Rusia şi-ar putea moderniza forţele nucleare strategice şi apărarea aerospaţială, ca răspuns la eventuala punere în funcţiune a unui sistem de atac global rapid de către Statele Unite, a anunţat miercuri vicepremierul rus Dmitri Rogozin, citat de AFP.
Sursele de finanțare a campaniei electorale sunt cel puțin greu de declarat, dacă nu imposibil de recunoscut. Monitorul a aflat cât strâng principalele partide pentru alegerea șefului statului.
Candidatul Alianței Creștin Liberale (ACL) la Președinție, Klaus Iohannis, președinte al PNL, a declarat miercuri, într-o conferință de presă la Zalău, că este sigur că președintele Traian Băsescu nu s-a referit la el când a vorbit de ofițeri acoperiți în rândul actualilor candidați la alegerile prezidențiale.
Președinta Federației Române de Natație și Pentatlon Modern, Camelia Potec, este în căutarea viitorilor performerilor la înot, motiv pentru care a lansat proiectul intitulat „Camelia Potec. În căutarea viitorilor campioni”.
Premierul Victor Ponta i-a premiat, miercuri, la Palatul Victoria, pe membrii echipei masculine de baschet a României câștigătoare a primei ediții a Campionatului European de baschet 3X3.
Disensiunile din conducerea FR de Box au atins un punct culminant miercuri, la ședința Biroului Federal, în care președintele Leonard Doroftei a părăsit sala înaintea discuțiilor, iar vicepreședintele Vasile Câtea a primit prin vot dreptul de semnătură pentru a gestiona activitățile curente ale federației.
Franța, cu Pierre Moscovici la afaceri economice, Marea Britanie, cu Jonathan Hill la servicii financiare, și Germania, cu Günther Oettinger la economie digitală, au primit trei dintre marile portofolii economice în noua Comisie Europeană anunțată miercuri, relatează AFP.
Echipa de liga a 3-a, Unirea Jucu a reușit cea mai frumoasă surpriză din această săptămână, ea reușind să o învingă în faza a 5-a a Cupei României pe echipa Olimpia Satu Mare, cu scorul de 6-5, după loviturile de departajare.
Leul a continuat să se deprecieze, în a treia şedinţă consecutivă, media euro crescând de la 4,4212 la 4,4287 lei, mai sus cu 2,81 bani faţă de finalul săptămânii trecute. Un nivel mai ridicat al cursului a fost atins în 19 august.
UEFA a publicat, astăzi, raportul de evaluare a celor 19 dosare de candidatură pentru organizarea unor partide din cadrul Campionatului European de fotbal din 2020, competiţie ce va fi găzduită de 13 oraşe, şi potrivit acestuia România mai are de rezolvat probleme de infrastructură.
Premierul Victor Ponta a reafirmat miercuri poziția fermă adoptată de România la ultimul summit NATO din Țara Galilor, subliniind încă odată sprijinul țării noastre pentru Republica Moldova, Ucraina și Georgia.
Piloții sunt unii dintre cei mai superstițioși oameni, iar cei din echipa NRA nu fac excepție. Așa că dacă cursa programată pe Calea 13 Septembrie de la ora 13, nu se desfășura duminică, pe 14 septembrie, nici măcar nu ar fi luat startul.
Guvernul va lansa o schemă de ajutor de stat pentru companii valabilă până în anul 2020, cu un buget total de 2,7 miliarde lei (600 mil. euro), pentru finanţarea nerambursabilă a costurilor cu active corporale şi necorporale aferente investiţiei iniţiale, plata efectuându-se în perioada 2015-2023.
Corina Creţu, desemnată comisar european pentru Politici Regionale, a declarat pe pagina sa de Facebook că se simte onorată de desemnare şi că este pregătită să îşi asume această responsabilitate.
Fostul premier, Emil Boc și-a exprimat, miercuri, opinia cu privire la demersul lui Călin Popescu Tăriceanu privind suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu.
Un scandal spontan s-a iscat noaptea trecută într-un local de pe strada Piezişă. Doi tineri beţi au ameninţat mai multe persoane cu pistoalele după care au plecat de la faţa locului.
Situaţia în estul Ucrainei s-a "schimbat radical" de la intrarea în vigoare a armistiţiului cu separatiştii proruşi, vineri, şi-a exprimat satisfacţia preşedintele Petro Poroşenko. Preşedintele Ucrainei a anunţat că va supune Parlamentului un proiect de lege care să garanteze mai multă autonomie estului separatist prorus, dar a precizat că această regiune va rămâne în cadrul ţării.
Trei bărbaţi au sechestrat o persoană, în Mănășur, pe care obligat-o să le cedeze un teren şi o maşină, sub pretextul că aveau de recuperat de la aceasta o sumă de bani.
Universitatea Cluj dezminte informațiile apărute zilele trecute în presă și declară, potrivit unui comunicat postat pe site-ul oficial, că este singurul deținător de drepturi federative asupra jucătorului Andreas Calcan.
Clujenii pot găsi produse agricole direct de la producători la un preţ avantajos în sezonul pregătirii murăturilor pentru iarnă la Agro Transilvania, în Dezmir.
Fostul fotbalist al echipelor "U" Cluj, FC Naţional, Sportul Studenţesc, Rocar şi Poli Timişoara, Călin Zanc, a murit în urma unui accident rutier petrecut în noaptea de marţi spre miercuri, în comuna Jichişu de Jos, judeţul Cluj.
În perioada 8-9 septembrie 2014, cei 719 tineri care s-au înscris pentru concursul de admitere 2014 organizat de Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca au avut de trecut de verificarea medicală şi de probele sportive eliminatorii. Dintre aceștia 455 de candidați au rămas în concurs și vor susține, zilele următoare, probele scrise.
Preţurile de consum au scăzut cu 0,3% în luna august, iar inflaţia anuală a coborât la 0,84%, în condiţiile în care alimentele s-au ieftinit cu 0,9% faţă de luna iulie, mărfurile nealimentare cu 0,06%, în timp ce tarifele serviciilor au crescut cu 0,2%, potrivit Institutului Naţional de Statistică.
Germania și Belgia vor obține două dintre cele mai puternice posturi în viitoarea Comisie Europeană, Comerțul și Reglementarea Competiției în timp ce România va primi Politica Regională, potrivit unei versiuni a distribuirii portofoliilor pentru noul executiv al UE obținută de agenția Reuters.
Compania aeriană germană Lufthansa a anunţat că anulează 110 zboruri prevăzute pentru miercuri în Germania şi Europa, din cauza unei greve anunţate de piloţi la Munchen (sud), în contextul unui conflict privind condiţiile de pensionare anticipată, relatează AFP.
Uniunea Europeană (UE) a alocat suma suplimentară de zece milioane de euro pentru extinderea gazoductului Iaşi-Ungheni cu segmentul Ungheni-Chişinău, cu scopul asigurării unei alternative de aprovizionare cu gaze naturale a capitalei, cel mai mare consumator din ţară, anunţă Ministerul Economiei.