCR au ajuns la cei peste 900 de copii cu ajutoarele de imediata necesitate: apa potabila, alimente neperisabile, produse igieno-sanitare, detergenti, pampers, precum si îmbracaminte, încaltaminte si jucarii.     SCR continua campania „Ajuta apele sa se retraga si din ochii lor!“, facînd un apel la solidaritate si implicare sociala. Din suma estimata la 154.000 de euro, mai sînt necesari 100.500 de euro pentru ca acesti copii sa fie integrati cît mai rapid în taberele scolare si în activitati educationale pîna la 1 septembrie.     Donatiile se pot face online – la www.salvaticopiii.ro/romania/donati sau în contul deschis de Salvati Copiii România, Filiala Suceava, la BCR Suceava: RO15 RNCB 0234 0230 4870 0010.

Pe ce strazi se lucreaza in municipiu?

Primaria Cluj-Napoca a publicat pe site-ul propriu o lista a strazilor aflate în lucru în perioada 9-16 iulie. Astfel, în cadrul programului de reabilitare „288 de strazi“, se lucreaza pe strazile Constantin Nottara, Aiudului, Diaconu Coresi, Odobesti, Viile Nadasel, Petrache Poenaru, Postavarul si Uliului – tronsonul al II-lea. În cadrul programului de modernizare 100 de strazi se lucreaza în acest moment pe strazile Constantin Brîncusi, Henri Barbusse, Vasile Ladislau Pop, Bîrsei, Moise Nicoara si Lalelelor. De asemenea, se astern covoare asfaltice pe strazile Oltului si Cometei – tronsonul II si se plombeaza cu asfalt pe strazile Garii, Oasului, Ion Luca Caragiale si Padin. În plus, au loc lucrari în zona complexului Minerva în cadrul programului de amenajari parcari, alei si trotuare. Va reamintim ca în cadrul contractului pentru reabilitarea a 288 de strazi se va lucra pîna la finalul acestui an, desi initial, acesta a fost prelungit doar pîna la data de 31 iulie 2010. Astfel, contractul dintre Primaria Cluj-Napoca si firma J.V. Garboli Conicos, executantul lucrarilor în cadrul programului „288 de strazi“ a fost prelungit din nou în urma cu 2 luni, neînceperea lucrarilor pe unele strazi avînd drept cauza interventiile ce înca se executa la retelele de utilitati.    M. O.

10 pe un loc la Scoala de Politie

2.948 de dosare au fost depuse anul acesta la examenul de admitere la Scoala de Agenti de Politie „Septimiu Muresan“ Cluj-Napoca, ceea ce înseamna aproape 10 candidati pe un loc. În acest moment, termenul limita pentru înscrierea la institutiile de învatamînt din MAI la nivelul judetelor s-a încheiat, iar candidatii au trecut deja prin prima proba eliminatorie, testarea psihologica. Anul acesta, Scoala de Agenti de Politie „Septimiu Muresan“ Cluj-Napoca scoate la concurs 300 de locuri pentru examenul de admitere, 5 dintre acestea pentru etnia roma. Vîrsta maxima a candidatilor a fost fixata la 27 de ani, iar limitele de înaltime sînt de 1,65 m la baieti, respectiv 1,60 m la fete. În zilele de 21 si 22 august, candidatii sînt asteptati la sediul scolii, pentru primirea legitimatiei de examen, achitarea taxei de participare la examen si aflarea programarii fiecaruia la verificarea medicala si la probele sportive. Acestea vor demara de luni, 23 august, si se vor încheia în 2 septembrie. În data de 3 septembrie, candidatii ramasi în competitie vor avea de trecut de examenul scris, care consta într-un test grila de verificare a cunostintelor de limba româna si o limba straina la alegere, dintre engleza, franceza si germana.    D. S.

Bolnavii de cancer, incurajati sa aiba o atitudine pozitiva

Toate acestea vor avea loc in cadrul campaniei „Cancerul nu inseamna condamnare la moarte“, desfasurata de compania Roche Romania. In acest moment are loc prima etapa a actiunii, care consta in prezentarea unui spot televizat, iar din toamna va incepe etapa a doua, prin organizarea de intilniri si evenimente in mai multe orase din tara. Campania militeaza pentru o perceptie corecta a publicului asupra cancerului.     „Campania, lansata in premiera anul trecut, isi propune sa schimbeatitudinea oamenilor fata de cancer si ii incurajeaza pe pacienti sa initieze un dialog constructiv cu medicii lor in incercarea de a gasi cel mai potrivit tratament pentru tipul de boala cu care au fost diagnosticati“, afirma reprezentantii Roche Romania, prin intermediul unui comunicat de presa.     Pacientii trebuie sa stie ca aceasta maladie poate fi invinsa, iar lupta incepe cu o atitudine pozitiva, care are un efect benefic asupra tratamentului, zimbetul reprezentind una dintre cele mai puternice arme pe care le are la dispozitie pacientul, mai spun organizatorii campaniei.    420.000 de bolnavi de cancer in RomaniaIn prezent, conform datelor estimative ale asociatiilor bolnavilor cu cancer din Romania, la noi sint inregistrati aproximativ 420.000 de bolnavi de cancer. De altfel, tara noastra se afla pe un nedorit loc doi in Europa in ceea ce priveste incidenta cazurilor de cancer de sin, mai spun reprezentantii asociatiilor de pacienti. In plus, un studiu realizat de organizatiile bolnavilor cu cancer releva faptul ca persoanele afectate de cancer nu detin informatii generale privind diferitele forme ale bolii, iar medicul nu acorda timp suficient fiecarui pacient, din cauza numarului mare de bolnavi si a numarului mic de medici.

