monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Viceprimarul Clujului “s-a dat” pe trotinetă în centrul orașului

Viceprimarul clujean Emese Olah a mers, joi, pe trotinetă, alături de tineri imobilizaţi în cărucioare pentru persoane cu dizabilităţi, pe pistele de biciclişti din centrul municipiului Cluj-Napoca, într-o acţiune care a avut ca scop sensibilizarea comunităţii cu privire la nevoia de susţinere financiară a Grădiniţei Malteze.

Programele UBB ocupă locuri onorante în clasamentul Shanghai

Universitatea Babeș-Bolyai își păstrează, prin programele sale, locul între cele mai prestigioase universităţi din lume, conform datelor publicate recent de Academic Ranking of World Universities/ARWU – cunoscut şi ca rankingul Shanghai al universităţilor, probabil cel mai prestigios clasament internațional.

Fiica ministrului Educaţiei a ratat admiterea la UMF Cluj-Napoca

Fiica ministrului Educaţiei, Valentin Popa, Teodora, a fost declarată respinsă în urma examenului de admitere susţinut la Facultatea de Medicină a Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca, unde a obţinut nota 7,47.

Încă o săptămână până la Untold. Tot ce trebuie să știi de la acces până la restricții de circulație

În doar 7 zile se deschid porțile tărâmului magic, Untold. Black Eyed Peas, The Chainsmokers, Jason Derulo, The Prodigy, Armin van Buuren, Kygo, Diplo, Tiesto, Steve Aoki dar și mulți alții vor urca pe cele 10 scene ale festivalului. În 2018 toți festivalierii au posibilitatea să parcurgă în avans, online, o parte a procesului de check-in, câștigând astfel timp la intrarea în festival.

ROBOR la 3 luni face un nou salt, ajungând la 3,46%

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a crescut joi la valoarea de 3,46%, de la 3,43%, cât înregistrase miercuri, reiese din datele Bancii Naţionale a României (BNR).

Universitatea Babeș-Bolyai, în top 200 Shanghai

Universitatea Babeș-Bolyai a atins intervalul 151-200 în Academic Ranking of World Universities/ARWU – cunoscut şi ca rankingul Shanghai al universităţilor, considerat a fi cel mai prestigios clasament internațional al universităților prin prisma indicatorilor de excelenţă – de educaţie şi de cercetare – folosiţi în analiză.