Economie
ANALIZA VALUTARĂ. Euro la minimum ultimelor două luni
Leul a continuat și joi să se aprecieze față de euro, având evoluții asemănătoare și comparativ cu celelalte valute importante.
Cursul euro a scăzut de la 4,8258 la 4,8242 lei, o medie egală fiind atinsă în data de 16 martie. Tranzacțiile de joi s-au realizat în culoarul 4,822 – 4,828 lei.
După creșterea de miercuri la 4,4708 lei, media dolarului american a scăzut la 4,4695 lei.
Moneda elvețiană stagna pe piețele internaționale în culoarul 1,052 – 1,054 franci/euro, astfel că media a scăzut de la 4,5857 la 4,5825 lei.
La rândul ei, lira sterlină a coborât de la 5,5335 la 5,5241 lei.
Uncia de aur a scăzut pe piețele specializate la 1.685 – 1.696 dolari, astfel că prețul
gramului de aur calculat de BNR a coborât de la 244,5964 la 243,2582.
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la valoarea stabilită miercuri de 2,49%, nivel care a mai fost atins la începutul lui mai 2018.
Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 2,55%, valoare apropiată de cea atinsă în 25 aprilie 2018 de 2,54%, iar cel la 12 luni a revenit la nivelul de 2,62%, după scăderea de miercuri la 2,61%.
Monedele din regiune se depreciau față de euro, cea poloneză la 4,542 – 4,556 zloți iar cea maghiară la 349 – 351,4 forinți.
Atrage atenția prăbușirea în cursul dimineții a lirei turcești la minimul istoric de 7,2498 unități/euro, respectiv la 7,8255 unități/euro, aproape de minimul atins în august 2018.
Pe piețele internaționale s-a observat o atenuare a efectelor deciziei Curții Constituționale a Germaniei de a cere guvernului de la Berlin să explice, în termen de trei luni, validitatea programului de relaxare cantitativă derulat de BCE, implicit de Bundesbank.
Fluctuațiile perechii euro/dolar se limitau la 1,0777 – 1,0816 dolari.
Bitcoin creștea joi pe platformele specializate la 9.150 – 9.400 dolari.
Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00
de Radu Georgescu