15 clujeni ajung zilnic la spital muscati de capuse

Pentru a evita muscaturile de capusa, este recomandat ca ?n timpul plimbarilor prin iarba sa purtam pantaloni lungi de culoare deschisaNumarul relativ mare de clujeni care ajung la spital din cauza unor muscaturi de capusa este legat de alternantele climatice dese de la cald la umed, ceea ce creeaza un mediu propice dezvoltarii capuselor.      Potrivit datelor furnizate de conducerea Spitalului Clinic de Boli Infectioase Cluj catre Primaria Cluj-Napoca, incepind din luna aprilie si pina in prezent, la unitatea medicala s-au prezentat in medie cite 15 persoane pe zi cu muscaturi de capuse. Astfel, un simplu calcul arata ca, intr-o luna, medicii trateaza circa 450 de astfel de cazuri. „Motivul numarului mare de persoane muscate de capuse se pare ca este legat de starea vremii din ultima perioada, care oscileaza de la cald la umed, din ceea ce ne-au spus medicii din conducerea spitalului“, a declarat Oana Buzatu, purtatoarea de cuvint a Primariei Cluj-Napoca.     Potrivit medicilor, zonele in care riscam sa fim muscati de capuse sint padurile umede, tufisurile, respectiv zonele cu iarba inalta si cu umiditate crescuta. Insa chiar si daca afara este cald si uscat, capusele se pot ascunde in pamint.    Statistici cu „focarele“ din orasIn aceasta perioada, medicii de la Spitalul de Boli Infectioase lucreaza la intocmirea unei statistici pentru depistarea zonelor din care provin cele mai multe cazuri de muscaturi de capuse. Astfel, actiunile de dezinsectie se vor putea intensifica in acele zone in care se constata un numar mare de persoane muscate, a explicat Oana Buzatu.      „Problema este ca dezinsectia se face numai pe domeniul public. Noi nu putem intra in curtile si gradinile oamenilor, de aceea ei trebuie sa inteleaga ca este important sa se faca dezinsectie si pe proprietatea lor“, a mai afirmat Oana Buzatu. Pentru dezinsectie pe domeniul privat, clujenii pot sa apeleze la serviciile oricarei firmei de deratizare. Reprezentantii Primariei spun ca tarifele nu sint mari si se stabilesc in functie de suprafata dezinsectizata.     Capusele pot transmite boli graveMedicii atentioneaza ca prezentarea la medic in cit mai scurt timp de la descoperirea unei capuse pe corp este extrem de importanta, pentru ca sansele de imbolnavire sa fie minime.     Capusele pot transmite boala Lyme, o boala infectioasa care se manifesta prin febra, cefalee, depresie, oboseala si aparitia (cel mai frecvent la locul intepaturii) a unei pete circulare cu tendinta de extindere, numita eritem migrator.     „Netratata, boala poate evolua spre stadiul cronic: artrita, cardita, neuroborrelioza“, se arata pe site-ul Spitalului de Boli Infectioase Cluj. Potrivit aceleiasi surse, tratamentul bolii se face cu antibiotice si dureaza aproximativ 21 de zile. Anual, medicii clujeni primesc aproximativ 300 de persoane cu simptomele bolii Lyme.    Cum ne ferim de capuseMedicii recomanda ca in cazul plimbarilor in zone cu iarba inalta sa purtam pantaloni lungi, preferabil de culoare deschisa, pentru a putea observa cu usurinta capusele care se agata de haine. De asemenea, este recomandat sa ne acoperim si capul, deoarece in cazul plimbarilor pe sub copaci exista riscul ca acestea sa cada de pe frunzele arborilor.

Ministerul da in continuare bani pentru modernizarea spitalelor

„Dupa procesul de descentralizare o sa sprijinim atît unitatile sanitare cu paturi, cît si autoritatile locale, inclusiv din punct de vedere financiar pentru partea de reabilitare si modernizare a cladirilor“, a declarat ieri la Galati ministrul Sanatatii, Cseke Attila. El a mai subliniat ca noile consilii de administratie ale spitalelor din întreaga tara vor organiza concursurile pentru numirea managerilor unitatilor sanitare pîna la sfîrsitul lunii august. Pîna acum, numirea managerilor de spitale nu se facea la nivel local ci la nivelul Ministerului Sanatatii.     În judetul Cluj, procesul de transfer al spitalelor catre autoritatile locale a fost încheiat deja. La nivel national, au fost descentralizate pîna acum 293 de unitati sanitare, reprezentînd peste 76% din unitatile din toata tara.În perioada 2002-2003, cladirile spitalelor au fost trecute în patrimoniul autoritatilor locale, iar descentralizarea facuta anul acesta a fost considerata de catre conducerea ministerului un pas firesc.    G. D.

