„Inventarul” pierderilor în urma accidentelor petrecute în Cluj în primele șase luni ale anului arată că 28 de persoane și-au pierdut viața și 87 au fost grav rănite. Chiar și așa, numărul victimelor a scăzut față de anul trecut.
Grecia, Irlanda și Monaco vor trece în zona roșie, iar în zona galbenă Franţa, Belgia, Israel, Statele Unite ale Americii, Islanda, Honduras, conform noii actualizări a listei țărilor cu risc epidemiologic.
O firmă spaniolă de arhitectură va realiza proiectarea Spitalului Pediatric Monobloc din Cluj. A fost anunțată semnarea contractului cu firma câștigătoare.
Posturile din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Cluj vor fi reduse cu până la 70%, anunță președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.
Un tip de insectă aparent necunoscut a „împânzit” Clujul. Oamenii se plâng că acestea se prind de haine și sunt în număr foarte mare, dar și că înțeapă. Specialiștii au câteva recomandări.
Sute de clujeni defavorizați au fost tratați de profesori ai Universității de Medicină și Farmacie Cluj și medici stomatologi într-un program social, creat de universitate, Primăria Cluj-Napoca și Spitalul Județean de Urgență.
Printre fumători circulă deseori teorii sau „mituri”: cea mai dăunătoare substanță din țigară este nicotina, care dă dependență și poate cauza bolile asociate fumatului.
În cadrul acestei operațiuni, contoarele aflate în apartamentele/proprietatea utilizatorilor sau în scările de bloc din localitățile menționate în tabelul de mai jos vor fi schimbate cu unele noi.
Mai mulți clujeni au ieșit să bată mingea în stradă, în fața Primăriei, pentru a-l face pe Emil Boc să-i convingă pe primarii din România să deschidă curțile școlilor pe timp de vară.
În comuna Florești se lucrează și noaptea la drumuri. Primarul Bogdan Pivariu a fost într-o vizită pe șantier la miezul nopții, pentru a supraveghea lucrările.
În anul 2020, în România erau peste 24.000 de persoane cu deficienţe de auz, oameni care trăiesc într-un univers prea puţin cunoscut de cei care pot auzi. Aceştia se lovesc zilnic de discriminare.
În ultima perioadă, mai multe schimbări ale vremii anormale au avut loc la Cluj, dar nu numai. Deși ieri a fost furtună, ANM avertizează cod galben de caniculă pentru ziua de joi.
Află care sunt cele mai sănătoase fructe din lume. Acestea nu trebuie să lipsească din alimentația noastră, dacă vrem să purtăm o viață lungă și sănătoasă.