monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Cum să nu ne moară sportivii?

Moartea sportivului de la Dinamo a ridicat numeroase semne de întrebare. Dotarea ambulanţei şi intervenţia medicilor sunt chestiunile pe care trebuie să le lămurească oamenii legii dacă au dus sau nu la decesul tânărului fotbalist de la Dinamo. Ce spun însă regulamentele în astfel de cazuri?

Cine se joacă cu chibriturile la Pata Rât?

Ce ipoteze ar trebui să aibă în vedere anchetatorii, dacă s-a depus cu adevărat o plângere penală in rem în cazul incendiului de la groapa de la gunoi de la Pata Rât?

Cum a „afumat” Nord Conforest fazanii din Consiliul Județean

După solicitări repetate de suplimentare a contractului pentru „închiderea ecologică” a gropii de gunoi de la Pata Rât, consilierii județeni au cedat, suspect de ușor, și au alocat 800.000 de euro. Dacă vor trebui recuperați, căci pute de la o poștă a plată nedatorată, durerea de cap va fi a viitorilor membri aleși în 5 iunie.

Anul acesta alegerile se țin pe Facebook

După câteva zile de la începerea campaniei electorale pentru locale, multe dintre panourile pentru afișe din Cluj-Napoca sunt aproape goale.

Ce probleme întâmpină Academia Cluj la 150 de ani de la înfiinţare?

Academia Română împlineşte 150 de ani de la înfiinţare şi 95 de ani de existenţă a primelor institute de cercetare din spaţiul transilvănean. Printre cele mai dificile probleme cu care se confruntă academicienii se numără cele financiare şi cele legate de reparaţia clădirilor pe care le administrează.

Care sunt cele 12 filme care intră în Competiția TIFF 2016

Competiția Festivalului Internațional de Film Transilvania (27 mai – 5 iunie) de anul acesta stă sub semnul diversității și inventivității, tinerii cineaști deconstruind ingenios convențiile genului horror, thriller, romance și western.

OPINIE: Adevărata campanie electorală

A început campania electorală pentru primării și consilii județene și aproape că nu am băgat de seamă. Nu știm sigur dacă e de bine sau de rău. Primul care a fost „pe fază” (probabil, cu mintea cea mai odihnită) a fost întâiul om al țării, președintele României.

(P) DONA pretuieste sanatatea clujenilor

In perioada aprilie – octombrie 2016, in reteaua de farmacii DONA din Cluj-Napoca se desfasoara programul „Pretuim sanatatea clujenilor”, adresat persoanelor cu afectiuni cronice care isi procura tratamentul prescris de medicul curant, in baza prescriptiei medicale compensate.