Sterilizare gratuita pentru ciinii si pisicile clujenilor

Organizatorii campaniei precizeaza ca aceasta este cea mai ampla actiune de sterilizare de pina acum pe plan local. Proiectul vizeaza sterilizarea atit a ciinilor si pisicilor cu stapin, cit si a celor fara stapin. Medicii implicati vor steriliza 800 de animale, iar pentru a beneficia de acest tratament este nevoie de programare telefonica la numerele 0749-189375 sau 0724-323801. Sterilizarea efectiva va avea loc in Centrele Sanitar Veterinare din Iris si Floresti, intre orele 9 si 18.     „Maratonul Sterilizarilor“ este organizat de „Romanian Animal Rescue“, in colaborare cu asociatiile „APPA NUCA“, „Arca lui Noe“, „Blanite in pericol“ si „Trei frati patati“.    E bine si pentru stapin, si pentru animalPotrivit organizatorilor, sterilizarea animalelor este extrem de importanta pentru a stopa inmultirea necontrolata care duce la abandonarea puilor in strada sau la eutanasierea lor. „In primul rind, animalul nu se mai inmulteste, persoanele scapind de grija puilor pe care nu reusesc sa-i plaseze. Apoi, sint eliminate problemele de sanatate legate de afectiunile genitale. Incidenta unor astfel de probleme este de peste 70% pentru animalele nesterilizate dupa virsta de 5 ani“, explica Petre Stefan, medic veterinar, membru al „Romanian Animal Rescue“. El precizeaza ca o femela sterilizata inainte de primul ciclu de calduri nu va prezenta nici un risc de cancer mamar. In plus, medicul asigura ca este vorba despre o operatiune relativ simpla, care nu provoaca dureri de durata ori complicatii pentru animalele sterilizate. Mai exact, este vorba de o incizie mica, putin invaziva, cu fire de sutura resorbabile. In 2-3 ore de la efectuarea inciziei, animalul se poate deplasa deja pe propriile picioare.

Un parking aproape gata, unul taiat de pe lista

Parkingul din Manastur va crea in jur de 460 de locuri de parcareLucrarile la parkingul de pe strada Primaverii, din cartierul Manastur, sint aproape de finalizare. Pe de alta parta, Primaria a anuntat ca renunta la proiectul similar din Zorilor, ca urmare a sondajelor realizate printre locuitorii din zona.     Potrivit purtatoarei de cuvint a Primariei clujene, Oana Buzatu, lucrarile la parkingul de pe starda Primaverii se afla pe ultima suta de metri. „Nu pot sa va spun cu certitudine o data pentru inaugurare, insa, cel mai probabil, parkingul va fi inaugurat in cursul acestei luni“, a precizat Buzatu pentru monitorul.     Parcajul suprateran este construit de firma sibiana Con-A contra sumei de 17 milioane de lei si va avea in jur de 460 de locuri de parcare. De asemenea, in jurul noii constructii se vor  amenaja 2.900 de metri patrati de spatiu verde. Lucrarile au demarat initial la inceputul verii trecute, insa au fost oprite pentru o perioada de timp ca urmare a protestelor locuitorilor din zona, nemultumiti de proiect.  Prin urmare, municipalitatea a tinut cont de solicitarile cetatenilor si a modificat proiectul.     „De la adjudecarea licitatiei si pina la inceperea lucrului efectiv a avut loc un protest al cetatenilor din zona, care au solicitat regindirea proiectului, desi acesta fusese pus in dezbatere publica inainte de a fi licitat. Solicitarile cetatenilor au fost de a crea o suprafata cit mai mare de spatiu verde, motiv pentru care a fost schimbat proiectul, ceea ce a cerut si reautorizarea sa“, au explicat reprezentantii municipalitatii motivele pentru care parkingul nu a fost finalizat in termenul stabilit initial. Autoritatile au reamintit ca toate modificarile s-au facut in aceeasi suma prevazuta pentru parking, iar decizia reproiectarii obiectivului a fost discutata intr-o sedinta de Consiliu Local.     Doar parcari la sol in ZorilorIn timp ce proiectul de pe strada Primaverii se apropie de final, Primaria a anuntat ca un alt proiect de parking de cartier, cel din Zorilor, de pe strada Gheorghe Dima, nu va mai fi realizat. Aceasta deoarece o mare parte a locuitorilor din zona au fost impotriva construirii parcajului suprateran.„Municipalitatea nu doreste sa risipeasca banii publici pe proiecte care nu sint dorite de cetateni. De aceea, in urma sondajelor realizate, am decis sa renuntam la acest proiect in favoarea realizarii de parcari la nivelul solului. Totusi, daca exista cetateni care isi doresc constructia, acestia pot sa se constituie intr-un grup de initiativa si, daca reusesc sa-i convinga si pe altii de necesitatea proiectului, exista posibilitatea sa revenim asupra deciziei“, a explicat Oana Buzatu.     Parkingul din cartierul Zorilor ar fi urmat sa aiba 229 de locuri de parcare, in timp ce varianta parcajelor la sol va pune la dispozitia locuitorilor din zona doar in jur de 160 de locuri de parcare.     Se lucreaza si in MarastiVa reamintim ca, saptamina trecuta, Primaria a demarat lucrarile la cel de-al doilea parking de cartier din oras, situat in Marasti, la intersectia strazilor Fabricii si Fabricii de Zahar. Parkingul va avea o capacitate de 310 locuri de parcare, iar in jurul sau va exista o suprafata de 2.251 de metri patrati de spatiu verde, dintre care 381 de metri patrati destinati locurilor de joaca. In urma cu citeva saptamini, Primaria a lansat site-ul www.parkingfabricii.ro pentru ca cetatenii sa se poata informa corect asupra proiectului, avind in vedere ca au existat mai multe discutii privind oportunitatea acestuia.

