Românii vor fi întrebaţi la referendumul pentru redefinirea familiei dacă sunt de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament, au anunţat reprezentanţii Executivului.
Astăzi au fost trase la sorți partidele din 16-imile Cupei României, fază a competiţiei în care vor intra şi formaţiile din Liga 1. Potrivit tragerii la sorți CFR Cluj va întâlni formația Chindia Târgoviște, în timp ce Universitatea Cluj va disputa meciul împotriva formației Progresul Spartac.
Un accident rutier grav s-a produs marţi după masă, pe DN 16 Cluj-Napoca – Reghin, în localitatea Cămăraşu, judeţul Cluj. Două persoane au fost rănite grav şi a fost nevoie de intervenţia elicopterului SMURD.
Tendința de apreciere a euro a continuat și ieri, evoluție în contrast cu cea a altor monede din regiune, în timp ce indicii ROBOR au continuat să stagneze, semn că lichiditatea s-a acomodat cu nevoile pieței.
Federația Ecvestră Română a organizat, la baza ecvestră Salina Equines din Turda, Finala de Forță și Amatori Obstacole, evenimentul sportiv având loc la sfârșitul săptămânii trecute.
Liderul PSD Cluj deputatul Horia Nasra atrage atenţia că elevii sunt afectaţi direct de starea dezastruoasă a drumului, iar pentru vârstinici şi bolnavi sosirea în timp util a ambulanţei este o necunoscută. Autorităţile stau însă cu mâinile în sân.
Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi organizează în data de 27 septembrie conferinţa „Utilitatea didactică a hărţilor în predarea istoriei medievale la universitate”, susţinută de istoricul Radu Mârza de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj.
Singurele opţiuni rămase pentru cetăţeni, fie că ei contribuie cu 1.000 sau 100 sau 10 lei pe lună la CNAS, sunt plata cash în sistemul privat sau contribuţiile private de sănătate – aşadar, sistemele private de asigurări.
Teatrul Național „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca anunță premiera spectacolului „Ţiganiada” după Ion Budai-Deleanu, care va avea loc duminică 23 septembrie 2018, în sala mare, de la ora 19:00.
Scenariul este semnat de Cătălin Ștefănescu, iar regia de Alexandru Dabija.
Președintele PMP Cluj, Vasile-Cristian Lungu, a adresat în plen o interpelare pe tema centrelor de plasament și a practicilor manifestate în cadrul lor. Conform surselor senatorului, copiilor aflați sub protecția acestor instituții li s-ar administra nejustificat sedative pentru a le ține comportamentul sub control.
Wizz Air, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală și de Est și principalul transportator aerian din România, sărbătorește un reper important pe aeroportul internațional Avram Iancu din Cluj–Napoca: 10 milioane de pasageri transportați. Norocosul pasager cu numărul 10 milioane a călătorit pe zborul Cluj-Napoca – Atena și a fost întâmpinat la destinație cu un voucher cadou din partea echipei WIZZ.
Autobuzele noi, silențioase, care nu poluează deloc au început să circule în luna mai pe străzile municipiului. Acestea sunt achiziționate printr-un program de cooperare elvețiano-român, în cadrul proiectului „Înlocuirea vechilor autobuze diesel cu autobuze electrice cu două stații de încărcare/alimentare”. Scopul principal al acestor autobuze este acela de a reduce gradul de poluare din Cluj-Napoca.
Un sondaj amplu referitor la calitatea vieții a fost realizat, iar printre aspectele vizate a fost și modul în care europenii percep prezența persoanelor din străinătate în viața lor. Clujenii sunt aproape în totalitate de acord că prezența străinilor este bună pentru oraș.
Emanuel Ungureanu continuă susține că în perioada 2012-2018 s-ar fi cumpărat în mod suspect dispozitive medicale de către conducerea Spitalului Județean Cluj.
Peste 80 de studenţi doctoranzi în domeniul ştiinţelor socio-umane se vor întâlni, în perioada 19-21 septembrie 2018, la Cluj-Napoca, la Conferinţa Naţională a doctoranzilor din Consorţiul "Universitaria" găzduită de Universitatea Babeş-Bolyai.
Consiliul local Cluj a anunțat că se acordă finanțări nerambursabile de la bugetul local pentru proiecte și acțiuni culturale în cuantumul sumelor rămase nealocate în anul 2018.
Din ce în ce mai multe mașini vedem pe stradă. Drumurile sunt aglomerate, iar parcările mai mereu pline. Din acest motiv, mecanicii auto sunt la mare căutare. Cât câștigă însă un mecanic auto?
România a avut cea mai mare inflaţie din Uniunea Europeană în august, urmată de Buglaria, Estonia şi Ungaria, a anunţat luni Direcţia pentru statistică a Comisiei Europene - Eurostat.
Un accident rutier a avut loc, luni în jurul orei 18.00, pe strada Oașului, în zona sediului Băncii Transilvania. Circulația tramvaielor a fost blocată timp de aproximativ 40 de minute și s-a circulat pe o singură bandă de sens. O persoană a fost rănită.
Echipa de fotbal Universitatea Cluj nu reușește să revină în fruntea clasamentului pentru a-și asigura șansa la promovare după înfrângerea suferită, în deplasare, în fața formației FC Argeș, scor 1-2 (0-2).