monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Tarife de 3 ori mai mari la gunoi. De 8 ani, se așteaptă finalizarea Centrului de Deșeuri

Din cauză că faimoasa investiție a Consiliului Județean, Centrul de Deșeuri, nu este gata de aproape un deceniu, clujenii sunt cei care plătesc pentru incompetența autorităților. RADP Cluj a cerut și a obținut tarife de trei ori mai mari pentru stocarea gunoaiele la așa zisele rampe temporare (unde de 4 ani se depozitează deșeuri), rampe care tind să devină permanente.

Schimbare de conducere la Toastmasters Cluj (P)

Începând cu 1 iulie Toastmasters Cluj are o nouă echipă de conducere. Bordul a fost votat în unanimitate şi deja a început activitatea în forţa încă de la gală de investire în funcţie.

10,3 milioane € pentru transformarea străzii Mihail Kogălniceanu. În 5 luni, proiectul s-a scumpit cu peste un milion de euro

Una dintre cele mai frumoase străzi din Cluj-Napoca, strada Mihail Kogălniceanu, se transformă încet, dar sigur, în zonă pietonală, la șapte ani de când primarul Emil Boc discuta pentru prima dată despre pietonalizarea acestei artere. La fel și strada Universității se transformă în zonă pentru pietoni, în detrimentul mașinilor.

Primăria Turda – Anunț de participare

Ȋn baza art 16 din legea 350/2005 privind regimul finanţărilor din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, Municipiul Turda face cunoscută intenţia de atribuire de contracte de finanţare nerambursabilă din fondurile bugetului local al Municipiului Turda alocate pentru activităţi nonprofit de interes local pentru anul 2019.

Unde să NU MERGI în concendiu în această vară!

Ministerul Afacerilor Externe avertizează cetăţenii români care intenţionează să călătorească în Grecia că există riscul unor incendii de vegetaţie în mai multe regiuni din Republica Elenă.

S-a stabilit data alegerilor prezidențiale 2019

Președintele AEP Constantin-Florin Mitulețu Buică a declarat, marți, că a avut o discuție cu premierul Viorica Dăncilă, iar alegerile prezidențiale urmează să se desfășoare pe 10 noiembrie, primul tur de scrutin, și 24 noiembrie, al doilea tur.

Subvenţii de 6,1 mil. € pentru partidele politice

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunţat, marţi într-un comunicat de presă, că partidele politice au primit, în luna iunie, subvenţii care se ridică la suma totală de 28.752.259,34 lei.

5 idei inedite la aniversarea a 25 de ani de căsnicie (P)

25 de ani de căsătorie înseamnă mult sau puțin? Mult, ar spune unele cupluri speriate de numărul mare de ani. Puțin, ar spune unii, care înțeleg că ai nevoie de o viață de om, pentru a cunoaște foarte bine o persoană.