Prima parte a noului PUG, preluata de Consiliul Local

Documentatiile aferente primei faze a actualizarii Planului Urbanistic General (PUG) al municipiului urmeaza sa fie analizate în sedinta de mîine de consilierii locali, un proiect de hotarîre fiind întocmit în acest sens.La elaborarea documentatiilor au lucrat Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca, în colaborare cu Bogart Construct si Planwerk. Conform contractului încheiat cu municipalitatea, documentatia aferenta fiecarei faze a PUG-ului va fi analizata si avizata de catre o comisie, iar apoi se va întocmi o hotarîre de Consiliu Local pentru însusirea acesteia.     În prima faza a elaborarii noului PUG al municipiului s-au facut o serie de analize, colectari de date si studii de fundamentare, structurate pe mai multe domenii precum: protectia mediului, retele edilitare, circulatie, economie urbana, zone protejate de patrimoniu construit, evolutia istorico-urbanistica etc. La realizarea documentatiei PUG din aceasta faza au contribuit si Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara Cluj-Napoca, Universitatea „Babes-Bolyai“ Cluj-Napoca, Universitatea Brasov si IHS România. Din comisia de preluare a documentatiei aferente primei faze a PUG-ului a facut parte si arhitectul-sef al municipiului, Ligia Subtirica, dar si directorul tehnic al Primariei, Virgil Porutiu, sau directoarea de la Urbanism, Corina Ciuban.     Filiala Transilvania a Ordinului Arhitectilor va organiza vineri, de la ora 18, o dezbatere informala pe marginea noului PUG. Evenimentul va avea loc la Bastionul Croitorilor, printre invitati fiind si reprezentanti ai administratiei locale.    M. O.

Locuintele pentru romii de la Pata Rit ajung in Consiliul Local

Planul Urbanistic Zonal (PUZ) al terenului de pe strada Pata Rît, unde municipalitatea intentioneaza sa construiasca locuinte sociale de tip modular pentru romi, va ajunge mîine pe masa consilierilor locali.     Potrivit documentatiei, dupa amenajarea si sistematizarea verticala a terenului vor fi amplasate locuinte de tip modular, în regim însiruit, ce se vor racorda la retelele edilitare. De asemenea, consilierii locali vor analiza si posibilitatea efectuarii unui nou schimb de terenuri între municipalitate si societatea Strict Prest, în urma caruia surafata de teren destinata construirii locuintelor pentru romi ar putea fi marita. Astfel, daca initial municipalitatea a preluat de la Strict Prest un teren de 3.000 de metri patrati în zona Pata Rît, acum se doreste suplimentarea suprafetei cu înca 2.750 de metri patrati. În schimb, cei de la Strict Prest au primit initial un teren de 300 de metri patrati pe strada Nadasel, la care se va adauga acum o noua suprafata, de 250 de metri patrati, în aceeasi zona.     Va reamintim ca municipalitatea a demarat deja procedurile pentru construirea a 40 de locuinte modulare pentru persoanele fara adapost, pe terenul initial, în suprafata de 3.000 de metri patrati. „Dorim sa facem aici locuinte pentru persoanele de etnie roma care locuiesc ilegal acum în anumite zone din municipiul Cluj-Napoca, precum strazile Cantonului si Coastei“, a spus primarul Sorin Apostu la momentul discutarii proiectului în Comisia de Urbanism. Totodata, Primaria a anuntat organizarea unei licitatii pentru extinderea retelei de apa si canalizare, montarea unei statii de pompare, realizarea bransamentului de apa si racord canal la locuintele sociale din Pata Rît. Valoarea contractului a fost estimata la peste 400.000 de lei, deschiderea ofertelor urmînd sa aiba loc în data de 22 iulie.

Informatii noi in cazul bancherilor trimisi in judecata

Fostul vicepresedinte al Consiliului de Administratie al Bancii Transilvania (BT), Claudiu Silaghi, comunica pe mobil cu traderii SSIF IFB Finwest, pentru ca discutiile sa nu poata fi înregistrate în evidenta societatii de brokeraj, scrie Mediafax, citînd din Raportul CNVM.     Va reamintim ca procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) au trimis luni în judecata opt persoane privind modul de tranzactionare a actiunilor BT. Astfel, Presedintele CA al Bancii Transilvania, Horea Ciorcila, si Claudiu Silaghi, fost vicepresedinte al CA, precum si Cristofourou Georgios, directorul general al Bank of Cyprus România, si Isaakidis Anastasios, angajat al aceleiasi banci, au intrat în atentia DIICOT pentru manipularea pietei de capital. Concret, bancherii sînt acuzati ca, pe baza unor informatii din interior, au cumparat actiuni la un pret redus pentru ca apoi sa le revînda la un pret mult mai mare. Iar aceasta nu în nume propriu, ci în numele soacrei, cum a fost cazul lui Silaghi, spun procurorii.     Pe de alta parte, Horia Ciorcila a declarat înca de luni ca acuzatia potrivit careia a manipulat piata de capital este complet nefondata si ca va actiona prin toate caile legale pentru a-si dovedi nevinovatia. De asemenea, CNVM a anuntat ca în cazul tranzactiilor cu titluri Banca Transilvania s-ar putea vorbi despre transferuri pe baza de informatii privilegiate, dar nu despre actiuni de manipulare a pietei. În ceea ce priveste reactia BNR, conducerea bancii centrale a anuntat ca cei patru bancheri trimisi în judecata vor beneficia de prezumtia de nevinovatie, iar banca nu va lua nici o masura împotriva lor fara o decizie definitiva a instantei.

