monitorulcj.ro Menu
Economie

Turiştii îşi pot recupera banii dacă agenţia dă faliment

Agenţiile de turism vor fi obligate să asigure integral turiştii în caz de faliment.

În cazul în care agenţia de turism dă faliment, turiştii îşi vor putea recupera banii daţi pe vacanţă

Agenţiile de turism vor fi obligate să asigure integral turiştii în cazul falimentului, potrivit unui Ordin al ministrului delegat pentru IMM, Mediu de Afaceri şi Turism, privind asigurarea turistului în cazul insolvabilităţii sau falimentului unei agenţii de turism.

Ordinul a apărut deja în Monitorul Oficial şi impune eliminarea posibilităţii încheierii contractelor de franşiză între agenţii şi societăţile de asigurări şi introducerea ca obligatorie a plăţii integrale şi anticipate a primei de asigurare, a explicat Răzvan Filipescu , preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT), potrivit agenţiei Mediafax. El a precizat că până acum exista posibilitatea încheierii de către agenţii cu firma de asigurări a unui contract de franşiză care, în unele cazuri, atingea 80% din suma asigurată. Astfel, în caz de faliment, agenţia de turism plătea 20% din preţul vacanţei, iar restul de 80% cădea în sarcina turistului.


Filipescu afirmă că din calculele ANT, în jur de 500 de agenţii de turism româneşti au contracte de franşiză. Preşedintele ANT afirmă că în următoarele 60 de zile statul va avea situaţia clară a agenţiilor de turism care operează în România.