monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

POZA ZILEI Steagul UE a ajuns la Cluj

captura video facebook umbrela anticoruptie
Duminică, operațiunea „Aducem steagul înapoi” a ajuns la Cluj. Steagul adus de voluntari care au străbătut restul Europei s-a oprit la Clopot, din drumul lui spre Bucuresti.

Exodul românilor confirmat: din 2007 până în 2017 au plecat din ţară 3,4 milioane de români, aproximativ 17% din populaţie

Estimările legate de numărul românilor care au plecat din ţară sunt de aproximativ 3,4 milioane de oameni din 2007 până în 2017, cifră care plasează România pe locul doi în lume, după Siria, în ceea ce priveşte emigraţia, conform ONU, a spus Luciana Lăzărescu, de la Centrul de cercetare şi documentare în domeniul integrării imigranţilor (CDCDI), în cadrul conferinţei finale a proiectului internaţional de cercetare „Move”.

Pedeapsa pentru viol ar putea deveni similară celei pentru crimă

Pedeapsa pentru viol ar putea deveni similară celei pentru crimă, potrivit unui proiect de lege depus de deputatul PSD Tudor Ciuhodaru, la Senat, care prevede înăsprirea pedepselor pentru viol, în scopul scăderii numărului acestor infracţiuni şi sporirea protecţiei victimelor.

ANALIZĂ. Euro a făcut haltă la 4,66 lei

Creșterea ofertei comerciale de valută a asigurat raportului euro/leu a avut o evoluție mai liniștită în perioada analizată. Mai agitat a fost dolarul american, influențat de parcursul lui față de moneda unică.

Venituri de 31 mil. euro pentru CTP în 2018. Când vin noile autobuze

Compania de Transport Public Cluj-Napoca SA a estimat venituri din vânzarea biletelor şi abonamentelor pe anul 2018 în valoare de 27,6 milioane de euro. Totodată, compania spune că investiţiile în acest an vor depăşi suma de 120,6 milioane euro. Banii vor merge pe achiziţia unor autobuze noi, dar şi second-hand.

Steagul UE, adus de la Bruxelles, a ajuns în România. Când va ajunge la Guvern

sursa foto bihoreanul.ro
Zeci de orădeni s-au strâns, sâmbătă dimineața, în Vama Borș, unde i-au întâmpinat pe cei doi români care au adus steagul Uniunii Europene tocmai din Bruxelles. Drapelul a fost preluat și purtat până în Piața Unirii, unde a fost predat celor doi protestatari din Cluj, care îl vor duce mai departe.