Piata moderna in comuna clujeana Iara

Autoritatile locale si judetene au taiat ieri panglica iaugurala a noii piete din IaraO piata agroalimentara moderna a fost inaugurata ieri in comuna clujeana Iara, in prezenta presedintelui Consiliului Judetean, Alin Tise, si a vicepresedintelui Radu Bica.      Consiliul Judetean a contribuit la realizarea investitiei prin alocarea de fonduri pentru finantarea lucrarilor de constructie – 112.000 de lei, amenajarea si modernizarea pietei – 250.000 de lei si pavarea curtii si asfaltarea drumului de acces – 120.000 de lei. Noua piata ofera conditii corespunzatoare, la standarde europene, pentru vinzarea produselor autohtone si a celor ecologice, atit pentru locuitorii din comuna Iara, cit si pentru cei din comunele invecinate – Baisoara, Moldovenesti, Mihai Viteazul, Ciurila, Valea Ierii sau Petrestii de Jos.     Aer conditionat si incalzire pe timp de iarna Spatiul inaugurat ieri asigura 40 de standuri pentru producatorii de produse lactate si aproximativ 150 de standuri pentru producatorii de legume si fructe. Piata agroalimentara Iara dispune, de asemenea, de sistem de ventilatie, aer conditionat, incalzire pe timp de iarna si un grup sanitar modern. Potrivit Consiliului Judetean, investitia a fost necesara intrucit pina la momentul de fata nu existau spatii adecvate pentru vinzarea produselor, localnicii fiind nevoiti sa-si expuna marfa pe tarabe, in aer liber, in conditii total necorespunzatoare si fara respectarea normelor igienico-sanitare. Totodata, prin darea in folosinta a acestui obiectiv de investitii se creeaza conditii propice in vederea desfasurarii, in fiecare zi de marti, a pietei agroalimentare saptaminale, precum si a tirgurilor consacrate de animale si produse agroalimentare, in datele de 13 iulie, 13 septembrie si 6 decembrie.     „Prin edificarea acestei noi piete agroalimentare, cu respectarea deplina a standardelor si cerintelor actuale din domeniu, facem un pas inainte in vederea promovarii dezvoltarii economice locale si a cresterii calitatii vietii in mediul rural. Ne dorim ca in scurt timp modelul acestei noi si moderne piete sa fie transpus la nivelul cit mai multor comune, permitind astfel producatorilor locali sa isi desfaca produsele in conditii optime, cu economie de timp si bani si, nu in ultimul rind, la preturi reduse, de producator“, a spus presedintele Consiliului Judetean, Alin Tise, dupa inaugurarea noii piete din Iara.

12 studenti, in practica pe santierul autostrazii

Cei 12 studenti, specializati în disciplinele Constructii civile, Cai ferate, Drumuri si Poduri, îsi vor desfasura activitatea de practica în urmatoarele departamente din cadrul Proiectului Autostrada Transilvania: terasamente, structuri, asigurarea si controlul calitatii, îmbracaminti rutiere, topografie, asistenta tehnica si proiectare. Astfel, în cadrul fiecarui departament implicat în programul „Practica de vara“ au fost numiti coordonatori interni care se vor ocupa de îndrumarea si supervizarea fiecarui student în parte. „Un inginer va fi responsabil pentru un singur student, pe care îl va coordona si îndruma în conceperea lucrarii finale, care urmeaza sa fie prezentata la sfîrsitul activitatii de practica în fata managerilor departamentelor implicate“, au explicat reprezentantii proiectului Autostrada Transilvania. Practica studentilor va dura 3 luni.     „Acest internship reprezinta o mare oportunitate de a pune în practica teoria predata la facultate si, mai ales, de a învata o multime de lucruri noi de la profesionisti. Participînd activ la realizarea acestui proiect de infrastructura, venim în contact cu tehnologii de executie si organizari de santier nemaiîntîlnite în România. Sînt convinsa ca toate aceste lucruri ne vor ajuta în formarea noastra ca viitori ingineri“, a declarat una din studentele stagiare în cadrul departamentului de asistenta tehnica si proiectare. Programul de internship este în acest an la cea de-a cincea editie.

Jandarmii le-au aratat copiilor cum se prinde un infractor

Cu aceasta ocazie, programul pregatit de jandarmi a cuprins, printre altele, prezentarea unor exercitii demonstrative care au exemplificat modul de interventie al unui echipaj în cazul urmaririi unor infractori periculosi. De asemenea, copiilor li s-a aratat cum pot jandarmii sa intervina pentru restabilirea ordinii publice. Unul din momentele primite cu entuziasm de copii a fost prezentarea armamentului si a altor echipamente folosite de jandarmi pe timpul executarii misiunilor, precum si a autovehiculelor de interventie. Totusi, atractia cea mai mare au reprezentat-o exercitiile demonstrative, efectuate de jandarmii clujeni.     FRCCF administreaza în Cluj-Napoca trei centre de zi pentru copii, adolescenti si tineri. În prezent, în aceste centre sînt înscrisi 440 de copii si tineri. În fiecare zi, cele trei centre sînt frecventate de aproximativ 130 de copii si tineri, beneficiind de diverse tipuri de consiliere (psihologica, medicala, psihopedagogica si scolara), de activitati de socializare si dezvoltare personala si alte programe educative.

