Un accident rutier a avut loc, joi seară, pe strada Frunzișului.
În această săptămână au fost reluate lucrările de reabilitare la podul de pe strada Fabricii, lucrări de amploare a căror primă etapă s-a realizat în cursul anului trecut, a anunţat primarul Emil Boc pe Facebook.
Iubitoare de adrenalină, cu o mare pasiune pentru motoare și drept. Determinată, deschisă și sufletistă. Ea este Oláh Emese, viceprimarul municipiului Cluj-Napoca – dincolo de ținuta oficială.
Pompierii militari au intervenit în ultima săptămână pentru a stinge peste 20 incendii de vegetație uscată, adică jumătate din totalul incendiilor de acest fel, înregistrate de la începutul anului, transmite ISU Cluj.
Studenţii talentaţi în domeniul artelor vizuale, dar care urmează alte specializări din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, au ocazia de a îşi expune creaţiile în expoziţii organizate special pentru ei în cadrul programului UBBArt, lansat săptămâna acesta la Cluj.
În artă, la fel ca în multe alte meserii, femeile își lasă amprenta într-un mod puternic. Dacă în unele meserii există discriminări sau prejudecăți, actrița clujeană Anca Hanu mărturisește că teatrul clujean nu face diferențe.
Centrul de Deşeuri, faimoasa investiţie a Consiliului Judeţean Cluj, nu este gata, nici la 8 ani de la debutul proiectului. Acum, forul judeţean mai plăteşte peste 56.000 de euro din banii clujenilor pe “servicii” de consultanţă. În 2017, Alin Tişe anunţa că lucrările au intrat “în linie dreaptă”, finalizarea acestora urmând a avea loc în 2018. Suntem în 2019 şi nici vorbă să ne apropiem de inaugurarea obiectivului.
Lumea polițiștilor este plină de bărbați. Printre ei însă există și femei care nu pot să nu iasă în evidență. Își fac meseria, nu se dau la o parte când vine vorba de cazuri mai „problematice”, dar se bucură de prezența colegilor. Meseria de polițist nu este una pe care să o faci singur, ci trebuie să faci parte din echipă.
De la începutul acestei săptămâni dobânzile interbancare au avut o evoluție descendentă, în condițiile în care se vorbește tot mai mult despre modificarea OUG 114, cunoscută drept „taxa pe lăcomie". Scăderea față de sfârșitul săptămânii trecute este de circa 0,2 puncte procentuale, în cazul indicilor pe termen mediu.
Zece studenți au protestat, joi, în fața Universității Babeș Bolyai împotriva modificării legilor justiției adoptată prin OUG 7.
Clujul nu mai are bani europeni pentru reabilitarea termică a blocurilor, dar programul va continua promite primarul Emil Boc.
A început numărătoarea inversă până la Balul Operei 2019, evenimentul cultural și monden al anului. Balul Operei aduce împreună, pe aceeași scenă, publicul și artiștii, într-un spectacol inspirat de Balul Operei din Viena.
The Collector 4, tablou realizat de clujeanul Adrian Ghenie în 2009, a fost vândut miercuri seară la Casa de Licitație Christie’s cu 2.651.250 de lire sterline.
Primarul Clujului merge mai departe cu ridicarea unui aquapark la capătul cartierului Gheorgheni, cu toate că cei care locuiesc în zonă spun că viitoarele tobogane vor fi la doar 180 de metri de balcoanele lor. Mai mult, Emil Boc spune că viitoarea investiţie va avea şi un caracter social, pensionarii urmând să intre gratuit, fără a considera acest proiect unul electoral.
Primarul municipiului Cluj-Napoca dă de pământ cu administrația centrală și susține că autoritățile locale sunt nedreptățite în urma deciziilor financiare dictate de la București. “De la începutul anului, Clujul a pierdut 5 milioane de euro”, spune Boc.
Femeile aleg mașinile de oraș de 3.000-5.000 euro, bărbații preferă mașinile de familie de 7.500-15.000 euro, arată un studiu realizat de Autovit.ro în luna februarie.