Casele specialistilor de la tara, fara finantare

Programul guvernamental „10 case pentru specialistii din mediul rural“, lansat de Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului (MDRT) nu se poate derula deocamdata din lipsa de fonduri, a declarat ieri ministrul Elena Udrea. Ea a mentionat ca, la nivel national, sînt solicitari pentru un numar de 15.000 de case, dar ca nu exista finantare în prezent. Valoarea totala a programului se ridica la 1 miliard de euro, bani care nu exista. „Daca nu vom primi bani la rectificarea bugetara, cel mai probabil o sa dam drumul acestui program anul viitor. Este singura solutie, pentru ca acum nu dispunem de fondurile necesare pentru demararea lui“, a declarat Elena Udrea. Referitor la accesarea fondurilor europene, Udrea a precizat ca MDRT, care gestioneaza Programul Operational Regional, are de accesat pentru proiecte de reabilitare si modernizare regionala suma de 4,3 miliarde de euro, din cele 31 de miliarde de euro care trebuie accesate de România.    Agerpres

Asociatia pentru Capitala Culturala 2020, constituita oficial

Statutul si actul constitutiv al asociatiei „Cluj-Napoca 2020 – Capitala Culturala Europeana“ vor fi supuse mîine votului consilierilor locali dupa ce, în urma cu o luna, a fost aprobata constituirea asociatiei. Asociatia va fi constituita pe o perioada nedeterminata, urmînd sa activeze si dupa anul 2020 pentru sprijinirea si dezvoltarea activitatilor culturale în folosul comunitatii clujene. Patrimoniul initial al asociatiei va fi de 100 de lei, membrii sai cotizînd anual la sustinerea activitatilor cu o suma similara. În statutul propus spre aprobare se specifica faptul ca principalul scop al acestei asociatii este pregatirea dosarului la candidatura pentru titlul de Capitala Culturala Europeana, „urmînd sa puna în practica toate masurile necesare pentru derularea manifestarii, coordonînd în acest scop derularea manifestarii, asigurînd totodata colectarea de fonduri necesare pentru organizarea, realizarea si promovarea manifestarii“. Va reamintim ca municipalitatea clujeana si-a exprimat intentia de a sustine candidatura orasului în anul 2020 la titlul de Capitala Culturala Europeana avînd în vedere ca obtinerea acestui titlu ar aduce imense beneficii culturale, sociale, economice, turistice si de imagine orasului. Anul acesta, capitale culturale europene sînt Istanbul (Turcia), Essen (Germania) si Pecs (Ungaria).    M. O.

Licitatie pentru rablele abandonate

Municipalitatea clujeana va organiza în data de 19 iulie o licitatie publica cu strigare pentru vînzarea rablelor abandonate pe domeniul public. Licitatia se va desfasura de la ora 9, în Sala Mare de sedinte a Primariei, de pe strada Motilor nr. 3, în total urmînd sa fie vîndute 19 masini abandonate pe domeniul public. Toti cei care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmeaza sa fie scoase la vînzare trebuie sa se adreseze Politiei Comunitare, înainte de data licitatiei. Obiectele ce urmeaza sa fie licitate sînt depozitate pe strada Nadasel nr. 4A si pot fi vazute zilnic, pîna în data de 16 iulie, între orele 8-15. În vederea participarii la licitatie, cei interesati trebuie sa prezinte, în ziua desfasurarii procedurii, dovada platii garantiei de participare de 10% din pretul de pornire, iar pentru obiectele ce au pret la kilogram, taxa este de 50 de lei/bucata. De asemenea, cei interesati de licitatie trebuie sa aiba la ei certificate fiscale constatatoare privind plata obligatiilor catre bugetul consolidat de stat si Directia de Taxe si Impozite Locale. În cazul în care bunurile nu se vînd cu aceasta ocazie, licitatia se va relua la o data ulterioara.    M. O.

Majorare de capital la Sinterom

Actionarii companiei Sinterom, condusa de clujeanul Stefan Vuza, au aprobat în cadrul AGA din 9 iulie participarea la majorarea de capital social a SC A6Impex SA, prin cesionarea a unui numar de 141.667 de actiuni noi la pretul de 10 lei/titlu. Astfel, A6 Impex SA, companie condusa tot de Vuza, va plati pentru partea de Sinterom dorita aproape 1,5 milioane de lei. De asemenea, actionarii Sinterom au aprobat desfiintarea unui punct de lucru Sinterom din Pitesti, în cadrul AGA fiind totodata ratificate o serie de contracte încheiate cu AISA Invest Cluj si INAV SA.    L. P.

Sandero a ajuns la 30.000 de exemplare

Automobile Dacia a anuntat ca a produs masina cu numarul 300.000 din modelul Sandero. Acesta a fost lansat în urma cu 2 ani si se bucura în continuare de un succes deosebit, fiind de altfel si cel mai bine vîndut dintre toate modelele propuse de Dacia. Sandero cu numarul 300.000 este un Stepway, de 1,6 litri, 90 CP, care va fi livrat unui client din Bosnia-Hertegovina. În primele 6 luni ale anului, potrivit oficialilor Dacia, constructorul de automobile a vîndut 95.756 de vehicule Sandero, cu peste 10.000 de unitati mai mult decît în primul semestru al anului trecut.    L. P.

Topul celor mai vizibile banci

BCR si BRD au fost cele mai vizibile banci în presa din România, în primele 6 luni ale anului, potrivit unei analize MediaIQ, preluata de wall-street.ro. Astfel, cel mai cunoscut brand, BCR, s-a remarcat prin 3.699 de aparitii în presa si în 183 de surse media. BDR, clasata pe locul II, a înregistrat 3.352 de aparitii în presa, iar Raiffeisen Bank, pozitionata pe locul al treilea al clasamentului, a avut 2.353 de aparitii. Banca Transilvania apare cu o cota de 11,78% din publicitatea de pe mijloacele de presa din România.    L. P.

Mai putine camere de hotel ocupate

În primele 5 luni ale anului, în Cluj au fost cazati 78.776 de turisti, din care 16.474 au fost straini, reprezentînd aproape 21% din total, arata datele Directiei Regionale de Statistica Cluj. Comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, numarul turistilor straini a scazut cu 8,6%. De altfel, si indicele de utilizare neta a locurilor de cazare în luna mai a acestui an a fost mai mic fata de aceeasi luna din 2009, scazînd cu 6,5%, la 18,3%. În ceea ce priveste provenienta turistilor care s-au cazat totusi în unitatile din Cluj în perioada ianuarie-mai, cei mai multi au fost turisti din Ungaria (3.823), Italia (2.582), Germania (1.840), Franta (1.094 ) si SUA (646), potrivit statisticilor.    A. D.

Suplimente alimentare si vitamine care imbolnavesc

Unele suplimente alimentare, ceaiuri medicinale sau vitamine aduc mai degraba boli decit sporirea rezistentei organismului – aceasta reiese din controalele facute de inspectorii de la Protectia Consumatorului.     Comisarii au luat la purecat toti agentii economici care comercializeaza suplimente alimentare, vitamine sau ceaiuri medicinale. Iar rezultatele controalelor au scos la iveala niste „instructiuni de folosire“ de-a dreptul hilare. Totusi, pe linga aspectul comic al situatiilor, inspectorii atrag atentia ca aceste produse pot pune in pericol sanatatea celor care le consuma, daca sint folosite fara a se lua in considerare informatiile de pe ambalaj sau de pe prospect. Mai mult, medicii recomanda consumarea oricarui produs de tip supliment numai dupa un consult medical.    Bitter suedez fabricat in RomaniaConcret, inspectorii de la Protectia Consumatorului au descoperit ca in judetul Cluj se comercializa un „bitter romanesc“ a carui denumire era insotita de mentiunea „de tip bitter suedez realizat din 39 plante medicinale cu o mare valoare terapeutica“. Aceasta inscriptie este contrara prevederilor legale, prin care se interzice utilizarea pe etichete a expresiilor „tip“ sau „gen“. Mai mult, medicii spun despre bitterul suedez ca, desi in rindul populatiei este considerat un produs bun la toate bolile, de fapt nu ajuta la nimic. Din acest motiv, medicii nu il recomanda in tratarea unor boli.    Ceai care parca mai mult te imbolnavesteMai mult, comisarii de la Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) au descoperit ca in unele magazine se comercializau ceaiuri medicinale care aveau inscrise pe ambalaje mentiuni ambigue, ce puteau sa induca ideea ca, prin consumarea lor, clientii se pot imbolnavi: „Din bucuria plantelor, am cules, am ales si am combinat: Diabet, Ulcer, Hipertensiune Arteriala, Litiaza Biliara, Litiaza Renala, Colesterol, Hepabilar A, Puiul Mamei“.     O alta situatie hilara se refera la produsul Permen, supliment pentru o viata sexuala mai buna, care avea inscris „a nu se administra copiilor sub trei ani“, desi e putin probabil ca vreun parinte sa doreasca sa ii administreze asa ceva bebelusului sau.    Una scrie pe ambalaj si altceva e inauntruControalele au mai scos la iveala si multe produse expirate, in circa un sfert din judetele verificate. Printre produsele expirate se afla si un „ceai pentru baita“, expirat de 3 luni, care era comercializat fara probleme in judetul Bihor. In alte judete a fost descoperit piper negru expirat de un an, acesta fiind folosit la prepararea produsului Tonic digestiv.      Inspectorii de la Protectia Consumatorului au mai gasit sirop natural de catina care nu avea declarat in lista ingredientelor benzoatul de sodiu, cu toate ca acesta a fost confirmat prin buletinul de analiza emis de laborator.Medicul nutritionist Anca Cerghizan a explicat pentru monitorul ca, in cazul in care produsele naturale sint intr-adevar naturale si contin ceea ce scrie pe prospect, atunci nu dauneaza sanatatii. „In general, ceaiurile sint recomandate ca tratament aditional si daca intr-adevar contin ceea ce se spune pe ambalaj, atunci nu fac rau“, a precizat Anca Cerghizan.     Suplimentele alimentare nu previn boliReprezentantii ANPC atentioneaza populatia sa fie atenta la inscriptiile de pe ambalaje, deoarece este interzisa inscrierea pe ambalaje sau in fisele de prezentare din cutii a unor mentiuni care atribuie proprietati de prevenire, tratare sau vindecare a unei boli. De asemenea, in timpul controalelor s-a constatat ca unele produse nu contineau inscriptii referitoare la alergenii continuti de suplimente.     Medicii precizeaza ca toate suplimentele alimentare trebuie luate doar dupa ce a fost ceruta opinia unui medic. „Toate aceste produse de tip supliment nu ar trebui luate fara a consulta medicul. Acesta trebuie sa vada starea de sanatate a pacientului, recomandarea de suplimente fiind individuala“, a explicat Anca Cerghizan. Ea a mai precizat ca medicul ar trebui sa vada si continutul suplimentului alimentar pe care o persoana intentioneaza sa il consume.     Rezultatele controalelor ANPCControalele la comercializarea, etichetarea, prezentarea si publicitatea suplimentelor alimentare au fost realizate in perioada 21-25 iunie, in toata tara. Au fost controlati 532 de operatori economici, constatindu-se abateri la 355 dintre acestia. Comisarii ANPC au verificat circa 9.000 kg de suplimente alimentare, din care 1.450 kg nu se incadrau in prevederile legale. Astfel, au fost retrase definitiv de la comercializare 26 kg de suplimente alimentare si 1.000 kg au fost retrase temporar. De asemenea, au fost aplicate 374 de sanctiuni contraventionale, dintre care 164 de amenzi insumind 524.000 de lei si 210 avertismente.