Cei care cred că perfomanță se poate face doar în liceele cu renume din Cluj-Napoca se înșală. În urmă cu câteva zile, o echipă de elevi a unui liceu din Dej au ajuns să fie printre reprezentanții județului la Concursul Național de Robotică de la București.
Biroul Electoral Central a respins joi cererea de înscriere a Alianţei 2020 USR PLUS pentru alegerile europarlamentare, se arată într-un comunicat de presă al formaţiunii conduse de Dacian Cioloş.
Luna martie începe cu celebrarea Mărțișorului, apoi urmează mult așteptata zi a mamei și a femeii. În mijlocul acestei frenezii de primăvară, buchete imense de flori apar pe fiecare stradă, vânzătorii nu se opresc din reclame atractive, iar posibilii clienți sunt într-o grabă să găsească un cadou perfect.
Fundașul stânga Andrei Radu, 22 de ani, vărul lui Ionuț Radu, a plecat de la CFR pentru a juca la Concordia Chiajna sub conducerea lui Adrian Falub.
În viitorul Parlament European, ce va fi ales în 26 mai, România va trimite 33 de deputați. Cui vor fi repartizate mandatele?
Băiatul antrenorului de baschet Marcel Ţenter, Radu Țenter, s-a stins din viaţă noaptea trecută. Suporterii Universității Cluj au fost alături de el cu mii de mesaje pe reţelele de socializare, alături de familie prin prezenţa la spital şi s-au rugat pentru un miracol încă de când a avut loc tragedia. Peste 100 de suporteri au mers, în toiul nopții, la Secția de Neurochirurgie pentru a-și lua rămas bun de la Radu Țenter.
Centrul de gestionare a câinilor fără stăpân Cluj-Napoca oferă celor aflaţi în căutarea unui cadou impresionant pentru ziua de 8 Martie ocazia de a adopta un căţel deparazitat, vaccinat şi microcipat, în cadrul unei campanii derulate de primărie.
În cadrul unei acțiuni cu efective mărite din cadrul Poliţiei municipiului Câmpia Turzii și Secției 4 Poliție Rurală, au fost depistați doi minori bănuiți de comiterea unui furt.
La data de 6 martie, în jurul orei 00:35, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca - Secția 4 Poliție au depistat pe strada Móricz Zsigmond, din Cluj-Napoca, doi bărbați bănuiți de comiterea unui furt.
69% dintre români consideră că știrile și informațiile care denaturează realitatea sau care sunt false reprezintă un pericol pentru democrație, iar 72% consideră că știrile false sunt des întâlnite, potrivit Eurobarometrului Standard 90.
Băiatul antrenorului de baschet Marcel Ţenter s-a stins din viaţă noaptea trecută. Rinichii vor fi donați.
„Coerciția” în campania anti-corupție din România este titlul unei scrisori semnate de Tudorel Toader în Financial Times, în care ministrul Justiției spune că Laura Codruța Kovesi nu ar trebui numită în fruntea Parchetului European.
În prezent, Virginia Ruzici este managerul Simonei Halep, jucătoare aflată pe locul 2 în clasamentul WTA.
Fosta şefă DNA a fost inclusă de Harvard Law pe lista femeilor cu contribuţii semnificative în domeniile drept şi justiţie.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, avertizări nowcasting Cod galben de vânt, valabile în zone din judeţele Sibiu şi Cluj, în următoarele ore.
Zilele trecute, în Sala de Sticlă a Primăriei Cluj-Napoca, sala unde se organizează în fiecare lună dezbateri în consiliul local, a avut loc primirea noilor membri în cadrul PNL Cluj.
Fosta şefă a DNA Laura Codruţa Kovesi a fost citată pentru joi la Secţia de investigare a magistraţilor, ca să fie audiată în dosarul în care este acuzată de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă.
Pe 15 martie, la ora 15, în cele 15 minute în care vă opriţi din lucru, intraţi într-un magazin şi cumpăraţi ceva Fabricat în România