Cum vad afaceristii locali impozitarea diferentiata?

O parte din oamenii de afaceri clujeni, cum sînt Gabriel Cîrlig, Mircea Timofte sau Dragos Cabat, se declara împotriva impozitarii graduale. Pe de alta parte, sînt si unii, cum e Radu Vlas, care par sa fie de acord cu ea.     Clujul este pe locul al treilea  în clasamentul judetelor cu cel mai mare numar de milionari, gazduind nu mai putin de 107 dintre cei mai prosperi afaceristi din tara. De asemenea, judetul este pe podium si cînd vine vorba de numarul de firme înregistrate. În plus, trebuie mentionate si salariile medii ale clujenilor, care sînt în general peste media nationala.     Din acest motiv, clujenii, cel putin cei cu venituri peste medie, nu par foarte încîntati de ideea de a fi impozitati diferentiat, propunere care a venit din partea PSD si care e sustinuta de ministrul Finantelor, Sebastian Vladescu.     Masura populista si ineficientaIdeea promovata fatis de catre „tehnocratul“ din Guvern este departe de a-i multumi pe oamenii de afaceri români si pe consultantii din domeniul financiar. Astfel, analistul financiar Dragos Cabat, CFA al companiei Financial View Consulting, a declarat pentru monitorul ca impozitarea diferentiata este o „masura proasta care va afecta pe toata lumea si va încuraja fuga mai mare de taxe“. Cabat crede ca modificarea impozitarii este incorecta, fiindca va impozita mai puternic munca si va fi complicata si greu de aplicat. „Este o masura populista, propusa de PSD, care nu cred ca va aduce bani în buget“, a subliniat Cabat.    Lumea îsi va „diminua“ intentionat veniturileNici Mircea Timofte, directorul general al societatii clujene Transilvania Constructii, nu pare încîntat de impozitarea graduala a veniturilor. „Nu asa se vor rezolva problemele din economie. Toata lumea îsi va «diminua» veniturile pentru a nu plati impozite si, daca ne gîndim la criza, acestea vor scadea oricum puternic, deci nu vor mai avea ce impozita guvernantii“, a declarat Timofte. El crede ca masura sprijinita de Vladescu nu face altceva decît sa descurajeze munca. Mai mult, Timofte spune ca impozitarea graduala va fi respinsa nu numai de cei cu venituri mari, ci de toti cei care vor sa munceasca. „Ar trebui sa se gîndeasca sa îi sprijine pe cei care vor sa lucreze oriunde, în agricultura, în industrie, sa stimuleze economia pentru a reechilibra bugetul“, a opinat Timofte.    Impozitarea graduala nu va ajuta economia realaSi Gabriel Cîrlig, presedintele grupului Jolidon si unul dintre cei mai prosperi oameni de afaceri din Cluj, a explicat pentru monitorul ca, în urma aplicarii cotei unice de impozitare, veniturile catre bugetul de stat au crescut si ca efectele pozitive ale masurii s-au simtit imediat si s-au reflectat în cresterea economica înregistrata dupa aplicarea ei. „Impozitarea graduala nu va conduce la cresterea încasarilor catre buget si nu va ajuta economia reala si, din cauza ca anul urmator nu va fi unul mai bun decît acesta, ci, dimpotriva, scaderile se vor accentua, masura nu va fi una inspirata“, a precizat presedintele Jolidon.     Cine cîstiga sa plateascaNota discordanta cu majoritatea oamenilor de afaceri face Radu Vlas, proprietarul complexului Leul, care a preluat în urma cu mai bine de un an si Clubul Bamboo. Vlas crede ca este corect ca toti cei care obtin venituri sa îsi plateasca darile în functie de acestea. Totusi, el spera ca platile sa fie facute în urma unor calcule si sa fie corelate cu veniturile reale. „Cît sînt venituri, mi se pare corect sa fie si impozite. Totusi, nu este normal sa se faca plati cînd veniturile lipsesc“, a afirmat afaceristul.     Ministrul Finantelor, Sebastian Vladescu, a declarat ca ar trebui taxate toate tipurile de venituri si ca ar trebui sa se renunte la toate scutirile de taxe, astfel încît orice venit obtinut sa fie impozitat. El a afirmat ca România are nevoie de un sistem de taxare veritabil si în care sa se opereze cu cifre reale, nu diminuate artificial, „din pix“. În acelasi timp, ministrul crede ca impozitarea profitului companiilor ar putea fi mentinut în forma actuala sau chiar ajustat usor.     La ce se gîndeste Vladescu pentru 2011Ministrul Finantelor, Sebastian Vladescu, a afirmat ca va sustine propunerile social-democratilor de a se introduce o impozitare graduala a veniturilor începînd cu 1 ianuarie 2011. El a mai admis ca salariul minim ar trebui majorat cu 30% si ca ar fi indicata globalizarea veniturilor cu sistem de deduceri pentru pensii private si asigurari de sanatate private. Impozitul pe profit ar trebui, în opinia sa, redus de la 16% la 15%, la fel ca cel pentru dividende.